Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 549/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.549
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții recurenți și și pârâtul recurent CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T împotriva deciziei civile nr.134/A/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați CONSILIUL JUDEȚEAN T, SC SA T, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.05.2008, când pronunțarea a fost amânată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.134/A din 20 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Consiliul Județean T și, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții, și pârâții Consiliul Județean T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva Sentinței civile nr.6594/23.06.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.4219/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice, SC T, și
Astfel, tribunalul a confirmat hotărârea instanței de fond, care a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții anterior menționați, sens în care a constatat că imobilul înscris în CF nr.36405 ind. T, nr.top 26029/IV și CF nr.314 col.T a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, respingând în rest cererea principală precum și cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a reținut că, prin Decizia nr.25/30.01.1986 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al Județului T, imobilul a fost trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr.223/1974, Decretului nr.182/1977 și Legii nr.59/1974, ca urmare a plecării reclamanților în străinătate și a neînapoierii la expirarea termenului, dispunându-se și virarea în contul CEC Sucursala Tas umei de 18.460 lei, reprezentând creditul rămas nerambursat de către reclamanți.
Prima instanță a mai reținut că decizia administrativă s-a intabulat în cartea funciară, iar la data de 06.11.1996, prin contractul de vânzare-cumpărare a locuinței în rate lunare, nr.167/R/1996, încheiat între SC SA și pârâtele a și, s-a transmis acestora din urmă dreptul de proprietate asupra imobilului, în condițiile Legii nr.112/1995.
Totodată, prima instanță a stabilit că, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998, titlul statului constituit în temeiul decretului nr.223/1974 nu este valabil, întrucât răsfrânge ordinea de drept existentă la data constituirii lui, respectiv art.12 și 16 din Constituția din 1965 și art.481 din Codul civil, în raport de care reclamanții nu puteau fi lipsiți de imobilul proprietatea lor decât din motive de ordine publică și după o justă și prealabilă despăgubire.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare, prima instanță a reținut că acesta nu este lovit de nulitate în condițiile în care pârâtele a și au fost de bună-credință la încheierea acestuia, din cercetarea cărții funciare și a actelor din dosar, reținându-se că reclamanții au stat în pasivitate, neacționând în scopul protejării vocațiilor recunoscute prin actele normative speciale și nici nu i-au avertizat pe chiriași, asupra intenției de a revendica imobilul.
În consecință, prima instanță a admis în parte acțiunea precizată sens în care a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, respingând capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și, pe cale de consecință, și capătul subsecvent privind rectificarea cărții funciare.
Având în vedere că imobilul a rămas în continuare în proprietatea pârâților, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul Consiliul Județean T pentru obligarea reclamanților la restituirea sumei de 18.460 lei actualizată, reprezentând creditul imobilului rămas nerambursat.
În apel, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tas olicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii capătului de cerere privind nevalabilitatea titlului statului, arătând că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, conform art.6 din Legea nr.213/1998, iar pârâtul apelant Consiliul Județean Tas usținut că prima instanță trebuia să respingă ca inadmisibilă acțiunea, fiind formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
Prin cererea lor de apel, reclamanții au solicitat, în principal, desființarea în parte a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere privind constatarea nulității deciziei de preluare a imobilului și a contractului de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii în sensul de a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința rectificării cărții funciare.
În motivare, reclamanții apelanți au învederat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a deciziei de preluare a imobilului, că ei nu au pierdut calitatea de proprietar, conform art.2 al.2 din Legea nr.10/2001, motiv pentru care intervine nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, precizând că nu poate fi privită cu pasivitate conduita lor de a nu formula cereri pe calea legilor speciale de retrocedare câtă vreme imobilul nu a ieșit din patrimoniul lor.
Tribunalul a apreciat că sunt nefondate apelurile declarate de reclamanți și de pârâții Consiliul Județean T și Consiliul Local al Municipiului T, reținând, în primul rând, că nu este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul apelant Consiliul Județean T, conform dispozițiilor obligatorii ale Curții de APEL TIMIȘOARA cuprinse în Decizia nr.1031/17.10.2007, dar mai ales pentru motivul că obiectul acțiunii de față nu este revendicare, care ar putea fi considerată inadmisibilă în condițiile art.6 din Legea nr.213/1998, ci acțiune în constatare.
