Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 50
Ședința publică de la 04 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 635 din 08 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimații - SRL și Banca Internațională a Religiilor,prin lichidator - și Valorificare Active SA B,având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,se solicită judecata în lipsă.
Avocat pentru recurenta depune la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata - SRL B,cu duplicat.
Instanța constată că nu se impune comunicarea răspunsului la întâmpinare formulat de recurenta intimaților,spre luare la cunoștință.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri cu privire la excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare de intimata - SRL B și pe fondul cauzei.
Avocat pentru recurenta având cuvântul,solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului invocată de intimata - SRL
Apărătorul susține că recurenta a sesizat instanța de fond cu o acțiune în constatare,acțiune care,conform principiului triplului grad de jurisdicție reglementat în articolul 282 indice 1 Cod procedură civilă a fost atacată cu apel. S-a formulat apel,instanța de control a constatat că este în fața unui apel și împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Iași recurenta a formulat recurs. Nu există o rațiune pentru a se presupune că recursul putea fi declarat în cauză omisio media,sărind peste calea de atac a apelului,ci trebuia să se parcurgă toate etapele procesuale.
Chiar și în condițiile în care singura cale de atac împotriva sentinței instanței de fond ar fi recursul nu poate fi admisă excepția inadmisibilității invocată de intimată,având în vedere că potrivit art. 2 alineat 3 Cod procedură civilă competent să soluționeze recursul ar fi fost Tribunalul și nu Curtea de Apel.
Recursul ar fi trebuit judecat de un complet în legala compunere de trei judecători,ori în speța de față,în cazul reținerii excepției inadmisibilității recursului, ar urma ca la Tribunal să fi fost soluționat un recurs drept apel d e către doar doi judecători,deci în compunere nelegală,ceea ce încalcă dreptul la apărare prevăzut de art. 21 din Constituția României. Nu poate fi reținută ca valabilă o hotărâre pronunțată în recurs de către un complet compus din doi judecători.
Avocat susține că în mod greșit apreciază intimata - SRL B că sentința instanței de fond a fost atacată de două ori cu recurs.
În situația în care se reține în urma calificării pretenției că are la dispoziție doar calea de atac a recursului,urmează a se invoca acest aspect circumscris art. 304 pct. 1 și 3 Cod procedură civilă ca motiv de ordine publică și a se casa cu trimitere pentru a se soluționa la Tribunal recursul în fond.
Susținerea că ar mai fi fost soluționat un recurs se bazează pe o ficțiune juridică,aceea ca hotărârea din apel ar putea fi valabilă vreodată ca hotărâre de recurs.
Apărătorul susține că soluția pe care o apreciază ca fiind corectă este cea a menținerii cauzei pentru judecarea recursului la Curtea de Apel,iar în cazul reținerii excepției inadmisibilității recursului,se impune trimiterea cauzei la ribunalul Iași pentru soluționarea legală a recursului.
Instanța respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata - SRL și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat pentru recurenta având cuvântul,arată că atât motivele de apel,cât și motivele de recurs invocate se bazează pe faptul că în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că partea ar avea la dispoziție calea acțiunii în realizare.
Apărătorul consideră că ambele hotărâri trebuie casate deoarece instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ,iar instanța de apel nu a controlat această încălcare a dispozițiilor procedurale,ceea ce contravine dispozițiilor art. 129 alineat 4 și 5 Cod procedură civilă.
Arată că prin cererea introductivă recurenta a cerut constatarea stingerii dreptului de ipotecă determinată de mai multe motive subsecvente,iar instanța ar fi trebuit să pună în discuție calificarea juridică a pretenției,respectiv dacă este vorba despre o acțiune în constatarea inexistenței respectivului drept sau într-o acțiune în radiere de carte funciară care include și constatarea.
. judecătorului investit cu soluționarea cererii era calificarea acesteia și să pună în discuția părților orice împrejurări cu privire la situația de fapt și de drept,însă s-a preferat admiterea excepției de inadmisibilitate,ceea ce este lipsit de finalitate,întrucât hotărârea nu are autoritate de lucru judecat și acțiunea poate fi reintrodusă cu calificarea corectă.
Pe fondul cauzei,avocat susține că recurenta a introdus pe rolul Judecătoriei Iașio acțiune în constatare și în mod greșit instanța de fond a reținut că avea la dispoziție o acțiune în realizare,respectiv radierea inscripției din Cartea Funciară,iar instanța de apel a reținut că ar avea la dispoziție plângere de carte funciară împotriva unui eventual refuz de radiere.
Orice plângere însă este absolut întotdeauna o cale de atac și nu o acțiune în realizare și nu este posibil a i se indica recurentei ca alternativă la acțiunea în constatare procedura în fața registratorului de carte funciară,lipsită de garanții procesuale.
