Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 930/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 930/R
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcarița
GREFIER: - -
Pentru azi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamanții (fostă ), și împotriva deciziei civile nr. 550 din 9 06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Municipiul T prin Primar, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 15 octombrie 2009 care face parte integrantă din prezenta decizie, dată la care s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi 22 octombrie 2009.
A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin cererea inregistrata sub nr- la data de 03.04.2008, pe rolul Judecatoriei T, reclamantii, și au chemat in judecata pe piritul Municipiul T reprezentat de Primarul Municipiului si Statul R prin Ministerul Finantelor Publice solicitind ca prin hotarirea ce se va pronunta sa se constate ca au dobindit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 856 mp inscris in Cf nr. 7927 aferent imobilului situat in T str. - - nr.4 in cota procentuala proportionala cu cota de proprietate detinuta asupra casei si sa dispuna intabularea acestui drept in cartea funciara.
In motivarea cererii reclamantii au arătat ca prin contractul de vinzare cumparare incheiat cu RA Urbis s-a cumparat imobilul casa situat in- de catre si. Dupa decesul tatalui au dezbatut succesiunea, fiecare dobindind un drept de proprietate asupra casei. In prezent au un drept de folosinta asupra terenului aferent casei, intregul teren fiind folosit in mod unitar, fiind in intregime aferent locuintei.
La termenul de judecata din 22.05.2008 piritul Municipiul T reprezentat de Primarul municipiului Taf ormulat intimpinare prin care a solicitat respingerea actiunii aratind ca prin contractul de vinzare cumparare a fost vindut imobilul din T str. - - nr.4 iar terenul aferent a ramas in proprietatea statului. Legea 112/1995 este o lege speciala si priveste doar imobilele cu destinatia de locuinte.
La acelasi termen de judecata a formulat intimpinare si piritul Statul R prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de DGFP care a invocat lipsa calitatii procesuale pasive aratind ca imobilul a trecut in proprietatea statului si in administrarea Consilului Local. Pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata invocându-se faptul ca reclamantii au dobândit dreptul de proprietate asupra casei iar terenul nu a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare.
Prin sentința civilă nr. 14290/13.11.2007 pronunțată în dosar nr- Judecătoria Timișoaraa admis in parte actiunea formulata reclamantii, și, impotriva piritului Municipiul T reprezentat de Primarul Municipiului T si Statul R reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin
S-a constatat ca reclamantii au dobindit de drept, prin efectul legii, dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilului inscris in CF nr. 7927 nr.top 11524 si 11525 compus din si gradina in suprafata de 276 mp si respectiv 580 mp.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantilor in cartea funciara potrivit cotelor de proprietate asupra casei astfel: reclamanta in cota de 10/16 parte, reclamantele si in cota de 3/16 parte fiecare.
A fost respinsă cererea reclamantilor de admitere a actiunii conform raportului de expertiza și s-a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vinzare cumparare nr. 11637/20.01.1997 incheiat intre RA URBIS si si, acestia din urma au dobindit dreptul de proprietate asupra locuintei situate in T str. - - nr.4.
In baza acestui contract reclamantii si-au intabulat dreptul de proprietate asupra casei in cartea funciara nr. 7927 T, terenul compus din si gradina in suprafata de 276 mp si respectiv 580 mp, raminind in proprietatea statului.
Conform certificatului de mostenitor nr. 218/27.04.2004 eliberat de BNP Curuti cota de motenire a defunctului de i-a revenit sotiei supravietuitorare, reclamanta si fiilor si, reclamante in cauza de.
A mai reținut instanța de fond că potrivit art 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995 astfel cum au fost modificate in situatiile de vinzare catre chiriasi a apartamentelor, si cind este cazul, a anexelor gospodaresti si a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobindeste si asupra terenului aferent cu respectarea dispozitiilor art 26 a lin ultim din lege . La rindul sau, art 26 alin ultim din Legea 112/1996 arata ca suprafetele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la data de 22.12.1989 in posesia acestora si care depasesc suprafata aferenta constructiilor ramin in proprietatea statului".
Din analiza acestor texte rezulta ca terenul ce reprezinta suprafata aferenta constructiilor se dobindeste de proprietarii acestora, asa cum prevad dispozitiile art 37 din Normele Metodologice.
Notiunea de teren aferent, folosita in cuprinsul Legii 112/1995, este definita de dispozitiile Legii 18/1991. Astfel, art 23 alin2 defineste terenurile aferente casei de locuit, anexelor gospodaesti, precum si curtea si gradina din jurul acestora ca fiind acelea evidentiate ca atare in actele de proprietate, in cartea funciara, in registrul agricol sau in alte documente fiscale .
Prima instanță a constat că terenul aferent casei de locuit dobindita de catre reclamanti prin cumparare este evidentiat in Cf nr. 7927 T cu nr. top 11524 si 11525 reprezentat de si gradina in suprafata de 276 mp si respectiv 580 mp, iar potrivit raportului de expertiza intocmit in cauza de expert acest teren asigura folosinta normala a constructiilor si potrivit situatiei de la locului se impune folosirea unitara a terenului chiar daca acesta este individualizat pe doua numere topografice.
de situatia de fapt retinuta si textele legale indicate instanta de fond a considerat intemeiata actiunea reclamantilor, și a admis-o, si in consecinta, a constatat dreptul de proprietate asupra terenului aferent constructiei, drept dobindit de catre reclamanti in temeiul legii, respectiv de drept odata cu cumpararea constructiei.
In temeiul art. 22 din Legea 7/1996 instanta de fond a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantilor in cartea funciara asupra terenului potrivit cotelor de proprietate asupra casei astfel: reclamanta in cota de 10/16 parte, reclamantele si in cota de 3/16 parte fiecare.
In ceea ce priveste precizarea de actiune cu privire la admiterea acesteia conform raportului de expertiza instanta de fond nu a admis-o, reținând că deși prin raportul de expertiza topografica expertul a aratat ca terenul aferent constructiei este de 781 mp intrucit parcela cu nr. top 11525 este de 505 mp de cea identificata in cartea funciara de 580 mp, câtă vreme nu exista o solicitare de rectificare a cartii funciare cu privire la suprafata de teren din partea reclamantilor nu se poate dispune intabularea decit avind in vedere suprafata din CF.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului R reprezentat de Ministerul Finantelor Publice instanța de fond a apreciat ca aceasta este neintemeiata.
Avind in vedere obiectul actiunii instanța de fond a considerat sunt incidente in cauza dispozitiile art 25 alin 2 din Decretul 32/1954 potrivit carora Statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii, prin Ministerul Finantelor Publice. Asadar, in cauza de, Statul are calitate procesuala pasiva iar Ministerul are calitatea de reprezentant al acestuia.
de aceasta situatie instanta de fond a respins exceptia calitatii procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B și Municipiul T prin Primar, înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar - la data de 09.01.2009.
Apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, prin apelul formulat, a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, deoarece autorii acțiunii nu pot dobândi prin efectul legii un drept de proprietate asupra terenului in litigiu și respingerea cererii privitoare la intabularea in extrasul CF nr. 7927 Tad reptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, avand in vedere ca imobilul in cauză se află în intravilanul localității și în administrarea Consiliului Local T care cunoaște în detaliu situația juridică a terenului, situație în care poate afirma ca în mod greșit autorii acțiunii au chemat în judecată MEF ce nu poate avea calitatea de pârât in conditiile in care Statul Român este reprezentat in cauza de Consiliul Local T, în speță fiind aplicabile prevederile art. 38 pct. 2 lit. c din Legea 215/23.04.2001 actualizată a administratiei publice locale. Intimații reclamanți nu au prezentat argumente juridice prin care să justifice chemarea în calitate de pârât a MEF, și nu au dovedit ca Statul Român stă în judecata in nume propriu, nefiind aplicabile in litigiu prevederile art. 25 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
Mai arată că, atata vreme cat din prevederile art. 38 pct. 2 lit. c rezultă ca terenul este administrat de Consiliul Local T și nu de către MEF, este evident ca are calitate procesuala pasiva titularul dreptului de administrare al bunului imobil ce formează obiectul prezentului dosar.
La fel mai arată că nu se justifica menținerea in cauza a intimatului MEF întru-cat imobilul în cauza nu face parte din Lista anexa la Legea 213/1998 - privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care cuprinde unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ - teritoriale -, dar și pentru că MEF nu este parte în contractul de vanzare - cumpărare nr. 11637/20.01.1997 încheiat între recurenții reclamanți și Regia Autonomă "Urbis" T prin care autorii acțiunii au cumpărat construcția, iar terenul le-a fost atribuit în folosință.
A mai arătat că, urmare a încheierii acestui contract, reclamanții intimați au dobândit dreptul de proprietate doar asupra construcției (locuinței) situată în T,-, înscris în CF nr. 7927 nr. cadastral 11524, 11525, fara a dobandi și dreptul de proprietate asupra terenului aferent în suprafata de 856 mp, așa cum prevede de altfel și art. 37 din NM de aplicare a Legii 112/1995, iar potrivit art. 33 din același act normativ, în situațiile de vanzare către chiriași a apartamentelor și anexelor gospodărești aferente, dreptul de proprietate se dobandeste și auspra terenului aferent, dar cu respectarea dispozitiilor art. 26 al. utim din lege potrivit cărora terenurile preluate de stat sau ed alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora, și care depășesc suprafața terenului rămân în proprietatea statului. Prin umrare, notiunile folosite abuziv de recurenti, "teren aferent", considerandu-se "proprietari ai terenului aferent" în mod inadmisibil, nejustificat și neîntemeiat, invocând diverse prevederi, nu au aplicabilitate în cauză, nici unul din aceste texte nefăcând referire la dobandirea de drept a proprietății asupra terenului.
