Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 869/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 869
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, - și ( fostă ) împotriva deciziei civile nr.180 din 17 martie 2009,pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru recurenții reclamanți, - și ( fostă ) lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat netimbrarea recursului cu 9,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 timbru judiciar, după care:
Avocat, pentru recurenții reclamanți, a depus chitanța nr. nr.-/06.07.2009 și timbru judiciar pentru a face dovada achitării taxei de timbru.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, a susținut că ambele instanțe de judecată nu au analizat acțiunea și prin prisma art.111 cod. proc. civ, acestea reținând că nu a fost formulată acțiunea în contradictoriu cu adevăratul proprietar și că în patrimoniul pârâtei nu s-a născut dreptul de proprietate, însă prin convenția din 06.11.1958 părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, actul respectiv reprezentând o vânzare valabilă, considerând că cel puțin, în parte se impunea validarea acesteia și constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit, pentru care forma autentică nu este obligatorie.
Față de motivele scrise și dezvoltate oral, a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei și constatarea dreptului de proprietate așa cum e individualizat imobilul prin expertiză, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.06.2008 reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâta constatarea valabilității convenției de vânzare - cumpărare a unui imobil format din teren in suprafața de 520 mp și construcție formata din 5 camere, 2 holuri, o bucătărie, o baie si anexe.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că autorul comun a încheiat cu numita un antecontract de vânzare - cumpărare, denumit chitanță, având ca obiect un teren intravilan de 520 mp si casa de locuit. Autorul a decedat la 13.02.2008, iar moștenitorii acestuia sunt reclamanții din aceasta cauza. La data încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare promitenta a predat autorului reclamanților si actele de proprietate ale imobilului: o autorizație de vânzare - cumpărare a primului proprietar zis, testamentul prin care acesta a testat in favoarea lui si aceste imobile, și înscrisul prin care legatarul a înstrăinat aceste imobile lui, pârâta promitentă.
S-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, învederându-se că există acordul pârâților, fiind întrunite toate condițiile prevăzute de lege.
In drept acțiunea s-a întemeiat pe disp.art 1073 - 1075 Cp civ.
Pârâta nu a depus întâmpinare conform prevederilor art 115 - 118 Cpc, si nu s-a prezentat la soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 13350/24 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul -, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a motivat în esență că nu se poate constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare deoarece promitenta vânzătoare nu era proprietara imobilului - teren și construcții, pentru că aceasta, la rândul ei, încheiase la 06 nov.1958 un înscris sub semnătură privată cu - proprietarul imobilului pe care-l dobândise ca moștenitor testamentar - înscris cu o valoare de antecontract ce nu a avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate întrucât părțile au prevăzut expres ca vânzarea să aibă lor la o dată ulterioară și întrucât înscrisul s-a încheiat sub incidența Decr.144/1958 - care cerea atât autorizația prealabilă cât și forma autentică pentru înstrăinarea imobilului.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții - Tribunalul Dolj - investit cu soluționarea căii de atac calificând calea de atac,în raport de valoarea imobilului stabilită prin expertiză și de prevederile art.2821alin.1 pr.civ., ca fiind apel.
Prin motivele formulate, apelanții reclamanți au criticat sentința pentru neexaminarea tuturor probelor - susținând că prima instanță s-a limitat la a analiza actul încheiat de pârâtă pentru cumpărarea imobilului și pentru că în baza principiului rolului activ nu a pus în discuție întemeierea acțiunii pe dispoz.art.111 pr.civ.
Apelanții au invocat și încălcarea dispozițiilor art.1294 civ.
Prin decizia nr.180 din 17 martie 2009, Tribunalul Dolja respins apelul, reținând că pentru valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare trebuie întrunite condițiile de fond prevăzute de art.948 civ. precum și condițiile speciale privitoare la obiectul convenției - în speță nefiind îndeplinită condiția calității promitentului vânzător de proprietar al bunului.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea acesteia, admiterea apelului, schimbarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii și constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare și în temeiul art.111 pr.civ. constatarea existenței dreptului lor de proprietate asupra imobilului.
Au invocat reclamanții nemotivarea deciziei, neexaminarea motivului de apel privitor la neanalizarea acțiunii de către prima instanță prin prisma art.111 pr.civ. prima instanță referindu-se doar la actul încheiat de pârâta pentru cumpărarea imobilului în litigiu.
Au susținut că în mod nelegal prima instanță a constatat că acțiunea nu a fost formulată, în contradictoriu cu adevăratul proprietar întrucât potrivit art.1294 civ. vânzarea presupune existența unei convenții prin care părțile se obligă la transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului și respectiv la plata prețului, iar art.1295 civ. prevede că vânzarea este perfectă și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului.
Raportând aceste prevederi la actul încheiat de pârâtă la 06 nov.1958, reclamanții au susținut că a avut ca efect transmiterea proprietății de îndată ce pârâta a intrat în posesia imobilului de la acea dată, s-a comportat ca un adevărat proprietar și a înstrăinat ulterior imobilul în calitate de proprietar.
Au mai susținut că având în vedere legislația prohibitivă de la acel moment, actul nu se putea încheia într-o altă formă, dar voința reală a părților contractante a fost de a vinde și respectiv de a cumpăra.
Referindu-se strict la construcție, reclamanții au susținut că se impunea validarea convenției întrucât pentru înstrăinarea acesteia nu se cere forma autentică.
A precizat că a vândut o parte din imobilul ce a făcut obiectul legatului și anume 520 mp. teren din 5000 mp.și o casă cu anexe, magazie și grajd - pentru care a primit prețul convenit de 15.000 lei, iar ulterior, după încheierea actului dintre pârâtă și autorul lor cu privire la același imobil, s-a reamenajat casa, în prezent având 5 camere, 2 holuri, bucătărie, baie și anexe.
Recursul este nefondat.
Decizia, deși succint motivată, cuprinde în esență considerentele ce justifică menținerea sentinței și respingerea apelului.
Cum sentința a fost amplu motivată în fapt și în drept, iar considerentele constituiau un raționament logic ce a dus la soluția pronunțată, nu se mai impunea preluarea lor în decizia pronunțată de Tribunalul Dolj.
Prin acțiunea formulată de reclamanți, întemeiată în drept pe dispoz.art.1073-1077 civ. s-a cerut instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate valabilitatea unei convenții de vânzare-cumpărare încheiată între pârâtă și autorul lor - privitoare la un imobil situat în intravilanul Mun.C, compus din teren și construcții - convenție consemnată într-un înscris sub semnătură privată.
Reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.111 pr.civc. - și nu au cerut să se constate existența unui drept întrucât o asemenea acțiune presupune preexistența dreptului or, în speță, reclamanții au urmărit obținerea unui titlu constitutiv de drepturi - hotărârea ce constată valabilitatea vânzării-cumpărării ținând loc de titlu pe data pronunțării ei - având efecte constitutive, iar nu declarative.
Prin urmare, nu exista o justificare pentru recalificarea, de către prima instanță, a temeiului de drept al acțiunii.
Constatarea valabilității unei convenții de vânzare-cumpărare presupune, așa cum corect a motivat tribunalul, analizarea îndeplinirii atât a condițiilor generale de valabilitate a actului juridic prevăzute de art.948 civ. cât și a condițiilor speciale ale vânzării privitoare atât la lucrul vândut, cât și la preț.
Una din condițiile lucrului vândut este aceea ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut - individual determinat.
Această condiție este necesară având în vedere că vânzarea este un contract translativ de proprietate, astfel că vânzătorul pentru a transmite dreptul trebuie să fie titular al acestui drept de proprietate.
Prin urmare, pentru valabilitatea convenției în discuție, corect instanța a pornit analiza de la verificarea acestei condiții pentru a stabili dacă pârâta -promitenta vânzătoare - era proprietara imobilului vândut.
S-a constatat că aceasta nu deținea un titlu valabil întrucât actul sub semnătură privată denumit chitanță, pe care aceasta l-a încheiat la 01.05.1958 cu o terță persoană -, neatrasă în proces, nu întrunește condițiile actului juridic de vânzare-cumpărare a imobilului.
S-a reținut în primul rând, pe baza clauzelor din act, că părțile s-au obligat să încheie ulterior vânzarea propriu-zisă și anume după obținea autorizațiilor necesare cerute de art.14 din Decretul 144/1958 -în vigoare la acea dată - dispoziție conform căreia înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, se va putea face numai cu autorizația prealabilă dată de către comitetele executive ale sfaturilor populare și numai în forma autentică.
Cum actul sub semnătură privată nu a fost urmat de încheierea ulterioară a unui act autentic în condițiile lefii, pârâta nu a devenit proprietara imobilului, astfel că nu putea să transmită autorului reclamanților un drept pe care nu-l avea în patrimoniul său - conform reguli potrivit căreia nimeni nu poate să transfere mai multe drepturi decât are " nemo dat quod non habet "sau "nemo plus iuris ad alium transfere potest, quam inse habet".
Cât privește interpretarea dispozițiilor art.1294 și 1295 din codul civil - aceasta nu duce la o altă soluție în speță.
Aceste texte cuprind o reglementare generală a convenției de vânzare-cumpărare întrucât se referă la orice lucru ce poate să facă obiectul vânzării, prevăzând de principiu caracterul consensual al contractului de vânzare-cumpărare -în sensul că vânzarea se realizează pe momentul acordului de voință, fără a fi necesară remiterea lucrului și plata prețului, aceste operațiuni putând fi ulterioare convenției.
Prin excepție de la principiul consensualismului, în toate cazurile speciale prevăzute de lege, vânzarea devine un contract solemn.
Conform dispozițiilor legale în vigoare (art.2 alin.1 din Titlul X al Legii 247/2005) terenurile - indiferent că sunt situate în intravilanul ori extravilanul localităților și indiferent de destinația ori întinderea lor pot fi înstrăinate ori dobândite prin acte juridice între vii, sub sancțiunea nulității absolute, numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică.
Reglementări similare au existat în privința imobilelor și anterior chiar și la data încheierii convenției din 1 mai 1958. După cum s-a arătat mai sus, la acea dată art.14 din Decr.144/1958 cerea atât forma autentică pentru înstrăinarea imobilelor, cât și o autorizația prealabilă - condiții neîntrunite în privința convenției încheiată de pârâta vânzătoare.
Exercitarea de către pârâtă a unei simple posesorii asupra imobilului nu a dus la validarea titlului.
De altfel, în cauză nu s-a invocat uzucapiunea - ci convenția - mod distinct de dobândire a proprietății.
Nu se poate constata nici dobândirea dreptului de proprietate doar asupra construcției de îndată ce actul încheiat în anul 1958 nu are valoarea unei vânzări-cumpărări - din considerentele deja arătate, ci a unei promisiuni de încheiere a actului de vânzare și, prin urmare, nu a avut ca efect transferarea dreptului d proprietate nici asupra construcției.
Față de toate aceste considerente, nu se constată temeiuri de modificare a deciziei, fiind corect interpretate și aplicate dispozițiile legale în soluționarea cauzei, urmând a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, - și ( fostă ) împotriva deciziei civile nr.180 din 17 martie 2009,pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
15.07.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu
