Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 585/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 585/R/2009 | |
Ședința publică 11 martie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania | --- - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și, respectiv de către pârâtul, împotrivadeciziei civile nr. 425/A din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe reclamanta prin mandatar, precum și pe pârâtul STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având caobiect acțiune în constatare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de4 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea civilă, înregistrată sub nr.8803 din 30 iulie 2002, la Judecătoria Cluj -N, reclamanta prin mandatar, i-a chemat în judecată pe pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și G, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate că imobilul situat în C-N,-, a fost naționalizat fără titlu; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți cu privire la apartamentul nr.6 situat în C-N,-; să se dispună restituirea în natură a apartamentului și evacuarea pârâtului G din imobil, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere la admiterea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.4587 din 8.04.2005 a Judecătoriei Cluj -N, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj -N și în consecință, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile intentate de reclamanta prin mandatar, împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N și G, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, nr.33597 din 19.03.1997, în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin încheierea civilă nr.748 din 3 iunie 2005 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și în consecință, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N și G, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în favoarea Judecătoriei Cluj - S-a constatat conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr.65/DC/30 iunie 2005, a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cluj -N, pentru acțiunea civilă exercitată de reclamanta împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N, Consiliul local al municipiului C-N și G, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. S-a reținut că acțiunea reclamantei are caracter revendicativ, prin care se solicită constatarea nulității actului juridic translativ de proprietate, determinată de nulitatea titlului înstrăinătorului, cu repunerea părților în situația juridică anterioară preluării, astfel că esențială în stabilirea competenței materiale este valoarea imobilului care face obiectul contractului.
Prin sentința civilă nr.11813 din 20 decembrie 2005 a Judecătoriei Cluj -N, s-a admis acțiunea civilă extinsă și precizată, intentată de reclamanta, prin mandatar, împotriva pârâților Consiliul local al municipiului C-N, Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N și G și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.33597/19.03.1997, încheiat între pârâtul Consiliul local al municipiului C-N prin mandatar SC SA C-N, actualmente în faliment și pârâtul G, cu privire la apartamentul nr.6 situat în C-N,-.
S-a dispus rectificarea CF nr.-, a CF nr.- și a CF colectivă nr.- C-N, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului G și a reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, în administrarea Consiliului local al municipiului C-
S-a respins capătul de cerere privind constatarea preluării imobilului în litigiu fără titlu valabil, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reținut că din copia cărții funciare nr.- C-N, rezultă că proprietarii imobilului la data naționalizării, au fost, și.
Conform certificatelor de moștenitor nr.1437/1991 și nr.656/1991, reclamanta este succesoarea în drepturi a proprietarilor tabulari, în cotă de 11/15 parte.
Imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, după care Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate la data de 19.11.1955.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.33597/19.03.1997, Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N și mandatarul SC SA C-N, a înstrăinat imobilul către pârâtul G, care îl ocupa în calitate de chiriaș, dobândită în baza contractului de închiriere nr.34470/10.10.1996, încheiat cu Consiliul local al municipiului C-
Excepțiile autorității de lucru judecat privind valabilitatea titlului statului și a lipsei calității procesuale active a reclamantei de a formula petite care privesc întreg imobilul, având în vedere că aceasta nu deține decât o cotă-parte ideală din imobil, au fost soluționate prin încheierea interlocutorie din 17.12.2004, iar excepția interesului reclamantei, a fost soluționată prin încheierea interlocutorie din 4.02.2005.
În speță s-a stabilit în mod irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, iar potrivit art.46 alin. (2) din Legea nr.10/2001, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.
La interogatoriul luat pârâtului G, acesta a susținut că nu a știut că imobilul în litigiu este litigios, nu a consultat la primărie lista imobilelor revendicate, ci a verificat doar cuprinsul cărții funciare în care este evidențiat imobilul și unde nu figurau sarcini.
Cu toate acestea, prima instanță a reținut că din cuprinsul cărții funciare rezultă că reclamanta notase încă din data de 24.06.1993, revendicarea imobilului în litigiu, fiind astfel evident că nu se poate vorbi despre buna-credință a pârâtului G.
