Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 511
Ședința publică din data de: 24.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr.641A/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scris a amânat pronunțarea la data de 24.11.2009 când în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sector 5 B sub numărul -.12.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a solicitat să se constate că, din cauza persecuțiilor politice la care a fost supus de dictatura comuniste nu a putut să-și desfășoare profesia de procuror pe perioada 1958-1989, această perioadă urmând să fie recunoscută vechime în munca de procuror; în drept au fost invocate dispozițiile art. 9 din Decretul Lege nr.118/1990.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că, la data de 4.01.1956, reclamantul a fost numit procuror ajutor la Procuratura fostului raion, regiunea P iar la data de 26.04.1956 a fost transferat în funcția de anchetator penal la Procuratura raionului
La data de 15.05.1958 reclamantul a fost eliberat din această funcție. Motivele acestei măsuri luate de Procurorul General fiind unele politice (după cum a aflat reclamantul în urma studierii dosarului propriu aflat la CNSAS), respectiv reclamantului i s-a întocmit dosar de urmărire pentru că: a fost înscris, în anul 1945, în organizația de tineret a; a participat la campania electorală din anul 1946 ca delegat al organizației la secția de votare; tatăl acestuia fusese primar.
A precizat reclamantul că, urmare a eliberării lui din funcția de procuror, cursul vieții i-a fost modificat dramatic, fiind nevoit să ia totul de la capăt, să își câștige existența prin desfășurarea activității de jurisconsult la unități obscure, șantiere.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990 conform cărora stabilirea calității de persoană persecutată se face de către Direcțiile generale de muncă și protecție socială până la data de 15.03.2000 precum și excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât interesele Statului Român nu sunt reprezentate de Ministerul Economiei și Finanțelor abilitată de lege în acest sens.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamantul, odată trecut în evidența pasivă, nu mai poate fi considerat ca fiind persecutat politic.
Reclamantul a solicitat lărgirea cadrului procesual prin citarea în cauză în calitate de pârât a Direcției de Muncă și Protecție Socială.
Această pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a cererii de către reclamant față de dispozițiile art. 3 lit. a din Legea nr.146/1997, totodată invocându-se - referitor la primul capăt de acțiune - excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în condițiile în care doar primul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor poate sta în proces fiind persoana împotriva căreia se invocă persecuția sau urmărirea politică, DGPS B având rolul de a pune în aplicare hotărârea instanței după finalizarea procesului.
Pârâta a invocat și excepția de inadmisibilitate a acțiunii referitor la capătul doi din cererea formulată de reclamant.
Prin încheierea de ședință din data de 8.04.2008,instanța a respins ca neîntemeiată excepția de netimbrare și excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Prin încheierea din data de 16.04.2008 a fost admisă excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei DGPS B, fiind respinsă ca nefondată excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Statul Român.
Prin sentința civilă nr. 7865/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 Baf ost admisă acțiunea introdusă de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a constatat că reclamantul nu și-a putut exercita profesia de procuror din motive de persecuție politică în perioada 15 mai 1958-decembrie 1989.
Totodată a fost respinsă acțiunea formulată împotriva Direcției de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că probatoriul administrat dovedește faptul că reclamantul a ocupat funcția de procuror la Procuratura raionului P, funcție din care a fost eliberat (și trecut în altă muncă) prin Ordinul nr. 456/12.05.1958 al Procurorului General. În perioada anterioară acestei măsuri luate față de reclamant, activitatea acestuia a fost apreciată (prin fișa de notare întocmită de Procuratura Generală - Direcția de cadre) ca fiind satisfăcătoare.
A mai reținut instanța că, pentru eliberarea din funcție a reclamantului s-au avut în vedere: calitatea de membru al în perioada 1945-1946; desfășurarea de activități propagandistice în perioada alegerilor din anul 1946, în orașul Târnăveni și comunele din jur; calitatea de delegat la o secție de votare în ziua alegerilor; deținerea unei funcții pe linia organizației legionare în timpul rebeliunii; a fost exclus din pentru atitudine antidemocratică.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului Român, formulând critici la adresa hotărârii în sensul că în mod greșit au fost respinse excepția de inadmisibilitate a acțiunii și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului apelant.
Pârâta-intimată a depus, la data de 28.04.2009, la dosar o cerere prin care a învederat că achiesează la apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, susținându-se că a fost împiedicată să declare apel împotriva hotărârii date în primă instanță pentru că nu i-a fost comunicată.
Prin decizia civilă nr. 641A/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, a fost respins apelul, ca nefundat.
