Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 94/
Ședința publică din 11 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Prefectul județului M, cu sediul în Târgu-M, P-ța -, nr. 1, județul M, domiciliată în Târgu-M,-,. 36, județul M și, domiciliat în,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 164 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pârâții recurenți și personal și asistați de av., reclamanta intimată personal și asistată de av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termenul prevăzut de lege, prin încheierea camerei de consiliu nr.10/CR din 10 februarie 2010, s-a admis cererea de abținere formulată de doamna judecător, după care;
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului declarat de pârâți și în consecință a dispune modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererilor reclamantei intimate, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304, pct. 9 și 7 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată conform chitanței reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș în dosar nr. 5756/2005, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Prefectura M, Primăria - Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: să se constate că reclamanta are calitate de moștenitoare testamentară după defuncta în baza testamentul autentificat sub nr. 35/1997 la Biroul Notarial de Stat.
Să se constate nulitatea absolută a ordinului prefectului nr. 161 din 22 iulie 1996, întabulat în 124.
Să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 4313 din 4.12.1996. la Biroul Notarului Public și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4670 din 15.11.2006, Judecătoria Târgu Mureșa respins cererea de constatare a calității de moștenitor testamentar a reclamantei după defuncta ca nefondată, s-a admis excepția lipsei de interes și s-au respins ca lipsite de interes petitele 2, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 94 din 20 martie 2008, Tribunalul Mureș a admis apelul formulat de reclamanta, împotriva sentinței mai sus arătate, pe care a desființat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, Judecătoria Târgu Mureș.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 6385 din 2.12.2008, Judecătoria Târgu Mureșa admis acțiunea, a constata că reclamanta are calitatea de moștenitoare testamentară după defuncta, decedată la data de 24.05.1986, în Târgu M, în baza testamentului autentificat sub nr. 359/1997 la Biroul notariatului de Stat M, a constatat nulitatea absolută parțială a ordinului nr. 161 din 22.07.1996 al Prefectului Județului M, în ceea ce privește suprafața de teren de 1202. situată în comuna, înscris în 124, nr. top. 179/1/1 și 180/1, eliberat în favoarea numitei. De asemenea, s-a constat nulitatea absolută a contractului de donație, autentificat sub nr. 4313/1996 la..
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, pârâții Prefectul Județului M, și iar prin decizia civilă nr. 164 din 17 iunie 2009, Tribunalul Mureșa respins ca nefondate apelurile, și a obligat apelanții să plătească în solidar reclamantei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Mureșa arătat că nu se poate reține că ordinul prefectului, contestat în prezenta cauză, ar fi fost legal emis, deoarece contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată, la 01.11.1965, ar face dovada indubitabilă a fostei proprietăți a soților și, asupra terenului în suprafață de 1202. situat în comuna, înscris în 124, deoarece la acea dată erau în vigoare prevederile art. 11 din Decretul nr. 144/1958, astfel că un contract de vânzare-cumpărare încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată nu era să transfere proprietatea asupra terenului în litigiu.
Pe de altă parte, prin Ordinul atacat terenul a fost atribuit lui doar în baza calității acesteia din urmă, de pretinsă moștenitoare testamentară a defunctei. Astfel că, chiar și în situația în care ar fi fost adevărată susținerile apelanților că și ar fi fost proprietarii terenului în litigiu, ar fi inadmisibili ca instanța să modifice, fără să fi fost sesizată în acest sens, ordinul nr. 161/1996, în sensul atribuirii terenului ambilor soți cu motivația că aceștia l-au dobândit prin cumpărare iar apoi să respingă acțiunea reclamantei.
S-a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. III alin 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, nefiind îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, persoana îndreptățită fiind reclamanta.
Conform regulamentului privind procedura de constituire și modul de funcționare a comisiilor de fond funciar, aprobat prin nr.HG 131/1991, propunerile de atribuire a terenului de 1202. din 124, puteau și trebuiau să fie verificate de către Prefectul județului
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, pârâții Prefectul Județului M și și.
În recursul declarat Prefectul Județului M, a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de obligare a Instituției Prefectului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat în esență că instanța de apel, în mod greșit a considerat că în speță nu sunt incidente prevederile regulamentului privind procedura de constituire și modul de funcționare a comisiilor de fond funciar aprobat prin nr.HG 131/1991, întrucât conform prevederilor Legii nr. 18/1991, formularea propunerii revine ca și obligație primăriei și nu comisiei de fond funciar care nu are atribuții privind aplicarea prevederilor în materia fondului funciar privitoare la emiterea ordinului prefectului în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Ordinul atacat a fost emis în baza propunerilor formulate de Primăria comunei, în conformitate cu prevederile art. 35 și 37 din Legea nr. 18/1991.