De asemenea, a mai arătat că, din documentația anexată de către intimați la cererea de chemare în judecată rezultă că, numai construcția a făcut obiectul contractului de vanzare - cumpărare, terenul aferent construcției în suprafață de 856 mp a rămas în proprietatea statului, conform prevederilor legale aflate în vigoare. Dacă s-ar admite că transmiterea dreptului de proprietate se realizează în mod gratuit, Statul Român ar fi pus în situația inadmisibilă de altfel, de a plăti de două ori pentru același bun: fostului proprietar, în mod nejustificat, în baza Legii 10/2001 și art. 1 din protocolul nr. 1 al CEDO și, chiriașului proprietar al locuinței cumpărate în baza Legii 112/1995 în mod nejustificat, care ar dobandi un drept în mod gratuit.
Prin apelul formulat, apelantul Municipiul T prin Primar a solicitat admiterea acestuia și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a reclamanților ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală.
În motivare a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de situația reală și a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză.
A arătat că acțiunea reclamanților este una în realizare întrucât prin capătul 2 al cererii se solicită înscrierea în CF a pretinsului drept de proprietate al reclamanților asupra terenului proprietatea Statului Român, nu doar constatarea dreptului pretins. Arată că a invocat prin intampinarea depusă la instanța de fond excepția inadmisibilității actiunii, raportata la petitele actiunii, intrucat nu se poate admite o actiune în constatare daca din petitele cererii reiese ca ar fi vorba de o actiune in realizare, precum in speta de.
A mai sustinut ca prin contractul de vinzare cumparare a fost vândut imobilul din T- iar terenul aferent a ramas in proprietatea statului. Temeiul de drept al reclamanților, Legea 112/1995 este o lege speciala si priveste doar imobilele cu destinatia de locuinte.
Cu privire la terenul in cauza nu s-a putut incheia contract de vanzare - cumpărare intrucat pana la aceasta data nu a fost reglementata juridic notiunea de teren aferent imobilelor cumparate in baza Legii 112/1995. a mai precizat că prin 339/2000, s-a hotarat ca pentru curtile și gradinile aferente imobilelor (construcțiilor) vandute în temeiul Legii 112/1995, sa se incheie cu actualii proprietari ai construcțiilor, contracte de închiriere, chiria stabilindu-se conform OUG 40/1999.
În cauză s-a întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară de către expert, cu concluziile căruia nu a fost de acord, modul de identificare a limitelor juridice a terenului in litigiu fiind greși intocmit, numarul topografic al parcelei in litigiu fiind greșit menționat așa cum a comunicat Directia de Urbanism prin adresa nr. 1005/2008/03.11.2008. expertul nu a întocmit raportul folosind planuri eliberate de detinatorii legali a acestora, motiv pentru care raportul de expertiza nu poate fi luat in seama, sens în care a solicitat incuviintarea unei contraexpertize prin care doreste să evidentieze faptul că, modul de identificare a limitelor juridice a terenului in litigiu a fost gresit intocmit și nr. topografic al parcelei in litigiu a fost gresit menționat.
În drept a invocat dispozitiile art. 282-298. și legea 112/1995.
Reclamanții intimați, și (fostă ) au formulat intampinare, solicitand respingerea apelurilor și menținerea ca temeinică și legala a sentintei apelate.
Referitor la apelul formulat de Municipiul T prin Primar, față de excepția inadmisibilității actiunii raportată la petitele cererii invocată de apelant, solicită respingerea acesteia, apreciind că în speta este o actiune in constatare, transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului facandu-se de drept, prin efectul legii, anterior introducerii acestei actiuni, realizarea dreptului facandu-se deci ope legis, și nu in temeiul hotărârii judecătorești, instanța fiind chemata doar sa constate aplicarea legii cu privire la imobilul in speta și dreptul lor de proprietate. lor în Cf este doar o consecinta fireasca a recunoașterii și constatării dreptului lor de proprietate.
Au mai solicitat respingerea probei cu contraexpertiza solicitată, aratand ca parata apelanta nu a formulat o asemenea solicitare in primei instante, rezumându-se la a formula obiectiuni la care expertul a răspuns punctual, răspunsul fiind clar formulat și insotit de inscrisuri care să sustină concluzii expertizei efectuate, iar obiectiunile au vizat același aspect ce se doreste clarificat printr-o contraexpertiza.
Referitor la apelul formulat de DGFP T, față de excepția invocată de aceasta -lipsa calității sale procesual pasive-, au apreciat ca solutia primei instante de respingere este temeinică și in acord cu dispozitiile legale. Astfel, in cartea funciara asupra imobilului teren este proprietar Statul Român, și raportat la obiectul cauzei, in speta sunt incidente dispozitiile art. 25 al. 2 din Decretul 23/1954 potrivit caruia statul este persoana juridică in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii, prin MFP.
Au apreciat ca instanța de fond a interpretat corect dispozitiile legale în materia, concluzionand in mod corect ca terenul ce repreprezintă suprafata aferenta constructiilor se dobandeste de proprietarii acestora.
Prin decizia civilă nr.550/A/ 9.06.2009, pronunțată în dosar nr.-, Tribunalul Timiș - secția civilă - admite apelurile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului - DGFP T și de Municipiul T prin Primar împotriva sentinței civile nr. 14290/13.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și (fostă ) și în consecință:
Schimbă, în tot sentința civilă apelată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții intimați.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în fapt și drept că ambele apeluri declarate în cauză sunt admisibile, deoarece prin contractul de vanzare-cumparare nr.11637/20.01.1997, reclamanta și autorul reclamanților, a cumpărat de la RA "URBIS" T, locuinta situata in T,-, in baza Legii nr.112/1995, din extrasul CF nr.7927 T ( filele 5-7 dosar fond), rezultand ca asupra terenului de sub nr.top.11524 și 11525 in suprafata de 276 mp, respectiv 580 mp, a ramas proprietar Statul R, terenul aflându-se în administrarea unității administrativ teritoriale, reclamanții inscriindu-si dreptul de proprietate asupra constructiilor cu titlu de cumparare, respectiv moștenire.
In baza certificatului de moștenitor nr.218 suplimentar, emis de BNP Curuți, reclamanților intimați le-a revenit cota de din dreptul de proprietate al defunctului asupra construcțiilor.
Art. 9 din Legea nr. 112/1995 face referire la vânzarea apartamentelor, fără a menționa modalitatea de dobândire a terenurilor aferente iar art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 arată că "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent dreptul de proprietate asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege", în sensul că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.
Spre deosebire de textul art. 21 din Legea nr. 112/1995 care determina notiunea de teren aferent constructiei in cazul restituirii imobilelor in natura fostilor proprietari, pentru cazul chiriasilor care au cumparat dreptul de proprietate asupra constructiei in baza Legii nr. 112/1995 nu este explicata de dispozitiile legale notiunea de teren aferent, dispozitiile legii speciale neputand fi completate cu cele ale art. 23 al. 2 din Legea nr. 18/1991 care reprezintă dreptul comun doar in materie funciară si nu poate fi aplicat prin analogie in cazul altor institutii juridice.
De asemenea, nici in cuprinsul contractului vanzare-cumparare a apartamentului cu anexele acestuia nu este cuprinsa vreo mentiune privitoare la terenul aferent constructiei in intelesul dispoz. art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995.
Vechea reglementare din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 prevedea în art. 33 că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (devenit art. 36 alin. (2) după republicarea Legii nr. 18/1991).
După republicarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 această prevedere a fost înlăturată, ceea ce dovedește că însuși legiuitorul a înțeles să reglementeze în alt mod această situație și, în lipsa unei norme de trimitere exprese în legea specială, nu mai poate fi aplicată prin analogie.
În aceste conditii, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 18/1991 care reprezintă dreptul comun in materie funciară, ci prevederile speciale de strictă interpretare și aplicare din legea specială, respectiv art. 37 din Hotărârea Guvernului nr. 20/1996 în care se precizează că în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege.
Actuala reglementare, în art. 9, art. 21 și art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, prevede în ce condiții se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor ce fac obiect al vânzării, astfel că nu ne aflăm în prezența unei lacune a legii.
Deși finalitatea normelor metodologice de aplicare a unei legi este aceea de a explicita modul de punere in aplicare a acesteia, fără a adauga la lege, art. 37 din nr.HG 20/1996 folosește în mod expres termenul vânzare, supunând implicit dreptul de proprietate asupra terenului aceluiași mod de dobândire, prin vânzare, ca și dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Din interpretarea logica sistematică a acestor texte de lege reiese că dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente apartamentelor, care nu se restituie foștilor proprietari în natură, se dobândește de către chiriașii titulari de contract de închiriere în urma vânzării, ca și construcția, adica in aceleasi conditii in care se dobandeste si dreptul de proprietate asupra locuinței, cu plata integrală sau în rate a prețului.
Așadar, art.37 din Hotărârea nr. 20 din 17 ianuarie 1996 republicată nu instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției în favoarea chiriașului cumpărător.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, reiterată prin cererea de apel, tribunalul constată că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond, față de dispozițiile art. 25 alin.2 din Decretul nr. 32/1954, atâta timp cât potrivit extrasului CF nr. 7927 T, Statul Român figurează ca fiind proprietarul imobilului în litigiu, unitatea administrativ teritorială având doar un drept de administrare.
Pentru argumentele de fapt si de drept dezvoltate mai sus, verificând în limitele cererilor de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 295 și art. 296.proc.civ. tribunalul va admite apelurile declarate de pârâții-apelanți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul T prin Primar, va schimba în tot sentința civilă nr. 14290/13.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanții intimați, ca neîntemeiată
Împotriva acestei decizii civile de apel au declarat recurs, reclamantele (fostă ), și, solicitând modificarea ei, în tot, în sensul menținerii ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță, invocând în drept art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și motivând în esență, că prin decizia civilă recurată s-au admis, în mod netemeinic și nelegal apelurile declarate de pârâții de mai sus, instanța de apel interpretând greșit și eronat art.37 din Normele Metodologice de aplicarea Legii nr. 112/1995, legislația în vigoare permițând dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului aferent.
Recurentele mai arată că instanța de apel a reținut în mod nelegal și netemeinic că " dispozițiile Legii nr.112/1995 nu pot fi completate cu dispozițiile art. 23 alin.2 din Legea nr.18/1991, care reprezintă dreptul comun doar în materie funciară și nu poate fi aplicat prin analogie în cazul altor instituții juridice".
