Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 80/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.80/2010
Ședința publică din 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - - JUDECĂTOR 3: Crețoiu Victor
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.912/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul recurent asistat de av.,lipsă fiind pârâta intimată - - A
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care mandatarul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a se constata că în perioada 05.08.1975 - 08.11.1978 și 08.11.1979 - 29.11.1980 a lucrat în condiții de muncă speciale ce se încadrează în grupa I de muncă. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta "" AIs olicitând, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta să recunoască reclamantului grupa I de muncă pentru activitatea desfășurată în perioada 5.08.1975-1.06.1978 și 8.11.1979-29.11.1980;
- să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, în baza sentinței, după rămânerea definitivă a acesteia.
În motivarea acțiunii sale a arătat că a fost angajat la societatea pârâtă ( anterior Întreprinderea de Produse ) pe postul de instalator și apoi de, în cadrul Secției - Energetic și că activitatea și-a desfășurat-o pe perioada în litigiu, în condiții deosebit de grele, în secțiile I, II și III, în aceleași condiții cu restul muncitorilor.
A mai arătat că potrivit Deciziei nr.54/13.06.2005, salariații prevăzuți în anexa A se încadrează în locuri de muncă, grupa I de muncă, în procent de 100%.
În drept, a invocat Ordinul nr.50/1990 și Ordinul nr.125/1990 al
Prin întâmpinarea formulată de pârâtă - prin lichidator judiciar - s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului întrucât pentru perioada 5.08.1975-1.01.1978 a lucrat ca instalator în secția III (fosta secție ME), loc de muncă pentru care nu s-a acordat grupă de muncă iar în perioadele 1.01.1978-1.06.1978 și 8.11.1979-29.11.1980 a lucrat ca, în secția III, beneficiind de grupa II de muncă, conform dispozițiilor legale în materie.
În consecință, pârâta a apreciat că pretențiile reclamantului sunt nejustificate deoarece societatea pârâtă a acordat reclamantului grupa a II de muncă, cu respectarea Ordinului nr.50/1990, Ordinului nr.125/1990 și Deciziei nr.54/16.06.2005.
Prin sentința civilă nr.912/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei - "" -, prin lichidator judiciar .
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a lucrat la societatea pârâtă începând cu 5.08.1975-1.06.1978 și 8.11.1976-29.11.1980, ca instalator și apoi ca, în cadrul Secției - Energetic, dată de la care până la încetarea raporturilor de muncă și-a desfășurat activitatea în cadrul secției III, (fostă secția ME), conform adeverinței nr. 143/16.03.2009, beneficiind de grupa II de muncă, în temeiul Ordinului nr.50/1990, anexa II poziția nr.160 (7).
În aplicarea ordinului 50/1990, Ordinului nr.125/1990 și a Deciziei nr.54/2005, pârâta a stabilit împreună cu sindicatele locuri de muncă din cadrul unității ce se încadrează în grupe de muncă, precum și meseriile ce se încadrează în grupe de muncă. Așa cum rezultă din documentele depuse de societate la dosar, coroborate cu depoziția martorului audiat în cauză, reclamantul a fost cuprins în grupa I de muncă, pe perioadele în litigiu în care acesta lucrat ca instalator, respectiv ca, în cadrul Secției ME, iar pentru activitatea desfășurată, acesta a beneficiat de grupa II de muncă.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că pretențiile reclamantului sunt nejustificate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură Civilă, a arătat că sentința este rezultatul unei aplicări greșite a legii și a unei interpretări eronate a probelor administrate în cauză.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
De asemenea, potrivit art. 6 din același act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II -a cel puțin 70% din programul de lucru.
Potrivit pct. 15 din Ordinul S nr.50/1990 "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Sociale."
În speță, din copia carnetului de muncă (4-6, din dosarul de fond) reiese că recurentul reclamant a desfășurat activitatea ca instalator, respectiv,ca, în perioadele 5.08.1975 - 1.06.1978 și 8.11.1979- 29.11.1980, la Întreprinderea de Produse A I, acesta fiind încadrat la Secția ME, unde beneficiat de grupa II de muncă, înscrisă în caretul de muncă.
Aceste mențiuni din carnetul de muncă nu au fost combătute cu alte mijloace de probă iar trimiterea făcută de recurent la proba testimonială administrată în cauză nu este relevantă sub acest aspect deoarece cele declarate de martor nu vin în contradicție cu mențiunile din carnetul de muncă.
În plus, actele normative incidente (Ordinele nr.50/1990 și nr.125/1990) prevăd expres ca mijloc de probă a perioadei de activitate desfășurată în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupele I și II,carnetul de muncă.
Vor fi înlăturate de asemenea criticile recurentului privind lipsa de rol activ a Tribunalului Alba, față de faptul că în primă instanță au fost administrate atât proba cu înscrisuri, cât și cea testimonială, situația de fapt fiind pe deplin lămurită.
Față de cele ce preced, se constată că soluția primei instanțe reflectă o interpretare și aplicare corectă a normelor legale, raportat la starea de fapt reținută temeinic din probele administrate.
În conformitate cu art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, Curtea va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.912/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.MS
Tehnored.MS/TM/2 ex
5.02.2010
Jud.
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Crețoiu Victor