Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 557/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 557/R-CM
Ședința publică din 17 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florica
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta -. SA. împotriva sentinței civile nr.351/CM din 09.04.2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-reclamantă -. SA. și avocat pentru intimatul Sindicatul Automobile ().
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentei-reclamante depune la dosar cerere de renunțare la recurs.
Reprezentantul părții adverse având cuvântul arată că este de acord cu această renunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că la data de 24.03.2008 reclamanta - SA a chemat în judecată pe pârâtul Sindicatul Autoturisme () pentru ca prin sentința pronunțată să se dispună încetarea grevei declanșată la data de 24.03.2008 ca fiind nelegală, prin raportare la dispozițiile art.58, art.59 și art.60 din Legea 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă și implicit constatarea nelegalității grevei de avertisment din data de 14.03.2008, ca act premergător grevei propriu-zise declanșate la 24.03.2008.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că nelegalitatea grevei declanșate de pârât rezultă din următoarele:
- neîntrunirea numărului legal de salariați membri de sindicat care să susțină declararea grevei;
- prezentarea de către sindicat atât în timpul negocierilor cât și la concilierea de la nivelul Aau nor revendicări pentru a căror soluționare s-ar încălca norme legale imperative;
- încălcarea de către pârât a dispozițiilor art.3 alin.2 din Legea 130/1996 care prevăd faptul că negocierea colectivă va avea ca obiect cel puțin salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru și condițiile de muncă;
- declanșării grevei și declanșarea acesteia ca urmare a abuzului de drept și încălcării principiului bunei credințe în desfășurarea negocierilor de către sindicat;
- încălcarea de către pârât a art.236 alin.3 din Codul muncii, conform căruia la negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere.
În dezvoltarea motivelor acțiunii introductive, cu trimitere la primul motiv din cerere, reclamanta a arătat că, din punctul său de vedere, greva a fost declarată de către pârât prin nerespectarea numărului de membrii de sindicat greviști prevăzut de lege, sindicatul făcându-se vinovat de lipsa de transparență în susținerea grevei. Față de acest aspect a fost solicitată depunerea în instanță a listelor cu membrii de sindicat care au hotărât declararea grevei.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv pentru care greva a fost apreciată de reclamantă ca nelegală, cuprinde în fapt două subpuncte, respectiv acela al regulamentului intern stabilit împreună cu pârâtul și acela al participării la profit cu un procent situat între 5 și 10 % din profitul net.
Din punctul de vedere al regulamentului intern, unitatea a arătat că angajatorul nu are decât obligația legală de a consulta sindicatul, iar acest lucru a fost adus la îndeplinire de către - SA. Se consideră că respectarea obligațiilor legale ale societății cu privire la elaborarea regulamentului intern nu poate face obiectul unui conflict de interese, ci doar al unui conflict de drepturi, precum și că negocierea regulamentului intern ar încălca dreptul unității la propria organizare, forma și conținutul acestuia reprezentând apanajul societății. Se mai arată și faptul că revendicarea pârâtului, însoțită de nerecunoașterea regulamentului intern în vigoare de către sindicat, incită la indisciplină și constituie o în normala funcționare a societății.
Participarea la profit a salariaților nu se poate realiza, deoarece s-ar ajunge la încălcarea dispozițiilor art.69 din Legea 31/1996 a societăților comerciale, astfel cum a fost republicată.
A mai susținut reclamanta că repartizarea oricărei cote din profitul anului 2007 către salariați sau acționari este ilegală, de vreme ce unitatea are obligația legală imperativă de a aloca întregul profit pentru reîntregirea activului său net, ca urmare a pierderilor din perioada anterioară anului 2005.
De altfel, societatea a acordat în anul 2007, salariaților săi o primă de rezultat, patronatul propunând față de rezultatele bune din 2007, acordarea unei astfel de prime și în anul 2008.
Încălcarea de către pârât a art.3 alin.4 din Legea 130/1996, se transpune prin faptul că legea instituie obligativitatea negocierii tuturor celor patru elemente la care textul de lege face trimitere, conflictul de interese neputând fi declanșat dacă părțile nu au negociat toate cele patru categorii de clauze contractuale obligatorii.
Reclamanta a mai arătat că sindicatul a refuzat negocierea tuturor celor patru categorii de clauze și s-a limitat doar la aspectele de natură salarială.
Conform unității, acceptarea pură și simplă a revendicărilor nu ar putea conduce la încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil, cât timp cerința imperativă a legii de negociere a tuturor celor patru categorii de clauze nu a fost îndeplinită.
În continuarea expunerii de motive din cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că declanșării grevei și declanșarea acesteia au drept consecință incidența abuzului de drept și încălcarea principiului bunei credințe în desfășurarea negocierilor.
Acest lucru s-a datorat formulării, de la bun început a unor revendicări exagerate, nerealiste, nemotivate și fără indicarea resurselor din care se poate realiza creșterea salarială solicitată, ce au avut drept scop inevitabil declanșarea unui conflict de interese.
