Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 6092/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(5181/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.6092/

Ședința publică din data de 29 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă SERVICII INSOLVENȚA C, lichidator judiciar al A, împotriva sentinței civile nr.764 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat în conflicte de muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă (fostă ), având ca obiect - acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Servicii Insolvența C, lichidator judiciar al A, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 764/15.04.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta (fostă ) împotriva pârâtei SC SA A, prin lichidator judiciar Servicii Insolvența

S-a constatat că în perioada 24.05.1972-09.07.1974, reclamanta a desfășurat activitate în calitate de angajat al pârâtei ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Totodată, pârâta a fost obligată la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.

Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

- date fiind prevederile art. 9 și 10 din Legea nr. 130/1999, precum și ca urmare a faptului că pârâta nu deține de la Inspectoratul Teritorial d e Muncă aprobările specifice pentru efectuarea operațiunilor de completare în carnetele de muncă ale foștilor angajați ai SC A SA, iar anterior deschiderii procedurii insolvenței, precum și ulterior acestui moment, de evidența, completarea și păstrarea carnetelor de muncă s-a ocupat ITM A, concluzia care se impune este aceea că sarcina operării în carnetul de muncă al reclamantei aparține exclusiv ITM A;

- pârâta nu are atribuții în acest sens, cu atât mai mult cu cât nu a făcut demersurile necesare pentru a obține aprobarea expresă a ITM pentru completarea și păstrarea carnetelor de muncă aparținând foștilor angajați ai SC A SA și nu a preluat niciodată aceste carnete de muncă;

- prin urmare, pârâta nu are calitate procesuală pasivă în ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.

În dovedirea motivelor de recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.

În baza art. 312 alin. 1 teza I, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 proc. civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din Legea nr. 130/1999 republicată, ontractele individuale de muncă încheiate de următoarele categorii de angajatori vor fi înregistrate, în termen de 20 de zile de la data încheierii lor, la inspectoratele teritoriale de muncă:

a) persoanele fizice;

b) societățile comerciale cu capital privat;

c) asociațiile cooperatiste;

d) asociațiile familiale;

e) asociațiile, fundațiile, organizațiile sindicale și patronale;

f) orice alte organizații care sunt constituite și funcționează potrivit legislației române.

Potrivit art. 2 alineatul 1 din aceeași lege, carnetele de muncă ale salariaților încadrați la angajatorii prevăzuți la art. 1 se păstrează și se completează de către inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială își are sediul angajatorul.

În sfârșit, art. 3 alin. 1 arată că la solicitarea unor angajatori care au posibilitatea de a păstra și completa carnetele de muncă ale salariaților, inspectoratele teritoriale de muncă pot aproba ca aceste operațiuni să fie efectuate de către acești angajatori.

Așa cum s-a dovedit prin intermediul actului nou depus în recurs, și anume copia adresei nr. 11950/15.10.2009 emisă de Inspectoratul Teritorial d e Muncă T (a se vedea fila 14 dosar recurs), recurenta-pârâtă nu s-a aflat niciodată în situația prevăzută de art. 3 alineatul 1 din Legea nr. 130/1999 republ. neavând aprobare pentru a păstra și completa carnetele de muncă ale salariaților.

Prin urmare, ținând seama și de prevederile art. 2 din aceeași lege, concluzia care se impune este aceea că nu are nicio obligație față de intimata-reclamantă sub aspectul efectuării mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al acesteia.

Inexistența unei astfel de obligații juridice în sarcina recurentei-pârâte conduce la concluzia că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în pricina de față. Aceasta înseamnă că în mod greșit Tribunalul a dispus obligarea ei să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al intimatei-persoane fizice. Prevederile art. 6 din Decretul nr. 92/1976 la care a făcut trimitere instanța de fond în justificarea acestei dispoziții sunt inaplicabile în speță, având incidență doar prevederile Legii nr. 130/1999 republicată.

Așa fiind, urmează a se admite recursul și a se modifica sentința atacată în sensul respingerii pretenției respective ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SERVICII INSOLVENȚA C, lichidator judiciar al A, împotriva sentinței civile nr.764 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat în conflicte de muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă (fostă ).

Modifică în parte sentința atacată.

Admite în parte acțiunea.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei ca fiind formulat contra unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./18.11.2009

Jud. fond: ,

Președinte:Elena Luissa Udrea
Judecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 6092/2009. Curtea de Apel Bucuresti