În ce privește cererea de achiesare formulată de către Direcția de Muncă și Protecție Socială B, a dispus respingerea ei, ca lipsită de interes.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii promovată de reclamant este neîntemeiată, și ca atare în mod corect respinsă de prima instanță, câtă vreme în speță, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 111 proc. Civilă, nefiind vorba de constatarea unei stări de fapt - cum susține apelantul-pârât - ci de o cerere de constatare a încălcării de către organele statului comunist de la acea perioadă a unui drept personal nepatrimonial, respectiv dreptul de exercitare a profesiei de procuror; astfel sunt incidente în cauză dispozițiile Decretului - Lege nr. 118/1990.
Textul art. 9 din actul normativ menționat prevede că "persoanele care fac dovada prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice, beneficiază de vechime în muncă pe perioada cât s-au aflat în atare situație".
În speța de față s-a reținut de către prima instanță, pe baza probelor administrate, că prin Ordinul nr. 11/1956 al Procurorului General al pe data de 5.01.1956, reclamantul a fost numit prin transfer la cerere în funcția de procuror ajutor la Procuratura Raion,Regiunea P iar prin Ordinul nr. 456/1958 al Procurorului General al pe data de 15 mai 1958 fost eliberat din funcția pe care o deținerea fiind trecut în altă muncă.
Potrivit relațiilor furnizate de CNSAS, reclamantul figurează în evidențele acestei instituții cu trei dosare de urmărire informativă întocmite de fosta Securitate, perioada urmăririi informative întinzându-se pe intervalul 1956-1965, iar la data de 25.05.1965 s-a aprobat trecerea reclamantului în evidența pasivă.
A fost apreciată nefondată și critica potrivit căreia instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a acestui pârât, susținere care trebuie analizată în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Decretul 31/1954, text în care se arată că Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, el fiind reprezentat în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, în afara cazurilor în care legea stabilește alte organe în acest scop.
Prima instanță a respins corect această excepție invocată de pârât întrucât singurul în măsură să repare prejudiciile cauzate prin abuzurile săvârșite în regimul comunist anterior este Statul Român prin reprezentantul său legal Ministerul d e Finanțe, iar nu Direcția de Muncă și Protecție Socială.
Față de ansamblul probator al cauzei și în concordanță cu dispozițiile Decretului - Lege nr. 118/1998, soluția adoptată de prima instanță în sensul admiterii cererii formulată de reclamant, care nu și-a putut exercita profesia în intervalul 15 mai 1958-decembrie 1989, din motive de persecuție politică, a fost apreciată temeinică și legală.
Cererea de aderare la apel formulată de pârâta a fost apreciată ca lipsită de interes.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul.
În motivarea recursului se susține în esență că:
Ambele instanțe au dat o interpretare și au făcut o aplicare greșită a normelor legale ce guvernează sediul materiei, făcând abstracție de faptul că dispozițiile legii pe care și-a întemeiat intimatul reclamant acțiunea prevăd o procedură administrativă prealabilă și stabilesc implicit și autoritatea împotriva căreia se poate adresa pentru recunoașterea unor posibile drepturi.
Referitor la respingerea excepției inadmisibilității, consideră recurentul că nu au fost analizate toate considerentele pentru care această parte a înțeles să formuleze menționata excepție.
Inadmisibilitatea acțiunii decurgea din lipsa procedurii prealabile investirii instanței de judecată, prin raportare la art. 109 alin.2 Cod procedură civilă și la art.8 și 11 din Decretul nr.118/1990 republicat.
Conform prevederilor art.8 din Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat, persoana aflată în una din situațiile enumerate de lege va depune cerere la direcțiile generale de muncă și protecție socială care urmează a se pronunța cu privire la pretențiile formulate prin emiterea unei decizii motivate.
Articolul 11 din același act normativ dispune în sensul că stabilirea și plata drepturilor prevăzute în norma specială de reparație se face de către direcțiile generale de muncă și protecție socială, cu consultarea, după caz, a filialelor județene ale Asociației Politici din România.
Din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că intimatul reclamant ar fi urmat procedura prealabilă anterior menționată și că cererea i-ar fi fost respinsă, pentru a avea deschisă calea în justiție pentru recunoașterea faptului că nu și-a putut exercita profesia sau ocupația pe perioada în care a fost urmărit sau persecutat din motive politice.
În acest context, raportat la normele legale mai sus menționate și la dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, în speță, promovarea unei astfel de acțiuni fără a se urma pașii obligatorii stabiliți de legiuitor este inadmisibilă și, ca atare, soluția instanțelor ce au soluționat în fond și în apel cauza este greșită.
Tot greșită consideră recurentul și soluția dată și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru că nu s-a avut în vedere faptul că legiuitorul nu a conferit, în procedura de acordare a drepturilor acelor persoane care au fost persecutate sau urmărite din motive politice, atribuții statului printr-un anumit reprezentant al său.
Deși se referă la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, practic instanțele de fond și apel au analizat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, excepție care nu a fost pusă vreodată în discuția părților.
S-a afirmat, prin apărările formulate, că dispozițiile Decretului 31/1954 nu sunt aplicabile speței întrucât nu statul printr-un reprezentant al său are legitimare în procedura instituită de Decretul - Lege nr. 118/1990 republicat, ci o autoritate administrativă care are competența să soluționeze cererile formulate de cei care se consideră îndreptățiți.
De altfel, cu privire la legitimarea procesuală pasivă în astfel de cauze s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție, care în deciziile nr. 1877/25.05.1999 și 552/14.03.1996, a afirmat că partea cu care trebuie asigurată contradictorialitatea nu poate fi decât autoritatea care poate stabili și plăti drepturile ce se urmărește a fi obținute, în speță direcția de muncă și protecție socială.
Referitor la fondul cauzei, susține recurentul că instanțele în mod greșit au constatat că intimatul - reclamant nu și-a putut exercita profesia de procuror din motive de persecuție politică în perioada 15 mai 1958-decembrie 1989, ignorând chiar și minimul de probe administrate în cauză.
Relevant în cauză este înscrisul provenind de la CNSAS din care rezultă că intimatul-reclamant figurează în evidentele acestei instituții cu trei dosare de urmărire informativă întocmite de fosta Securitate pentru perioada anilor 1960-1965. Se mai arată în același document faptul că la data de 25 mai 1965 s-a aprobat trecerea reclamantului în evidența pasivă.
Chiar dacă în cauză s-ar fi putut vorbi de o persecuție politică, instanța trebuia să țină cont de actul emis de CNSAS, care menționa perioada de timp pentru care s-a exercitat supravegherea și să constate eventual că persecutarea politică s-a desfășurat până la data de 25 mai 1965.Cum ulterior acestei date nu mai există nici o dovadă a faptului că reclamantul ar mai fi fost urmărit și împotriva sa ar fi fost exercitate presiuni de natură a-l împiedica în exercitarea profesiei pe care și-o dorea rezultă că instanța a analizat cu superficialitate dovezile și a pronunțat o hotărâre ce nu se subscrie art. 11 din Decretul Lege nr. 118/1990.
Ținând cont de faptul că intimatul-reclamant a absolvit Facultatea de Științe Juridice în anul 1963, în speță trebuia administrate dovezi din care să rezulte ca la momentul când acesta a fost eliberat din funcția de procuror, respectiv anul 1958 mai îndeplinea condițiile legale pentru aoe xercita.
Dacă ar fi fost într-adevăr supus unor presiuni și persecutări din partea regimului de la acel moment, ținând cont și de perioada în care a fost urmărit, intimatului-reclamant nu i s-ar mai fi încredințat o funcție precum cea de procuror. Mai mult, pornind de la afirmațiile intimatului potrivit cărora originea socială ar fi fost un element determinant în exercitarea opresiunilor asupra sa, consideră recurentul într-o astfel de situație urmărirea ar fi continuat și ulterior anului 1965 și nu s-ar fi dispus trecerea în evidența pasivă.
Chiar admițând că până în anul 1965 s-ar fi exercitat presiuni asupra sa, ulterior trecerii în pasivitate, prin încetarea urmăririi de către securitate, intimatul avea posibilitatea de a-și continua activitatea în domeniul pe care și-l dorea. Nu există nici o probă în dosar din care să rezulte faptul că acesta ar fi încercat să-și reia activitatea ca procuror, iar acest lucru i-ar fi fost refuzat din motive politice.
În conținutul art. 9 din Decretul Lege nr. 118/1990 republicat, legiuitorul folosește noțiunile de profesie și de ocupație pe care cel urmărit sau persecutat nu a putut să o exercite pe perioada cât s-a aflat în această situație.
Din cererea de chemare în judecată rezultă că intimatul a cerut să se constate că nu a putut să desfășoare profesia de procuror ulterior anului 1958.Atât reclamantul cât și instanța au făcut o confuzie cu privire la noțiunile utilizate de legiuitor în textul de lege mai sus amintit.
În clasificarea ocupațiilor din România s-a pornit de la următoarele definiții: = este activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfășoară o persoană în mod obișnuit, într-o unitate economico-socială si care constituie pentru aceasta sursă de existentă. este, deci, proprie persoanelor active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine si semenii săi. unei persoane poate fi exprimată prin: funcția sau meseria exercitată de aceasta.
