Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 991/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.991/2009
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Completul compus din
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - - președinte secție
- - - președinte Curtea de Apel
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.689/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul recurent asistat de avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care mandatarul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul constatării că și în perioada 11.04.1983-31.- și 1.05.1990- 1.04.2001 reclamantul și-a desfășurat activitatea într-un loc de muncă ce beneficiază de grupa I de muncă. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta "" A I, prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania - C-N, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se constate că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul secției, în intervalul 1.03.1973-12.02.1974, 1.07.1975-30.01.1978, 11.04.1983-1.04.2001, se încadrează în grupa I de muncă;
- să fie obligată pârâta să facă demersurile necesare pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni, în carnetul de muncă la reclamantului, conform prezentei sentințe, la rămânerea ei definitivă.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioadele în litigiu, și-a desfășurat activitatea ca, în cadrul secției, activitate ce se încadrează în grupa I de muncă și că angajatorul nu a efectuat în carnetul său de muncă nici o mențiune în acest sens, deși această stare de fapt este confirmată de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
În drept, a invocat prevederile Ordinului nr.50/1990 și anexa nr.7 la.MM. încheiat la nivel de unitate.
Prin întâmpinarea depusă, conform prevederilor art.115 Cod proc.civ. pârâta "" A I, prin lichidatorul judiciar, a arătat că reclamantul nu a beneficiat de grupa I de muncă și că din moment ce a fost salariat al pârâtei, se prezumă că locul de muncă al reclamantului se poate încadra în grupa I de muncă, conform anexei nr.7 la.
Prin sentința civilă nr.689/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Alba, în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta "" A I, prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania - C-N și pe cale de consecință:
- s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul societății pârâte, în perioadele 1.03.1973-12.02.1974, 1.07.1975- 30.01.1978 și 1.08.1987-30.04.1990, se încadrează în grupa I de muncă;
- a fost obligată pârâta să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, conform prezentei hotărâri;
- s-a respins cererea reclamantului pentru constatarea grupei de I de muncă pe perioadele 11.04.1983-31.07.1987 ș9i 1.05.1990-1.04.2001.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul a fost salariat la societății pârâte pe postul de, în perioadele 1.03.1973-30.01.1978 și 1.08.1987-30.04.1990, conform mențiunilor înscrise în carnetul de muncă al acestuia.
S-a mai reținut că pârâta a confirmat cele susținute de către reclamant, depunând în acest sens adeverința nr.79/28.01.2009 și că din coroborarea celor menționate în această adeverință, cu depoziția martorului audiat în cauză, coleg de serviciu cu reclamantul, se constată că acțiunea reclamantului este întemeiată, în ce privește activitatea desfășurată de acesta în perioadele 1.03.1973-12.02.1974, 1.07.1975- 30.01.1978 și 1.08.1987-30.04.1990.
În ce privește cererea reclamantului pentru valorificarea perioadelor 11.04.1983-31.07.1987 și 1.05.1990-1.04.2001, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată deoarece din probele dosarului rezultă că, în primul interval, acesta a fost încadrat ca tractorist în cadrul societății pârâte, iar în cea de-a doua perioadă, că a fost încadrat ca șofer, activități neîncadrate în grupa I de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în parte, în sensul admiterii și a capătului de cerere având ca obiect valorificarea perioadelor 11.04.1983-31.07.1987 și 1.05.1990-1.04.2001 în grupa I de muncă.
În expunerea motivelor sale de recurs a susținut că soluția instanței de fond este greșită, în parte, deoarece din actele și lucrările dosarului, inclusiv din adresa depusă de custodele arhivei aparținând pârâtei, " ", rezultă că activitatea desfășurată de reclamant și în perioadele 11.04.1983-31.07.1987 și 1.05.1990-1.04.2001, se încadrează în grupa I de muncă.
În drept, a invocat prevederile art.304 pct.7-9 Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma acestor critici și sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat din următoarele considerente:
Potrivit punctului nr.15 din Ordinul nr.50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia.
În conformitate cu Ordinul nr.136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, evidențierea acestor perioade se face în coloana a-5-a din carnetul de muncă, unde se precizează locul de muncă, grupa de muncă și a punctul din tabelul anexă la ordin, unde se încadrează locul de muncă la salariatului.
Din cuprinsul mențiunilor efectuate la fila 37 din carnetul de muncă la reclamantului, rezultă că în perioada 11.04.1983-31.07.1987, reclamantul a fost încadrat conform contractului de muncă nr.6171/11.04.1983 pe postul de tractorist și că din 1.08.1987 acesta a lucrat ca, schimbându-și funcția și retribuția, conform notei interne emise de conducerea pârâtei, sub nr.9068/1987.
De asemenea din cuprinsul aceluiași carnet de muncă rezultă că începând cu data de 1.05.1990 până la 1.04.2001 a fost încadrat ca șofer multicar, în baza notei interne nr.6518/1990 emisă de unitate.
Față de aspectele de fapt de mai sus, se constată că susținerile critice invocate de reclamant sunt neîntemeiate deoarece chiar dacă el a deservit ca tractorist sau ca șofer multicar, printre alte secții, și secția, în cauză nu s-a demonstrat, conform prevederilor pct.7 alin.2 din.50/1990, că a lucrat în această secție, cel puțin 50% din program, pentru a putea fi încadrat în grupa I de muncă. De altfel, în statele de plată depuse la dosar reclamantul este evidențiat în categoria personalului auxiliar, încărcare-descărcare-transport (29-30).
Prin urmare, instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat că mențiunile din carnetul de muncă prevalează, ca putere doveditoare, celor din adeverința nr.79/28.01.2009, în condițiile în care această adeverință nu se coroborează cu alte probe de la dosar.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISP UN E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.689/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.10. 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Petrașcu Adriana
- - - - - -
Grefier,
Red.SM
Tehnored.SM/TM/ 2 ex
Jud.
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Petrașcu Adriana