Au fost încălcate în acest sens prevederile art.14 alin.2 din Legea 168/1999 referitoare la motivarea revendicărilor și la prezentarea propunerilor de soluționare. Creșterile salariale solicitate de pârât conduc la existența unui procent de 51,7 % din salariul mediu de încadrare, iar sindicatul nu a putut preciza în ședința de negociere din de 29.01.2008 care ar fi resursele financiare din care s-ar putea acorda o asemenea creștere salarială.
celor menționate, reclamanta face trimitere în motivarea cererii de chemare în judecată și la faptul că la negocierea contractului colectiv de muncă pe anul 2007, a cerut o creștere salarială de aproximativ 25 % și a obținut o creștere medie de 20 %.
Declanșarea grevei este nelegală și din perspectiva încălcării art.236 alin.3 din Codul muncii care consacră egalitatea și libertatea părților la negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă.
Acest principiu a fost încălcat deoarece pârâtul a condiționat începerea negocierilor contractului colectiv de muncă pe anul 2008 de acceptarea de către patronat a două clauze, respectiv "drepturile salariaților care decurg din contractul colectiv de muncă 2007 sunt minimale și reprezintă bază de negociere pentru contractul colectiv de muncă 2008" și "drepturile salariale din contractul colectiv de muncă 2008 se vor aplica începând cu data de 01.01.2008 pentru toți salariații".
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp.art.58, art.59 și art.60 din Legea 168/1999 și pe cele ale textelor de lege arătate în dezvoltarea motivelor pentru care declanșarea grevei este apreciată ca fiind nelegală.
Ca probe, reclamanta a solicitat administrarea categoriei înscrisurilor sens în care au fost depuse la dosarul cauzei actele de care a înțeles să se folosească în dovedirea temeiniciei acțiunii introductive de instanță.
Reclamanta nu a motivat și capătul de cerere privind constatarea ca nelegală a grevei de avertisment din data de 14.03.2008, ce a premers greva propriu-zisă.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei o completare la acțiunea introductivă (173) prin care a mai adăugat două motive ce conduc, alături de cele cinci inițiale, la concluzia declanșării ilegale a grevei și care, în opinia societății, se încadrează de fapt în categoria conflictelor de drepturi și nu în a celor de interese.
Pârâtul Sindicatul Autoturisme () a depus la dosar întâmpinare în termen legal (656) conform disp.art.115-118 Cod pr.civilă, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Pentru cel de-al doilea capăt din acțiune s-a solicitat respingerea acestuia ca tardiv formulat în raport de disp.art.60 alin.1 lit.b din Legea 168/1999 care abilitează instanța să dispună încetarea grevei și față de care greva de avertisment nu se mai află în desfășurare.
Pe cale de excepție, a fost invocată prevederilor art.54 alin.2 din Legea 168/1999 apreciate ca ducând la încălcarea disp.art.43 alin.1 din Constituția României cu privire la dreptul la grevă.
În concret, s-a considerat că o eventuală admitere a acțiunii reclamantei ar avea consecințe directe asupra participanților și organizatorilor grevei prin expunerea acestora unor sancțiuni disciplinare sau/și pecuniare indiferent dacă greva a fost începută sau s-a desfășurat în mod legal sau nu.
S-a apreciat că în temeiul dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se invocă, este încălcat dreptul la grevă așa cum acesta este reglementat de Constituția României, completat de prevederile Convențiilor OIM nr.87 și nr.98, privind libertatea sindicală și dreptul la negociere colectivă, precum și de rezoluțiile Biroului Internațional al.
Pe fondul cauzei, s-a învederat că, în afara capătului 1 de cerere, toate celelalte capete din acțiune, de la 2 la 7, reprezintă solicitări nemotivate în drept, prin faptul că nu se invocă motivul de nelegalitate.
Aceleași capete de cerere sunt apreciate ca inadmisibile, de vreme ce nu pot face obiectul cenzurii instanței întrucât prin intermediul lor se solicită ca instanța de judecată să aprecieze asupra caracterului fondat sau nefondat al revendicărilor salariaților și asupra posibilităților unității de a onora respectivele revendicări.
Odată învestit cu o acțiune de încetare a grevei pe motiv de nelegalitate, tribunalul a fost chemat să cenzureze îndeplinirea procedurii de declarare a grevei de către greviști, respectarea dispozițiilor legale care guvernează etapele premergătoare grevei, nu să stabilească acoperirea în practică a revendicărilor.
În ceea ce privește motivele pentru care reclamanta a solicitat constatarea grevei ca nelegală, pârâtul a arătat că acestea au susținere în contractele colective de muncă la nivel național și la nivel de ramură de construcții de mașini, precum și în convențiile anterioare ale părților.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Codului muncii, ale Convenției CEDO, ale Codului d e procedură civilă, ale Legilor nr.31/1990, nr.47/1992 și nr.168/1999 și pe cele ale contractului colectiv de muncă la nivel național și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de construcții de mașini.
Prin sentința nr. 351/CM/2008, Tribunalul Argeșa respins acțiunea formulată de reclamanta -. SA și a fost obligată să plătească pârâtului SINDICATUL AUTOTURISME () suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a disp.art.54 alin.2 din Legea 168/1999, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța a dispus asupra acesteia la termenul de judecată din data de 02.04.2008, când a fost respinsă cererea de sesizare în acest sens a Curții Constituționale a României, apreciind, în raport de dispozițiile art.29 alin.1 din Legea 47/1992, că textul de lege invocat ca fiind în neconcordanță cu prevederile constituționale, nu are legătură cu soluționarea cauzei.
art.54 alin.2 din legea privind soluționarea conflictelor de muncă poate fi invocată doar în cazul existenței unei acțiuni, promovate de angajator ca urmare a declarării ca nelegală a unei greve de către instanța de judecată și care să aibă ca obiect aplicarea principiilor răspunderii patrimoniale sau a celei disciplinare față de salariații participanți la grevă sau față de organizatorii acesteia.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl reprezintă solicitarea reclamantei cu privire la constatarea ca nelegală, și pe cale de consecință a încetării acesteia, a grevei declanșate de către la data de 24.03.2008.
Aceasta, deoarece la termenul de judecată din data de 09.04.2008, reclamanta prin reprezentantul său a arătat că renunță la capătul de cerere referitor la constatarea ca nelegală a grevei de avertisment din data de 14.03.2008.
Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă așadar un conflict de interese intervenit între reclamantă și pârât, această categorie de conflicte având ca obiect, potrivit art.248 alin.2 Codul muncii, stabilirea condițiilor de muncă intervenită cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă în ceea ce privește interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaților.
Conflictele de interese pot fi determinate numai de neînțelegerile legate de negocierea colectivă, de încheierea contractului colectiv de muncă, în special în cazul în care angajatorul nu acceptă revendicările formulate de salariați.
Cadrul legal care delimitează procedura de soluționare a conflictelor de interese este determinat de Legea 168/1999, care consacră, prin dispozițiile art.12 situațiile în care pot fi declanșate aceste conflicte.
Din punct de vedere formal, etapele declarării grevei propriu zise sunt cuprinse în art.14-39 din actul normativ menționat anterior.
Se cuvine a fi arătat de la bun început că Legea 168/1999 consacră modalitatea procedurală de desfășurare a unui conflict de interese, nerespectarea acesteia putând conduce la apariția motivelor de nelegalitate a grevei ca formă finală și de altfel și cea mai severă a acestui tip de conflicte.
Legea în sine nu consacră și posibilitatea instanței de judecată învestite cu o cerere de încetare de grevă de a aprecia asupra întinderii și conținutului revendicărilor formulate de salariați.
Atât practica judecătorească în materie cât și literatura de specialitate sunt unanime în a considera că motivele de nelegalitate a unei greve stipulate în conținutul Legii 168/1999 sunt doar de natură formală, nefăcând referire și la criteriile de analiză a gradului de îndreptățirea salariaților de a face grevă sau la justețea ori caracterul deplasat al revendicărilor greviștilor.
De altfel, legiuitorul român nici nu avea cum să prevadă criterii pentru analizarea celor menționate anterior deoarece, de principiu, nu instanța de judecată este cea care poate fi chemată să statueze în afara sau în lipsa unui temei juridic.
Aceasta deoarece conflictele de interese pot fi declanșate numai cu ocazia negocierii clauzelor noului contract colectiv de muncă, în speță la nivel de unitate, determinată de ajungerea la termen a celui anterior.
La cele menționate se poate adăuga, făcând trimitere, cu titlu de exemplu la capitolul salariilor, arătat în prevederile art.3 alin.4 din Legea 130/1996 și de cele ale art.12 lit.c din Legea 168/1999, și dispozițiile art.157 alin.1 Codul muncii, conform căruia salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora.
Din economia textelor cuprinse în articolele legii de soluționare a conflictelor de muncă rezultă că legiuitorul nu a înțeles să confere instanței de judecată posibilitatea de a aprecia cât este puțin și cât este mult, respectiv care este punctul unde poate fi întâlnit echilibrul dintre oferta patronatului și cererea salariaților reprezentați sau nu prin sindicate.
Tocmai de aceea, Legea 130/1996, consacră prin dispozițiile art.3 alin.1 obligativitatea negocierii colective la nivel de unitate în situația în care unitatea are mai mult de 21 de salariați.
Instanța de judecată statuează doar asupra încălcării de către o parte a unui temei legal existent.
Legii 168/1999 au făcut obiectul și al celei de-a 96 ediții a Internaționale a din iunie 2007 de la Geneva, la finalul căreia Organizația Internațională a, prin reprezentanții săi, a făcut recomandări Guvernului României în ceea ce privește modificarea cadrului legal care reglementează conflictele de muncă.
Din punctul de vedere al condițiilor procedurale, de formă, inserate în Legea 168/1999, tribunalul reține că potrivit art.14 alin.1 din acest act normativ, în toate cazurile în care într-o unitate există premisele declanșării unui conflict de interese, sindicatele reprezentative sau reprezentanții aleși ai salariaților vor sesiza unitatea despre această situație.
Prin adresa nr.Q - din data de 29.02.2008, înregistrată de reclamantă la orele 10,10 (689), pârâtul Sindicatul Autoturisme învedera unității - SA faptul că, prin neajungerea la nici un acord cu privire la forma contractului colectiv de muncă în urma ședințelor de negociere, au fost create premisele declanșării conflictului de interese conform Legii 168/1999.
