Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 927/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(196/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 927
Ședința publică din 28.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Ilie Mari -
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 1346 din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Cauza are ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 21 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 28 mai 2009 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că are calitatea de legatar cu titlul particular al defunctei, în ceea ce privește imobilul situat în A,- (fostă-), județul T, alcătuit din teren în suprafață de 13.940 mp. și construcții (moară și două construcții cu destinație de locuință) ce formează obiectul Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că numita a întocmit la data de 05 martie 2001, un testament olograf potrivit căruia urmează să dobândească bunurile testatoarei aflate în județul T, sau contravaloarea acestora, ce vor fi dobândite în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a mai arătat că numita a decedat la data de 01 august 2001, avându-l ca moștenitor de soțul său numitul.
Deși s-a adresat unui birou notarial pentru ai fi emis un certificat de calitate de legatar al defunctei cu privire la bunurile imobile ale acesteia din județul T, nu i-a fost eliberat un asemenea certificat reclamantei.
În termen legal, pârâta a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată, iar pe cale incidentală, constatarea nulității testamentului olograf în baza căruia reclamanta dorește a i se stabili calitatea de moștenitor legatar cu titlu particular.
În ședința publică din data de 19 ianuarie 2007, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că imobilul indicat în testament se află pe-, iar nu la nr. 21, astfel cum în mod eronat a fost menționat în cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din data de 02 februarie 2007, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția prematurității acțiunii și excepția lipsei de interes.
Prin sentința civilă nr. 518 din 02 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, au fost admise excepțiile invocate de instanță și a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantă, deopotrivă, ca prematur formulată și ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că, spre deosebire de calitatea de legatar cu titlu universal, care se dobândește prin simpla instituire de către decujus, independent de întinderea masei succesorale, ori menționarea vreunui bun în cuprinsul testamentului, calitatea de legatar cu titlu particular este indisolubil legată de bunul ori bunurile ce constituie legatul, o persoană neputând avea calitate de legatar cu titlul particular "teoretic", ori "în principiu", atâta timp cât nu există bunuri ori bunurile legatului.
Instanța de fond a reținut că defuncta a lăsat reclamantei bunurile sale din județul T sau banii de pe acestea "ce vor fi dobândite conform cu Legea nr. 10/2001", - după cum se menționează expres în testament, adică bunuri viitoare sau banii "ce vor fi dobândite conform cu Legea nr. 10/2001". Altfel supus, calitatea de legatar particular al reclamantei depinde de îndeplinirea ori neîndeplinirea unei condiții, respectiv, redobândirea de către defunctă a dreptului de proprietate asupra unor bunuri naționalizate, ori contravaloarea acestora, întrucât, se subînțelege, că în eventualitatea neîndeplinirii acestei condiții, în lipsa bunurilor ori a vreunuia dintre ele nu mai există nici legat cu titlul particular și nici reclamanta nu mai are calitatea de legatar cu titlu particular.
Prima instanță a constatat că bunurile menite a constitui legat nu se aflau în patrimoniul defunctei la momentul întocmirii testamentului, iar ele nu au intrat în patrimoniul acesteia nici până în prezent, după cum a declarat reclamanta la interogatoriul care i-a fost luat, astfel că, neexistând în patrimoniul defunctei la momentul decesului său (care este și momentul deschiderii succesiunii), aceste bunuri nu pot constitui un legat valabil, iar reclamanta nu are calitate de legatar cu titlu particular.
Instanța de fond a mai reținut că, în condițiile în care nu a fost redobândit nici un bun dintre cele naționalizate, ori contravaloarea acestora, reclamanta nu are nici interesul (un interes legitim) să i se recunoască această calitate de legatar cu titlu particular, întrucât o atare recunoaștere ar rămâne doar teoretică, fiind lipsită de un obiect concret, calitatea de legatar cu titlu particular fiind una eminamente concretă, practică, spre deosebire de calitatea de moștenitor, ori de legatar cu titlul universal, care pot fi și numai teoretice.
