Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 1421/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.1421/ DOSAR NR-
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții și și de pârâta împotriva deciziei civile nr.68/ din data de 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 6 noiembrie 2009 și apoi la 13 noiembrie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 956/07.02.2007, Judecătoria Brașov admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții, și.
A constatat simulația contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11963/14.11.1986 de notariatul de Stat Județean
A constatat că reclamanții sunt proprietarii apartamentului situat în B,-, Bl. 15,. D,. 30, înscris în nr. 30244 B, nr. top 7405/51/9/CLXII, dispunând radierea dreptului de proprietate al pârâților și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de drept cumpărare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin contractul autentic arătat, pârâții au vândut pârâților apartamentul în litigiu, însă din depozițiile martorilor audiați în cauză, atitudinea pârâților rezultă că, anterior tranzacției, între reclamanți și pârâții a avut loc o înțelegere în baza căreia pârâții, în calitate de părinți, s-au angajat să cumpere o locuință reclamanților în B, aceștia din urmă neputând perfecta actele la acea vreme.
Judecătoria a făcut incidența prevederilor art. 1175. civ. statuând că în speță reclamanții au dovedit simulația prin interpunerea de persoane, respectiv că părțile din actul aparent au urmărit, în mod conștient, ca efectele actului să se producă față de reclamanți, potrivit convenției dintre pârâții și reclamanți, suma reprezentând prețul cumpărării fiind dată de reclamanți din banii de nuntă.
Prin decizia civilă nr. 68/A/13.03.2009, Tribunalul Brașova admis apelul declarat de pârâta - moștenitoarea pârâtului, decedat la data de 24.11.2007 - împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În argumentarea deciziei s-a arătat că pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond, pârâtul a fost citat inițial la adresa din B,-, jud. B, unde locuia fosta sa soție, intimata - pârâtă, care este totodată mama, respectiv soacra intimaților - reclamanți și.
Pentru termenele de judecată din 06.11.2006 și 04.12.2006, procedura de citare cu pârâtul s-a realizat prin afișare la adresa de mai sus, după care instanța de fond a dispus citarea acestuia prin publicitate, conform art. 95 Cod procedură civilă, la solicitarea intimatei - pârâte, care a arătat că acesta are viză de ședere în Belgia unde locuiește la fiica sa, însă vine periodic în țară. A mai învederat că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla domiciliul pârâtului, nu a reușit.
În perioada iunie 2006 - iulie 2007 între pârâții și s-a purtat un proces de divorț și partaj, care avea ca obiect, printre altele și partajul bunului imobil din prezenta cauză, proces înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr-.
Din copia integrală a pașaportului seria -, rezultă că pârâtul a părăsit țara prin vama Nădlag, la data de 28.06.2006, iar actul medical emis de un medic belgian atestă că l-a avut pacient pe pârât în perioada 03.07.2006 - 22.02.2007, aspecte care, coroborate și cu alte înscrisuri de la dosarul din apel confirmă împrejurarea că, pe tot parcursul desfășurării judecății în fond a cauzei, pârâtul a fost plecat din țară, astfel încât acesta nu putea lua cunoștință de citațiile afișate la fostul domiciliu conjugal și nici de procedura efectuată prin publicitate.
A arătat tribunalul că apelanta a făcut dovada relei credințe a celorlalte părți din proces în solicitarea de a se efectua citarea prin publicitate a pârâtului. Astfel, deși intimata - pârâtă era parte în procesul de partaj în care se dezbătea și împărțirea bunului imobil ce face obiectul prezentei acțiuni în simulație nu a adus la cunoștința instanței de fond caracterul litigios al bunului, din contră a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii, tocmai pentru a se scoate bunul din masa partajabilă. Mai mult decât atât, există și prezumția dedusă de judecător, conform art. 1203 Cod civil, din probele indicate mai sus că intimata - pârâtă și implicit și copiii acesteia, intimații - reclamanți, cunoșteau reședința din străinătate a pârâtului sau cel puțin aveau posibilitatea să o afle, atâta timp cât puteau lua legătura cu apărătorul ce-l reprezenta pe pârât în celălalt proces sau cu martora la care locuia atunci când s-a întors în țară.
Astfel, în întâmpinarea depusă de reclamanta în dosarul de divorț nr. 8378/2006, la data de 13.09.2006, aceasta a arătat că a petrecut împreună cu pârâtul și cu fiica sa, apelanta din acest proces, sărbătorile din 2006 și că s-au despărțit în luna iulie în relații cordiale, pârâtul plecând în Belgia, în Orașul, unde de altfel a fost și ea invitată. În aceste condiții este greu de crezut că nu a cunoscut adresa din străinătate la care soțul său mergea periodic, din anul 2003.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții, și pârâta, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii ca tardiv a apelului declarat de pârâta, iar sub aspectul fondului soluției, respingerea apelului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor căilor de atac, ambele recursuri, ale reclamanților și pârâtei, critică decizia sub aspectul greșitei admiteri a cererii de repunere în termen a pârâtei în exercitarea apelului, arătând că tribunalul a adoptat soluția prin ignorarea prevederilor art. 103 alin. 2. pr. civ. nefiind făcută dovada că pârâta a declarat calea de atac devolutivă în interval de 15 zile de la data la care a luat la cunoștință de existența sentinței primei instanțe.
Relativ la soluția desființării se arată că instanța de apel a apreciat în mod eronat probele, pronunțând decizia pe baza copiei filelor din pașaportul defunctului, a declarației unui medic belgian, lăsând neanalizate acte probatorii care atestă că pârâtul defunct a avut cunoștință de desfășurarea litigiului, fiind stabilit în țară.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, curtea apreciază recursul ca nefondat.
Datele stării de fapt ale raportului litigios confirmă împrejurarea că pârâtul defunct nu a avut cunoștință despre derularea procedurii în fața primei instanțe, corespunzător faptului că nu a cunoscut despre comunicarea sentinței judecătoriei, act a deschide calea exercitării apelului.
În sprijinul acestor susțineri pledează înscrisurile administrate atât în faza apelului cât și în recurs, din analiza cărora se desprinde că cererea introductivă a procesului a fost înregistrată la data de 26.09.2006, defunctul fiind plecat în Belgia, ieșirea din țară având loc în ziua de 28.06.2006.
Părțile din litigiu au indicat la termenul din data de 06.11.2006 că pârâtul este plecat din țară, solicitând aplicarea procedurii de citare prin publicitate, invocând că nu sunt în măsură a depune dovada domiciliului acestuia din străinătate. Demersul ca atare este analizat cu acuratețea cerută prezumției trase de judecător de instanța de apel, rațiunile expuse conducând la statuarea naturii relei credințe a reclamanților și pârâtei în indicarea locului de citare a defunctului. Aceasta în condițiile în care, pârâta era fosta soție a defunctului, relațiile de rudenie și afinitate ale acesteia cu reclamanții fiind de asemenea evidente, la care se adaugă argumentele desprinse din desfășurarea procesului de divorț dintre pârâtă și defunct, toate acestea creând convingerea că pârâtul defunct nu a avut cunoștință de procesul care formează obiectul judecății. Împrejurarea că defunctul revenea pentru perioade mai lungi în țară, locuind în alt spațiu decât cel care a format ultimul domiciliu conjugal, respectiv că, sporadic, mai întreprindea anumite activități gospodărești la acest din urmă domiciliu, nu sunt apte a concluziona fără echivoc asupra luării la cunoștință de litigiul promovat de reclamanți.
Astfel fiind, față de momentul comunicării hotărârii primei instanțe - 06.04.2007 - și locul de comunicare - adresa indicată de titularii acțiunii, cea a ultimului domiciliu comun al foștilor soți, raportat la aspectele relevate, devine evident că pârâtul defunct nu a cunoscut nici de existența litigiului după cum nici de comunicarea soluției primei instanțe.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312. pr. civ. urmează a respinge recursul și a menține hotărârea atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții, și pârâta împotriva deciziei civile nr. 68/A/13.03.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - - -
GREFIER,
Red. /16.11.2009
Dact. / 07.11.2009
- 8 exemplare -
Jud. apel -,
Jud. fond -
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Roxana Maria Trif