Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 88

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anamaria Busuioc

JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol Năstase

Judecător - -

Grefier

******************************

La ordine a venit spre pronunțare recursul promovat de pârâta SC SA - prin lichidator judiciar " "SRL B, împotriva sentinței civile nr.1392/D/24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

- delibrând-

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1392/D din 24.09.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta "" B prin lichidator judiciar B, și, drept consecință, s-a constatat că reclamantul a prestat activitate pentru societatea pârâtă în perioadele 20.08.1977 - 22.02.1979 și 4.07.2980 - 16.02.1990 activitate ce se încadrează în grupa I de muncă.

În motivarea acestei soluții instanța de fond a reținut că:

Astfel cum recunoaște și societatea pârâtă și cum se consemnează și în carte de muncă a reclamantului depusă la dosar, acesta a fost angajat al SC SA B în perioada 20.08.1976 - 28.02.2003, având funcția de electrician (fila 8 și următoarele din carnetul de muncă seria - nr.-).

În acest interval de timp, societatea pârâtă consemnează la poziția nr.62 că reclamantul a lucrat în perioadele 20.08.1977-22.02.1979 și 04.07.1980 -16.02.1990 în grupa a II-a de muncă, iar la poziția nr.63 că în perioada 16.02.1990 - 01.04.2001 a lucrat în grupa I de muncă. În răspunsul la interogatoriu se arată că în perioada în care a fost angajat al SC SA B reclamantul a lucrat 50% din timp în grupa I de muncă și 50% din timp în grupa a II-a de muncă și numai în mod arbitrar intervalul de timp lucrat a fost împărțit în două pentru a putea fi exprimat în timp 100% timp lucrat într-una sau alta din grupe. Pârâta nu justifică în nici un fel, însă, această afirmație prin indicarea condițiilor concrete de muncă ce ar fi impus pentru 50% din timpul de muncă recunoașterea grupei I de muncă iar pentru celelalte 50 de procente timp recunoașterea grupei a Ii-a de muncă.

Or, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză sunt categorice și nu au fost combătute de către pârâtă printr-o probă de aceeași valoare: pentru reclamant, care a activat ca electrician de întreținere sau exploatare, pe toată platforma SC SA B, în locuri de muncă ce au fost încadrate în grupa I de muncă potrivit Deciziei nr.39/03.02.1997 se impune acordarea acestei grupe de muncă deoarece s-a expus la aceleași noxe și pericole ca și ceilalți salariați cărora li s-a recunoscut această grupă, fiind în plus expuși și pericolelor specifice meseriei lor, de lucru la înaltă tensiune. În aceste condiții de muncă se impun instructaje speciale, echipamente de securitate speciale, administrarea de antidoturi, de toate acestea beneficiind și reclamantul, potrivit contractului individual de muncă, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a lucrului în mediu toxic. Faptul că reclamantul a beneficiat și de sporul de 25% de toxicitate constituie tot o recunoaștere materială a faptului că muncă s-a desfășurat în condiții grele, periculoase care îi pot afecta sănătatea, desfășurarea activității în condiții toxice, mai ales când se depășesc cu mult limitele admise cât și lucrul în factori de stres au ca urmare slăbirea capacității organismului de a se apăra, scade capacitatea de muncă și de cele mai multe ori duce la îmbolnăviri fizice și psihice care, de regulă, nu sunt înregistrate ca boli profesionale deoarece nu există o monitorizare corectă a fenomenului iar pe de altă parte boala se manifestă în plinătate la pensie, când nu mai poate fi înregistrată ca boală profesională.

Concluzionează expertul că, desfășurându-și activitatea în perioadele solicitate în condiții deosebite de muncă 100% din timpul lucrat, reclamantul are dreptul să primească grupa I de muncă pentru a putea beneficia de reducerea duratei activității, singura modalitate în care se acordă o compensație pentru lucrul în condiții deosebite.

În consecință, instanța a constatat aplicabile dispozițiile ordinului nr. 50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii, care are în vedere perioada lucrată după data de 18.03.1969 până la intrarea în vigoare a ordinului și în continuare (pct.13).

Potrivit acestui act normativ, de încadrarea în grupele I și II de

muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

, de asemenea, de aceleași drepturi personalul muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele și II de muncă (pct.3).

Încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii (pct.4).

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.) (pct.6).

Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II cel puțin 70% din programul de lucru (pct.7).

