Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 953/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.953/R/2008 Ședința publică din 24 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Țuluș
JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Anca Adriana Pop Alina
-
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții Consiliul Local al municipiului C-N, și, precum și recursul declarat de intervenientul împotriva deciziei civile nr.658 din 20 noiembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații reclamanții și și pe intimații pârâți și, având ca obiect acțiune în constatarea nulității.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 17 aprilie 2008, parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 9889 din 5 noiembrie 2003 Judecătoriei Cluj N, pronunțată în dosarul nr. 2290/2003, a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamanții, împotriva paraților Statul R reprezentat prin Consiliul Local Al Municipiului C-N, (decedat), având ca obiect constatarea nulității actului de donație prin care statul a preluat imobilul obiect al litigiului, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâți având ca obiect apartamente din imobilul în litigiu, rectificarea intabulării prin restabilirea situației anterioare preluării dezbaterea masei succesorale după antecesoarea reclamanților, fosta proprietară tabulară a imobilului, înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară cu titlu de moștenire.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că reclamanții au mai încercat să revendice imobilul pe calea dreptului comun, însă acțiunea lor a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 257/1999 a Curții de APEL CLUJ, motiv pentru care a și fost respinsă cererea de radiere a dreptului de proprietate al statului din cartea funciară, instanța apreciind că deja s-a statuat asupra titlului de preluare.
În plus, reclamanții au notificat doar Consiliul local al mun. C N să nu înstrăineze imobilul în cursul procesului, obligație ce nu exista în sarcina acestuia, nefiind prevăzută de lege, chiriașii nefiind notificați, conform chiar recunoașterii reclamanților la interogator, fiind, deci, de bună credință la încheierea contractelor.
Prin decizia civilă nr. 241/4.02.2004 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr. 446/2004, apelul reclamaților a fost respins ca nefondat, reținându-se că greșit a reținut prima instanță existența excepției autorității de lucru judecat, întrucât, pe de o parte, în primul proces, nu s-a solicitat constatarea nulității actului de donație, temeiul juridic al acțiunii, deci cauza este diferită, anterior reclamanții fundamentându-și acțiunea pe disp. art. 480.civ. și, oricum, dispozițiile art. 48 din legea nr. 10/2001 permit verificarea titlului statului indiferent de o verificare precedentă pe calea dreptului comun.
Totuși, nu se impune desființarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât nu este necesară analizarea fondului cauzei, fiind incidentă o altă excepție, și anume aceea a lipsei interesului reclamanților, care nu au formulat cerere de restituire în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând doar acordarea unor despăgubiri bănești.
Prin decizia civilă nr. 78 din 16 ianuarie 2006 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr. 16703/2005, a fost admis apelul reclamanților, decizia civilă nr. 241/2004 a Tribunalului Cluj fiind casată, rejudecându-se apelul reclamanților, acesta a fost admis, sentința civilă nr. 9889/2003 a Judecătoriei Cluj N fiind desființată și cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe.
În considerentele acestei decizii, curtea a reținut că instanțele de fond, respectiv judecătoria și tribunalul nu au soluționat cauza pe fond, tribunalul reținând în mod greșit excepția lipsei interesului, câtă vreme, conform dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură primează celei prin echivalent, iar judecătoria reținând în mod greșit existența autorității de lucru judecat, deși nu există identitate de obiect și de cauză, așa cum corect a motivat tribunalul.
rin sentința civilă nr. 865/2007 din 02.02.2007, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj N, a fost admisă in parte acțiunea civilă exercitată de reclamanții, împotriva paraților Statul R reprezentat prin Consiliul Local Al Municipiului C-N, (decedat), fiind dispusă, ca urmare a constatării nevalabilității titlului statului, rectificarea mențiunilor de CF, anularea încheierii nr. 1852/1962 din CF 17286 C-N și anularea încheierii nr. 1090/1962 din CF 185 C-N și constatată nulitatea absoluta a contractelor de vânzare cumpărare nr. 30620/28.10.1996 și nr.-/27.11.1996.
A fost dispusă sistarea CF nr. - C și a CF nr. - C, ca urmare a radierii dreptului de proprietate înscris in favoarea Statului R sub B 1, in favoarea pârâților (decedat) si, precum și in favoarea pârâților și.
A fost constatată masa succesorală după defuncta, decedată la data de 11 mai 1968, ca fiind compusă din imobilul înscris inițial in CF 185 C și in CF 1 7286 C, având nr. top. 10941/3, casa cu 3 apartamente și teren in suprafață de 819 mp, situat in C N- județul C si apoi in CF col. nr.- C și in CF - cu nr. top. 10941/3/1, constatându-se că reclamanții au acceptat succesiunea în termen.
A fost respinsă cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de donație și intabularea in CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului identificat mai sus, precum și cererea de intervenție in interes propriu formulată de.
Pârâții au fost obligați în solidar la 1000 RON cheltuieli de judecata in favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că, potrivit extrasului CF 17286 C-N, proprietar tabular asupra imobilului cu destinația "Gradina in-" in suprafață de 319 stjp, identificat pe nr. top.10941/3 a fost numita.
În baza încheierii nr.1852/1962, la cererea Sfatului Popular al orașului C, conform procesului verbal adresat la fata locului in ziua de 18 aprilie 1962, imobilul cuprins in CF nr.17286 C sub nr. de ord. top. 10941/1, casa de cărămida acoperita cu tinichea cu un etaj compusă din subsol unde există o cameră, spălătorie pivniță și casa scărilor iar la parter 4 camere, una bucătărie, hol și dependințe, la etaj 4 camere, 1 bucătărie, hol și terasa și terenul de 319 stjp, a fost transcris in CF 185 in favoarea Statului R, în administrarea operativă a Sfatului Popular al orașului C, cu titlu de drept donațiune.
Din cuprinsul actelor care au stat la baza încheierii nr.1852/1962, rezultă că intabularea dreptului de proprietate al Statului R asupra imobilului din litigiu s-a făcut fără a avea la baza un contract de donație valabil încheiat.
a decedat la data de 11 mai 1968, moștenitorii acesteia fiind reclamanții, conform certificatului de calitate nr. 177 /1996.
În virtutea calității sale de proprietar tabular asupra imobilului din litigiu, Statul R, prin fosta Intreprindere de Gospodarie Comunala și Locativa a Judetului C, a încheiat cu pârâtul și defunctul contracte de închiriere asupra apartamentelor ocupate de către aceștia din imobilul situat in C N-.
În temeiul Legii nr. 112/1995, reclamantii, in calitate de moștenitori ai defunctei, au solicitat măsuri reparatorii cu privire la imobilul situat in C N-, înscris inițial in CF 17286 C N nr. top. 10941/3 și transcris ulterior in CF 185 C-
Prin Hotărârea nr. 72/22.07.1999, Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a respins cererea formulată de reclamanti pentru acordarea masurilor reparatorii privind imobilul situat in C N-.
Anterior emiterii acestei hotarari, prin notificarea inregistrata la Judecatoria Cluj N sub nr.4086/7.08.1996, reclamanții au solicitat pârâtului Statul R, prin Consiliul Local al municipiului C N, să le ia in considerare cererea, în sensul că, până la soluționarea procesului înaintat la Judecătoria Cluj N sub nr. 11226/ 1996, prin care au revendicat imobilul, să sisteze vânzarea acestuia.
Totodată, din interogatoriul luat pârâtului Consiliul Local al municipiului C N și din declarația martorei, rezultă că, încă din anul 1993, chiriașilor imobilului situat in C N- le-a fost adus la cunoștință faptul că acesta este revendicat de moștenitorii fostei proprietare tabulare.
Cu toate acestea, deși cauza ce a facut obiectul dosarului nr. 11226/1996, având ca obiect revendicare, s-a soluționat definitiv doar in anul 1999, prin pronunțarea deciziei Curții de APEL CLUJ, pârâtul Consiliul local al municipiului CNa înstrăinat imobilul în litigiu prin contractele de vânzare cumpărare încheiate sub nr. 30620 din data de 28.10.1996 si nr. 31289 din data de 27.11.1996.
In baza contractelor de vânzare-cumpărare, pârâții, și numitul și-au intabulat dreptul de proprietate in CF.
La data de 30.05.2001, prin notificarea inregistrata la BEJ sub nr. 209/2001, reclamantii au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin despagubiri bănești pentru imobilul din C N-.
Ulterior, reclamații, după intentarea in termen legal a actiunii ce face obiectul prezentul proces, vizând nulitatea absolută a contractului de donatie si a contractelor subsecvente de vânzare-cumpărare, precum și restabilirea situației anterioare de CF, au înteles să-și precizeze notificarea inițială, corelativ procesului pornit, solicitând restituirea în natură a aceluiași imobil.
Examinând cartea funciara nr. 17286 C-N, prima instanță a constatat că, asupra imobilului cu nr. top. 10941/3, este intabulat dreptul de proprietate al numitei. În baza încheierii nr. 1852/1962, imobilul înscris sub A + laf ost notat ca transcris in CF 185 in favoarea Statului
Actul juridic ce a constituit temeiul intabulării dreptului de proprietate al Statului Raf ost, conform cuprinsului cărții funciare "in baza procesului-verbal dresat la fata locului in 18 aprilie 1962.". Această înscriere indică inexistenta unui act de dispozitie de natura celor cerute de art. 17 alin. 1, art. 19 sau art. 43 din Decretul Lege nr. 115/1938, sub incidența căruia s-a făcut operatiunea.
In acest context, judecătoria a solicitat OCPI C N să comunice toate actele ce au stat la baza intabulării in CF a dreptului de proprietate al Statului R asupra imobilului din litigiu.
Analizand documentatia de intabulare, instanța a constatat că nu a existat un contract de donatie sau vreun act notarial care să fi transcris spre intabulare un act de donatie incheiat in conditiile dispozitiilor art. 813 Cod civil, ceea ce conduce la concluzia că intabularea s-a facut numai în baza dispoziției organului administrativ și nicidecum in baza unui act de voință, adică fără titlu, ceea ce demonstreaza că toate consemnările sunt făcute în cartea funciară abuziv, fostul S Popular al orasului C dispunând discreționar asupra imobilului în litigiu.
Din acest motiv, intabularea Statului R ca proprietar al imobilului din CF nr. 17286 C si, respectiv, CF nr. 185 C, ca și actul ce a stat la baza intabulării, respectiv încheierea 1852/1962, sunt nelegale, având in vedere că nu au fost fondate pe un act de voință exprimat din partea donatoarei si concretizat intr-un contract de donație.
Având în vedere că, din probatoriul existent la dosarul cauzei nu rezultă existența vreunui contract de donatie, instanta a respins capătul de cerere privind anularea acestuia ca fiind fără obiect.
Cu toate acestea, judecătoria, in temeiul celor enunțate, a apreciat că trecerea imobilului in proprietatea Statului R s-a facut fără titlu valabil.
Astfel, potrivit art. 1 alin.2 din HG11/1997, "imobilele cu destinatia de locuinte trecute ca atare in proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile, care erau folosite ca locuinte si care au fost preluate in proprietatea statului cu respectarea legilor si decretelor in vigoare la data respectivă".
Potrivit art. 1 alin. 4 din aceeași hotărâre "locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare la data respectivă sau care au intrat în posesia acestuia în condițiile inexistentei unei reglementari legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului sunt considerate ca fiind trecute fără titlu in posesia acestuia si nu intră sub incidenta legii nr.112/1995 ".
Față de cele de mai sus, instanța de fond a admis in parte actiunea si, ca urmare a constatarii nevalabilitatii titlului statului, in temeiul art. 34 pct.1 din Legea nr. 7/1996, a dispus rectificarea mentiunilor de CF, anularea încheierii nr. 1852/1962 din CF 17286 C - N si a încheierii nr. 1090/ 1962 din CF 185 C-
În ceea ce priveste constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, instanța a reținut că, potrivit art. 45 alin.2 din Legea nr.10/2001, "actele juridice de instrainare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul îîn care actul a fost incheiat cu bună credință".
Din probatoriul existent la dosarul cauzei, instanța a reținut că, încă din anul 1993, reclamanții l-au înștiințat pe pârâtul că intenționează să revendice imobilul pe care acesta il ocupă la acea vreme în calitate de chiriaș. Totodată, chiriașii au fost incunostiintati de Consiliul Local al Municipiului CNd espre dorinta reclamantilor de a li se restitui in natură imobilul din litigiu.
De asemenea, anterior încheierii contractelor de vânzare cumpărare, reclamanții au solicitat paratei Consiliului Local al municipiului C N să nu înstrăineze imobilul din litigiu, având in vedere că au solicitat pe calea acțiunii în justiție restituirea acestuia.
Pe de altă parte, cu eforturi minime, pârâții titularii ai contractelor de închiriere ar fi trebuit să studieze conținutul cărții funciare și să constate astfel că imobilul a trecut in proprietatea Statului R, fără a se indica în cuprinsul colii funciare actul legal in baza caruia s-a facut transferul dreptului de proprietate.
Or, în speță, in condițiile în care bunul în litigiu a trecut in proprietatea Statului R fără a avea la baza un act de transfer valabil încheiat, deci fără titlu valabil, titularii contractelor de inchiriere erau obligati să depună diligențele necesare pentru a se convinge că vânzătorul era un versus dominus.
Rezultatul însemna evitarea, prin precauțiune, a încheierii unui act juridic păgubitor pentru interesele legitime ale reclamantilor si, in orice caz, perfectat pe riscul asumat de pârâți si de numitul.
Omisiunea acestora se constituie într-o gravă neglijență (culpa ) vecina cu dolul ( dolo proxima), ceea ce înseamnă rea credință, diametral opusă bunei credințe ( fides).
În temeiul art. 45 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, judecătoria a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr.30620/28.10.1996 si nr.-/27.11.1996.
Ca o consecință, a dispus sistarea CF nr. - C-N și a CF nr.- C, ca urmare a radierii dreptului de proprietate al Statului Român de sub B1, în favoarea pârâților (decedat) și, precum și în favoarea pârâților și.
Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr.10 /2001, "persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării", motiv pentru care instanța a apreciat că imobilul situat in C N- a fost preluat de către Statul Român fără titlu valabil, astfel încât numita își păstrează și în prezent calitatea de proprietar.
În aceste conditii, in temeiul art. 650 Cod civil, instanța a dezbătut succesiunea după aceasta, constatând că masa succesorală se compune din dreptul de proprietate al defunctei, decedată la data de 11 mai 1968, asupra imobilului inscris initial in CF 185 C in CF 17286 C având nr. top. 10941/3; casa cu 3 apartamente si teren in C N- judetul C si apoi CF col. nr. - C și in CF nr.- cu nr. top. 10941/3/1.
Instanța a mai constatat că, in privința imobilului mai sus mentionat, au acceptat în termen succesiunea reclamanții prin notificarea pe care au facut-o in temeiul Legii nr. 10/2001.
In ceea ce priveste cererea de intervenție in interes propriu a intervenientului, instanța de fond a reținut că acesta are calitate de moștenitor al defunctei, dovedită prin certificatul de calitate suplimentar nr. 116/3.08.2006.
Cu toate acestea, intervenientul, in ceea ce priveste imobilul în litigiu, nu a respectat prevederile art. 4 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit acestui text de lege, "succesibilii care după data de 6 Martie 1945 nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicită în temeiul prezentei legi".
Din actele dosarului, rezultă că intervenientul nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 prin depunerea în termen legal a unei notificări prin care să solicite restituirea imobilului, ci doar pe calea unei cereri de interventie în interes propriu adresată instanței de judecată. Drept urmare, acesta nu a fost repus de drept în termenul legal de acceptare a succesiunii defunctei cu privire la acest imobil.
In atare condiții, judecătoria a apreciat că pasivitatea intervenientului este sancționată potrivit art. 4 alin. 4 din Legea 10/2001, care prevede că, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap.III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire", astfel că instanța a respins cererea de interventie in interes propriu ca neîntemeiată. Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii, respectiv restituirea în natură se face prin decizie motivată.
Numai după emiterea deciziei motivate de restituire în natură, în favoarea reclamanților, se va putea solicita, pe calea unei acțiuni separate in justiție, intabularea dreptului de proprietate, deoarece numai in momentul rămânerii definitive a deciziei devin proprietari asupra imobilului, motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 7/1996, a fost respinsă cererea reclamanților privind intabularea dreptului lor de proprietate.
Prin decizia civilă nr. 658/20.11.2007 Tribunalului Cluj, apelul declarat de pârâții, Consiliul Local C-N și intervenientul a fost respins ca nefondat, apelanții fiind obligați să le plătească intimaților și suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reține că în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, aceasta nu poate fi reținută, având în vedere cauza diferită a celor două acțiuni.
Chiar dacă în ambele cauze s-a analizat problema valabilității titlului statului, temeiul juridic al acțiunilor este diferit și motivele de nulitate invocate sunt altele.
Cu privire la nulitatea titlului statului, tribunalul a apreciat, la fel ca și instanța de fond, că, în lipsa unui contract autentic de donație, dreptul de proprietate al Statului R asupra imobilului în litigiu nu poate fi considerat valabil.
În realitate, în lipsa acestui contract, dreptul de proprietate nici măcar nu s-a strămutat din patrimoniul antecesoarei reclamanților în patrimoniul statului.
Rezultă, astfel, că în mod nelegal s-a înscris în CF dreptul de proprietate al Statului R, intabularea fiind lovită de nulitate.
În aceste condiții, imobilul în litigiu nu putea constitui obiect al contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995, deoarece, potrivit art. 1 alin. 4 din HG nr.11/1997, locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intră sub incidența Legii nr.112/1995.
Rezultă că actele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995 sunt lovite de nulitate indiferent de buna sau reaua credință a părților semnatare.
Pe de altă parte, analizând și buna credință a părților, invocată în motivele de apel, deși contractele sunt, oricum, lovite de nulitate din perspectiva obiectului, tribunalul, a apreciat că buna credință nu poate fi reținută, pe motiv că, prin declarații de martor, s-a dovedit că reclamanții au înștiințat pârâții, foști chiriași ai imobilului, despre intenția de revendicare, cu mult înainte de momentul încheierii contractelor de vânzare - cumpărare, respectiv în anul 1993.
De asemenea, pârâtul Consiliul Local C-N a fost notificat de către reclamanti să sisteze vânzările imobilului în temeiul Legii nr.112/1995 până la soluționarea acțiunii de revendicare în justiție introdusă de către reclamanți.
Prin urmare, chiar dacă nu s-a notat o acțiune de revendicare în CF și chiar dacă pârâții chiriași nu au fost notificați în scris cu privire la intenția de revendicare, nu se poate susține că aceștia sunt de bună credință, deoarece au avut cunoștință despre revendicare pe alte căi.
Reaua-credință a pârâților poate fi reținută independent de culpa gravă ce a fost reținută de către instanța de fond cu privire la neobservarea de către pârâți a nevalabilității titlului Statului R, astfel încât nu au mai fost analizate motivele de apel cu privire la culpa reținută, analiza fiind inutilă cauzei.
Reținând reaua credință a părților la încheierea contractelor de vânzare cumpărare, tribunalul a apreciat că nu mai pot fi invocate cu succes principiile "error communis facit jus" și excepția salvării actului, ca excepție de la principiul "resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis" invocate de către pârâtul Consiliul Local C-N în motivele sale de apel.
Cu referire la motivul de apel al pârâtului Consiliul Local C-N privind nelegalitatea rectificării de CF, tribunalul a constatat că rectificarea s-a referit doar la radierea dreptului de proprietate al Statului R și al subdobânditorilor, cu restabilirea situației vechi de CF, nefiind dispusă și întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților.
Prin urmare, rămâne ca, prin dispoziția emisă în temeiul Legii 10/2001, să fie restituit imobilul în natură către reclamanți, iar, ulterior, în baza acestei dispoziții să fie intabulat dreptul de proprietate al acestora.
Cu privire la apelul declarat de către intervenient, și acesta a fost găsit neîntemeiat, întrucât în mod corect s-a reținut la fondul cauzei că această parte nu a depus în termen notificarea în temeiul Legii 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu.
În baza art. 4 din Legea 10/2001, prima instanță a arătat că notificarea depusă are valoarea unei acceptări a succesiunii după fosta proprietară tabulară, prin urmare doar reclamanții pot pretinde în mod valabil restituirea imobilului.
Reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori acceptanți prin depunerea notificării și nu prin depunerea certificatului de calitate de moștenitor, așa cum a afirmat intervenientul prin motivele sate de apel.
Din acest punct de vedere, este irelevant că și intervenientul a depus un certificat de calitate de moștenitor la dosar, dovada acceptării succesiunii în această manieră nefiind valabilă în acest caz, motiv pentru care tribunalul a constatat că intervenientul este străin de moștenirea fostei proprietare tabulare a imobilului, motiv pentru care nu au mai fost analizate celelalte motive de apel formulate de intervenient.
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs pârâții Consiliul Local al municipiului C-N, și, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii.
Pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, în motivarea recursului său, învederează că instanța de apel ignorat prev. art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001, sistând cărțile funciare nr.- și - C, ceea ce înseamnă, practic, că reclamanții vor redeveni proprietari tabulari ai imobilului, fără a fi mai întâi finalizată procedura administrativă prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură.
Nicio dispoziție legii nu prevedea suspendarea vânzării imobilelor preluate de stat pe perioada soluționării plângerilor formulate de foștii proprietari în vederea restituirii în natură, singurele condiții ce trebuiau îndeplinite fiind cele prev.de art.9 din Legea nr. 112/1995, declarat constituțional prin decizia nr.485/1997 Curții Constituționale, în cauză fiind incidente disp. art. 46 alin. 2 din Legea nr.10/2001, în sensul că actele nu pot fi anulate în condițiile în care cumpărătorii au fost de bună credință, bună credință ce se prezumă, conform art.1898 civil, reclamanții nefăcând dovada relei credințe, respectiv împrejurării că ar fi notificat cumpărătorii anterior încheierii contractului, principiul publicității integrale a cărții funciare, consacrat de art.32 din Decretul-lege nr. 115/1938, creând prezumția că statul înscris în cartea funciară era proprietar, cu atât mai mult cu cât nu era notată vreo acțiune care să conteste cuprinsul acesteia.
credință a pârâților cumpărători constituie o cauză de asanare a nulității, întrucât, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr. 69/2003, legiuitorul a înțeles ca, în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună credință a bunului imobil să fie preferat cel din urmă, din rațiuni ce vizează securitatea circuitului civil, invocându-se principiul validității aparenței în drept exprimat prin adagiul latinerror communis facit ius.
Pârâtele și au arătat în motivele lor de recurs că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 621/1998 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 257/1999 Curții de APEL CLUJ și greșit a fost reținută reaua lor credință pe motiv că, în anul 1993, reclamanții l-au înștiințat pe pârâtul că intenționează să revendice imobilul, că, anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, au notificat Consiliul Local al municipiului C- să nu vândă chiriașilor apartamentele din imobil și că ar fi putut stabili cu minimă diligență, prin simpla consultare cărții funciare, că statul și-a înscris dreptul în mod nelegal.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, pârâtele învederează că, prin decizia civilă nr. 78/2006 Curții de APEL CLUJ prin care a fost admis recursul reclamanților, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe, instanța de recurs nu s- pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, pârâtele reiterând această excepție, neanalizată de prima instanță și nelegal respinsă de instanța de apel în condițiile în care subzistă tripla identitate cerută de disp.art.1201 civil, deoarece, în ambele dosare, reclamanții au invocat aceleași motive de nevalabilitate a titlului statului.
În ceea ce privește buna sau reaua credință a pârâtelor, pe de o parte, aceasta era prezumată, pe de altă parte, ele nu au făcut decât să își exercite dreptul prevăzut de lege de a rămâne chiriașe sau de a opta să cumpere imobilul în care locuiau, în condițiile în care acesta a fost preluat cu titlu, problema valabilității sau nevalabilității titlului fiind introdusă abia prin disp. art. 6 din Legea nr. 213/1998. Oricum, reclamanții nu îndeplineau condițiile prev.de art.2 din Legea nr. 112/1995 pentru a beneficia de restituirea în natură imobilului, iar pârâtele recurente nu intrau în categoria excepțiilor de la vânzare.
Acestea dețineau apartamentul nr.1 în baza unui contract de închiriere în vigoare, în cartea funciară era înscris dreptul de proprietate al vânzătorului, titlul acestuia nefiind contestat, nicio dispoziție legală nu conferea chiriașilor abilitarea de a verifica valabilitatea titlului statului și de a statua în ce măsură înscrierea dreptului în cartea funciară este una valabilă sau nu, chiar și art.6 din Legea nr. 213/1998 stabilind că instanța este în măsură să se pronunțe asupra valabilității titlului statului. Reclamanții au revendicat imobilul pe calea dreptului comun abia în anul 1997, după încheierea contractului nenotând vreo intenție de revendicare și nefăcând dovada că ar fi făcut cunoscută această intenție pârâtelor recurente, contrar reținerilor instanței de apel.
Intervenientul solicitat, în principal, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță de către tribunal și doar în subsidiar modificarea, în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu.
În motivarea recursului său, intervenientul arată că instanțele de fond au încălcat normele imperative de competență materială, fiind vorba de un litigiu exercitat în temeiul Legii nr.10/2001, motiv pentru care competența de soluționare cauzei în primă instanță aparține secției civile a tribunalului.
Hotărârile instanțelor de fond, deși au făcut referiri la dispozițiile generale ale legii civile, au analizat calitatea de moștenitor intervenientului doar prin prisma prevederilor Legii nr.10/2001, deși acesta a depus la dosar certificat de calitate de moștenitor ca și reclamanții, certificat ce nu prezenta niciun viciu sub aspectul formei sau conținutului său.
Greșit a fost respinsă cererea privind intabularea dreptului de proprietate pe numele moștenitorilor în urma constatării inexistenței actului de donație și rectificării cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al statului, cu motivarea că aceasta se va face abia după emiterea unei decizii de restituire în natură, un astfel de raționament fiind lipsit de sens, câtă vreme statul nu are nici un drept asupra imobilului, neexistând un contract de donație și dispunându-se radierea dreptului său din cartea funciară, astfel că nu mai are ce restitui.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9. pr. civ. ce constituie temeiul lor în drept, curtea apreciază că acestea nu sunt fondate, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cauzei, în cuprinsul Legii nr. 10/2001 există un singur text ce atribuie competența de soluționare a cauzei secției civile a tribunalului, respectiv art. 26 alin. 3, ce prevede că "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natura poate fi atacată de persoana care se pretinde indreptatita la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entitatii investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare". Obiectul prezentei acțiuni nu îl constituie plângere împotriva dispoziției primarului de refuz al restituirii în natură, deci nu se încadrează în dispozițiile legii speciale privind stabilirea competenței în favoarea tribunalului, incidente fiind dispozițiile art. 1 pct. 1.pr.civ. Prin urmare, nu subzistă motivul de recurs întemeiat pe dis part. 304 pct. 3.pr.civ. invocat de intervenient.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâți, aceasta a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 78 din 16 ianuarie 2006 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr. 16703/2005, în primul ciclu procesual, acesta fiind motivul pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe, în considerentele acestei decizii, curtea a reținând că instanțele de fond, respectiv judecătoria și tribunalul nu au soluționat cauza pe fond, tribunalul reținând în mod greșit excepția lipsei interesului, câtă vreme, conform dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură primează celei prin echivalent, iar judecătoria reținând în mod greșit existența autorității de lucru judecat, deși nu există identitate de obiect și de cauză, așa cum corect a motivat tribunalul.
