Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 524/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 524R
Ședința publică de la 04.12.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 647.A din 12.05.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimatul-pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă personal și asistată de avocat cu împuternicirea avocațială nr.76601 din 23.10.2008 la fila 10 dosar, intimatul-reclamant prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. - din data de 22.10.2008 depusă la fila 11 dosar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Grefierul de ședință făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte, depune la dosarul cauzei chitanța seria - nr.- din data de 28.11.2008 emisă de Trezoreria Sectorului 4 B, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1680 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei. De asemenea, solicită ca instanța să ia act că înțelege să renunțe la cererea de suspendare a prezentei cauze formulată în temeiul dispozițiilor art. 244.pr.civ. la termenul de judecată din 23.10.2008.
Reprezentantul intimatului-reclamant, depune la dosarul cauzei copia certificatului de grefă emis în dosarul nr- al Tribunalului București --Secția I-a Penală din care rezultă că inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzut de art. 291 Cod penal.
Reprezentantul recurentei-pârâte, învederează instanței că nu consideră ca fiind utilă soluționării recursului de față depunerea certificatului de grefă prezentat de intimatul-reclamant.
Curtea, deliberând, încuviințează cererea intimatului-reclamant privind depunerea la dosar a unui certificat de grefă emis în dosarul nr- al Tribunalului București --Secția I-a Penală, depunerea acestui înscris încadrându-se în apărările părții la judecata în fond.
Reprezentantul recurentei-pârâte, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatului-reclamant,învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentei-pârâte, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat. În dovedirea recursului, precizează că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.7-9.pr.civ. calificând total greșit actul dedus judecății. Cu privire la chitanța din litigiu, precizează că în opinia sa, respectivul act are caracterul unei dispoziții testamentare și nu a unui contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, precizează că la interogatoriu, intimatul-reclamant a recunoscut că nu are voie să vândă imobilul iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că în speță ar fi fost vorba de o vânzare-cumpărare sau că vânzarea-cumpărarea s-ar fi realizat. De asemenea, în respectiva "Chitanță" nu s-a menționat nici un preț pentru imobil, astfel încât se impune admiterea recursului, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, în măsura dovezilor existente la dosar.
Reprezentantul intimatului-reclamant, solicită respingerea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise. În combaterea motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă, precizează că este nefondat motivul de recurs cu privire la greșita calificare a actului dedus judecății. În acest sens, arată că instanța de apel a fost făcută prin prisma efectului deciziei civile nr.1581/2003 al Curții de Apel București. De asemenea, arată că la data de 27.01.1992 voința părților a fost aceea de a vinde și respectiv cumpăra apartamentul din litigiu, plata prețului făcându-se la aceeași dată iar în opinia sa, înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți, conține elemente care pot duce la stabilirea condițiilor încheierii promisiunii de vânzare iar prețul convenit a fost achitat integral.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată urmîtoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 la data de 15.02.2006 sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul pentru ca prin, hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea după decesul defunctei, cu ultimul domiciliul în B,- A, -. 3,. 14, sector 6, compunerea masei succesorale din apartamentul situat în B,- A, - 4,.J,. 14, sector 6, bunurile mobile de se află în acesta, precum și terenurile intravilane și extravilane ce se află în comuna, jud. O, să se constate faptul că reclamanții, în calitate de moștenitori testamentari, sunt unicii moștenitori ai defunctei; s-a mai solicitat, de asemenea, trimiterea în posesiune, a reclamanților, asupra masei succesorale după defuncta, să fie obligat pârâtul să prezinte în instanță toate actele și documentația cu privire la terenurile intravilane și extravilane pe care defuncta le-a moștenit de la părinți.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că defuncta, i-a instituit pe aceștia moștenitori testamentari, neavând alți moștenitori, conform testamentului autentificat sub nr. 329/29.07.2003 de BNP. Defuncta a recurs la acest gest din simpatie și încredere pentru reclamanți, având în vedere că ei au început să o îngrijească cu mult timp în urmă și după ce a constatat corectitudinea lor. Ca urmare a unui conflict mai vechi avut cu un văr de gradul 2, 1., acesta i-a notat în Cartea Funciară un înscris numit chitanță, prin care se prevăd unele raporturi juridice ce nu au relevanță în realitatea faptică și juridică.
