Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 19.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.114A/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatul intervenient.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta reclamantă prin avocat care depune împuternicirea avocațială nr.-/23.09.2009, intimata pârâtă personal și asistată de avocat cu împuternicirea avocațială la dosar, și intimatul intervenient personal și asistat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care,
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului ca fiind întemeiat, în principal, modificarea deciziei din apel cu respingerea apelului formulat de și pe fond menținerea sentinței civile pronunțată de Judecătoria sectorului 3 În subsidiar, admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare. În susținerea recursului arată că prin acțiunea formulată s-a arătat că această acțiune a fost simulată, iar donația a fost una deghizată, intenția părților fiind de a se încheia un act cu titlu gratuit, însă instanța de apel a aplicat dispozițiile legii cu privire la admiterea probelor și nu a ținut cont că recurenta reclamantă este un terț. La instanța de recurs pârâta a depus o declarație a intervenientului din care rezultă că acesta nu are pretenții la acest imobil, în acest sens consideră că această declarație este foarte importantă și ar fi trebuit administrată proba testimonială. Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că vor fi solicitate pe cale separată.
Reprezentantul intimatului intervenient solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea deciziei civile apelate ca fiind legală și temeinică întrucât este riguros motivată. În combaterea recursului solicită a se avea în vedere că acest act de donație nu poate fi luat în considerare fiind dat cu întârziere, iar în acțiunea principală nu s-a menționat că există vreun înscris secret. Mai arată că instanța de apel corect a respins acțiunea întrucât părțile nu au făcut dovada că există un act secret, motiv pentru care nu s-a admis acțiunea. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, iar motivarea instanței de apel este în neconcordanță cu cererile formulate. Totodată arată că pârâta este în măsură să administreze probele care nu au fost solicitate și că instanța de recurs nu poate judeca ceea ce nu s-a solicitat la instanța de fond. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea interpelează intimata pârâtă prin reprezentant, care arată că intervenientul nesolicitând acest înscris, partea a considerat că este împiedicată să îl depună, deși îl deține, împiedicare constând în baza unei cereri exprese. Totodată mai arată că nici la instanța de apel nu s-a solicitat depunerea acestui înscris și pentru aceleași rațiuni nu a fost depus.
Reprezentantul intimatului intervenient revine și arată că întâmplător s-a aflat de această cauză, în opinia sa pârâta era obligată să depună acest înscris, însă consideră că acest act secret nu există.
Reprezentantul recurentei reclamante în replică precizează că nu a avut cunoștință de existența acestui înscris, la acest moment a aflat de acest act, un motiv în plus pentru a se casa decizia recurată. Totodată mai arată că partea pe care o reprezintă se află în relații încordate cu sora sa.
Interpelată fiind intimata pârâtă personal arată că în prezent relațiile cu sora sa sunt normale.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.114A/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatul intervenient.
CURTEA
Având în vedere nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise urmează a,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 24.11.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.114A/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatul intervenient.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.510
Ședința publică din data de: 24.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.114A/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatul intervenient.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.11 2009, când în aceeași compunere, a decis:
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Princererea de chemare în judecatăformulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 07.02.2007 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să califice actul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și drept de habitație viager autentificat sub nr.422/08.04.1997 de BNP ca fiind donație și să dispună reducerea liberalității excesive făcută de defuncții și cu încălcarea rezervei succesorale a reclamantei, iar pe cale de consecință să dispună rezoluțiunea parțială a contractului menționat, precum și obligarea pârâtei la raportarea în natură a excedentului reductibil, conform art.770 cod civil și întabularea părții din imobil ce va fi predată în natură și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că părțile sunt succesoarele defuncților si. La data de 8 aprilie 1997 între părinții părților și pârâtă a intervenit un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și drept de habitație viageră având ca obiect un imobil compus din teren în suprafață de 394,05 mp și construcții, în contract stabilindu-se că "prețul vânzării îl constituie întreținerea viageră a noastră, a vânzătorilor, și anume: hrană, medicamente, asistență medicală, spitalizare, îmbrăcăminte, încălțăminte, curățenia noastră personală și a imobilului de mai sus, achitarea curentului electric, telefon, gunoi, etc. estimând acestea în vederea taxa prezentului act la suma de 100.000.000 lei". Actul s-a încheiat fără cunoștința reclamantei, aceasta aflând de existența lui în anul 2006, cu ocazia unor probleme legate de plata impozitului pentru imobilul respectiv.
