Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 1602/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1355/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1602
Ședința publică din de la 19.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 2: Mihai Negoescu Gîndac
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER:
Pe rol este fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile numărul 1728 din 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 12.11.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea recurentei - reclamante să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 19.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2008 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se constate simulația contractului de vânzare cumpărare, înlăturând efectele contractului aparent și apreciind că singurul contract eficient este contractul de întreținere autentificat sub nr.738/26.04.1996 de BNP, având ca obiect vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu și să se dispună rezoluțiunea acestuia pentru nerespectarea obligației de întreținere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâții un contract de vânzare cumpărare a apartamentului cu clauză de întreținere, fără a primi vreo sumă de bani ca parte din prețul apartamentului, iar la notar a semnat actul fără a-l citi, întrucât avea încredere în pârâți pe care îi cunoștea. În realitate, aceștia nu plăteau nimic ca preț, ci doar să angajau să o îngrijească și să o întrețină în schimbul apartamentului înstrăinat. După încheierea actului de vânzare cumpărare, fiica pârâtei a locuit un timp cu reclamanta, plătind o parte din cotele de întreținere a apartamentului pentru o persoană, această cotă o plătește și în continuare deși nu mai locuiește în imobil. Pârâții nu i-au acordat îngrijire, nu i-au plătit o îngrijitoare și uneori, prin fiica lor, îi trimiteau o pâine ori o sticlă de ulei sau un kg de zahăr.
Prin sentința civilă nr.2679 pronunțată la 18.04.2008 Judecătoria Sector 6 Bar espins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta împotriva pârâților și.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta invocă o realitate juridică contrara celei ce rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.738/1996, invocând în fapt existența unei simulații.
Pentru a putea dovedi aceasta realitate juridică, reclamanta (parte în simulație) trebuia să facă dovada celor trei componente ale simulației: actul public (contractul de vânzare-cumpărare), actul secret (contractul de întreținere) și acordul simulatoriu, insa din probele administrate, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada decât a unuia dintre elementele simulației, respectiv actul public contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.738/1996, fără a proba celelalte două elemente: actul secret - contractul de întreținere și acordul simulatoriu.
S-a apreciat că pretinsul contract de întreținere, fiind un act juridic a cărui valoare depășește suma de 250 lei, trebuia să fie încheiat în forma scrisă, conform dispozițiilor codului civil, însă reclamanta a recunoscut în fața instanței de judecată că nu există un al doilea înscris constatator al convenției secrete, care să producă efecte între părți.
Pe de altă parte, nu există nici un început de dovadă scrisă (din perioada întocmirii actului public, respectiv 1996), și nici nu s-a făcut dovada imposibilității, fie și morale, de întocmire a actului secret, pentru a se putea demonstra cu martori, între părți, existența actului secret.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de acțiune, respectiv rezoluțiune contractului de întreținere pentru neexecutarea obligației de întreținere de către pârâți, s- apreciat ca fiind neîntemeiat, având în vedere modul de soluționare a primului capăt de acțiune, față de faptul că reclamanta nu a demonstrat existenta simulației.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, reclamanta apelantă a arătat că, deși la dosar s-au depus chiar cererile formulate de pârâții-intimați în alte cauze în care au invocat existența unei înțelegeri secrete încheiată cu reclamanta la momentul încheierii contractului aparent, înțelegere secretă potrivit căreia urma să-i presteze acesteia întreținere constând în asigurarea alimentației, a medicamentelor, a plății cotelor de întreținere, a telefonului și cablului TV, instanța de fond a ignorat aceste dovezi.
De asemenea, s-a arătat că instanța de fond a ignorat probe scrise certe, hotărâri judecătorești și interogatorii luate părților, a refuzat să atașeze dosarele în care s-au soluționat alte cereri ale părților, dosare în care se află copii ale actelor, copii certificate pentru conformitate cu originalul de chiar pârâți, prin care aceștia au recunoscut actul secret al întreținerii și chiar acordul părților în sensul simulației.