Mai menționează reclamanții că ei au fost notificați de către, să nu includă în masa succesorală apartamentul din B,- A, -.3,. 14, sector 6, deoarece acest apartament nu aparține defunctei, ci el este proprietar, nefăcând dovada faptului că este proprietarul apartamentului. Reclamanții au arătat că ei stăpânesc apartamentul și achită toate taxele și impozitele acestuia.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii principale, întrucât defuncta nu putea dispune prin testament asupra unui bun care a făcut obiectul vânzării la data de 27.01.1992. În acest sens, pârâtul a arătat că la data redactării testamentului defuncta nu avea capacitatea de a dispune în mod valabil de bunurile sale, față de boala de care suferea, actele medicale aflându-se în posesia reclamanților.
În subsidiar, pârâtul a arătat că acțiunea reclamanților este admisibilă în parte, respectiv în privința compunerii masei succesorale, respectiv bunurile mobile aflate în locuința defunctei din B,- A, sector 6 ca și terenurile din comuna, jud. O, nu și apartamentul situat în B, bd. T, nr. 7, - 4,. 3,. 14, sector 6, asupra căruia defuncta a dispus pe timpul vieții prin vânzare primind totodată și prețul la aceeași dată, astfel îbcât efectul translativ de proprietate s-a realizat în temeiul art. 1294 și 1295 Cod civil. Totodată, pârâtul a arătat pe cale de întâmpinare că nu se opune trimiterii în posesie a reclamanților pentru bunurile mobile și pentru terenuri, dar solicită la rândul său predarea posesiei apartamentului ce a făcut obiectul convenției de vânzare la data de 27.01.1992.
Prin cererea reconvențională, pârâtul - reclamant a solicitat constatarea nulității dispoziției testamentare din data de 9.07.2003 în lipsa unei expertize medico - legale de stabilire a capacității de a discerne a defunctei, pe fondul unei acțiuni hepatice. În subsidiar, acesta a solicitat constatarea nulității parțiale a testamentului în privința imobilului apartament ce nu putea forma obiectul testamentului, întrucât nu se mai afla în proprietatea testatoarei.
A mai solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare asupra apartamentului în litigiu, având în vedere convenția de vânzare încheiată la 27.01.1992 între el în calitate de cumpărător și în calitate de vânzător, prețul fiind achitat integral conform chitanței 16359/1992.
În motivarea cererii - reconvenționale, reconvenientul a arătat că la data de 17.01.1992 a convenit cu defuncta să cumpere apartamentul nr. 14 pe care aceasta îl deținea cu titlu de chirie, în acest sens părțile deplasându-se la Autoritatea pentru vânzarea locuințelor, unde pârâtul-reclamant a achitat prețul integral al apartamentului. Ulterior, la 27.01.1992 au convenit asupra transmiterii dreptului de proprietate, urmând ca intrarea în posesie a pârâtului - reclamant să se realizeze după decesul defunctei. Raportul juridic încheiat a fost notat în cartea funciară prin încheierea nr. 9687/24.07.2002 a BCF de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, care prin decizia 1581/2003 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, a rămas definitivă.
Reclamanții-pârâți au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, excepția lipsei de interes în promovarea unei acțiuni, având ca obiect constatarea nulității testamentului, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale în raport de dispozițiile art. 119 Cod procedură civilă și excepția lipsei calității procesual active a pârâtului - reclamant pe capete de cerere având ca obiect constatarea nulității testamentului.
În motivare a acestor excepții, reclamanții-pârâți au arătat că cererea reconvențională nu privește pretenții reciproce, astfel cum dispune art. 119 Cod procedură civilă, cererea fiind inadmisibilă, iar în ce privește lipsa calității procesuale pasive a reclamanților-pârâți cât și a defunctei, s-a arătat că la data încheierii convenției din 27.01.1992, defuncta nu era proprietara apartamentului semnând contractul de vânzare-cumpărare cu aproximativ trei luni în urmă, iar în ceea ce privește pe pârâții - reclamanți, aceștia au posibilitatea de a accepta moștenirea doar în limita activului și pasivului succesoral.
Referitor la excepția lipsei de interes și a calității procesuale active a pârâtului reclamant în promovarea unei acțiuni în anularea testamentului, reclamanții-pârâți au arătat că pârâtul nu se află printre persoanele care au posibilitatea să atace ultimul act de voință al defunctei, nefiind moștenitor rezervatar, neavând un interes patrimonial în acest sens și, mai mult, nu emite pretenții asupra moștenirii, recunoscându-i pe reclamanții - pârâți ca unici moștenitori.
Pe fondul cererii reconvenționale, reclamanții-pârâți au susținut prin întâmpinare că defuncta era în deplinătatea facultăților mintale la data întocmirii testamentului, aspect pe care îl pot demonstra cu martori. Totodată, chiar dacă la data testării defuncta ar fi suferit sau nu de anumite boli, nu prezintă relevanță atâta vreme cât nu se demonstrează că la momentul semnării testamentului defuncta ar fi suferit de o inconștiență pasageră.
Cu privire la cererea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, reclamanții-pârâți au reiterat aceleași apărări în sensul că la data încheierii convenției defuncta nu era proprietara apartamentului nr. 14, neavând astfel posibilitatea să vândă înainte de a dobândi proprietatea. Pe de altă parte, pârâtul reclamant a achitat numai o parte din preț. S-a arătat, totodată, că pe rolul acestei instanțe mai există un dosar ce are ca obiect constatarea nulității absolute a chitanței încheiate între defunctă și pârâtul reclamant, dosarul fiind suspendat. S-a solicitat de asemenea, disjungerea capătului de cerere, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și suspendarea acestuia îăntrucât este în strânsă legătură cu obiectul celuilalt dosar aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 6
Reclamanții-pârâți au depus la dosar lista bunurilor mobile ce face obiectul masei succesorale și evaluarea acestora, iar la termenul din 5.04.2006, pârâtul reclamant a indicat valoarea de circulație a apartamentului nr. 14 ca fiind suma de 105.600 lei, timbrând corespunzător la valoarea indicată cu suma de 3.359,59 lei lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, valoare care nu a fost contestată de partea adversă.
La termenul din 5.04.2006, prima instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pentru cererea având ca obiect deschiderea succesiunii de pe urma defunctei, excepția lipsei de interes a reclamanților pe capetele de cerere având ca obiect constatarea calității de unici moștenitori testamentari ai defunctei și trimiterea în posesie asupra masei succesorale, excepția lipsei de interes a pârâtului - rec1amant pe capătul de cerere din reconvențională, având ca obiect constatarea nulității testamentului și excepția inadmisibilității pe capătul doi al cererii reconvenționale, având ca obiect constatarea nulității parțiale a testamentului autentificat la data de 9.07.2003.
Prin sentința civilă nr. 3182/3.05.2006 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria sector 6 admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului - reclamant în ce privește capătul de cerere din acțiunea principală, având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei, a admis excepția lipsei de interes a reclamanților-pârâți în ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea calității acestora de unici moștenitori și trimiterea în posesie asupra masei succesorale, cu consecința respingerii acestor capete de cerere ca lipsite de interes. Totodată, s-a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulate de pârâtul-reclamant ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților-pârâți pe cererea reconvențională ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului - reclamant pe capătul de cerere din reconvențională, având ca obiect constatarea nulității dispoziției testamentare întocmit de defuncta la data de 9.07.2003, a respins cererea pârâtului-reclamant, având ca obiect constatarea nulității parțiale a testamentului din 9.07.2003 întocmit de defuncta, ca inadmisibilă.
În baza art. 165 Cod procedură civilă, instanța a disjuns capetele de cerere având ca obiect obligația de a face și capătul de cerere din cererea reconvențională având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, formând dosarul nr-.
Prin încheierea de la 31.05.2006, în cadrul dosarului nou format, a suspendat judecata acțiunii principale, în conformitate cu prev. art. 155/1 Cpr,c, disjungând capătul de cerere din reconvențională cu care instanța a rămas sesizată, formându-se dosarul nr-, la care au fost atașate celelalte dosare, din care în mod succesiv a fost disjuns prezentul.
Prin sentința civilă nr. 5815/20.09.2006, Judecătoria Sectorului 6 admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților și; a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de act de vânzare-cumpărare între pârâții și, moștenitori testamentari ai defunctei, în calitate de vânzători și reclamantul, în calitate de cumpărător asupra aprtamentului nr. 14, din B,-, -. 3, sector 6 și a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 27.01.1992, autoarea autoarea pârâților-moștenitori testamentari conform certificatului ce atestă calitatea acestora, a încheiat cu reclamantul un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță" prin care aceasta a declarat că a primit suma de 114.410 lei de la reclamant în vederea achitării integrale a apartamentului, achitare ce a avut loc, conform chitanței nr. 16359/27.01.1992.
Potrivit certificatului de deces eliberat la data de 12.01.2006 de Primăria sectorului 4, rezultă că la data de 12.01.2006 a decedat, moștenitori testamentari a acesteia fiind pârâții și conform testamentului autentificat sub nr. 3296/9.07.2003 și certificatului de calitate de moștenitori nr. 171/19.05.2006 eliberat de BNP.
S-a mai reținut că în considerentele deciziei. nr. 1581/2003 prin care a rămas definitivă încheierea BCF nr. 9687/24.07.2002 prin care a fost notat în cartea funciară raportul juridic dintre părți s-a statuat incidenta articolului 84 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 7/1996, înscrisul denumit chitanță fiind calificat drept o promisiune de vânzare-cumpărare.