Mama pârâților, a decedat la aproximativ o lună și J după încheierea contractului, respectiv la 18.05.1997, iar tatăl părților, a încetat din viata la 2 august 2006. nu a înțeles să solicite pârâtei, debitor al obligației de întreținere, să își ducă la îndeplinire obligațiile asumate prin contractul încheiat. Acesta își achita din surse proprii cheltuielile de întreținere, își procura medicamente, purta îmbrăcăminte și încălțăminte cumpărate anterior încheierii contractului. Reclamanta mai arată că se ocupa pentru tatăl său de prepararea hranei și curățenia acestuia personală și a imobilului, locuind permanent în clădire. Pentru impozitul pe clădire și teren, a avansat sumele necesare în toată perioada 1997-2006 pârâtei.
Față de cele menționate, reclamanta a solicitat să se constate că părinții săi au avut în realitate intenția să o gratifice pe pârâtă, pe de o parte datorită stabilirii în contract a unui preț extrem de redus în raport cu valoarea imobilului, iar pe de altă parte deoarece nu au pretins de la pârâtă să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract. De asemenea, nici pârâta nu a avut intenția să presteze întreținerea convenită, dovada că parte din aceasta a fost asumată de reclamantă.
Reclamanta consideră că reducțiunea liberalității se cuvine și cu titlu de sancțiune a relei-credințe a pârâtei care a ascuns cu bună știință existența actului timp de aproape 10 ani, lăsând-o pe reclamantă să îl întrețină pe tatăl lor singură, deși știa că avea această obligație contractuală.
De asemenea, reclamanta, ca moștenitor rezervatar, a venit la succesiunea părinților săi alături de pârâtă, conform certificatului de moștenitor nr. 84/18.12.2006 eliberat de BNP, acestora revenindu-le câte 1/2 din masa succesorală. Având în vedere donația deghizată făcută de părinți pârâtei, rezerva succesorală a reclamantei de 1/3 din moștenire a fost încălcată și se impune reducțiunea donației, iar pe cale de consecință rezoluțiunea parțială a contractului pentru partea ce trebuie să completeze rezerva.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.847-855 Cod Civil, art.112 Cod Proc.Civ.
La data de 20.03.2007, pârâta a depusîntâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că drepturile succesorale ale reclamantei sunt acelea înscrise în certificatul de moștenitor nr.84/18.12.2006 emis de BNP Rosana, ocazie cu care reclamanta nu a pretins nici un drept asupra imobilului pe care părinții lor l-au înstrăinat în timpul vieții. Pârâta a arătat că contractul prin care i s-a transmis proprietatea imobilului este oneros, iar nu gratuit, întrucât părinții săi au obligat-o să le asigure întreținerea, adăugând totodată contractului rezerve și sarcini. Astfel, nu se poate invoca de reclamantă raportarea reglementataă prin art. 738.civ. și reducerea unei liberalități prevăzută de art. 847 si următoarele civ. În ceea ce privește pretinsa evaluare derizorie a prețului imobilului înstrăinat, această evaluare ar fi putut lipsi în raport cu voința părților, care nici nu ar fi putut urmări un echivalent egal valoric, reciproc, deoarece contractul de întreținere are un caracter aleator.
La termenul din 18.03.2008 numitul a depus la dosarcerere de intervenție în interes propriuprin care a solicitat admiterea în principiu a acesteia, iar pe fond, respingerea acțiunii deoarece imobilul este bun comun dobândit în timpul căsătoriei împreună cu fosta sa soție, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 422 din 8 aprilie 1997. În motivare arată că la data de 8 aprilie 1997 cumpărat imobilul în timpul căsătoriei sale cu pârâta, din acel moment imobilul devenind bun comun conform art. 30.fam. În prezent, pe rolul Judecătoriei Sector 3 se află dosarul nr- având ca obiect acțiunea de partaj dintre intervenient și pârâtă.
Prinsentința civilă nr. 4347/29.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 Bs-a admis în parte cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtei, s-a constatat caracterul simulat al actului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și drept de abitație viageră autentificat sub nr. 422/08.04.1997 de BNP, în sensul că acest act reprezintă un contract de donație prin care numiții și au donat pârâtei imobilul situat în B,-, sector 3, s-a dispus reducțiunea acestei donații până la limita a 1/3 din imobilul donat, cotă ce constituie rezervă succesorală a reclamantei, iar în ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenientul, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere și drept de abitație viageră autentificat sub nr. 422/08.04.1997, vânzătorii și au înstrăinat pârâtei, căsătorită cu intervenientul, imobilul situat în B-, sector 3 compus din teren în suprafață de 394,05 mp și construcție. Părțile au stabilit că prețul vânzării să fie întreținerea viageră pe care cumpărătoarea o va presta vânzătorilor constând în hrană, medicamente, asistență medicală, spitalizare, îmbrăcăminte, încălțăminte, curățenie personală și a imobilului, achitarea curentului electric, telefonului, gunoiului, etc, estimată în vederea taxării la 100.000.000 lei.
Vânzătorii și-au rezervat dreptul de abitație viageră pentru apartamentul situat la demisolul imobilului, precum și pentru dormitorul amplasat lângă holul de la intrarea în apartament și sufrageria și B situate la etajul 1. Totodată, au constituit în favoarea reclamantei un drept de abitație viageră asupra a unui dormitor situat la etajul 1 al imobilului cu acces la baie și la celelalte părți comune de pe etajul 1. Astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 84 din 18.12.2006 eliberat de către BNP Rosana, vânzătoarea a decedat la 18.05.1997, iar la 2.08.2006.
Instanța de fond a reținut, față de pretenția reclamantei că actul de vânzare-cumpărare ar fi de fapt o donație făcută de către defuncți pârâtei cu încălcarea rezervei succesorale a reclamantei, că nu este aplicabilă prezumția de gratuitate instituită de către art. 845.civ, contractul nefiind încheiat cu rezerva uzufructului sau a rentei viagere.
Instanța a analizat conduita părților pentru a stabili care a fost voința reală a părților la încheierea contractului, din declarațiile martorilor audiați în cauză, stabilind în ceea ce privește obligația de întreținere ce revenea pârâtei, că faptul că din când în când aceasta trimitea tatălui ei mâncare nu este de natură a dovedi îndeplinirea obligațiilor contractuale, între cele două surori existând o înțelegere cu privire la îngrijirea tatălui.
În aceste condiții, deoarece niciuna din părțile semnatare ale contractului nu au urmat ulterior îndeplinirea obligațiilor asumate, instanța a reținut că nici vânzătorii și nici cumpărătoarea nu au avut la momentul încheierii contractului intenția de a încheia un contract cu titlu oneros, ci au înțeles să încheie un contract de donație. Instanța de fond își fundamentează această concluzie și pe inserarea clauzei privind constituirea dreptului de abitație viageră în favoarea reclamantei, clauză care, de regulă, nu este proprie unui contract oneros.