În respectarea dispozițiilor de ordin formal ale legii, sesizarea cuprinde revendicările solicitate de salariați și anume:
1. drepturile salariaților care decurg din contractul colectiv de muncă 2007 sunt minimale și reprezintă baza de negociere pentru contractul colectiv de muncă 2008;
2. drepturile salariale din contractul colectiv de muncă 2008, se vor aplica începând cu data de 01.01.2008, pentru toți salariații.
3. majorarea generală acordată în sumă fixă pentru toți salariații este de:
- 350 lei începând cu data de 01.01.2008;
- 200 lei începând cu data de 01.06.2008.
4. organizarea și normarea - anexă la contractul colectiv de muncă 2008 - Normele de muncă și normativele de personal.
5. regulamentul intern negociat cu și anexă la contractul colectiv de muncă 2008.
6. participarea la profit - între 5 % și 10 % din profitul net.
7. primă de Paști 50 % din salariul mediu brut total pe societate; primă de C 50 % din salariul mediu brut total pe societate.
8. primă de vacanță - un salariu mediu brut total pe societate pentru fiecare salariat.
9. primă luna Ziua de Mașini - în valoare de 200 lei și o zi liberă.
10. pentru salariați prețul de facturare al autoturismului are o reducere de 15 % pentru autoturismele din gama, Renault și, față de prețul de vânzare.
11. spor pentru condiții de muncă Departament (unde electromagnetice), Departamentul (zgomot).
12. respectarea art.40 pct.d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
13. acordarea de drepturi similare pentru salariații care lucrează în aceleași condiții.
14. numărul contractelor de muncă pe perioadă determinată să nu depășească 15 % din numărul total de contracte de muncă.
În raport de prevederile art.14 alin.2 sesizarea sindicatului cuprinde și motivarea revendicărilor salariaților, precum și propunerile de soluționare acestora (691 - 697).
Având în vedere că în urma răspunsului reclamantei, partenerii sociali nu au ajuns la un acord, în considerarea art.16 din lege, pârâtul a considerat conflictul de interese ca fiind declanșat.
În baza art.17, a sesizat prin Direcția de Muncă și Protecție Socială A (11) solicitând delegarea reprezentanților acestei instituții în vederea concilierii conflictului de interese declanșat ca urmare a refuzului angajatorului de a accepta revendicările salariaților.
Au fost menționate în această sesizare și cele 14 revendicări ale pârâtului, precum și motivarea lor.
Cu ocazia întocmirii procesului verbal de conciliere nr. 896/08.03.2006 (23) s-a constatat ajungerea părților la un acord parțial, respectiv în ceea ce privește art.40 pct.d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, reclamanta fiind de acord cu respectarea și aplicarea acestuia (37).
În finalul acestui înscris reprezentanții A au menționat faptul că pentru celelalte revendicări rămase în divergență părțile pot recurge la etapele subsecvente etapei concilierii.
Aceste etape sunt, potrivit art.26 și art.32 din Legea 168/1999, cea a medierii conflictului de interese și cea a arbitrajului conflictului de interese.
Atât medierea, cât și arbitrajul reprezintă căi facultative prevăzute de legiuitor, prin care este pusă la dispoziția părților posibilitatea încetării conflictelor de interese prin ajungerea la acord. Ambele texte de lege cuprind mențiunea potrivit căreia părțile (parteneri sociali) pot hotărî prin consens, inițierea oricăreia dintre cele două proceduri.
La dosarul cauzei, reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte obligativitatea pentru pârât a îndeplinirii și a celor două etape.
În aceste condiții, prin adresa înaintată societății din data de 12.03.2008, orele 10,31 (42), pârâtul a făcut cunoscută angajatorului declararea, în temeiul art.44 din lege, a grevei de avertisment în data de 14.03.2008 între orele 13,oo - 15,oo, cu oprirea lucrului în toate sectoarele de activitate din - SA.
De asemenea, în acord cu disp.art.41 alin.1, ale art.44 și ale art.49 din legea soluționării conflictelor de muncă, la data de 19.03.2008, pârâtul a încunoștințat conducerea reclamantei, că așa cum a învederat prin adresa nr.114/14.03.2008, în data de 24.03.2008, începând cu ora 7,00 se va declanșa greva generală pe perioadă nedeterminată, obiectul conflictului de interese fiind cel rezultat în urma etapei concilierii.
Așa fiind, părțile au ajuns la etapa finală a conflictului de interese, greva propriu - zisă, care de altfel este și cea mai severă dintre toate etapele acestui fel de conflict.
Din punctul de vedere al temeiului juridic dreptul la grevă este prevăzut în plan național, de disp.art.43 alin1 din Constituția României, în raport de care salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale, și de art.250 Codul muncii, iar în plan internațional de Pactul Internațional referitor la drepturile economice, sociale și culturale ratificat de România prin Decretul 212/1974, care precizează în art.8 că dreptul la grevă trebuie exercitat conform legilor din fiecare țară, de Carta Socială Europeană revizuită, ratificată de România prin Legea 74/1999, care consacră în art.6 paragraful 4 dreptul lucrătorilor și al patronilor de a iniția acțiuni colective în cazul conflictelor de interese inclusiv dreptul la grevă, precum și de Convenția nr.87 din 1984 din a cărei interpretare se reține existența dreptului la grevă ca un drept fundamental al lucrătorilor.
Deoarece în cererea de chemare în judecată, iar, ulterior, și prin completare, reclamanta a învederat instanței existența a șapte motive pentru care consideră greva ca fiind nelegală, unele dintre acestea având legătură cu respectarea condițiilor procedurale de declanșare a conflictului de interese, tribunalul va păși la analizarea acestora și aprecierea lor în raport cu dispozițiile legale existente.
Astfel, s-a afirmat de către reclamantă că nu este întrunit numărul legal de salariați membri de sindicat care să susțină declararea grevei.
Conform art.42 alin.1 din Legea 168/1999, aplicabil speței deduse judecății, hotărârea de a declara greva se ia de către organizațiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese, cu acordul a cel puțin J din numărul membrilor de sindicat.
La dosarul cauzei au fost depuse la filele 182 - 652 listele cu membrii de sindicat care au înțeles să declanșeze conflictul de interese.
În urma analizării acestor înscrisuri, reclamanta a înțeles la termenul de judecată din data de 09.04.2008, să renunțe la susținerea acestui motiv de nelegalitate.
Un al doilea motiv de nelegalitate este acela al prezentării de către, atât în timpul negocierilor, cât și la concilierea la nivelul Aau nor revendicări prin a căror soluționare s-ar încălca norme legale imperative.
Este dezvoltat acest motiv pe două subpuncte respectiv solicitarea pârâtului de a stabili împreună cu reclamanta regulamentul intern și participarea la profit între 5 și 10 % din profitul net.
În ceea ce privește primul subpunct, potrivit art.257 Codul muncii, regulamentul intern (actuala denumire fiind schimbată sub influența legislației franceze, anterior documentul în cauză numindu-se regulamentul de ordine interioară) se întocmește de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, după caz, pentru ca următorul articol 258 să treacă în revistă minimul categoriilor de dispoziții pe care trebuie să le cuprindă acest act intern.
Intenția legiuitorului a fost, așadar, ca, în momentul întocmirii regulamentului intern, angajatorul să consulte sindicatul, având în vedere rolul acestuia de reprezentant al intereselor economice, sociale și profesionale ale salariaților, așa cum prevede Legea 54/2003, legea sindicatelor.
Conform sesizării adresate de sindicat reclamantei în temeiul disp.art.14 alin.1 din Legea 168/1999 (689) una dintre revendicările salariaților a fost ca regulamentul intern să fie negociat cu și să fie anexă la contractul colectiv de muncă pe anul 2008 (pct.5 al listei de revendicări).
În cuvântul asupra fondului cauzei, părțile au consimțit faptul că existența posibilității de negociere a regulamentului intern ca anexă a contractului colectiv de muncă 2008 nu era o noutate între partenerii sociali, în condițiile în care, potrivit protocoalelor și proceselor verbale ale negocierilor anterioare (ex.anul 2007) părțile din prezenta cauză s-au angajat ca până la data de 30.04.2007 să elaboreze un nou regulament intern, iar pe de altă parte tot până anul trecut, acest act intern al societății, era obligatoriu a fi cuprins ca anexă a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport cu dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură de construcții de mașini.
Pe de altă parte, practica judecătorească și literatura de specialitate fac nenumărate trimiteri la cazuri în care regulamentul intern reprezintă o anexă a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, această împrejurare fiind de notorietate și la nivelul reclamantei până în anul 2007.
Nu lipsită de interes este trimiterea, în acest context, și la hotărârea Tribunalului de M Instanță din pronunțată la data de 04.04.1997, în cauza Comitetului Grupului European Renault, în calitate de reprezentant al salariaților uzinelor din Villvorde contra Renault din 2004, înregistrată sub nr.00992/1997, obiectul cauzei fiind sesizarea Comitetului European de Întreprindere al Renault-ului în ceea ce privește tocmai procedura de informare și/sau de consultare de către angajator a instituțiilor reprezentative ale salariaților, în care a fost analizată incidența Cartei Comunitare a Drepturilor Sociale Fundamentale ale lucrătorilor adoptată în decembrie 1989, precum și a Directivei Europene nr.94/1945 implementată în dreptul francez prin efectul legii în data de 12.11.1996, sentință rămasă definitivă prin hotărârea nr.308/07.05.1997 a Curții de Apel d e la.
Instanța europeană a decis cu această ocazie că noțiunea de încunoștințare folosită de constructorul de automobile francez nu echivalează sub nicio formă celei de consultare la care obligă textul de lege și care în fapt, arată sentința în cauză, presupune discuții (un dialog) și puneri de acord ale partenerilor sociali, făcându-se trimitere la dispozițiile art.2.1 lit.f din Carta Comunitară a Drepturilor Sociale Fundamentale care definește "consultarea" ca reprezentând "schimbul de păreri și stabilirea unui dialog intervenite între reprezentanții angajaților și conducerea centrală sau o altă conducere de un nivel mai apropiat de cel al lucrătorilor".
Al doilea subpunct, solicitarea de participare la profit între 5 și 10 % din profitul net nu reprezintă în fapt, o cerere absurdă a pârâtului, de vreme ce ea își are acoperirea în reglementări legale.
Astfel, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel național art.42 alin.2 lit.a, salariații sunt îndreptățiți și la alte venituri, respectiv cota parte din profit ce se repartizează acestora și care este de până la 10 % în cazul societăților comerciale.