Față de această interpretare dată de o instanță anterioarăraportului juridic în discuție, judecătoria a apreciat că înscrisul încheiat între părți a primit deja calificarea naturii juridice a operațiunii ce o constată, ca fiind o promisiune de vânzare - cumpărare.
S-a mai reținut că numita, în deplină cunoștință de cauză, a semnat înscrisul intitulat "chitanță" cu intenția de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului către pârât, obligația asumată fiind una fără termen în condițiile art. 1022 Cod civil, în cuprinsul actului juridic inserându-se clauza transmiterii posesiei la data decesului promitentei vânzătoare și convenindu-se astfel asupra tuturor elementelor contractului de vânzare-cumpărare ce urma a fi încheiat.
Astfel, conform declarației martorei, care a asistat personal la întocmirea înscrisului și la discuțiile purtate de părți în prealabil, defuncta s-a exprimat în sensul - că decât să lase casa unui străin, mai bine să o cumpere reclamantul, urmând să facă un act la notariat. Martora a declarat că reclamantul a achitat prețul apartamentului, iar ulterior părțile au venit la domiciliul martorei pentru a întocmi un înscris. S-a mai precizat că s-a întocmit inițial o chitanță, pe care reclamantul nu a semnat-o întrucât părților de față li s-a părut că exprimarea nu este corectă; astfel, s-a întocmit cea de-a doua chitanță semnată de reclamant și, cât și de martoră.
Astfel, declarația martorei se coroborează cu declarația martorului luată în dosarul nr. 5632/2005 al Judecătoriei sectorului 6, având valoarea probatorie a unui înscris în prezenta cauză.
Cu privire la declarația martorei pârâților, instanța a reținut că aceasta nu este concludentă, fiind bazată exclusiv pe relatările defunctei, care ulterior, s-a răzgândit în ce privește intenția de a înstrăina imobilul către reclamant.
De asemenea, s-a apreciat că înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți, deși inform din punct de vedere al redactării, conține elemente care pot conduce la stabilirea condițiilor încheierii promisiunii de vânzare.
În ceea ce privește obiectul convenției, instanța a reținut că acesta a putut fi determinat prin coroborarea mențiunii din acte cu conținutul chitanței nr. 16359/27.01.1992 și al contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu se SC RA.
La data încheierii înscrisului sub semnătură privată între părți, prețul apartamentului fusese achitat integral de către defunctă, astfel cum rezultă din chitanță, chiar dacă actul ce a constatat operațiunea de vânzare-cumpărare dintre defunctă și societatea locativă a fost încheiat ulterior, respectiv la 13.03.1992.
Mai mult, chiar dacă la momentul încheierii convenției, defuncta nu ar fi avut calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra apartamentului, ea a dobândit această calitate ulterior, actul încheiat putând fi analizat ca valabil din această perspectivă.
Faptul că, ulterior promitenta vânzătoare s-a răzgândit și nu l-a anunțat pe reclamant de diferența de preț achitată la data de 25.01.1995, s-a constatat de către instanță că nu constituie un motiv de respingere a cererii, atâta vreme cât pârâții nu au făcut dovada că promitenta vânzătoare sau ei înșiși, ar fi solicitat de la reclamant diferența de preț, dreptul de creanță existând și putând fi executat înăuntrul termenului de prescripție.
Prin urmare, judecătoria a constatat întemeiată cererea în baza art 1073 și 1077 cod civil și a admis-o ca atare, întrucât refuzul uneia dintre părțile semnatare ale promisiunii sina1agmatice de vânzare-cumpărare sau a succesorilor uneia dintre părți de a încheia actul de transfer al dreptului de proprietate în forma cerută de lege, îndreptățește cealaltă parte să se adreseze instanței de judecată, în temeiul art. 1073 și 1077 Cod civil, iar efectele unor astfel de acte juridice se transmit asupra moștenitorilor, fiind opozabile acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2007, tribunalul a suspendat judecata apelului în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cpr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă și care avea ca obiect constatarea nulității înscrisului sub semnătură privată din data de 27.01.1992, cauza fiind repusă pe rol, conform încheierii pronunțate în data de 18.02.2008.
La același termen de judecată, din data de 18.02.2008, tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de apelanta pârâtă, cerere întemeiată pe disp. art. 244 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă și pe dispozițiile art. 19 alin. 2 Cod procedură penală.
Prin decizia civilă nr. 647A/12.05.2008, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța acestă decizie, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată prima critică relativă la greșita respingere de prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților apelanți, întemeiată pe susținerea potrivit căreia pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare nu se putea face decât în contradictoriu cu persoana semnatară a chitanței.
Astfel, înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 27.01.1992 și interpretat de prima instanță ca având valoarea unui antecontract de vânzare cumpărare a fost semnat de în calitate de promitentă vânzătoare; la data de 12.01.2006 a decedat, pârâții și fiind legatari universali, conform testamentului autentificat sub nr. 3296/09.07.2003 și certificatului de calitate de moștenitor nr. 171/19.05.2006 eliberat de BNP.
Așadar, fiind legatari universali, s-a apreciat că pârâții apelanți au preluat toate drepturile și obligațiile patrimoniale ale autoarei, decedată la data de 12.01.2006, inclusiv obligația rezultată din înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 27.01.1992, respectiv obligația de "a face", de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu, obligație ce nu are un caracter personal și nu s-a stins la decesul numitei.
În consecință, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a constatat identitatea dintre pârâți și persoanele obligate în cadrul raportului juridic dedus judecății, respingând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților și.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, prin care s-a susținut excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, instanța de apel a constatat că și acest motiv este neîntemeiat, în condițiile în care niciuna din motivările învederate în susținerea acestei excepții, nu subzistă.
Astfel, s-a apreciat ca fiind fără relevanță împrejurarea că nu avea calitatea de chiriaș la momentul încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, apartamentul fiind vândut în baza unei legi speciale care nu dădea dreptul decât chiriașilor să cumpere de la stat aceste imobile.
Reclamantul intimat nu a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu organele statului, pentru a se discuta valabilitatea acestui contract de vânzare din perspectiva calității sale de chiriaș, ci a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare materializată în înscrisul sub semnătura privată din data de 27.01.1992 cu, chiriașă și apoi proprietară a apartamentului în litigiu.
S-a mai reținut că deși susținerea cu privire la faptul că defuncta nu avea calitatea de proprietar a apartamentului în litigiu la data semnării chitanței în data de 27.01.1992, în condițiile în care aceasta a dobândit proprietatea asupra acestui apartament în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 12876/12521 din data de 13.03.1992, este reală, instanța de apel a considerat că acest aspect apare drept nerelevant în condițiile în care, la data de 27.01.1992 părțile nu au încheiat un contract de vânzare-cumpărare care să transmită dreptul de proprietate din patrimoniul numitei în patrimoniul reclamantului, ci un antecontract de vânzare-cumpărare, obligându-se la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate.
Astfel, lipsa calității de proprietar a numitei la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare nu putea avea consecințe asupra valabilității acestui antecontract și nici asupra calității procesuale active a reclamantului, calitatea de proprietar a numitei având importanță la momentul încheierii efective a contractului de vânzare-cumpărare sau, în cazul de față, al pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Hotărârea judecătorească care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare are caracter constitutiv de drepturi, deoarece abia la momentul pronunțării sale se constată transmiterea valabilă a dreptului de proprietate prin suplinirea acordului de voință al promitentului vânzător.
Neavând efecte retroactive până la momentul încheierii antecontractului, calitatea de proprietar a vânzătorului este analizată doar la momentul pronunțării hotărârii care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În ce privește al treilea motiv invocat în susținerea excepției lipsei calității procesual active, privind neîndeplinirea condițiilor art. 1180 Cod civil cu referire la înscrisul sub semnătură privată, s- reținut pe de o parte, că acest motiv ar putea fi doar o susținere pe fondul cauzei și nu pe excepția lipsei calității procesuale active și, pe de altă parte, netemeinicia sa, raportat la faptul că formalitățile cerute de art. 1180 Cod civil, erau necesare pentru a exista puterea probatorie a înscrisurilor sub semnătura privată care constată convenții din care se obligații unilaterale și nu în cazul convențiilor sinalagmatice, astfel cum este antecontractul de vânzare-cumpărare din litigiu.
Cu privire la faptul că acest înscris din 27.01.1992 nu ar fi fost semnat de defunctă, instanța de apel a înlăturat aceste susțineri în condițiile în care, prin decizia civilă nr. 764A/28.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă irevocabilă, prin respingerea recursului a fost menținută sentința civilă nr. 4186/14.06.2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 prin care a fost respinsă cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect constatarea nulității absolute a chitanței din 27.01.1992, inclusiv pentru motivul falsității semnăturii reclamantei de pe această chitanță.