De asemenea nu sunt incidente în speță nici prevederile art. III alin.1 lit. a din Legea nr. 169/1997, neexistând motive de nulitate a ordinului atacat, deoarece acesta a fost emis în baza actului de dovedire al proprietății și anume al extrasului de carte funciară anexat documentației și în baza prevederilor Legii nr. 18/1991.
În consecință, neexistând nici un text de lege încălcat de recurentă, aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin recursul formulat, pârâții și au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, arătând în esență următoarele:
Astfel, pârâții au arătat că s-a solicitat de către reclamantă anularea parțială a ordinului nr. 161/1996 al Prefectului Județului M, invocându-se prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, fără a se arăta care punct al acestui articol.
Din motivarea instanței de fond rezultă, implicit, că nulitatea parțială ar fi fost constatată în baza art. III alin.1 pct. a din Legea nr. 169/1997 potrivit căruia sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite potrivit legii.
Ori, în ceea ce privește îndreptățirea lui căsătorită cu de a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului de 1202. aceasta avea acest drept în baza contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat în 01.11.1965 care în accepțiunea Legii 18/1991 erau considerate ca dovezi indubitabile ale îndreptățirii la reconstituirea în baza legii fondului funciar.
Tribunalul Mureșa invocat în mod greșit dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 144/1958 atunci când pune semn de egalitate între noțiunea de "îndreptățire în baza legii fondului funciar" și noțiunea de "fostă proprietate".
Legea nr. 18/1991 are numeroase prevederi din care rezultă că îndreptățirea la reconstituirea în baza acestei legi nu se dovedește numai cu actele de proprietate sau de carte funciară, ci și cu orice alte probe.
S-a mai arătat și faptul că nulitatea prevăzută de art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 169/1997, sancționează doar lipsa îndreptățirii la reconstituire și nicidecum faptul că reconstituirea se face pe altă cale procedurală decât aceea pe care ar fi trebuit fi făcută. Astfel, este evident că din moment ce contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată o indică pe îndreptățită în baza legii fondului funciar, ordinul nr. 161/1996 nu poate fi declarat nul absolut.
Că ordinul nr. 161/1996 nu s-a emis și în favoarea lui nu are nicio relevanță și nu înlătură îndreptățirea luio la reconstituirea dreptului de proprietate iar o asemenea contestație putea fi doar la îndemâna lui.
În ceea ce privește ipotezele speciale prevăzute de alin. (I) - (VI) de la art. III alin. (1) lit. a din Legea nr. 169/1997, trebuie observat și faptul că din aceste ipoteze numai aceea de la alin. II ar putea avea tangență cu situația în speță, însă, pentru ca această ipoteză să opereze este nevoie ca terenul intravilan solicitat de fostul proprietar sau moștenitorul acestuia să fi fost liber la data solicitării, ceea ce nu este cazul în speță, la data formulării cererii reclamantei fiind întabulat în - ordinul atacat.
S-a mai arătat că reclamanta nu justifică un interes legitim pentru declararea nulității absolute a ordinului nr. 161/1996 în condițiile în care în lipsa rezolvării favorabile reclamantei a vreuneia din solicitările acesteia făcute în baza Legii nr. 169/1997, a Legii nr. 1/2000 și a Legii nr. 247/2005, nu are cum să redobândească terenul în litigiu, acesta urmând a reveni Statului Român.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursurilor declarate ca nefondate.
Examinând decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Este evident că instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. III alin.1 lit. a din Legea nr. 169/1997, acesta fiind de altfel textul de lege indicat în hotărârea atacată.
Astfel, ca situație de fapt reținem că prin Ordinul Prefectului Județului M, nr. 161/22.07.1996, terenul în suprafață de 1202. înscris în F, nr. 124, nr. top. 179/1/1 și 180/1 a fost atribuit în proprietatea lui, mama reclamantei.
Acest teren, a constituit proprietatea defunctei, decedată la data de 24.05.1986 și care prin testamentul autentificat sub nr. 359/1977 a testat acest teren în favoarea reclamantei.
Dreptul de proprietate asupra terenului a fost reconstituit în favoarea lui, mama reclamantei urmare a cererii, formulate de acesta din urmă împreună cu soțul ei, cerere justificată de existența unui contract de vânzare-cumpărare, ce nu a fost depus împreun ă cu cererea și testamentului autentificat sub nr. 359/1977 care, așa cum am arătat o instituia legatară pe reclamantă.
În consecință, având în vedere actele depuse de părinții reclamantei la momentul formulării cererii, propunerea Consiliului Local al comunei care a stat șa baza ordinului atacat, s-a bazat doar pe calitatea lui de moștenitor testamentar față de defuncta în baza testamentului mai sus menționat, făcându-se confuzie între reclamantă și mama acesteia.
Art. III alin. (1) lit.a din Legea nr. 169/1977 prevede că sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise în favoarea persoanelor ce nu erau îndreptățite, potrivit legii.
Este evident că, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lui mama reclamantei s-a făcut în considerarea greșită a calității acesteia de moștenitoare testamentară a lui. Acest aspect nu este contestat nici chiar de către recurenți.
Or, pornind de la acest aspect, reținut la momentul emiterii ordinului atacat și care reprezintă tocmai motivul emiterii ordinului, se contestă calitatea de persoană îndreptățită. Prefectul Județului M nu avea cum să constate calitatea de persoană îndreptățită a lui în baza contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată atâta timp cât acesta nu a fost depus și nici nu a fost în vreun alt fel dovedit la momentul formulării cererii de reconstituire. În schimb, testamentul invocat și depus era singurul act ce putea să dea semnatarului cererii calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire.
Nulitatea este sancțiunea care se raportează la momentul încheierii unui act.
În condițiile în care la momentul emiterii ordinului atacat, nu avea calitatea dovedită de persoană îndreptățită în sensul legii fondului funciar, ordinul este lovit de nulitate.
Susținerile recurenților nu pot fi reținute.
Așa cum a arătat și instanța de apel, enumerarea situațiilor cuprinse în art. III alin. 1 lit. a alin I-VI sunt doar exemplificative. Sintagma "cum sunt" cuprinsă în textul de lege este edificatoare în acest sens.
A accepta ideea recurenților că au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire dat fiind existența contractului de vânzare-cumpărare ar însemna a recunoaște un drept de proprietate în baza unui act a cărui valabilitate nu o putem recunoaște la acest moment procesual.
Ceea ce ignoră recurenții atunci când susțin cu tărie faptul că sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, este faptul că ordinul atacat a fost emis în considerarea calității lui de moștenitoare a lui. Din acest context, singurul posibil în condițiile în care nu s-a examinat valabilitatea actului sub semnătură privată - contractul de vânzare-cumpărare - care ar fi putut da dreptul la reconstituire ( simpla existență unui înscris nu duce automat la existența dreptului prevăzut ), ordinul atacat este lovit de nulitate.
În consecință, nu greșita motivare a tribunalului duce la nulitatea absolută a acestuia ci faptul că la momentul emiterii, recurenții nu aveau dovedită calitatea de persoane îndreptățite, chiar ordinul conferind această calitate moștenitoarei lui conform testamentului autentificat. Ori, din această perspectivă, această calitate aparține reclamantei.
În ceea ce privește interesul reclamantei în promovarea acțiunii, în mod corect, s-a arătat prin decizia civilă nr. 94/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș că acesta este justificat de calitatea de moștenitoare a reclamantei după defuncta și de faptul că, invocând această calitate, a făcut demersuri în vederea atribuirii terenului în litigiu. Dacă aceste demersuri vor avea sau nu rezultatul dorit de reclamantă, nu are relevanță în prezenta cauză.
În ceea ce privește recursul Prefectului Județului M, în mod corect, instanța de apel reținut culpa sa procesuală, care a determinat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, motivat pe faptul că recurentul avea obligația verificării propunerilor comisiei de fond funciar.
Chiar art. 36 din Legea nr. 18/1991 invocat de recurent, instituie această obligație de verificare a propunerilor, fiind indiferent că acestea vin de la comisiile locale sau de la primării.
Față de aspectele reținute, considerând recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 164 din 17 iunie 2009 Tribunalului Mureș, ca nefondate, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursurile declarate de Prefectul județului M, și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Prefectul județului M, cu sediul în Târgu-M, P-ța -, nr. 1, județul M, domiciliată în Târgu-M,-,. 36, județul M și, domiciliat în,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 164 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
7 exp./22.03.2010
Jud.fond.
Jud.tr,;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