De asemenea, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de construcții de mașini pe anul 2008 - 2010, nr.710 din 18.01.2008 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.710/02/18.01.2008 prevede la art.64 alin.5 lit.a faptul că salariații sunt îndreptățiți să primească o cotă parte din profit între 5 % și 10 % aprobată conform legii.
Așadar, ambele acte normative fac trimitere la intervale de apreciere ce stabilesc un minim și un maxim ("până la 10 % și între 5 % și 10 %) în interiorul cărora rămâne la latitudinea părților, angajator și salariați să stabilească în concret cuantumul cotei părți din profitul net al societății sub forma unui procent fix.
Având în vedere importanța în cadrul legislației românești a sindicatelor și patronatelor, a relațiilor dintre acestea, legea a înțeles să le acorde lor posibilitatea ca, prin intermediul instituției negocierii a cărei însemnătate este statuată de Legea 130/1996, să ajungă de comun acord la o înțelegere în acest sens.
Nu s-a putut reține apărarea reclamantei în raport de care, pârâtul se putea prezenta oricând în instanță și, în cadrul unui conflict de drepturi, să solicite instanței de judecată obligarea unității la acordarea în cadrul unei obligații de a face, a unui procent concret, asupra căruia părțile nu ar fi statuat. O astfel de solicitare nu ar fi avut temei contractual, instanța neputând să bănuiască faptul că sindicatul s-ar fi mulțumit cu minimul prevăzut de textul de lege.
Un al treilea motiv pentru care greva este apreciată ca nelegală este acela că sindicatul ar fi încălcat dispozițiile imperative ale art.3 alin.4 din Legea 130/1996.
Conform acestui articol negocierea colectivă va avea, ca obiect, cel puțin salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru și condițiile de muncă.
Nu mai puțin, părțile contractului colectiv de muncă pot conveni să nu respecte ordinea instituită de legiuitor a negocierii celor patru categorii de clauze și să stabilească ele însele o altă ordine.
La dosarul cauzei nu există un astfel de înscris.
Dincolo de acest aspect, din punct de vedere gramatical, enumerarea categoriilor în cauză și unirea acestora prin intermediul conjuncției copulative "și" conduce la concluzia că legea a condiționat negocierea de atingerea în procesul de definitivare a clauzelor noului contract colectiv de muncă a cel puțin celor patru grupe.
Or, atât în sesizarea către unitate cât și în sesizarea către A nr.857/04.03.2008 (11) dar și în procesul verbal de conciliere nr.896/06.03.2008 (23) revendicările sindicatului vizează majorarea generală acordată în sumă fixă pentru toți salariații în cuantum de 350 lei începând cu data de 01.01.2008 și de 200 lei începând cu data de 01.06.2008 (punctul 3 din lista de revendicări), organizarea și normarea - anexă la contractul colectiv de muncă 2008 - normele de muncă și normative de personal (pct.4 din lista de revendicări), regulamentul intern care face trimitere la durata timpului de lucru și la programul de lucru (pct.5 din lista de revendicări) precum și un spor pentru condiții de muncă în cadrul Departamentului și al celui de (pct.11 din listă).
În timpul negocierilor părțile nu s-au înțeles asupra cuantumului creșterilor salariale, capitol cu care negocierea a debutat, astfel că prin aceasta s-a deschis calea conflictului de interese.
Este superfluă apărarea reclamantei în funcție de care, deși părțile nu au căzut de acord asupra creșterii salariale, ar fi trebuit totuși, măcar de formă, ca ele să parcurgă și celelalte capitole până la declanșarea conflictului de interese.
O astfel de afirmație este dincolo de voința legiuitorului care a înțeles să considere ca început al unui conflict de interese orice dezacord ivit între părțile conflictuale.
Așa fiind, odată declanșat acest conflict, prin existența dezacordului, tribunalul nu vede rațiunea pentru care ar fi trebuie să se impună luarea în discuție, chiar dacă doar formală, a celorlalte trei categorii de clauze la care art.3 alin.4 din Legea 180/1996 face trimitere.
declanșării grevei și declanșarea acesteia ca urmare a abuzului de drept și a încălcării principiului bunei credințe în desfășurarea negocierilor reprezintă un alt motiv pentru care reclamanta apreciază greva declanșată de pârât ca fiind nelegală.
Se arată în susținerea acestui punct de vedere că revendicările sindicatului au fost formulate de așa natură încât aveau ca scop precis pe acela de a se ajunge inevitabil la declanșarea unui conflict de interese.
De asemenea se arată că, în susținerea abuzului de drept, chiar liderul confederației la care este afiliat pârâtul anunța într-o declarație de presă (5) pregătirea conflictului de muncă la Automobile SA încă din data de 12.02.2008.
Referitor la prima parte a acestui motiv de nelegalitate, tribunalul a reținut doar că mecanismul negocierilor într-un astfel de domeniu este unul complex, el ținând de tăria caracterelor celor două părți aflate în conflict, știut fiind că, potrivit principiilor de marketing ale negocierii, transpuse în menținerea echilibrului între cerere și ofertă, partea care cere va solicita întotdeauna mai mult în considerarea faptului că echilibrul anterior menționat se va situa la nivelul avut în vedere în momentul începerii negocierilor.
