Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 9/A/2010
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 272 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați și, având ca obiect acțiune în constatarea simulației.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei apelante, avocat, cu împuternicire avocațială la 13 din dosarul de apel și pârâta intimată, asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la 25 din dosarul de apel, lipsă fiind reclamanta apelantă și pârâtul intimat.
Reprezentantul reclamantei apelante depune la dosar chitanța nr. -/20.01.2010, care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2403 lei și timbre judiciare în valoare de 5 lei, apelul fiind astfel legal timbrat.
La întrebarea instanței, dacă sentința civilă nr. 8170/10.09.2002 a Judecătoriei Cluj -N pronunțată în dosar nr. 13771/2001 a rămas definitivă și irevocabilă, pârâta intimată, precum și reprezentanta acesteia, doamna avocat, arată că sentința civilă nr. 8170/10.09.2002 a Judecătoriei Cluj -N a rămas definitivă prin nerecurare, neputând să depună la dosar un exemplar din această hotărâre judecătorească, întrucât exemplarul a fost dus la Serviciul de carte funciară în vederea întabulării.
Reprezentanta pârâtei intimate revine și arată că partea pe care o reprezintă deține în xerocopie un exemplar din sentința civilă nr. 8170/10.09.2002 a Judecătoriei Cluj -N investită cu formulă executorie, astfel că prezintă spre vedere instanței acest exemplar al sentinței și se obligă să-l xerocopieze, urmând să depună un exemplar la dosar, iar un exemplar să-l comunice reprezentantului reclamantei apelante.
Reprezentantul reclamantei apelante depune la dosar un set de acte, respectiv copii de pe următoarele înscrisuri: adeverința medicală eliberată de Dr. la data de 03.11.2009, care atestă bolile de care suferă reclamanta apelantă, copie de pe un contract de joc nr. 17572/01.08.1994 încheiat între B și, copii de pe trei contracte de muncă încheiate între B și la data de 01.08.1996, la data de 15.07.1997 și la data de 14.07.1998, două convenții adiacente contractelor de muncă, dintre care una poartă nr. 693/24.07.2000, o adeverință ce atestă veniturile realizate de pârâtul intimat în perioada iunie 1994- decembrie 2002 și o copie de pe cartea de muncă a numitei (), pentru a se vedea și veniturile de care a beneficiat pârâta intimată.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită în probațiune audierea a doi martori, respectiv a numiților și Boton, unul dintre aceștia fiind martorul care nu a fost audiat în cauză pentru că instanța de fond a considerat că este în grad prohibit de lege cu reclamanta, însă acesta este rudă de gradul IV cu reclamanta și nu este în grad prohibit de lege cu aceasta. Arată că, ambii martori cunosc faptul că reclamanta a dorit ca terenul în litigiu să rămână fiului ei, respectiv pârâtului intimat. De asemenea solicită încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei apelante, deorece în fața instanței de fond nu a fost administrată această probă deși s-a încuviințat. Arată că datorită stării de sănătate precare a reclamantei apelante, aceasta nu se poate prezenta în instanță, astfel că interogatoriul urmează să fie luat la fața locului, respectiv la locuința reclamantei apelante.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că în principiu se opune probelor solicitate de reprezentantul reclamantei apelante, însă dacă instanța va încuviința aceste probe se vede obligată să propună probe și pentru pârâta intimată, pentru a se păstra principiul egalității.
Curtea, după deliberare, în temeiul art. 292 alin. 1 teza I pr.civ. respinge cererile în probațiune solicitate de reprezentantul reclamantei apelante, întrucât în ce privește proba cu martori, această cerere în probațiune nu a fost solicitată prin motivele de apel, iar necesitatea administrării probei cu martori nu rezultă din mersul dezbaterilor. În ce privește proba cu interogatoriul reclamantei apelante, de asemenea, Curtea constată că această probă nu s-a solicitat prin memoriul de apel și necesitatea administrării probei cu interogatoriul reclamantei apelante nu rezultă din mersul dezbaterilor. Curtea constată că prin memoriul de apel aceste probe nu au fost solicitate, apelanta arătând doar că prima instanță nu a administrat aceste probe.
Având în vedere aspectele menționate anterior, Curtea respinge cererile în probațiune solicitate de reprezentantul reclamantei apelante.