Cererea de radiere este o acțiune de carte funciară care vizează doar opozabilitatea dreptului notat și poate fi introdusă după clarificarea raportului juridic substanțial care a fundamentat anterior înscrierea. Legea prevede doar acțiunea în rectificare în care radierea este doar consecința admiterii rectificării.
Așa cum este rectificarea reglementată de art. 22 și art. 35 indice 1 și următoarele din Legea nr. 7/1996 poate fi cerută doar dacă cel care este beneficiarul înscrierii este de acord ori dacă potrivit art. 36 dreptul nu mai există și acesta s-a constatat prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
Pe calea unei acțiuni în realizare se obține ceva pentru viitor,ori recurenta avea interes să fie recunoscută o situație juridică preexistentă,aceea de inexistență prin stingere a dreptului de ipotecă.
Apărătorul apreciază că în mod corect a ales calea procesuală a acțiunii în constatarea stingerii dreptului,ceea ce înseamnă constatarea inexistenței dreptului real accesoriu de ipotecă al pârâților asupra imobilului reclamantei. Consideră că dreptul respectiv era stins pe cale accesorie prin stingerea dreptului principal de creanță pentru a cărui garantare s-a născut obligația.
De altfel,acțiunea în realizare nici nu vizează aceeași pretenție ca și cea dedusă judecății: constatarea vizează dacă mai există sau nu ipotecă,iar radierea dacă aceasta mai este sau nu notată. Una este o chestiune substanțială ce vizează esența raportului juridic și una este o chestiune de opozabilitate care vizează doar publicitatea.
Solicită admiterea recursului,fără cheltuieli de judecată.
Se prezintă avocat pentru intimata - SRL și pune concluzii de respingere a recursului formulat de ca fiind neîntemeiat.
Apărătorul intimatei apreciază că atât instanța de fond,cât și instanța de apel au soluționat corect actul juridic dedus judecății. Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat a se constata stingerea dreptului de ipotecă al pârâților asupra unui imobil ce a făcut obiectul garanției unui contract de împrumut,acțiune formulată în temeiul art. 111 Cod procedură civilă. Reclamanta a formulat o acțiune în constatare,iar din motivarea acesteia și din concluziile expuse nu a lăsat loc de interpretări cu privire la o calificare juridică a pretenției,astfel încât nu instanța nu avea motive să o interpeleze pe reclamantă cu privire la o eventuală altă calificare a pretenției.
Consideră că în mod corect instanța de fond a stabilit că reclamanta a ales o cale procesuală greșită în atingerea scopului propus și a soluționat corect actul juridic dedus judecății.
Solicită respingerea recursului,fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru recurentă având cuvântul,susține că inadmisibilitatea este o sancțiune procedurală,însă nu atrage autoritatea de lucru judecat.
Articolul 129 din Codul d e procedură civilă reglementează rolul activ al judecătorului în cadrul procesului,iar judecătorul nu mai are un rol de arbitru,ci participă activ în cauză,având posibilitatea administrării probelor și stăruirii prin toate mijloacele pentru a preveni greșeli în aflarea adevărului.
Tocmai rolul activ prevăzut în articolul 129 Cod procedură civilă a fost nesocotit de instanța de fond,fiind mai ușor să se argumenteze că reclamanta ar avea la dispoziție acțiunea în realizare.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă 5164 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Iașia fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții și Banca Internațională a Religiilor prin Lichidator și Valorificare Active
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții ca instanța să constate stingerea dreptului de ipotecă al pârâților asupra unui imobil ce a făcut obiectul garanției unui contract de împrumut, în temeiul art. 111 pr.civ.
A reținut prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 111 civ.Cod Penal "partea care are interes poate Să facă cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
Prin urmare instanță a constatat că acțiunea în constatarea stingerii dreptului ipotecă are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizare care ar putea să o intenteze reclamanta, aceasta având la îndemână mai întâi posibilitatea radierii dreptului de garanție, în speță a ipotecii mai sus menționate și apoi constatarea stingerii ei.
Față de această împrejurare instanța a apreciat că excepția invocată este întemeiată.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia civilă 635 din 8 octombrie 2008.
A reținut instanța de apel că ipoteca este o garanție reală imobiliară, un drept real asupra imobilului afectat la plata unei obligați (art. 1746 Cod civil).
Ipoteca se înscrie în cartea funciară conform art. 47 și următoarele Legea 7/1996. În cazul stingerii ipoteci (pe cale accesorie în cazul de față, conform art. 1890 Cod civil), persoanele îndreptățite solicită Biroului de Carte Funciară radierea ipoteci.
Apelantul confundă noțiunea radieri cu noțiunea rectificări când invocă dispozițiile art. 351Legea 7/1996 (actual art. 51 ( articolul invocat se referă la rectificarea înscrisurilor sau radierilor din cartea funciară care se realizează în temeiul unei hotărâri judecătorești sau în baza unei declarații autentice titularului tabular în baza unei documentații cadastrale.
