Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 651/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 651
Ședința publică din data de 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Aurelia Popa
JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
- - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta, domiciliată în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr.576 pronunțată la 16 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Câmpina, Calea, nr. 52, Cod poștal -, Județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, pentru a-i da posibilitatea recurentei să completeze timbrajul cu 793 lei taxă judiciară de timbru, a amânat pronunțarea la 19 iunie 2008, când, ca urmare a depunerii de către recurentă a taxei de timbru în cuantum de 750 lei, a dat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrata sub nr. 805/ 4.03.2004 la Judecătoria Câmpina reclamantul chemat în judecata pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună partajarea în cote de a cheltuielilor privind imobilul situat în Câmpina,-, având casa și teren pentru anii 2001-2004, să se constate că după pronunțarea încheierii de admitere în principiu intr-un alt dosar de partaj efectuat la acest imobil o serie de lucrări constând în montarea ferestrelor la pod, vopsirea cu ulei și lac a tâmplăriei, a barului și a platformei betonate, schimbarea instalației de alimentare cu apa potabila, definitivarea instalației de încălzire centrala, refacerea acoperișului, edificarea unui gard, a unei magazii, a unui beci, a unei alte haznale, a unui de porci și pasări, unei rampe auto tip servi, amenajarea a doua camere și bucătărie, închiderea platformei betonate, achitarea tuturor datoriilor ramase, a impozitelor, facturilor la energie, gaze, apa, gunoi din 2000 până în prezent, efectuarea unor izolații termice la bar, aducerea pământului și efectuarea unor spații verzi cu gazon și plantarea unor pomi, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, fiind în prezent divorțat, și că se afla în curs de soluționare un dosar de partaj bunuri comune în cadrul căruia s- pronunțat încheiere de admitere în principiu, însă, ulterior acesteia, a executat la imobilul în litigiu lucrările sus-menționate, suportând toate datoriile celor doi soți și a impozitelor, cheltuielilor aferente imobilului, astfel încât se impune reținerea acestor lucrări și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor pe care le- suportat cu imobilul.
La data de 08.04.2004, pârâta formulat o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii precum și o cerere reconvențională prin acre solicitat să se stabilească lipsa de folosință în cota de pe ultimii 3 ani a celorlalte bunuri din masa de partaj, cum au fost stabilite prin încheierea din 22.11.2001, respectiv a terenului situat în Câmpina,-, autoturismelor Mercedes cu nr. -, Opel Record cu nr. - precum și a bunurilor mobile comune reținute de către instanță prin aceeași încheiere.
La data de 21.06.2004, reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând împărțirea în cote de a cheltuielilor de întreținere pentru imobilul în litigiu, reprezentând taxe, impozite, consum de curent electric, apa, gaze începând cu 2001 și până la 26.01.2006- data punerii în posesie prin sentința de partaj, ieșirea din indiviziune asupra podului casei în litigiu,obligarea pârâtei la plata lucrărilor de investiție pe care le- efectuat la imobilul în litigiu după data despărțirii în fapt- decembrie 2000, atribuite în urma partajului în lotul pârâtei constând în amenajarea spațiului prin umplutura cu pământ, semănat gazon, plantarea pomilor fructiferi, edificarea zidului de susținere a pământului pentru amenajarea spațiului, a unei rampe auto pe platforma betonată, a unei haznale, a unui beci, a unui de porc și păsări cu hazna și instalație de apa curenta, a unui recipient pentru rezidiuri minerale în urma reparațiilor auto, acoperirea platformei betonate, vopsirea cu ulei lambriului la partea din imobilul atribuit pârâtei, efectuarea instalației sanitare la aceasta parte din imobil, edificarea unui perete din construcție ridicata pe platforma betonată, obligarea pârâtei să-i plătească lipsa de folosință a imobilului începând cu 09.05.2003 și până la 26.01.2006, motivându-se că pârâta la împiedicat să folosească acest imobil și că lucrările de mai sus îi profita acesteia.
La data de 13.05.2006 pârâta și-a precizat cererea reconvențională solicitând aducerea la masa de partaj a c/valorii părții din platforma acoperită - dezafectată de reclamant și despăgubirea să cu valoarea branșamentelor de lumina și apa, c/val de din centrala termică rămasa în partea atribuită reclamantului, c/val de din costul branșamentului de gaze, motivându-se că prin decizia nr. 286/2005 a Tribunalului Sibiu s-a înlăturat mențiunea acoperita deși platforma, în realitate, a fost acoperită, omițându-se să fie evaluata în întregime, iar în ceea ce privește branșamentele la utilități reclamantul a fost cel care i le-a tăiat fiind nevoita să le refacă.
La data de 20.02.2006 pârâta și-a completat cererea reconvențională solicitând includerea la masa de partaj și a unei hazna omisă în primul proces de partaj soluționat prin sentința civilă nr. 9748/2004 a Judecătoriei Sibiu în timp ce reclamantul formulat o întâmpinare la precizările pârâtei solicitând respingerea pretențiilor acesteia în condițiile în care sunt nejustificate.
Prin încheierea din data de 20.02.2006 a Judecătoriei Câmpina, s-a luat act de precizarea pârâtei în sensul că înțelege să se judece pe cererea reconvențională conform completării formulate în ședința publică de la aceasta data, privind lipsa de folosință a terenului și a autoturismelor, luându-se act că renunță la lipsa de folosință pentru bunurile mobile partajate prin sentința sus-menționată.
La data de 20.03.2006 pârâta și-a precizat cererea reconvențională solicitând lipsa de folosință în cote de pe ultimii 3 ani a celorlalte bunuri din masa de partaj, stabilite prin încheierea din 22.11.2001, respectiv a terenului situat în Câmpina,-, a autoturismelor - Mercedes cu nr. -, Opel Record cu nr. -, c/val de din platforma acoperită dezafectată de către reclamant la 24.09.2005, c/val de din valoarea branșamentelor de lumină, apă și gaze, pe care a fost nevoită să le achite integral datorită refuzului reclamantului de a se racorda la branșamentele casei, c/val de din centrala termică aflata în partea de imobil atribuită reclamantului, aducerea la masa de partaj a haznalei omisă în primul dosar de partaj, menționându-se că în ceea ce privește cotețele, rampă auto și platforma betonată acoperită, beciul, aceste bunuri sunt bunuri comune fiind omise cu ocazia soluționării primului dosar de partaj.
La data de 17.04.2006, pârâta și-a completat cererea reconvențională solicitând obligarea reclamantului să-și ridice de pe terenul sau recipientul pentru reziduuri minerale situat deasupra haznalei lângă gardul Rafinăriei .