Cu privire la declarațiile de presă ale liderului confederației la care pârâtul este afiliat, ca suport al susținerii abuzului de drept, tribunalul a apreciat că în cauză trebuie avut în vedere în primul rând cadrul legal stipulat de Legea 54/2003 care conturează drepturile și obligațiile liderilor de sindicat în cadrul organizației pe care o conduc și rolul acestora în apărarea drepturilor cu caracter economic, social și profesional ale membrilor de sindicat.
În declarația de presă la care reclamanta a făcut trimitere, liderul de sindicat a arătat alături de alți lideri face o scurtă trecere în revistă a problemelor din domeniul transporturilor, iar în ceea ce privește părțile din prezenta cauză, arată că la nivelul - SA, negocierile sunt de multă vreme în impas, iar juriștii confederației în cauză aduc la îndeplinire formalitățile necesare pregătirii conflictului de muncă.
De menționat este faptul că declanșarea posibilului conflict de muncă este o prevedere a legii și nicidecum o amenințare formulată în cauză.
De altfel, aici se poate face deplin aplicarea celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Dalban contra României sau și Sterșaas contra, în ceea ce privește rolul diferitelor categorii de persoane într-o societate democratică.
În acest sens ar fi contrar spiritului legislației în domeniu să nu fie admisă liderilor de sindicat formularea unor judecăți de valoare în directă legătură cu activitatea pe care o desfășoară doar sub pericolul săvârșirii unui abuz de drept.
Referitor la această noțiune, practica judecătorească și literatura de specialitate sunt unanime în a considera că orice abuz de drept presupune două elemente, unul subiectiv ce constă în exercitarea cu rea credință a dreptului conferit de lege, fără justificarea unui interes special și legitim ci numai cu intenția vătămării adversarului și un element obiectiv care constă în schimbarea scopului dreptului pentru care acesta a fost recunoscut, respectiv a finalității sale legale.
Or, în cauza dedusă judecății, nici unul din cele două elemente nu este întâlnit, pârâtul justificând un interes special izvorând din lege și exercitându-l potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de legiuitor.
Pe de altă parte, exercițiul dreptului la grevă a fost considerat abuziv în cazul în care greva conduce la falimentul angajatorului sau se prelungește la nesfârșit, se declară cu rea credință sau se repetă la scurte intervale de timp în scopul dezorganizării activității angajatorului.
Nu în ultimul rând trebuie menționat și faptul că în sistemul de drept românesc actual, exercitarea dreptului la grevă nu este susceptibilă de premeditare iar acest lucru este în concordanță cu reglementările internaționale menționate în considerentele prezentei hotărâri.
Motivul cinci pentru care se solicită declararea ca nelegală a grevei vizează, pe de o parte, impunerea de către sindicat a faptului că drepturile salariaților care decurg din Contractul colectiv de muncă 2007 sunt minimale și reprezintă baza de negociere pentru contractul colectiv de muncă 2008, iar pe de altă parte aplicarea drepturilor salariale din contractul colectiv de muncă 2008 începând cu data de 01.01.2008 pentru toți salariații.
Reclamanta a apreciat că cele două solicitări ale pârâtului în cadrul procesului de negociere încalcă dispozițiile art.236 alin.3 Codul muncii care arată că la negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere.
Cu privire la aplicarea efectelor contractului colectiv de muncă, Legea 130/1996 prevede la art.25 alin.3 că acestea se produc de la data înregistrării lor la nivelul sau al Nimic însă nu îmE. partenerii sociali ca de comun acord să prevadă o altă dată de la care contractul colectiv de muncă să producă atare efecte.
Așa fiind, instanța reține că în procesul verbal de conciliere de la nivelul A, comisia patronală a precizat (30) că oferta societății este făcută cu începere de la 01.01.2008, "ca dovadă a bunei credințe a angajatorului".
acestei precizări, instanța nu consideră necesar a mai insista asupra acestui motiv.
În aceeași ordine de idei, tot în procesul verbal de conciliere comisia patronală a afirmat că în negocieri este avut în vedere principiul conform căruia "drepturile salariaților nu vor suferi nici o modificare prin negocierea contractului colectiv de muncă", avându-se în vedere drepturile din contractele individuale de muncă.
Dar, conform art.238 alin.2 Codul muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Așadar, pe de o parte clauzele din contractul individual de muncă nu pot stabili drepturi inferioare ca nivel celor din contractul colectiv de muncă iar pe de altă parte, reclamanta declară prin comisia patronală de negociere că drepturile salariaților nu vor suferi nici o modificare.
Pe cale de consecință, a fortiori, rezultă că ambele părți au înțeles că în negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă pe anul 2008, drepturile cuprinse în contractul colectiv de muncă pe anul 2007 au caracter minimal, discuțiile urmând să plece de la acest nivel.
A da o altă interpretare voinței părților și cadrului legal, ar conduce în ultimă instanță la o încălcare a prevederilor art.41 Codul muncii care menționează elementele contractului individual de muncă și posibilitatea modificării lor.
De altfel și prin procesul verbal nr.5 din 06.02.2008 (52) se menționează propunerea comisiei patronale ca bază de negociere a contractului colectiv de muncă pe anul 2008, ca fiind contractul colectiv de muncă pe anul 2007.