Față de faptul că lipsa și respectiv falsitatea semnăturii de pe chitanța din 27.01.1992 a făcut obiectul unui litigiu anterior care a fost soluționat irevocabil, tribunalul a constatat că soluția pronunțată se impune cu putere de lucru judecat în prezenta pricină.
Cu referira la mtivul de apel privind lipsa obiectului convenției de vânzare-cumpărare în sensul că bunul vândut nu era în circuitul civil la momentul semnării "chitanței", tribunalul a constatat netemeinicia și a acestui motiv, argumentele anterioare privind corecta respingere a lipsei calității active a reclamantului pentru lipsa calității de proprietar a numitei la momentul semnării înscrisului sub semnătura privată, fiind valabile și în soluționarea acestei critici.
Tribunalul a mai apreciat că este neîntemeiat și motivul de apel în care se susține greșita calificare dată de prima instanța înscrisului sub semnătura privată din data de 27.01.1992 ca fiind un antecontract de vânzare-cumpărare, apelanta susținând că această chitanță are în realitate valoarea unui legat olograf.
Astfel, în mod corect a reținut judecătoria, atâta pe baza înscrisului sub semnătură privată, din care rezultă intenția părților de a transmite valabil dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu la un termen ulterior, prețul clar stabilit și achitat de promitentul-cumpărător de 114.410 lei, precum și din declarațiile coroborate ale martorilor, natura juridică de antecontract de vânzare cumpărare a chitanței sub semnătură privată din data de 27.01.1992, constatându-se drept completă motivarea sentinței din aceste puncte de vedere.
De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1581/2003 a Curții de Apel București, prin care a fost menținută încheierea Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 6 B nr. 9687/24.07.2002 prin care a fost notat în cartea funciara raportul juridic încheiat între părți în baza înscrisului sub semnătură privată din data de 27.01.1992.
Atâta vreme cât în considerentele acestei decizii, dată într-un litigiu purtat între autoarea apelanților și intimat, s-a reținut irevocabil incidenta art. 84 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 7/1996, notarea în cartea funciară bazându-se pe caracterul de promisiune de vânzare-cumpărare a chitanței din 27.01.1992, tribunalul a constatat la rândul său puterea de lucru judecat a acestei hotărâri.
Mai mult, prin decizia civilă nr. 764A/28.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă irevocabilă prin respingerea recursului a fost menținută sentința civilă nr. 4186/14.06.2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 prin care a fost respinsă cererea reclamantei, autoarea apelanților, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect constatarea nulității absolute a chitanței din 27.01.1992.
Printre motivele de nulitate s-a invocat, pe lângă falsitatea semnăturii numitei și încălcarea dispozițiilor alt. 965 Cod civil, în sensul că părțile, prin încheierea chitanței din data de 27.01.1992, ar fi încheiat un pact asupra unei succesiuni viitoare.
Respingând acțiunea, atât Judecătoria sectorului 6 B, cât și Tribunalul București, au reținut netemeinicia acestui motiv de nulitate, în condițiile în care chitanța menționează nu are natura juridică a unui legat, ci consemnează intenția comună a părților de a se prezenta ulterior la notar pentru încheierea în formă autentică a unui act juridic de înstrăinare a apartamentului proprietatea reclamantei în favoarea lui.
În consecință, se impune și puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești în calificarea înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 27.01.1992 ca fiind un antecontract de vânzare-cumpărare și nu un legat olograf, așa cum afirmă apelanta.
Întrucât la momentul pronunțării hotărârii care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu, aflat în patrimoniul defunctei în baza contractului de vânzare cumpărare din data de 13.03.1992 fusese transmis apelanților pârâți, legatari universali ai acesteia (certificatul de calitate de moștenitor nr. 171/2006 constatând această calitate și acceptarea succesiunii, rămânând în discuție doar compunerea masei succesorale), s-a apreciat că în mod corect prima instanță, constatând aplicabilitatea dispozițiile art. 1073-1077 Cod civil și natura juridică de promisiune de vânzare cumpărare a chitanței din 27.01.1992, a admis acțiunea.
Cu privire la nulitatea sentinței primei instanțe care nu constată data la care a operat transmiterea dreptului de proprietate, tribunalul a statuat că o asemenea mențiune nu era necesară, deoarece pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare are caracter constitutiv de drepturi.
În ceea ce privește cererea completatoare a motivelor de apel, depuse la dosar la data de 17.03.2008, tribunalul a considerat că nu se impune analiza acestora, pe de o parte, pentru că ele sunt tardiv formulate ca motive de apel, după prima zi de înfățișare prevăzută de art. 287 alin. 2 și 292 alin.1 Cod procedură civilă și, pe de altă parte, deoarece ele privesc o altă hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 3182/3.05.2006 pronunțată în dosar nr-, prin care a fost admisă lipsa calității pasive a numitului în cererea având ca obiect deschiderea succesiunii de pe urma defunctei.
