Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 5245/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3359/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5245/
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta- " Proiect" SAîmpotriva sentinței civile nr.326 din data de 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"acțiune în constatare".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-" Proiect"SA,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.247 din 30.09.2009 depusă la dosar-fila 25 și intimatul,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.29 din 22.06.2009 depusă la dosar-fila 26.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta -" Proiect"SA, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, nu a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, dat fiind faptul că la dosarul pricinii se regăsesc două cereri formulate de către intimat, prima fiind depusă prin intermediul unei persoane apropiate a acestuia la data introducerii acțiunii prin care acesta solicita încetarea activității, prin demisie, iar cea de a doua cerere se referea la încetarea raporturilor de muncă, pe cale amiabilă, însă, societatea s-a aflat în imposibilitate de a curs oricăreia dintre cele două cereri formulate de intimat, întrucât nu au fost înregistrate în cadrul societății, fiind păstrate doar "pro causa".
Așa fiind, solicită a se observa că intimatul, în cauză, a înțeles să penduleze între cele două cereri, cu toate că obiectul litigiului viza o încălcare a obligațiilor contractuale, conform înscrisurilor depuse la dosar, față de împrejurarea că intimatul își desfășura activitatea în aceeași perioadă în cadrul unei alte firme concurente cu societatea recurentă, iar înscrisurile aflate la dosar au fost publicate și în presa locală cu privire la executarea unor lucrări de asfaltare și la care intimatul a semnat în calitate de șef de proiect.
De asemenea, recurenta, prin avocat, mai susține că, prima instanță, nu a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, întrucât nu a analizat condițiile în care a fost emisă decizia de încetare a contractului de muncă nr.622 din 23.05.2008, care din punctul său de vedere este perfect legală, dat fiind faptul că intimatul a fost cercetat disciplinar, cu privire la anumite fapte comise de acesta și împrejurări aflate de conducerea societății în cursul lunii aprilie 2008, exact în perioada în care intimatul susține că ar fi vrut să demisioneze. Acesta este și motivul pentru care angajatul a înregistrat cererea de demisie în aceeași perioadă în scopul de a fi folosită în instanță, sens în care, solicită a se reține faptul că intimatul la momentul cercetării nu a înțeles să se prezinte la sediul societății și conform răspunsului la interogatoriu, la întrebarea nr.5, acesta a recunoscut că executa anumite lucrări cu o altă firmă concurentă.
Astfel, în mod eronat instanța de fond a reținut că ar fi trebuit să fie inserată o clauză de concurență neloială în contractul individual de muncă, întrucât această clauză se referea, conform art.21 din Codul Muncii, la o perioadă de timp ce începe să curgă după încetarea raporturilor de muncă, astfel încât, clauza de neloialitate producându-și efecte în această perioadă și nu în timpul în care contractul de muncă era în vigoare și acest raționament al instanței de fond se impune a fi înlăturat.
Cât privește cel de al treilea motiv de recurs, recurenta, prin avocat, solicită a se observa că intimatul în cauză susține că i s-a oferit o sumă de bani și că această sumă de bani a fost restituită, însă, în contractul de împrumut, există stipulată o clauză specială și penală referitoare la prejudiciul suferit de către societate. Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, înțelege să stabilească că acest contrat este nul absolut și fără efecte juridice, deși acest contract a fost recunoscut de către intimat care și-a asumat obligația de a menține contractul de muncă pe o perioadă de minim 5 ani de la data rambursării împrumutului.
Având în vedere cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și pe cale de consecință, admiterea cererii reconvenționale formulată de către societate.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că în cauză au fost formulate trei motive de recurs prin care se susține că instanța de fond în mod greșit a admis cererea intimatului de constatare a demisiei, deși această cerere nu a fost înregistrată legal.