Concluzionând, instanța apreciază că disp.art.236 alin.3 Codul muncii nu au fost încălcate pe perioada negocierilor.
Prin completarea motivelor de nelegalitate a grevei declanșate de (173) reclamanta a arătat că revendicarea nr.14 de pe listă este neconformă cu prevederile legii.
Această revendicare prevede că numărul contractelor de muncă pe perioadă determinată să nu depășească 15 % din numărul total de contracte.
Prin aceasta, pârâtul nu a solicitat în fapt transformarea contractelor individuale de muncă pe durată determinată în contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, așa cum se desprinde din apărarea reclamantei, aspect la care face trimitere, disp.art.84 alin.1 Codul muncii.
Motivarea sindicatului conform sesizării unității și procesului verbal de conciliere a fost aceea de a asigura stabilitatea forței de muncă în vederea atingerii obiectivelor de volume și calitate, stabilite de societate.
Prin aceasta, instanța apreciază că nu s-a încălcat dreptul angajatorului de a-și organiza propria activitate, ci în fapt s-a urmărit o mai bună concretizare și aplicare a principiului statuat de art.41 alin.2 Codul muncii, respectiv acela al stabilității în muncă.
Tot în analizarea acestui motiv de nelegalitate, tribunalul reține că prin procesul verbal nr.23 din data de 26.03.2008 (679) comisia patronală desemnată de Directorul General al reclamantei a fost de acord cu privire la transformarea unui număr de 700 de contracte individuale de muncă pe durată determinată în contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată.
Ultimul motiv de nelegalitate a grevei invocat prin completarea cererii de chemare în judecată face trimitere la revendicarea nr.10, prin care pârâtul solicită pentru salariații reclamantei o reducere de 15 % pentru autoturismele din gama, Renault și, față de prețul de vânzare.
Societatea a precizat în apărarea sa că - SA comercializează numai autoturisme din gama. Ea nu comercializează, nu stabilește prețuri și nu emite facturi pentru autoturismele marca Renault și.
Ca urmare, tribunalul a respins și această apărare, pe de o parte având în vedere faptul că, așa cum s-a arătat anterior, s-a demonstrat că părțile au înțeles să negocieze noile clauze ale contractului colectiv de muncă pe anul 2008, plecând de la caracterul minimal al clauzelor din contractul colectiv de muncă pe 2007, iar pe de altă parte, că potrivit anexei nr.6 la contractul colectiv de muncă pe 2007, (676), care vizează "Acordarea de facilități către salariați", la lit.B pct.2 s-a arătat că pentru salariați, prețul de facturare al autoturismului are o reducere față de prețul de vânzare de 5 % pentru autoturismele din gama, Renault și, iar la valoarea rezultată după aplicarea reducerii se adaugă oferta comercială în curs la data procurării autovehiculului.
În lista de revendicări privind negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă pe 2008, pârâtul nu a făcut altceva decât să propună administrației negocierea unui procent mai M decât cel din anexa nr.6 la contractul colectiv de muncă 2007.
Față de cele menționate anterior, tribunalul a apreciat că pârâtul a respectat procedura instituită de dispozițiile Legii 168/1999 în ceea ce privește declanșarea conflictului de interese la nivel de unitate, iar revendicările acestuia au avut ca temei rezultatele exercițiului financiar la nivelul reclamantei la finele anului 2007 concretizate, conform raportului de gestiune la 31.12.2007, în obținerea unui profit net de 442.342.323 lei.
În concluzie, trebuie menționat și faptul că prin disp.art.62 alin.1 din Legea 168/1999, legiuitorul acordă posibilitatea doar unei comisii de arbitraj de a dispune pe fondul conflictului de interese, la cererea conducerii unității, dacă greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile fără ca părțile implicate să fi ajuns la o înțelegere și dacă continuarea grevei ar fi de natură să afecteze interese de ordin umanitar deși părțile nu au hotărât de comun acord urmarea etapei facultative a arbitrajului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - Automobile SA -, cu precizarea că motivele de recurs vor fi depuse după comunicarea hotărârii de către instanța de fond, recursul primind termen la data de 13.08.2008, termen la care recurenta prin consilier juridic solicită să se ia act de tranzacția încheiată de părți la data de 14.04.2008, depusă la fila 812 dosar, intimata-pârâtă, prin apărător, solicitând același lucru. Instanța a repus cauza pe rol în vederea citării semnatarilor tranzacției, în vederea exprimării consimțământului, cu respectarea dispozițiilor art.271 Cod pr.civilă.
La termenul din 17.09.2008, recurenta, prin apărător depune cerere prin care solicită să se ia act de renunțare la judecarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr.351/CM/9.04.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosar nr-, intimata fiind de acord cu această renunțare.
Drept urmare, curtea va constata că recurenta renunță la judecata recursului, fiind îndeplinite cerințele art.246 Cod pr.civilă, urmând a lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată că recurenta-reclamanta -. SA renunță la judecata recursului declarat împotriva sentinței civile nr.351/CM din 09.04.2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind Sindicatul Autoturisme ().
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
/Ex.2/23.09.2008.
Jud.fond;;
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica
