Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 83
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 20 ianuarie 2009, recursului declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr. 326 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 17482 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 27 ianuarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 17482 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani, formulată de reclamanții și împotriva pârâtului
S- constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 2800 mp. teren situat în C,-, astfel cum este individualizat în schița anexă raportului de expertiză întocmit de expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defuncților și G, în a căror masă succesorală au intrat construcțiile din C, str. - nr. 32, și că autorul, bunicul matern al reclamanților, a figurat în Registrul agricol cu 6,66 ha teren, printre membrii gospodăriei acesteia figurând și și G.
Pârâtului și autorului li s-a emis un titlu de proprietate pentru 4,53 ha teren de pe urma autorului, iar prin sentința civilă nr. 3986/1998, s-a dispus anularea acestui titlu, reținându-se că autoarea, fiica lui renunțase expres la succesiunea acestuia, ulterior, pentru aceeași suprafață de teren i s-a emis pârâtului titlul de proprietate nr. 2692/2002, din care 988. se află în intravilanul localității C, pe str.-.
Din declarațiile martorilor s-a reținut că autorii și G au stăpânit netulburați, până la deces, din anul 1957, imobilul din- A, și că anterior anului 1957 existat o singură gospodărie cu o suprafață de teren de aproximativ 400. și o casă bătrânească în care locuiau bunicii reclamanților, pârâtul și autoarea reclamanților. Ulterior, bunicul matern al reclamanților împărțit suprafața de teren în două, cele două unități gospodărești fiind delimitate între ele cu gard. Pe terenul ce i-a revenit autoarei reclamanților situat la nr. 32, aceasta împreună cu soțul său a edificat o casă de locuit pe care au ocupat-o începând cu anul 1959, casa bătrânească și restul terenului rămânând în posesia bunicului și pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța dat altceva decât s-a cerut, întrucât prin cererea formulată la data de 3 noiembrie 2006, reclamanții au solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate al autorilor lor prin uzucapiune, asupra suprafeței de teren de 2800. din C,- A, iar prin dispozitiv instanța a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului de 2800 din C,-.
Apelantul a arătăt că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1846 și 1847 cod civil și anume faptul posesiunii, întrucât imobilul nu se află în posesia intimaților, ci în posesia sa încă din anul 2001.
Considerentele sentinței conțin o contradicție care afectează temeinicia soluției, întrucât instanța apreciat că uzucapiunea poate fi invocată de posesor sau de persoanele prevăzute de art.1843 Cod Civil, deși reclamanții nu au nici calitatea de posesori și nici vreuna dintre cele prevăzute la art. 1843 Cod Civil.
Termenul de 30 ani pentru uzucapiune nu este îndeplinit, având în vedere că apelantul posedă terenul în litigiu din anul 2001, astfel încât acest termen nici nu a început să curgă.
S-a mai susținut că prin sentința apelată au fost lipsite de efecte juridice mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, prin care a fost confirmată în contradictoriu cu aceleași persoane care au în acest dosar calitatea de intimați reclamanți, valabilitatea dreptului de proprietate al apelantului asupra terenului în litigiu.
Prin probele administrate nu a fost făcută dovada posesiunii impuse de art. 1847 Cod Civil pentru întreaga suprafață de teren de 2800. pentru care a fost constatat dreptul de proprietate.
S-a susținut că soluția instanței este greșită și pentru motivul că regimul terenurilor din categoria cărora face parte și cel în litigiu, trecut în proprietate statului, a fost reglementat prin legi speciale, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, etc. legi care conțin dispoziții imperative privind modul în care se constituie și reconstituie dreptul de proprietate, care derogă de la regula generală conținută de Codul Civil.
S-a mai arătat că acțiunea este tardiv formulată, potrivit art. 1842 Cod Civil, întrucât prescripția putea fi invocată până la pronunțarea hotărârii definitive în cauza care a avut ca obiect anularea titlului de proprietate al intimaților reclamanți și emiterea altui titlu numai pe numele apelantului.
Prin decizia civilă nr.326 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de pârâtul G, în contradictoriu cu intimații reclamanți, .
A fost obligat apelantul către intimați la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că sunt nefondate criticile formulate de apelanatul pârât, prima instanță făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale care reglementează uzucapiunea lungă, raportat la starea de fapt corect reținută.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine denatura pricinii, și s-a bazat pe o interpretare greșită a dispozițiilor legale prevăzute de art. 1890și 1846, cod civil, fiind incidente motivele de modificare enumerate în art. 304, pct. 7 și 9, Cod pr. civ.
