Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 526/2009-

Ședința publică din data de 25 martie 2009

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 3: Felicia Toader

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în O,-, județul B și intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 479/A din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost desființată sentința civilă nr. 1575 din 26 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. - și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, având ca obiect: acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 11 martie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 18 martie 2009 și respectiv 25 martie 2009.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 479 din 6 octombrie 2008, Tribunalul Bihora admis apelul formulat de și, împotriva sentinței civile nr. 1575 din 26 februarie 2008 Judecătoriei Oradea, pe care a desființat-o cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de control a apreciat că judecătorul fondului nu a detaliat motivele pentru care a ales soluția încorporată în sentința atacată, încălcarea acestei obligații determinând desființarea hotărârii.

Tribunalul a mai apreciat că în mod greșit a fost respins și capătul de cerere privind constatarea calității imobilului ca fiind bun comun, ca inadmisibil, câtă vreme acțiunea este admisibilă, dacă se sprijină pe un interes legitim, ceea ce atrăgea și admisibilitatea cererii privind rectificarea de carte funciară.

Concluzionând că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, apelul a fost admis în temeiul art. 297 al. 1 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri intimații și au declarat recurs, solicitând casarea deciziei și menținerea în întregime hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Trebuie spus de la început că soluția solicitată de recurenți nu este posibilă, deoarece, în cazul admiterii recursului, instanța de recurs nu poate decât să trimită dosarul instanței de apel pentru ca aceasta să se pronunțe asupra fondului cauzei, neputându-se trece peste o întreagă jurisdicție.

Este adevărat însă că cercetând actele și lucrările dosarului se apreciază că instanța de apel a interpretat greșit considerentele sentinței atacate, soluția de inadmisibilitate a cererii privind constatarea calității de bun comun a casei de pe terenul în litigiu fiind motivată de instanța de fond prin aplicarea art. 492-494 cod civil și nu a prevederilor art. 30 Codul familiei.

Judecătorul fondului a motivat pe larg opinia sa, potrivit căreia nu s-a făcut dovada că această construcție a fost edificată în timpul căsătoriei proprietarei terenului cu - antecesorul părților din prezenta cauză- și că, pe de altă parte, într-o astfel de situație proprietarul terenului este cel care dobândește proprietatea imobilului, astfel încât era îndreptățită să îl înstrăineze, neevidențiindu-se nici un motiv care să determine lipsirea de efecte juridice a vânzării. Se mai arată în sentință că reclamantele reconvenționale au cel mult o cotă parte dintr-un drept de creanță, calitate care nu susține cererile formulate prin acțiunea reconvențională.

Din această motivare se deduce că judecătoria s-a pronunțat asupra cererilor formulate și le-a respins ca fiind neîntemeiate, inadmisibilitatea rezultând, în opinia acestei instanțe, din modul de aplicare a principiului accesiunii imobiliare.

Cum apelul este o cale devolutivă de atac, tribunalul avea posibilitatea, reținând o altă stare de fapt și aplicând o altă normă în cauză, așa cum îi permite art. 295 al. 1 Cod procedură civilă, să schimbe hotărârea atacată, fără a alege soluția desființării cu trimitere.

De altfel, din lectura considerentelor deciziei Tribunalului Bihor, se constată că analiza stării de fapt a probelor administrate și a normelor aplicabile a fost făcută, astfel încât soluția este de un formalism excesiv, cu atât mai mult cu cât este vorba de o cauză înregistrată la 4 decembrie 1997, care a fost de mai multe ori până în prezent casată și trimisă în rejudecare.

Probatoriul fiind pe larg detaliat, pe parcursul celor 12 ani de cât cauza este pe rolul instanțelor judecătorești, este puțin probabil să se mai impună suplimentarea acestora, cu atât mai mult cu cât instanța de apel are posibilitatea, dacă se impune, să mai administreze probe în cauză, sens în care se impune a se pronunța o soluție pe fondul cauzei, și nu una de desființare cu trimitere, așa cum a dispus tribunalul.

Față de cele reținute, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 combinat cu art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul și va casa decizia, trimițând cauza instanței de apel pentru soluționarea pe fond a criticilor formulate de părți împotriva sentinței Judecătoriei Oradea.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul civil declarat de recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în O,-, județul B și intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 479/A din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor -apel, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Pronunțată în ședința publică de azi, 25 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecător fond -

- judecători apel -

- redactat decizie - judecător - 21.04.2009

- dactilografiat grefier -23.04.2009-2 ex.

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Oradea