Prin încheierea civilă nr.4.07.2006, pronunțată în același dosar de Judecătoria Cluj -N, s-a admis cererea reclamantei prin mandatar și în consecință, s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.11813/2005 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dos.nr.14533/2005, cu următoarele dispoziții: s-a dispus restituirea în natură către reclamanta a imobilului în litigiu, situat în C-N,-,.6, jud.C, cu nr.top 16/1/VI, cu părțile indivize comune înscrise în CF colectivă nr.- S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului nr.6/15. Au fost obligați pârâții să îi plătească reclamantei suma de 11.000.000 Rol cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prin dispozițiile art.1, art.7 și art.9 din Legea nr.10/2001, s-a instituit principiul restituirii imobilelor în natură. Reclamantei i-au mai fost restituite în natură prin hotărâri irevocabile, șapte apartamente din imobilul în care este situat apartamentul în litigiu, însă cum atunci era vândut pârâtului G, i s-au acordat doar măsuri reparatorii, or acest obstacol nu mai există în prezent.
În temeiul art.46 din Decretul-lege nr.115/1938, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului în litigiu.
Prin decizia civilă nr.452 din 23 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, s-a respins excepția lipsei de interes a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale active a mandatarei.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de Consiliul local al municipiului cluj-N și G împotriva sentinței civile nr.11813 din 20.12.2005 a Judecătoriei Cluj -N și a încheierii din data de 4.07.2006, pe care le-a păstrat în întregime.
Au fost obligați apelanții să îi plătească intimatei, cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 9760 lei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din actele dosarului nu a rezultat că ar fi acționat în nume propriu, ci în calitate de mandară a reclamantei, în baza procurii autentificate sub nr.746/03.06.2005 de notarul public -.
Tribunalul nu a găsit întemeiată nici excepția lipsei de interes a reclamantei, în speță fiind incidente dispozițiile art.VI din Legea nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.247/2005.
În ceea ce privește necompetența judecătoriei în soluționarea cauzei în primă instanță, tribunalul a reținut că această problemă a fost rezolvată prin regulatorul de competență dat de Curtea de Apel Cluj, care prin sentința civilă nr.65/DC din 30 iunie 2005, a stabilit competența judecătoriei, iar hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare.
În mod corect a reținut prima instanță că pârâtul Gaf ost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece încă din anul 1993, reclamanta își notase în cartea funciară acțiunea în revendicarea imobilului, iar listele afișate la sediul consiliului local, constituiau o altă modalitate prin care se aducea la cunoștința celor interesați să cumpere imobilul în litigiu, intenția moștenitoarei foștilor proprietari de a-l revendica.
Din concluziile expertizei tehnico-judiciare efectuate în apel, a rezultat că pârâtul a mansardat imobilul, dar față de proiectul autorizat, pârâtul a mai edificat și o nouă mansardă, compusă din două încăperi, casa scării și o terasă parțial acoperită, valoarea celor două mansarde fiind de 60% din valoara imobilului.
Lucrările de consolidare, renovare și reamenajare, nu pot fi încadrate în lucrările definite de art.19 din Legea nr.10/2001, în care se includ numai lucrările constând în noi corpuri de clădire, or în speță singurul corp nou de clădire este mansarda nr.1.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții.
În recursul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului C-N, s-a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, consiliul a criticat decizia atacată ca nefiind temeinică și legală, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.92/1950, figurând în anexele acestuia la poziția nr.64. Unul din efectele în timp ale actelor de dispoziție în legătură cu imobilele preluate fără titlu valabil, este acela că dacă au fost înstrăinate fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, aceasta paralizează principiul restitutio in integrum, respectiv nu se poate dispune restituirea în natură către persoanele îndreptățite, ci numai acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Față de dispozițiile art.1898 și art.1899 alin.(2) civ. nu este necesar ca ambii participanți la raportul juridic să fie de bună-credință, fiind suficient ca subdobânditorul să aibă această calitate, cu atât mai mult cu cât Statul Român avea obligația potrivit art.9 din Legea nr.112/1995, să-i vândă chiriașului locuința închiriată.
În regimul de publicitate imobiliară prin cărțile funciare, buna-credință există dacă în momentul încheierii actului juridic de dobândire a dreptului de proprietate, Statul Român era titularul dreptului de proprietate asupra imobilului supus vânzării. Faptul că în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, titlul Statului Român înscris în cartea funciară nu era contestat de nimeni, iar reclamanta nu se încadra în dispozițiile art.2 din Legea nr.112/1995, pentru a i se restitui apartamentul în natură, denotă că nu a fost încălcată nicio dispoziție legală în momentul încheierii contractului.
În drept, recursul a fost motivat pe dispozițiile art.299-316 pr.civ.
În recursul declarat de pârâtul G, s-a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței instanței de fond, cu finalitatea respingerii acțiunii și cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, pârâtul a susținut că decizia recurată este nelegală, deoarece încalcă prevederile art.6 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art.1 din Protocolul 12 semnat la în data de 4 noiembrie 2000. Conform acestor dispoziții, toate persoanele au dreptul la aceeași protecție a proprietății în fața legii și prin lege; această protecție trebuie realizată printr-un proces echitabil, de o instanță de judecată independentă și imparțială, care să aplice identic legea fiecărei persoane aflate în situații identice.
În procesul de față, este evident că legea nu a fost aplicată în mod similar cu alte situații juridice, a arătat recurentul. Astfel, jurisprudența a oscilat de la o extremă la alta: la începutul anilor *90, unele instanțe au retrocedat pe diferite considerente imobilele preluate de Statul Român de la vechii proprietari, pentru ca în anul 1995, urmare a discursurilor furibunde ale fostului Președinte al României, - susține recurentul -, Curtea Supremă de Justiție să desființeze toate deciziile de retrocedare pe baza recursului în anulare, afirmație ce nu are nevoie de probe, întrucât situația este notorie; după apariția Legii nr.112/1995 "grosul" proceselor de revendicare au fost pierdute de proprietari.
Chiar și după apariția Legii nr.10/2001, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a fost foarte greu pronunțată. Abia după apariția unor decizii ale CEDO, practica a început să prindă contur, dar și acesta a fost spulberat de pronunțarea unor decizii care protejau dreptul de proprietate al chiriașului.
Soluția în prezenta cauză a depins - afirmă recurentul -, de prelungirea nepermisă judecății, de completul de judecată la care a fost repartizat dosarul și de aptitudinile matematice ale instanței.
Prin sentința completată, s-a constatat autoritatea de lucru judecat pentru preluarea fără titlu, s-a constatat nulitatea absolută a contractului der vânzare-cumpărare, s-a dispus rectificarea cărților funciare în sensul radierii recurentului și al reînscrierii Statului Român, restituirea imobilului în natură către reclamantă și întabularea dreptului ei de proprietate. Un amalgam de soluții cu temeiuri diferite, pe care instanțele au omis să le indice și să le verifice.
Potrivit instanțelor de fond, temeiul juridic al acțiunii este Legea nr.10/2001, care stabilește cu certitudine competența de soluționare a restituirii în natură a imobilelor pe cale administrativă, iar actul emis poate fi atacat exclusiv la tribunal. Curtea de Apel Cluja stabilit că nu este vorba de o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, deoarece tribunalul este competent să se pronunțe numai cu privire la dispoziția primarului.
O acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, nu este posibilă câtă vreme este în vigoare Legea nr.10/2001. De altfel, reclamantei i-au mai fost respinse două acțiuni întemeiate pe dreptul comun: prin decizia civilă nr.1346/1994 a Tribunalului Cluj și prin sentința civilă nr.200/04.05.2001 a Tribunalului Cluj. Legea nr.10/2001 îi permite să obțină măsuri reparatorii și în aceste cazuri, dar numai pe temeiul acestei legi și nu pe dreptul comun, unde există autoritate de lucru judecat.
În prezentul dosar, instanța era competentă să se pronunțe numai asupra capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, restul capetelor de cerere fiind inadmisibile pe calea dreptului comun, conform principiului că legea specială derogă de la legea generală. Or hotărârea pronunțată este un amestec de petite pe Lega nr.10/2001, cu petite de drept comun, care au dus la încălcarea dreptului de proprietate al recurentului, doearece i s-a aplicat un regim juridic sui generis și discriminator.
În ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, pârâtul a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei, pe motiv că procedura de obținere a restituirii în natură, este obținerea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească și soluționarea notificării, notificare ce a fost soluționată, atacată și modificată în sensul restituirii în natură a unui număr de apartamente și a stabilirii de măsuri reparatorii pentru rest. Astfel, calea administrativă a notificării a fost parcursă și soluționată definitiv și irevocabil, nemaiexistând posibilitatea reluării ei.
