Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 95/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 95

Ședința publică de la 06 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru

JUDECĂTOR 3: Valeria

Grefier

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de - " - împotriva deciziei civile numărul 679 din 22.10.2008 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administrator asistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul intimatului Consiliul Local al Comunei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul de registratură înscrisuri de către recurentă, cu duplicat (proces verbal din 9.10.1991, notă de contabilitate, două chitanțe, notificare numărul 6617, adresa numărul 13809/2006).

Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurentă.

Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, în raport de valoarea obiectului pricinii deduse judecății și raportat la prevederile articolului 282 indice 1 Cod procedură civilă, excepție invocată din oficiu la termenul de judecată anterior, din data de 06.02.2009.

Având în vedere că s-a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, instanța constată că nu mai este necesar a se comunica înscrisurile ce privesc fondul litigiului și care există deja la dosar.

Avocat arată că recursul este admisibil, consideră că recurenta are deschisă calea de atac a recursului, nu s-a pus problema acestei calificări la tribunal.

Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

Înainte de terminarea ședinței de recursuri se prezintă consilier juridic pentru intimat căruia i se comunică faptul că instanța a rămas în pronunțare asupra excepției.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 1446 din 6.02.2008 a Judecătoriei Iașis -a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.

S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta "" cu sediul în comuna, județul în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL LOCAL al Comunei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a că,

prin acțiunea civilă, legal timbrată, reclamanta, "", județul Iac hemat în judecată pârâtul CONSILIUL LOCAL al Comunei, solicitând să se constate prin hotărâre judecătorească dreptul său de proprietate asupra terenurilor menționate în procesul-verbal nr. 1342/1991 încheiat între "" cu Comisia de lichidare a fostului.

Totodată, a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal nr. 1342/1991, "", înființată în baza art. 16 și 20 din Legea nr. 36/1991 a preluat de la fostul, în temeiul art. 28 din Legea nr. 18/1991, următoarele bunuri:

MIJLOACE:

- aripi de ploaie - 3. în valoare de 82.320 lei,

- aripi de ploaie - 3 " 82.320 lei,

- grajd animale - 1. " 250.758 lei,

- magazie cereale - 1. " 46.073 lei,

- casă administrație - 1. " 66.173 lei,

- solarii - 3,5 ha " 834.179 lei,

- autocamioane transport - 1. " 399.214 lei,

- basculă 500- 1000 kg. - 2. " 3.944 lei,

- maternitate porci - 1. " 96.961 lei,

- mașini cusut-surfilat - 12. " 270.588 lei,

- garaj auto - 1. " 95.092 lei,

- mașini cusut industriale - 11. " 301.279 lei,

- mașini cusut butoane - 1. " 4.668 lei,

- mașini cusut industriale - 2. " 39.000 lei,

- mașini pufuleți - 1. " 95.085 lei,

- platformă valorizare - 1. " 40.515 lei,

- fântână piatră - 1. " 1.309 lei,

- macara girafă - 3. " 4.479 lei,

- masă birou - 3. " 3.054 lei,

- pompă lataf - 1. " 10.581 lei,

- polizor electric - 1. " 3.785 lei,

- mașină de scris - 1. " 3.502 lei,

- mașină tratat semințe - 1. " 10.104 lei,

- selector - 1. " 33.520 lei,

- casă electropompă - 1. " 18.927 lei,

- bazin metalic - 1. " 2.500 lei,

- bazin metalic - 1. 2.500 lei,

gard cherestea - 1 70 ml. 8.610 lei,

- gard sediu - 1. " 39.000 lei,

- basculă 15 t -. " 24.882 lei,

- gard stâlpi stejar - 132 ml. " 7.988 lei,

- sistem irigații - 1. " 853.802 lei,

- remorci auto - 3. " 1 2.526 lei,

- WC - 1. " 508 lei,

- mașină spălat - 1. " 1.763 lei,

- plantație vie 20 ha " 835.000 lei,

= 488.200 lei

MIJLOACE CIRCULANTE în valoare de 22.572 lei,

MATERIALE " 123.693 lei,

PRODUSE " 240.214 lei.

TOTAL ACTIV = 6.227.000 lei.

Prin același proces-verbal a preluat și pasivul fostului în cuantum de 6.227.000 lei, din care 1.500.000 lei credite pe termen scurt, 1.656.000 lei credite pe termen, 2.182.000 lei creanțe de plătit și 889.000 lei cu titlul de alte plăți, totalul pasivului cifrându-se la suma de 2.227.000 lei.

A precizat reclamanta că sumele preluate cu titlul de pasiv au fost deja achitate, respectiv:

1.Creditul pe termen, în cuantum de 1.656.000 (165,6) lei, a fost achitat, conform chitanței la data de 31.01.1992, Băncii Agricole și notei contabile nr. 183/31.01.1992 în care se consemnează " "", termen scurt";

2.Creditul pe termen scurt, în cuantum de 1.500.000 (150) lei a fost achitat conform chitanței la data de 27.12.1991 Băncii Agricole în conformitate cu nota contabilă nr. 105/27.11.1991, în care se consemnează " - cont debitor - - Se transferă creditul la "" conform protocolului inițiat".

3.Debitul cu titlul de "Alte plăți" în cuantum de 889.000 (88,9) lei a fost achitat cu chitanța din data de 31.01.1992.

4.În baza borderourilor întocmite, s-au făcut plăți către membrii cooperatori în valoare de 1.436.910 (143,6) lei.

Ulterior predării bunurilor, fostul a predat membrilor cooperatori care nu au mai dorit să intre în asociație suprafața de 20 ha vie, fapt ce rezultă din adeverința nr. 239/2007 eliberată de Primăria Comunei.

În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri și a solicitat proba cu o expertiză contabilă.

După administrarea probatoriului pârâtul a depus precizări (filele 41-42) prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și a solicitat respingerea acțiunii întrucât bunurile ce formează obiectul cauzei și care au aparținut au fost trecute în proprietatea Comunei și în administrarea Primăriei prin Hotărârea Consiliului Local, nr. 63/2006, hotărâre menținută prin Deciziile nr. 2608/2006 pronunțată de Tribunalul Iași și nr. 35/12.02.2007 și nr. 680/2007 pronunțate de Curtea de APEL IAȘI.

Asupra excepțiilor invocate și din analiza probelor administrate, instanța a reținut că reclamanta a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra bunurilor menționate în procesul-verbal nr. 1342/9.10.1991 încheiat între

"" și Comisia de lichidare a fostului.

Pentru o parte din bunurile enumerate în procesul-verbal nr. 1342/1991, respectiv pentru bunurile imobile, reclamata a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local I și Primarul Comunei, solicitând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar prin sentința civilă nr. 4958/2003 pronunțată de Judecătoria Iași, irevocabilă prin respingerea apelului și recursului formulat s-a respins acțiunea.

Această sentință are parțial autoritate de lucru judecat, potrivit art. 1201 din Codul civil întrucât atât în prima acțiune, cât și în cea de față reclamanta vizează același fapt, respectiv să se constate dreptul său de proprietate asupra bunurilor menționate în acest proces-verbal.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 679 din 22.10.2008, a respins apelul declarat de "" - și a păstrat sentința instanței de fond.

Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că pentru o parte din bunurile trecute în procesul - verbal nr. 1342/ 1991, s- pronunțat sentința civilă nr. 4958/ 2003 Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, astfel că față de această sentință operează parțial art. 1201 Cod civil.

Prin Hotărârea nr. 63/2005 Consiliul Local al Comunei s-a aprobat trecerea în domeniul privat al Comunei bunurile ce au fost preluate de "" de la Comisia de lichidare a fostului în baza procesului-verbal nr. 1342/1991.

În mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta a solicitat anularea acestei hotărâri, iar Tribunalul Iași - Secția contencios Administrativ prin sentința civilă nr. 2608/2006 a respins acțiunea, sentința care a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 35/2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI prin respingerea recursului formulat.

Împotriva Deciziei civile nr. 35/2007 s-a formulat și contestație în anulare, însă aceasta a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 680/2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, irevocabilă de la data de 12.11.2007.

Prin urmare, bunurile ce formează obiectul procesului-verbal nr. 1342/2001 sunt în domeniul privat al Comunei.

Reclamanta "" - a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 7,8,9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de re curs, ea susține că instanțele au apreciat în mod greșit cererea dedusă judecății în sensul că, prin acțiune, s-a solicitat să se constate că bunurile cumpărate de la CAP au intrat în mod nelegal în patrimoniul Primăriei, deși s-a făcut dovada că aceste bunuri au fost cumpărate de recurentă de la fosta comisie de lichidare a cooperativei agricole de producție.

Învederează recurenta că a plătit sumele de bani pentru și în numele, astfel că a cerut, în baza art.111 Cod procedură, să se constate că ea este proprietara tuturor bunurilor cumpărate.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.

La termenul de judecată din 6.02.2009 Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursului declarat de "" -.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, conform art. 137 Cod procedură civilă, Curtea reține că, prin cererea cu care a investit instanța de fond, "" - a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei, să se constate dreptul său de proprietate asupra bunurilor menționate în procesul -verbal nr. 1342 din 9.10.1991 încheiat între această societate și comisia de lichidare a fostei cooperative agricole de producție.

Curtea apreciază că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate este o acțiune reală ce are un obiect patrimonial, evaluabil în bani.

Expertiza tehnică efectuată la instanța de fond a stabilit că valoarea bunurilor ce formează obiectul procesului -verbal nr. 1342 din 9.10.1991 este de 622,7 lei(RON), iar recurenta a precizat, în ședința publică din 6.02.2009, că aceasta este valoarea reală a bunurilor din litigiul dedus judecății.

Potrivit dispoziției înscrise în art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 RON.

Tot astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia nr. 32 din 09.06.2008, pronunțată în recursul în interesul legii că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 literele "a, b" și art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță, în prezenta cauză, este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac ce se soluționează de tribunal, conform art.2 pct. 3 Cod procedură civilă.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și a celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.

Astfel, dacă, potrivit art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurenta a uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, ea nu mai poate exercita un nou recurs la Curtea de apel.

Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători, nu este de natură să confere recurentei dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de "" -.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta - "" - împotriva deciziei civile nr. 679 din 22.10.2008 a Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

26.03.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Georgeta Protea
Judecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru, Valeria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 95/2009. Curtea de Apel Iasi