Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 649/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 649 R
Ședința publică din data de 13.11.2008
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea cererii de recurs formulată de reclamantul domiciliat în G str. -.- nr. 23, împotriva deciziei civile nr. 2 din 23.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local G, în acțiunea civilă având ca obiect completare dispozitiv a hotărârii dată în acțiune în constatare.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul lipsă avocat care substituie pe avocat cu delegații la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentului având cuvântul pe excepția tardivității, invocată din oficiu de către instanță, solicită respingerea acesteia întrucât cererea a fost formulată în baza disp. art. 281 cod proc.civilă și nu în baza disp. art. 281 ind. 2 cod proc.civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în sensul concluziilor formulate la termenul anterior.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea formulată reclamantul, a solicitat completarea sentinței civile nr.3361/25.03.1998 efectuat de expert și care face parte integrantă din sentință.
Prin încheierea din 14.01.2008 Judecătoria Galația respins cererea formulată ca nefondată.
Instanța de fond a arătat că cererea a fost recalificată ca fiind cerere de lămurire dispozitiv. În conținutul dispozitivului nu se menționează că raportul de expertiză face parte integrantă din hotărâre, iar pe de altă parte hotărârea nefiind motivată nu se poate cunoaște motivele pentru care s-a admis acțiunea pentru suprafața solicitată prin petitul acțiunii și nu cea constată la măsurătoare.
Împotriva aceste încheieri a declarat apel reclamantul apreciind ca netemeinică soluția instanței de fond.
A arătat că nu își poate intabula dreptul de proprietate în Cartea Funciară pe motiv că din conținutul dispozitivului lipsește orice trimitere la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Tribunalul Galați prin decizia civilă nr. 2/23.04.2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul cu motivarea că simpla nepunere la dosar a unei expertize extrajudiciare ce constată o suprafață mai mare decât cea solicitată nu are valoare juridică și nu semnifică că instanța nu s-a pronunțat pe ceva ce s-a avut și nici că aceasta și-a format convingerea în pronunțarea hotărârii pe expertiza depusă la dosar, astfel că în mod corect instanța de fond a respins cererea.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, reclamantul a declarat recurs, invocând nelegalitatea acesteia ( disp. art. 304 pct. 9 cod proc.civ.), în sensul că instanțele au ignorat faptul că acesta este proprietarul suprafeței de teren de 248,50 mp potrivit raportului de expertiză întocmit de expert, reținând neîntemeiat că se intenționează obținerea recunoașterii unui drept suplimentar față de cel stabilit inițial prin hotărâre.
Se susține că de fapt reclamantul suferă o diminuare de la 261 mp la 248,50 mp și nu o suplimentare prin adăugirea celor 248,50 mp așa cum a reținut fără temei tribunalul.
În consecință solicită, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile criticate în sensul admiterii apelului și în rejudecare admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3361/1996 a Judecătoriei Galați în sensul solicitat.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente;
Prin cererea înregistrată sub nr. 2141/1998 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamantul a solicitat să se constate dreptul de proprietate privind suprafața de 261 mă situată în G,- în temeiul art. 111 cod proc.civilă.
Judecătoria Galați prin sentința civilă nr. 3361/1998 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată pe baza probelor administrate ( martori). La dosarul cauzei s-a depus o expertiză extrajudiciară întocmită de inginer, probă însă ce nu a fost solicitată de reclamant.
La data de 9.01.2008, reclamantul formulează o cerere de completare a dispozitiv prin care solicită să se constate că este proprietarul și a suprafeței de 248,50 mp așa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară.
Potrivit art. 281, nu pot face obiect al procedurii de îndreptare a erorilor materiale, aspecte privind fondul litigiului.
În speță, completarea dispozitivului sentinței civile cu suprafața de teren solicitată, nu poate fi considerată o eroare materială, fiind o problemă care putea fi însă îndreptată prin exercitarea căilor de atac, așa cum corect au reținut ambele instanțe.
În aceste condiții, criticile reclamantului sunt neîntemeiate, neîncadrându-se în disp. art. 304 pct. 9 cod proc.civilă, astfel cum au fost invocate.
Pentru considerentele expuse, instanța în baza art. 312 alin. 1 cod proc.civilă urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul domiciliat în G str. -.- nr. 23, împotriva deciziei civile nr. 2 din 23.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local G, în acțiunea civilă având ca obiect completare dispozitiv a hotărârii dată în acțiune în constatare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.ER/11.12.2008
Dact.IS/2ex./15.12.2008
Fond.
Apel. /
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu