Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 842/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.842/R/2008
Ședința publică din 10 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" prin Direcția Apelor - împotriva deciziei civile nr. 303 din 6 decembrie 2007 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice BMp rin DGFP, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, se prezintă reprezentanta recurentei reclamante, cons.jur., care depune delegație la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 17,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,45 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la datele de 8 și 9 aprilie 2008, intimata pârâtă a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, act din care se comunică un exemplar reprezentantei recurentei.
Reprezentanta recurentei solicită suspendarea prezentei cauzei în baza art. 244 alin.1 pct.1 proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr- aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare, având ca obiect recunoașterea dreptului de superficie, sens în care depune la dosar cererea de chemare în judecată.
Instanța, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare formulată de recurentă în baza art.244 alin.1 pct.1 proc. civ. pe motiv că între cele două cauze nu este o legătură cerută de textul de lege, iar obiectul prezentului dosar este acțiune în constatarea dreptului de proprietate privind aceeași suprafață de teren și aceeași construcție solicitată prin acțiunea depusă în copie la dosar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat, instanța constată prezentul recurs în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea acestuia.
Reprezentanta recurentei reclamante susține recursul așa cum este formulat, solicită admiterea lui conform motivelor indicate în memoriul de recurs depus la dosar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond, prin admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 17,8 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2269 din 02.05.2007 a Judecătoriei Baia Mare, a fost respinsă acțiunea exercitată reclamanta Direcția Apelor din cadrul Administrației Naționale "Apele Române" CNî mpotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, potrivit copiei CF 193, titularul dreptului de proprietate asupra terenului cu suprafața de 18 ha 5.672 mp, nr. top. 1417/5/2/2 (A 443) este pârâtul Statul Român, iar, din planul de amplasament și delimitare vizat sub nr. 2743/01.08.2006 de OCPI M și documentația tehnică atașată cererii, rezultă că, pe acest teren, este edificată construcția cu denumirea " ", având suprafața construită de 370 mp, pentru care s-a propus dezmembrarea.
Municipiul BMa comunicat prin serviciul de specialitate din cadrul Consiliului Local că acest teren nu face parte din domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale. Nu se contestă amplasamentul terenului în zona de acumulare, zonă ce aparține extravilanului localității.
Rezultă, așadar, că imobilului construcție (asupra căruia reclamanta invocă dreptul de proprietate) îi este aplicabil regimul juridic al construcțiilor edificate pe terenul altei persoane. Chiar dacă realizarea construcției a avut loc în perioada 1960-1967, în care s-au executat lucrările de amenajare a de acumulare de către fostul Minister al Minelor și Energiei Electrice, autorizat să coordoneze și realizeze sistemul hidrotehnic pentru asigurarea alimentării cu apă a orașului B M, prin Dispoziția nr. 835/1961 a fostului Consiliu de Miniștri, perioadă în care organele administrației centrale nu aveau un patrimoniu public, ci administrau bunurile ce constituiau proprietatea publică de tip socialist, reclamanta a solicitat a-i fi recunoscut acest drept de proprietate în situația actuală în care regimul proprietății publice și private este clar determinat, fiind aplicabil și cererii deduse judecății.
Un alt argument decurge și din neînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, la acel moment regimul juridic al proprietății imobiliare fiind reglementat și prin art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938, ce conferea înscrierii în cartea funciară un efect translativ de drepturi.
Temeiul constatării dreptului de proprietate îl reprezintă, în accepțiunea reclamantei, transmiterea proprietății " ", prin protocolul de predare-preluare a Sistemului Hidrotehnic - nr. 50/03.03.1977, prin care fosta Centrală a Minelor și B M, în calitate de executant, a predat fostei Direcții a Apelor obiectivele ce alcătuiau sistemul hidrotehnic, inclusiv mijloacele fixe - clădiri, între care, la poziția 1030, figurează turistică ce face obiectul litigiului. Acest imobil ar fi fost transmis succesiv din patrimoniul fostei Direcții a Apelor din cadrul Consiliului Național al Apelor în cel al Regiei Autonome Apele Române, înființată în temeiul Legii nr. 15/1991, supusă reorganizărilor succesive în Compania Națională Apele Române prin HG nr. 981/1998 și Administrația Națională "Apele Române", prin OUG nr. 107/2002, în a cărei structură funcționează reclamanta Direcția Apelor -, entitate cu personalitate juridică.