Biroul de Carte Funciară emite o încheiere de notare a ipoteci sau de respingere cereri, caz în care solicitantul are drept de formula plângere la instanță conform art. 50 Legea 7/1996.
Prin urmare, sunt neîntemeiate afirmațiile apelantei în sensul că nu are o altă cale legală la dispoziție, respectiv cea de realizare dreptului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat recurenta că motivele sale de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că prima instanță a încălcat formele de procedură sancționate cu nulitatea și, respectiv, că hotărârea fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În fapt a invocat recurenta că ambele hotărâri trebuie casate, întrucât instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, iar instanța de apel nu a controlat și sancționat încălcarea dispozițiilor procedurale, ceea ce contravine dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă și atrage nulitatea tuturor actelor de procedură motiv ce atrage incidența punctelor 5 și 9 ale art. 304 Cod procedură civilă.
A mai motivat recurenta că instanța trebuia să pună în discuție calificarea juridică a pretenției dacă este vorba de o acțiune în constatarea inexistenței dreptului sau într-o acțiune în radiere de carte funciară care include și constatarea.
Recurenta mai motivează că hotărârile astfel pronunțate au fost date și cu aplicarea greșită a legii, întrucât în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că ar fi avut la dispoziție calea acțiunii în realizare.
Că potrivit art. 22 și 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 rectificarea cărții funciare poate fi cerută doar dacă beneficiarul înscrierii este de acord ori dacă dreptul înscris nu mai există iar această din urmă situație s-a constatat prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
Față de motivele invocate recurenta solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 47 pct. 7 din Legea 7/1996 "înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini pot fi cerute de:
a) mandatarul general al celui îndrituit;
b) de oricare dintre titularii aceluiași drept;
Punctul 9 al aceluiași articol prevede expres că debitorul care a plătit valabil creanța ipotecară a unui cesionar neînscris în cartea funciară poate cere radierea ipotecii, dacă înfățișează înscrisul original al cesiunii și chitanța doveditoare a plății".
Articolul 49 din Legea 7/1996 prevede că dacă cererea nu întrunește condițiile legale enunțate la art. 48, se va respinge printr-o încheiere motivată, încheiere care potrivit art. 50 se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, și care potrivit alin. 2 poate fi atacată cu plângere la judecătorie.
Curtea constată așadar în baza dispozițiilor sus-enunțate că debitorul care a achitat creanța are deschisă calea acțiunii în radierea ipotecii, deci calea în realizarea dreptului pretins fără a avea nevoie de o hotărâre prealabilă.
Or, atâta timp cât legea prevede existența unei acțiuni în realizarea dreptului pretins, în mod temeinic și legal, instanțele de fond și apel au reținut că reclamanta nu are deschisă calea acțiunii în constatare.
Aceasta întrucât dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă sunt aplicabile numai în situația în care partea nu ar avea deschisă calea unei acțiuni în realizare. Curtea constată astfel că toate apărările recurentei axate pe admisibilitatea acțiunii în constatare nu pot fi primite, în contextul în care recurenta avea deschisă calea acțiunii în realizare prevăzută de art. 47 pct. 9 și 50 alin. 1 și 2 din Legea 7/1996.
Și critica referitoare la lipsa rolului activ al judecătorului, care ar fi trebuit, în opinia recurentei, să o îndrume pentru finalizarea pretențiilor sale se dovedește a fi nefondată.
Rolul activ al judecătorului constă doar în obligația ce-i revine acestuia, potrivit art. 129 alin. 2 Cod procedură civilă, de a pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor din proces, de a stărui, în toate fazele procesuale pentru soluționarea cererilor părților.
4 al aceluiași articol 129 Cod procedură civilă mai prevede că referitor la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor lor, judecătorul este în drept să le ceară părților să prezinte explicații, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în întâmpinare.
Dispozițiile de mai sus nu dau însă dreptul judecătorului de a-și depăși poziția echidistanță față de toate părțile din proces și nu-i permit acestuia să dea sfaturi juridice vreuneia din părți - cu privire la modificarea cadrului procesual cu care a fost investit cu atât mai mult cu cât reclamanta recurentă a beneficiat de asistență juridică calificată.
Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă - judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Și cum asupra cererii introductive nu există nici un dubiu asupra situației de fapt și de drept care a fost dedusă judecății, Curtea constată că în mod corect a fost calificată juridic și soluționată cererea reclamantei recurente atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel.
Prin urmare și acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.
În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică decizia civilă 635 din 8.10.2008 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 635/ 8 octombrie 2008 Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Respinge cererea intimatei L B de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
23.02.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu, Viorica Olariu
