Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 543/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.543/ Dosar nr-
Ședința publică in data e 04 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Judecător: - -
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții și, depârâții șiși depârâții șiîmpotriva deciziei civile nr. 247 din 2 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 27 aprilie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a formula și depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 04 mai 2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr.5352/2003, reclamantele și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Județean B, Municipiul B prin primar, SC SRL B, și, repunerea în termenul de a solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr.20139/16.09.1996, încheiat între pârâta SC SRL B și pârâții și, a contractului de vânzare-cumpărare nr.20792/15.11.1996 încheiat între pârâta SC SRL B și pârâții și, precum și restabilirea situației de carte funciară dinaintea preluării imobilului de către Statul Român.
La prima zi de înfățișare, reclamantele au completat cererea de chemare în judecată, solicitând restabilirea situației anterioare de CF, prin radierea tuturor înscrierilor ulterioare înscrierii dreptului lor de proprietate, stabilind preluarea abuzivă, fără titlu valabil a imobilului, constatând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, sau, în subsidiar, prin compararea titlurilor de proprietate a se stabili că titlul de proprietate al reclamantelor este preferabil și anterior dreptului pârâților chiriași, obligarea acestora de a preda în deplină proprietate și posesie imobilele înscrise în CF 27 B și constatarea nulității operațiunii de ieșire din indiviziune, stabilită prin sentința civilă nr.13542/5.10.2000, ca urmare a constatării nevalabilității titlului statului.
Prin sentința civilă nr.10914/30.11.2007, Judecătoria Brașova respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor pentru nerespectarea principiului unanimității, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Municipiul B prin primar, a admis în parte acțiunea formulată de reclamante și, în consecință, a respins ca fiind prescrise petitele având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr.20139/16.09.1996 și nr.20792/15.21.1996 încheiate între pârâții și și, respectiv și, pe de o parte, și SC SRL pe de altă parte, a constatat că imobilul situat în B- înscris în CF 27 Baf ost preluat de către Statul Român fără titlu valabil, prin Decizia nr.272/9.04.1988 a fostului Consiliu Popular al Județului B, a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții, prin comparare de titluri, a respins petitul având ca obiect stabilirea situației anterioare de CF și a obligat reclamantele la plata sumei de 550 lei cheltuieli de judecată către pârâții și și la plata sumei de 800 lei către pârâții și.
Prin decizia civilă nr.247/2.10.2008, Tribunalul Brașova respins apelul declarat de intimata pârâtă SC SRL B și cererile de aderare la apel formulate de intimații pârâți, și împotriva sentinței civile nr.10914/30.11.2007 a Judecătoriei Brașov, a admis apelul declarat de apelantele reclamante și împotriva aceleiași sentințe, pe care a desființat-o în parte și, în consecință, a trimis spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța asupra cererilor formulate în subsidiar în precizarea de acțiune depusă la dosar în ședința publică din 24.10.2006 și asupra petitului având ca obiect restabilirea situației anterioare de CF, a respins cererea de apel declară de apelantele reclamante împotriva încheierilor interlocutorii pronunțate în dosarul civil nr- al Judecătoriei Brașov.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Cererea de repunere în termenul de a formula acțiunea în temeiul art.46 alin.2 din Legea 10/2001 a fost respinsă prin încheierea pronunțată în ședința publică din 30.10.2007 cu motivarea că apelantele-reclamante sunt în culpă întrucât nu au manifestat suficientă diligență în alegerea mandatarului lor. ( 179-180)
Potrivit art.19 din decretul 167/1958, invocat în sprijinul cererii de mai sus de părțile care au formulat-o instanța judecătorească poate să dispună chiar din oficiu judecarea pricinii dacă va constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit. În speță însă, împrejurările invocate de apelantele - reclamante nu pot fi considerate "cauze temeinic justificate" întrucât apelantele au împuternicit-o la data de 20.06.2002 pe numita să le reprezinte la orice instituție abilitată pentru a obține restituirea celor două imobile și să le reprezinte în fața tuturor instanțelor judecătorești, să întocmească formalitățile, și să exercite toate căile de atac și să angajeze avocat.(3-4)
În această situație apelantele - reclamante au la îndemână o acțiune în răspundere contractuală, iar lipsa de diligență în alegerea mandatarului nu poate constitui o cauză temeinic justificată pentru a atrage aplicarea dispozițiilor art.19 din Decretul nr. 167/1958. De altfel, în acest text de lege se prevede facultate și nu o obligație pentru judecător de a trece la judecarea pricinii chiar și atunci când termenul legal a fost depășit. Mai mult decât atât, starea de boală dovedită de altfel prin înscrisurile medicale depuse la filele 141-148 din dosar nu fost atât de gravă încât să împiedice apelantele să-și exercite drepturile procesuale. Totodată, din declarația martorului - - apărătorul angajat de mandatară - rezultă că încă din lunile mai - iunie 2001 i- povestit acesteia despre termenul de prescripție special și că nepoata apelantelor - reclamante ținea legătura cu acestea și le informa despre demersurile sale întrucât, dacă solicita acte, aceasta vorbea cu reclamantele și făcea tot posibilul ca să le aducă.(149-150)
Nici dispozițiile art.103 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, la care apelantele - reclamante au făcut din nou trimitere prin cererea de apel nu sunt aplicabile în speță deoarece prin împrejurări mai presus de voința părții se înțelege o situație excepțională, care nu putea fi evitată de parte. Neglijența manifestată de mandatara părții apreciem că nu poate constitui o asemenea împrejurare.
