Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 882/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 882/
Ședința publică din 05 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul -, împotriva deciziei civile nr.35/A din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 1 aprilie 2009, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, grefierul de ședință învederează instanței că, la data de 5 mai 2009, prin intermediul serviciului de registratură al instanței, s-au depus note de ședință de către recurentul-reclamant -.
Curtea constată că susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință de la data de 30 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.02.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliară, asupra construcțiilor și plantațiilor edificate de pârâți pe proprietatea sa, respectiv casă de locuit, fânar, gard de beton, garaj (șopron), cotețe de păsări, -de-vie, 16 pomi fructiferi aflați pe rod și pomi fructiferi neintrați pe rod, realizate de pârâtul, casă de locuit, garaj (șopron), de păsări, gard din scândură și plasă de sârmă și 40 de pruni aflați pe aliniamentul de hotar, realizate de pârâtul și casă de locuit, șopron, gard din scândură și plasă de sârmă și -de-vie, realizate de pârâtul și evacuarea acestora. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
A motivat reclamantul că prin sentința civilă nr.484/20.09.2005 pronunțată de Judecătoria Bălcești, cei 3 pârâți au fost obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile în suprafață de 3272. 3116. și 4253. situate în pct." sat ". Întrucât a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la demolarea construcțiilor pe care le-au edificat pe aceste terenuri, identificate prin cele două expertize efectuate în cauză, reținându-se buna-credință a acestora, a dobândit prin accesiune imobiliară drept de proprietate pentru aceste construcții și plantații, fapt ce-l îndreptățește să ceară evacuarea pârâților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, art.480, art.489 și urm. Cod civil.
Prin sentința civilă nr.387 din 19 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea și s-a constatat că reclamantul a dobândit: dreptul de proprietate asupra imobilelor casă de locuit, fânar, gard de beton, garaj, două cotețe de păsări și 450 plantație -de-vie, toate edificate de pârâtul, pe suprafața de 3.272; dreptul de proprietate asupra unei case de locuit, garaj, de păsări, gard din scândură și plasă de sârmă și 40 de pruni, bunuri edificate de pârâtul pe terenul în suprafață de 3.116, precum și dreptul de proprietate asupra bunurilor casă de locuit, șopron, gard din scândură și plasă de sârmă edificate de pârâtul pe terenul în suprafață de 4.253
S-a dispus evacuarea celor trei pârâți din imobilele asupra cărora reclamantul a dobândit dreptul de proprietate și au fost obligați pârâții la 850 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.
În argumentarea soluției date, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.484/2005 pronunțată de Judecătoria Bălcești, pârâții au fost obligați să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie 3 suprafețe de teren situate în comuna, pct. "V sat ", terenuri pe care aceștia au edificat construcții și au înființat plantații.
Pârâtul a edificat pe suprafața de 3272 cu vecini la E - drum comunal, V - rest proprietate, S - și N - rest proprietate, o casă de locuit, fânar, gard de beton, garaj, cotețe de păsări și a plantat cu de vie o suprafață de 450
Pârâtul a edificat pe terenul în suprafață de 3116 p, cu vecinii E - drum comunal, V - rest proprietate, S - teren ocupat de, N - teren ocupat de casă de locuit, garaj, de păsări, gard din scândură și plasă de sârmă și a plantat 40 de pruni, iar pârâtul a edificat pe suprafața de 4253, cu vecinii E - drum comunal, V - rest proprietate, S - rest proprietate, N - teren ocupat de, o casă de locuit, șopron, gard din scândură și plasă de sârmă.
Întrucât a fost reținută buna-credință a pârâților la edificarea construcțiilor și înființarea plantațiilor, cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr.484/2005 pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr.1950/2005, a fost respins capătul de cerere privind obligarea acestora la demolare și desființare lucrări, astfel reclamantul a devenit proprietarul construcțiilor edificate pe terenurile proprietatea sa, dobândind însă și obligația de a îi despăgubi pe constructori.
Sentința civilă nr.484/2005 a fost pusă în executare, prin intermediul executorului judecătoresc, la data de 15.12.2006 (41-43).
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, și, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, motivele expuse regăsindu-se în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În esență, apelanții au susținut că instanța de fond a fost lipsită de rol activ și a consacrat dreptul de proprietate al intimatului-reclamant, prin accesiune imobiliară artificială asupra construcțiilor dispunând evacuarea, fără să analizeze și dreptul lor de creanță ce decurge din lege.
Astfel, sentința apelată a fost investită cu formulă executorie și pusă în executare silită prin, deși nu le-a fost comunicată pentru a fi cenzurată în căile de atac.
Intimatul a invocat excepția tardivității apelului, potrivit dispozițiilor art.284 (1) Cod procedură civilă.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.35/A din 10 februarie 2009, a dmis apelul, a desființat în totalitate sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut că excepția invocată în apel este neîntemeiată, sentința a fost comunicată apelanților în comuna, județul V, iar din "dovada de primire a procesului-verbal de predare" nu a rezultat că aceștia au fost încunoștințați legal, în condițiile în care unul din trei apelanți, este plecat din țară de mai mulți ani, iar altul este în vârstă.
La data de 06.11.2008, apelanții au formulat cerere pentru a li se comunica sentința (62 dosar) și în apel, tribunalul a încuviințat proba testimonială pentru a verifica dacă s-a aflat în țară la data judecării cauzei în fond și comunicării sentinței.
Martorii și au declarat că apelantul este plecat din țară la muncă de mai mulți ani. Toți apelanții au locuit în gospodării diferite și în curți separate (dar sunt frați, respectiv tată).
Tribunalul a constatat că în comunicarea sentinței, prima instanță nu a respectat dispozițiile art.266 (3) Cod procedură civilă, astfel că apelul declarat este în termenul prevăzut de art.284 (1) și (2) Cod procedură civilă pentru toți apelanții - coparticipanți-pârâți în procesul dedus judecății.
În apel, apelantul a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr.387 din 19 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr- - până la soluționarea apelului.
În motivarea acestei cereri, apelantul a susținut că sentința a fost pusă în executare silită, și printre altele, s-a dispus și evacuarea sa, a fratelui și tatălui, deși nu mai au altă locuință.
Prin încheierea nr.132 din 16.12.2008, tribunalul a respins cererea de suspendare a sentinței, reținând că această instituție juridică are incidență doar în faza căii de atac a "recursului" (art.300 Cod procedură civilă) și a hotărârilor judecătorești definitive (art.376 alin.1 Cod procedură civilă).
S-a constatat că în cauza de față nu s-a realizat comunicarea legală a sentinței față de toți participanții procesului, iar aceasta nu a devenit definitivă și nici executorie.
Analizând apelul pe fondul cauzei, în raport de criticile aduse și probele administrate, tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr.484 din 20 septembrie 2005 Judecătoriei Bălcești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.326/A/5 mai 2006 Tribunalului Vâlcea și irevocabilă în baza deciziei civile nr.1098/R/6.09.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, a fost admisă acțiunea civilă de revendicare introdusă de intimatul-reclamant și apelanții-pârâți obligați să respecte dreptul de proprietate asupra terenului din pct. "V Satului" Bălcești pe care se află amplasate construcțiile: case, anexe gospodărești și plantație de pomi fructiferi.
Din considerentele acestor hotărâri judecătorești a rezultat că pârâții au fost constructori de bună-credință în momentul edificării construcțiilor, acestea fiind realizate în baza certificatului de urbanism, autorizației de construcție (82-108, dosar nr.1950/2004 al Judecătoriei Bălcești atașat cauzei de față, spre consultare).
Prin sentința apelată nr.387 din 19 iunie 2008 Judecătoriei Bălceștia fost statuat dreptul de proprietate al intimatului-reclamant asupra construcțiilor, plantației, invocându-se accesiunea artificială imobiliară, ca mod de dobândire a proprietății, conform art.494 Cod procedură civilă.
S-a constatat că prima instanță a soluționat cauza cu neobservarea dispozițiilor art.488 Cod civil, teza ultimă, ce instituie obligația persoanei ce a devenit proprietar asupra construcțiilor sau plantației, prin accesiune artificială imobiliară, de a despăgubi pe constructor. C care ridică o construcție pe terenul altuia și este de bună-credință, dobândește împotriva proprietarului terenului, un drept de creanță.
Acest mod de judecată unilaterală echivalează cu o neexaminare a cauzei, în plenitudinea tuturor problemelor de drept și intereselor părților din proces.
În atare situație, a fost admis apelul în temeiul dispozițiilor art.297 Cod procedură civilă, desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cu ocazia rejudecării, s-a dispus ca prima instanță să respecte principiul rolului activ reglementat de art.129 (5) Cod procedură civilă și să aibă în vedere egalitatea de tratament și șanse ale tuturor participanților în procesul civil.
În situația în care una din părți nu-și poate apăra personal drepturile protejate de lege, are posibilitatea de a solicita ajutor judiciar gratuit, conform nr.OG51/2008.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, invocând, în esență, motive încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se reiterează excepția tardivității apelului, în raport de dispozițiile art.284 alin.1 Cod procedură civilă, în condițiile în care din dovezile de primire și procesul-verbal de predare nu rezultă că pârâților le-ar fi fost comunicată legal hotărârea, câtă vreme unul dintre aceștia este plecat din țară și nu a fost formulată cerere de repunere în termenul de declarare a apelului.
Se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, cu referire la dispozițiile art.488 teza ultimă Cod civil.
Se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii adoptată de instanța de apel, în sensul respingerii apelului formulat de pârâți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Prin concluziile scrise, recurentul solicită respingerea excepției inadmisibilității căii de atac, excepție invocată de instanță, din oficiu, susținând, în esență, că această soluție nu ar fi corectă față de reclamant, iar intimații au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în subsidiar respingerea ca nefondat și menținerea soluției adoptată de instanța de apel.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului, excepție care vizează practic investirea instanței și implicit competența de a soluționa căile de atac în cauza de față.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite, că cererea este actul de investire a instanței,. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
În cererea introductivă de instanță formulată la data de 11.02.2008, valoarea imobilelor a căror proprietate s-a solicitat a fi constatată de instanță, este sub 100.000 lei, valoarea fiind stabilită prin expertiza efectuată în dosarul nr.1950/2004 al Judecătoriei Bălcești, având ca obiect revendicarea acelorași imobile (138-146), de expert tehnic la data de 11.08.2005, dosar anexat prezentei cauze, valoare necontestată de părțile litigante.
Pe fond, cauza a fost soluționată la data de 19 iunie 2008, apelul a fost pronunțat la 10 februarie 2009, ulterior modificării art.2821Cod procedură civilă prin Legea nr.195/2004 și Legea nr.219/2005, prin care s-a statuat că "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță. litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei".
Articolul 2821Cod procedură civilă, cu modificările ulterioare mai sus menționate, a intrat în vigoare anterior judecării în fond a pricinii, fiind pe deplin aplicabil în cauză, în raport de dispozițiile art.725 alin.1 Cod procedură civilă, astfel încât hotărârea primei instanțe era susceptibilă numai de exercițiul căii de atac a recursului.
În raport de natura evaluabilă a cauzei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului acțiunii în constatare a dreptului de proprietate fiind mai mică de 100.000 lei, se constată că în cauză tribunalul a adoptat soluția ca instanță de recurs, nu de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Fiind investită cu o cale de atac neprevăzută de lege în cauza de față, Curtea constată că nu este competentă să o soluționeze, recursul la recurs nefiind o cale de atac prevăzută de Codul d e procedură civilă de competenta instanțelor, recursul fiind astfel inadmisibil prin raportare și la dispozițiilor art.159 pct.1 Cod procedură civilă, soluția unei eventuale declinări de competență nefiind posibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul -, împotriva deciziei civile nr.35/A din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./13.05.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