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu și martori, prin încheierea interlocutorie din data de 26.06.2006 a Judecătoriei Câmpina, au fost admise în parte atât acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei cât și cererea reconvențională precizată formulată de pârâtă și s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote de fiecare, podul imobilului situat în Câmpina,-, omis de la primul partaj efectuat între părți, un beci la partea de imobil atribuită pârâtei, o rampă auto pe platforma betonată precizându-se că, în ceea ce privește celelalte cereri ale acțiunii și cererii reconvenționale completate instanța urmează să se pronunțe odată cu fondul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, din actele depuse la dosar, rezultă că părțile au fost căsătorite în perioada 24.01.1998- decembrie 2000, căsătorie desfăcută prin divorț în anul 2001, iar prin sentința civilă nr. 9478/2004 a Judecătoriei Sibiu, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 286/2005 a Tribunalului Sibiu au fost partajate bunurile comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, hotărâri în urma cărora nu s-a partajat și podul casei din Câmpina,-.
S-a mai reținut că din analiza declarațiilor tuturor martorilor audiați în cauză (, ), reiese că părțile au edificat o rampă betonată în scopul de aof olosi împreună și un beci, menționându-se, în ceea ce privește celelalte pretenții, că acestea urmează să fie soluționate prin sentință.
După administrarea probelor cu expertiza construcții, agro, contabilă și auto, prin sentința civilă nr. 1005/10.04.2007 a Judecătoriei Câmpina au fost admise în parte atât acțiunea precizată, formulată de reclamant împotriva pârâtei, cât și cererea reconvențională precizată și completată formulată de pârâta, s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei,
respectiv: beci în valoare de 3127,59 lei și rampă auto pe platforma betonată în valoare de 1024,17 lei conform expertizei, bunuri aflate în lotul pârâtei, atribuite prin sentința civilă nr. 9478/2004 Judecătoriei Sibiu și s- constatat că după despărțirea în fapt, reclamantul, prin contribuția să exclusivă, a edificat următoarele bunuri aflate în lotul pârâtei și a achitat următoarele taxe și impozite: zid de sprijin- 935,607 lei, umplutura de pământ - 528,820 lei, construit hazna - 2113,584 lei, pus gazon și plantat pomi - 275,25 lei, de porc - 859,65 lei, achitat energie 2003,72 lei, achitat impozit pe clădiri și teren - 160 lei, construit recipient pentru reziduuri minerale aflat pe lotul pârâtei, edificat un perete de construcție pe platforma betonată aflată în lotul pârâtei, constatându-se că reclamantul dezafectat platforma bun comun evaluată la 2758,64 lei și și-a însușit materialele.
S-a constatat că pârâta a achitat, după despărțirea în fapt, impozitul pentru teren și clădiri în sumă de 350 lei, facturile la apă în valoare de 247,777 lei și că reclamantul are de achitat pârâtei sumă de 1579,31 lei compusă din cota de din impozitul de 175 lei, din factura de apă de 121,380 lei, din platforma dezafectată în sumă de 1379,32 lei, din centrala termică în sumă de 199,91 lei, pârâta având de achitat reclamantului suma de 7869,78 lei compusă din c/val zid de sprijin - 935,607 lei, c/val umplutură pământ - 528,820 lei, construit hazna - 2113,584 lei, pus gazon și plantat pomi- 275,25 lei, c/val porc - 859,658 lei, din c/val energiei electrice -1001,87 lei, din impozitul pe clădiri - 80 lei, din c/val beci - 3127 lei, din c/val rampă autor pe platforma betonată - 1024,17 lei.
Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6290,47 lei- reprezentând despăgubiri după compensarea obligațiilor reciproce dintre părți- și să-i permită reclamantului să ridice peretele de construcție edificat pe platforma betonată și fost obligat reclamantul să ridice recipientul pentru reziduuri minerale aflate în lotul pârâtei și să-i plătească acesteia 120 lei cheltuieli de judecată, rest după compensare, fiind respinse celelalte cereri ale acțiunii și cererii reconvenționale, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză și actelor depuse la dosar, nu există nicio dovadă că pârâta l-ar fi împiedicat pe reclamant să folosească imobilele în litigiu în perioada 2003-2006, acesta venind zilnic în imobil și efectuând lucrări, caz în care pârâta nu poate fi obligată la plata c/val gazelor și a impozitelor și taxelor achitate de reclamant, atât timp cât acesta a folosit, în exclusivitate, imobilele în perioada sus-menționată, mai ales că, pârâta a reintrat în imobile la finele anului 2003 și efectiv în 2004, putând fi obligată doar la plata cotei de din impozitul pe anul 2004 - respectiv 80 lei și din energia electrică, de 1001,87 lei.
De asemenea s-a precizat că în baza declarațiilor martorilor, și a răspunsurilor la interogatoriu, după despărțirea în fapt a părților, reclamantul a edificat, prin contribuția să exclusivă, un zid de sprijin, a amenajat spațiul cu umplutură, a montat gazon, a plantat pomi pe terenul pârâtei, lucrări în valoare de 1739,55 lei stabilită de experții și și pe care trebuie să le suporte și pârâta, la care se adaugă și suma de 859,65 lei, reprezentând c/val unui de păsări și porci nou edificat în locul altuia vechi de reclamant.
Totodată, s-a specificat că reclamantul a edificat și un recipient pentru reziduuri pe terenul pârâtei, fiind obligat să-l ridice, neexistând, însă, nici o dovadă privind plata c/val instalației sanitare edificată de acesta după despărțirea în fapt pe partea de construcție atribuită pârâtei, însă în ceea ce privește haznaua edificată de reclamant pe terenul atribuit pârâtei, în valoare de 2113,58 lei, aceasta din urmă este obligată să achite această sumă reclamantului, astfel încât, cererea pârâtei privind compensarea peretelui reprezentând gardul de la strada cu peretele de construcție amplasat pe platforma betonată, fost formulată după închiderea dezbaterilor, încălcându-se principiul contradictorialității.
Pe de altă parte, cu privire la cererea reconvențională, s- reținut că potrivit declarațiilor martorilor și răspunsurilor la interogatoriu, pârâta nu poate pretinde lipsa de folosință a imobilelor și a celor două autoturisme în litigiu atât timp cât aceasta a folosit imobilele parțial, în timp ce autoturismele nu au fost folosite de niciuna dintre părți, staționând în curte, iar după reintegrarea să în spațiu pârâta a achitat o parte din impozitul pe teren și clădire, consumul de apă, calculate de expertul contabil la 592,77 lei, sumă din care reclamantul trebuie să achite cota sa de respectiv 296,38 lei, însă reclamantul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor privind separarea instalațiilor de apă, energie și gaze solicitate de pârâta, în condițiile în care acestea profita pârâtei, precizându-se că bunul în litigiu- centrala termică rămas în partea de imobil a reclamantului și chiar daca a fost dezafectată ulterior acesta este obligat să achite pârâtei 1/2 din valoarea acestui bun, respectiv 199,99 lei.
În continuare, s-a menționat că reclamantul, după pronunțarea deciziei civile nr.286/2005 a Tribunalului Sibiu, a dezafectat platforma acoperită, fiind obligat să achite pârâtei cota de din valoarea platformei, respectiv 1379,32 lei și că nu poate fi inclusă la masa de partaj haznaua aflată pe terenul atribuit reclamantului întrucât nu exista nicio dovadă privind un asemenea bun, ca, de altfel, și cu privire la celelalte bunuri solicitate de părți.
Împotriva încheierii interlocutorii din 26.06.2006 și a sentinței sus-menționate declarat apel reclamantul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârilor instanței de fond în sensul admiterii acțiunii și în ceea ce privește consumul de apă și respingerea cererii reconvenționale referitoare la construcția de pe platforma betonată a consumului de apă, a valorii centralei termice, motivându-se că, în raport de decizia nr. 286/2005 a Tribunalului Sibiu prin care s-a exclus de la masa de partaj construcția de pe platforma betonată, operează autoritatea de lucru judecat, caz în care, instanța de fond nu putea admite cererea pârâtei privind împărțirea acestei construcții, iar cu probele administrate a dovedit edificarea construcției de pe platforma betonată, după despărțirea în fapt, reținându-se greșit la partaj aceasta construcție, fiind obligat eronat la plata consumului de apă de 121,380 lei, deși pârâta nu a formulat prin cererea reconvențională o asemenea pretenție.
În continuare, reclamantul a arătat că în mod greșit a fost obligat la plata cotei de din valoarea centralei termice, în condițiile în care aceasta a fost evaluată în primul proces de partaj bunuri comune, fiind avută în vedere la valoarea imobilului și că a fost nevoit să o înlocuiască în timpul despărțirii în fapt datorită vechimii, imposibilității de aom ai folosi și nu a valorificat-o aruncând-o la fier
vechi, astfel încât, există acte care atesta că a achitat consumul de apă pentru imobilul ocupat de pârâtă după anul 2003, cerere pe care instanța nu a analizat-
La data de 26.04.2007, împotriva aceleiași încheieri și a sentinței, declarat apel pârâta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând completarea probatoriilor cu expertiză construcții, interogatoriu, martori, cercetare locală, schimbarea în parte a încheierii și a sentinței în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale precizată și completată și doar în parte a acțiunii reclamantului-precizată, obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că, în mod eronat i-au fost respinse obiecțiunile la expertiza construcții deși i-au fost inițial admise, expertul refuzând din punct de vedere tehnic să răspundă, nu a depus la dosar actele normative preluate de la Corpul Tehnici, de la alte organisme și că eronat expertul stabilit valoarea lipsei de folosință în raport de chiria practicată între chiriași și proprietari în baza nr.OG 40/1999, favorizându-l pe reclamant și nu ținut seama de probele din dosar, de situația din teren, de constatările personale înglobând lucrări incluse în primul proces de partaj de bunuri comune.
De asemenea, pârâta a precizat că în mod greșit s-a preluat valoarea de la expertiza cu privire la beci și rampa betonată, atât timp cât beciul s-a făcut ulterior, în timp ce placa de la casă exista deja, fiind inclusă în litigiul privind partajarea bunurilor comune și că zidul de sprijin a fost edificat odată cu platforma betonată, spațiul și umplutura au fost făcute în timpul căsătoriei cu contribuție egală, fiind reținute în primul dosar de partaj, neputând fi incluse la partaj în prezenta cauză.
Pârâta a mai arătat că nu datorează reclamantului valoarea cotețului de păsări care a fost demolat de acesta și nici cel de porci de la care a păstrat doi pereți și că în mod greșit a fost obligată să ridice un perete din construcția de pe platforma betonată, care constituie gardul de la proprietatea sa, ce nu putea fi luat pur și simplu, fiind inclus în valoarea de circulație a terenului atribuit prin sentința de partaj, neexistând nici autorizație de demolare în baza Legii nr.50/1991, astfel încât, în mod greșit i s-a respins cererea privind haznaua, atât timp cât aceasta exista conform declarației martorului, fiind identificată, evaluată de experți și efectuată în scopul colectării dejecțiilor de la bar și canalizare.
Totodată, pârâta a specificat că în mod greșit i s-a respins capătul de cerere privind lipsa de folosință pentru perioada 12.06.2003- 27.08.2004 atât timp cât, prin sentința de partaj, reclamantul fost obligat la plata acesteia, fiind reintegrată, efectiv, abia la 27.08.2004, precizarea cererii reconvenționale din 2006 nemodificând această pretenție a cărei valoare a fost stabilita eronat de expertiza, iar instanța de fond eronat nu i- acordat lipsa de folosință a autoturismelor în condițiile în care reclamantul a recunoscut prin procesul-verbal de executare al hotărârii de partaj că a vândut autoturismul Mercedes în anul 2000, mai ales că, în calitate de coproprietară a acestor bunuri comune, deși avea dreptul, a fost împiedicată să le folosească de către reclamant.
Pe de altă parte, pârâta arătat că în mod greșit i- fost respinsă cererea privind cheltuielile de separare a instalațiilor, atât timp cât reclamantul i-a tăiat toate branșamentele fiind nevoită să le refacă, iar la evaluarea construcției în primul dosar de partaj au fost evaluate aceste branșamente, centrala termică fiind
însă subevaluată de către expertul fără să se țină seama de uzura acesteia și de folosirea exclusiva de către reclamant a acestui bun.
De altfel, pârâta a precizat că în mod greșit a fost obligată la plata c/val cotei părți din facturile la energia electrică, atât timp cât nu a consumat energie, fiind debranșată de reclamant și s-a rebranșat suportând valoarea acestei lucrări, invocând adresele emise de SC SA, care l-a chemat în judecată pe reclamant pentru plata energiei electrice consumate, caz în care, nu se putea factura separat energia electrică datorită litigiului dintre părți.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 3102/105/11.05.2007.
Prin decizia civilă nr.576 pronunțată la 16 octombrie 2007, Tribunalul Prahova, a respins apelurile declarate de apelantul-reclamant și de apelanta pârâta împotriva încheierii interlocutorii din data de 26.06.2006 și a sentinței civile nr.1005/10.04.2007, ambele pronunțate de Judecătoria Câmpina, ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în conformitate cu facturile fiscale și a chitanțelor existente la dosar, în perioada februarie 2002-noiembrie 2003 și la 08.10.1999 SC SRL a achiziționat diferite materiale de construcție constând în PFL, deșeuri, fontă plintă, tablă, geamuri și radiatoare, în timp ce, la 30.05.2001, 11.04.2003, 11.02.2002, reclamantul a cumpărat elemenți, țeavă, fitinguri, tavan poliester, tablă zincată și alte materiale de construcție.
S-a mai reținut că la data de 16.11.2003, numitul a dat o declaratie olografă în cadrul careia a arătat că împreună cu alte trei persoane a amenajat un spațiu în Câmpina,-, în favoarea reclamantului, în schimbul sumei de 44.000.000 ROL, lucrare care a necesitat efectuarea unui transport de pământ de pădure cu 20 mașini de către reclamant. În cuprinsul adresei nr. 867/09.03.2007 emisă de SC Sud SA-Sucursala P se menționează că în perioada decembrie 2000-decembrie 2003 au fost achitate toate facturile privind consumul de gaze la imobilul în litigiu, defalcându-se, pe fiecare lună în parte, în mod expres, consumul și contravaloarea gazelor.