Nici împrejurările că sunt persoane vârstnice, bolnave, cu domiciliul în străinătate și că mandatarul nu le-a informat despre demersurile care trebuiau să fie îndeplinite nu constituie motive care să se încadreze în cele prevăzute de textul de lege de mai sus și care să atragă repunerea în termen.
Nici motivele de apel referitoare la faptul că instanța de fond nu și-a motivat soluția cu privire la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune prin încheierea din 30.10.2007 și la respingerea petitelor 2 și 3 din acțiunea introductivă ca prescrise nu sunt întemeiate deoarece apelul este o cale devolutivă de atac și motivarea poate fi complinită de instanța de control judiciar.
De altfel, soluția aceasta era o consecință firească a celei date cererii de repunere în termen, întrucât potrivit art.1 alin.1 din decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Or, în art.45 alin.5 din Legea 10/2001 prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nelegalitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv până la 14.02.2002. Acest termen a fost ulterior prelungit de două ori, astfel că asemenea acțiuni puteau fi introduse până la 14.08.2002.
Instituirea acestui termen a fost impusă de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora, cu atât mai importante cu cât are ca obiect dreptul de proprietate.
Nici critica referitoare la modul de soluționare a excepției nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nu este întemeiată deoarece, așa cum am arătat, dispozițiile art.45 alin.5 din Legea 10/2001 sunt derogatorii de la dreptul comun, deci articolul 2 din Decretul nr. 167/1958 care prevedea că nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, nu-și mai are aplicabilitate în speță. De altfel, dacă s-ar admite că nulitatea unor asemenea acte ar putea fi invocată pe cale de excepție oricând s-ar ajunge la o eludare a dispozițiilor imperative cuprinse în legea specială arătată mai sus.
După trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, apelantele - reclamante au depus la dosar o precizare de acțiune solicitând în subsidiar obligarea pârâților de a le preda în deplină proprietate și posesie imobilele după compararea titlurilor și stabilirea faptului că dreptul lor de proprietate este preferabil și anterior dreptului pârâților-chiriași. De asemenea, au solicitat să se constate că în prezent imobilele au alte nume topografice,nulitatea operațiunilor dispuse prin sentința civilă nr. 13542/05.10.2000 și radierea tuturor înscrierilor ulterioare înscrierii dreptului lor de proprietate ca urmare a constatării preluării abuzive.
Deși în mod corect a constatat că imobilul a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului celorlalte cereri din precizarea de acțiune.
În mod greșit, instanța de fond a considerat inadmisibilă acțiunea în revendicare, pe considerentul că reclamantele aveau la dispoziție procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001.
Astfel, se observă că, la data introducerii acțiunii, imobilul în litigiu nu se mai află în patrimoniul unității deținătoare, în speță SC SRL B, acesta fiind vândut intimaților pârâți.
În consecință, singurul mijloc de protecție a dreptului de proprietate pe care îl au la dispoziție reclamantele este acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil.
Dacă am accepta ca inadmisibilă acțiunea în revendicare de drept comun, s-ar încălca dispozițiile art.6 din CEDO referitoare la dreptul la un proces echitabil, prin îngrădirea dreptului reclamantului de acces la justiție.
De asemenea, s-ar nesocoti și dispozițiile art.1 din Protocolul nr. 1, adițional CEDO, potrivit cărora " nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În consecință, se impune trimiterea cauzei în vederea rejudecării cererii în revendicare, prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți, cu privire la imobilul în litigiu.
Instanța de fond nu a analizat cererea de revendicare formulată în subsidiar de către apelantele reclamante și întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, motivând că aceasta nu poate fi primită deoarece părțile au la dispoziție alte căi procedurale prevăzute de Legea 10/2001. Apreciem că în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, partea poate să aleagă calea procedurală pe care o consideră de cuviință pentru apărarea drepturilor sale și că atâta timp cât în Legea nr. 10/2001 sau în alt act normativ nu există vreo dispoziție care să-i interzică formularea unei cereri de revendicare potrivit dreptului comun, partea poate să formuleze o astfel de cerere, iar instanța este obligată să analizeze.
