Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 866/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 866/2009

Ședința publică de la 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.421/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr-.

S-a înregistrat la dosar note de ședință din partea recurentei reclamante -.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din 22 iunie 2009,încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Constată că prin acțiunea civilă așa cum a fost formulată si precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr- reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA AIp rin lichidator CASA de INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA CNs olicitând ca prin hotărâre:

-să se constate că reclamantul a lucrat în grupa I de muncă, respectiv în Secția pe perioada 03.01.1972-14.06.1977 si 28.04.1983-4.02.1993;

-să se dispună obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, pe perioada menționată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a lucrat în cadrul societății pârâte în intervalul menționat ca frezor în Secția,atelierul de tratamente termice.

În drept au fost invocate prevederile Ordinul 50/1990 al.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamantei i s-a eliberat o adeverință din care rezultă că a lucrat în secția fiind identificată cu nr.marcă 6183,loc de muncă ce se încadrează in gr.II -a conform anexei nr.7 poz.2 CCM.

A fost audiată martora .

Prin sentința civilă nr. 421/2009 Tribunalul Albaa respins acțiunea formulată de către reclamantă.

Proba testimonială nu a fost relevantă, considerându-se că din înscrisurile depuse a rezultat ca reclamanta desfășurat activitate in gr.II -a de munca,iar cele 2-3 ore lucrate in anumite zile in alte secții,nu sunt suficiente pentru încadrarea in grupa I,deoarece ar fi fost necesar sa lucreze cel puțin 50% din programul de lucru.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta prin care a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii instanței de fond și reținerea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, ignorând practic probele administrate, din care rezultă ca lucrat in loc de muncă cu condiții deosebite care se încadrează in gr.I de muncă.

SC SRL a depus întâmpinare prin care invocă lipsa calității procesuale pasive.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art.304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Din adeverința nr. 256/27.06.2007 eliberată de SC SRL rezultă că reclamanta a lucrat în perioada menționată în acțiune100% în condiții similare cu loc de muncă care se încadrează în gr.II de muncă.

Art. 7 din Ordinul 50/1990 prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II -a cel puțin 70% din programul de lucru.

În aplicarea acestui text de lege, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele I și II, menționându-le expres în Anexa nr. 7 la contractul colectiv de muncă poz.2 secția (.41) încadrarea in gr.II locului de muncă în care și- desfășurat activitatea reclamanta.

În speță, din declarația martorei, colegă de muncă cu reclamanta, reiese că acesta a lucrat 2-3 ore in anumite zile in locuri de muncă ce se încadrau in gr.I de muncă, insă efectiv și și-a desfășurat întregul program de lucru în secția, pe postul de frezor. Această declarație se coroborează cu adeverința nr. 256/2007, depusă în prima fază procesuală, astfel că in mod corect prima instanță respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Față de cele ce preced, curtea, în conformitate cu art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul promovat de reclamantă.

În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 421/04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr-

IREVOCABILĂ.

Pronunțată in ședința publică din 29 iunie 2009.

PREȘEDINTE: Manuela Stoica

- -

JUDECĂTOR 2: Carmen Fiț

- -

JUDECĂTOR 3: Ana Doriani

- -

Grefier,

- -

concediu odihnă

Semnează, Grefier șef

Red/Tehnored. FC.

2ex./1.07.2009.

Jud.fond:,

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Carmen Fiț, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 866/2009. Curtea de Apel Alba Iulia