La data de 24.10.2008, pârâții-intimați au depus întâmpinare, susținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada simulației și că întreținerea acordată acesteia a fost un act benevol din partea lor față de faptul că reclamanta s-a plâns că nu are moștenitori ori cunoștințe apropiate care să o ajute.
Prin decizia civilă nr.1728 A din 12.12.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă, obligând-o pe aceasta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimații - pârâți și.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, în cauză, reclamanta căreia îi incumbă sarcina probei, conform art.1169 Cod civil, nu a făcut dovada intenției părților și deci a acordului lor în sensul ascunderii a însăși naturii contractului încheiat, prin prezentarea contraînscrisului ori a unui început de dovadă scrisă care să poată fi completată prin orice mijloc de probă, inclusiv prezumțiile.
Acceptând că înainte ori concomitent cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare părțile au purtat discuții și chiar s-au făcut promisiuni și în privința prestării de către pârâți a unei întrețineri în beneficiul reclamantei, nu este suficient pentru a trage concluzia că părțile au încheiat două contracte cu intenția de a crea prin cel aparent o situație juridică diferită de cea reală.
Reclamanta apelantă apreciază că susținerile pârâților intimați (în calitate de reclamanți reconvenționali într-o cauză purtând asupra aceluiași imobil și a raporturilor juridice dintre părți cu privire la acest imobil) în sensul că s-au înțeles să-i acorde vânzătoarei și întreținere constituie dovada de netăgăduit a simulației contractului de vânzare-cumpărare ce au încheiat părțile în mod public.
Potrivit actelor depuse la dosar, pârâții au făcut afirmații privind promisiunea lor de a acorda și întreținere reclamantei, însă acestea nu pot fi însă valorificate, în prezenta cauză, în sensul cerut de reclamanta apelantă.
Pentru a putea fi calificate drept o mărturisire extrajudiciară, făcută fiind în afara procesului de față, afirmațiile pârâților trebuiau cuprinse într-un înscris care să emane de la ei sau de la mandatarul cu procură specială, și mai mult decât atât să privească nu numai o promisiune de întreținere dar și intenția declarată a părților de a deghiza natura juridică a contractului secret prin încheierea unui contract public.
Interogatoriul propus de reclamantă spre a fi luat pârâtului, în aceeași cauză, și depus la dosar de reclamantă și în cauza de față în dovedirea împrejurării că pârâtul a recunoscut înțelegerea privind acordarea întreținerii, nu susține afirmațiile reclamantei, la întrebarea nr.6 pârâtul arătând că părțile s-au înțeles verbal ca pârâții să plătească reclamantei taxele către stat și cheltuielile de înmormântare.
Nu rezultă așadar din răspunsurile pârâtului la interogatoriu ca acesta să fi făcut o mărturisire în sensul celor afirmate de către reclamantă.
Inexistența unui contract secret și a intenției părților de a crea o aparență juridică înșelătoare este de altfel susținută și de poziția adoptată de reclamantă în timp cu privire la raporturile juridice dintre părți.
Astfel, într-o altă cauză reclamanta, pe aceeași poziție procesuală de azi, susținea existența unui contract de vânzare-cumpărare (iar nu a unei operațiuni juridice complexe constând în coexistența a două contracte, unul de vânzare-cumpărare și unul de întreținere, numai cel din urmă exprimând situația juridică reală convenită de părți) a cărui valabilitate o contesta invocând lipsa de discernământ, prețul derizoriu și chiar neplata prețului (motiv de rezoluțiune, iar nu cauză de nevalabilitate a actului încheiat).
Dacă ar fi existat o simulație a contractului de vânzare-cumpărare prin deghizare, reclamanta ar fi trebuit să solicite constatarea simulației contractului de vânzare cumpărare și rezoluțiunea contractului de întreținere pentru neexecutare.