Mai precis, reclamanta a susținut că, la momentul înființării Regiei Autonome Apele Române, aceasta a preluat patrimoniul fostului Consiliu Național al Apelor - Direcția Apelor, în al cărui activ intră construcția în litigiu, iar, prin actele de reorganizare, a operat transmiterea succesivă a proprietății imobilului.
Pentru a stabili temeinicia acestor sustineri, se impune a se reda conținutul și efectele dispozițiilor legale pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile.
Decretul nr. 156/1975 stabilea anterior anului 1989 cadrul legal în domeniul apelor și, prin acest act normativ, s-a înființat Consiliul Național al Apelor, ca organ central al administrației de stat în domeniul activităților de gospodărire a apelor, meteorologie și hidrologie, în subordinea căruia funcționau direcțiile apelor, unități bugetare cu personalitate juridică.
Conform art. 20 al Decretului nr. 156/1975, direcțiile apelor exercitau administrarea directă a apelor din bazinul sau grupul de bazine hidrografice pentru care erau înființate, fără ca, prin acest text de lege și celelalte aplicabile, să se prevadă includerea în patrimoniul direcțiilor apelor a anumitor categorii de bunuri.
Pe cale de consecință, nici antecesoarea reclamantei, fosta Direcție de Ape, nu se poate prevala de dreptul de proprietate dobândit prin procesul verbal de predare - primire nr. 50/03.03.1977, înscris ce nu constituie un act juridic translativ de drepturi, cât timp fosta Centrală a Minelor și B M nu avea în patrimoniu acea construcție, actul nefiind încheiat în forma autentică impusăad validitatemprin art. 31 din Legea nr. 58/1974, iar operațiunea de predare nu poate fi asimilată unui act de îndeplinire a obligației de a face (predarea imobilului) pe care fosta Centrală a Minelor să îl execute în calitate de reprezentant al statului, în absența unui mandat special pentru această operațiune, a unei dispoziții exprese a legii sau a unui act de autoritate administrativă care să constate în mod clar transmiterea constructiei în proprietatea fostei Direcții de Ape.
Nici Legea nr. 15/1990, nici HG nr. 196/1991 nu cuprind dispoziții care să întemeieze constatarea dreptului de proprietate al reclamantei. Potrivit art. 5 și art. 6 din Legea nr. 15/1990, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său stabilit prin actul de înființare, iar, în art. 3 din HG nr. 191/1991, prin care s-a înființat în domeniul gospodăririi apelor Regia Autonomă "Apele Române", se prevede că patrimoniul acesteia evaluat la 28.160 milioane lei, cuprinde activul și pasivul unităților enumerate în Anexa 1, între care figurează și Direcția de Ape.
Cum nu s-a dovedit că această ultimă entitate avea în patrimoniu construcția, acest imobil nu se putea transmite noii regii autonome.
Prin HG nr. 981/1998, s-a desființat Regia Autonomă Apele Române, al cărei patrimoniu a fost preluat de succesoarea acesteia, nou înființată, respectiv Compania Națională "Apele Române" SA, care, la rândul ei, a fost reorganizată în Administrația Națională Apele Române, constituită prin OUG nr. 107/2002, care, în art. 2 alin. 1, prevede că preia patrimoniul fostei Companii Naționale "Apele Române"
Legea nr. 404/2003 și Legea nr. 400/2005, prin care s-a aprobat și modificat OUG nr. 107/2002, au conferit Administrației Naționale Apele Române calitatea de instituție publică de interes național, în subordinea căreia funcționează reclamanta Direcția Apelor -, ca unitate cu personalitate juridică, conform Anexei 1, poziția 11 OUG nr. 107/2002.
