Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 726/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr.3194,-
DECIZIA NR.726
Ședința publică din data de 10 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul V, domiciliat în comuna, județul P, împotriva deciziei civile nr.2479 din 9 decembrie 2008 și a deciziei civile nr.241 din 10 februarie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă P, cu sediul în P, str.- - Nr.1, județul
Cerere scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă P prin consilier juridic, lipsă fiind revizuentul V.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimata Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă
Consilier juridic pentru intimata Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă P arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cererii de revizuire.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă P, solicită respingerea cererii de revizuire potrivit considerentelor arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta AJOFM P, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia să-i plătească drepturile salariale cuvenite constând în plățile compensatorii începând cu data de 07.08.2006 până la data introducerii dosarului de lichidare, să-i plătească și celelalte drepturi conform notificării înregistrată la AJOFM P la nr.5518/2006 pct.6 lit. a, b, c și să i se opereze în cartea de muncă vechimea conform nr.OUG95/2002.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat cerere de chemare în judecată în baza art.55 Codul muncii, pe motiv că a fost concediat în mod nelegal, cât timp în urma concedierii sale au avut loc noi angajări, fapt ce atrăgea nulitatea deciziei de concediere, acțiunea sa fiind respinsa însă, în perioada cât s-a aflat în litigiu, nu a depus dosarul de lichidare.
A mai precizat reclamantul, că întrucât este înregistrat la AJOFM începând cu data disponibilizării, respectiv 07.08.2006, conform actelor primite de pârâta de la. (notificarea de concediere colectivă, statul de plată cu persoanele beneficiare de drepturi, situația privind calculul venitului de completare pentru industria de apărare, justificare calcul salariu mediu pe 3 luni anterior datei concedierii, cont deschis la Trezoreria P în care s-a virat suma reprezentând c/valoarea plăților compensatorii stabilită pentru 130 de persoane ce au fost disponibilizate în august 2006, tabel nominal cu persoanele beneficiare de drepturi, tabel nominal cu calculul venitului de completare, chitanța prin care se confirmă că pârâta a primit de la reclamant drepturile conform OUG nr.22/ 2004), înseamnă că are dreptul ca după introducerea dosarului de lichidare, să primească retroactiv plățile compensatorii și celelalte drepturi ce i se cuvin conform notificării nr.5518/2006 pct.6 lit.a, b si
La data de 10.06.2008 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că toți salariații disponibilizați la data de 07.08.2006 s-au prezentat la instituție imediat după concediere, solicitând stabilirea drepturilor prevăzute de nr.OUG22/2004, cu excepția reclamantului care s-a prezentat abia la 22.04.2008, astfel că nu poate acorda reclamantului drepturile prevăzute de această ordonanță întrucât referitor la suma egală cu de două ori salariul mediu net pe economie, reclamantul nu a încasat suma respectivă, astfel că SC - a returnat-o instituției pârâte, iar referitor la prețurile compensatorii, acestea nu-i pot fi acordate reclamantului deoarece acesta a fost disponibilizat la data de 07.08.2006, iar solicitarea drepturilor respective a formulat-o abia la data de 22.04.2008.
A mai precizat pârâta că referitor la indemnizația de șomaj, reclamantul nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art.34 (1) din Legea 76/2002 în sensul că la data solicitării, respectiv 22.04.2008, nu are un stagiu de cotizare de minim 12 luni in ultimele 24 de luni, nu este înregistrat în evidența Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă în a cărei raza teritoriala își are domiciliul, iar din decizia nr.191/2007 a Curții de Apel Ploiești, rezultă că reclamantul este pensionat pentru incapacitate temporară de muncă - gradul II de invaliditate.
De altfel, conform art.38 (3) din 76/2002, indemnizația de șomaj se acordă începând cu data înregistrării dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 30 de zile de la data desfacerii contractului de muncă, dar nu mai târziu de 12 luni de la data încetării contractului individual de muncă, termenul de maxim 12 luni fiind un termen de decădere de drepturi conform art.38 (4) din Legea nr.76/2002.
A mai susținut pârâta, că referitor la venitul de completare, nici acesta nu poate fi acordat reclamantului întrucât, atât timp cât acesta nu îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, înseamnă că nu poate beneficia nici de venit de completare conform art.122(3) din OUG 22/2004.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1727 din 10 iunie 2008, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantului i- încetat contractul individual de muncă în temeiul art.65 alin.1 Codul muncii prin Decizia nr.26/7.08.2006 emisă de Mecanică SA, decizie care a fost contestată, însă contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr.1377/2006 a Tribunalului Prahova rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.572/2007 a Curții de Apel Ploiești.
Disponibilizarea reclamantului a fost rezultatul unei acțiunii de concediere colectivă și potrivit nr.OUG22/2004 personalul disponibilizat beneficia la data disponibilizării de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie, plăți compensatorii lunare, indemnizație de șomaj și venit de completare.
Reclamantul nu a respectat procedura prev. de nr.OUG22/2004 pentru a primi aceste plăți compensatorii, termenul de depunere a cererii de acordarea acestora fiind un termen de decădere.
La fel, prin art. 38 Legea nr.76/2002 se stabilește că șomerii care beneficiază de indemnizații de șomaj trebuie să formuleze cerere pentru acordarea indemnizației în termen de 30 de zile de la încetarea contractului individual de muncă, dar nu mai târziu de 12 luni, acest din urmă termen fiind, de asemenea, un termen de decădere.
S-a concluzionat de către tribunal că nerespectarea procedurilor impuse de lege a atras decăderea din drepturi a reclamantului, astfel că acțiunea acestuia este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că i-a fost încălcat dreptul legal la plăți compensatorii stabilite prin legi speciale și că instanța de fond nu a reținut corect situația de fapt pentru că acesta a solicitat plata drepturilor și în luna mai 2007, însă intimata nu dat curs cererii sale.
A pretins recurentul că în urma respingerii acțiunii sale nu s-a realizat altceva decât o îmbogățire a intimatei pe seama acestuia.
Prin decizia civilă nr.2479 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1727 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că prin decizia nr.26/07.08.2006 emisă de SC MECANICĂ SA, contractul de muncă al recurentului a încetat începând cu data de 7 august 2006 potrivit art.65 alin.1 Codul muncii ca urmare a unei concedieri colective.
Personalul disponibilizat din unitatea sus-menționată, mai puțin recurentul, a solicitat intimatei acordarea măsurilor de protecție materializate prin plăți compensatorii în conformitate cu disp. nr.OUG22/2004 și Legii nr.76/2002.
În schimb acesta a formulat contestație împotriva deciziei de concediere, contestație care a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Ulterior soluționării contestației, respectiv la data de 22 aprilie 2008, reclamantul s-a prezentat la sediul intimatei cu o cerere prin care a solicitat acordarea retroactivă a drepturilor bănești stabilite de lege, cerere care nu a putut fi onorată întrucât nu a respectat procedura prevăzută de lege și nu au fost atașate documentele necesare.
Referitor la suma cuvenită la momentul disponibilizării reprezentând de două ori salariul mediu net pe economie, instanța de control judiciar a constatat că recurentul a refuzat primirea acestuia de la unitatea la care a fost încadrat, ori pentru o eventuală recuperare a acestei sume aceasta trebuie să formuleze acțiune împotriva societății angajatoare.
Cu privire la celelalte drepturi acordarea acestora se face în condițiile prevăzute de art.38 Legea nr.76/2002 începând cu luna următoare celei a depunerii cererii dar nu mai târziu de 12 luni de la data încetării raporturilor de muncă, acest din urmă termen fiind definit în mod expres de art. 38 alin.4 ca fiind un termen de decădere din drepturi.
Cum acest termen a fost depășit de către recurent, la dosar neexistând nicio dovadă că în luna mai 2007 aceasta ar fi solicitat de asemenea plata drepturilor legale și că intimata ar fi refuzat în mod nejustificat acordarea acestora, instanța de control judiciar a constatat că recursul este nefondat și l-a respins ca atare.