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții intimați Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T - și Municipiul T - prin Primar - solicită respingerea recursului reclamantelor, cu consecința menținerii ca temeinică și legală deciziei civile nr.150/A/9.06.2009 a Tribunalului Timiș (fila 8-9 și respectiv 10-12).
Verificând decizia civilă recurată prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamantelor de mai sus este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei au fost admise apelurile de față, în modul arătat.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie prev. de art. 9, 21,23,26 și 33 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a acesteia când a dispus respingerea acțiunii acestor reclamante, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, corect fiind admise ambele apeluri de mai sus, în sensul menționat și pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite în întregime și de C, ca instanță de control judiciar, deoarece Tribunalul Timiș ca instanță de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească temeinică și legală, ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt dovedită cu probele administrate și existente în dosarul cauzei.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele solicita să se constate că sunt proprietarele de drept ale terenului în cotă de 8/16 parte numita, 3/16 parte numita și respectiv 3/16 parte numita din imobilul situat în T- înscris în CF 7927 T, teren aferent imobilului în construcție dobândit în baza Legii nr.112/1995, de către reclamanta de ordin 1 și defunctul sau soț.
Acțiunea formulată de către reclamante este o acțiune în realizare, întrucât s-a solicitat în al doilea capăt de cerere înscrierea în CF a pretinsului drept de proprietate al reclamantelor asupra terenului proprietatea Statului Român nu doar constatarea dreptului pretins. Prin acțiunea formulată se urmărește deci realizarea unui drept iar nu constatarea unui drept de proprietate asupra suprafeței de teren de 856., deoarece în capătul 2 al cererii, reclamantele solicită intabularea acestui drept în cartea funciară.
De altfel, prin întâmpinarea formulată de către intimatul pârât Municipiul T prin Primar s- invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportată la petitele acțiunii, întrucât niciodată nu se poate admite o acțiune în constatare, dacă din petitele acțiunii reiese că ar fi vorba de o acțiune în realizare, cum este și prezenta cauză.
Curtea reține că în dosar este bine stabilit că prin contractul de vânzare - cumpărare de la dosar, cu nr. 11637/20.01.1997 (fila 5 dosar fond ), reclamanții au dobândit dreptul de proprietate de la Statul Român - prin Regia Autonomă URBIS T, - doar asupra construcției, adică apartamentul compus din 3 camere, bucătărie, camară alimente, antreu, baie, etc. iar nu și asupra terenului, în cuprinsul acestui contract de vânzare - cumpărare nefăcându-se nici mențiune cu privire la terenul aferent construcției, încât este deci corect reținut în cauză că sunt aplicabile dispozițiile legale prevăzute de art.37 din nr.HG 20/1996 și art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, texte legale ce fac referire expresă la termenul de "vânzare", și, în consecință și dreptul de proprietate asupra terenului se poate dobândi prin aceeași modalitate ca și dreptul de proprietate asupra construcției, adică prin vânzare.
Așadar, în temeiul acestui contract de vânzare - cumpărare, reclamanții nu au putut dobândi, din oficiu, de la lege și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate, fiind evident că este necesar ca prin alte operațiuni - chiar și - de natură administrativă să poată fi constituit în favoarea acestora și dreptul de proprietate asupra terenului aferent, după ce în prealabil acesta este identificat și dimensionat clar, astfel că este cazul respingerii recursului de față, recurenți, întrucât, motivul de recurs invocat, prev. de art.304 pct. 8 Cod procedură civilă, nu este întemeiat, câtă vreme instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura și înțelesul acestuia, fiind evident că Legea nr. 112/1995 este o lege specială și privește doar imobilele cu destinație de locuință, iar înțelesul art. 9 se referă la imobilele construcții și nu se poate extinde înțelesul acestui text legal și la terenuri.
Este, așadar, corectă reținerea instanței de apel, conform căreia reclamanții au posibilitatea legală de a obține valorificarea dreptului de proprietate pretins asupra terenului aferent, în temeiul și în condițiile impuse de prevederile art. precitate, vizând constituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, și cu achitarea unui preț corespunzător, iar nu cu titlu gratuit, cum pretind recurenții reclamanți, căci aceștia au cumpărat doar construcția, iar nu și terenul, pentru acesta din urmă neplătind nici un fel de preț și astfel instanța de apel a dat o corectă interpretare a dispozițiilor legale în materie, precitate, vizând modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentului cumpărat, încât deci nici motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este aplicabil în speță deoarece decizia civilă recurată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
De altfel, prin vânzarea doar a construcției, reclamanții recurenți nu sunt împiedecați, în vreun mod să o folosească în condiții normale, căci li s-a constituit un drept de folosință asupra terenului, pe care pot să-l și închirieze, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului T nr. 239/2000 și 15/2004, chiria urmând a fi stabilită în condițiile OUG nr. 40/1999, încât deci este clar că reclamanții nu pot dobândi, în virtutea legii, (ex lege) din oficiu și dreptul de proprietate asupra terenului și ca atare bine și cu temei le-a fost respinsă acțiunea lor introductivă de către instanța de apel, având ca obiect, constatarea că reclamantele sunt proprietarele de drept asupra suprafeței de 856. teren situat în T str. - - nr. 4, înscris în nr. 4, înscris în 7927 T, cu nr.top. 11524 și 11525, mai ales că prin Hotărârea Consiliului Local T nr. 275/2009 s-a aprobat cumpărarea terenului aferent imobilelor construcții vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Aceasta, deoarece din analiza contractului de vânzare - cumpărare rezultă că reclamanții au cumpărat - în baza Legii nr.112/1995 - doar construcția, adică apartamentul menționat, achitând numai prețul acestuia, dar nu le-a fost vândută și suprafața de teren, care a rămas în proprietatea Statului Român, dat fiind faptul că Legea nr. 112/1995 nu conține norme legale, care să reglementeze situația terenului aflat în proprietatea Statului și astfel critica din recurs apare neîntemeiată, căci decizia instanței de apel nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și în consecință dispozițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat, nu sunt incidente în dosar, în condițiile în care obiect al contractului de vânzare - cumpărare, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 l-a constituit doar apartamentul, pentru care reclamanții dețineau contract de închiriere și nicidecum terenul. Cu privire la terenul în cauză, până în prezent, nu este reglementată juridic noțiunea de teren aferent imobilelor cumpărate în baza Legii nr.112/1995.
De asemenea, Curtea mai stabilește că sunt legale prevederile art. 37 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG20/1996, întrucât acest articol nu instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent în favoarea chiriașului cumpărător, prin adăugare la lege, ci detaliază doar componentele unității locative supuse vânzării, în acord deplin cu dispozițiile generale ale Legii nr. 112/1995, a căror analiză unitară și sistematică conduc la concluzia că obiectul său îl reprezintă doar imobilele cu destinația de locuință și nicidecum redobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente, potrivit și deciziei civile nr. 4447/8.12.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, (prin care s-a dispus respingerea excepției de nelegalitate a art. 37 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea Statului, aprobate prin nr.HG 20/1996), în concordanță și cu art. 16 alin.1 din Constituția României și cu practica judiciară în materie a instanței supreme și jurisprudența CEDO.
Astfel, și prin decizia civilă nr. 215 din 16.01.2008 pronunțată în dosar nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală - a stabilit - într-o cauză similară - că terenul nu a fost înstrăinat, el nefăcând obiectul unei vânzări, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, Curtea conchide că recursul de față al reclamanților nu este întemeiat, deoarece obiect al înstrăinării l-a reprezentat doar locuința descrisă în contractul de vânzare - cumpărare menționat, fără nici o mențiune privitoare la terenul aferent, iar din cuprinsul extrasului de carte funciară de la dosar, rezultă că reclamanții recurenți sunt proprietari tabulari doar asupra construcției, adică a apartamentului, art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, nefiind de natură să conducă la o altă concluzie decât cea mai sus-redată, în legătură cu situația juridică a terenului în cauză, căci transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției este doar una de natură convențională, ea neoperând de drept, în temeiul legii adică, cum eronat susțin recurenții reclamanți.
Ca atare, cadrul normativ sus-expus permite doar ca o dată cu imobilul - construcție să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, dar concretizarea vocației la dobândirea acestui drept asupra terenului urmând a se realiza prin perfectarea contractului de vânzare - cumpărare, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art.23 din Legea nr. 18/1991, aceasta referindu-se la proprietatea cooperatorilor sau a moștenitorilor acestora.
O apreciere în sens contrar ar conduce la reținerea unei situații juridice eronate a terenului, din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate, rămas în continuare Statul Român conform și extrasului de carte funciară de la dosar ( fila 7) unde în partea II B, la rubrica înscrieri privitoare la proprietate figurează doar Statul Român, ca proprietar al terenului iar reclamanții asupra construcției cumpărată în baza Legii nr. 112/1995 și deci, instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească temeinică și legală, ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt, dovedită prin probele administrate în cauză, potrivit cu care prin acel contract de vânzare - cumpărare a fost vândută doar construcția, dar terenul aferent acesteia a rămas în proprietatea Statului Român, iar în momentul vânzării apartamentului în speță au fost respectate toate condițiile legale privitoare la art. 9 din Legea nr. 112/1995, care este o lege specială și care face referire doar la cumpărarea apartamentelor, înțelesul ei neputându-se extinde și la teren.
Conform art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995, suprafețele de teren preluate de Stat, aflate la data de 22.12.1989, în posesia acestuia și care depășesc suprafața aferentă construcției rămân în proprietatea Statului Român, reclamanții nefăcând în dosar dovada că ar fi solicitat pârâților să le vândă odată cu construcția și terenul aferent, după o prealabilă procedură administrativă și metodologie de evaluare terenului.
De altfel, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului T nr. 339/2000 s-a statuat ca pentru curțile și grădinile aferente construcțiilor vândute în temeiul Legii nr.112/ 1995 să se încheie cu actualii proprietari ai construcțiilor, contracte de închiriere, chiria fiind stabilită după procedura prevăzută în OUG nr. 40/1999.