Toate aceste reglementări succesive conferă cadrul legal al constatării dreptului de proprietate pe care antecesoarele reclamantei l-ar fi dobândit în temeiul legii,cu condiția de a se constataîn prealabil acel drept în raport de momentul la care s-ar fi dobândit în unul din modurile prevăzute de lege, condiție a cărei îndeplinire nu a fost dovedită în acest cadru procesual.
Potrivit art. 7 și art. 8 din HG nr. 264/2004, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Naționale "Apele Române" și art. 9 din HG nr. 1176/2005, acestor instituții de interes public le-a fost conferit cu titlu de patrimoniu numai dreptul de administrare asupra bunurilor din domeniul public al statului, bunuri legate de obiectul de activitate, iar, în patrimoniul propriu, preluat de la antecesoarele sale, nu se regăsea imobilul în litigiu pentru considerentele mai sus arătate.
Adresa nr. 8012/28.08.2006, prin care Administrația Națională "Apele Române" comunică reclamantei că imobilul în litigiu este cuprins în patrimoniul propriu cu număr de inventar 1035 nu face dovada dreptului de proprietate, constituind un înscris întocmitpro causa,a cărui eficiență în plan probator poate fi recunoscută numai coroborat cu alte probe ce nu au fost produse în acest cadru procesual.
Mai este de retinut că, în măsura în care clădirea nu constituie bun proprietate publică, neregăsindu-se în categoria bunurilor enumerate în art. 136 din Constituția României, Anexa 1 Legii nr. 213/1998, Anexa 2 OUG nr. 107/2005 și HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului bunurilor în domeniul public al statului, deci nu constituie un imobil supus regimului proprietății publice a statului, caracterizat prin inalienabilitate, fiind un bun supus regimului juridic de drept comun al circulației imobilelor, reclamanta nu își putea valorifica dreptul de proprietate asupra construcției decât înlăturând prezumția de accesiune imobiliară instituită prin art. 494 cod civil în favoarea proprietarului terenului.
Susținerile că, la momentul edificării construcției, pârâtul Statul Român era unicul titular al proprietății tuturor imobilelor, fără ca organele administrației să dețină mai mult decât dreptul de administrare și o delimitare a proprietății publice și private a statului nu constituie un argument suficient, dat fiind că dreptul de proprietate nu a fost legal dobândit, întrucât nu a fost înscris în cartea funciară, înscriere care condiționa, la acea dată, transferul proprietății, conform art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Dacă reclamanta ar fi dobândit imobilul succesiv în temeiul actelor normative mai sus analizate, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990, pentru recunoașterea dreptului de proprietate, se impunea să reglementeze cu precădere situația terenului aferent construcției, conform procedurii speciale cuprinse în HG nr. 834/1991, iar, în măsura în care s-ar fi atestat dreptul de proprietate asupra terenului, uzând de atributele acestui drept, ar fi reglementat și situatia constructiei, demers pe care l-au urmat și alte entităti înființate în baza Legii nr. 15/1990.
Altfel, reclamanta nu poate eluda principiile de drept civil în materia proprietății imobiliare, ce permit recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea altei persoane decât proprietarul terenului exclusiv în cadrul dreptului de superficie în a cărui componență intră dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului, drept constituit cu acordul proprietarului terenului. Punerea în discuție a acestui temei de drept a fost considerată ca lipsită de eficiență de către reclamanta care și-a menținut cererea în limitele inițiale.
Pentru aceste considerente instanța a respins cererea, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 303 din 6.12.2007 a Tribunalului Maramureș, apelul reclamantei fost respins ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reținut că judecătoria a analizat temeinic dispozițiile legale aplicabile și a apreciat în mod corect că acel protocol de predare primire încheiat între fosta B M și fosta Direcție a Apelor nu are efect translativ de proprietate a construcției din litigiu.
Pe de altă parte, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, proprietarul terenului s-a opus și se opune în continuare admiterii acțiunii, arătând, pe bună dreptate, că reclamantei, prin HG nr. 264/2004 și HG nr. 1176/2005, i s-a conferit cu titlu de patrimoniu numai dreptul de administrare asupra bunurilor din domeniul public al statului, bunuri legate de obiectul de activitate, fiind o instituție de interes public.