Contestatorul a formulat contestație în anularea deciziei nr. 2479 pronunțată la data 9 decembrie 2008 de Curtea de Apel Ploiești, susținând că decizia a fost pronunțată fără a se avea în vedere dispozițiile OUG 22/2004 și că nu s-au avut în vedere toate motivele de recurs.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare, nefiind întrunite condițiile prev.de art. 318 cod pr.civilă.
Prin decizia nr. 241 pronunțată la data de 10 februarie 2009 Curtea de Apel a respins ca nefondată contestația în anularea deciziei civile nr. 2479/09 decembrie 2008.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile art. 318 teza II cod procedură civilă, criticile formulate de contestator nefiind greșeli materiale în sensul disp.art. 318 teza I cod procedură civilă.
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la nr.3194,-, revizuientul Vas olicitat revizuirea deciziilor civile nr. 2479/9.12.2008 și nr. 241/10.02.2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, susținând că dispozitivul hotărârilor cuprind dispoziții potrivnice situației de fapt și înscrisurilor din dosar; instanța nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, respectiv cu privire la cererea nr. 126/2.02.2009; hotărârile sunt întemeiate pe înscrisuri declarate false în cursul judecății; după pronunțarea ultimei hotărâri s-au descoperit o serie de înscrisuri care au fost reținute de partea potrivnică.
Conform art. 322 cod procedură civilă se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când acesta evocă fondul. In materia revizuirii evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizării probelor. Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire. De asemenea, nu este susceptibilă de revizuire nici hotărârea prin care s-a respins contestația în anulare. Ori, în cauza de față revizuirea privește o hotărâre prin care recursul a fost respins ca nefondat și o hotărâre prin care a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva primei hotărâri, sens în care cerințele prevăzute de textul de lege menționat anterior nu sunt îndeplinite, iar hotărârile atacate nu sunt susceptibile de revizuire.
În ceea ce privește motivele revizuirii, Curtea constată că revizuientul reia, parțial, dispoziții din art.322 pct. 1,2,4 și 5 Cod procedură civilă.
Referitor la primul motiv invocat se constată că susținerile referitoare la conținutul dispozitivului celor două hotărâri nu pot fi reținute întrucât nu se încadrează în prevederile art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă care se referă la dispoziții potrivnice din dispozitiv care nu se pot aduce la îndeplinire și nu la aspecte de fond așa cum relevă revizuientul.
Art. 322 pct. 2 cod pr.civilă este o aplicare a principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat.
Din examinarea actelor dosarului, Curtea constată că nu se poate reține situația cerută de textul de lege, respectiv din eroare instanța să nu fi soluționat o cerere cu care a fost investită, sens în care nici acest motiv de revizuire nu este incident în cauză.
Art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă permite revizuirea hotărârii atunci când înscrisul care a stat la baza pronunțării hotărârii a fost declarat fals0 în cursul sau în urma judecății, iar acest fapt trebuie dovedit printr-o hotărâre judecătorească, nefiind suficientă doar afirmația în acest sens a revizuientului.
Curtea constată că la dosarul cauzei nu s-au depus înscrisuri doveditoare ale acestei împrejurări, fapt care conduce la concluzia neîndeplinirii cerințelor impuse de lege în această situație.
Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 cod pr.civilă, pentru reținerea lui trebuie să se îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții, respectiv: revizuientul să invoce un înscris, înscrisul să fie doveditor, înscrisul să fie nou, înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul este determinant; înscrisul trebuie prezentat de revizuient, iar nu procurat la solicitarea instanței.
Din examinarea acestor cerințe legale, prin raportarea la actele dosarului și având în vedere că revizuientul nu a prezentat probe în sprijinul celor afirmate, Curtea constată că nu se poate stabili incidența în cauză a motivului de revizuire invocat.
În baza acestor considerente Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 322 cod procedură civilă pentru revizuirea hotărârilor atacate, motiv pentru care, în conformitate cu disp.art. 322 și următoarele cod procedură civilă va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E IDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul V, domiciliat în comuna, județul P, împotriva deciziei civile nr.2479 din 9 decembrie 2008 și a deciziei 241 din 10 februarie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă P, cu sediul în P, str.- - Nr.1, județul
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/8.05.2009
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