Pe fond, reaua credință a pârâților cumpărători a fost motivată de instanța de apel raportat la chiar cuprinsul cărții funciare, din care rezultă că preluarea a fost efectuată în temeiul unui simplu proces verbal întocmit la fața locului, lipsind contractul de donație la care face referire încheierea de intabulare nr. 1852/1962, preluarea neavând la bază, așadar, niciun titlu, echivalând cu o preluare în fapt. Nu se pune problema valabilității titlului de preluare, în sensul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, câtă vreme acesta este inexistent, neavând la bază un act normativ, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, deci imobilul neintrând sub incidența acestei legi, în consecință, neputând fi înstrăinat în temeiul ei.
Nu sunt fondate apărările pârâților privind lipsa obligației de verificare a cuprinsului cărții funciare și aplicabilitatea principiului publicității integrale, câtă vreme, potrivit principiului forței probante a înscrierilor în cartea funciară, consacrat de art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, "cuprinsul cărții funciare, cu excepția ingradirilor și exceptiunilor legale, se considera exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acțiune prin care se contesta cuprinsul ei, saudacă n-a cunoscut pe alta cale aceasta inexactitate".Pârâții cumpărători au cunoscut sau puteau cunoaște inexactitatea cărții funciare din chiar cuprinsul acesteia, chiar din conținutul înscrierii rezultând lipsa titlului de preluare.
În ceea ce privește radierea dreptului statului, așa cum corect a reținut instanța de apel, au fost desființate cartea funciară colectivă și individuală a imobilului, revenindu-se la situația anterioară din CF vechi 17286 C N, în care ultima înscriere este cea a dreptului statului de sub B 4, 5, imobilul fiind, deci, conform cuprinsului cărții funciare, în patrimoniul acestuia și putând fi restituit în natură în temeiul disp. art. 21 și urm. ale Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă intervenientului, așa cum corect au reținut instanțele de fond, nu este suficient să fi avut calitatea de proprietar sau moștenitor al fostului proprietar, ci este necesar să fi formulat notificarea în termenul prevăzut de lege, conform art. 4, calitatea de succesibil sau chiar succesor nefiind suficientă. În virtutea principiului disponibilității, foștii proprietari sau moștenitorii acestora pot solicita sau nu acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat, însă, în măsura în care doresc să-și manifeste opțiunea în sens pozitiv, trebuie să respecte termenele și condițiile prevăzute de lege, ceea ce intervenientul nu a făcut, neformulând notificare conform prevederilor art. 22 și urm. din lege.
Refuzul intabulării dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor fostului proprietar tabular, corect motivată de instanța de apel, nu prezintă, oricum, interes pentru intervenient, câtă vreme nu este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului.
În temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 3 și 9.pr.civ. curtea, din considerentele arătate, va respinge recursurile ca nefondate.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. 1.pr.civ. fiind în culpă procesuală, recurenții vor fi obligați să le plătească reclamanților intimați cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1400 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 25.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-, recursul declarat de pârâtele ȘI, precum și recursul declarat de intervenientul împotriva deciziei civile nr.658/A din 20.11.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurenții să le plătească intimaților și suma de 1400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/23.05.2008
Jud. apel:,
Președinte:Andrea ȚulușJudecători:Andrea Țuluș, Anca Adriana Pop Alina