Reținând și declarațiile martorilor audiați, instanța a concluzionat că vânzătorii au înțeles să o gratifice pe pârâtă, de care erau mai atașați, în detrimentul reclamantei, astfel încât a constatat că actul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere și drept de abitație viageră autentificat sub nr. 422/08.04.1997 este un act simulat care reprezintă în fapt o donație deghizată făcută de defuncți pârâtei.
Judecătoria a reținut dispozițiile art. 841.Civ. în sensul că liberalitățile (făcute prin acte între vii sau prin actemortis causa) nu pot depăși o treime din bunurile defunctului dacă acesta are doi descendenți și întrucât masa succesorală rămasă de pe urma defuncților se compune doar dintr-un loc de veci fără valoare economică, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la dosar, a constatat că donația făcută de aceștia pârâtei depășește cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 841.Civ. Conform art. 847.Civ. liberalitățile ce depășesc partea disponibilă vor fi reduse până la această parte. Cum în speță, rezerva succesorală a reclamantei pârâte era de 2/3 din masa succesorală, rezultă că partea disponibilă era de 1/3 din masa succesorală rămasă de pe urma defuncților.
La această cotă se adaugă rezerva pârâtei și astfel rezultă că donația făcută pârâtei nu putea să depășească 2/3 din masa succesorală iar rezerva succesorală a reclamantei a fost încălcată în totalitate prin donația făcută de defuncți în favoarea pârâtei. Ca urmare, reclamanta este îndreptățită să solicite reducțiunea acestei donații până la limita rezervei sale succesorale, respectiv 1/3 din valoarea masei succesorale. Pe de altă parte, se constată că donația făcută de defuncți pârâtei este o donație preciputară (scutită de raport) întrucât intenția defuncților de aos cuti pe pârâtă de raport rezultă în mod evident din faptul deghizării acestei donații. Or, potrivit art. 770.civ. dacă donația scutită de raport are ca obiect un imobil iar partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de J din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate păstra în întregime imobilul iar reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin echivalent.
Cu toate acestea, pârâta a fost de acord să restituie reclamantei cota de 1/3 din imobil așa cum rezultă din răspunsul sau la întrebarea nr. 9 din interogatoriu (fila 59), astfel că instanța a dispus reducțiunea acestei donații până la limita a 1/3 din imobilul donat, cotă ce constituie rezerva succesorală a reclamantei.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a se dispune rezoluțiunea parțială a contractului, instanța, constatând că potrivit art. 1020.civ. rezoluțiunea este un efect specific contractelor sinalagmatice și intervine în cazul neexecutării obligației asumate de una dintre părți în speță, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere, deoarece actul supus judecății este o donație încheiată cu încălcarea rezervei succesorale a pârâtei și care are ca sancțiune specifică reducțiunea.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a se dispune intabularea dreptului sau de coproprietate instanța, văzând dispozițiile Legii nr.7/1996 rep. instanța a constatat că este neîntemeiată în condițiile în care reclamanta are posibilitatea de a se adresa OCPI sector 3 B în vederea intabulării dreptului său și ulterior poate formula o eventuală plângere sau acțiune în rectificarea cărții funciare.
În ceea ce privește cererea de intervenție instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care, potrivit celor reținute mai sus, s-a stabilit că actul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta în timpul căsătoriei este în fapt un act de donație, bunul fiind unul propriu în baza art. 31 lit. b fam.
Împotriva acestei sentințe a declaratapelintervenientul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a Civilă la data de 11.08.2008 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de critică, apelantul intervenient a arătat că bunul ce a făcut obiectul contractului declarat de către instanța de fond ca fiind donație este un bun comun, deoarece la data încheierii actului de înstrăinare, apelantul intervenient era căsătorit cu intimata pârâtă, aspect recunoscut la notariat prin mențiunea înserată și care făcea trimitere la prevederile art. 30 Cod.
Apelantul intervenient a criticat sentința în sensul că reclamanta, la momentul eliberării certificatului de moștenitor, a dat o declarație cu valoare de recunoaștere, ce nu mai poate fi retrasă sau modificată, astfel că nu mai poate emite acum pretenții asupra bunurilor care ar fi constituit masa succesorală.
