Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5/FM

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paulina Georgescu

JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 3: Irina Bondoc

Grefier: - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă (), cu domiciliul în comuna, sat de, județul T, împotriva deciziei civile nr. 58, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 13 aprilie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în T,-, județul T, având ca obiect ieșire din indiviziune.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 18 ianuarie 2007 și au fost consmenate în încheierea de amânarea pronunțării din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 25 februarie 2008.

- CURTEA -

Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Prin sentința civilă nr.3447 din 28 noiembrie 2006, Judecătoria Tulceaa admis cererea formulată de reclamant.

A constatat că valoarea bunurilor reținute în încheierea din 9 martie 2006 Judecătoriei Tulcea este de 112.982 lei.

În temeiul art.6731și urm.proc.civ. a dispus împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

I-a atribuit reclamantului casa de locuit compusă din 3 camere, balcon, dependințe și separat o magazie de alimente, o bucătărie de iarnă, un hambar pentru porumb, un saivan pentru vite, o cocină pentru porci, imobil cu o valoare de circulație de 57085 lei conform răspunsului la obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert, ce face parte din prezenta hotărâre.

I-a atribuit pârâtei bunurile mobile reținute în încheierea din 9 martie 2006 (inclusiv animalele) bunuri în valoare totală de 55.897 lei conform rapoartelor de expertiză efectuate de experții și și care fac parte din prezenta hotărâre.

Reclamantul a fost obligat la plata sumei de 594 lei către pârâta cu titlu de sultă.

În temeiul art.276 proc.civ. s-au compensat cheltuielile de judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 809,65 lei reprezentând J din cheltuielile de judecată rămase necompensată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că imobilul ce face parte din masa de partaj nu poate fi împărțit în natură, având în vedere relațiile tensionate dintre părți precum și faptul că terenul pe care se află construcțiile este proprietatea excelusivă a reclamantului.

Ținând cont de faptul că reclamantul nu a solicitat să i se atribuie bunuri mobile și de necesitatea egalizării loturilor, instanța a atribuit pârâtei toate bunurile mobile inclusiv animalele astfel cum au fost reținute în încheierea de admitere în principiu, valoarea totală a acestor bunuri fiind de 55897 lei.

Pentru egalizarea loturilor reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 594 lei cu titlu de sultă.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a declarat apel pârâtă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, apelanta arată că s-a căsătorit cu în anul 1976, și din căsătorie au rezultat patru copii.

În anul 1991 pe un teren de 3800 mp. dobândit în timpul căsătoriei cu titlu de proprietate, au construit împreună o casă de locuit.

De asemenea în locuință nu mai sunt multe din bunurile comune pe care le enumeră: un corp suspendat la mobila de bucătărie, dulap mare la bucătărie, nu există decât o pătură, restul de 6 bucăți au fost luate de reclamant în anul 2006. Nu sunt cinci mochete, decât una care este într-o cameră, restul fiind vechi au fost aruncate. Nu există în prezent decât 2 covoare de perete, 5 nu au existat niciodată. Există o singură masă pentru 4 persoane, două nu au fost niciodată, deasemeni o singură butelie de aragaz, două au fost luate de reclamant în 2006, nu au avut niciodată aragaz cu 4 ochiuri și cu 2 ochiuri, ci numai un aragaz cu 3 ochiuri.

Nu au avut niciodată două frigidere mari, sau vreo ladă frigorifică, ci numai un frigider mic, au avut împreună doar un TV color, celelalte două sunt ale copiilor lor. Nu au avut niciodată împreună radiocasetofon sau

Există în prezent 3 lustre și nu 4, există 4 perne pentru pat și nu 9. o perdea mare și nu 3.

Cu privire la 36 capete bovine amândoi le-au vândut în anul 2004 obținând pe ele suma de cca. 100 milioane lei vechi, sumă cu care au pus geamuri și uși termopan la toată casa. Cele 9 capete cabalina le-au vândut tot în anul 2004, banii au fost cheltuiți împreună pentru familie. Trei porci i-a furat reclamantul în 2006.