Funcția = este activitatea desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de conducere sau execuție.
Meseria = este complexul de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, necesare pentru executarea anumitor operații de transformare și prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea anumitor servicii.
Pentru definirea corectă a noțiunii de ocupație și evitarea confuziei, este necesar să se definească și noțiunea de profesie, care, în unele cazuri, poate fi și ocupație, iar în altele nu.
Profesia = este specialitatea (calificarea) obținută prin studii, iar ocupația este specialitatea (calificarea) exercitată efectiv la locul de muncă.
În opinia recurentului, definițiile date mai sus relevă că în speță este vorba de constatarea faptului că reclamantul nu și-a putut exercita funcția și nu profesia, așa cum eronat s-a apreciat de către instanță. Intimatul este de profesie jurist, potrivit studiilor absolvite, profesie pe care și-a exercitat-o până la momentul ieșirii la pensie. Faptul că la un moment dat a avut funcția de procuror și din diferite cauze nu a mai putut să o exercite nu este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 9 din Decretul - Lege nr. 118/1990 republicat, noțiunile folosite de legiuitor în cuprinsul acestui text fiind de strictă interpretare și neputând fi extinse și la alte situații.
În drept: normele legale invocate în cuprinsul prezentului recurs și prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare, pe această cale susținând caracterul nefundat al recursului.
În apel, inadmisibilitatea acțiunii a fost motivată prin aceea că acțiunea reclamantului ar viza constatarea unei situații de fapt, iar nu a unui drept. Motivul de recurs referitor la această excepție este nefondat - în susținerea intimatului - pentru că el se încadrează în prevederile art. 9 din Decretul-lege 118/1990, iar nu în cele ale art. 8, astfel că nu se poate adresa direcției de muncă și protecție soială decât după ce obține o hotărâre judecătorească de constatare a împrejurării că nu și-a putut exercita profesia din motive de persecuție politică.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât, se arată că a fost corect analizată, și respinsă de instanțele de fond și apel iar afirmația potrivit căreia această excepție nu ar fi fost pusă în discuția părților este inexactă în condițiile în care a constituit chiar unul dintre motivele de apel.
În ce privește criticile aduse de către recurent soluției referitoare la fondul cauzei, arată intimatul că în susținerea acestora nu este indicată vreuna dintre situațiile reglementate prin art. 304.pr.civ.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
În ședința publică din data de 19.11.2009, din oficiu, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii.
Analizând cu precădere excepția astfel formulată, potrivit cu exigențele art. 137 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reclamantul-intimat a invederat instanței - în ședința publică din data de 19.11.2009 - faptul că finalitatea inițierii acțiunii pendinte o constituie deopotrivă reparația morală pentru situația în care a fost pus de autoritățile fostului regim comunist, cât și posibilitatea de a obține drepturi de pensie mai avantajoase decât cele pe care le avea la data promovării acțiunii.
Reținând că reclamantul s-a pensionat (din funcția de consilier juridic) pentru limită de vârstă la data de 20.08.1989, iar începând cu data de 15.04.1992 a cumulat pensia cu funcția de procuror la Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, până la data de 01.03.1994, Curtea apreciază că, în raport de modificările legislației relative la drepturile de pensie ale magistraților intervenite ulterior anului 1994, reclamantul recurent justifică un interes legitim în promovarea prezentei acțiuni în măsura în care tinde a-și valorifica - în condițiile art. 11 din Decretul Lege 118/1990 - un drept care îi conferă vocația de a solicita o recalculare a pensiei stabilite potrivit vechii legislații.
În ce privește recursul formulat de către recurentul Ministerul Finanțelor Publice, din analiza acestuia raportat la actele și lucrările dosarului, la criticile formulate și la limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea constată caracterul lui nefondat.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Un prim aspect care se impune a fi subliniat este acela că, raportat la exigențele art. 304 coroborat cu art. 299 alin. 1.pr.civ. în cadrul recursului pendinte poate fi analizată numai legalitatea deciziei atacate cu această cale de atac, iar nu și legalitatea ori temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță.
Așa fiind, criticile expuse de către recurent pot constitui suportul unei analize de legalitate numai în măsura în care se referă la soluția instanței de apel și se circumscriu aspectelor ce au fost deduse judecății instanței de apel conform prevederilor art. 295 alin. 1.pr.civ.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea constată că argumentele expuse prin motivele de apel pe acest aspect priveau împrejurarea că reclamantul solicită, în speță, constatarea unei situații de fapt, iar nu constatarea unui drept și, în consecință, nu ar fi admisibilă cererea acestuia din perspectiva prevederilor art. 111.pr.civ.