Primarul este cel care trebuie să constate care sunt măsurile reparatorii și să le dispună. Este cert că există autoriate de lucru judecat pentru petitele de restituire în natură a apartamentului. În contextul în care procedura la Legea nr.10/2001 a fost finalizată, reclamanta nu mai putea solicita restituirea în natură a imobilului pe temeiul acestei legi.
Recurentul a mai arătat că a invocat și excepția lipsei calității procesuale active, întrucât acțiunea a fost promovată de în calitate de mandatară a lui, în loc de prin mandatar.
Referitor la buna-credință, instanța de apel a reținut reaua-credință a pârâtului, pe motiv că în anul 1993 a existat o acțiune notată și nu a verificat lista imobilelor revendicate. Această motivare a pornit de la întelegerea greșită noțiunii de bună-credință, care nu înseamnă că cel care a cumpărat, știa că există o revendicare și că a avut convingerea că cel de la care cumpără este proprietarul real.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (1997) și la cel al formulării cererii (septembrie 1996), existau o acțiune notată în CF, decizia civilă nr.1346/18.11.1994 a Tribunalului Cluj de respingere a acțiunii și decizia civilă nr.229/12.11.1997 de constatare a perimării recursului împotriva deciziai civile nr.1346/1994.
Instanța a vorbit incorect de listele de la primărie cuprinzând imobilele revendicate, deoarece acea listă a cuprins numai imobilele cu privire la care s-au formulat cereri în temeiul Legii nr.112/1995, iar nu și revendicările de imobile.
De asemenea, existau recursuri în anulare împotriva hotărârilor de retrocedare către chiriași; prin hotărârea nr.12/15.02.1999, reclamantei i s-au acordat despăgubiri pentru cota de 7/15 parte din imobil; a formulat plângere soluționată prin sentința civilă nr.5263/1999 atacată cu apel ce a fost perimat; în plângerea la Legea nr.10/2001 prima instanță a acordat doar 11/15 parte și abia în apel i s-a stabilit dreptul reclamantei asupra întregului imobil. În această situație, nu i se poate cere recurentului să știe ceea ce nu au putut stabili persoanele abilitate.
Recurentul a mai susținut că legat de lipsa de interes, trebuie analizată și problema construcțiilor adăugate. Textele art.18 și art.19 din Legea nr.10/2001, conțin date matematice. În mod legal, trebuia pornit de la ceea ce cuprindea și ceea ce cuprinde acum cartea funciară, care nu include podul.
Din expertizele aflate la dosar, rezultă cert că este aplicabil art.18, în prezent.nr.6 fiind o minivilă și nu un apartament cu suprafața utilă de 69,20 mp. Conform art.19 din Legea nr.10/2001, se poate lua în considerare numai ceea ce s-a realizat conform autorizației, sau integral tot apartamentul. Instanța de apel a aplicat alte reguli care nu își găsesc temei în lege. Or aplicând regula de trei simplă, rezultă că cele două mansarde de 57,1% sau 60% din total, depășesc 100% din valoarea parterului.
Din cartea funciară și din contractul de vânzare-cumpărare, reiese cu certitudine că podul nu a făcut parte din.nr.6. Raportat la prevederile art.18 și art.19 din Legea nr.10/2001, la autorizația de construire și la răspunsul 2 al expertului la obiecțiuni, matematic avem 104% față de suprafața inițială + 14% față de suprafața inițială=145% față de suprafața inițială, sau pe suprafața construită 100%+56%=156% față de suprafața inițială.
Dar cea mai gravă încălcare a legii - susține recurentul -, este cea legată de neaplicarea art.19 alin.(2) din Legea nr.10/2001, în speță etajul+mansarda au o existență de sine stătătoare, astfel că reclamantei trebuie să i se restituie numai parterul, respectiv numai suprafața avută în proprietate la data preluării imobilului.
În drept, recursul pârâtului este motivat pe dispozițiile art.304 pct. 9 pr.civ.
Intimata a depus întâmpinare la dosar 38-47 și concluzii scrise.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de în calitate de mandatară a lui, pe baza procurorii judiciare autentificate sub nr.388 din 14 martie 2001 de notarul public 76 dos.judecătorie. Faptul că în topografia paginii nu a fost scris mai întâi numele reclamantei și apoi al mandatarei, nu este de natură să atragă consecințe juridice așa cum susține recurentul G--, respectiv lipsa calității procesuale active. De altfel instanțele au înețeles corect că mandantul este, iar mandatarul este. Așa fiind, în mod just instanțele anterioare au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Reclamanta a dovedit interesul în promovarea acțiunii.
Instanțele de fond au reținut că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea preluării imobilului fără titlu valabil și l-au respins ca atare. Nu există autoritate de lucru judecat în privința celorlalte capete de cerere, în special restituirea în natură, deoarece atât dispoziția primarului nr.3157/2001, cât și sentința civilă nr.832/2002 a Tribunalului Cluj, nu s-au referit la apartamentul nr.6 în litigiu, întrucât era vândut pârâtului G. În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr.1055 din 9 octombrie 2008, referitoare la neconstituționalitatea art.47 din Legea nr.10/2001.
În ceea ce privește temeiul juridic și competența soluționării acțiunii reclamantei, curtea reține că aceasta a intentat ațciunea introductivă de instanță, la data de 30 iulie 2002, având ca obiect constatarea că imobilul situat în C-N,- a fost naționalizat fără titlu, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la.nr.6, restituirea în natură a apartamentului, evacuarea pârâtului G-- și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere. În drept, acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, art.1 din Legea nr.112/1995, art.1 alin. (2) și art.46 alin.(2) din Legea nr.10/2001, 2, dos.nr.8803/2002 al Judecătoriei Cluj -
Ulterior, prin "precizarea, completarea și extinderea de acțiune" formulată la data de 5 noiembrie 2004, reclamanta a arătat că primul capăt de cerere a fost soluționat definitiv și irevocabil, astfel că din acțiunea introductivă mai susține capetele de cerere 2 și 3, acesta din urmă întemeiat pe dispozițiile art.2 din Legea nr.10/2001. Reclamanta și-a completat acțiunea solicitând să se dispună rectificarea CF nr.-, respectiv - colectivă și - C-N, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului G-- și reînscrierii dreptului Statului Român în administrarea Consiliului local al municipiului C-N, precum și întabularea dreptului de proprietate. De asemenea, reclamanta și-a extins acțiunea și față de pârâtul Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N, 129 același dosar.
Acesta era conținutul acțiunii civile introductive de instanță, extinse, precizate și completate, atunci când prin sentința civilă nr.4587/08.04.2005, Judecătoria Cluj -N și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Cluj, când prin încheierea civilă nr.748/03.06.2005 a Tribunalului Clujs -a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Cluj -N, dar și atunci când prin sentința civilă nr.65/DC din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii intentate de reclamanta împotriva pârâților, în favoarea Judecătoriei Cluj -
Niciuna dintre părți nu a atacat cu recurs acest regulator de competență, așadar nici pârâtul G--, căruia i s-a comunicat sentința civilă nr.65/DC din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj la data de 12.09.2005, 4, dos.nr.15229/2005 al Curții de Apel Cluj. Câtă vreme pârâtul nu a atacat regulatorul de competență, deși a avut această posibilitate legală, el nu poate invoca în recurs faptul că instanțele de fond au judecat capete de cerere cărora li se aplică temeiuri juridice distincte și prin urmare ar atrage competențe diferite ale instanțelor. De altfel, dacă cererile aflate în raport de accesorialitate sunt de competența instanțelor judecătorești, operează prorogarea în favoarea instanței competente să judece cererea principală, chiar dacă s-ar nesocoti norme de competență materială sau exclusivă, deoarece există o bază legală și anume art.17 pr.civ.
Prin urmare, este nu doar legal, ci și logic ca fiecărui capăt de cerere din acțiunea reclamantei extinsă, completată și precizată, să i se aplice un temei juridic distinct, fără ca aceasta să impieteze asupra competenței materiale a instanței în soluționarea lor, stabilite irevocabil prin sentința civilă nr.65/DC din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj. Dar reclamanta a precizat că principalul capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare nr.33597/19.03.1997, a fost întemeiat pe dispozițiile art.46 alin. (2) din Legea nr.10/2001, iar nu pe prevederile dreptului comun. Anterior, reclamanta a urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, atacând dispoziția emisă de Primarul municipiului C-N sub nr.3157/28.11.2001, iar prin sentința civilă nr.832/2002 a Tribunalului Cluj, prin decizia civilă nr.81/2003 a Curții de Apel Cluj și prin decizia nr.5222/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că imobilul în care este situat apartamentul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, dispunându-se restituirea în natură a apartamentelor nr.1,2,3,4,7,9 și 12. Restituirea apartamentului în natură, s-a făcut în baza art.2, art.7 și art.9 din Legea nr.10/2001.