Întrucât în timpul dezbaterilor, pârâta intimată a xeroxat sentința civilă nr. 8170/10.09.2002 a Judecătoriei Cluj -N, reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar o copie de pe sentința mai sus menționată, iar o copie o comunică reprezentantului reclamantei apelante.
Reprezentantul reclamantei apelante arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat și solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de apel care se referă la constatarea nulității absolute atât a actului secret de donație, cât și a actului aparent de vânzare-cumpărare, pe motiv că s-au încălcat dispozițiile art. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, având în vedere că o atare cerere a fost formulată pentru prima dată prin memoriul de apel, direct în fața instanței de apel, nefiind invocată nicăieri în fața primei instanțe și intrând deci sub incidența prevederilor art. 294 alin. 1.pr.civ. și pune în discuția părților această excepție.
Curtea constată că în prezenta cauză nu se impune amânarea pronunțării hotărârii, motiv pentru care, după deliberare, respinge solicitarea formulată în acest sens de reprezentantul apelantei.
Nefiind de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, în principal solicită desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanței de fond, iar în subsidiar solicită modificarea în totalitate a sentinței apelate și admiterea acțiunii așa cum fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Arată că, dorința unică a reclamantei apelante a fost aceea de a-și gratifica fiul cu terenurile în litigiu, acesta fiind unicul care a contribuit la întreținerea mamei sale, iar reclamanta apelantă dorea ca terenurile să rămână în familie, respectiv fiului ei. Totodată, arată că reclamanta apelantă a dat aceste terenuri ca părinte fiului ei, iar la acel moment mama și fiul au gândit o modalitate de transferare a dreptului de proprietate de la mamă la fiu, pentru ca în momentul când fiul său va construi pe teren, să nu existe probleme cu banca. De asemenea, arată că poziția pe care reclamanta apelantă o are în prezentul dosar este aceea că reclamanta cunoaște situția financiară a fiului ei, precum și faptul că acesta avea venituri consistente, iar dorința acesteia era aceea de a-și gratifica fiul, precizând că nu este vorba de o simulație. Invocă prevederile art. 1189 cod civil și arată că există Decizia nr. 1149/1947 a Tribunalului Suprem în care se arată că relația de rudenie, fiu, fiică și mamă nu necesită a fi dovedită cu un act ascuns, care să reprezinte voința reală a părților.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită admiterea excepției invocate în temeiul art. 294 alin. 1.pr.civ. din oficiu de către instanță. Solicită respingerea apelului formulat de către reclamantă, iar pe cale de consecință menținerea în tot a sentinței apelate, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Arată că terenul ce face obiectul prezentului dosar a fost dat de reclamantă pârâților intimați în timpul căsătoriei acestora prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare și nu există nici o logică privind donația doar în interesul fiului reclamantei și nu în favoarea ambilor soți. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe, conform dovezii de la 79 din dosarul instanței fond.
Curtea pune în vedere reprezentantei pârâtei intimate faptul că, întrucât nu a formulat apel împotriva hotărârii primei instanțe sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată la fond, și nici aderare la apelul reclamantei, nu poate solicita în această fază procesuală acordarea cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate în fața primei instanțe, putând pretinde doar cheltuielile de judecată ocazionate cu judecarea apelului.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 272/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect acțiunea în simulație; s-a respins cererea pârâtei, de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, printr-un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat la data de 12.11.2001, reclamanta a înstrăinat pârâtului, la acea dată căsătorit cu pârâta, terenul în suprafață de 1 ha 1600 mp. înscris în titlul de proprietate nr. 1650/3235/11.08.2001, 59, parcele 19842/1, 19837 și 19842/4, acest antecontract de vânzare-cumpărare fiind valorificat prin sentința civilă nr. 8170/2002, pârâții și întabulându-și dreptul de proprietate asupra acestui teren în CF nr. -, - și - C-N, cu titlu de bun comun.
Reclamanta a invocat în susținerea acțiunii sale operațiunea simulației prin deghizare, susținând că în realitate nu a fost un antecontract de vânzare-cumpărare, ci o donație al cărui unic beneficiar a fost pârâtul, fiul reclamantei, antecontractul de vânzare-cumpărare fiind actul public, iar actul de donație fiind actul secret, care însă nu a existat în realitate.