În concluzie, nu există vreo dispoziție expresă a legii sau un act de autoritate administrativă care să constate în mod clar transmiterea constructiei în proprietatea fostei Direcții de Ape, situație în care acțiunea reclamantei a fost respinsă în mod justificat.
Faptul că această construcție scriptic figurează în patrimoniul reclamantei și se plătește impozit pe clădiri începând din anul 1995 nu pot schimba cu nimic regimul aplicabil construcției din litigiu.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamanta, solicitând modificarea ei, admiterea apelului, cu consecința schimbării sentinței apelate și admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente acțiunii.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că, așa cum rezultă din probele administrate, imobilul în cauză a fost construit pe terenul proprietatea statului, ca o anexă la barajul, fiind folosit pentru cazarea muncitorilor, în cadrul organizării de șantier.
În urma terminării barajului, obiectivul construit împreună cu anexele a fost predat de Centrala Minelor și neferoase B M, în anul 1976 Direcției Apelor, prin Protocolul de predare-preluarea sistemului hidrotehnic din 13.12.1976, figurând în anexa 2 și lista mijloacelor fixe la poz.11 cu nr. inventar 1030 sub denumirea de cabană turistică.
Greșit a fost interpretat acest act juridic dedus judecății de către instanțele de fond în sensul că protocolul nu ar fi un act translativ de proprietate, fosta B neavând în patrimoniu construcția și neputând să o predea fostei Direcții de Ape în proprietate.
Greșit s-a reținut și împrejurarea că, prin HG nr. 264/2004 și HG nr.1176/2005, reclamanta a dobândit în patrimoniu doar dreptul de administrare asupra bunurilor din domeniul public al statului, fiind o instituție de interes public, întrucât HG nr. 264/2004 a fost abrogat de HG nr. 1176/2005, ce prevede în art. 9 și 10 că Administrația Națională "Apele Române" posedă, folosește și dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în patrimoniul propriu și exercită dreptul de administrator cu privire la bunurile proprietate publică a statului în condițiile legii, iar patrimoniul propriu este stabilit pe baza situațiilor financiare încheiate la 31.12.2004.
Imobilul în litigiu a fost preluat de antecesoarea reclamantei, iar terenul de sub construcție, proprietatea Statului Român a fost preluat în administrare sau folosință, odată cu construcția mijloc fix.
Construcția " " nu figurează printre bunurile prevăzute în Hotărârea nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, iar, din declarațiile privind stabilirea impozitului pe clădiri pe perioada 1995 - 2006, precum și din fișa mijlocului fix și listele de inventariere aferente anilor 2000, 2005 și 2006, rezultă că acest imobil nu se încadrează în disp. art. 3 alin. 3 și 4 din Legea nr. 213/1998.
Chiar dacă reclamanta este o instituție de interes public, ea este titulara drepturilor de administrare asupra bunurilor din domeniul public al statului legate de obiectul ei de activitate și titulara dreptului de proprietate privată asupra bunurilor din patrimoniul ei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civ. ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, obiectul acțiunii, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, îl constituie constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției ", amplasată pe parcela cu nr. top 1417/5/2/2/1, dezlipirea parcelei cu nr. top 1417/5/2/2 din CF 193 în două parcele cu nr.top nou, respectiv parcela cu nr. top nou 1417/5/2/2/1 în suprafață de 370 mp pe care să fie înscrisă construcția și intabulat dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la aceasta și parcela cu nr. top nou 1417/5/2/2/2 în suprafață de 18 ha și 5302 mp, care să se reînscrie în favoarea vechiului proprietar, respectiv a Statului Român.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta arată că terenul este proprietatea Statului Român cu titlu de expropriere, în baza Decretului nr. 480/1963, iar construcția în litigiu a fost folosită ca spațiu de lucru, magazie și spațiu de cazare muncitorilor ce executau lucrări de construire a barajului, fiind necesar pentru depozitarea materialelor folosite de echipele de intervenție în cazul calamităților naturale, depozitarea stocului de apărare, etc. În anul 1979, au început lucrările de modernizare, continuate în anul 1980, refăcându-se instalațiile sanitare, fiind racordate în aval de baraj pentru a se evita scurgerea apelor menajere în acumularea cu apă potabilă, fiind refăcute tavanele, tencuielile, etc, imobilul figurând în patrimoniul reclamantei.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu rezultă titlul reclamantei asupra terenului pe care este edificată construcția, iar reclamanta solicită intabularea dreptului de proprietate asupra construcției, fără solicita înscrierea vreunui drept asupra terenului, deși terenul constituie bun principal, așa cum rezultă din disp. art. 492 și urm. Civil, și nu poate exista un drept de proprietate asupra unei construcții edificată pe un teren fără un drept de proprietate asupra terenului sau cel puțin un drept de folosință sau administrare, care, împreună cu proprietatea asupra construcției să constituie un drept de superficie, în sensul art. 11 pct. 2 și art. 61 din Decretul-lege nr. 115/1938, respectiv art. 19, alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată.
Așa cum corect au reținut instanțele de fond, pentru a se stabili dacă reclamanta este sau nu proprietara construcției, trebuie elucidat dreptul ei asupra terenului, fiind necesar să se stabilească dacă antecesoarea ei a avut sau nu în proprietate construcția, cu un drept de proprietate, folosință sau administrare asupra terenului.
Din dispoziția nr. 835/15.11.1961 Consiliului de Miniștri privind aprobarea sarcinii de proiectare a sistemului hidrotehnic B M și introducerea lucrărilor în planul de investiții pe anul 1961 al Ministerului Minelor și Energiei Electrice, rezultă că, în vederea cazării personalului de execuție, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii M va pune la dispoziția ministerului spațiu locativ în orașul B M și Cartierul pe o perioadă începând cu 1.01.1962 și până în trimestrul al treilea al aceluiași an, sens în care fost suplimentat planul de investiții și cel de reparații capitate, precum și cel de construcții montaj pe anii 1961-1962 (67-70 dosar judecătorie).
Iată, deci, că antecesoarei reclamantei i s- pus la dispoziție temporar spațiu de cazare pentru personalul de execuție, deși nu s-au administrat probe în sensul că acesta ar fi identic cu construcția în litigiu, ea recunoscând încă din cuprinsul cererii de chemare în judecată că imobilul construcție obiect al prezentului litigiu a fost folosit ca spațiu de lucru, magazie și spațiu de cazare a muncitorilor care executau lucrări de construire a barajului.
În Protocolul de cedare-preluare a sistemului hidrotehnic - din 13.12.1976, se și prevede că, până la predarea efectivă, adică până la data de 1.01.1977, B M va întocmi situația terenurilor din administrarea sa pe care sunt amplasate obiectivele, inclusiv actele de dobândire și proprietate ale acestora (48-49 din același dosar), și, deși cabana turistică figurează în lista mijloacelor fixe cu nr. de inventar 1030 (așa cum susține reclamanta), nu au fost depuse acte privind terenul sau construcția, nici măcar o autorizație de construire.
Din toate aceste probe, rezultă, în fapt, că antecesoarea reclamantei a edificat o cabană turistică pe terenul ce trebuia să fie o organizare de șantier, întrucât în niciun act depus de reclamantă nu rezultă că terenul ar fi fost atribuit pentru amenajarea unui spațiu de agrement (cabană turistică).
Înscrierea construcției în evidențele Administrației Financiare și plata impozitului nu constituie titlu de proprietate, iar transmisiunile succesive prin protocoale de predare-primire sunt lipsite de efect câtă vreme nu s- făcut dovada proprietății imobilului în persoana celui care l-a edificat inițial, nefiind răsturnată prezumția prev. de art. 492.civil, în sensul că proprietarul terenului, adică Statul Român este și proprietar al construcției, așa cum corect au reținut instanțele de fond.
În temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" prin Direcția Apelor - împotriva deciziei civile nr.303 din 6.12.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/16.04.2008
Jud.apel: ,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș
