Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.550
Ședința publică din data de: 17.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 832A/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria, și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă personal și asistată de avocat fără delegație de reprezentare la dosar, lipsind intimații pârâți Primăria,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că cererea de recurs este netimbrată și că intimații pârâți au fost citați cu copia motivelor de recurs. Totodată se arată că la data de 12.11.2009 s-au depus două extrase din registrul de naștere pe numele și.
Curtea procedează la identificarea recurentei reclamante cu cartea de identitate, aceasta semnând personal motivele de recurs.
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea ia act că la termenul de judecată de astăzi recurenta reclamantă face dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbru judiciar și procedează la anularea acesteia. Totodată, deliberând, constată că delegația de reprezentare depusă la instanța de fond a apărătorului reclamantei se referă exclusiv doar la Judecătoria Buftea, însă aceasta nu se extinde și la calea de atac a recursului.
Interpelată fiind, recurenta reclamantă personal solicită a se lua act că dorește să fie reprezentată în condițiile dispozițiilor art. 68 alin 2 Cod procedură civilă, de doamna avocat.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită proba cu înscrisuri în cadrul căreia a se emite o adresă către Serviciul Public Comunitar de Evidență a persoanelor pentru a se înainta o fotocopie a filei din Registrul de nașteri din 1922 privind înregistrarea nașterii tatălui recurentei reclamante, filă din care reiese numele complet al tatălui acestuia. Totodată precizează că extrasul de la fila 11 înaintat la dosarul cauzei nu conține numele complet.
Curtea constată că înscrisurile de la filele 10,11,12 reprezintă extrase din Registrul de naștere ce au fost transmise instanței de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a persoanelor, învederând recurenta că această solicitare a fost făcută de partea însăși.
Curtea, deliberând, cu privire la proba solicitată de recurenta reclamantă la termenul de judecată de astăzi, constată că prin această probă recurenta tinde a dovedi temeinicia fondului dedusă judecății. În raport de împrejurarea că soluția primei instanțe este una pronunțată pe cale de excepție a inadmisibilității acțiunii, iar această soluție a fost menținută prin decizia recurată, ținând seama și de limitele în care potrivit articolului 312 alin.5 Cod procedură civilă instanța de recurs poate verifica legalitatea acestei soluții, respectiv că în ipoteza în care s-ar aprecia că pricina a fost greșit soluționată pe cale de excepție norma menționată impune casarea deciziei, apreciază că nu este concludentă pentru soluționarea recursului proba ce s-a solicitat la instanța de recurs.
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar extrase de pe acte de stare civilă.
Curtea, urmează a primi aceste acte urmând ca acestea să fie avute în vedere în contextul ansamblului probator în aprecierea asupra recursului.
Reprezentantul recurentei reclamante învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată,
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată la data de 16.12.2008 sub nr- pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria, și, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că tatăl său, cu ultim domiciliu în Orașul, este fiul lui G și, precum și să constate că este fratele tatălul său,.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că nașterea tatălui său s-a produs în casa părinților săi, din Comuna Creața Leșile, Plasa, sat, însă întrucât tatăl său nu era acasă, o femeie care a asistat nașterea, a mers la Primărie pentru a declara nașterea copilului și pentru că nu cunoștea numele de familie al părinților copilului, dar știa că tatăl este la din sat, l-a declarat pe copil cu numele, ca fiind fiul lui G și (de la ).
A susținut reclamanta că nu știe cine l-a declarat pe fratele tatălui său la Primărie, întrucât Primăria a refuzat să elibereze o copie legalizată pe motiv că nu a putut face dovada rudeniei cu acesta.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La data de 04.02.2009 reclamanta a formulat o cerere scrisă prin care și-a precizat acțiunea, arătând că a formulat o acțiune în constatare conform art.111 Cod Proc.Civ. solicitând să se constate legătura de rudenie între tatăl său, și fratele său, precum și legătura de rudenie dintre aceștia și părinții lor, G și.
Totodată, s-a solicitat constatarea calității reclamantei de moștenitoare a bunicilor și unchiului.