Prin urmare, observând că prima instanță a soluționat această cerere fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art.297 alin.1 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de către apelantele - reclamante, a desființat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecarea cererilor formulate în subsidiar Judecătoriei Brașov.
În funcție de soluția pronunțată în acțiunea în revendicare instanța urmează a analiza și cererile referitoare la restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Cu privire la apelul declarat de apelantul pârât SC SRL B constatăm că prin acesta se critică chiar soluția privitoare la constatarea nevalabilității titlului statului soluție pentru care această parte nu are interes să formuleze calea de atac pentru că vizează raporturile juridice dintre Municipiul B și apelantele - reclamante. Atâta timp cât niciuna dintre părțile direct interesate nu au criticat această soluție, apelul SC SRL este neavenit. Astfel, potrivit art.56 Cod procedură civilă, apelul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți, aceasta fiind singura modalitate prin care acest apelant - pârât putea critica soluția de mai sus - se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel.
Cererile de aderare la apel formulate de apelanții pârâți, și au fost respinse ca nefondate în temeiul art. 296 raportat la art.293 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.6 din Legea nr. 213/1998 după ce a analizat starea e fapt dedusă judecății reținând că preluarea imobilului s-a făcut fără plata unei despăgubiri și că pentru infracțiunile de părăsire ilegală a frontierei și refuzul de a se înapoia în țară la expirarea termenului stabilit nu erau prevăzute ca sancțiuni confiscarea totală sau parțială a averii. Pentru reține cele de mai sus s-a avut în vedere conținutul deciziei nr. 272 din 09.04.1988 emisă de Consiliul Popular al Județului B și aflată la fila 8 din dosarul civil 5353/2003 al Judecătoriei Brașov.
Împotriva deciziei au declarat recurs rclamantele și precum și pârâții, și.
Prin recursul formulat, recurentele reclamante au solicitat repunerea în termenul de a formula cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, întemeiată pe dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, în raport de dispozițiile art.2 și 19 din Decretul nr.167/1958.
Prin recursul formulat, pârâții și au solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului formulat de reclamante și admiterii cererii de aderare la apel formulată de pârâți.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă valabilitatea titlului Statului Român întemeiat pe dispozițiile Decretului nr.223/1974, arătându-se că prima instanță a cercetat fondul cererii de chemare în judecată, cu soluționarea căreia a fost învestită.
Prin recursul formulat, pârâții și au solicitat casarea deciziei, admiterea cererii de aderare la apel formulată de pârâți și respingerea apelului declarat de reclamante.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile Legii nr.213/1998, neanalizând modul de aplicare în speță a dispozițiilor Decretului nr.223/1974, iar instanța de apel a dat eficiență unei completări de acțiune inadmisibilă, formulată după desființarea cu trimitere a cauzei.
Examinând decizia, în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
Motivele invocate de recurentele reclamante și în susținerea cererii de repunere în termenul prevăzut de art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, respectiv starea de boală, domiciliul în străinătate și culpa mandatarei nu sunt de natură a justifica aplicarea art.19 din Decretul nr.168/1958 și ale art.103 Cod procedură civilă.
Dispozițiile art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 sunt derogatorii de la dreptul comun, au caracter imperativ și nu pot fi eludate prin invocarea, pe cale de excepție, a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, în temeiul dispozițiilor art.2 din Decretul nr.167/1958.
În mod corect Tribunalul Brașova respins cererile de aderare la apel formulate de pârâți, întrucât preluarea fără plată a imobilului contravine dispozițiilor art.12 din Constituția din 1965, în vigoare la data preluării, determinând nevalabilitatea titlului statului.
Precizarea cererii de chemare în judecată a fost în termen legal formulată de recurenții reclamanți după desființarea sentinței, la prima zi de înfățișare, în fața instanței de rejudecare, conform art.132 alin.1 Cod procedură civilă.
Necercetarea de către prima instanță a fondului cererilor formulate în subsidiar în precizarea de acțiune depusă în ședința publică din 24.10.2006, atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Brașov, în temeiul dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de recurentele reclamante și și de recurenții pârâți, și împotriva deciziei civile nr.247/2.10.2008 a Tribunalului Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentele reclamante, și de recurenții pârâți, și împotriva deciziei civile nr.247/2.10.2008 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 mai 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./26.05.09
Tehnored. 28.05.2009 - 2 ex.
Jud. apel /
Jud.fond
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Daniel Marius Cosma
