Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 98R
Ședința publică de la 17 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Antonela Cătălina
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă - împotriva deciziei civile nr. 1221/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - reclamantă -, reprezentată de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/17.02.2009, lipsind intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La solicitarea Curții, reprezentantul recurentei - reclamante depune o copie lizibilă a motivelor de recurs depuse la data de 11.11.2008 și arată că acest exemplar nu este semnat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs, cu privire la motivul de ordine publică invocat în cea de-a doua cerere depusă de recurenta - reclamantă la data de 19.01.2009, pe excepția de tardivitate a formulării completării motivelor de recurs, pe excepția de nulitate a acestei cereri, în raport de dispozițiile art.306 Cod procedură civilă.
Reprezentantului recurentei - reclamante - invocă incidența dispozițiilor art. 306 și art.304 pct.5 Cod procedură civilă. Precizează că instanța de apel, deși a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe ambele capete ale cererii de chemare în judecată, a considerat apelul nefondat și apreciază că în acest mod a fost încălcat principiul disponibilității.
Având cuvântul pe excepția tardivității motivelor de recurs formulate la data de 19.01.2009, reprezentantul recurentei - reclamante solicită respingerea acesteia, arătând că poate fi invocat și ulterior un motiv de ordine publică.
Reprezentantului recurentei - reclamante - solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1221/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția IV-a Civilă, astfel cum a fost precizat la termenul de judecată anterior. Continuând, arată că astfel cum rezultă din motivele de apel aflate la fila 2 din dosarul de apel, reclamanta a solicitat să se anuleze sentința, deoarece nu s-a cercetat fondul cauzei și a precizat că se impune ajungerea la discutarea acțiunii ieșirii din indiviziune, astfel încât nu poate fi vorba despre lipsa menționării criticilor pe capătul 2 de cerere. Precizează că potrivit art.295 alin.1 și art.297 Cod procedură civilă, instanța era obligată să pună în discuția părților motivul de ordine publică. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 26.09.2007, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că imobilul situat în B, str. G-ral, nr. 7,. 1, sector 1, reprezintă o unitate locativă unică și să se dispună partajarea imobilului, solicitând atribuirea acestuia, cu obligarea sa la plata unei sulte, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3888 din 16.02.2000 a cumpărat de la -, conform Legii nr. 112/1995, locuința din B, str. G-ral, nr. 7,. 1, sector 1, compusă din două camere în proprietate exclusivă și cotele de 20,14 % din vestibule, hol și sufragerie, 52,14 % din baie, 20,14 % din culoar, 47,86 % din bucătărie, debara și terasă, spații ce reprezintă proprietatea comună a reclamantei și a pârâtei Municipiul B; odată cu locuința s-a transmis reclamantei și cota indiviză de 9,82 % din părțile de folosință comună ale imobilului și 45,48 mp teren situat sub construcție. Prin actul adițional nr. 1/23.07.2002 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 3388 din 16.02.2000, pârâtul i-a vândut în continuare, în exclusivitate, încă o cameră și terasă de 16,03 mp și cota de 79,86 % din sufragerie, cota de 33,69 % din hol și vestibul, 52,14 % din baie, bucătărie și debara, 33,73 % din culoar și 33,70 % din terasa - toate reprezentând cota de 15,15 % din imobil. În consecință, pârâtul Municipiul Bar ămas proprietar în continuare pe o cotă de 46,62 % din vestibul, 46,62 % din hol, 46,13 % din culoar și 46,61 % din terasa din spațiile aflate în proprietate comună, iar reclamanta are o cotă de peste 53% din imobil (exclusiv 4 camere și în comun vestibul, hol, culoar și terasă). Întrucât întreg spațiul conține o singură baie și o singură bucătărie, rezultă că acesta reprezintă o singură unitate locativă, cu atât mai mult cu cât inițial era un singur apartament cu 7 camere, o baie, o bucătărie, o debara, un vestibul, 2 holuri, 2 culoare și 2 terase.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 82 coroborate cu dispozițiile art. 111, art. 112 și urm. proc.civ.
La termenul de judecată din data de 8.01.2008, în ședință publică, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes.
Prin sentința civilă nr. 3969/21.03.2008, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate faptul că imobilul în litigiu reprezintă o singură unitate locativă, că între reclamantă și pârât nu există stare de coproprietate cu privire la camerele ce formează locuința din B, str. G-ral, nr. 7, sector 1, având în vedere că reclamanta a cumpărat cele 4 camere identificate potrivit schiței ce face parte din contract, că, în conformitate cu dispozițiile art. 111.proc.civ. acțiunea în constare nu poate fi primită câtă vreme reclamanta are la îndemână calea acțiunii în realizarea dreptului, astfel încât a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, la data de 4.06.2008, reclamanta, înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, la data de 09.07.2007, sub nr-, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea apelului, apelanta reclamantă a arătat că cererea de chemare în judecată este admisibilă sub aspectul constării unei situații de fapt, cu solicitarea de a se constata indiviziunea cu Municipiul B în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului, arătând că ceea ce s-a vândut (în contractul de vânzare-cumpărare se arată că s-a vândut în mod exclusiv) nu constituie de sine stătător o unitate locativă, pentru a putea fi folosit în mod exclusiv. Prin urmare, prioritar unei acțiuni în realizare, este necesară constarea unei situații de fapt și anume unicitatea spațiului, care după sine ar atrage starea de indiviziune. Pe de altă parte, nu poate fi reținută în cauză coproprietatea forțată, întrucât este vorba în cauză despre o singură unitate locativă, în care sunt doi coproprietari, deoarece apelanta reclamantă are o cotă parte individualizată matematic.
Apelul nu a fost întemeiat în drept. Cererea de apel a fost legal timbrată.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul pârât nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
La termenul de judecată din data de 15.10.2008, în ședință publică, apărătorul apelantei reclamante a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei un raport de expertiză extrajudiciară, precum și practică judiciară; Tribunalul a încuviințat apelantei reclamante proba cu înscrisuri și a administrat-o la același termen de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1221 din 15.10.2008 a Tribunalului București Sec ția a IV a civilă a fost respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reținut că acțiunea cu soluționarea căreia a fost învestită Judecătoria are 2 capete de cerere: 1. să se constate că imobilul situat în B, str. G-ral, nr. 7,. 1, sector 1, reprezintă o unitate locativă unică și 2. să se dispună partajarea imobilului.
Din analiza considerentelor sentinței apelate rezultă cu claritate faptul că instanța de fond s-a pronunțat numai asupra primului capăt de cerere, privind acțiunea în constatare, pe care l-a respins ca inadmisibil, în considerarea faptului că apelanta reclamantă are la îndemână acțiunea în realizare; capătul de cerere având ca obiect partajul nu a fost soluționat (deși în considerente se face referire la fondul cererii de partaj), atât timp cât cauza a fost soluționată prin prisma excepției de inadmisibilitate, iar Judecătoria a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este doar o acțiune în constatare (în ultimul alineat al considerentelor precizându-se în mod expres faptul că a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în constatare), că motivele de apel nu cuprind critici referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect partajul, ci doar cu privire la modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind acțiunea în constatare, ca atare instanța de apel analizând sentința apelată numai prin prisma criticilor formulate.
Sub acest aspect, Tribunalul a constatat că în mod corect a fost respinsă cererea de constatare a faptului că imobilul situat în B, str. G-ral, nr. 7,. 1, sector 1, reprezintă o unitate locativă unică, însă nu prin raportare la faptul că apelanta reclamantă ar avea la dispoziție acțiunea în realizare, întrucât, după cum s-a arătat anterior, cel de-al doilea capăt de cerere avea ca obiect tocmai acțiunea în realizare (partajul). Substituind motivarea Judecătoriei, Tribunalul a constatat faptul că acțiunea în constatare este inadmisibilă prin raportare la prev. art. 111 teza I (interpretate per a contrario), întrucât cererea nu vizează constatarea existenței/inexistenței unui drept, ci a unei situații de fapt (aspect recunoscut de altfel și de către apelanta reclamantă în motivele de apel). În drept au fost reținute dispozițiile art. 296, art. 299 și 301 proc.civ.
Împotriva deciziei menționate anterior a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului s-a arătat că nu se poate pune în discuție dacă a solicitat constatarea unei stări de fapt sau a unui drept, deoarece, astfel cum a fost formulată cererea "să se constate existența/inexistența unei singure unități locative", în fapt s-a avut în vedere să se constate dreptul de coproprietate pe care îl are, starea de unic spațiu locativ, astfel cum este individualizat venind dintr-un drept de coproprietate sau atrăgând după sine dreptul de coproprietate în mod automat, deci în mod evident prin această cerere încerca să determine întinderea drepturilor sale, că o astfel de cerere este admisibilă sub aspectul constatării unei situații de fapt, nedorindu-se prin prezenta realizarea unui drept, ci constatarea faptului că se află într-o stare de coindiviziune cu Municipiul în cadrul aceluiași imobil deși, la vânzare se precizează de către aceștia faptul că li "se vând în mod exclusiv" un număr de 4 camere, bucătărie, hol, baie, etc. că nu se poate discuta nici despre o identificare de către părți a cotei părți determinate numai matematic, ci și în fapt care să îi revină în proprietate pentru că natura imobilului nu permite o astfel de împărțire (nu se pot aduce modificări - imobilul fiind parte a Național), că prin însăși formularea folosită la vânzarea unei cote din imobilul respectiv, s-au produs confuzii cu privire la respectiva unitate locativă, pe de o parte, ceea ce i s-a vândut neconstituind de sine stătător o unitate locativă, pentru a se putea folosi "mod exclusiv" astfel cum prevede existența unui drept de proprietate singular și absolut sau chiar astfel cum arată contractul de vânzare, dar pe de altă parte neavând nici statutul de coindivizar pentru că se presupune că este "proprietar exclusiv", că, în aceste condiții până a ajunge a discuta despre ieșire din indiviziune - acțiunea în realizare, care ar exclude admisibilitatea unei astfel de cereri contestatoare, trebuie mai întâi să se discute despre constatarea unei stări de fapt în mod real și anume: unicitatea spațiului care după sine ar atrage starea de indiviziune reclamantei și a Municipiul
Recurenta a arătat în continuare că a solicitat să se constate unicitatea întregului spațiului locativ, în care se include și B, bucătăria, vestibulul, terasa, care sunt imperativ necesare ca nevoi primare pentru un spațiu locativ, fiind evident că sunt în stare de coproprietate, atâta vreme cât acestea sunt determinate în toate documentele de coproprietate ca și cote indivize prin arătarea procentelor care le revin, că trebuie să se discute despre 2 proprietari, ori sunt în situația în care sunt doi proprietari asupra aceleiași unități locative, că nu pot fi nici în situația coproprietății forțate, deoarece nu au cote părți individualizate matematic prin precizarea cotelor procentuale asupra cărora sunt proprietari, că nu poate exista coproprietatea forțată asupra părților din bun în cauză, cotele părți identificate fiind de esența coproprietății obișnuite, că se află în situația unei singure unități locative în care sunt doi coproprietari, deoarece prin unitate locativă se înțelege unitatea care asigură necesitatea locuirii și anume camere, baie, bucătărie, neputând fi ignorat, faptul că bunul imobil în întregime este înscris în Patrimoniul Național, deci în cadrul său indiferent de parte nu se poate interveni și nu se pot crea două unități locative, deoarece nu se pot construi toalete, băi sau bucătării, că a fost și este constituit ca o singură unitate locativă, dreptul de dispoziție având și îngrădiri legale.
La data de 19.01.2009 recurenta a depus la dosar completare la motivele de recurs invocând încălcarea principiului disponibilității de către instanța de fond și ulterior de către instanța de apel, existența unui otiv de ordine publică și ncidența art. 306 și art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, solicitând casarea deciziei recurate, și trimiterea cauzei instanței de apel pentru ca la rândul ei să desființeze sentința pronunțată la fond și să o trimită judecătoriei, pentru a fi posibilă analiza tuturor capetelor de cerere din acțiune
În motivarea acestei cereri s-a arătat, referitor la încălcarea principiului disponibilității că prin apelul nemotivat în drept, reclamanta a criticat faptul că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei (adică a capătului 2 al cererii de chemare în judecată); nu a discutat ieșirea din indiviziune (adică capătului 2, partajarea imobilului), condiții în care nu se poate vorbi de o lipsă a menționării în motivele de apel a criticii privind nepronunțarea pe capătul 2, prin reținerea faptului că apelul nu a fost motivat în drept, ne aflăm în situația prevăzută de art. 292, alin. (2) Cod procedură civilă: "motivarea apelului .nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi,", condiții în care instanța de apel trebuia în temeiul art. 292, alin. (2) Pr.Civ. să rejudece în fond cererea și implicit era obligată să pună în discuție și să soluționeze capătul 2 al cererii de chemare în judecată - partajarea imobilului, "substituirea" motivării instanței de fond nereprezentând decât o rejudecare în fond a cauzei, deoarece instanța de apel nu fusese învestită de nimeni cu "modificarea -substituirea motivării" respingerii primului capăt de cerere.
Referitor la sus ținerea privind existența unui motiv de ordine publică în apel, recurenta a arătat că potrivit art. 295, alin. (1) și art. 297 Cod procedură civilă, instanța de apel era obligată să pună în discuția părților motivul de ordină publică, să desființeze sentința și să trimită cauza spre rejudecare instanței de fond, că instanța de apel deși a constatat că instanța de fond a rezolvat procesul fără să intre în fondul cauzei și că instanța de fond nu s-a pronunțat pe un capăt al cererii de chemare în judecată, contrar art. 297 Cod procedură civilă, nu a desființat sentința.
Curtea a pus în discu ț ia păr ților problema dacă motivele invocate prin completarea motivelor de recurs sunt motive de ordine publică și tardivitatea formulării completării.
Analizând actele ș i lucrările dosarului prin raportare la excep ț ia tardivită ții completării motivelor de recurs ș i la motivele de recurs formulate, Curtea a constatat întemeiată excep ția și nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce privește motivele de recurs suplimentare formulate prin completarea depusă la data de 19.01.2009, Curtea a constatat că susținerea privind încălcarea principiului disponibilității și aplicarea greșită de către instanța de apel a unor dispoziții procedurale dispozitive legate de judecarea apelului nu pot fi încadrate în categoria motivelor de ordine publică, de natură a fi invocate, conform art. 306 alin.2 proc. civ peste termenul legal de motivare a recursului prevăzut de art.303 alin.1 raportat la art.301 proc. civ. nepunându-se problema încălcării unor norme imperative, care să atragă nulitatea absolută a actului. Astfel, recurenta, dacă se considera vătămată prin aceste dispoziții ale instanței de apel trebuia să le invoce în cadrul termenului de declarare a recursului.
Or, completarea motivelor de recurs a fost depusă la data de 19.01.2009, cu mult după împlinirea termenului de motivare a recursului, de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, care a avut loc la 24.10.2008, astfel că potrivit art.103 alin.1 proc. civ. Curtea va constata tardivitatea completării motivelor de recurs.
Referitor la fondul recursului, Curtea a constatat următoarele:
ș a cum corect a re ț inut instan ț a de apel, reclamanta nu a criticat în apel modul cum prima instan ț ă a solu ț ionat la capătul de cerere privind partajarea imobilului (re ț inând că nu există stare de coproprietate cu privire la cele patru camere de ț inute de către reclamantă în proprietate exclusivă), sus ț inând chiar că "până a se pune problema partajării, ac ț iune în realizare care ar duce la inadmisibilitatea acestei ac ț iuni, trebuie mai întâi să se discute constatarea unei situa ț ii de fapt", adică faptul că spa țiul situat la parterul imobilului situat în B, str. G-ral, nr. 7,. 1, sector 1, reprezintă o unitate locativă unică.
Faptul că apelul nu a fost motivat în drept nu atrage aplicarea art.292 alin.2 proc. civ. în sensul pronun ț ării instan ț ei de apel numai pe baza celor invocate la prima instan ță, atât timp cât apelul a fost motivat în fapt, motivare care permite încadrarea în drept, dar și stabilirea limitelor judecării apelului, conform art.295 alin.1 proc. civ.
De altfel, acest capăt al ac ț iunii a fost formulat ca fiind principal, iar partajul în raport de subsidiaritate fa ț ă de acesta, în viziunea reclamantei doar constatarea primului ca întemeiat putând duce la solu ț ionarea următorului prin care se viza atribuirea întregului spa țiu de la parterul imobilului în favoarea sa.
O confirmare a acestui ra ț ionament este faptul că reclamanta formulase deja o ac ț iune având acela ș i obiect la 12.03.2007, înregistrată sub nr-, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentin ța civilă nr.8294din 28.07.2007 a Judecătoriei sectorului 1 ști, definitivă, (la 21.02.2008 fiind declarat recurs de către reclamantă), pe motivul că între reclamantă și pârâtul Municipiul ș ti nu există o stare de coproprietate cu privire la camere, reclamanta cumpărând dreptul de proprietate exclusiv asupra acestora, iar dependin ț ele - vestibul, hol, culoar, terasa de 19,13 mp, aflându-se într-o stare de coproprietate for țată, care nu poate înceta prin partaj.
Ca atare, elementul determinant pe care se baza reclamanta în formularea prezentei ac ț iuni era tocmai capătul de cerere privind constatarea faptului că spa ț iul situat la parterul imobilului situat în B, str. G-ral, nr. 7,. 1, sector 1, reprezintă o unitate locativă unică, acesta fiind în mod ra ț ional motivul pentru care nu a fost interesată să sus ț ină în apel că ac țiunea în realizare ar fi partajul, adică al doilea capăt de cerere.
De fapt ac ț iunea în realizare, raportat la primul capăt de ac țiune ș i la faptul că aparent, fapt constatat printr-o hotărâre definitivă, păr țile nu se află în indiviziune cu privire la camere ș i se află în stare de coproprietate for ț ată cu privire la o parte din dependin ț e, ac ț iunea în realizare nu era partajul, prin care se tinde la sistarea unei coproprietă ți temporare.
În consecin ță, ț inând cont de principiul disponibilită ț ii, în temeiul căruia reclamanta a în ț eles să formuleze critici în apel numai cu privire la respingerea ca inadmisibilă a ac ț iunii prin raportare la primul capăt de cerere privind constatarea faptului că spa ț iul situat la parterul imobilului situat în B, str. G-ral, nr. 7,. 1, sector 1, reprezintă o unitate locativă unică, în mod legal instan ț a de apel s-a raportat numai la acesta, în temeiul art.295 alin.1 proc. civ, instan ța de apel fiind ț inută în verificarea stabilirii situa ției de fapt ș i a aplicării legii de către prima instan ță de limitele cererii de apel, ș a cum instan ța de recurs este ținută, în temeiul art.316 raportat la art.295 alin.1 proc. civ, de limitele cererii de recurs.
În ceea ce prive ș te stabilirea dacă ac ț iunea privind constatarea faptului că spa ț iul situat la parterul imobilului situat în B, str. G-ral, nr. 7,. 1, sector 1, reprezintă o unitate locativă unică, îndepline ș te condi ț iile art.111prima teză proc. civ. în sensul că este o cerere pentru constatarea existen ț ei sau neexisten ț ei unui drept, Curtea a constatat că este legală solu ț ia instan ț ei de apel, în sensul că nu sunt îndeplinite condi ț iile legale, prin aceasta cerându-se constatarea unei situa ții de fapt, ș i anume că un spa țiu reprezintă o unitate locativă unică, acest lucru fiind admis chiar de către reclamantă, atât în apel, cât și în recurs.
Nu poate fi re ț inută sus ț inerea recurentei în sensul că în realitate ar fi în ț eles să solicite constarea dreptului de coproprietate pe care îl are (trecând peste faptul că nu este consecventă cu propriile afirma ții), luând în considerare că, ș a cum rezultă cu eviden ț ă din petitul ac ț iunii, nu a cerut acest lucru, ra ț iunea fiind în mod evident legată de respingerea anterioară, în mod definitiv, a unei ac țiuni de partaj pe motivul că între reclamantă și pârâtul Municipiul ș ti nu există o stare de coproprietate cu privire la camere, reclamanta cumpărând dreptul de proprietate exclusiv asupra acestora, iar dependin ț ele - vestibul, hol, culoar, terasa de 19,13 mp, aflându-se într-o stare de coproprietate for țată, care nu poate înceta prin partaj.
Nu poate fi re ț inută afirma ț ia în sensul că ar fi cerut constarea dreptului de coproprietate ce ar decurge din faptul că spa ț iul de la parterul imobilului ar reprezenta o unitate locativă unică, întrucât o astfel de argumentare, pe lângă faptul că nu se poate sus ț ine juridic, nici nu se regăse ș te în ac ț iune drept o argumentare a petitului, pentru a se putea ra ț iona în sensul că instan ț ele de fond nu ar fi calificat corect ac țiunea conform art.129 alin.4 raportat la art.84 proc. civ.
Toate celelalte considerente ale recurentei ce ț in de fondul problemei dacă spa ț iul în cauză reprezintă sau nu o singură unitate locativă nu pot fi analizate, atât timp cât acest capăt de cerere a fost respins în temeiul unei excep ț ii, condi ț ii în care în recurs nu poate fi discutat fondul, ci doar legalitatea solu ț ionării excep ției.
De asemenea, instan ț a de recurs nu se poate pronun ț a nici cu privire la dacă ar fi posibilă sau nu partajarea în natură a spa țiului în cauză, ț inând cont că nu a fost învestită cu solu ț ionarea legalită ț ii pronun ț ării cu privire la fondul unui astfel de capăt de cerere, prima instan ț ă re ț inând că nu există stare de coproprietate care să i-a sfâr ș it prin partaj, iar reclamanta în țelegând să nu atace această parte din hotărâre.
În consecin ț ă, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 C proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată tardivitatea completării motivelor de recurs prin cererea din 19.01.2009.
Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 1221/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul B prin Primar General, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.MP
.red. /
2 ex.
Jud. Apel Secția a IV-a Civilă
,
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv, Antonela Cătălina