O a doua precizare a acțiunii reclamantei a fost formulată la data de 21.02.2009, solicitându-se că se stabilească calitatea reclamantei de moștenitor al defuncților său bunici paterni, G și, precum și a defunctului său unchi, fratele tatălui său, în temeiul art.111 teza I Cod Proc.Civ.
Prin sentința civilă nr.1146/04.03.2009, Judecătoria Bufteaa admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că primul capăt al acțiunii precizate îl constituie solicitarea de a se constata o situație de fapt, existența în fapt a unei legături de rudenie între cele patru persoane, iar prin capătul al doilea al cererii se solicită exclusiv "constatarea calității reclamantei de moștenitoare a bunicilor și unchiului", fără a se solicita și dezbaterea celor trei succesiuni, stabilirea moștenitorilor cu vocație succesorală concretă la succesiune.
A reținut instanța că, față de dispozițiile art.654-658 Cod Civil, dreptul la moștenire se poate analiza în cadrul devoluțiunii legale, nu în sensul aptitudinii generale a persoanei fizice de a avea acest drept în conținutul capacității sale de folosință, ci în sensul dreptului asupra unei moșteniri deschise, drept ce își are temeiul în lege.
În privința capacității succesorale, au fost reținute dispozițiile art.654 Cod Civil, astfel că existența capacității succesorale este o situație de fapt, ce poate fi dovedită cu acte de stare civilă și nu prin acțiunea în constatare întemeiată pe art.111 Cod Proc.Civ. iar prin acțiunea principală precizată instanța nu a fost învestită cu o cerere privind dezbaterea celor trei succesiuni, de stabilire a vocației succesorale concrete a reclamantei față de cei trei defuncți.
A mai reținut judecătoria că împrejurarea că în unele acte de stare civilă s-au menționat numele de () G, iar în alte acte de stare civilă G și nu poate conduce la admisibilitatea cererii în constatare pentru a se stabili identitatea de persoană între cele ce au figurat cu nume diferite în actele de stare civilă, tocmai pentru că dispoziția cuprinsă în art.111 Cod Proc.Civ. nu poate fi folosită pentru constatarea unei situații de fapt.
S-a constatat că prin cerere nu se invocă în cadrul devoluțiunii legale neînțelegeri între moștenitorii legali cu vocație succesorală concretă, cu privire la calitatea lor de moștenitori acceptanți ai celor 3 succesiuni ori cu privire la componența masei succesorale, astfel că acțiunea în constatare a calității de moștenitor nu este admisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 12.05.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-reclamantă a criticat sentința primei instanțe pentru motivul omisiunii de a se consemna în încheierea de dezbateri depunerea deciziei nr.386/21 ian.2005 a ÎCCJ, cu încălcarea art.261 pct. 3 Cod Proc.Civ. Mai mult, judecătorul s-a antepronunțat în aceeași ședință, susținând inadmisibilitatea cererii.
Totodată, a mai susținut apelanta reclamantă că această decizie a fost ignorată de prima instanță, care nu a consemnat nici depunerea notelor scrise și nici nu le-a luat în seamă.
În același timp, nu s-a consemnat nici cererea verbală formulată de reclamantă, depusă în scris la fila 34, cu privire la care nu s-a pronunțat, astfel că prima instanță a încălcat dispozițiile art.3 Cod Civil.
Prin decizia civilă nr.832A/26.06.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că primul motiv de apel referitor la consemnarea depunerii deciziei instanței supreme este total lipsit de relevanță, deoarece acest înscris constituie practică judiciară și nu constituie o probă în dosar care să conducă la dezlegarea cererii, având un rol orientativ pentru instanță, ce nu este legată de soluții pronunțate în cauze similare.
A mai reținut tribunalul că nu este fondat nici motivul de apel legat de pretinsa antepronunțare a instanței, deoarece apelanta reclamantă avea la dispoziție prevederile art.27 Cod Proc.Civ. de care nu a uzat.
Nu a fost reținută nici critica în sensul că prima instanță nu a consemnat depunerea notelor scrise, aceasta nefiind un motiv de nelegalitate al hotărârii, reținându-se totodată că neluarea în considerare a hotărârii depuse cu titlu de practică juridică nu afectează legalitatea sentinței deoarece practica judiciară nu constituie un mijloc de probă.
Tribunalul a analizat critica legată de cererea depusă la fila 34 în dosarul primei instanțe, prin care reclamanta a solicitat efectuarea unei adrese către Primărie, pentru a se comunica certificatele de naștere și deces ale numitului G și, precum și certificatul de naștere al numitului, constatând că această afirmație este neîntemeiată și formulată cu rea-credință, deoarece la momentul depunerii cererii solicitarea a fost încuviințată prin diligența reclamantei, la filele 45-48 în dosar fiind depuse înscrisurile solicitate.
A mai reținut instanța de apel că judecătorul fondului nu se poate face vinovat de denegare de dreptate, câtă vreme la fiecare termen a pus în vedere reclamantei să aducă precizări cu privire la cererea sa, fiind acordate 3 termene de judecată în acest scop.
În privința cererilor precizatoare depuse la dosar, instanța de apel a reținut că prin cererile precizatoare reclamanta a solicitat să se constate o situație de fapt, respectiv existența în fapt a unei situații de rudenie între, a legăturii de rudenie între aceștia și părinții săi și stabilirea calității reclamantei de moștenitor al defuncților G, și.
Tribunalul și-a însușit punctul de vedere al primei instanțe în sensul că cererea reclamantei nu privea o dezbatere succesorală în sensul de a se solicita stabilirea moștenitorilor cu vocație succesorală concretă la succesiuni sau a celor care, deși ar avea vocație succesorală generală, sunt străini de succesiune prin neacceptare sau renunțare în condițiile legii.
A mai reținut instanța de apel că tot practica judiciară a decis și că este inadmisibilă o acțiune în constatare pentru a se stabili identitatea de persoană între cele care au figurat cu nume diferite în acte de stare civilă.
S-a constatat că motivul determinant pentru formularea acțiunii reclamantei a fost acela că tatăl său a fost declarat la naștere de o altă persoană decât părinții săi, astfel că a fost declarat cu numele de, astfel că rezultă că a solicitat să e stabilească identitatea de persoane între cele care au figurat cu nume diferite în actele de stare civilă, ceea ce conduce la concluzia unei corecte aplicări a art.111 Cod Proc.Civ. mai ales în condițiile în care reclamanta nu a indicat în ce calitate i-a chemat în judecată pe pârâți, nerezultând că a urmărit să își realizeze pretențiile în contradictoriu cu aceștia și care a fost raportul juridice ce a determinat chemarea lor în judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 20.10.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel, în esență, pentru următoarele motive, considerate de curte nefondate, după cum se va arăta în continuare:
1. Judecătorii instanței de apel nu au consemnat în decizie probele cu expertiză psihiatrică a judecătorului primei instanțe, înscrisuri și 2 martori cerute prin cererea de apel și nu s-au pronunțat asupra lor, cu încălcarea art.261 alin.1 pct. 3 și 5 Cod Proc.Civ. deoarece aveau această obligație, chiar dacă în ședința publică reclamanta apelantă a arătat că nu are alte cereri de formulat.
Curtea constată, pe de o parte, că, având cuvântul, apelanta reclamantă, prezentă personal în fața instanței de apel, a arătat că nu are cereri de formulat și probe de administrat în apel, astfel că, față de conduita procesuală a părții, în mod corect a procedat instanța de apel la soluționarea cauzei pe baza probelor administrate în fața primei instanțe.
Pe de altă parte, pricina fiind soluționată de prima instanță prin admiterea unei excepții de procedură, față de dispozițiile art.297 Cod Proc.Civ. problema asupra căreia instanța de apel avea a se pronunța era aplicarea legii sub aspectul admisibilității acțiunii și nu îi era permisă o judecare în fond a cauzei direct în apel, astfel că nici nu se punea problema administrării de noi probe.
Prin urmare, lăsând la o parte caracterul insultător al motivelor de apel (la fel ca și al cererii de recurs) și inadmisibilitatea probei cu expertiza psihiatrică asupra unui judecător care a soluționat cauza în primă instanță, nici normele de procedură aplicabile speței nu impuneau discutarea acestor mijloace de probă pe care, de altfel, apelanta nu le-a solicitat instanței de apel cu ocazia dezbaterilor, deși avea această posibilitate.