Curtea mai observă, că în regimul de publicitate imobiliară prin cărțile funciare - precum în prezentul recurs - potrivit art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii în temeiul unei cauze arătate, iar construcția a fost înscrisă în cartea funciară, unde în dosarul de față, în concret, figurează ca proprietar tabular asupra terenului în litigiu numai Statul Român, iar reclamanții recurenți figurează ca proprietari tabulari doar asupra construcției, adică a apartamentului, în litigiu.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză, de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamanților de mai sus, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează proprietate procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurenții nedovedind incidența în cauză a motivelor de recurs, invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de C, prin admiterea acțiunii reclamanților fiind încălcat dreptul de proprietate al pârâților intimați - ca reprezentanți ai Statului Român - pentru că ar fi deposedați de un bun patrimonial, (intabulat în cartea funciară) în înțelesul art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
La aducerea acestei soluții, Curtea, în opinia ei majoritară, are în vedere faptul că decizia civilă recurată apare legală și temeinică, întrucât ea a reținut o stare de fapt reală și a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale în materie, când a reținut că reclamanții nu au putut dobândi și dreptul de proprietate asupra terenului aferent apartamentului achiziționat în baza Legii nr. 112/1995, deoarece acest teren nu a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare mai sus indicat, în susținerea privind determinarea conținutului noțiunii de teren aferent neputând fi aplicabile prin analogie dispozițiile art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicată, întrucât aplicarea art. 36 din Legea 18/1991 se realizează numai cu privire la terenuri și clădiri aferente care se găseau în situația juridică reglementată de textele menționate la data de 01.01.1990, nu și cele asupra cărora dreptul de proprietate a fost reglementat ulterior, cum este cazul Legii nr. 112/1995. Ori, la data de 1.01.1990 și chiar la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 locuințele vizate ulterior de Legea nr. 112/1995 se aflau în proprietatea Statului și nu în proprietatea unor persoane fizice. De asemenea, în Legea nr. 112/1995 nu se face nici o referire la Legea nr.18/1991 în ceea ce privește terenul, neexistând astfel nici o bază legală pentru atribuirea terenului.
Este deci bine stabilit în dosar că reclamanții au cumpărat doar construcția acestui apartament, iar nu și - eventual - vreun teren aferent, câtă vreme, nu este dovedit în dosar că reclamanții ar fi plătit vreo sumă de bani, cu titlu de chirie Statului Român, pentru folosința terenului începând din momentul cumpărării apartamentului ori că ar fi cerut odată cu cumpărarea construcției apartamentului să cumpere și terenul aferent acesteia.
Ca atare, în mod judicios, instanța de apel apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele legale referitoare la dobândirea dreptului de proprietate de către recurenți și asupra terenului în litigiu, pretins.
În adevăr, toate probele din dosar fac convingerea acestei instanțe de recurs că prin contractul de vânzare-cumpărare precitat, reclamanții au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, doar locuința - adică apartamentul, ce face obiectul prezentului litigiu, iar nu și terenul aferent pretins, pentru că art. 9 din Legea nr. 112/1995, face referire expresă doar la vânzarea apartamentelor, fără a menționa vreo modalitate de dobândire a terenurilor aferente, iar art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, arată că "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 al. ultim din lege; în sensul că suprafețele de teren preluate de stat (sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989, în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor), rămân în proprietatea Statului Român.
Curtea reține că, spre deosebire însă de textul legal al art. 21 din Legea nr. 112/1995(care explica noțiunea de teren aferent construcției, în cazul restituirii în natură a imobilelor foștilor proprietari), pentru cazul chiriașilor, care au cumpărat construcția, adică un apartament, în baza Legii nr.112/1995, nu este explicată noțiunea de teren aferent prin dispozițiile acestei legi, astfel că nu se poate adăuga la ea, de vreme ce, nici în cuprinsul contractului de închiriere inițial și nici cel al contractului de vânzare-cumpărare nu este cuprinsă vreo mențiune privitoare și la terenul aferent construcției, în înțelesul prev. art. 37 din citatele Norme Metodologice.
Curtea mai observă că, vechea reglementare din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, prevedea în art. 33, că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art. 35 al. 2 din Legea nr. 18/1991(devenit art. 36 al. 2 după republicarea ei), însă, după republicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, această prevedere legală a fost înlăturată, ceea ce dovedește că însuși legiuitorul a înțeles să reglementeze într-un alt mod aceasta situație, fiind deci evident că în absența unei norme de trimitere expresă în legea specială, nu mai poate fi aplicată prin analogie vechea reglementare.
În atari condiții, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr.18/1991 (care reprezintă dreptul comun în materie funciară), ci prevederile legii speciale, de strictă interpretare, respectiv art. 37 din Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, în care se precizează că în situațiile de vânzare a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului, dar cu respectarea dispozițiilor art.36 al. ultim precitat.