Cu privire la cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare formulată de reclamanți, Tribunalul reținut că nu poate fi primită, întrucât atât dispozitivul sentinței cât și considerentele acesteia conțin referire la faptul că decizia de preluare a imobilului nu a fost valabilă, nefiind un viciu al hotărârii faptul că instanța de fond nu a menționat în mod expres că nevalabilitatea titlului înseamnă nulitate absolută.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în mod corect s-a stabilit că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, întrucât Decretul nr.223/1974 contravenea Constituției din anul 1965 și art.481 civ. astfel încât sunt incidente dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, temei în baza căruia apelurile declarate de pârâți trebuie respinse.
Cu privire la acțiunea formulată și precizată de reclamanți, tribunalul a reținut că, deși la fila 18 din dosarul nr.4219/2006, reclamanții au învederat faptul că acțiunea în rectificare are și caracterul unei acțiuni în revendicare, afirmația nu poate fi primită, întrucât rectificarea reprezintă efectul nulității actului de proprietate, iar reclamanții nu au solicitat nici un moment ca pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul preluat de statul român.
În privința contractului de vânzare-cumpărare, instanța de apel a reținut că acesta este valabil, raportat la temeiul juridic invocat, dreptul comun, art.948, 966, 968.civ. și art.6 din Legea nr.213/1998, apreciind că în mod corect s-a reținut că reclamanții nu au dovedit sub nicio formă cunoașterea intenției de revendicare a imobilului, astfel că buna credință înlătură nulitatea absolută.
Tribunalul a mai reținut că în același sens trebuie avute în vedere interpretările noțiunii de preluare fără titlu la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât nevalabilitatea statuată prin sentința de fond a fost introdusă doar în anul 1998, neexistând în HG nr.20/1996 și HG nr.11/1997, astfel că nici statul vânzător și nici pârâtele cumpărătoare nu puteau cunoaște că titlul valabil în anul 1996 urma să nu mai fie considerat în același fel în anul 1998.
Instanța de apel a avut în vedere că nu se poate invoca în susținerea acțiunii de către reclamante nici jurisprudența Curții de la Strasbourg în cauzele și, întrucât în speță nu a existat o interdicție de vânzare a imobilului din partea autorităților administrative, ca în litigiile soluționate prin deciziile menționate.
Totodată, Tribunalul a reținut că regulile edictate de C în cauzele și contra României nu se aplică și datorită faptului că se referă la alte situații de fapt, respectiv litigii derulate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, obiectul fiind acțiune în revendicare, iar încălcarea dreptului de proprietate s-a constatat ca urmare a nerespectării de către autoritățile parlamentare, locale, judiciare a unor reguli uniforme sau din cauza lipsei regulilor. Or, în speță, nu există revendicare, ci acțiune în constatare și nulitate absolută, care se analizează în raport cu regulile de drept comun.
În fine, tribunalul a reținut că atât reclamanții cât și pârâtele pot afirma că au un bun în condițiile art.1 din Protocolul nr.1 Anexă la CEDO.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții -- și -, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului lor, cu consecința schimbării în parte a sentinței și admiterii în tot a acțiunii introductive.
Reclamanții recurenți au invocat în drept dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. arătând că teza reținută de către instanța de apel, potrivit căreia dispozițiile art.966 și 968.civ. nu ar fi incidente în cauză față de buna credință a pârâtelor, este greșită, pentru că transmiterea proprietății de la stat la pârâte nu se putea realiza valabil, câtă vreme statul nu a deținut un titlu valabil.
Că, nevalabilitatea titlului statului atrage nulitatea titlului pârâților, mai ales că ulterior anului 2. era de notorietate că, odată cu abolirea regimului totalitar, foștii proprietari sau moștenitorii lor vor revendica imobilele preluate abuziv.
Recurenții reclamanți au mai învederat că art.9 ind.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, aprobate prin HG nr.11/1997, stipulează că sunt nule vânzările asupra imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, precizând că instanța de apel a reținut greșit că sintagma "titlu nevalabil" ar fi avut conținut diferit la data încheierii contractului decât îl are în prezent, în condițiile în care nevalabilitatea se apreciază prin raportare la normele juridice aplicabile la data preluării imobilului de către stat.
Totodată, au susținut că contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtele cu statul s-a realizat în frauda dreptului lor, cu încălcarea prevederilor art.948, art.966 și 968.civ. precum și ale art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar statul nu și-a îndeplinit față de ei obligația de a le asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de Convenție, sub acest aspect fiind relevantă jurisprudența Curții de la Strasbourg în cauzele împotriva României și împotriva României.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs și pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, solicitând admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților.