Tot în contextul acestei excepții a susținut - în apel - recurentul că intimatul reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 din Decretul Lege 118/1990, cât și că acțiunea este inadmisibilă și prin prisma dispozițiilor OUG 214/1999, act normativ prin care s-a constituit o entitate specială (Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă) abilitată a verifica dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile dobândirii unei asemenea calități.
Prin decizia recurată, instanța de apel - în acord cu exigențele art. 295 alin. 1 și art. 129 alin. 6.pr.civ. - s-a pronunțat în aceste coordonate asupra excepției de inadmisibilitate invocată de către apelantă.
Critica prin care, în recurs, se impută instanței de apel faptul că ar fi făcut abstracție - în analiza excepției menționate - de împrejurarea că Decretul-lege 118/1990 reglementează o procedură administrativă prealabilă și stabilește și autoritatea împotriva căreia se poate îndrepta pentru recunoașterea unor drepturi este în vădită contradicție cu exigențele art. 129 alin. ultim și art. 295 alin. 1.pr.civ. norme din perspectiva cărora instanța de apel era ținută a analiza excepția invocată exclusiv în raport de argumentele prin care partea a înțeles să o susțină.
În condițiile în care, în fața instanței de apel, recurenta-apelantă a adus argumente noi în sprijinul excepției privind inadmisibilitatea acțiunii, fără a readuce în discuție argumentele prin care a susținut aceeași excepție în fața primei instanțe, Curtea apreciază că practic nu s-a atacat soluția pronunțată de prima instanță relativ la această excepție, ci s-a formulat o apărare nouă în fața instanței de apel.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă reiterează însă argumentele aduse în susținerea excepției de inadmisibilitate în fața primei instanțe.
Ori, atâta vreme cât soluția pronunțată de prima instanță în considerarea acestor argumente nu a fost dedusă controlului instanței de apel, Curtea constată că, față de prevederile art. 299 alin. 1 coroborat cu art. 304.pr.civ. asemenea argumente nu pot constitui suportul unei analize de legalitate a deciziei recurate.
În ce privește aprecierea instanței de apel în sensul că a fost corect respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea o apreciază ca fiind justă, însă pentru alte considerente decât cele expuse în decizia recurată.
În speță, reclamantul-intimat a chemat în judecată Statul Român spre a se constata împiedicarea acestuia de a-și exercita funcția de procuror pe o perioadă de timp ce se situează în timpul regimului comunist.
Decretul-lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri are ca finalitate - astfel cum rezultă și din titulatura actului normativ - asigurarea unor reparații pentru persoanele care au fost supuse persecuțiilor politice de regimul comunist.
Reglementarea din art. 11 al Decretului-lege 118/1990 republicat (fost art. 9 în numerotarea anterioară) permite persoanelor ce se consideră îndreptățite a obține reparațiile prevăzute de acest act normativ să promoveze o acțiune în justiție în baza căreia să se constate că au fost împiedicate să își exercite profesia sau ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice, hotărârea obținută în cadrul unei asemenea acțiuni urmând a constitui - în cadrul procedurii speciale ce se va iniția pentru obținerea dreptului la reparații - o probă asupra celor constatate.
Raportat la obiectul unei asemenea acțiuni - în contextul căreia nu se acordă vreuna dintre reparațiile permise de actul normativ, spre a fi acționată în judecată vreuna dintre instituțiile chemate să aprecieze asupra dreptului la asemenea reparații - legitimarea procesuală pasivă nu poate aparține decât Statului Român, în numele și pe seama căruia au acționat autoritățile publice din vremea regimului comunist pentru apărarea "valorilor" proprii acelui tip de orânduire.
Pe cale de consecință, este lipsită de temei susținerea recurentului pârât în sensul că nu ar avea calitate procesuală în litigiul pendinte.
Constatând că instanța de apel, corespunzător limitelor devoluțiunii acestei căi de atac, a avut a se pronunța exclusiv asupra apărărilor formulate pe calea excepțiilor privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive, Curtea apreciază că nu există fundamentul unei analize de legalitate a deciziei recurate pe aspecte care țin de fondul cauzei.
Așa fiind, Curtea nu va analiza argumentele dezvoltate prin motivele de recurs în legătură cu fondul pricinii.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent deciziei atacate și va dispune, în conformitate cu prevederile art. 312.pr.civ. respingerea recursului astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în formularea acțiunii.
Respinge recursul formulat de către recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 641A/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.GS
.red.
2ex./08.01.2010
Jud Apel Secția a III-a Civilă
ia,
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu, Ileana