În combaterea acestuia aspect, intimatul, prin avocat, arată că o astfel de critică nu este susținută prin materialul probator administrat în cauză, cu motivarea că, originalul cererii de demisie formulată de intimat se află în posesia societății recurente care nu a înțeles să o depună la dosar, pe de o parte, iar pe de altă parte, această cerere de demisie este confirmată prin adresa nr.580 din 2008, pe care societatea recurentă nu a contestat-o în fața primei instanței și prin care aceasta din urmă, recunoaște că la acea dată intimatul se afla înregistrat cu un debit, conform clauzei penale din contract și că datorită deciziei intimatului de a înceta raporturile de muncă, prin demisie, recurenta a înțeles să refuze categoric orice fel de comunicare și orice solicitare din partea acestuia până la restituirea integrală a despăgubirilor la care societatea era îndreptățită conform contractului.
Așa fiind, solicită a se observa că raporturile de muncă dintre părți au încetat ca urmare a demisiei intimatului la data de 04.05.2008 și nicidecum ca urmare a desfacerii contractului de muncă al intimatului pe motive disciplinare.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, intimatul, prin avocat, solicită se observa că recurenta critică hotărârea primei instanțe sub aspectul că aceasta trebuia să verifice legalitatea și temeinicia deciziei contestate, însă, această critică este nefondată, întrucât instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod corect a apreciat că încetarea raporturilor de muncă dintre angajator și angajat s-a datorat ca urmare a formulării cererii de demisie de către intimat și astfel a procedat la anularea deciziei contestate.
Cât privește clauza de loialitate, intimatul, prin avocat, arată că la dosarul cauzei nu se regăsesc probe în acest sens, chiar dacă au fost depuse anumite înscrisuri din care rezultă că toți angajații societății recurente procedau în acest mod și prin compararea foilor de prezentare a diverse proiecte, s-a făcut dovada că angajații societății au făcut parte din colectivele care au întocmit proiecte pentru alte societăți de profil, inclusiv actuala directoare a societății și acest aspect nu poate constitui o încălcare a clauzei de fidelitate, cu toate că acea clauză de loialitate nu a fost menționată în contractul individual de muncă, iar clauza de fidelitate urmează a fi cenzurată.
Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs referitor la cererea reconvențională formulată de către societate, intimatul, prin avocat, arată că prin prisma acestui motiv, recurenta susține că și în situația în care contractul de împrumut este nul sub aspectul capacității de folosință a persoanei, instanța de fond, trebuia să aibă în vedere că acesta este perfect valabil ca un contract nenumit și nu ca un contract de împrumut și că trebuia să dea curs clauzei penale întrucât acest contract a fost executat de părți.
În combaterea acestui motiv de recurs, intimatul, prin avocat, solicită a se observa că prin răspunsul la interogatoriu al recurentei, se arată că suma datorată de intimat a fost restituită și față de această împrejurare, apreciază că acest contract de împrumut este nul absolut, conform prevederilor art.34 din Decretul nr.31/1954, iar în cazul în care s-ar aprecia că, în speță, este vorba de un contract nenumit, clauza penală este lovită de nulitate, conform prevederilor art.1 din Legea nr.313/1879 prin care se stipulează că o clauză penală aflată în contractele de împrumut sau de prestări în natură, este și va rămâne anulată oricare va fi data actului a cărui executare se cere, însă numai dacă termenul exigibilității creanței va cădea în urma promulgării acestei legii, astfel cum s-a decis prin decizia XI din 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispoziții constituționale, astfel cum s-a dispus prin decizia nr.524/1997 a Curții Constituționale.
Așa fiind, apreciază că nu poate fi vorba de o gratuitate ci de un împrumut restituit, fără dobândă, și nu se poate da curs clauzei penale.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.326/23.02.2009, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta - " Proiect" SA A, a anulat decizia nr.622/23.05.2008 emisă de pârâtă, a constatat încetarea raporturilor de muncă la 5.05.2008 ca efect al cererii de demisie nr.443/17.04.2008, a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturi salariale pentru perioada 01-04.05.2008 și indemnizația de concediu de odihnă pentru 5 zile neefectuate, a anulat clauza specială și penală de la art.4 și 5 din contractul nr.522/30.06.2006, a obligat pârâta la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și a respins ca nefondată cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația formulată la data de 12 iunie 2008, contestatorul a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata, constatarea încetării raporturilor de muncă, începând cu data de 5 mai 2008, ca efect al cererii de demisie nr.443/17.04.2008.