Pârâtul recurent și-a motivat în drept recursul cu dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. arătând că decizia atacată este nelegală și netemeinică întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.223/1954, în baza căruia a fost emisă Decizia nr.25/30.01.2006 de către Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al Județului T, act care respecta prevederile Constituției perioadei respective sub imperiul căreia a fost adoptat, astfel că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu conform art.6 din Legea nr.213/1998.
Pârâtul recurent a mai învederat că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, imobilul în litigiu intrând în sfera de aplicabilitate a acesteia, reclamanții erau îndreptățiți să solicite măsuri reparatorii numai în condițiile legii speciale, fiind obligați să recurgă la procedura administrativă, chiar și în condițiile dispuse de art.2 al.2 din legea nr.10/2001, care precizează că exercitarea calității de proprietar este posibilă numai conform prevederilor acestei legi.
Astfel, pârâtul recurent a susținut că, prin promovarea acestei acțiuni, reclamanții tind să eludeze dispozițiile Legii nr.10/2001 care au prevăzut o procedură specială, obligatorie și derogatorie de la dreptul comun, precizând că nu se poate spune că reclamanții nu au avut asigurat accesul la justiție, atâta vreme cât acestora li s-a asigurat o cale specială pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii.
Prin întâmpinare, pârâtul intimat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția generală a Finanțelor Publice Tas olicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamanților, cu motivarea că aceștia se puteau prevala de prevederile Legii nr.10/2001, fiind inadmisibilă acțiunea pe calea dreptului comun, precizând în plus, că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.
La data de 20.05.2008, și respectiv 21.05.2008, au depus întâmpinări pârâtele a și și Consiliul Local al Municipiului T, calificate ca fiind concluzii scrise, întrucât nu au fost depuse cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată, conform art.308 al.2 pr.civ.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. art.948, 966, 968.civ. și art.6 din Legea nr.213/1998, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate ambele recursuri declarate în cauză, pentru considerentele ce urmează să fie enunțate.
În ceea ce privește recursul reclamanților, referitor la critica respingerii petitului privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în baza art.948, 966 și 968.civ. Curtea reține că la principiul "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis", există, ca excepție, principiul ocrotirii subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros.
Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.167/R/06.11.1996, a cărui nulitate absolută se invocă era în vigoare HG nr.20/17.01.1996, care în art.1 al.2 definea sintagma imobil preluat cu titlu, stabilind că "Imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr.92/1950, Decretul nr.111/1954, decretul nr.142/1952, Legea nr.4/1973 și Decretul nr.223/1974".
Or, în virtutea regulii de drept tempus regit actum, trebuie avut în vedere actul normativ care definește sintagma de preluare fără titlu aflat în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv art.1 al.2 din HG nr.20/1996, în raport de care Curtea apreciază că ambele părți ale contractului (atât vânzătorul cât și cumpărătorul) au fost de bună credință, reclamanții nefăcând nicio dovadă din care să rezulte că părțile contractului au cunoscut intenția de revendicare a imobilului.
În acest sens, este de menționat că reclamanții nu au făcut dovada să fi solicitat restituirea acestui imobil în baza Legii nr.112/1995 sau a Legii nnr.10/2001, până la înregistrarea acțiunii de față la data de 17.03.2006.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că în mod corect instanța de apel a apreciat că regulile edictate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele contra României și contra României nu se aplică întrucât se referă la alte situații de fapt, respectiv la litigii derulate anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 și care au ca obiect acțiuni în revendicare, după cum tot corect a apreciat că atât reclamanții cât și pârâtele pot afirma că au un bun în condițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO.
În legătură cu recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, Curtea reține că este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât, potrivit art.6 al.1 din Legea nr.213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 2. dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Or, Decretul nr.223/1974 contravenea atât Constituției din anul 1965 cât și dispozițiilor art.481 civ. conform cărora nimeni nu poate fi obligat a ceda proprietatea sa, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, astfel încât în mod corect instanțele au apreciat că se impune admiterea petitului privind constatarea nevalabilității titlului statului.
În virtutea tuturor acestor considerente, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate de către reclamanți și pârâți în cele două cereri de recurs din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.8 și 9.pr.civ. urmând a respinge ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții - și - și pârâtul Consiliul Local al Municipiului T împotriva Deciziei civile nr.134/A din 20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
Grefier,
- -
Red.GO/25.06.2008
Tehnored.MM/2 ex/25.06.2008
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai, Florin Șuiu
