Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 91/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2413/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.91
Ședința publică de la 26.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.766 A din 04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
Cauza are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina a fost suspendată la data de 02.12.2008, pentru lipsa nejustificată a părților, în baza dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă. La data de 05.01.2010, din oficiu, instanța a repus pe rol cauza, în vederea discutării perimării, acordând termen la 26.01.2010.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în ceea ce privește incidentul procedural al perimării, față de împrejurarea că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an de la data suspendării, respectiv de la data de 02.12.2008, având în vedere dispozițiile art.248 Cod procedură civilă și art.254 Cod procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.01.2007, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate că, la data de 06.11.2001, pârâta s-a obligat să-i vândă locuința proprietate personală, situată în B,-, corp A, sector 2, compusă din vestibul, bucătărie, două camere, verandă, bucătărie, magazie și wc comun, în suprafață utilă de 45,46. reprezentând o cotă individuală de 24,31% din părțile de folosință comună ale imobilului și 53,64. teren în proprietate, conform titlului de proprietate, emis de Prefectura Municipiului B, la data de 16.12.1998, cu nr.16905/2, transcris, sub nr.8513/18.05.1999, de Judecătoria sectorului 2 B și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2896/13.04.2007, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată și a respins cererea de intervenție în interes propriu, ca inadmisibilă, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, între reclamanta și pârâta, s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, autentificat de, la data de 06.11.2001, prin care s-a prevăzut că reclamanta a promis cumpărarea și promitenta vânzătoare s-a obligat ca, în termen de 30 zile de la data expirării interdicției de înstrăinare, să perfecteze actul autentic de vânzare-cumpărare la notariatul Public.
Din răspunsurile pârâtei la interogatoriu, prima instanță a reținut faptul că pârâta a primit de la reclamantă suma de 50.000.000 lei, la momentul încheierii antecontractului, prin același antecontract prevăzându-se că, în ipoteza în care promitenta vânzătoare nu se va prezenta la notariatul public, în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare, pârâta din prezenta cauză va restitui dublul sumelor achitate, actualizate la cursul dolarului din data respectivă.
Din analiza cuprinsului Cărții Funciare nr.58599, instanța de fond a reținut faptul că imobilul este supus executării silite, fiind înscris acest drept pe numele lui.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a constatat că nu poate proceda la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, în raport de împrejurarea că situația juridică a imobilului nu este pe deplin lămurită, acesta având caracter litigios.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, depusă de, instanța de fond a respins-o, în ședința publică din data de 09.03.2007, având în vedere faptul că cererea nu îndeplinea condițiile prevăzute de dispozițiile art.49 și art.50 Cod procedură civilă, reținându-se că interesul lui în promovarea cererii nu este justificat, întrucât nu a dovedit faptul că i-ar fi fost nesocotite drepturile procesuale, astfel încât promovarea unei astfel de acțiuni, având un obiect generic, în aprecierea instanței de fond, apare ca fiind lipsită de interes.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 16.07.2007, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 05.12.2007, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii anterior menționate, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, tranzacția încheiată între părți.
Prin decizia civilă nr. 766/A/04.06.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond.
Procedând la analiza sentinței apelate, prin raportare la motivele de apel formulate, conform art. 295 alin.1 Cod de procedură civilă, tribunalul a constatat următoarele:
Obiectul cauzei este pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, mijloc procedural prin care, în condițiile încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, partea care și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv, cumpărătorul care a plătit prețul poate solicita instanței să suplinească consimțământul vânzătorului la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, în forma cerută de lege, pentru a produce efecte juridice translative de proprietate.
Această cale a fost consacrată de literatura și practica de specialitate, în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor (în speță, obligația de a face care incumbă vânzătorului - să se prezinte la notariat, pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în forma autentică) și este întemeiată juridic pe prevederile art.1073 -1077 Cod Civil.
Astfel, potrivit prevederilor art.1077 Cod civil, în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul poate fi autorizat de aoa duce la îndeplinire, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare.
In acest sens, instanța a reținut că această soluție se impune, în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor, prevăzute de art.1073 Cod Civil, care permite creditorului îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de debitorul său și care instituie, în materie de obligații, principiul executării reale, în sensul că debitorul este obligat să execute însuși lucrul promis.
Ulterior, soluția literaturii și practicii judiciare a fost reglementată expres prin prevederile art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, conform căruia, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții,una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul,partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Din cele prezentate anterior, rezulta că, din punct de vedere teoretic, o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare poate fi pronunțată doar în condițiile în care pârâtul (în speță, pârâta promitentă vânzătoare) refuză încheierea contractului de vânzare-cumpărare, rolul instanței de judecată fiind acela de a suplini lipsa de consimțământ a acesteia.
Raportând aceste considerente teoretice la situația speței de față, tribunalul a constatat că nu se poate reține lipsa de consimțământ a intimatei pârâte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare; astfel, din răspunsul la întrebarea nr.5 din interogatoriul atașat la fila 60 dosar apel, rezultă că, implicit, intimata pârâtă si-a exprimat consimțământul la transferul dreptului de proprietate în patrimoniul apelantei pârâte (intimata pârâtă arătând că este de acord cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare), același aspect rezultând și din faptul că părțile au încercat soluționarea litigiului, în faza apelului, prin încheierea unei tranzacții (prin care, în esență, ambele se declarau de acord cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare) care a fost respinsă pentru considerentele indicate în încheierea de ședință din data de 5.12.2007 - fila 48 dosar apel.
Ca atare, pentru motivele expuse, care au înlocuit argumentele instanței de fond (și care fac inutilă analiza distinctă a motivelor de apel), constatând că, în speță, nu este incidentă situația premisă a pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, întrucât există consimțământul intimatei pârâte la vânzare, tribunalul a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, cu mențiunea că motivele de recurs le va depune în termenul legal.
La termenul de judecată din 02.12.2008, Curtea a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
La data de 05.01.2010, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei, în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 26.01.2010.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an, perimarea fiind o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală, pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței un timp îndelungat în judecată.
În raport de aceste considerații și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care niciuna dintre părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului, și că, în această perioadă, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, va constata, din oficiu, perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr.766 A din 04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr.766 A din 04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/19.02.2010
------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