Așadar, actuala reglementare legală - în art. 9, art. 21 și art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, precum și art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi - prevede în ce condiții se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, ce fac obiect al vânzării, astfel că nu există ipoteza unei lacune a legii, câtă vreme art. 37 din Normele Metodologice întrebuințează în mod expres, termenul de "vânzare", supunând implicit dreptul de proprietate asupra terenului aceluiași mod de dobândire, adică prin vânzare, ca și dreptul de proprietate asupra apartamentului.
În consecință, din interpretarea logico - sistematică a acestor texte de lege, Curtea conchide că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor,(care nu se restituie foștilor proprietari în natură), se dobândește de către chiriașii titulari de contract de închiriere numai în urma vânzării, ca și construcția, cu plata, integrală sau în rate a prețului, adică în aceleași condiții legale în care se dobândește și dreptul de proprietate asupra locuinței, titularul dreptului de folosință asupra terenului având opțiunea cumpărării acestuia, fără ca proprietarul terenului să poată refuza încheierea contractului, din considerente de oportunitate sau din alte motive (așa cum a stabilit și practica judiciară în materie, prin decizia civilă nr. 1043 din 07.12.2004 a Curții de Apel București - secția IV civilă și decizia civilă nr. 6129/07.07.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, de exemplu).
Drept urmare, acțiunea reclamanților, este nefondată și bine a fost respinsă de către instanța de apel, întrucât dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului se poate realiza pe cale administrativă, prin încheierea separată a unui contract de vânzare-cumpărare a terenului, în schimbul unui preț, (iar nu gratuit și din oficiu, de la lege)stabilit, conform actelor normative aplicabile în materie, reclamanții având în continuare posibilitatea legală de a solicita intervenția justiției, în eventualitatea unor neînțelegeri în legătură cu încheierea acestei convenții.
Pentru toate aceste considerente va fi respins recursul de față al reclamanților, luându-se act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs și ca atare, conform art. 274 Cod procedură civilă, nu se vor acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții (fostă ), și împotriva deciziei civile de apel nr. 550/A/9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. TP / 10.11.2009
Dact.FN. /11.11.2009
EX.2
Tribunalul Timiș - Președinte
Judecător.
Cu opinie separată; în sensul:
Admite recursul reclamanților și modifică decizia recurată, în sensul respingerii apelurilor pârâților.
JUDECĂTOR
- -
Dosar nr.-
Red.17.11.2009
OPINIE SEPARATĂ
la decizia civilă nr.930/22.10.2009 în dosarul nr-
Contrar opiniei majoritare, susțin că se impunea admiterea recursului reclamanților și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelurilor declarate de către pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de DGFP T și Primarul, alături de Consiliul local al municipiului T, împotriva sentinței civile nr.14290/13.11.2008 a Judecătoriei Timișoara și implicit menținerea acestei din urmă soluții, cu consecința admiterii în parte a acțiunii reclamanților, și, în sensul constatării dobândirii de către reclamanți a dreptului de proprietate, prin efectul Legii nr.112/1995, asupra terenului aferent imobilului înscris în CF 7927 T nr.top.11524 și 11525, compus din C și grădină în suprafață de 276 mp, respectiv în suprafață de 580 mp, astfel cum s-a determinat prin expertiza tehnică judiciară care s-a administrat în cauză și autorizarea dată reclamanților să își intabuleze acest drept în Cartea funciară.
acestei opinii se întemeiază pe practica majoritară a Curții de Apel Timișoara în interpretarea chestiunii de drept legată de dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului aferent, cu titlu gratuit, în temeiul legii, de către foștii chiriași care au dobândit prin cumpărare în baza 112/195, dreptul de proprietate asupra locuințelor vândute acestora de către autoritățile locale, în temeiul acestui act normativ.
Astfel, în acord cu opinia constantă a secției civile a Curții de Apel Timișoara, curtea va constata că, potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. II din nr.HG 11/1997, "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege".
Textul art. 112/1995 prevede că "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".
Cu alte cuvinte, din interpretarea logică a textelor de mai sus, prin prisma principiului de logică al terțului exclus (tertium non datur), rezultă că, dacă terenurile ce depășesc suprafața construcțiilor rămân în proprietatea statului. a contrario, cele care nu depășesc această suprafață, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcției, în speță suprafața de 386 mp, se dobândesc în virtutea legii -ope legis, în proprietate, odată cu cumpărarea construcției, nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991, care se referă la alte situații.
Ca o consecință logică a aceluiași raționament, ceea ce excede suprafeței terenului aferent, respectiv grădina de 457 mp din prezenta speță, nimic nu oprește pe reclamant, așa cum a constatat și tribunalul, să invoce dreptul său de a cumpăra această suprafață excedentară, având în acest sens un drept de preemțiune, cu plata integrală sau în rate a prețului, adică în aceleași condiții în care se dobândește și dreptul de proprietate asupra locuinței.
În virtutea acestor considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.9 pr.civ. ar fi trebuit să admită recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.550/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-, urmată de modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul că respingerii apelurilor declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP T precum și Municipiul T, prin Primar și Consiliul local, împotriva sentinței civile nr.14290/13.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul -.
Judecător,
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup, Trandafir Purcarița
