Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(489/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.922
Ședința publică de la 28.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI
JUDECĂTOR 3: Cristian Olteanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva deciziei civile nr.1509 A din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea recurentului-pârât sentința civilă nr.4237/12.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr- și decizia civilă nr.1318 A/24.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr. 2150/-, la data de 05.03.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând să se constate că dreptul de redeschidere a procesului prin atacarea cu recurs în anulare a unei sentințe de condamnare în situația în care existau mai multe motive prevăzute de lege și vicii fundamentale de procedură ce obligau la redeschiderea procesului i-a fost încălcat de pârât; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 lei, reprezentând daune morale pentru încălcarea dreptului.
În motivare, reclamantul a arătat că în luna august 1998 solicitat Ministerului Justiției, printr-un memoriu, să ceară Procurorului General al României atacarea cu recurs în anulare a sentinței penale nr. 926/23.05.1996, definitivă, pronunțată de Judecătoria Buzău. S-a învederat că prin adresa nr.2484/J/01.09.1998, Ministerul Justiției a făcut cunoscut reclamantului că memoriul a fost trimis Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Prin adresa nr.27055/4635/P/16.09.1999, Parchetul de pe lângă Curtea supremă de Justiție i-a făcut cunoscut că, examinându-se cauza, s-a constatat că nu sunt motive pentru recurs în anulare.
Reclamantul a mai arătat că, potrivit art. 409.pr.pen. în vigoare în anul 1998, Ministerul Justiției putea determina declanșarea procedurii recursului în anulare, existând măcar unul dintre motivele prevăzute de art. 410.pr.pen. Se mai menționează că era obligația legală a Ministerului Justiției să analizeze dosarul cauzei și să ceară procurorului general să atace cu recurs în anulare hotărârea criticată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 21 alin. 1 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 4 alin. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, art. 998-1000 alin.3 civ. art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității saIe procesuale pasive, întrucât o eventuală cerere a ministrului justiției adresată procurorului general, în temeiul art. 409.pr.pen. așa cum era reglementat la acea dată, constituia doar o facultate a ministrului, nu o obligație a acestuia și, chiar dacă o astfel de cerere era formulată, procurorul general nu era ținut să atace o hotărâre definitivă, dacă aprecia că nu există motive suficiente în acest sens; excepția lipsei de interes, învederând că prevederile art. 409-4141.pr.pen. au fost abrogate prin art. 1 pct. 5 din Legea nr. 576/2004, astfel încât reclamantul nu mai poate supune judecății o pretenție întemeiată pe texte de lege care nu se mai află în vigoare; excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că pretinsa încălcare a dreptului a avut loc, la data de 01.09.1998, termenul de prescripție de 3 ani fiind depășit, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Prin sentința civilă nr. 2672/09.04.2008, instanța de fond a respins primul capăt al cererii de chemare în judecată, ca inadmisibil, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes cu referire la cel de-al doilea capăt de cerere, ca neîntemeiate, a admis excepția prescripției referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, a respins cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea petentului este inadmisibilă potrivit dispozițiilor art. 111.pr.civ. deoarece reclamantul nu solicită constatarea existenței sau inexistenței dreptului afirmat, ci constatarea încălcării respectivului drept.
A mai reținut instanța de fond că, întrucât temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile art. 998-1000 alin. 3.civ. reclamantul poate să ceară realizarea dreptului său prin repararea prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării acestora, conform regulilor ce guvernează răspunderea civilă delictuală pe calea unei acțiuni în realizare, care a fost de altfel exercitată prin formularea celui de-al doilea capăt de cerere.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța de fond a reținut că acesta este prescris, deoarece adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a fost comunicată reclamantului la data de 16.09.1999, iar, potrivit art. 3 din Decretul nr.167/1958, aceasta avea un termen de 3 ani pentru a solicita despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul -, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 21.06.2008.
În dezvoltarea motivelor de apel s- invocat în esența nerespectarea dreptului apelantului la un proces echitabil potrivit prin faptul că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la primul capăt de cerere pe excepția inadmisibilității, iar pe cel de-al doilea capăt de cerere pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Intimatul-pârât Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Prin decizia civilă nr.1509/A/21.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru se dispune astfel, s- reținut că în mod greșit, instanța de fond a reținut că apelantul-reclamant nu poate formula o cerere de constatare a încălcării unui drept în condițiile prevăzute de art.111 pr.civ. deoarece excepția inadmisibilității privește exercițiul dreptului la acțiune, or, pe calea unei acțiuni în constatare, cel al cărui drept a fost încălcat poate să solicite constatarea încălcării acestui drept, chiar dacă nu mai are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului, acțiune cu caracter patrimonial și care este supusă termenelor generale de prescripție prevăzute de lege.