Pentru a se putea vorbi de existența unei simulații în forma deghizării naturii juridice a actului încheiat, ar fi fost necesar ca actul de donație să întrunească toate condițiile de valabilitate prevăzute de lege, inclusiv condiția privind forma autentică a încheierii sale.
Este adevărat că părțile, datorită relațiilor de rudenie existente între ele, s-ar putea prevala teoretic de dispozițiile art. 1198.civ. privind imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris, însă, în cauza de față o astfel de prevalare nu prezintă nicio relevanță, și aceasta, deoarece este necesar a se face distincție între forma scrisă a unui act cerută ad probationem, când actul există, însă nu poate fi dovedit decât printr-un înscris, în afară de excepțiile prevăzute de lege, printre care și cea de la art. 1198.civ. și forma scrisă a unui act cerută ad validitatem, când în lipsa acesteia actul nu există în realitate.
Este cazul pretinsului contract de donație, pentru care forma autentică este cerută ad validitatem, în absența acesteia actul nu există, singurul act existent și care reflectă raporturile dintre părți, fiind contractul de vânzare-cumpărare.
S-a mai reținut de către prima instanță că motivația reclamantei în prezentul demers judiciar a fost aceea de a exclude terenul din litigiu din masa bunurilor partajabile, datorită situației actuale în care se găsesc cei doi foști soți, reclamanta neoferind nicio explicația plauzibilă pentru care ar fi recurs la procedura simulației, în condițiile în care încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare, care a fost valorificat ulterior printr-un demers judiciar, a presupus, de asemenea, plata unor taxe la valoarea imobilului, deci la o valoare comparabilă cu cea a taxelor pe care le-ar fi necesitat încheierea unui contract notarial.
Concluzionând în sensul că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1175.civ. Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta, solicitând admiterea apelului și, în principal, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv, să se constate simulația prin deghizare a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat între reclamantă și pârâtul, acesta fiind în realitate un contract de donație; să se constate nulitatea absolută a contractului de donație pentru lipsa formei autentice; să se rectifice cărțile funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâților și întabularea reclamantei, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivarea apelului s-a arătat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru că reclamantei i-a fost încălcat dreptul la apărare și accesul la un grad de jurisdicție prin revenirea, în mod nelegal, de către instanța de fond, asupra probelor încuviințate, prin încheierea interlocutorie care leagă instanța, conform art. 268 alin. 3.proc.civ. respectiv, asupra interogatoriului reclamantei și pârâtului și asupra audierii martorilor și.
În mod nelegal instanța de fond a omis audierea martorului, văr primar cu reclamanta, care cunoștea foarte bine raporturile juridice reale dintre părți, pe motiv că acesta este un grad prohibit conform art. 189 alin. 1 pct. 1.proc.civ. când, în realitate, acesta este în gradul patru de rudenie, deci nu este în grad prohibit, astfel încât omiterea acestui martor de la audiere atrage nulitatea actului de procedură și a hotărârii pronunțată de instanța de fond, conform art. 105 și următoarele proc.civ.
În plus, instanța de fond își motivează hotărârea prin prisma inconsistenței depozițiilor de martori, în realitate audiindu-se un singur martor, astfel încât omiterea în mod nelegal de la audiere a unui martor propus de reclamantă și încuviințat, constituit o vătămare în sensul art. 105 alin. 2.proc.civ. impunându-se anularea hotărârii conform art. 297 alin. 2 teza II proc.civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca reclamanta să nu fie privată de accesul la un grad de jurisdicție.
S-a mai arătat de către apelantă că în speță ne găsim în prezența unei simulații prin deghizarea actului secret de donație într-un act aparent de vânzare-cumpărare, încheiat în noiembrie 2001, actul secret de donație nemaifiind redactat în formă scrisă datorită relațiilor foarte apropiate dintre părți, acestea aflându-se într-o imposibilitate morală de a preconstitui un înscris, fiind astfel admisibilă dovada cu martori conform art. 1198.civ.
Intimata nu este un terț de bună-credință, întrucât în calitatea sa de soție a pârâtului a știut tot timpul de actul secret încheiat între mamă și fiu și în plus a știut exact că nu s-a achitat nicio sumă de bani pentru acest teren, reaua-credință a intimatei rezultând și din copia cărții sale de muncă, care atestă ce venituri realiza în aceea perioadă, în timp ce intimatul avea venituri substanțiale, fiind jucător de fotbal profesionist la Clubul B până în anul 2002. Acest aspect însă nu are relevanță în cauză, pentru că nu s-a pus problema plății vreunui preț, în acest sens fiind și depoziția martorei, care întrebată fiind cum i-a dat reclamanta terenul fiului ei, aceasta a răspuns "l-a dat ca părinte".
În mod nelegal a reținut instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile simulației, întrucât actul secret nu îndeplinește toate cerințele de validitate prevăzute de lege, câtă vreme în literatura de specialitate s-a reținut că acțiunea în simulație poate fi dublată și de acțiunea în nulitate, când simulația s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privind încheierea valabilă a actului secret, în speță impunându-se constatarea nulității absolute a actului secret de donație, întrucât acest act nu îmbracă forma autentică prevăzută ad validitatem de art. 813.civ. iar pe de altă parte, impunându-se constatarea nulității actului aparent în temeiul art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
S-a mai arătat de către apelantă că motivul pentru care a demarat acest litigiu este unul absolut uman, respectiv faptul că a dorit tot timpul să-i dea aceste terenuri fiului ei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata, actualmente, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că prima solicitare din apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță, este inadmisibilă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile art. 297.proc.civ.; în cauză nu sunt îndeplinite condițiile simulației, pentru că nu există un contraînscris, și chiar dacă ar exista acesta trebuia să fie încheiat în formă autentică; apelanta și fiul său au consultat un avocat cu privire la modul de transfer al proprietății asupra terenului în litigiu, fiind imposibil de crezut că avocat i-ar fi sfătuit să urmeze un demers juridic care a dat naștere proprietății devălmașe, în cazul în care ar fi existat, în ceea ce-i privește pe apelantă și fiul ei, intenția comună de a simula; dacă apelanta ar fi dorit să-i transmită doar fiului ei proprietatea, avocatul pe care l-au consultat ar fi sfătuită-o pe apelantă să încheie un contract de donație extratabulară în fața notarului public.
Apelul este nefondat
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să constate simulația prin deghizare a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat între reclamantă și pârâtul la data de 12.11.2001, având ca obiect terenul în suprafață de 11.600 mp. situat în extravilanul municipiului C-N, în locul denumit " la Dealul ", acest contract fiind în realitate un contract de donație; să se constate nulitatea absolută a acestui contract de donație pentru lipsa formei autentice; să fie radiat dreptul de proprietate al pârâților din CF nr. -, - și - C-N, de sub B 1 și 2, și să fie întabulat dreptul de proprietate al reclamantei în aceste cărți funciare, cu titlu de drept lege.
În fapt, printr-un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 12.11.2001, între reclamanta, în calitate de promitent vânzător și pârâtul, în calitate de promitent cumpărător, reclamanta "i-a vândut" pârâtului terenul în suprafață totală de 1 ha 1600 mp. înscris în titlul de proprietate nr. 1650/3235/11.08.2001, pentru prețul de 60 milioane lei, preț achitat în întregime la data încheierii antecontractului, conform clauzei inserate în acest sens în cuprinsul înscrisului ( 5, 6 dosar fond).
Este evident că acest antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect un teren, nu era susceptibil să strămute proprietatea de la vânzător la cumpărător, întrucât pentru atare finalitate era necesară încheierea lui în formă autentică așa cum pretindea art. 2 din Legea nr. 54/1998.
Dat fiind natura juridică a acestui înscris sub semnătură privată, de antecontract de vânzare-cumpărare, părțile au procedat la valorificarea acestuia prin instanță, pe cale unei acțiuni în prestație tabulară, ce a format obiectul dosarului nr. 13771/2001 al Judecătoriei Cluj -N, soluționat prin sentința civilă nr. 8170/10.09.2002 ( 10-13 dosar fond).
Prin această sentință nr. 8170/10.09.2002 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții, și, în consecință, s-a constatat că terenul în suprafață de 11600 mp. cu privire la care pârâtei i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 1650/3235/14.08.2001, se identifică în regim de CF cu terenurile evidențiate în CF nr. 17632, 17631, 6765, 7638, 5373, 2471, 749 C; pârâta a fost obligată, în baza contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 12.11.2001, să le semneze reclamanților act autentic de înstrăinare cu privire la terenul de 11600 mp. în caz contrar sentința urmând să țină loc de act pentru întabularea reclamanților; s-a sistat starea de indiviziune prin formarea de loturi, în lotul reclamanților și fiind inclus terenul cu privire la care s-a făcut prestația tabulară, dispunându-se totodată întabularea reclamanților în CF cu titlu de drept cumpărare și partaj, ca bun comun.
Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin neatacare prin intermediul căilor de atac prevăzută de procedura civilă, în prezent, așa cum părțile au confirmat în fața instanței la termenul de judecată din data de 21.01.2010, sentința fiind investită cu formulă executorie și fiind depusă la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, în vederea îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară, formalități realizate, aspect confirmat de copiile extraselor de carte funciară nr. - C-N, nr. top 19836/6/2, 19837/2, CF nr. - C-N, nr. top 19392/2 și CF nr. - C-N nr. top 19842/3/2, 19842/4/2 și 19845/2, care atestă întabularea în aceste cărți funciare a dreptului de proprietate al pârâților și, cu titlu de drept cumpărare și partaj, ca bun comun ( 7, 8 9 dosar fond).
Așadar, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, s-a statuat asupra naturii juridice a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat între reclamantă și pârâtul, în sensul că acesta este un antecontract de vânzare-cumpărare, valorificat pe cale judecătorească, prin intermediul acțiunii în prestație tabulară, în condițiile art. 20 și 22 din Legea nr. 7/1996.
În niciun moment pe parcursul soluționării dosarului de prestație tabulară reclamanta apelantă de azi nu a contestat natura juridică a acestui înscris, ca nefiind un antecontract de vânzare-cumpărare, după cum în nici un moment nu a invocat lipsa calității procesuale active în dosar nr. 13771/2001 a reclamantei, decurgând din lipsa calității acesteia de promitent cumpărător în antecontractul de vânzare-cumpărare.
Fiind părți în respectivul dosar, hotărârea pronunțată le este opozabilă, efectele puterii lucrului judecat ale acestei hotărâri repercutându-se și asupra reclamantei și pârâților din prezenta cauză.
În cauza de față reclamanta a susținut, contrar celor statuate prin sentința nr. 8170/2002 a Judecătoriei Cluj -N, că în realitate nu a dorit să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare și că de fapt s-a încheiat un contract de donație exclusiv în favoarea fiului său, pârâtul, fiind astfel prezentă simulația prin deghizare, respectiv, contractul de donație a fost deghizat într-un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.
Evident, o atare susținere nu poate fi primită, pe de o parte având în vedere cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 8170/2002 a Judecătoriei Cluj -N, respectiv, faptul că înscrisul încheiat între părți a fost un antecontract de vânzare-cumpărare, iar pe de altă parte având în vedere că în cauză, așa cum corect a reținut prima instanță, nu sunt întrunite condițiile simulației prin deghizare.
Din perspectiva art. 1175.civ. simulația reprezintă o operațiune juridică complexă, care constă în încheierea și existența concomitentă, între același părți contractante, a două contracte: unul aparent sau public, prin care se creează o situație juridică aparentă, contrară realității; altul secret, care dă naștere situației juridice reale dintre părți, anihilând sau modificând efectele produse în aparență în temeiul contractului public.
sub forma deghizării constă în faptul că părțile încheie un anumit contract care dă naștere adevăratelor raporturi juridice dintre ele, contract pe care, pentru a-l ține secret, în totul ori în parte, îl îmbracă în forma unui alt contract, de regulă, prin actul public ascunzându-se natura juridică a actului secret.
În speță, conform susținerilor apelantei actul secret ar fi actul de donație, iar actul public aparent prin care a fost deghizată această donație a fost antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.
Prin intermediul acțiunii în simulație se urmărește constatarea de către instanța de judecată a existenței și conținutului actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent care anihilează sau maschează actul real, pentru admisibilitatea acțiunii în simulație fiind necesar să se facă proba simulației, adică existența actului secret, precum și a intenției reale a părților la încheierea acestuia.
De principiu, se prezumă că actul aparent sau public exprimă adevărul, adică voința reală a părților, până în momentul în care se dovedește contrariul, acest contrar fiind dovedit evident cu actul secret încheiat între părți și care reprezintă de fapt adevărata voință reală a părților.