2, 3. susținut recurenta reclamantă că în mod greșit a reținut instanța de apel că s-a criticat sentința judecătoriei pentru motivul neluării în seamă a deciziei nr.386/2005 instanței supreme, când, în realitate, în motivul de apel respectiv recurenta a susținut că nu s-a consemnat în încheiere susținerea referitoare la conținutul acestuia.
Curtea constată că instanța de apel a analizat atât susținerea referitor la omisiunea primei instanțe de a consemna depunerea în ședință publică a înscrisului respectiv, cât și critica referitoare la omisiunea instanței de a analiza și lua în considerare această hotărâre, după cum rezultă din expunerea de mai sus, deci și acest motiv de critică este nefondat.
Totodată, se reține drept corectă afirmația instanței de apel în sensul că omisiunea de a consemna depunerea acestui înscris și de a-l analiza la pronunțarea hotărârii nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe.
4. S-a arătat că motivul neformulării de către reclamantă a unei cereri de recuzare a fost acela că este de notorietate împrejurarea că peste 99% din cererile de recuzare sunt respinse în mod abuziv, fiind urmate de aplicarea de amenzi judiciare, iar instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamanta nu a uzat de dreptul procedural de a recuza instanța, deoarece acesta nu era un motiv de apel.
Curtea constată, pe de o parte, că era un motiv de apel faptul că judecătorul primei instanțe s-a antepronunțat, astfel că în mod corect a cenzurat acest aspect instanța de apel, fără a depăși limitele învestirii.
Pe de altă parte, s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.29 și art.34 Cod Proc.Civ. în sensul că legea obligă partea interesată să invoce o eventuală antepronunțare a judecătorului înainte de începerea oricărei dezbateri sau, dacă motivul de recuzare s-a ivit după începerea dezbaterilor, de îndată ce aceste motive îi sunt cunoscute părții, iar încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată odată cu fondul, instanța superioară de fond care constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță.
Prin urmare, este lipsit de relevanță pentru conduita reclamantei recurente argumentul în sensul că o majoritate covârșitoare a cererilor de recuzare sunt respinse, de vreme ce legea a pus la îndemâna părții o cale de atac cu privire la acest aspect, iar din formularea textului rezultă că, atât timp cât la închiderea dezbaterilor motivul de recuzare era cunoscut părții (fiind vorba despre o pretinsă afirmație a judecătorului în ședința publică, unde reclamanta se afla alături de reprezentantul său convențional), aceasta nu poate invoca direct în apel nelegalitatea hotărârii pentru acest aspect, dacă nu a uzat de remediul procedural reglementat de art.27 și următoarele Cod Proc.Civ.
5. mai arătat recurenta reclamantă că afirmația instanței de apel în sensul că practica judiciară nu constituie un mijloc de probă care să lege instanța nu are legătură cu motivele de apel.
Curtea constată netemeinicia acestei afirmații, deoarece unul dintre motivele de apel era legat de omisiunea primei instanțe nu numai de a consemna depunerea la dosar în ședință publică a înscrisului ce conținea practică judiciară, ci și de a analiza conținutul acestuia.
Or, instanța de apel, statuând în sensul că un astfel de înscris nu constituie un mijloc de probă în sensul art.167 Cod Proc.Civ. având numai un rol orientativ, a subliniat în mod corect inaplicabilitatea prevederilor art.261 alin.1 pct.3 Cod Proc.Civ. deoarece înscrisul respectiv nu constituia o dovadă dintre cele despre care textul face vorbire.
În concluzie, afirmația în discuție nu este străină motivelor de apel, ci este strâns legată de înlăturarea uneia dintre criticile apelantei-reclamante.
6. Recurenta reclamantă a susținut incidența art.304 pct.9 Cod Proc.Civ. în legătură cu reținerea de către instanța de apel a caracterului injurios și insultător al motivelor de apel, situație în care s-a considerat necesar a fi analizate numai acele susțineri care sunt formulatelegal, adică ce pot fi încadrate în dispozițiile legale ce reglementează judecata în primă instanță și în apel.
