Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 933/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 933
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ion Graur
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor Președinte Secție Civilă
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții jr. sr. și împotriva deciziei civile nr. 600/17.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat pentru revizuienții jr. sr. și, av. și pentru intimata, av..
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul revizuienților solicită admiterea cererii de rezivuire, și pe cale de consecință schimbarea în parte a hotărârii a cărei revizuire se solicită, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, arătând că instanța de recurs a apreciat corect probele administrate.
R E A,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 600/17.06.2008 pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul declarat de pârâții jr. sr. și împotriva deciziei civile nr. 779/A/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
A modificat în tot decizia recurată în sensul că a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 10475/09.11.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 2463/2005.
A schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a respins ca prescris capătul de acțiune privind anularea declarației notariale nr. 1159/21.11.2000.
A menținut în rest dispozițiile sentinței primei instanțe și a obligat pe reclamanta intimată să plătească pârâților recurenți suma de 143 lei cheltuieli de judecată - parțiale în recurs.
Curtea a reținut că prin sentința civilă nr. 10457/9.11.2006 instanța de fond a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a declarației notariale, a constatat că imobilul în cauză a fost dobândit în timpul căsătoriei cu titlu de bun comun, a dispus rectificarea cărții funciare de la poziția 13 la poziția 14 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2322/15.02.2005 încheiat între pârâți și a dispus rectificarea aceleiași cărți funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâților.
Apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 10457/09.11.2006 a Judecătoriei Timișoaraa fost respins prin decizia civilă nr. 779 din 09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs pârâții jr. sen. și, care au solicitat modificarea ei în tot, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței, cu consecința respingerii acțiunii formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului au arătat că hotărârea instanței de apel este nemotivată, deoarece instanța face aprecieri numai în ce privește legalitatea hotărârii primei instanțe și nu a analizat criticile formulate în apel așa încât concluziile acesteia sunt greșite.
De asemenea, au arătat că instanța de apel a reținut o serie de împrejurări greșite, de natură să ducă la concluzia că nu a avut în vedere starea de fapt dedusă judecății.
Au arătat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Decretul nr.32/1954, iar acest argument al instanței de apel este greșit.
Totodată, au arătat că instanța a reținut că din probele cauzei rezultă că reclamanta a fost constrânsă moral să dea declarația autentificată în cauză, fără a indica aceste probe și fără a analiza argumentele prin care pârâții au susținut netemeinicia pretențiilor reclamantei.
Au arătat că în cauză a fost ocolită procedura specială a plângerii împotriva încheierii de carte funciară nr.15841/24.05.2004, în baza căreia s-a înscris mențiunea de bun propriu în privința imobilului.
Au arătat că instanța de fond a primit completarea de acțiune cu nesocotirea dispozițiilor art.132 Cod procedură civilă.
Au arătat, de asemenea, că motivele de desființare a declarației autentificate sunt de nulitate relativă, chiar dacă reclamanta a cerut constatarea nulității absolute, astfel că o asemenea cerere este supusă prescripției prevăzută de art. 9 din Decretul nr. 167/1958, iar în cauză cererea este prescrisă.
Pârâții au mai arătat că instanța de fond a apreciat contribuția comună a soților în contra probelor existente la dosar, întrucât în cauză nu există probe din care să rezulte această concluzie, și că instanța de fond a apreciat greșit actul de vânzare-cumpărare ca fiind subsecvent declarației notariale dată de reclamantă, deoarece între cele două acte juridice nu există nici un raport de la principal la accesoriu, după cum a apreciat greșit că prețul din contract este derizoriu, câtă vreme părțile prin negociere au dreptul de a determina prețul.
Curtea a apreciat că față de motivul de nulitate invocat de reclamantă, declarația dată de aceasta este lovită de nulitate relativă, având în vedere că vicierea consimțământului determină doar o nulitate relativă, iar potrivit art.9 din Decretul nr. 167/1958 anularea declarație putea fi cerută numai în termen de 3 ani.
Față de data înregistrării acțiunii, această cerere este prescrisă, sens în care s-a apreciat că se impune modificarea celor două hotărâri și respingerea acestui capăt de acțiune.
S-a reținut că celelalte susțineri ale pârâților, în sensul că în cauză a fost ocolită procedura specială a plângerii împotriva încheierii de carte funciară nr. 15841/24.05.2004, în baza căruia s-a înscris mențiunea de bun propriu în privința bunului, că instanța de fond a apreciat greșit actul de vânzare-cumpărare ca fiind subsecvent declarației notariale dată de reclamantă, că în calitate de cumpărători au fost de bună-credință și sunt apărați față de cererea reclamantei de desființare a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât s-au bazat pe înscrierile de carte funciară, sunt neîntemeiate.
Împotriva deciziei civile nr. 600/17.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, au formulat cerere de revizuire revizuienții jr. sr. și, care au solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în parte a hotărârii instanței, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta.
În motivare au arătat că în contextul în care s-a respins capătul de cerere aparent principal, capetele subsidiare rămase admise sunt în totală contradicție cu primul capăt de cerere respins.
Dacă actul notarial nu a fost anulat, acesta își produce efectele juridice pentru care a fost încheiat astfel: bunul fiind proprietate exclusivă a lui jr. nu mai poate fi bun comun, iar dacă bunul este exclusiv a lui, nu mai poate interveni nulitatea contractului încheiat de acesta.
Această legătură intrinsecă dintre capătul de cerere respins în fața instanței de recurs și celelalte capete de cerere rămase admise, fac practic dispozitivul hotărârii contradictoriu și cu efecte juridice de neconciliat.
În drept invocă dispozițiile art. 322 pct.1 pr. civ..
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 600/17.06.2008 în dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA cu obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză în toate fazele procesuale.
În motivare arată că hotărârea pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA este temeinică și legală și nu cuprinde dispoziții potrivnice și care nu se pot duce la îndeplinire, cererea de revizuire formulată de revizuienți fiind neîntemeiată.
Arată că și în lipsa anulării declarației notariale dată de către intimată, înscrierea în cartea funciară a mențiunii de bun propriu era nelegală, întrucât nu respecta prevederile legii speciale pentru efectuarea acestei operațiuni.
Examinând decizia atacată în raport de dispozițiile art. 322 pct. 1. pr. civ. raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, se constată că cererea de revizuire este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 1. pr. civ. revizuirea se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții " potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire ".
Textul menționat implică realizarea următoarelor cerințe: hotărârea să cuprindă dispoziții potrivnice; dispozițiile potrivnice să fie cuprinse în chiar dispozitivul hotărârii și dispozițiile potrivnice să fie inconciliabile, adică să nu poată fi aduse la îndeplinire.
În cauză, decizia atacată nu conține dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire, cerințele mai sus menționate nefiind întrunite în dispozitivul deciziei atacate.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 326. pr. civ. va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții jr. sr. și împotriva deciziei civile nr. 600/17.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Întrucât nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate de către intimată, acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții jr. sr. și împotriva deciziei civile nr. 600/17.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /05.11.2008
Tehnored. 2 ex./05.11.2008
Președinte:Ion GraurJudecători:Ion Graur, Erica Nistor, Maria Lăpădat