Între părțile contractante proba simulației se poate face numai potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice, jurisprudența fiind constantă în a statua că ori de câte ori actul aparent a fost perfectat în formă scrisă, dovada existenței și cuprinsul actului secret pot fi făcute numai printr-un înscris, iar în cazul în care forma cerută de lege pentru însăși existența actului real este înscrisul autentic, acesta nu poate fi dovedit, în raporturile dintre părți, decât printr-un contraînscris încheiat în formă autentică.
Prin urmare, dacă actul real încheiat între părți ar fi fost un contract de donație, dovedirea acestuia, pentru a se face proba simulației și pentru a se justifica astfel admisibilitatea acțiunii în simulație, trebuia să se facă prin prezentarea unui contraînscris încheiat în forma autentică, dat fiind că legea însăși, respectiv art. 813.civ. pretinde ad validitatem necesitatea formei autentice a actului de donație.
Chiar dacă este admisibilă dovedirea actului secret, nu printr-un contraînscris, ci prin proba cu martori ori prezumții, în situația în care părțile contractante ar fi fost în imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris pentru dovada actului real, totuși actul secret trebuia, ad validitatem, să îmbrace forma autentică cerută de art. 813.civ. dat fiind că, chiar și în ipoteza admiterii unei acțiuni în declararea simulației, simulația prin ea însăși este valabilă, sancțiunea ei nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea față de terți a actului secret, cu condiția ca acesta să existe într-adevăr și să îmbrace forma cerută de lege ad probationem ori ad validitatem.
Câtă vreme pretinsul contract de donație nu a fost dovedit, în cauză neexistând un contraînscris încheiat în forma autentică, așa cum pretinde ad validitatem art. 813.civ. și câtă vreme singurul act încheiat între părți, a cărui existență a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, este un antecontract de vânzare-cumpărare, se poate prezuma în sensul că în speță nu sunt întrunite condițiile art. 1175.civ. negăsindu-ne deci în prezența unei simulații.
Se pune firesc întrebarea, retorică desigur, de ce reclamanta și pârâtul nu s-au prezentat la un birou notarial pentru a încheia un contract de donație în formă autentică, dacă într-adevăr intenția reclamantei a fost aceea de a-l gratifica exclusiv pe pârât.
Afirmația martorei, conform căreia apelanta "a dat terenul fiului său, pârâtul" ( 64 dosar fond), în nici un caz nu poate servi ca probă absolută a existenței donației pretinse de apelantă, pe de o parte dat fiind că pentru existența donației legea pretinde încheierea acesteia în formă autentică, dovada existenței unui contract de donație putând fi făcută doar în condițiile art. 813.civ. iar pe de altă parte, având în vedere prevederile art. 1191 și următoarele civ. care prevede în ce condiții este admisibilă dovada cu martori.
Nu poate fi primită susținerea apelantei, conform căreia hotărârea ar fi lovită de nulitate prin prisma art. 105 alin. 2.proc.civ. prin revenirea instanței de fond asupra încuviințării audierii martorilor, dat fiind că, pe de o parte, pentru incidența nulității întemeiată pe acest text legal se cere efectuarea unui act de procedură de către un judecător necompetent, sau cu neobservarea formelor legale - condiții care evident nu sunt îndeplinite în cauză -, iar pe de altă parte, dat fiind că prin prisma art. 187.proc.civ. instanța poate mărgini numărul martorilor propuși, mai ales dacă martorii propuși s-ar circumscris ipotezei reglementată de art. 189 alin. 1 pct. 1.proc.civ. respectiv, ar fi în grad prohibit de lege. În speță, s-a revenit asupra audierii martorului pe motiv că acesta ar fi în grad prohibit de lege - reclamanta nefăcând dovada contrară în acest sens -, fiind deci părtinitor și subiectiv.
De asemenea, revenirea de către prima instanță asupra probei cu interogatoriu reclamantei nu atrage nulitatea hotărârii primei instanțe, câtă vreme, prin prisma art. 218 și următoarele proc.civ. instanța era îndreptățită să încuviințeze chemarea la interogatoriul doar dacă acesta privea fapte personale, în legătură cu pricina, putând duce la dezlegarea ei, nefiind permis interogatoriul unei părți exclusiv ca unică dovadă a susținerilor acesteia.