În termen legal, pârâta a formulat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că instanța de apel a calificat greșit actul juridic dedus judecății drept antecontract de vânzare cumpărare, deși la dosarul cauzei exista cererea de chemare în judecată, respectiv reconvențională, și concluziile scrise la această acțiune, prin care reclamantul a susținut fără echivoc că a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu și că a solicitat să se constate că vânzarea cumpărarea a avut loc la data încheierii așa zisei convenții, respectiv la data de 27.01.1992; în aceste condiții, instanța nu avea motiv să considere chitanța drept antecontract de vânzare cumpărare.
Se mai arată că pentru ca un act să fie calificat drept antecontract de vânzare cumpărare, este necesar să se evidențieze în primul rând, intenția lor în acest sens, respectiv promisiunea bilaterală de a cumpăra și respectiv, de a vinde; apoi trebuie să se convină de către părți care sunt limitele și condițiile promisiunii, respectiv posibilitatea de răzgândire și modul de realizare a răzgândirii; totodată, ar fi trebuit să se specifice și termenul până la care se va încheia contractul propriu zis.
Printr-un alt motiv de recurs, recurenta mai susține că hotărârea este lipsită de temei legal și este dată cu greșita aplicare a regulilor de interpretare a convențiilor.
Recurenta arată totodată că a solicitat lămurirea acestor clauze ale convenției chiar prin interogatoriu, însă, atât instanța de fond cât și instanța de apel au refuzat în mod abuziv și nejustificat să cerceteze aceste aspecte, admițând că este vorba de o vânzare cumpărare, deși, atât din conținutul chitanței cât și din depozițiile martorilor și răspunsul la interogatoriu, reiese clar că intimatul, prin încheierea chitanței, a încercat să dovedească, în fața soției sale ce a făcut cu banii.
De altfel, din conținutul chitanței nu reiese că s-ar fi realizat vânzarea, ci dimpotrivă, reiese clar că autoarea sa, Lucretia, a primit o sumă de bani pentru a-și achita apartamentul la.
Tot din probele și lucrările dosarului, mai arată recurenta, a reieșit că părțile s-ar fi certat prin preajma anilor 1994 - 1995, când Lucretia a ridicat problema rezolvării situației juridice a apartamentului, când a achitat în plus un rest de preț de aproximativ 20.000 lei către proprietarul vânzător.
După acest moment, văzând că intimatul nu este de acord cu cumpărarea apartamentului, i-a restituit suma pe care i-a remis-o, însă acesta a mituit factorul poștal, care a returnat-o, consemnând că nu este cunoscut la domiciliu.
Recursul a fost legal timbrat de către recurentă care la termenul din 23.10.2008 a formulat o cerere de suspendare a prezentului recurs pe temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, cerere respinsă la termenul de ază, conform celor ce rezultă din practicaua prezentei decizii.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, depunând însă concluzii scrise azi, în ședință publică, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând decizia recurată pe temeiul acestora, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite motivele de nelegalitate indicate de recurentă, respectiv, art. 304 pct 7-9 Cod procedură civilă.
recurenta pârâtă în preambulul motivelor de recurs enumeră și teza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii), Curtea urmează a constata că aceasta nu face o dezvoltare a acestei critici, iar pe de altă parte, decizia recurată este temeinic motivat în fapt și în drept, considerentele dezvoltând argumente adecvate pricinii cu care tribunalul a fost învestit prin motivele de apel.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, este nefondat, întrucât nu se poate reține că instanța de apel a dat o interpretarea greșită dată actului juridic dedus judecății, respectiv, chitanței sub semnătură privată încheiată între autoare recurentei, și intimatul.
Cauza juridică a cererii de chemare în judecată, formulată pe calea cererii reconvenționale de către intimatul pârât (disjunsă din dosarul constituit prin formularea cererii de chemare în judecată de către recurentă și soțul său intimatul pârât pentru dezbaterea succesiunii defunctei și constatarea calității lor de legatari), așadar, cauza raportului juridic dedus judecății, causa debendi, l-a constituit chitanța sub semnătură privată încheiată la 27.01.1992 între autoarea recurentei și intimatul pârât, în temeiul căreia acesta a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare a apartamentului ce forma obiectul ei.
Pentru soluționarea acestei cereri, instanța era ținută să constate aparența de validitate a convenției (în lipsa unei cererei de anulare/nulitate a acesteia în prezenta cauză, ceea ce a constituit obiectul unui litigiu anterior) și să dea respectivului at juridic, întrepretând calauzele acestuia, efectul prevăzut de normele incidente situației de fapt reținute în speță.
Așa cum deja s-a menționat, valabilitatea convenției a fost deja constată printr-o judecată anterioară, pornită la inițiativa autoarei recurentei în dosarul - prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâtul constatarea nulității operațiunii juridice consemnate în conținutul chitanței din 27.01.1992; procesul anterior s-a finalizat în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă, ca neîntemeiate, astfel cum reiese din decizia civilă nr. 764A/28.05.2007 a Tribunalului București, Secția aV- Civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 674R/11.12.2007 a Curții de Apel, Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală.
Din considerentele deciziei civile nr. 764A/28.05.2007 (filele 95-97 dosar apel), Tribunalul București, Secția a V-a Civilă a reținut la rândul său, că oprețiunea de calificare a înscrisului sub semnătură privată a fost făcută și de Curtea de Apel București în decizia civilă nr. 1581/24.06.2003, din cuprinsul acstei decizii rezultând că înscrisul atestă un drept de creanță al pârâtului împotriva reclamantei, susceptibil de a fi notat în cartea funciară, constând în promisiunea de încheiere în viitor a unui act juridic de transmitere a proprietății imobilului pentru care s-a plătit prețul și a cărui posesie urma a se preda după moartea proprietarei.
Instanțele de fond învestite cu soluționarea prezentei pricini, au observat în mod corect că dezlegarea constând în calificarea înscrisului ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, reprezintă o chestiune deja dezlegată într-o procedură judiciară anterioară, care în cauza pendinte se impune ca o premisă demonstrată, cu puterea lucrului judecat, făcându-se o legală aplicare a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat ce decurge din prevederile art. 1201 Cod civil, respectiv că soluția cuprinsă într-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre; pe de altă parte, nu numai dispozitivul hotărârii intră în puterea lucrului judecat, ci și acele considerente care demonstraeză soluția, pe care se sprijină hotărârea, anume, așa numitele considerente decizorii.
Or, această calitate se verifică în dezlegarea dată prin decizia civilă nr. 1581/2003, când convenția, cauză a cererii de chemare în judecată în prezentul dosar, a primit calificarea de promisiune bilaterală de vânzare cumpărare.
Așa fiind, contestările provenind de la moștenitorii testamentari ai promitentei vânzătoare (recurenta și soțul său), sunt lipsite de efect deoarece respectiva convenție le este pe deplin opozabilă, acestora fiindu-le stabilită calitatea de legatari universali prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 171/19.05.2006 emis de BNP (fila 37 fond) de pe urma autorei lor, în totalitatea drepturilor și obligațiilor căreia se substituie.
Soluția se impune potrivit celor anterior arătate, pentru că aceștia nu mai pot repune în discuție ceea ce deja a intrat în puterea lucrului judecat, iar instanța de apel (ca de altfel și cea de fond) nu mai puteau face evaluări proprii nici cu privire la calificare dată chitanței sub semnătură privată din 27.01.1992 și nici cu privire la valabilitatea acesteia, fără a încălca puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1581/2003 a Curții de Apel București.
Pentru cele arătate, Curtea constată că nu se verifică motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, instanțele anterioare preluând corect premisa dezlegării pricinii, privind calificarea dată convenției.
Urmează a fi înlăturate ca nefondate și susținerile recurentei dezvoltate din perspectiva art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Referindu-se la această ipoteză legală, aceasta face trimitere la pretinsa aplicare greșită de către instanța de apel a regulilor de interpretare a convențiilor, cu referire la aceeași chitanță sub semnătur privată din 27.01.1992.
Așa cum deja s-a arătat, instanța de apel nu a făcut o evaluare proprie și nu este cea care a dat această semnificație actului juridic în discuție, ci doar a constatat cele reținute prin decizia anterior menționată, astfel că nici nu a făcut uz în pronunțarea deciziei de regulile de interpretare a convențiilor prevăzute de art. 977-985 Cod civil, motiv pentru care acestea nici nu puteau fi greșit aplicate.
Celelalte motive de recurs vizează critici de interpretare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu se încadrează în ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, respectiv, cele cuprinse în art. 304 Cod procedură civilă, în condițiile în care dispozițiile art. 304 pct. 11 fost abrogat prin OUG 138/2000.
Față de cele ce preced, Curtea constată soluția recurată ca fiind legală, astfel că în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 647A din 12.05.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimatul-pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Tehnored. CN
2 ex./20.01.2009.
Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă
Judecători - și
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