Din 150 păsări, reclamantul a luat cca.70. când pârâta nu era acasă în anul 2006,iar trei seturi de hamuri pentru cai sunt făcute și plătite de pârâtă în anul 2006.

Cu privire la prășitoare, plug și, nu au avut așa ceva în familie, sârma galvanizată - 4 suluri le-au folosit amândoi la gard, 43 pentru vie sunt în prezent montați în vie. Nu au avut 31 șpalieri din țeavă pentru vie. Nu au avut 11 bile din brad de 7,5 mp ce a rămas de la casă au învelit porumbarul. Circularul și abricul le-a furat reclamantul în anul 2006, iar pompa pentru irigații este defectă. Moara pentru porumb a furat-o reclamantul în 2006, nu au folosit-o niciodată împreună.

Există un singur de 220 litri din stejar,iar trusa de scule a luat-o reclamantul în 2006.

de barcă "" de 8,5 cai putere a fost furat din curte din anul 2003, când erau împreună.

Nu au avut niciodată joagăre mari sau mici, au tăiat lemne cu circularul, nu au avut fierăstraie de mână, aparate electrice și nici menghină de.

mici, mari, întinse, seturi de cafea, linguri, furculițe le-a furat reclamantul în 2006, când pârâta era plecată la muncă cu ziua.

Arată apelanta că nu a avut niciodată oale, ceaune, doar un ceaun de 30 litri din aluminiu - necesar pentru familie, nu a avut incubatoare pentru pui. Pârâtul în anul 2006 furat toate bidoanele din plastic, borcane, electrozi de sudură, cuie, tesle, clește.

Cu privire la 40 vintire pentru pescuit, 15 ave cu ochiuri de 5+- 60 mm. 5 setci duble, 4 ave cu ochiuri de 32 mm. Le-a vândut reclamantul în 2006 lui G din com. banii i-a însușit personal. Tot lui G i-a vândut o barcă din lemn de 15 crivaci, un aparat de sudură, un flex și o bormașină, bani pe care i-a însușit reclamantul tot în 2006.

Tribunalul Tulcea, prin decizia civilă nr. 58/13.04.2007, a respins ca nefondat apelul pârâtei și a obligat-o la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta criticând soluția ca fiind nelegală sub următoarele aspecte:

Astfel, cererea de ieșire din indiviziune a fost introdusă la data de 21.11.2005, iar încheierea de admitere în principiu a fost pronunțată la 9.03.2006, fără ca pârâta să fie prezentă din motive de iarnă - întrucât satul de unde locuiește se află în deltă - astfel că s-a încălcat dreptul la apărare.

Pe fondul cauzei, instanța greșit a stabilit că terenul pe care se află casa construită de soți este moștenirea reclamantului. Terenul a fost vândut soților, care l-au întabulat și în baza autorizației au edificat o construcție.

De asemenea, au dobândit prin contract de vânzare-cumpărare și suprafața de 5000 mp teren întabulat și în care este menționată și recurenta. Terenul se află în continuarea lotului pe care se află construită casa.

Deși prin cererea introductivă reclamantul include în masa de partaj și acest teren, instanța omite a- introduce în comunitatea de bunuri.

Greșit instanța de fond nu a partajat în natură imobilul, deși expertul a stabilit posibilitatea împărțirii în natură a casei, având în vedere că doi dintre copii părților locuiesc cu recurenta, iar intimatul a părăsit locuința și localitatea.

O altă critică privește compunerea bunurilor mobile, parte din ele au fost sustrase de intimat, parte nu au existat, iar instanța încălcând dispozițiile art. 741.civil, a atribuint pârâtei toate bunurile ( unele, cum ar fi scule de pescuit nefiindu-i utile), împovorând astfel situația recurentei și justificând atribuirea în totalitate a imobilului către intimat.

Examinând motivele de recurs și verificând probele administrate, instanța constată că cererea este fondată.

Astfel, reclamantul prin cererea introductivă a solicitat ieșirea din indiviziune precizând că pe timpul căsătoriei, soții au construit o casă de locuit și anexe, pe terenul moștenit de reclamant, au cumpărat cota indiviză de teren învecinat casei și bunuri mobile.

Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond și apel, se constată că, în masa partajabilă nu a fost inclus terenul cumpărat de soți conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 136 din 20.01.2004 de la, întabulat prin încheierea nr. 393 din 27.01.2004, privind 5000 mp teren arabil extravilan - fila 3-5 dosar recurs. Deși reclamantul a inclus în masa de partaj și acest teren, instanța nu a solicitat probe pentru a dovedi existența sa în comunitate și introducerea în masa de partaj, încălcându-se astfel dreptul recurentei la un proces echitabil și la recunoașterea drepturilor sale.

De asemenea, nu s-a analizat cum a fost dobândit în anul 1991 terenul pe care au construit casa de locuit, dat fiind faptul că în registrul agricol, ambii soți apar ca proprietari pe teren și casă, iar titlul depus de reclamant privind reconstituirea dreptului de proprietate este datat cu data de 7 august 1995, la 4 ani după edificarea casei de locuit și nu este individualizat, dacă este același cu cel de sub casa construită în timpul căsătoriei. Titlul de proprietate nr. 54093 din 7 august 1995 nu individualizează terenul, ci menționează că 2000 mp este pășune și 1800 mp curte și construcții ce formează parcela 219/1 - pentru 2000 mp și parcela 219/2 pentru 1800 mp curte și construcții.

Prin urmare, în cauza de față, dacă se face dovada că locuința este construită pe terenul proprietatea reclamantului, construcția edificată și anexele gospodărești, sunt bunuri dobândite în timpul căsătoriei și ele înșile sunt bunuri comune. În consecință, soțul proprietar al terenului rămâne pe mai departe proprietar exclusiv, iar soțul care nu este proprietar asupra terenului dobândește totodată ca titular al dreptului de superficie, un drept de folosință asupra terenului pe care s-a ridicat construcția.

La propunerea expertului de lotizare în natură a construcției, se constată că partea propusă a fi atribuită recurentei se învecinează cu terenul cumpărat de foștii soți de la.

Referitor la compunerea bunurilor mobile, se vor administra probe și la propunerea pârâtei pentru a dovedi existența sau inexistența unor bunuri.

Cu privire la împărțirea bunurilor comune, trebuie reținut că dreptul de proprietate în devălmășie, are în vedere universalitatea bunurilor și nu împărțirea pe fiecare bun sau contopirea cu bunuri mobile sau imobile.

În acest sens, Codul Familiei, art. 741 cod civil și art. 6735(1) proc.civ. dispun ca la formarea și compunerea loturilor, trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare. Ori, în cauza dedusă judecății, s-au încălcat dispozițiile legale în materie, reclamantul a primit imobilul, iar pârâta toate bunurile mobile - inclusiv sculele ce aparțineau reclamantului - fără a se analiza dacă, după 30 de ani de căsătorie, au sau nu posibilități locative, fiecare dintre soți.

Drept urmare, se impune a se stabili cota de contribuție a soților pe universalitatea bunurilor comune, iar nu diferențiat pe fiecare bun în parte sau categorii de bunuri.

Față de considerentele de mai sus, în baza art. 312 alin.(2) proc.civilă, instanța va admite recursul, va casa decizia și sentința recurate și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Va dispune restituirea taxei judiciare de timbru nefolosită, în cuantum de 1160 lei, achitată cu chitanța seria - nr. - PJ, către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă (), cu domiciliul în comuna, sat de, județul T, împotriva deciziei civile nr. 58, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 13 aprilie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în T,-, județul T, având ca obiect ieșire din indiviziune.

Casează decizia și sentința recurate și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Dispune restituirea taxei judiciare de timbru nefolosită, în cuantum de 1160 lei achitată cu chitanța - nr. - PJ, către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 25 ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,
- -

28 Ianuarie 2008

Jud.fond:

Jud.apel:;

Red.jud. GP/1.03.2008

Tehnored.gref.AM/11.03.2008

4 ex.

Președinte:Paulina Georgescu
Judecători:Paulina Georgescu, Daniela Petrovici, Irina Bondoc

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Constanta