Curtea notează că nu se identifică în acest motiv de recurs vreo critică de nelegalitate adusă hotărârii instanței de apel, motiv pentru care nu consideră necesar aoa nalizain extenso.
7. S-a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii conform art.304 pct. 7 Cod Proc.Civ. deoarece pe de o parte tribunalul a reținut că judecătoria nu era ținută de practica judiciară invocată de reclamantă și, pe de altă parte, a adus în combaterea susținerilor apelantei reclamante un argument dedus din practica judiciară.
Curtea constată că o astfel de argumentare nu este una contradictorie, deoarece este la fel de adevărat că practica judiciară nu constituie o probă în dosar (după cum nu constituie în sistemul nostru judiciar un izvor de drept), precum și împrejurarea că instanța este liberă să își fundamenteze un raționament juridic pe argumente derivate din cauze similare, reținute în hotărâri judecătorești irevocabile, fără ca înlăturarea practicii anterioare să constituie prin ea însăși un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii.
8. Se invocă împrejurarea că instanța de apel a confundat încuviințarea unei probe și emiterea unei adrese către o instituție cu dispoziția instanței privind efectuarea de diligențe de către reclamantă, astfel că nu se poate afirma că instanța a încuviințat cererea reclamantei de a se emite adresă către Primărie.
Curtea constată că nu există nici o diferență între a obține o informație de la o instituție publică la solicitarea expresă a instanței de judecată sau la solicitarea părții interesate, mai ales câtă vreme încuviințarea administrării mijlocului de probă privește aducerea la dosarul cauzei a informației respective, cuprinsă în ipoteza de față într-un înscris comunicat de acea instituție care avea în păstrare actele de stare civilă, iar judecătoria, astfel cum a reținut corect instanța de apel, a încuviințat reclamantei proba solicitată, urmând ca, în temeiul art.129 alin.1 Cod Proc.Civ. reclamantă să producă dovada respectivă, lucru care s-a și întâmplat.
9. Acest motiv de critică privește greșita aplicare a art.261 alin.1 pct. 3 Cod Proc.Civ. în sensul omisiunii de a consemna susținerile reclamantei, inclusiv cele din notele scrise.
Curtea constată, pe de o parte, că aceste susțineri nu puteau fi consemnate în încheierea de dezbateri, deoarece aceasta cuprinde numai susținerile părților în prescurtare cu ocazia dezbaterilor orale. Pe de altă parte, dezbaterile au avut loc la data de 25.02.2009, iar înscrisul intitulat "Note scrise" a fost expediat pe adresa instanței prin poștă și atașat la dosar la data de 27.02.2009, deci ulterior încheierii dezbaterilor orale, astfel cum permite art.146 teza a doua Cod Proc.Civ. motiv pentru care nu se identifică nici un motiv de nelegalitate în decizia instanței de apel, care a analizat corect această critică.
10. Acest motiv de recurs se referă la problema omisiunii instanței de fond de a emite adresă către autorități, iar în argumentarea de mai sus, la motivul nr.8, curtea a răspuns recurentei cu privire la acest aspect.
11. Susține recurenta că celelalte argumente ale instanței de apel referitoare la dezbaterea unor succesiuni și la ieșirea din indiviziune exced motivelor de apel sau cererii de chemare în judecată, cu încălcarea principiului disponibilității și sunt străine de natura pricinii.
Curtea constată că afirmațiile criticate erau legate de problema admisibilității acțiunii reclamantei, tribunalul nefăcând altceva decât să circumstanțieze problema legată de obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat pentru a arăta opinia sa în sensul aplicării în speță a art.111 teza a doua Cod Proc.Civ. astfel încât aceste susțineri nu sunt străine de obiectul cauzei și totodată, chiar dacă nu au fost invocate în mod expres în motivele de apel, erau necesare pentru argumentarea înlăturării motivelor de critică, prin raportare directă și la dispozițiile art.295 Cod Proc.Civ. și la caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.
În concluzia celor arătate, curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 832A/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA, și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red./th./2 ex.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă - Jud.,
Judecătoria Buftea - jud.
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu, Ileana