Oricum, prin revenirea asupra încuviințării acestui martor și a interogatoriului reclamantei prima instanță nu a încălcat nici una din formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, iar neaudierea acestui martor și neluarea interogatoriului reclamantei, nu a transformat instanța Tribunalului Cluj într-o instanță necompetentă, pentru ca în cauză să fie incidente prevederile art. 105 alin. 2.proc.civ.
Pe cale de consecință, Curtea constată că în cauză nu există nici un motiv de nulitate a hotărârii primei instanțe, care să justifice, așa cum nefondat susține apelanta, soluția de anulare a hotărârii în condițiile art. 297 alin. 2 teze II proc.civ. și de trimitere a cauzei pentru rejudecare la prima instanță.
Câtă vreme, în opinia Curții, conform argumentației mai sus expuse, nu există simulația pretinsă de reclamanta apelantă, este irelevantă buna sau reaua credință a pârâtei intimate, știut fiind că buna ori reaua credință a terțului prezintă relevanță, pentru analizarea efectelor simulației, doar în condițiile în care este admisibilă acțiunea în constatarea simulației.
Or, din moment ce în cauză nu s-a putut face dovada simulației, este evident că nu pot fi analizate efectele pe care aceasta le-ar produce față de terți, fiind deci irelevantă buna ori reaua credință a terților.
Irelevante sunt și apărările apelantei, referitoare la câștigurile realizate de cei doi pârâți, câtă vreme în prezenta cauză nu se soluționează un proces având ca obiect sistarea comunității de bunuri a celor doi pârâți.
În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a invocat nulitatea absolută a actului aparent pe motiv că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, Curtea constată că acesta a fost invocat pentru prima dată doar în fața instanței de apel, reprezentând o cerere nouă în apel, ce se circumscrie prevederile art. 294 alin. 1.proc.civ. astfel încât, în privința acestui motiv de apel, Curtea urmează să admită excepția inadmisibilității, excepție pusă în discuția părților la termenul de judecată din 21.01.2010.
În ceea ce privește solicitarea apelantei, de rectificare a cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâților din cele trei cărți funciare, cu consecința întabulării apelantei reclamante în CF, Curtea constată că aceasta atât nefondată, cât și inadmisibilă, pe de o parte având în vedere că în cauză nu sunt prezente nici una din ipotezele care să justifice admisibilitatea unei rectificări de carte funciară, în condițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 republicată, iar pe de altă parte, având în vedere că dreptul de proprietate al reclamantei, pentru a fi întabulat în cartea funciară, este necesar să fie atestat în condițiile pretinse de legea cărților funciare. Reclamanta apelantă a fost doar titulara unui titlu de proprietate emis în temeiul Legii fondului funciar însă, acest titlu de proprietate nu-i conferă reclamantei apelante un drept de proprietate tabular asupra terenului din acest titlu, susceptibil de întabulare în cartea funciară, decât dacă s-a procedat în prealabil la identificarea topografică și cadastrală a terenului din titlu de proprietate, în contradictoriu cu proprietarii cărților funciare în care se regăsește acest teren, iar dreptul de proprietate al apelantei este consfințit în opozabilitate cu proprietarii întabulați în cărțile funciare în care se regăsește terenul. Prin urmare, chiar și în ipoteza în care ar fi fost admisibilă solicitarea de rectificare a dreptului de proprietate al pârâților din cărțile funciare, oricum nu ar fi fost admisibilă solicitarea reclamantei de întabulare a dreptului său de proprietare în aceste cărți funciare pentru simplul fapt că reclamanta nu a avut un drept tabular, în condițiile legii cărților funciare asupra acestui teren, ci doar un titlu de proprietate emis în condițiile Legii fondului funciar.
Susținerea apelantei, conform căreia, în realitate, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, nu s-ar fi plătit nici un preț, urmează să fie înlăturată de către C ca nefondată, raportat la cele statuate prin sentința civilă nr. 8170/2002 a Judecătoriei Cluj -N, respectiv la faptul că, în cursul soluționării dosarului nr- apelanta de azi nu a invocat în nici un moment excepția de neexecutare a contractului, respectiv faptul că nu este posibilă valorificarea pe calea prestației tabulare a antecontractului de vânzare-cumpărare întrucât nu s-a achitat prețul.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse, Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 272 din 30.04.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - --- - - -
Red./dact.MM
6ex./26.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Anca Adriana Pop