Prin urmare, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte în ceea ce privește perioadele de timp lucrate în condiții de muncă ce justifică acordarea grupei I de muncă, respectiv 20.08.1977 - 22.02.1979 (data încorporării - fila 8 carnetul de muncă) și 04.07.1980 - 16.02.1990.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a declarat recurs de către "" A. B prin lichidator judiciar, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

Criticând hotărârea primei instanțe, recurenta a invocat următoarele motive de modificare încadrabile în prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă:

- s-au încălcat dispozițiile legale în domeniu potrivit cărora încadrarea în grupa I de muncă se realiza în funcție de condițiile deosebite de muncă și proporțional timpului efectiv lucrat în respectivele locuri de muncă; astfel, au fost eludate dispozițiile pct. 9 și 10 din Ordinul 50/1990, ale Ordinelor 125/1990, 969/1990, 1566/1995, ale HG456/1990 și 559/1990;

- nu s-a avut în vedere că prin Decizia 39/3.02.1997 -emisă în temeiul Ordinului 50/1990 - s-au stabilit locurile de muncă încadrate în grupa I și II de muncă, funcție de care s-au calculat și virat la bugetul asigurărilor sociale de stat, diferențiat, contribuțiile reglementate de Legea 49/1992, OUG2/1999.

Legal citat, intimatul s-a prezentat personal în instanță și prin apărător angajat a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat justificat de faptul că legal și temeinic s-a reținut la fond că activitatea sa, deși încadrată în grupa a II-a se desfășoară în aceleași condiții de risc toxic precum activitatea angajaților încadrată în grupa I; nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art.300, 3041, 312 Cod procedură civilă constată că acesta este nefondat justificat de considerentele ce se vor dezvolta.

- Ordinul 125/1990 invocat de către reclamantă nu-și găsește incidență în cauză având în vedere că dispozițiile sale - așa cum reiese și din denumire - vizează locurile de muncă (.) cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I ȘI II de muncă în vederea pensionăriipentru perioada lucrată după 1.03.1990, ori hotărârea recurată nu a admis decât pentru perioada lucratăpână la 16.02.1990;chiar dacă solicitarea inițială a reclamantului a vizat perioada de până la 31.12.2002 ( fl. 35 ), prin neadmiterea pretențiilor după 16.02.1990, recurenta nu are interes a formula critici în recurs pentru această perioadă.

- Decizia nr. 39/3.02.1997 ( fila 92 ) nu avea puterea de a produce efecte retroactive, ci doar de a reglementa încadrarea în grupele I și II de muncă, respectiv de a modifica încadrarea în grupa I din grupa a II-a a unor categorii conf. Ordinului 1566/1995 pentru viitor, respectiv după emiterea sa - 3-02.1997; ori în cauză nu s-a acordat reclamantului câștig de cauză pentru perioada de după 16.02.1990, astfel încât să se impună analiza incidenței dispozițiilor deciziei amintite.

- Într-adevăr pct-ul 13 din Ordinul 50/1990 prevede că perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/1969, 105/1976 și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea, însă acest act normativ avea caracter de normă generală, reclamantului aplicându-i-se dispozițiile cu caracter special ale HG559/1990; ori potrivit art. 1 din HG559/1990 personalul care este în activitate de la locurile de munca cu condiții deosebite din unitățile Ministerului Industriei Chimice și, conform listei-anexe la prezenta hotărâre, de încadrare în grupa I de munca în vederea pensionarii, pe întreaga perioada lucrată, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990; iar la punctul nr. 8 din lista anexă, activitatea prestată în locul de muncă având ca obiect fabricarea acidului azotic concentrat, acizilor sulfonitrici, denitrarea și concentrarea acidului sulfuric, hidrazinei, precum și separarea izomerilor, manipularea și prelucrarea nitro și aminoderivatilor, era încadrată în grupa de muncă, fără nici o condiționare privind timpul efectiv lucrat în astfel de locuri.

Din constatările expertului ( fila 45 fond ) - necontestate de către recurentă - reiese că specificul activității întreprinderii era tocmai cel redat la punctul 8 din lista anexă la.HG559/1990; prin urmare reclamatul trebuia să beneficieze de încadrarea în grupa I de muncă pentru perioada reținută de prima instanță.

În atare împrejurări - reținând că timpul efectiv de muncă nu prezintă relevanță față de dispozițiile speciale, că Decizia 39/1997 nu se aplică perioadei pentru care s-a dat câștig de cauză reclamantului, criticile de la punctele 2-5 din recurs nu se mai impun a fi examinate distinct ( ultima neavând nici legătură cu cauza ).

Prin urmare, pentru considerentele expuse, constatând că nici una din susținerile recurentului nu se confirmă ca fiind întemeiate, și că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul, promovat de pârâta SC SA - prin lichidator judiciar " "SRL B, împotriva sentinței civile nr.1392/D/24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-,ca nefondat.

Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,30 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători,

-

Grefier,

Red./

Red. 01.02.2008

Tehn.2 ex.01.02.2008

Președinte:Anamaria Busuioc
Judecători:Anamaria Busuioc, Doru Octavian Pîrjol Năstase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Bacau