De asemenea, s-a arătat că în adresele nr. 6326/13.09.2004 și nr. 4298/16.03.2006 emise de SC SA s- precizat că până la finalizarea litigiului dintre părți nu este posibilă soluționarea cererii privind facturarea separată a consumului de energie electrică, în acest sens fiind necesară separarea instalațiilor de utilizare și alimentare cu energie electrică, în timp ce, la data de 08.09.2004, reclamantul figura în calitate de abonat, cu un debit de 919,70 lei reprezentând energie electrică, radio, TV, fiind acționat în instanță pentru un debit total de 1832,22 lei, pe care l-a achitat la 15.09.2005, fiind emise ulterior datei de 08.09.2004 facturi pentru consumurile realizate.
Prin sentința civilă nr. 9478/22.12.2004 a Judecătoriei Sibiu au fost admise în parte atât acțiunea reclamantului cât și cererea reconvențională a pârâtei și s-a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra bunurilor mobile și imobile dobândite în timpul căsătoriei, prin atribuirea fiecarei părți a unor bunuri din masa de partaj, respectiv reclamantului un teren de 247,5 mp + 2/3 din 275 mp, o locuință renovată- cu 2 camere, culuoar, hol, bucătărie, centrală termică- o locuință anexă cu
dormitor, sufragerie, bucătărie, privniță, bar - magazie, o autodubă Mercedes 207 cu nr. -, un autoturism Opel Record E cu nr.- și diferite bunuri mobile, în timp ce pârâtei i s-au atribuit, printre altele, un teren de 460,5 mp, o extindere cu 2 camere, hol, baie, o platforma betonată acoperită, în suprafață de 83,6 mp, diferite bunuri mobile, fiind obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 43.500.000 ROL reprezentând din contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 11.01.2001- 11.06.2003.
În baza deciziei civile nr.286/20.09.2005 a Tribunalului Sibiu a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 9478/2004 a Judecătoriei Sibiu și s-a schimbat în parte această sentință în sensul că valoarea autoturismului Opel Record este de 47.000.000 ROL, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 115.710.375 ROL cu titlu de sultă, înlăturându-se din sentință mențiunea că platforma betonată în valoare de 7.200.000 ROL este acoperită, precum și mențiunea referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin aceeași decizie s-a luat act de renunțarea pârâtei la judecarea apelului declarat împotriva aceleiași sentinte.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Sibiua reținut că, potrivit adreselor nr. 52730/2006 și nr. 51947/2006, reclamantul figura în perioada 2000-2006 cu imobile situate în Câmpina,-, având teren și construcție pentru care a achitat valoarea impozitului aferent perioadei 2000-2001 și 2003-2005.
S-a mai reținut că din chitanțele și facturile existente la dosar, rezultă că pârâta achizitionat în cursul lunilor ianuarie, mai, iunie 2006 și decembrie 2005 țeavă, robinete, fitinguri, racorduri, suportând costul proiectului și manoperei pentru instalația de gaze, achitând în perioada octombrie-noiembrie 2005 contravaloarea unor prestări servicii, taxe acord, avize, impozite către Primaria Câmpina, iar în cuprinsul notei de constatare nr.13569/02.02.2006 s-a precizat că în urma verificărilor efectuate la consumatorul, la imobilul situat în Câmpina,-, instalația electrică funcționa normal, instalație din care se alimenta și pârâta.
S-a mai reținut că la data de 24.09.2005 s-a încheiat de către organele de poliție un proces-verbal în cuprinsul căruia s-a menționat că reclamantul a demontat o magazie în suprafață de 85,61 mp, din plăci de tablă cutată și montată pe schelet metalic cu acoperiș din tablă galvanizată, amplasată lângă SC Română, ocazie cu care, fiecare parte a pretins un drept de proprietate exclusivă asupra acestui bun.
Tribunalul a mai reținut că prin sentința civilă nr.3093/23.10.2002 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă și irevocabilă în urma respingerii apelului și a recursului, în baza deciziilor nr. 413/2003 și nr.1111/2003 ale Tribunalului Prahova și Curții de Apel Ploiești, a fost admisă în parte acțiunea pârâtei împotriva reclamantului și s-a dispus reintegrarea pârâtei în imobilul proprietate comună, situat în Câmpina,- și obligat reclamantul să-i restituie acesteia diferite bunuri mobile, motivându-se că imobilul sus-menționat ar constitui bun comun, imobil din care pârâta a fost alungată de reclamant în luna ianuarie 2002, iar în speță se impune ocrotirea drepturilor locative ale pârâtei, astfel încât, în baza procesului-verbal din 9.05.2003 s-a procedat la punerea în executare silită sentinței civile nr. 3093/2003, fiind reintegrată pârâta în imobil.
De asemenea, s-a reținut că în baza sentinței penale nr. 256/29.04.2004 rămasă definitivă la 04.11.2004 prin decizia nr. 1177/2004 a Curții de APEL PLOIEȘTI, în urma respingerii recursului, a fost condamnat reclamantul, cu suspendarea executarii pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare hotărârilor judecătorești la o pedepsă de un an închisoare și s-a dispus, printre altele, și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul reintegrării pârâtei în imobilul situat în Câmpina,-, sentință pusă în executare la data de 19.04.2005, când executorul judecătoresc a reintegrat- pe pârâtă în imobil, menționând, însă, în cuprinsul procesului-verbal din 27.08.2004, că la 27.08.2004 pârâta s- mutat împreună cu familia să în imobilul în litigiu.
Totodată, instanța a reținut că, potrivit chitanțelor existente la filele 235-245 dosar fond, SC SRL, inclusiv prin intermediul pârâtei, achitat în perioada decembrie 2004-ianuarie 2006 contravaloarea apei și a penalităților aferente imobilului în litigiu în favoarea Companiei Publice de Gospodarie Comunala SA Câmpina, iar în baza facturilor fiscale existente la dosar, reclamantul achitat în perioada 09.01.2003- 20.03.2006 contravaloarea energiei electrice la imobil de 2517,48 lei.
S-a mai arătat că, din raportul de expertiză tehnică agro întocmită de ing., reiese că valoarea totală a lipsei de folosință a terenului situat în Câmpina,-, pentru perioada ianuarie 2001- ianuarie 2006, este de 135,72 lei, în timp ce valoarea totală a cheltuielilor efectuate de reclamant cu acest teren, constând în plantarea de pomi fructiferi, însămânțări și copertări, este de 275,25 RON, iar potrivit raportului de expertiză contabilă, inclusiv răspuns la obiecțiuni, valoarea totală a cheltuielilor suportate de reclamant pentru perioada 2001-26.01.2006 privind imobilul în litigiu, este de 5406,46 lei reprezentând cheltuieli cu energia electrică, gaze, impozite pe teren și clădiri pe anii 2001, 2003 și 2004, în timp ce, cheltuielile suportate de pârâtă pentru acceași perioadă sunt în cuantum de 6700,03 lei pentru impozite pe teren și clădiri pe anul 2005, cheltuieli privind consumul de apă și de separare a utilităților.