Capetele de cerere accesorii privind rectificarea cărții funciare, reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român și întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, s-a făcut în temeiul actului normativ ce reglementează publicitatea imobiliară în regim de carte funciară.
În mod corect instanțele de fond au reținut că pârâtul G-- a fost de rea-credință, față de răspunsul acestuia la interogatoriu, când a recunoscut că nu a verificat la primărie lista imobilelor revendicate, ci doar cartea funciară, dar în care era notată acțiunea reclamantei din data de 24.06.1993; totodată, contractul de închiriere al pârâtului, nr.34470/10.10.1996, care a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare nr.33597/19.03.1997, a fost încheiat după intrarea în vigoare a Legii nr.112/1995.
Referitor la adăugările făcute de pârât apartamentului nr. 6, curtea reține că din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul Fosti și din răspunsurile la obiecțiuni, a rezultat că prin autorizația de construire nr.878/1997, nu au fost aprobate lucrări care să depășească suprafața inițială a apartamentului, ținând seama că imobilul a avut pod, astfel încât să se poată vorbi de un imobil nou. Pe de altă parte, în actuala configurație a recursului, nu se mai pot invoca motive de netemeinicie a hotărârii recurate, care să vizeze reanalizarea probelor ce au fost analizate de prima instanță și de instanța de apel.
Instanțele de fond au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor atacate de pârât, art.6 și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art.1 din Primul Protocol la Convenție, numai că ele au trebuit să țină seama nu doar de drepturile și interesele chiriașului devenit proprietar pentru un preț modic, ci și de drepturile și interesele moștenitoarei foștilor proprietari tabulari de la care a fost preluat imobilul fără nicio despăgubire.
Potrivit art.15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. De asemenea, conform art.1 din Codul civil, legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă.
Din perspectiva acestor texte legale, intrarea în vigoare a Legii nr.1/2009, nu are nicio înrâurire asupra situațiilor juridice născute sub legea veche, regula fiind că atât pozitiv cât și negativ, faptele generatoare sau extinctive de situații juridice sunt și rămân supuse legii în vigoare la data când aceste fapte s-au săvârșit. Prin urmare, Legea nr.1/2009 nu este aplicabilă în speță, fiindcă s-ar înfrânge dispozițiile constituționale care consacră principiul neretroactivității legii civile, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9 pr.civ. coroborat cu art.312 alin. (1) același cod, se va respinge recursul pârâtului G-- împotriva deciziei tribunalului, ca nefondat.
În ceea ce privește recursul pârâtului Consiliul local al municipiului C-N, este adevărat că imobilul în care este situat apartamentul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, numai că această preluare a fost fără titlu, abuzivă și bazată pe violență.
Contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a constatat, a fost încheiat având la bază contractul de închiriere nr.34470 din 10.10.1996, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr.112/1995.
În mod corect, pe baza probelor administrate în cauză - interogatoriul pârâtului, notările din foaia de sarcini a cărții funciare -, instanțele de fond au reținut că subdobânditorul apartamentului în litigiu nu a fost de bună-credință.
realității că reclamantei nu i-a fost restituit apartamentul în litigiu în temeiul Legii nr.112/1995, deoarece era ocupat de chiriaș, însă ulterior a fost posibilă restituirea în natură, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți.
Așa fiind, în baza art.304 pct. 9 coroborat cu art.312 alin. (1) pr.civ. se va respinge recursul pârâtului Consiliul local al municipiului C-N împotriva deciziei tribunalului, ca nefondat.
În temeiul art.274 alin. (1) pr.civ. pârâții vor fi obligați în solidar să îi plătească intimatei, cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 5.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N reprezentat de PRIMAR și G-- în contra deciziei civile nr.452/A din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dos.nr-, pe care o menține în totul.
Obligă pe numiții recurenți, în solidar, să îi plătească intimatei suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - --- -- - TARȚA
Red.DT: 11.03.2009
Dact.CA.16.03.2009 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