Cu atât mai mult se impune soluționarea pe fond a capătului de cerere privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept în condițiile în care apelantul - reclamant nu solicită constatarea unei stări de fapt și nu ar mai avea posibilitatea de a deschide o acțiune în realizarea dreptului său.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția III-a Civilă, la data de 03.03.2009.
În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d procedură civilă, recurentul a susținut că:
1. Soluția instanței de apel este nelegală, întrucât în cauză există autoritate de lucru judecat, având în vedere că o altă cauză având același obiect și între aceleași părți a fost soluționată de Tribunalul București, prin decizia civilă nr.1318/A/24.10.2008, în dosarul nr- aflată în recurs la Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Arata recurentul în acest sens că prin sentința civilă nr.4237/12.06.2008 Judecătoria Sectorului 5 Bar espins primul capăt de cerere ca inadmisibil, iar capătul de cerere privind daunele morale a fost respins ca prescris. Ca și în cauza de fata, prin decizia civilă nr.1318/24.10.2008 Tribunalul Bucureștia admis apelul declarat de intimatul reclamant și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 5
Față de aceste considerente, arata recurentul că în speță există tripla identitate impusă de art.1201 civ. cu privire la părți, obiect și cauză, scopul celor două cereri este același, astfel că se solicită admiterea excepției puterii de lucru judecat și respingerea cererii.
2. Prin decizia atacată, instanța de apel a reținut că, pe calea unei acțiuni în constatare, cel căruia i s-a încălcat un drept poate să solicite constatarea încălcării dreptului respectiv, apreciind că intimatul reclamant nu solicită constatarea unei stări de fapt, astfel că se impune soluționarea pe fond a cererii privind existența sau inexistența unui drept, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Or, cererea intimatului reclamant vizează tocmai constatarea unei situații de fapt, iar nu a unui drept, astfel încât instanța de fond a reținut în mod corect că o astfel de cerere este inadmisibilă. Se menționează că intimatul reclamant nu a solicitat constatarea existenței sau inexistenței unui drept, ci constatarea încălcării unui drept, motiv de inadmisibilitate a cererii, astfel că respingerea pe cale de excepție a cererii de primă instanță este temeinică.
Solicitând instanței constatarea încălcării de către Ministerul Justiției și Libertăților a dreptului de a redeschide un proces prin atacarea cu recurs în anulare a unei hotărâri, intimatul reclamant solicită constatarea unei situații de fapt pentru care se impune promovarea acțiunii în realizare a dreptului, învestind astfel instanța să analizeze temeinicia cererii și să repare prejudiciul creat. Tocmai faptul că intimatul reclamant nu mai are posibilitatea de a deschide o acțiune în realizarea dreptului, întrucât nu este prescrisă, l-a determinat să recurgă la promovarea unei acțiuni în constatarea încălcării unui drept, cu consecința solicitării de daune morale. Or, dispoziția înscrisă în art.111 Cod de procedură civilă nu poate fi folosită pentru constatarea unei situații de fapt.
La data de 27.03.2009, intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care arată că deși recurentul a invocat "autoritatea de lucru judecat", aceasta excepție ce nu poate fi primită.
Arată intimatul că pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie ca o instanță să se fi pronunțat pe fondul cauzei, respectiv, să fie dată o soluție cuprinsă într-o hotărâre definitivă și irevocabilă, soluție prezumată a exprima adevărul, iar drepturile recunoscute prin hotărârea dată nu trebuie să fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, ceea ce nu este cazul în speța de față.
În situația în care, instanța de control judiciar ar admite recursul și decizia instanței de apel, decizia civilă nr.1509A/21.11.2009 pronunțată de Tribunalul București, ar fi modificată cu consecința menținerii sentinței civile nr.2672/09.04.2008, ar însemna suprimarea de către autoritatea judecătorească a drepturilor substanțiale (fundamentale) revendicate, drepturi ce nu pot fi restrânse, decât în condițiile restrictive stabilite de dispozițiile art.53 din Constituția României.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea, constată recursul ca nefondat, urmând a dispune respingerea acestei cai de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1201 din Codul civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 Cod civil, are la baza regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.
Ca atare, puterea de lucru judecat nu poate rezulta decât dintr-o hotărâre care a soluționat în fond litigiul, nicidecum din soluționarea pe cale de excepție a unui proces, deoarece numai în acest caz partea al cărei drept a fost recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată, iar instanța nu mai poate lua în discuție existența dreptului.
Aceasta înseamnă că hotărârea pronunțată în urma admiterii unei excepții procesuale nu are putere de lucru judecat în ce privește fondul pretenției, însă, pe de altă parte, pârâtul în raport de care, în prima acțiune s-a statuat irevocabil că cererea reclamantului este admisibilă, nu mai poate repune în discuție aspectul analizat, care se încadrează în noțiunea de chestiune prejudicială, în sensul larg al acesteia. Așa fiind, constatarea jurisdicțională anterioară nu poate fi valorificată decât din perspectiva efectului pozitiv de care se bucură hotărârea judecătorească și a modului de punere în valoare a acestuia, care în cauză nu poate fi decât cel al folosirii hotărârii judecătorești ca mijloc de probă, și nu respingerea cererii, exclusiv în temeiul excepției peremptorii și absolute a puterii lucrului judecat.
Așa cum s-a decis în practica, autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Potrivit prezumției lucrului judecat (art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2 din Codul civil), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției (art. 1202 alin. 2 din Codul civil).
Din cuprinsul sentinței civile nr. 2437/12.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B în dosarul nr- reiese că acest dosar a avut ca obiect cererea formulată de reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, având același obiect cu cel avut de prezentul proces - să se constate că dreptul reclamantului de redeschidere a procesului prin atacarea cu recurs în anulare a unei sentințe de condamnare în situația în care existau mai multe motive prevăzute de lege și vicii fundamentale de procedură ce obligau la redeschiderea procesului i-a fost încălcat de pârât; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 lei, reprezentând daune morale pentru încălcarea dreptului.
Totodată din verificarea cuprinsului cererii formulate de reclamant, rezulta identitatea de cauză între cele două litigii, pe aceasta cale, reclamantul urmărind pe de parte, recunoașterea pe cale jurisdicțională a dreptului sau de a avea acces la o cale de atac extraordinară și dezdăunarea sa pentru pretinsa încălcare a acestui drept prin fapta pârâtului.
Prin raportare la cele anterior constatate, în cauza se retine că, strict formal, este îndeplinita cerința triplei identități de părți, obiect și cauza, stabilita de art. 1201 din Codul civil.
Curtea reține însa că, așa cum rezulta și din situația de fapt reținuta anterior în ceea ce privește desfășurarea prezentului litigiu, nici în litigiul anterior nu s- pronunțat până la acest moment soluție care să vizeze fondul cauzei, singurul element tranșat irevocabil, fiind cel care vizează excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și excepția prescripției celui de-al doilea capăt de cerere formulate de reclamant. În aceste sens se constata că sentința civila nr. 4237/12.06.2008 Judecătoriei sector 5 B, prin care se admiseseră cele doua excepții a fost desființata în apel prin decizia civila nr. 1318/A/2008 Tribunalului București Secția a IV a Civilă, prin care s- dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, iar aceasta ultima soluție, a fost menținuta în recursul soluționat prin decizia civila nr. 545/2009 a Curții de Apel București.
Așadar în nici unul dintre cele doua litigii, nu au fost soluționate pe fond pretențiile reclamantului, ci acestea au fost analizate exclusiv din perspectiva unor excepții procesuale.
Pe de alta parte, prezumția reglementată de art. 1200 pct. 4 Cod civil, este o prezumția legală și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, care nu ar putea fi combătută, părțile neavând posibilitatea de a repune in discuție situația constatată în cuprinsul acesteia prin administrarea unor probe noi, finalitatea urmărită de legiuitor, care răspunde necesității stabilității raporturilor sociale.
În acest sens, curtea are în vedere prevederile legale exprese ale art. 1202 alin. 2 Cod civ. conform căruia: "Nici o dovadă nu este primită împotriva prezumției legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumții, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie -".
În lumina celor constatate anterior, curtea făcând în speța aplicarea principiilor ce derivă din efectele de care se bucura hotărârile judecătorești irevocabile, deduse din dispozițiile înscrise în art. 1201 din Codul civil, retine că singura soluție care se impune a fi pronunțata în prezenta cauza este aceea respingerii recursului și aceasta tocmai în considerarea prezumției puterii de lucru judecat hotărârilor date în dosarul nr-, în ceea ce privește excepțiile procesuale în temeiul cărora fost soluționata în prima instanța cererea ce face obiectul prezentului litigiu, excepții care în raport de cele statuate irevocabil, în cauza ce face obiectul dosarului -, nu mai pot fi repuse în discuție, urmând ca, în rejudecare, aceste apărări ale recurentului sa fie valorificate eventual din perspectiva excepției litispendenței.
Văzând și prevederile înscrise în art. 312 alin. 1 din Codul d procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva deciziei civile nr.1509/A/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - MARI - - -
GREFIER
- -
Red.
/2 ex./
23.06.2009
- Secția a IV-a -;
Jud.Sector 5 -
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie, Cristian Olteanu