Împotriva acestei hotărârii a declarat apel în termen legal reclamanta, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București, sub nr-, la data de 13 martie 2007.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că instanța de fond a soluționat în mod greșit cererea cu care a fost învestită prin prisma admiterii excepțiilor prematurității acțiunii și lipsei de interes.
Prin decizia civilă nr. 565 din 09 mai 2007, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Tribunalul a apreciat că, din perspectiva analizării excepției de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecată, argumentele folosite de instanța de fond în admiterea acesteia vizează în fapt fondul cauzei și nu soluționarea excepției.
În contextul analizării excepțiilor invocate, promovarea acțiunii prin care se solicită să se constate că reclamata are calitatea de legatar cu titlu particular, nu este prematură, ci urmărește obținerea certificatului care să justifice calitatea de legatar cu titlu particular al reclamantei în vederea urmării procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, începută de defuncta și având ca scop redobândirea imobilului.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, Tribunalul a apreciat că apelanta - reclamantă justifică un interes, având în vedere că folosul urmărit îl constituie redobândirea în final a imobilului pe calea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, procedură în cadrul căreia se pretinde preluarea abuzivă a acestuia.
Interesul urmărit de apelanta - reclamantă constă tocmai în dovedirea calității sale de persoană îndreptățită la restituire în procedura urmată de Legea nr. 10/2001, calitate ce tinde a fi probată în litigiul de față.
La data de 19 noiembrie 2007, cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, în vederea rejudecării, formându-se dosarul numărul -.
La termenul de judecată din 03 decembrie 2007, în temeiul art. 700 cod civil instanța a invocat din oficiu excepția neacceptării în termen a succesiunii de către reclamanta - pârâtă.
Instanța a constatat că decesul testatoarei a intervenit la data de 01 august 2001, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 62 din 11 decembrie 2001 emis de Biroul Notarului Public B - notar Public. Astfel, data deschiderii succesiunii este 01 august 2001, iar termenul de șase luni de acceptare a succesiunii s-a împlinit la 02 februarie 2002.
De asemenea, instanța de fond a constatat că reclamanta - pârâtă nu a acceptat legatul cu titlu particular, instituit în favoarea sa prin testamentul olograf întocmit de către testatoarea la data de 05 martie 2001, înainte de împlinirea termenului de șase luni prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil. Din contră, primele demersuri pe care reclamanta - pârâtă le-a făcut în scopul de a beneficia de acest legat datează din anul 2005, când s-a adresat notarului public pentru emiterea certificatului de legatar.
Totodată, reclamanta nu a solicitat repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 700 alin. 2 din Codul civil care ar permite instanței să prelungească termenul de acceptare pentru cauze de forță majoră.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 700 alin. 1 Cod civil, instanța de fond a admis excepția neacceptării în termen a succesiunii defunctei de către reclamanta și a respins cererea principală de constatare a calității de legatar cu titlu particular ca urmare a neacceptării în termen a succesiunii de către reclamanta - pârâtă.
În temeiul art. 120 alin. 1 Cod procedură civilă având în vedere că numai cererea principală este în stare de judecată, instanța de fond a dispus disjungerea cererii reconvenționale și a acordat termen pentru continuarea judecării acesteia.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În esență, apelanta a arătat că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza la al doilea termen de judecată, când în lipsa sa și fără administrarea de probatorii a admis excepția invocată din oficiu a neacceptării în termen a succesiunii defunctei și a respins acțiunea pe această excepție. A mai susținut apelanta că în mod greșit demersurile efectuate de ea nu au fost considerate de către instanța de fond ca reprezentând acte de acceptare tacită a succesiunii.
Prin decizia civilă nr. 1346 Din 28 octombrie 2008, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta - reclamantă și a obligat apelanta la plata către intimați a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei decizii s-a arătat, referitor la primul motiv de apel, că instanța de fond a acordat reclamantei un termen pentru lipsă de apărare. La cel de-al doilea termen reclamanta nu s-a prezentat, iar instanța de fond, invocând din oficiu excepția sus-menționată, a amânat pronunțarea pentru a da reclamantei posibilitatea să depună concluzii scrise. Cu toate acestea, reclamanta nu a formulat astfel de concluzii și nici nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în condițiile art. 151 Cod procedură civilă.
Tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că, deși s-a solicitat a se constata calitatea de moștenitor la cinci ani de la decesul lui, nu s-a solicitat repunerea în termenul de opțiune succesorală, neinvocându-se nici exercitarea unor acte de acceptare tacită cu privire la imobilul față de care solicită a se constata că este legatar cu titlu particular. De altfel, față de situația particulară în care reclamanta solicită a se constata că este legatar cu titlu particular cu privire la un imobil ce este în prezent deținut de o altă persoană (unitatea deținătoare), tribunalul a considerat că este dificil de stabilit că s-ar fi putut efectua acte de natura celor ce constituie acceptare tacită a succesiunii.
Totuși, pentru a lămuri chestiunea existenței unor acte de acceptare tacită, care să conducă la respingerea excepției prescripției dreptului la opțiune succesorală, Tribunalul a încuviințat proba testimonială și proba cu înscrisuri, din administrarea acestora reținând că reclamanta a făcut demersuri imediat după decesul lui, în sensul că s-a deplasat la notariat, pentru acceptarea succesiunii, însoțită de un avocat anume angajat, neavând însă cunoștință martora de ce nu s-a mai făcut o acceptare expresă a succesiunii.
Tribunalul a constatat că deplasarea în vederea informării cu privire la succesiune și angajarea în acest sens a unui avocat nu pot constitui acte de acceptare tacită a unui legat cu titlu particular, în sensul art. 700 Cod civil.
Totodată, Tribunalul a reținut că în situația strict particulară, în care s-a testat un bun viitor, actele de acceptare tacită cu privire la acesta sunt practic imposibil de realizat, astfel că în mod corect, instanța de fond a constatat că în lipsa unei cereri de repunere în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, dreptul este prescris, practic, în această situație particulară doar acceptarea expresă ar fi putut opera în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei deciziei civile a declarat recurs apelanta-reclamantă, la data de 30 decembrie 2008, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că a făcut pe deplin dovada respectării cerințelor art. 689 Cod civil și art. 700 Cod civil (acceptarea tacită a legatului cu titlu particular în termen de șase luni de la decesul testatoarei), prin declarațiile martorei audiată și cu actele depuse, respectiv: contractul de asistență juridică nr. 85339 din 19 noiembrie 2001, prin care cabinetul de avocat " " a fost angajat de recurenta - reclamantă pentru a-i acorda "asistență juridică la Primăria Municipiului A pentru soluționarea notificării nr. 302/2001 formulată de defuncta pentru retrocedarea imobilul moară, Tribunalul Teleorman și Judecătoria Alexandria ".
În condițiile în care imobilele - obiect al legatului cu titlu particular - erau și sunt și în prezent deținute fizic (administrate, folosite, etc.) de stat, singurele acte de acceptare tacită pe care recurenta - reclamantă le-a putut face, au fost acelea de a se comporta ca proprietar al acestor imobile și să facă ceea ce face orice alt proprietar al cărui imobil se află în situația celor din speță: să urmeze procedura legală de retrocedare prevăzută de legea specială.
Din conduita urmată de recurenta - reclamantă rezultă voința sa de a accepta succesiunea defunctei.