A solicitat contestatorul, anularea deciziei nr.622/ 23.05.2008, emisă de intimată, obligarea intimatei să efectueze înregistrările corespunzătoare în carnetul de muncă și să-i plătească drepturile salariale pentru perioada 1-4 mai inclusiv, precum și obligarea intimatei la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru 5 zile de concediu neefectuat iar prin cererea completatoare din 10.2008, a solicitat să se constate în principal nulitatea contractului de împrumut nr.522/ 30 iunie 2006 pentru încălcarea principiului specializării capacității de folosință a persoanei publice iar în subsidiar nulitatea clauzei speciale și penale cuprinsă în contract în temeiul art.1 din Legea nr.313/1879.
Intimata - Proiect SA a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 50.000 lei, conform contractului nr.522/30 iunie 2006, precum și a cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a apreciat că cererea contestatorului este întemeiată în parte. Astfel, contestatorul a fost salariatul intimatei - Proiect SA, în funcția de inginer constructor căi ferate, drumuri și poduri, conform contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă T sub nr.1480/CM/ 21.02.2006. Prin decizia nr.622/ 23.05.2008, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art.61 lit.a din Codul Muncii.
Tribunalul a reținut că la data de 17.04.2008 sub nr.443, contestatorul a înregistrat cererea de demisie, întemeiată pe dispozițiile art.79 alin.7 din Codul Muncii, urmând să-și producă efectele începând cu data de 5.05.2008.
La data de 13.05.2008 sub nr.567, contestatorul, a revenit cu solicitarea către angajator, de a se emite decizia de încetare a raporturilor de muncă și să îi elibereze carnetul de muncă.
Raportat la această situație, prima instanță a apreciat că nu doar angajatorul, ci și salariatul au posibilitatea denunțării unilaterale a contractului individual de muncă, prin demisie ca o consecință a principiului libertății muncii, consacrat în art.41 alin.1 din Constituție, conform căruia " alegerea profesiei și a locului de muncă sunt libere".
Potrivit art.79 alin.1 Codul Muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al salariatului, care printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Demisia trebuie formulată în scris, a apreciat tribunalul, ceea ce a făcut și contestatorul. Această formă este o condiție de validitate.
Din punct de vedere procedural, legea impune salariatului o singură condiție de ordin formal și anume să înștiințeze angajatorul despre hotărârea de a denunța contractul.
Există mai multe modalități de înștiințare - însă cea mai sigură dintre ele o constituie înregistrarea în registrul de intrare-ieșire al angajatorului. Notificarea făcută de salariat astfel dată certă; de la această dată se calculează termenul de preaviz iar prezumția luării la cunoștință de către angajator este absolută.
Tribunalul a mai constatat că partea contestatoare s-a conformat dispozițiilor legale din care rezultă că, deși nu este obligat să-și motiveze demisia, manifestarea sa de voință în acest sens trebuie să fie clară, precisă, lipsită de echivoc.
Astfel acesta a formulat în scris și a înregistrat la registratura societății intimate cu număr de înregistrare cererea de demisie și cu termen de preaviz. Demisia nu trebuie aprobată de angajator, nu este necesară nici emiterea deciziei (dispoziției) privind încetarea contractului, contractul încetând la data expirării termenului de preaviz, în speță la data de 5.05.2008.
Din această cauză, prima instanță a constatat că emiterea deciziei nr.622/23.05.2008 de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului este nelegală, raporturile de muncă dintre părți încetând la data de 5.05.2008.
Tribunalul a obligat intimata să plătească contestatorului salariul reprezentând contraprestația muncii depuse pe perioada 1-4 mai 2009 în baza art. 154(1) și (2) Codul Muncii, precum și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de 5 zile pe anul 2008 în conformitate cu dispozițiile art. 141 (4) Codul Muncii.
Asupra nulității contractului de împrumut nr.522/ 30 iunie 2006 și a clauzei speciale penale cuprinsă în contract prima instanță a reținut în temeiul art.1 din Legea 313/1979 că intimata nu are în obiectul de activitate, acordarea de împrumuturi, nefiind autorizată în acest sens de Banca Națională iar obiectul său de activitate îl reprezintă activitatea de proiectare. În consecință contractul nr.522/2006 s-a încheiat cu încălcarea principiului specializării capacității de folosință a persoanei juridice, a constatat tribunalul, iar în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.2 din Decretul 31/1954 sancțiunea este nulitatea actului încheiat în aceste condiții deci a clauzei speciale și penale prevăzute de art.4 și 5 din susmenționatul Contract, având în vedere și faptul că libertatea părților în ceea ce privește negocierea contractului individual de muncă nu este absolută ci trebuie circumscrisă legii, ordinii publice și bunelor moravuri.
Acele clauze care intră în contradicție cu dispozițiile art.3 (1) codul Muncii privind libertatea muncii și dreptul la muncă ce nu poate fi îngrădit sunt nule de drept.
Tribunalul a mai constatat și că suma de 15 000 lei a fost restituită integral așa cum altfel recunoaște și intimata.
Prima instanța a considerat neîntemeiată. susținerea intimatei, cum că pentru perioada în care contestatorul era angajat al societății, clauza de neconcurență era în vigoare făcând parte din obligația de fidelitate pe care orice angajat o are față de societatea la care este angajat, reținând art.17 alin.5 din Codul Muncii, care prevede că, referitor la informațiile furnizate salariatului, prealabil încheierii contractului individual de muncă între părți poate interveni un contract de confidențialitate - un astfel de contract se prelungește după nașterea raportului juridic de muncă prin clauze de confidențialitate.
Obligația de fidelitate față de angajator, a apreciat tribunalul, nu se confundă cu concurența neloaială, executarea cu fidelitate a obligațiilor de serviciu referindu-se exclusiv la raporturile dintre angajat și angajator, în timp ce clauza de concurență neloială prezumă interdicția de a desfășura activitate pentru societăți concurente. Ori, o astfel din urmă clauză nu este inserată în contractul individual de muncă al contestatorului iar potrivit art.35 Codul Muncii - salariatul are dreptul de a cumula mai multe funcții fie prin încheierea unor contracte individuale de muncă fie convenții civile.
Pe de altă parte, nici intimata nu a administrat nici o probă din care să rezulte că în cadrul contractelor de colaborare pe care intimatul le-a avut, acesta ar fi prejudiciat angajatorul sau s-ar fi folosit de baza sau tehnică sau logistică.
În consecință instanța a anulat clauza specială și penală prevăzută în art.4 și 5 din Contratul nr.522/ 30 iunie 2006.
Tribunalul a admis capătul de cerere privind obligarea intimatei să facă înregistrările corespunzătoare în carnetul de muncă, în conformitate cu dispozițiile Decretului 92/1976, conform cărora modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de intimată față de constatarea nulității clauzei penale pe considerentul încălcării principiului specializării capacității de folosință a persoanei juridice invocând și împrejurarea că, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea 313/1879, clauza penală aflată în contracte de împrumuturi sau de prestări în natură este și va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărei executare se cere, însă numai dacă termenul exigibilității creanței va cădea în urma promulgării acestei legi, dispozițiile sus menționate fiind constituționale - decizia XI/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia Curții Constituționale nr.524/1997.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art. 304 (1) Cod Procedura Civila în susținerea următoarelor critici:
1. În mod greșit instanța de fond a constatat că încetarea raporturilor de muncă între părți a fost efectul cererii de demisie.
Astfel Tribunalul nu a ținut cont de înscrisurile depuse în susținerea faptului ca cererea de demisie a reclamantului nu a fost înregistrata de societate ci a fost primita si i s-a pus viza de către o persoana din anturajul reclamantului, aflata in legătura de prietenie cu acesta, numita, ulterior si aceasta plecând de la societate in urma desfacerii contractului de munca.
Astfel instanța de fond a reținut in mod greșit ca cererea de demisie ar fi fost depusa la societate si a primit numărul de înregistrare nr. 443 din 17 aprilie 2008. In realitate la data de 17 aprilie 2008 intimatul reclamant a depus la sediul societății o cerere prin care a solicitat ca încetarea raporturilor de munca sa se facă amiabil in baza dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul Muncii si nu cerere de demisie cum a reținut instanța urmând a se face dovada cu originalul acestei cereri.
Nefiind depusa o astfel de cerere de demisie, încetarea raporturilor la data de 5 mai 2008 este nelegal reținută.
Recurenta a arătat că reclamantul nu a depus înscrisul ( cererea de demisie) in original la instanța, asa cum avea obligația conform dispozițiilor art. 139 Cod Procedura Civila sau dovada de primire in original pentru a putea constata daca a fost depusa sau nu o astfel de cerere, nefiindu-i opozabilă o astfel de cerere în condițiile în care ea nu a fost comunicata legal reprezentanților societății si nu se afla in posesia acesteia.
2. O altă critică a recurentei este aceea că instanța de fond nu a mai analizat condițiile in care a fost emisa decizia de încetare a contractului de munca nr. 622 / 23 mai 2008 si nu s-a pronunțat asupra argumentelor si a probelor din care rezulta că decizia a fost emisă în condiții legale.
Astfel, a arătat recurenta, reclamantul a fost cercetat datorita unor fapte comise si a unor împrejurări aflate de conducerea societății in cursul lunii aprilie 2008, respectiv în perioada in care reclamantul susține ca ar fi vrut sa demisioneze, fapte prin care orice societate se poate considera grav prejudiciata. Astfel, reclamantul a încălcat in mod grav contractul de munca, desfășurând activități care încălcau secretul de serviciu și obligația de fidelitate fata de societate.
Recurenta a susținut că este una din cele mai mari firme de proiectare din zona și că în același domeniu își desfășoară activitatea si PRIMA GRUP, societate pentru care reclamantul a lucrat in aceeași perioada in care era angajatul recurentei, beneficiind de programele de proiectare licențiate, de toata logistica societății, de informații de specialitate aflate in cadrul societății, încălcând obligația de fidelitate fata de angajator.
Reprezentanții angajatorului au aflat despre aceste fapte in cursul lunii aprilie 2008, reclamantul semnând ca sef de proiect proiecte importante ale societății concurente.
Recurenta a contestat aprecierea instanței de fond în sensul că obligația de fidelitate nu se confunda cu concurenta neloiala si angajatul putea să desfășoare inclusiv acte de concurenta neloiala fata de societatea al cărei angajat era, fara a avea nici un fel de probleme.
Recurenta a susținut că reclamantul-intimat nu putea să desfășoare același tip de activități pentru societăți concurente decât prin încălcarea flagranta a obligației de fidelitate fata de societatea al cărei angajat era.
De altfel, reclamantul a recunoscut că a desfășurat activități de colaborare cu alte societăți.
In mod nefondat, a afirmat recurenta, instanța de fond a reținut că ar fi trebuit să fie inserată o clauză de concurență neloiala in contractul individual de munca întrucât această clauză se referă, așa cum este reglementat si in art. 21 si urm. din Codul Muncii, la o perioadă de timp ce începe să curgă după încetarea raporturilor de muncă, clauza de neconcurenta producându-si efectele exclusiv in această perioadă și nu în timpul cât contractul de muncă este în vigoare.
Pentru perioada in care reclamantul era angajat al societății clauza de neconcurenta este in vigoare, face parte din obligația de fidelitate pe care orice angajat o are fata de societatea la care este angajat, acesta neputând sa desfășoare același tip de activitate pentru societăți direct concurente. Societatea PRIMA GRUP este o concurenta recurentei, având același obiect de activitate, informațiile aflate de reclamant pe parcursul desfășurării activității sale la recurentă putând fi transmise societății concurente oricând.
Din acest motiv reprezentanții societății au stabilit in mod corect ca aceasta activitate a reclamantului încalcă in mod grav obligațiile asumate prin contractul de munca, dispunând in mod legal in baza art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
Recurenta a arătat că la cercetarea prealabila, reclamantul a părăsit in mod nejustificat sediul societății, nu a vrut sa dea nici un fel de explicații pentru faptele pentru care era cercetat, știind ca se face vinovat de comiterea acestora și că nu i-au fost încălcate drepturile conferite de lege, sancțiunea fiind justificată. Recurenta a apreciat că instanța de fond trebuia sa analizeze toate aceste argumente si să le înlăture motivat.
3 Oat reia critică adusă sentinței se referă la constatarea nulității contractului de împrumut. Astfel recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat contractul încheiat ca fiind un contract nul absolut fara efecte juridice si a anulat clauza speciala si penala din acesta, întrucât acest contract este un contract valabil ca si convenție civila, a produs efectele juridice ale unui contract iar clauza penala si speciala cuprinsa prevăzuta in art. 4 si 5 trebuia interpretata ca fiind perfect valida.
Recurenta a arătat că la data de 30 iunie 2006 fost încheiat contractul nr. 522 de împrumut cu dobânda si garanție prin care societatea i-a facilitat reclamantului cumpărarea unui apartament împrumutându-i suma de 15.000 lei si stipulând ca dobânda sa fie exclusiv egala cu rata inflației calculata conform Institutului Național de Statistica. Contractul a fost incheiat in considerarea calității de angajat pe care reclamantul-parat o avea la acel moment, clauzele contractuale având legătura directa cu contractul individual de munca încheiat de reclamant cu MODUL PROIECT
Astfel, in cadrul contractului, si-a asumat obligația de a menține contractul de munca încheiat la data de 21 februarie 2006, o perioada de minimum 5( cinci) ani, calculata, conform art. 4 din contract, de la data rambursării împrumutului
Și in condițiile in care instanța de fond ar fi considerat ca s-a încălcat principiul specializării capacității de folosința a persoanei juridice si ar fi constatat nulitatea absoluta a acestuia recurenta a apreciat că trebuia sa aibă in vedere ca acesta era perfect valabil ca si contract nenumit si nu ca si contract de împrumut.
Astfel acordul de voința s-a materializat intre parti, recunoscând ca a cunoscut clauze contractuale si a fost de acord cu acestea. În acest sens, contestatorul a recunoscut la interogatoriu că banii i-au fost dați ca o prima de instalare astfel ca, desi nu era un contract de împrumut, era un contract valabil iar la întrebarea 11 la același interogatoriu reclamantul recunoaște existenta clauzei penale astfel că validitatea acesteia nu poate fi pusa la îndoiala.
Mai mult reclamantul a executat contractul dintre parti, a restituit suma acordata si astfel nu poate susține ca acest contract a fost unul nul.
Pentru ca a încălcat clauza contractuala penala, a susținut recurenta, reclamantul era obligat să plătească suma de 50.000 lei despăgubire, fără ca societatea să fie obligată să expliciteze în ce constă prejudiciul cauzat, clauza inserată în contract fiind o clauză penală excluzând obligația creditorului obligației de a proba existența și cuantumul prejudiciului.
În același timp s-a stabilit conform art. 5 din contract ca plata sumei de 50.000 lei să se facă fără punere în întârziere și fără îndeplinirea nici unei alte formalități, clauza constituind un pact comisoriu de gradul IV ( de ultim grad), obligația neexecutata ducând de drept la executarea contractului. Instanța de fond nu a ținut cont de aceste argumente si probe indubitabile ajungând la concluzia eronata ca acordul de voința al pârtilor nu produce efecte juridice.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea dispozițiilor art. 304/1 cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește modalitatea de încetare a raporturilor juridice de muncă, în mod corect instanța de fond a constatat că cererea de demisie a contestatorului și-a produs efectele juridice, astfel că raportul de muncă a încetat prin denunțarea sa unilaterală de către angajat, la expirarea termenului de preaviz.
Recurenta a susținut că cererea de demisie a fost înregistrată pro causa în registrul societății de către un angajat care nu a respectat astfel obligațiile de serviciu, însă această apărare nu poate fi reținută în condițiile în care mențiunea înregistrării cererii există în evidențele societății, societatea nu s-a înscris în fals împotriva acestei înregistrări iar actele comise de un angajat, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, până la proba contrară, sunt actele persoanei juridice însăși.
Recurenta nu a negat existența unei astfel de înregistrări privind pe contestator, însă a apreciat că aceasta ar corespunde unei cereri de încetare a raportului de muncă prin acordul părților.
Totodată, așa cum rezultă din probele administrate la instanța de fond, prin adresa 580/5.05.2008 societatea a răspuns unei cereri ulterioare a contestatorului de eliberare a deciziei de încetare a raporturilor de muncă, în sensul că nu poate da curs solicitării întrucât între părți există un litigiu privind executarea clauzei penale.
Prin urmare, se poate reține că intenția angajatului de a înceta contractul de muncă s-a manifestat într-un mod neechivoc, chiar și din punctul de vedere al angajatorului, sens în care recurenta trebuia să țină cont de voința salariatului și să procedeze în consecință, luând act de încetarea raportului de muncă, întrucât litigiul patrimonial este un aspect distinct, ce nu poate atrage continuarea unui raport de muncă, odată manifestată voința de încetare din partea angajatului.
Raportat la constatarea încetării raporturilor de muncă la expirarea termenului de preaviz din 5.05.2008, instanța de fond a procedat corect anulând decizia de concediere emisă ulterior, pentru un raport juridic ce nu mai era în ființă, fără a se mai impune a analiza susținerile părților privind temeinicia motivelor de concediere. Sub acest aspect criticile recurentei și dezvoltarea situației concrete pe care a avut-o în vedere la concedierea salariatului sunt lipsite de obiect material față de inexistența unui raport juridic de muncă.
Curtea reține că și cea de-a treia critică a recurentei privind constatarea nulității clauzei penale și implicit respingerea cererii reconvenționale este nefondată.
Astfel, clauza penală ce stipula asupra obligației angajatului de a plăti suma de 50 000 lei în situația încetării contractului de muncă în termen de 5 ani de la data restituirii unui împrumut acordat de societate este nulă de drept, atât pentru faptul că nu este o clauză uzuală pentru un contract de împrumut, fiind sancționată de dispozițiile Legii nr. 131/1879, ci și pentru că a fost încheiată între părțile unui raport juridic de muncă, în considerarea calității de angajat a debitorului și vizează obligația acestuia de a nu părăsi locul de muncă un timp determinat, fapt ce încalcă principiul libertății muncii și excede situațiilor cum este, de exemplu, formarea profesională, în care legislația specială a muncii permite inserarea acestui gen de clauze.
De altfel, instanța de fond nu a constatat nulitatea întregului contract, menținând valabilitatea clauzei ce a vizat împrumutul între părți, cu atât mai mult cu cât aceasta a și fost executată, prin acordarea, respectiv restituirea sumei împrumutate, ci a constatat nule, exclusiv dispozițiile clauzei penale cu privire la obligațiile angajatului de a nu părăsi timp de 5 ani locul de muncă, respectiv de a plăti, în caz contrar, o sumă predeterminată.
Față de aceste împrejurări, Curtea constată că susținerile recurentei nu sunt de natură a dovedi nelegalitatea sau netemeinicia sentinței instanței de fond care a analizat situația de fapt aplicând corect dispozițiile legale incidente, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod. proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de - " Proiect" SA împotriva sentinței civile nr.326 din data de 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./30.10.2009
Jud.fond:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