Tribunalul mai reținut că din raportul de expertiza tehnică construcții întocmit de ing., rezultă că valoarea totală a lucrărilor de construcție executate de reclamant și aflate în folosința pârâtei este de 15307,0504 lei, din care, fiecărei părți îi revine câte 7653,527 lei, aflându-se în posesia reclamantului materialele rezultate din demolarea platformei betonate, haznaua din curtea acestuia, în valoare totală de 5014,014 lei, menționându-se că valoarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada mai 2003- 26.01.2006, raportată la chirie, este de 8918 lei, caz în care, reclamantul are de încasat de la pârâtă suma de 3904 lei.
În cuprinsul raportului de expertiza tehnică construcții-completari, inclusiv cea de-a III-a completare, ing. precizează că lucrarile de construcție exeuctate de foștii soți, aflate în folosință exclusivă a pârâtei și solicitate de reclamant, au o valoare de 9367,271 lei, în timp ce, în posesia reclamantului se află materialele recuperate din demolarea construcției metalice de pe platforma betonată, haznaua din curtea acestuia, o centrală termică în valoare totală de 5413,944 lei, mentionandu-se că lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 09.05.2003-26.01.2006 este de 891,765 lei, astfel încât, în urma compensării bunurilor pe care le folosesc părțile, pârâta are de achitat reclamantului o sultă de 1976,639 lei.
De asemenea, s-a mai reținut că din raportul de expertiza tehnică auto întocmit de ing., inclusiv răspuns la obiecțiuni, rezultă că lipsa de folosință a autoturismelor în litigiu pentru perioada 2001- ianuarie 2006, este de 7798 lei, din care, 5080 lei reprezintă valoarea pentru autoturismul - și 2718 lei reprezintă valoarea pentru autofurgonul -. În procesul-verbal din 19.01.2001 încheiat de executorul judecătoresc cu ocazia inventarierii bunurilor comune realizate de părți în timpul căsătoriei, s-a menționat, printre altele, că reclamantul a declarat că autoturismele în litigiu îi aparțin în exclusivitate, fiind dobândite anterior căsătoriei.
Totodată, s-a reținut că martorii propuși de reclamant (, ) au declarat că în perioada martie 2001-iunie 2005, reclamantul a transportat pământ pe care l-a adus în imobilul în litigiu creând un gazon, a anexat la bar o hală cu uși din fier, pereții din beton, a edificat o platformă betonată, un zid de susținere, un recipient pentru ulei sub această platformă, o hazna, o rampă auto, un de porci și păsări din caramidâ, mentionandu-se că în perioada efectuării acestor lucrări, reclamantul era singur, fiind cel care în 2006 demontat hala, cu exceptia părții de la drum, și că cele doua autoturisme în litigiu nu au fost folosite de nimeni, staționând în curte, mai ales că reclamantul a plecat din imobil în 2003.
De asemenea, martorii propuși de pârâtă (, ) au arătat că părțile s-au despărțit în anul 2001, pârâta fiind reintegrată în imobilul în litigiu în 2004, în timp ce reclamantul venea zilnic în imobil, deși locuia într-un alt imobil, pe Calea, iar în anul 2000 existau în imobilul de pe str.- o rampă, două haznale, o platformă betonată acoperită, un beci, două autoturisme staționând în curte, o dubită cu care reclamantul circula, precizandu-se că, la data reintegrării în imobil, pârâta nu avea apă, gaze și curent deoarece au fost desființate de reclamant, împrejurare percepută de la pârâtă.
Dispozițiile art.728 și urm. Cod Civil, stipulează că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, inclusiv în cazul stării de codevălmășie existentă între soți, astfel încât, oricare dintre aceștia poate solicita, oricând, sistarea stării de codevălmășie.
S-a mai reținut că părțile s-au căsătorit la 24.01.1998 și s-au desparțit în fapt în luna decembrie 2000, căsătoria fiind desfacută prin divorț în 2001, perioadă în care au dobândit o serie de bunuri mobile, precum și imobilele situate în Cîmpina,- și 34, având terenuri de 247,5 mp, 600,5 mp, cota de 1/3 din terenul de 275 mp, o magazie, un bar, o platformă betonată, 2 construcții, un autoturism Opel Record cu nr.- și un autoturism Mercedes cu nr.-, bunuri ce au fost partajate de către părți în baza sentinței civile nr.9478/22.12.2004 a Judecătoriei Sibiu, schimbată în parte prin decizia nr.286/20.09.2005 a Tribunalului Sibiu, în urma cărora reclamantului i s-au atribuit, printre altele, imobilul din Cîmpina,-, având teren de 247,5 mp, o casă renovată, o anexă, bar-magazie și cele două autoturisme, în timp ce pârâtei i s-au atribuit imobilul situat în Cîmpina,- având un teren de 460,5 mp, o casă și o platformă betonată.
Totodată, s-a reținut că părțile au mai edificat în timpul căsătoriei un beci și o rampă auto amplasată pe platforma betonată, aflate în lotul atribuit pârâtei
prin sentința sus-menționată și că reclamantul a edificat în cursul anului 2001, după despărțirea în fapt, pe cheltuiala sa exclusivă, un zid de sprijin, o hazna, de porci și păsări, recipient pentru reziduuri minerale, un perete pe platformă betonată, pe care a dezafectat-o în 2006, însușindu-și materialele, a montat gazon, a plantat pomi, a suportat valoarea energiei electrice de 2003,72 lei, impozitele pentru clădiri și teren pentru imobilul atribuit pârâtei de 16 lei, în timp ce pârâta a achitat după despărțirea în fapt, impozitele pentru terenul și clădirile în litigiu atribuite reclamantului, de 350 lei și valoarea apei de 242,777 lei.
S-a apreciat că, atât timp cât părțile au dobândit în timpul căsătoriei și un beci și o rampă auto situate în imobilul din Cîmpina,- care a fost atribuit pârâtei, iar după despărțirea în fapt reclamantul a executat lucrări de construcție la partea de imobil atribuită ulterior partajului pârâtei, inclusiv cheltuielile cu utilitățile, pârâta are obligația să achite reclamantului c/val lucrărilor de construcție efectuate și cota de 1/2 din aceste utilități și să-i permită acestuia să-și ridice peretele de construcție existent pe platforma betonată deoarece aceste lucrări profită pârâtei, având loc o mărire a patrimoniului acesteia pe seama și în detrimentul patrimoniului reclamantului.
De asemenea, s-a apreciat că în condițiile în care reclamantul a dezafectat platforma betonată reprezentând bun comun, însușindu-și materialele fără acordul pârâtei și că aceasta din urmă a suportat în exclusivitate valoarea utilităților pentru imobilele în litigiu, inclusiv pentru cel atribuit reclamantului, reclamantul are obligația să achite pârâtei cota ce i se cuvine acesteia din materialele însușite din valoarea utilităților, precum și 1/2 din centrala termică în litigiu, întrucât și aceasta constituie bun comun dobandit în timpul căsătoriei, aflată în partea de imobil atribuit reclamantului și care nu a fost evaluată și partajată în primul dosar de partaj.
Cu privire la critica reclamantului referitoare la faptul că în raport de decizia nr.286/2005 operează autoritatea de lucru judecat, caz în care instanța de fond nu putea să dispună partajarea construcției de pe platforma betonată, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată deoarece, pe de o parte, nu există autoritate de lucru judecat atât timp cât prin decizia sus-mentionată s-a constatat doar starea de fapt a platformei și anume, inexistența unei construcții amplasată pe aceasta și nu caracterul construcției ce a existat pe această platformă, iar pe de alta parte, construcția a fost dezafectată de reclamant după despărțirea în fapt, însusindu-și, în exclusivitate, materialele, caz în care este obligat să achite pârâtei cota de 1/2 ce i se cuvine din acest bun comun, mai ales că nu există nicio dovadă privind edificarea acestei construcții pe cheltuiala sa exclusivă.
S-a mai arătat că apărarile reclamantului în sensul că în mod eronat a fost obligat la plata valorii apei, de 121,380 lei deoarece nu există o cerere din partea pârâtei în acest sens, precum și la 1/2 din valoarea centralei termice, evaluată în primul dosar de partaj și pe care a fost nevoit să o înlocuiască datorită vechimii, nu pot fi avute în vedere deoarece, pe de o parte, cererea reconvențională precizată și completată de pârâtă a vizat și plata valorii consumului de apă pentru imobilele în litigiu, iar pe de altă parte, analizându-se sentința civilă nr.9478/2004 și expertiza construcții ing. G, reiese cu certitudine că acest bun nu a facut obiectul unei împărțeli efective între părți, caz în care, pârâta are dreptul la cota sa
parte de 1/2 din acest bun, starea acestui bun neproducand efecte juridice în acest sens.
Nefondate au fost considerate și pretențiile pârâtei privind completarea probatoriilor, precum și criticile referitoare la respingerea eronată a obiecțiunilor la expertiza construcții, deși inițial fuseseră admise apreciindu-se că la instanța de fond au fost administrate probe suficiente, nefiind necesar administrarea altor probe, iar expertul constructor a răspuns la toate obiectivele și obiecțiunile formulate de părți.
Ciriticile pârâtei în sensul că în mod greșit i s-a respins cererea privind haznaua deși a fost identificată și evaluată de experți, că s-a preluat valoarea de la expertiza cu privire la beci și rampa betonată, că zidul de sprijin a fost edificat odată cu platforma, că spațiul și umplutura sunt făcute în timpul căsătoriei și nu puteau fi reținute în prezentul proces de partaj, au fost considerate neîntemeiate întrucât, pe de o parte, potrivit probelor administrate în cauză, nu rezultă niciuna dintre împrejurările menționate de pârâtă, din contră, rezultă că beciul și rampa auto au fost edificate în timpul căsătoriei dar nu au făcut obiectul primului dosar de partaj, iar pe de altă parte, nu există nicio dovadă că pe terenul atribuit reclamantului s-ar afla o altă hazna bun comun, declarația martorului și expertiza construcții reliefând faptul că există o singură hazna, edificată de reclamant după despărțirea în fapt.
Referitor la susținerile pârâtei că nu datorează reclamantului valoarea cotețelor de păsări și de porci și că în mod greșit a fost obligată să ridice un perete din construcția de pe platforma betonată care constituie gardul proprietății sale, s-a apreciat că nu au relevanță în cauză atât timp cât, pe de o parte, reclamantul a edificat pe terenul atribuit pârâtei un de porci și păsări pe cheltuiala sa, ccea ce profită pârâtei, iar pe de altă parte, aceasta din urmă, nu a fost obligată să ridice un perete de construcție ce ar constitui gardul proprietății sale, cu atât mai mult cu cât nu exista nicio dovadă în acest sens.
Motivele invocate de către pârâtă în sensul că în mod greșit i s-a respins cererea privind lipsa de folosință pentru imobil, cu toate că prin sentința de partaj reclamantul a fost obligat la plata acesteia până în iunie 2003, precum și cererea privind lipsa de folosință a autoturismelor, deși reclamantul a recunoscut printr-un proces-verbal că a vândut autoturismul Mercedes, au fost considerate nefondate deoarece, pe de o parte, din probele administrate în cauza a rezultat că pârâta a fost reintegrată în imobil la data de 9.05.2003, astfel că nu putea să solicite lipsa de folosință ulterior acestei date, iar pe de altă parte, prin procesul-verbal sus-menționat, reclamantul nu a recunoscut că a vândut autoturismul Mercedes, ci doar că acesta i-ar aparține. De altfel, nu există nicio dovadă că pârâta ar fi fost împiedicată să folosească, efectiv, autoturismele în litigiu.
S-a mai arătat că dacă prin sentința penală nr.256/2004, rămasă definitivă la 4.11.2004 și pusă în executare la 19.04.2005, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare cu suspendare, pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești și s-a dispus restabilirea situatiei anterioare prin reintegrarea pârâtei în imobil, nu înseamnă, în mod automat, că pârâta are dreptul la lipsa de folosință pentru perioada ulterioară datei de 11.06.2003, atât timp cât, din
recunoașterile sale la interogatoriu și din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că, în realitate, pârâta a folosit imobilul ce i-a fost atribuit în urma partajului.
Criticile pârâtei în sensul că în mod greșit i s-a respins cererea privind cheltuielile de separare a utilităților, atât timp cât reclamantul i-a tăiat toate branșamantele pe care a fost nevoită să le refacă, că la evaluarea construcției în primul dosar de partaj au fost incluse aceste branșamante, că centrala termică a fost subevaluată, fără să se țină seama de folosirea acestui bun de către reclamant, instanța a apreciat că nu poate fi avute în vedere deoarece, pe de o parte, în condițiile în care pârâtei i s-a atribuit o construcție, aceasta avea obligația să efectueze toate separațiile privind utilitățile, neputand fi executate pe cheltuiala reclamantului, iar pe de altă parte, la evaluarea centralei s-a ținut seama de uzura acesteia, fără însă să se ia în calcul folosirea de către una dintre părți a acestui bun, folosire care nu reprezintă un criteriu de evaluare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia în mod greșit a fost obligată la plata valorii cotei-părți din facturile la energia electrică, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată întrucât, pe de o parte, plata energiei electrice vizează perioada 2004-2006, perioadă în care pârâta a folosit imobilul atribuit, iar pe de altă parte, debranșarea sau rebranșarea a vizat perioada ulterioară anului 2006 și nicidecum perioada anterioară acestui an.
De asemenea tribunalul, a respins cererea de completare a probatoriilor formulată de apelanta-pârâta, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.295 pr.civilă, atât timp cât la instanța de fond s-au administrat suficiente probe constând în acte, interogatoriu, martori și expertize de specialitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, arătând, în esență, că hotărârile atacate sunt nelegale și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 6 și art. 261 pr.civilă, a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriilor, avându-se în vedere că potrivit art. 129 alin. 5 pr.civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.
În subsidiar, a solicitat modificarea în tot a deciziei tribunalului și în parte hotărârii apelate în sensul admiterii în totalitate a cererii sale reconvenționale precizată și completată, și doar în pare a acțiunii reclamantului.
În expunerea motivelor de recurs s-a arătat că în mod greșit au fost reținut ca bunuri comune beciul și rampa betonată, instanța preluând în mod greșit calculul expert constructor, câtă vreme s-a arătat că placa de la casă, cota o, exista deja și a fost calculată în valoarea casei de locuit din primul dosar de partaj de bunuri comune prin expert întocmită de ing. constructor, ca și beciul, astfel încât, valoarea dată în această cauză este greșită.
S-a arătat că zidul de sprijin s-a făcut, de asemenea, odată cu platforma betonată, fiind și el deja calculat în primul dosar de partaj, iar spațiul și umplutura ce s-au făcut în timpul căsătoriei prin contribuție egal și nu exclusivă, au fost constatate de către expertul în cuprinsul expertizei topo din primul dosar.
În ceea ce privește cotețele se observă că în mod greșit a fost prețuit de către expert și gardul Rafinăriei Câmpina, de care au fost atașați doar doi pereți din cărămidă, iar în ceea ce privește peretele din construcția edificată pe platforma
betonată urmează a se constata că nu se impune demolarea acestuia, câtă vreme acesta este gardul de la stradă a proprietății sale și a fost avut în vedere la stabilirea valorii de circulație a terenului în primul dosar de partaj.
Cu privire la haznaua solicitată, deși instanța a afirmat în mod greșit că nu s-a făcut dovada existenței, aceasta fost identificată și evaluată de către expert și menționată de către martorul.
A apreciat recurenta că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind acordarea contravalorii lipsei de folosință în perioada 12.06.2003-27.08.2004, câtă vreme judecătoria Sibiul -a obligat pe reclamant la plata contravalorii lipsei de folosință, iar reintegrarea efectivă a pârâtei în imobilul litigios s-a făcut ulterior.
În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință a autoturismelor se observă că acestea, fiind bunuri comune, avea dreptul să le folosească însă a fost împiedicată în mod abuziv de către reclamant.
Referitor la cheltuielile de separare a instalațiilor, cerere respinsă de către instanțele anterioare, s-a arătat că expertul constructor a evaluat construcțiile atribuite în lotul părților în cadrul primului dosar de partaj, cu prețul la "cheie" și nicidecum la "roșu", astfel încât, nu este vina sa că datorită atitudinii părții adverse, care a tăiat toate branșamentele în mod nelegal, a fost nevoită să efectueze rebranșările, ceea ce a presupus noi costuri, suportate în mod exclusiv.
În ultimul rând, s-a arătat că instanța a greșit când a obligat recurenta la plata contravalorii cotei-părți din facturile la energie electrică, câtă vreme nu a folosit nici un moment această utilitate întrucât fusese debranșată, astfel cum a arătat anterior.
Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, arătând că deși este nemulțumit și el de hotărârea instanței de fond, a înțeles totuși că nu sunt motive pentru a formula recurs și apreciază că în fața instanței de fond s-ar fi administrat suficiente probatorii.
Examinând hotărârile atace prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că părțile au fost căsătorite în perioada 24.01.1998- decembrie 2000, căsătorie desfăcută prin divorț în anul 2001, iar prin sentința civilă nr. 9478/2004 a Judecătoriei Sibiu, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 286/2005 a Tribunalului Sibiu au fost partajate bunurile comune dobândite de părți în timpul căsătoriei.
Prin această sentință s-a dispus sistarea stării de codevălmășie a supra bunurilor mobile și imobile dobândite in timpul căsătoriei de către părți, prin formarea a două loturi: lotul I aparținând reclamantului fiind compus din o suprafața de 247,5 mp și 2/3 din 275 mp teren din locuința renovată și locuința anexă, precum și barul-magazie și autoturismele Mercedes și Opel Record, precum și o parte din bunurile mobile, iar lotul II aparținând pârâtei din prezenta cauză, fiind compus dintr-o suprafață de 460,5 mp teren, locuința nouă, extindere, platforma betonată acoperită și o serie de bunuri mobile.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 43.500.000 lei
reprezentând din contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 11.01.2001- 11.06.2003.
Această sentință a fost modificată de către Tribunalul Sibiu prin decizia civilă nr. 286/2005 numai sub aspectul corectării valorii autoturismului marca Opel Record și a înlăturării mențiunii că platforma betonată este acoperită
Ulterior promovării acțiunii de partaj bunuri comune, părțile au solicitat un partaj suplimentar, partaj ce face obiectul prezentului dosar și în care au inclus printr-o serie de modificări, completări și precizări ale cererilor inițiale, bunuri aflate în coproprietate.
La pronunțarea hotărârilor ce fac obiectul controlului judiciar nu au fost avute în vedere, însă, actele și lucrările dosarului sus-menționat care ar fi edificat instanța asupra componenței masei partajabile stabilită în mod definitiv și irevocabil de către instanțele din județul S cu prilejul soluționării acțiunii inițiale de partaj, astfel încât, au fost incluse în masa bunurilor comune reținută cu ocazia prezentului partaj suplimentar, o serie de bunuri sau îmbunătățiri ce au fost evaluate și atribuite cu ocazia primei judecăți.
Astfel, analizând raportul de expertiză întocmit de expert G (filele 49-60 dosar fond) se poate observa că în construcția formată din 2 camere și baie ( extindere) a cărei valoare totală a fost de 121.331 lei a fost inclusă și contravaloarea pivniței, a planșeului de beton și a zidului de sprijin, astfel încât, este nelegală includerea din nou a acestor bunuri în masa partajabilă, încălcându-se puterea lucrului judecat câtă vreme instanța le-a avut în vedere inițial la stabilirea masei partajabile a părților și la sistarea stării de indiviziune.
De asemenea, instanțele nu au verificat dacă haznaua solicitată în prezenta acțiune a fost, sau nu, reținută în expertiza efectuată de expert.
Tot astfel, lipsa de folosință a imobilului a fost calculată prin acest raport de expertiză întocmit de ing. și preluată de către judecătoria Sibiu, fiind admisă cererea numitei de obligare a părții adverse la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pe perioada 11.01.2001-11.06.2003.
Din actele și lucrările dosarului rezultă însă faptul că recurenta nu a fost reintegrată efectiv în imobilul litigios, fiind necesară promovarea unei acțiuni de reintegrare, admisă prin sentința civilă nr.3093/2002 și rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, prin deciziile nr. 413/2003 a Tribunalului Prahova și nr. 1111/2003 a Curții de APEL PLOIEȘTI, intimatul din prezenta cauză opunându-se în mod constant reintegrării în imobil a recurentei.
Pentru acest motiv prin sentința penală nr. 256/29.04.2004 a Judecătoriei Câmpina, intimatul a fost condamnat în baza dispozițiilor art. 271 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 81 Cod penal, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului prin deciziile penale nr.640/2004 a Tribunalului Prahova și nr. 1177/4.11.2004 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
În cadrul acestor sentințe penale s-a constatat cu titlu de putere de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile art. 22 pr.penală, că recurenta de azi a fost împiedicată în mod consecvent să folosească imobilul în litigiu și că deși la data de 9.05.2003 în prezența executorului judecătoresc s-a dispus reintegrarea acesteia
în întregul imobil, a doua zi, atunci când a vrut să aducă în imobil pe minorul aflat în întreținerea sa, inculpatul s-a opus lovindu- și amenințându-i pe amândoi, motiv pentru care, partea vătămată a locuit toată vara anului 2003 împreună cu minorul într-o singură cameră cu acces la baie, fără a avea acces la bucătărie și în celelalte încăperi, iar ulterior, inculpatul le-a pus la dispoziție o anexă reprezentând o magazie compusă din două încăperi nefuncționale, considerente pentru care, începând cu luna septembrie 2003, s-a mutat într-o cameră închiriată de la SC SA Câmpina.
Instanțele anterioare au apreciat în mod greșit că sunt irelevante aceste sentințe penale și că nu înseamnă, în mod automat, că pârâta are dreptul la lipsa de folosință pentru perioada ulterioară datei de 11.06.2003 cât timp din probele administrate în cauză rezultă că, în realitate, pârâta a folosit imobilul ce i-a fost atribuit în urma partajului.
Potrivit art. 22 pr.penală, otărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, astfel încât, interpretarea în mod contrar existenței faptei de către instanțele civile în prezenta cauză, reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civilă.
De altfel, din răspunsurile la interogatoriu rezultă că recurenta a folosit o anumită perioadă o cameră din imobil și ulterior o a doua cameră (aspecte care, în fapt, corespund stabilirii situației de fapt de către instanța penală) ceea ce nu conferă, însă, dreptul instanței de a respinge în totalitate cererea acesteia, ci, în virtutea rolului activ consacrat de dispozițiile art.129 alin. 5 pr.civilă, judecătorul trebuia să facă demersuri pentru a stabili în mod concret care era componența imobilului în care avea dreptul să locuiască recurenta, cât anume din el a folosit și în ce perioadă, urmând ca aceasta să fie despăgubită pentru lipsa de folosință corespunzător părții din imobil de care a fost lipsită.
În acest mod și capătul de cerere referitor la plata contravalorii cotei-părți din facturile de energie electrică, apă și gaze trebuia apreciată raportat la perioada în care recurenta-pârâtă a locuit efectiv în imobilul litigios, având în vedere că, din actele și lucrările dosarului, a rezultat o reintegrare ulterioară a acesteia și numai într-o parte din imobil care nu dispunea de utilități, iar întregul imobil acordat prin sentința de partaj inițială, pârâtei, nu beneficia de alimentare cu gaz, lucru recunoscut chiar de către reclamant la interogatorul luat de către instanță.
Instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea încheierii interlocutorii din data de 26 iunie 2006 prin care s-a stabilit componența masei succesorale, câtă vreme nu a fost depus până la acea dată nici raportul de expertiză in specialitatea topo, întocmit de expert G ( existând numai varianta prin care acesta a dispus lotizarea) astfel încât, nu pot fi verificate susținerile recurentei în sensul că acesta la stabilirea valorii de circulație a terenului ar fi avut în vedere și spațiul și umplutura și peretele din construcția edificată pe platforma betonată ce constituie de fapt gardul de la stradă al proprietății recurentei, bunuri care au fost incluse și în prezentul dosar de partaj suplimentar.
eferitor la modalitatea de evaluare a bunurilor, în special a cotețelor se constată că este necesară refacerea expertizelor avându-se în vedere că în
interogatorul luat de către instanță, reclamantul a recunoscut că la cotețul de porci, așa cum a fost edificat, doi dintre pereți sunt ai rafinăriei, că a ridicat grilajul ce împrejmuia acest, precum și cotețul de păsări.
Toate cele arătate mai sus, conduc la concluzia că instanțele anterioare au pronunțat o hotărâre nelegală cu încălcarea dispozițiile art. 129 alin. 5 pr.civilă, potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, ei putând ordona administrarea oricăror probe pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Față de considerentele mai sus arătate, observând că în speță sunt incidente atât dispozițiile art. 304 pct. 5 pr.civilă, cât și art. 304 pct. 9 pr.civilă, Curtea de Apel va admite recursul declarat în cauză și constatând că sunt găsite întemeiate mai multe motive, prin care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 Teza a II-a pr.civilă.
Cu ocazia rejudecării, urmează ca Tribunalul Prahova să solicite atât atașarea dosarului în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 9478/2004 a Judecătoriei Sibiu, cât și sentința penală nr.256/2004 a Judecătoriei Câmpina și în funcție de situația de fapt stabilită cu ocazia judecării acestor dosare, raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, să se stabilească în mod corect componența masei partajabile și drepturile părților.
Este necesară, de asemenea, refacerea expertizelor, iar pentru o stabilire corectă a bunurilor ce urmează a fi reținute la masa de partaj, urmează ca printre obiectivele stabilite de către instanță să se afle și acelea prin care experții desemnați să verifice dacă bunurile solicitate cu ocazia prezentei judecăți au fost evaluate, identificate sau reținute cu ocazia soluționării primei acțiuni de partaj bunuri comune, iar stabilirea contravalorii lipsei de folosință a imobilului, contravalorii cotei-părți din facturile la utilități, să se raporteze strict la perioada cât recurenta a locuit în imobilul litigios, la partea din imobil ocupată, precum și perioada și partea din imobil pentru care au fost achitate aceste utilități, având în vedere și data la care au fost efectuate rebranșările și separațiile acestor de către recurentă.
Pentru o corectă și legală soluționare a cauzei, urmează să se procedeze la administrarea oricăror probatorii ce vor rezulta din dezbateri, urmând a fi avute în vedere și celelalte critici formulate de recurentă prin prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta, domiciliată în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr.576 pronunțată la 16 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Câmpina, Calea, nr. 52, Cod poștal -, Județ
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
3 ex/20.06.2008
f- Judecătoria Câmpina
a- Tribunalul Prahova
a,
operator de date cu caracter personal
nr. notirificare 3120
Președinte:Aurelia PopaJudecători:Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