Concluzionând, instanța de apel a reținut că reclamanta apelantă nu a făcut dovada simulației, în condițiile art.1175 și art.1179 Cod civil, prin prezentarea, așadar, a contra - înscrisului, nu a prezentat nici un început de dovadă scrisă care să facă admisibilă proba cu martori și prezumțiile, iar afirmațiile făcute de pârâți în alte cauze nu pot fi apreciate ca recunoaștere a simulației (deci a existenței a două contracte cu natură juridică diferită și a intenției declarate a părților de a modifica însăși natura contractului ascuns pentru a-l ține secret față de terțele persoane, deghizând realitatea prin încheierea în mod public a unui contract de vânzare cumpărare).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului și, rejudecând în fond cauza, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și susținută.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel a apreciat neîntemeiat că afirmațiile prin care pârâții recunosc că s-au obligat să-i acorde întreținere nu ar putea fi valorificate, întrucât aceste recunoașteri trebuiau cuprinse într-un înscris care să emane de la ei în acel proces.
Se susține că această hotărâre este lipsită de temei legal întrucât în realitate, chiar în prezentul proces, intimații-pârâți recunosc în conținutul întâmpinării că s-au obligat să-i acorde întreținere; de asemenea, intimații-pârâți au recunoscut tot în conținutul unui înscris ce emană de la aceștia, respectiv în cererea lor reconvențională că s-au obligat să-i acorde întreținere, precizând amănunțit în ce consta întreținerea la care s-au obligat (hrană, medicamente, tratament, haine, plata cotelor de întreținere a apartamentului, etc.); instanța nu a avut în vedere faptul că atât în doctrină cât și în practica judiciară s-a statuat că în caz de contract de vânzare-cumpărare cu preț derizoriu, convenția are caracter de întreținere.
Recurenta arată, că cele reținute de instanța de apel în considerentele hotărârii atacate nu corespund cu situația de fapt reală, astfel nerealizându-se dezideratul motivării hotărârii constând în necesitatea de a demonstra deplina concordanță dintre soluția dată și realitate pentru a putea crea o garanție pentru părți ca pricina lor a fost analizată cu atenție si soluționată corect.
De altfel, dacă pârâții nu ar fi recunoscut expres obligația de întreținere, cum ar fi putut trei instanțe de judecată (judecătorie, tribunal, curte de apel) să rețină aceasta în motivarea hotărârii.
În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.3049pct.4 și ale art.312 Cod procedură civilă.
La data de 11.09.2009, intimații - pârâți și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimații - pârâți au arătat că recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă însă, în realitate, dispoziția legală indicată nu există.
Întrucât această cauză a parcurs faza procesuală a primei instanțe și aceea a apelului, iar motivarea recursului declarat este haotică și nu poate fi încadrată în nici unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, intimații solicită să se constate nulitatea recursului, în temeiul art.306 și următoarele Cod procedură civilă.
Astfel, dispozițiile legale referitoare la casarea și modificarea hotărârilor sunt de strictă interpretare, motiv pentru care recurenta avea obligația de a preciza în concret care este motivul de nelegalitate, expres prevăzut de Codul d e procedură civilă, pentru care hotărârile pronunțate în prezenta cauză trebuie desființate.
În cadrul motivelor prezentate, recurenta nu a făcut nimic altceva decât să treacă în revistă apărări de fond pe care, de altfel, le-a prezentat, atât în fața primei instanțe, cât și în faza procesuală a apelului.
Pe fond, intimații - pârâți arată că acțiunea introductivă a tins la constatarea simulației în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.738/1996. Instanța a respins cererea ca nefondată, constatând temeinic că reclamanta nu a făcut dovada decât a unuia dintre elementele simulației, respectiv actul public - contractul de vânzare-cumpărare, fără a proba celelalte două elemente: actul secret - contractul de întreținere și acordul simulatoriu.
Criticile formulate în apel au constituit doar o reiterare a susținerilor din cererea introductivă, fără a fi apte a conduce la desființarea sentinței.
Instanța de apel a înlăturat cu argumente pertinente și legale criticile recurentei bazate pe actele normative incidente, pe probele cauzei și pe apărările intimaților - pârâți, respingând apelul. Aceasta reținând în mod corect faptul că "reclamanta apelantă nu a făcut dovada simulației, în condițiile art.1175 și art.1179 cod civil prin prezentarea, așadar, a contra-înscrisurilor, nu a prezentat nici un început de dovadă scrisă care să facă admisibilă proba cu martori și prezumțiile, iar afirmațiile făcute de pârâți în alte cauze nu pot fi apreciate ca recunoaștere a simulației (deci a existenței a două contracte cu natură juridică diferită și a intenției declarate a părților de a modifica însăși natura contractului ascuns pentru a-l ține secret față de terțele persoane, deghizând realitatea prin încheierea în mod public a unui contract de vânzare-cumpărare").
În concluzie, intimații - pârâți arată că reclamanta nu are argumente prin care să susțină recursul împotriva Deciziei civile nr.11728 din 12.12.2008 a Tribunalului București, deoarece cele prezentate în fața instanței de apel au fost respinse ca netemeinice, iar cele consemnate în "motivația recursului" se dovedesc a fi neconcludente pentru a fi în măsură să anuleze considerentele prin care instanțele de fond au reținut buna credință a intimaților - pârâți la cumpărarea apartamentului.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauză, curtea retine următoarele:
Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Pe cale de consecință, în raport și de prevederile legale înscrise în art. 306 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, instanța de recurs va analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel.
Sub acest aspect se reține în primul rând că, în cadrul dezvoltării criticilor, recurenta critică, pe de parte, la modul în care decizia recurată fost motivată, prin raportare la garanțiile unui proces echitabil, iar, pe de altă parte, modul de apreciere probatoriului de către instanța de apel în opoziție cu statuările înscrise în cadrul hotărârilor judecătorești irevocabile, pronunțate în litigiile anterioare, în care s-a reținut că pârâții ar fi recunoscut expres obligația de întreținere.
Câtă vreme aceste critici pot fi analizate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, indicarea în cererea de recurs unor texte de lege inexistente, nu poate conduce la constatarea nulității recursului,prevederile art. 304 alin.3 din Codul d procedură civilă, impunând instanței de recurs sa procedeze la analiza acestora.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, "modificarea deciziei recurate poate fi cerută atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Cu privire la acest motiv de recurs, recurenta reclamanta a arătat că este incident în speță, întrucât instanța de apel a motivat respingerea cererii sale de apel, inserând în cuprinsul deciziei recurate motive contradictorii, susținere întemeiata însă pe o eroare săvârșită de acesta instanța în stabilirea situației de fapt.
Din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, Curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual criticilor apelantei, făcând trimitere expresă la probatoriul pe care l-a apreciat ca fiind relevant în cauza și care condus la formarea convingerii sale.
Curtea precizează sub acest aspect că nemulțumirea părții vizând modul de interpretare și aplicare a legii ca și aspectele legate de evaluarea mijloacelor de probă administrate în cauză, nu pot configura acest motiv de recurs, care vizează exclusiv acele situații în care, fie lipsește motivarea soluției ori cuprinde considerente care nu au legătura cu pricina în care fost pronunțata soluția respectiva sau exista contradicții intre considerente sau dispozitiv.
Așa fiind, curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, din expunerea de motive rezultând cu evidență structurarea lipsită de contradicții a argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire strictă la criticile susținute de apelantul reclamant.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct.9 din Codul d procedură civilă.
C de-al nouălea motiv de recurs, reglementat de art. 304 din Codul d e procedură civilă, se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În speța dedusă judecații, așa cum rezultă din acțiunea introductivă, recurenta-reclamantă a susținut existența simulației contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 738/1996, de către BNP, în sensul că deși părțile nu au înscris clauza întreținerii în contractul de vânzare-cumpărare, acestea au convenit încheierea unui contract de întreținere "odată" cu înstrăinarea apartamentului, prețul stipulat în contractul de vânzare cumpărare nefiind în fapt achitat.
Instanțele de fond au apreciat acțiunea ca nefondată reținând că în cauză, nu s-a probat existenta unui contraînscris, a unui început de dovada sau a unei imposibilități de întocmire a actului și nici intenția părților de a crea aparență juridică înșelătoare, apreciind totodată că, afirmațiile făcute de pârâți în alte cauze, nu pot fi apreciate ca fiind recunoaștere a simulației.
Aceste aprecieri sunt eronate în raport de datele concrete ale speței.
Așa cum s-a statuat în mod consecvent în doctrina și în practica, plecându-se de prevederile înscrise în art. 1175 din Codul civil, simulația reprezintă acea operațiune juridică prin care, printr-un act juridic public, aparent, se creează o altă situație juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat.
În materie de contracte, există simulație când părțile fac o convenție aparentă, publică pentru a masca o altă convenție, reală, diferită sau pentru a ascunde lipsa oricărei convenții.
, indiferent că prin aceasta se urmărește să se facă a se crede în existența unui act care, în realitate nu există, sau să ascundă natura actului real printr-un act aparent deghizat ori să mascheze adevăratele condiții ale actului real sau persoanele care îl încheie, constituie un acord între părțile contractante pentru a ascunde adevărata convenție intervenită între ele.
Caracteristic pentru simulație este faptul că ea presupune existența unei singure operațiuni, în cadrul căreia părțile perfectează un act public,ce nu corespunde realității, și un altul secret, ce reprezintă voința lor, în aceasta materie, contraînscrisul - actul secret, cuprinzând recunoașterea simulației totale sau parțiale a primului act.
De esența simulației este existența acordului simulator, ceea ce presupune că el reprezintă întâlnirea manifestărilor de voință ale părților în sensul de negotium, singura condiție ce trebuie îndeplinită fiind aceea ca acest acord simulatoriu să fie anterior sau cel mult concomitent cu perfectarea actului public.
Pe de altă parte, simulația poate să îmbrace mai multe forme, fiind unanim admisă posibilitatea existenței unei simulații sub forma deghizării, totale sau parțiale a actului public.
Așa cum rezultă din actele dosarului, anterior promovării prezentului litigiu, intre aceleași părți, s-a mai purtat un proces, în cadrul căruia reclamanta invocat existenta unei cauze de nulitate a contractului de vânzare cumpărare în raport de care, în prezenta cauză, se invocă existența simulației, litigiu soluționat prin sentința civilă nr. 13125/26.11.2002, a Judecătoriei Sector 6 B, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2637/26.11.2003 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă.
Analizând cuprinsul acestor hotărâri judecătorești, se retine că în acel litigiu, pe calea unei cereri reconvenționale, pârâții și, așa cum se menționează în sentința civilă nr.13125/26.11.2002, a Judecătoriei Sector 6 B, au solicitat obligarea reclamantei din cauza de față la plata sumei de 20.000.000 lei, reprezentând contravaloarea întreținerii prestate acesteia pe ultimii 3 ani, în sprijinul acestei cererii, pârâții invocând faptul că,în momentul încheierii contractului, părțile s-au înțeles că pârâții anterior menționați, să presteze întreținere reclamantei constând în: plata întreținerii, a telefonului, a impozitului, a cablului și asigurarea alimentației și a medicamentelor necesare, menționându-se că înțelegerea nu s-a stipulat în contract datorita încrederii pârâților reclamanți în reclamanta pârâta".
Analizând această cerere, Judecătoria Sector 6 B, a reținut că aceasta este inadmisibilă, prin raportare la soluția în ceea ce privește acțiunea principală și caracterul aleatoriu al contractului de întreținere, astfel că deși din probele administrate rezultă neîndoielnic existența unei înțelegeri verbale a părților că pârâții reclamanți și, să presteze întreținere pe timpul vieții acesteia, valoarea întreținerii nu poate forma obiect al obligației de restituire din partea creditorului întreținerii.
Totodată în decizia civilă nr. 2637/26.11.2003 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă, s- reținut, analizându-se critica formulată de recurenta reclamantă referitoare la neseriozitatea și nesinceritatea prețului, că,din chiar conținutul motivelor de apel, rezultă că părțile s-au înțeles că în schimbul imobilului, cumpărătorii să presteze întreținere vânzătoarei", concluzionându-se că,aceeași înțelegere rezultă și din declarațiile martorilor".
Este de asemenea important de precizat că dezlegarea dată de Judecătoria Sector 6 B, în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de cei doi pârâți nu a făcut obiect de critică în căile de atac, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei civile nr. 745A/31.03.2003 și decizia civilă nr. 2637/26.11.2003.
Conform reglementării actuale, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale - respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201.civ. și art. 166.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) civ.).
Această a doua formă de reglementare a autorității de lucru judecat vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Raportându-se la pricina de față, Curtea constată că, în cadrul hotărârilor judecătorești anterior menționate, au fost dezlegate și aspectele litigioase supuse dezbaterii în prezenta cauză, vizând dovada existenței unei înțelegeri între părți, la momentul încheierii convenției de vânzare cumpărare, în sensul asumării de către pârâți unei obligații de presta întreținere vânzătoarei.
Împrejurarea - constând în faptul că în primul proces soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 2637/26.11.2003 pronunțata de Curtea de Apel București Secția III a Civilă, obiect al cauzei l-a constituit solicitarea reclamantei de a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare, în timp ce prezentul proces are ca obiect constatarea caracterului simulat al aceleiași convenții și rezoluțiunea acesteia ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate prin actul secret - nu deschide posibilitatea pentru instanțele de judecata sau pentru părți de a înlătura constatările făcute de către o instanță în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate anterior.
Curtea retine totodată în acest sens jurisprudența CEDO care se impune a fi respectată de către instanțele române, în conformitate cu prevederile art. 46 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului prin care statul Român s-a angajat să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care este parte, care, în cauza Licu împotriva României și Androne contra România a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv unui litigiu să nu mai poată fi supusă unei noi judecăți. În baza acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra problematicii respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.
Prin raportare la considerațiile expuse mai sus, curtea apreciază că în mod eronat au apreciat instanțele de fond că în cauza reclamanta nu a probat existența unei înțelegeri secrete care să îmbrace forma deghizării parțiale, a actului public, între părți, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, prin care cei doi pârâți să se fi obligat să presteze întreținere reclamantei.
Faptul că în litigiul anterior purtat între părți, reclamanta susținut încheierea între părți a unui contract de vânzare cumpărare, iar în cadrul acelui litigiu s-a apreciat irevocabil că acest contract nu este lovit de cauză de nulitate, nu poate echivala cu un fine de neprimire al unei acțiuni ulterioare în cadrul căreia reclamanta urmărește a valorifica statuările irevocabile din litigiul anterior referitoare la natura prestațiilor convenite între cele două părți la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
În acest sens, Curtea precizează că simulația, spre deosebire de nulitate, care este sancțiune de drept civil, așadar cauza de ineficacitate a actului juridic încheiat între cele doua părți, are ca efect inopozabilitatea față de terți iar nu în raporturile dintre părți, a situației juridice create prin actul secret.
În raport de toate aceste considerente, Curtea constată că, în cauză, instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor legale înscrise în art. 1175 din Codul civil și a principiilor ce guvernează puterea de lucru judecat, înscrise în art. 1201 și art.1202 din Codul civil.
Întrucât în cauză, în raport de statuările anterioare, se constată că în mod greșit instanțele de fond nu au analizat în fond, pretențiile formulate de reclamantă, referitoare la rezoluțiunea contractului, în conformitate cu prevederile înscrise în art. 315 alin.1 și 5 din Codul d procedură civilă, curtea, având în vedere și necesitatea respectării dreptului ambelor părți la un proces echitabil, va admite recursul, va dispune casarea deciziei civile recurate, în sensul că va admite apelul și va desființa sentința civilă apelată, urmând a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Judecătoria Sector 6 B, urmând ca, în rejudecarea pricinii, să fie tranșate și aspectele legate de cheltuielile de judecată solicitate de părți, în urma analizării existenței sau nu a culpei procesuale a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1728 din 12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Casează decizia civilă recurată, în sensul că admite apelul și desființează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Judecătoria Sector 6
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Mari - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/16.12.2009
Secția a V-a Civ. -
-
Jud.sector 6. -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Negoescu Gîndac, Claudiu Marius