Astfel, s-a arătat că deși s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în acțiune se face referire la o pretinsă înzestrare a autoarei reclamanților de către tatăl său, împrejurare care exclude un alt mod de dobândire a dreptului de proprietate. În plus, s-a arătat că reclamanții au uzat de procedura legii fondului funciar, însă au eșuat tocmi din cauza faptului că nu au fost în măsură să dovedească înzestrarea.
O altă critică a vizat momentul reținut de instanțele de fond ca fiind începutul posesiei exercitate de autorii reclamanților, în acest sens făcându-se referire la recunoașterea reclamanților, exprimată în cuprinsul altor cereri de chemare în judecată.
Recurentul pârât a mai susținut că posesia reclamanților a fost întreruptă în anul 1981, când pârâtul a înlăturat gardul despărțitor dintre proprietățile părților, și că din anul 1991, acesta a demarat procedurile în vederea reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii 18/1991, aspect care exclude exercitarea dreptului de proprietate al reclamanților sub nume de proprietar.
O altă critică a vizat faptul că s-a ignorat și lipsit de eficacitate juridică nr. 1675 /30.11.2004 a Curții de Apel Craiova, în considerentele căreia s-a menționat că pe terenul în litigiu autorii reclamanților aveau un drept de folosință, și nicidecum de proprietate.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, în sensul respingerii acțiunii.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare la data de 3.10.2008, solicitând respingerea recursului ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.
La dosarul cauzei s-u depus. dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar, copii ale nr. 881/22.02.1999 a Curții de Apel Craiova, nr. 27713/11.12.2002, a Judecătoriei Craiova, a nr.1033/20.05.2003 a Tribunalului Dolj, a nr.639/9.02.2004 a Curții de Apel Craiova, a nr. 4757/26.03.2001 a Judecătoriei Craiova, cererile de chemare în judecată formulate de reclamanți în alte dosare, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autorul reclamanților, și concluzii scrise.
La data de 18.11.2008, recurentul pârât a invocat excepția de ordine publică a autorității de lucru judecat, față de nr.27713/11.12.2003 și nr.4757/26.03.2001, ambele pronunțate de Judecătoria Craiova.
Examinând cu precădere, potrivit art. 137, cod pr. civ. excepția autorității de lucru judecat, față de nr. 27713/11.12.2002, pronunțată în dosarul nr. 13649/2002 și nr.4757/26.03.2001, pronunțată în dosarul nr. 28097/2000, ale Judecătoriei Craiova, excepție invocată de intimatul pârât, Curtea constată că nu este întemeiată, și o va respinge, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1201, cod civil, există autoritate de lucru judecat atunci când oad oua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.
În prezentul dosar, reclamanții au solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul posesiei utile îndelungate, de 30 ani, iar prin cererile de chemare în judecată soluționate irevocabil prin nr. 4757/2001 și nr. 27713/2002 ale Judecătoriei Craiova, s-a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.2300-44786/1999, emis pe numele pârâtului, fundamentul juridic al acestei acțiuni constând în posesia utilă exercitată de reclamanți cu privire la suprafața de tern de 0, 4610 ha, inclusă în titlul contestat.
Prin urmare, nu este îndeplinită condiția existenței identității de obiect și cauză între cele două acțiuni, ceea ce înseamnă că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată, și nu poate fi reținută potrivit art. 166, Cod pr. civ. și 1201, cod civil.
Cât privește criticile referitoare la fondul cauzei, acestea sunt nefondate.
Din modul de redactare a acțiunii reiese fără echivoc că reclamanții au susținut ca temei al dobândirii dreptului de proprietate uzucapiunea de 30 ani, respectiv posesia utilă exercitată de autorii lor asupra imobilului în acest interval de timp.
Faptul înzestrării autoarei de către tatăl său s-a invocat doar pentru a justifica intrarea în posesie, și nu ca un mod de sine stătător de dobândire a dreptului de proprietate, astfel că prima critică a recurentului, referitoare la existența unei contradicții între temeiul de drept invocat și starea de fapt expusă în susținerea sa nu poate fi primită.
Instanțele de fond au făcut o apreciere corectă asupra condițiilor prevăzute de lege pentru incidența instituției uzucapiunii, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, conform art. 1847 și urm. Cod civil, și au concluzionat că autorii reclamanților, și G, au exercitat o posesie de 30 ani, continuă, publică, neîntreruptă și sub nume de proprietar asupra terenului de 2800. astfel că la expirarea acestui interval de timp au devenit cu efect retroactiv titulari ai dreptului de proprietate asupra bunului imobil, pe care, la deces, l-au transmis succesorilor cu titlu universal, ca element activ al patrimoniului.
Susținerea recurentului pârât, în sensul că termenul de 30 ani nu a început să curgă din anul 1957, așa cum au reținut instanțele de fond, ci din 1964, fiind invocate în acest sens propriile recunoașteri ale reclamanților, expuse în cererile de chemare în judecată ce au făcut obiectul altor litigii ( filele 26-33 din recurs), nu mai poate fi cenzurată de C, ca instanță de recurs, întrucât vizează un aspect de netemeinice a deciziei recurate, respectiv de apreciere a materialului probator, or în actuala reglementare a acestei căi extraordinare de atac, se pot valorifica doar motive de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de art. 304, pct.1-9, cod pr. civ.
Este adevărat că în considerentele deciziei civile nr. 1675/30.11.2004 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 5503/2004( fila 11, dosar Judecătorie), s-a reținut că autorii reclamanților erau titulari ai un drept de superficie, rezultat din suprapunerea dreptului de proprietate asupra construcției cu un drept de folosință asupra terenului, însă această statuare a instanței nu are autoritate de lucru judecat, întrucât s-a făcut într-un alt cadrul procesual, în care obiectul examinării judecătorești l-au constituit alte împrejurări decât cea dedusă judecății în prezentul litigiu, și anume verificarea condițiilor impuse de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă de lungă durată.
Faptul că la împlinirea termenului de 30 ani, calculat din anul 1957, autorii reclamanților, posesori ai imobilului, nu au promovat acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, ci au încercat să-și valorifice dreptul pe calea deschisă de legea fondului funciar, nu poate fi interpretat ca un act juridic de renunțare tacită la prescripție, în condițiile art. 1838, Cod civil, căci nu reflectă intenția posesorilor de a abandona dreptul dobândit, și nu îi împiedică pe succesorii lor să uzeze de acțiunea promovată în prezentul dosar.
Nu este fondată nici ultima critică formulată de recurentul pârât, în sensul că posesia exercitată de autorii reclamanților ar fi fost întreruptă în anul 1981, anul decesului autorului comun al părților, moment la care se susține că pârâtul a intrat în posesia efectivă a întregului teren și ar fi desființat gardul despărțitor dintre proprietățile părților.
Această susținere a pârâtului a fost formulată pentru prima dată în recurs, iar în fazele procesuale anterioare, au existat inadvertențe cât privește momentul invocat de acesta ca fiind acela în care reclamanții au fost deposedați de teren. Astfel, prin întâmpinarea formulată la prima instanță (fila 29, dosar nr- al Judecătoriei Craiova ), pârâtul a arătat că terenul în litigiu se află în posesia exclusivă a sa și a soției sale din anul 1991, iar prin motivele de apel s-a menționat că deposedarea reclamanților s-a produs în anul 2001.
În aceste condiții, instanțele de fond au apreciat în baza probelor administrate că pierderea posesiei a intervenit în anul 2001, după împlinirea termenului de prescripție achizitivă, astfel că nu anihilează efectele pe care uzucapiunea le-a produs în patrimoniul posesorilor.
Totodată, demersurile declanșate de pârât în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu au debutat în anul 1991, după expirarea intervalului de timp de 30 ani, și deci, nu pot avea efecte juridice pentru paralizarea uzucapiunii.
Față de considerentele care preced, Curtea apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentul pârât, astfel că recursul declarat se va respinge ca nefondat, potrivit art. 304, coroborat cu art. 312, Cod pr.civ.
Se va face aplicare dispozițiilor art. 274, cod pr. civ. în temeiul cărora recurentul pârât, aflat în culpă procesuală, va fi obligat către intimații reclamanți la 1200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr. 326 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 17482 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu intimații reclamanți,.
Obligă recurentul la plata sumei de 1200 lei RON cheltuieli de judecată către intimații reclamanți și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-/ 2.02.2009
Tehn.2 ex
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Ionela Vîlculescu