Recurenta a mai arătat că motivarea hotărârii instanței de apel este nelegală și pentru faptul că nu este bazată pe probe. Astfel, s-a susținut că instanța de apel în mod greșit a considerat că bunurile ce fac obiectul testamentului sunt bunuri viitoare întrucât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, ele au fost preluate abuziv (naționalizate) de stat, fiind supuse reglementărilor Legii nr. 10/2001, motiv pentru care testatoarea, în calitate de persoană îndreptățită, a formulat notificare prin care a solicitat restituirea lor. Or, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, imobilele preluate de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se consideră că sunt preluate abuziv și fără titlu. În aceste condiții, foștii proprietari nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietari ai acestora, legea specială fiind mijlocul de despăgubire a persoanelor îndreptățite. Faptul că fizic imobilele nu se aflau în patrimoniul testatoarei la data decesului, nu înseamnă că sunt bunuri viitoare, întrucât dreptul de proprietate al defunctei a existat tot timpul, nu a fost niciodată anulat sau desființat în alt mod, iar potrivit legii speciale, acesteia îi este recunoscut dreptul la despăgubiri, fie prin echivalent, fie la restituirea lor în natură.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca urmare a neacceptării în termen a succesiunii defunctei, de către recurentă. Intimata a arătat, în cuprinsul întâmpinării, că motivul de recurs este nefondat deoarece hotărârea dată este motivată în drept, iar la data pronunțării hotărârii atacate exista un text care să justifice soluția dată în speță. S-a mai susținut faptul că instanța de apel nu a aplicat o normă generală nesocotind una specială, nu a aplicat o normă care să nu fie incidentă în speță, nu a dat o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt. Fiind vorba de un legat care nu se află în patrimoniul defunctei nu se puteau face acte de conservare, de administrare care să ducă la o acceptare tacită a moștenirii. Recurenta trebuia să facă dovada acceptării tacite a moștenirii prin acte de dispoziție și tocmai din acest motiv instanța de apel a apreciat că acest lucru practic este imposibil datorită existenței situației particulare: legatul este un bun viitor care este deținut de o instituție. Intimata a mai arătat că cele două probe: declarația martorei audiate în apel și înscrisul intitulat contract de asistență juridică, cu care recurenta a justificat respectarea cerințelor art. 689 și 700 Cod civil, nu sunt acte de dispoziție în sensul art. 690 Cod civil pentru a putea duce la concluzia unei acceptări tacite a moștenirii. Tot ca nefondată a fost găsită și susținerea recurentei în sensul că situația de față este una similară celei reglementate de Legea 112/1995, motivat de faptul că în cazul de față sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv codul civil.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând recursul, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și aceasta trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În esență, Codul d e procedură civilă prevede că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată. Această dispoziție este prevăzută în interesul bunei administrări a justiției și al încrederii ce trebuie să o aibă justițiabilii în hotărârile judecătorești, cât și pentru exercitarea controlului judecătoresc în căile de atac.
Pentru a răspunde acestor exigențe, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază convingerea judecătorilor, să enunțe cele constatate de către aceștia, precum și probele pe care se sprijină.
Sub acest aspect, prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor de către instanța inferioară nu poate să atragă decât casarea hotărârii.
În cauza de față, Curtea constată că instanța de apel a încuviințat probe pentru a constata, în urma administrării acestora, dacă reclamanta a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii defunctei. Din analiza acestor probe, Tribunalul a constatat că demersurile reclamantei, constând în deplasarea în vederea informării cu privire la succesiune și angajarea unui avocat, nu pot constitui acte de acceptare tacită a unui legat cu titlu particular în sensul art. 700 Cod civil.
Deși în prima parte a motivării deciziei Tribunalul analizează probatoriul administrat sub aspectul îndeplinirii de către reclamantă a condițiilor cerute de lege pentru acceptarea tacită a succesiunii defunctei, în finalul considerentelor, aceeași instanță reține că, în situația strict particulară în care se află reclamanta, actele de acceptare tacită sunt practic imposibil de realizat, că în lipsa unei cereri de repunere în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, acest drept este prescris, și că doar acceptarea expresă ar fi putut opera în favoarea acesteia.
Constatând că în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, instanța de apel a realizat o motivare contradictorie, Curtea neputând efectua un control judiciar corespunzător prin raportare la dispozitivul deciziei, urmează să considere că aceasta este lovită de nulitate, conform art. 261 Cod procedură civilă, ceea ce nu poate avea altă consecință decât casarea acesteia.
În acest sens, Curtea a reținut și interpretarea obligatorie dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevederilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cauza Albina împotriva României (hotărârea din 28 aprilie 2005) potrivit cu care dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6.1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980)acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.
În consecință, pentru considerentele arătate și pentru a nu încălca dreptul părților la dublul grad de jurisdicție, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, găsind aplicabil art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 1346 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - Mari -
Grefier,
- -
Red.
.
2ex./22.06.2009
-4.-;
Jud.4.-
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Rodica Susanu, Ilie
