Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 500/2008-
Ședința publică din 27.03.2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta petentă - SRL S M cu sediul în S M,-/A, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M - CABINET PRIMAR S M, - - S M cu sediul în S M,-, județul S M, - SRL prin - SRL S M, cu sediul în S M, str. -, nr. 13, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 187/Ap din 28.06.2006, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 2615/2006, prin care s-a luat act de renunțarea la apel, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din dat de 20.03.2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea cea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 27.03.2008, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin încheierea din 27 iulie 1994 pronunțată în dosar nr. 9683/1993, Judecătoria Satu Marea dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 129/1994 a Judecătoriei Satu Mare în sensul că alineatul III va avea următorul cuprins:
"Dispune notariatului de Stat S M, întabularea în cartea funciară pe numele reclamantei a dreptului de proprietate asupra restaurantului și asupra terenului aferent, a dreptului de folosință în suprafață totală de 493 mp identificat în urma dezmembrării sub nr. top nou create 3157/30, 3157/32".
În considerentele încheierii s-a reținut că din eroare nu s-a trecut în dispozitivul sentinței civile nr. 129/1994 suprafața și nr. top. a terenului cu drept de folosință în favoarea reclamantei - -Co SRL.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel Primăria municipiului S M, înregistrat la dosarul instanței de fond la data de 05.09.1994.
Prin decizia civilă nr. 187/Ap din 28.06.2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 2615/2006, s-a luat act de renunțare apelantei Primăria municipiului S - Cabinet Primar, la judecarea apelului declarat împotriva încheierii din 27.07.1004, pronunțată în dosar nr. - al Judecătoriei Satu Mare, în contradictoriu cu - SRL și - SRL. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
La fila 10 din dosar s-a depusă de către apelantă cerere de renunțare la apel, și reținând această împrejurare, în baza art. 246 Cod procedură civilă, instanța de apel a luat act de renunțarea apelantei la judecarea apelului declarat.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de intimata - Compani SRL, iar cheltuielile solicitate de intimata - SRL nu au fost justificate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata - Compani SRL S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că la data pronunțării deciziei - 28.06.2006 - a formulat cerere de amânare pentru angajare avocat, neluată în considerare, fiindu-i nesocotit dreptul la apărare reglementat de art. 6 din CEDO. Mai mult, s-a luat act de renunțarea la judecarea apelului, fără a se mai judeca fondul.
A solicitat revizuirea sentinței civile nr. 550/1994 a Curții de APEL ORADEA, întrucât solicitat în dosar nr. 9683/1993 al Judecătoriei Satu Mare să se constate că este proprietar al construcției Restaurant și că, are un drept de superficie asupra terenului, cerere admisă prin sentința civilă nr. 129/1994m dar întrucât în aceasta s-a strecurat o eroare materială, a formulat cerere de îndreptare a ei, admisă la 27 iulie 1994. Împotriva acesteia a declarat apel Primăria S M, iar în dosar nr. 203/1995 al Curții de APEL ORADEA, s-a judecat atât cererea de revizuire cât și apelul împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Cererea de revizuire s-a admis, s-a casat decizia nr. 550/R/1994 a Tribunalului Satu Mare și s-a menținut decizia civilă nr. 312/1994, sentința civilă nr. 129/1994. Acțiunea primăriei din dosar nr. 6066/1994 fost respinsă irevocabil, iar, o nouă judecată referitor la aceleași aspecte nu mai este posibilă.
Obiectul acestei cauzei este apelul primăriei împotriva unei încheieri de îndreptare a erorii materiale din 27 iulie 1994, declarat după 11 ani inițialul apel fiind perimat, astfel că, este inadmisibilă promovarea altor acțiuni ce au drept scop tulburarea proprietății și folosinței sale.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - - a solicitat respingerea recursului, invocând lipsa calității procesuale active întrucât există două societăți înregistrate la registrul comerțului -, ca și - Compani, distincte, iar recurenta nu a fost parte în litigiu. Primăria Municipiului SMa invocat excepția nulității recursului pentru nerespectarea art. 302 indice 1 Cod procedură civilă, nefiind menționată denumirea și sediul intimatei.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele.
Potrivit art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, aspecte legale de care, apelanta Primăria Municipiului S a uzat la data de 09.06.2006 formulând o cerere în acest sens - fila 10-.
Așadar, cererea de renunțare la judecarea apelului s-a făcut anterior primului termen de judecată din 14.06.2006, dată la care, cauza s-a amânat în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu intimata - SRL. La următorul termen din 28.06.2006, într-adevăr, recurenta a depus o cerere de amânare spre a-și angaja apărător, cerere asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat procedând la soluționarea cauzei prin luarea actului de renunțare la judecată.
Nu reiese din actele administrate în apel faptul că recurentei prin nesoluționarea cererii de amânare i s-ar fi cauzat un prejudiciu, chiar dacă ar fi amânat instanța cauza, oricum se impunea aplicarea art. 246 Cod procedură civilă, singurul drept al recurentei intimate ar fi fost acela de-a solicita cheltuieli de judecată conform art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă.
Întrucât nu dovedit recurenta că în apel a fost obligată a suporta diverse cheltuieli în sensul art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă, prin neacordarea amânării cauzei în vederea angajării unui apărător, nu i s-a adus un prejudiciu, astfel că, nu s-a încălcat dispozițiile art. 6 din CEDO, criticile aduse fiind nefondate, soluția ar fi fost aceiași chiar dacă s-ar fi amânat cauza, oricum se impunea adoptarea aceleiași soluții, criticile fiind nefondate.
Pentru cele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale a recurentei, invocate de - - S M, din analiza dosarului în care s-a pronunțat decizia ce face obiectul recursului, reiese că - Compani a avut calitatea de intimată, aspect îi și conferă calitatea de-a promova prezentul recurs. Faptul că, în dosarul de fond a apărut ca parte " - Co", raportat la cele expuse, este irelevant, excepția invocată urmând astfel a fi respinsă. Cât priește excepția de nulitate a recursului, invocată de Primarul Mun. S M, întrucât din actele dosarului reies toate elementele referitor la denumire și sediul părților, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 302 indice 1 Cod procedură civilă, aceasta urmează, de asemenea, a fi respinsă ca nefondată.
Întrucât s-a reținut culpa procesuală a recurentei, în baza art. 274 Cod procedură civilă instanța de recurs o va obliga să-i plătească intimatei - - S M 500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial ocazionat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile invocate de intimații - - S M și Primarul Municipiului S
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta petentă - SRL S M cu sediul în S M,-/A, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M - CABINET PRIMAR S M, - - S M cu sediul în S M,-, județul S M, - SRL prin - SRL S M, cu sediul în S M, str. -, nr. 13, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 187/Ap din 28.06.2006, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă - Compani SRL S M să plătească părții intimate - - SMs uma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - - 31.03.2008
- judecător fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. - 31.03.2008 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat