Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU

CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 542.

Ședința publică de la 15.12.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu

JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu

JUDECĂTOR 3: Mihaela

GREFIER - -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 335.R din 20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți și.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, personal, lipsind intimații-pârâți și.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru acest termen de judecată, s-a dispus citarea părților în vederea discutării excepției de perimare.

Recurentul-reclamant, personal, învederează instanței că solicită respingerea excepției de perimare, solicitând instanței să dispună continuarea judecății cauzei. De asemenea, în susținerea poziției sale, precizează că se obligă să achite toate taxele care se impun pentru a se proceda la continuarea judecății.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Alexandria sub nr. 266/740 din data de 01.02.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că i-au demolat gardul din bulumaci de lemn și plase mocănești care desparte proprietățile lor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în ziua de duminică 23.10.2005 pârâții care sunt vecinii săi, au demolat gardul din bulumaci de lemn și plasă, cauzându-i astfel un prejudiciu pentru care a sesizat și Postul de poliție, care a rămas fără rezultat, că în data de 8 aprilie 2007 avut o discuție cu pârâții, care în ziua următoare au depus o plângere la poliție pe motiv că le-a distrus gardul de fier și le-a sustras țevi de fier, faptă care nu este adevărată.

În continuare, reclamantul a făcut referire la mai multe sentințe pronunțate cu acțiuni având ca obiect servitute, grănițuire, solicitând să fie anulat tot ce s-a scris în baza acestui fals prejudiciu și obligați vinovații la daune.

Reclamantul nu a indicat temeiul în drept al acțiunii.

Prin încheierea din 20 martie 2008, judecătoria a suspendat judecata cauzei, conform art. 155/1 Cod procedură civilă.

Instanța a reținut că prin rezoluție și ulterior prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2008, s-a dispus ca reclamantul să precizeze obiectul acțiunii, valoarea pretențiilor, motivele de fapt și de drept ale acțiunii, cerințe prevăzute de art. 112 pct. 3 și 4 Cod procedură civilă, sub sancțiunea prevăzută de art. 155/1 Cod procedură civilă.

Întrucât reclamantul nu a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii prevăzută de art. 112 pct. 3 și 4 Cod procedură civilă, în termenul acordat, în baza art. 155/1 Cod procedură civilă raportat la art. 114 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecății.

Împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul, care consideră că a satisfăcut cerințele instanței și solicită înlăturarea suspendării.

Prin decizia civilă nr. 335 R de la 20 iunie 2008 TRIBUNALUL TELEORMAN SECTIA CIVILA a respins, ca nefondat, recursul.

În motivarea deciziei s-a reținut că într-adevăr, cererea de chemare în judecată este informă, drept urmare, în mod justificat prima instanță a dispus ca acesta să-și precizeze cererea cu privire la: obiect, valoare prejudiciu, motivele de fapt și de drept ale acțiunii (încheierea din 21 februarie 2008), punând în vedere reclamantului, prezent la judecată, aceste cerințe.

Deși recurentul - reclamant a depus la dosar o cerere "precizatoare", el nu a respectat îndrumările instanței, noua cerere fiind la fel de informă. Neconformându-se îndrumărilor instanței, recurentul - reclamant nu poate critica legal încheierea de suspendare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

La termenul din 28 octombrie 200 părțile au lipsit nejustificat, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ dispunând astfel suspendarea judecării recursului, potrivit art.242 pct.2 Cod de procedură civilă.

Având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea constatării perimării, acordându-se termen pentru astăzi, 15 decembrie 2009.

Astfel fiind, Curtea urmează să constate perimat recursul, potrivit art. 248 - 254 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul formulată de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 335.R din 20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

-

Red.MP

.red./MP

2 ex./15.01.2010

Jud Recurs T Secția Civilă

, C,

Președinte:Antonela Cătălina Brătuianu
Judecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Bucuresti