În privința prețului pretins a fi prea mic, apelantul a arătat că, față de natura aleatorie a contractului de întreținere, reclamanta nu poate discuta echivalentul valoric al prestațiilor.
S-a criticat totodată modalitatea de interpretare de către prima instanță declarațiilor martorilor, fără o bază fiind respinsă declarația martorului intimatei pârâte cu mențiunea că "nu se coroborează cu celelalte probe din dosar". Părinții reclamantei ar fi cerut ei înșiși rezilierea contractului dacă întreținerea nu ar fi fost prestată, cu atât mai mult cu cât proprietar devenise și intervenientul, soțul pârâtei.
Totodată, în mod eronat a prezumat instanța că este vorba despre un contract de donație în raport de menționarea în contract a dreptului de abitație al reclamantei, această clauză având doar semnificația că vânzătorii au dorit să se asigure material pentru restul vieții și erau mai atașați de pârâtă decât de reclamantă, care a arătat o totală indiferență față de părinții săi.
Cererea de apel, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.282-298 Cod Proc.Civ.
Intimata-reclamantă a formulatîntâmpinareîmpotriva apelului declarat de apelantul-intervenient, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În apel au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatorii reciproce ale părților.
Prindecizia civilă nr.114A/29.01.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Civilăa admis apelul declarat de apelantul intervenient, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea de intervenție formulată de și a respins cererea principală ca neîntemeiată, obligând intimata reclamantă la plata către apelantul intervenient a sumei de 19,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește constatarea de către instanța de fond a caracterului simulat al actului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere și drept de abitație viagera autentificat sub nr. 422/08.04.1997 de BNP, în sensul ca acest act reprezintă un contract de donație prin care numiții și au donat intimatei pârâtei imobilul situat în B,-, sector 3, de esența simulației este existența concomitentă între aceleași părți a două contracte: unul public și unul secret, contra-înscrisul, care corespunde voinței reale a părților anihilând în tot sau în parte aparenta juridică creată prin actul public simulat.
Așadar, înainte de a aprecia ca prin actul public, actul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere și drept de abitație viageră autentificat sub nr. 422/08.04.1997, părțile au deghizat o donație, instanța de fond avea obligația de a verifica existența anterioară sau concomitentă a actului secret.
Probarea actului juridic reprezintă faza prealabilă, dar obligatorie, pentru interpretarea și stabilirea efectelor actului juridic. Interpretarea contractului presupune cu prioritate probarea existenței neîndoielnice a actului. Mai mult, specificul simulației impune, pe lângă probarea existenței actului secret, să se verifice momentul încheierii acestuia prin raportare la data actului aparent.
Din analiza sentinței apelate, tribunalul a constatat că instanța de fond nu a cercetat existența anterioară sau concomitentă a pretinsului act secret prin care părțile ar fi deghizat natura juridică a actului încheiat la 8.04.1997, procedându-se direct la stabilirea voinței reale a părților în baza probatoriului administrat. Din acest punct de vedere este fără relevanță argumentul instanței de fond cu privire la lipsa intenției părților semnatare ale contractului de a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale, ceea ce denotă că ele au înțeles să încheie un contract de donație. Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate reprezintă un aspect ulterior etapei inițiale de stabilire a existenței înseși a actului secret.
Din probele administrate atât în fond cât și în apel, tribunalul a apreciat că intimata reclamantă nu a făcut dovada, conform art. 1169.civ. a existenței în sensul denegotiuma actului secret.
Având în vedere că prin acțiunea în simulație se urmărește înlăturarea actului public și acordarea eficienței actului secret, ca fiind actul juridic care reflectă voința reală a părților, cu condiția ca acesta să fie valabil încheiat, în speță, reclamându-se încheierea unei donații, ar fi fost cu atât mai necesar să se probeze existența acestuia pentru verificarea îndeplinirii condițiilor specifice de valabilitate ale donației ce are ca obiect un imobil.
Pentru toate aceste considerente, în lipsa oricărui mijloc de probă din care să rezulte existența contra-înscrisului, tribunalul a constatat că în mod greșit a fost admisă în parte acțiunea și s-a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere și drept de abitație viageră autentificat sub nr. 422/08.04.1997 de BNP în sensul că acest act reprezintă un contract de donație prin care numiții si au donat intimatei pârâte imobilul situat în B,-, sector 3.
În aceste condiții, dat fiind că nu s-a dovedit că imobilul a fost donat intimatei pârâte, nu sunt aplicabile dispozițiile art.31 lit.b Codul Familiei, bunului dobândit în timpul căsătoriei de către apelantul intervenient și intimata pârâtă aplicându-i-se prezumția comunității de bunuri stipulată de art. 30 alin 1 . fam.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis apelul formulat de către apelantul intervenient, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenient, respingând ca fiind neîntemeiată cererea principală formulată de către reclamanta.
Împotriva acestei decizii a declaratrecursintimata reclamantă, solicitând în principal, modificarea în tot a deciziei civile nr.114 A/29.01.2009 în sensul respingerii apelului formulat în speță de cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de prima instanță, și în subsidiar, în situația în care se va aprecia că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită prin probatoriul administrat, trimiterea apelului spre rejudecare și obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 10.04.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art.304 pct.8 proc.civ.).
Instanța de fond a constatat, prin interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, caracterul simulat al actului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și drept de habitație viageră autentificat sub nr.422/08.04.1997 de BNP. S-a stabilit astfel că vânzarea ascunde o donație prin care numiții și au gratificat pe intimata-pârâta (sora subsemnatei) cu imobilul în cauză. În consecință, judecătorul fondului a dispus reducțiunea acestei donații până la limita de 1/3 din imobilul donat, cotă ce constituie rezerva mea succesorală.
Natura juridică a actului analizat de instanța de apel se impunea a fi stabilită prin coroborarea tuturor probelor administrate în dosarul cauzei și prin raportarea la motivele de fapt și la temeiurile de drept invocate de subsemnata.
Din probele administrate la fond, respectiv: - recunoașterea la interogatoriu a pârâtei/"cumpărătoare", - prețul evident neserios în raport cu valoarea imobilului (100.000.000 lei vechi echivalentul în 1997 sumei de aproximativ 15.000 USD pentru o ultracentrală cu teren), - nemenționarea în contract în calitate de "cumpărător" a intervenientului (deși avea calitatea de soț al "cumpărătoarei"), - neprestarea efectivă a întreținerii "convenite" cu titlu de "preț", a rezultat fără echivoc intenția părinților recurentei reclamante de a gratifica intimata-pârâta, și nu de a efectua o operațiune juridică de vânzare-cumpărare.
Judecătorii apelului nu au contestat în nici un fel, în cuprinsul deciziei, recurate, starea de fapt stabilită de instanța de fond în sensul că voința reală a părților contractante a fost aceea de a imobilul respectiv de a primi donația.
În consecință, printr-o motivare ce are în vedere aspecte strict formale (nedovedirea caracterului anterior sau concomitent al actului secret), instanța de apel a interpretat greșit natura actului dedus judecății neluând în considerare intenția comună a părților contractante în sensul art. 977.civ. care a fost în mod neîndoielnic aceea de a gratifica pe intimata-pârâta.
A mai susținut recurenta-reclamantă că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ)
În mod greșit instanța de apel motivează, în considerentele hotărârii atacate aceea că: "de esența simulației este existența concomitentă între aceleași părți a două contracte: unul public și altul secret, contra-înscrisul, care corespunde voinței reale a părților anihilând în tot sau în parte aparența create prin actul public simulat". Astfel,[.. ] instanța de fond avea obligația de a verifica existența anterioară sau concomitentă a actului secret."
Or, doctrina a stabilit că simulația poată să îmbrace mai multe forme, una dintre acestea fiind aceea a contractului deghizat caz în care,[...] părțile încheie în realitate un contract, însă urmăresc să-l țină secret, în tot sau în parte, fată de terțele persoane, ascunzându-l, mascându-l printr-un alt contract.
poate fi totală, când se urmărește a se ascunde însăși natura actului secret. De exemplu, deși în realitate între părți a intervenit un contract de donație, părțile ascund, "deghizează" această realitate, printr-un aparent dar neadevărat, contract de vânzare-cumpărare."
Așadar, actul secret (contra-înscrisul) este numai de natura simulației, nu și de esența ei. De esența simulației este existența acordului simulatoriu, care exprimă convenția reală dintre părți, cu privire la obiectul simulației.
În această situație așadar nu există două acte distincte (contra-înscrisul și actul aparent), ci un singur act - cel aparent - operațiunea juridică reală existând numai la nivelul intenției ascunse, oculte a părților contractante. Apare astfel ca nelegală motivarea instanței de apel în sensul că,[...] acordarea eficienței actului secret ca fiind actul juridic care reflect voința reală a părților, cu condiția ca acesta să fie valabil încheiat, în speță, reclamându-se încheierea unei donații, ar fi fost cu atât mai necesar să se probeze existența acestuia pentru verificarea condițiilor specifice de valabilitate ale donației ce are ca obiect un imobil." Este evident că părțile contractante nu au dorit încheierea unei donații în sens deinstrumentum, act autentic supus înscrierii ca atare în Cartea Funciară, ce ar fi împiedicat orice operațiune ulterioară sau concomitentă de vânzare-cumpărare a aceluiași bun între aceleași părți. Dimpotrivă, pentru a scuti de raport imobilul transmis, au recurs la deghizarea totală a donației într-o aparentă vânzare-cumpărare.
Probele administrate în cauză (depozițiile martorilor, recunoașterile pârâtei la interogatoriu) au atestat pe deplin intenția reală ca imobilul să fie donat, fapt constatat în considerentele instanței de fond care a statuat că: "este evident că vânzătorii au înțeles să o gratifice pe pârâta, de care, potrivit declarațiilor martorilor, erau mai atașați, în detrimentul reclamantei".
de specialitate a mai stabilit în materia simulației că "față de terți, simulația valorează un fapt juridicstricto sensu. Așa fiind, la introducerea acțiunii în simulație, ei pot apela la orice mijloc de probă pentru a dovedi existența acestei operațiuni juridice, deci a contractului secret, ei neavând nici posibilitatea preconstituirii unui înscris doveditor al simulației, deoarece nu au participat la încheierea contractului.
Așadar, instanța de fond a procedat în mod corect atunci când, urmare a cererii cu care a fost investită de recurenta reclamantă/terț față de contract, a admis și a luat în considerare un ansamblu de probe (interogatorii, martori, înscrisuri) pentru a determina cu titlu de situație de fapt voința reală a părților contractante.
Or, în speța dedusă judecății, actul secret, deși consimțit numai verbal, fiind dovedit cu martori dar și cu înscrisuri atestând voința reală a părților (declarația notarială a intimate-pârâte și depusă la dosarul cauzei, fila 184), deplină eficiență juridică și înlocuiește actul aparent redactat în scris - Tribunalul Suprem, Secția Civilă, decizia nr. 1063/01.08.1970.
S-a mai arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7.proc.civ.).
Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cele invocate de către recurenta-reclamantă. Analizând actul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și drept de habitație viager, autentificat sub nr. 422 de (în continuare denumit "Actul"), rezultă că în realitate avem de-a face cu o donație deghizată într-o operațiune aparentă cu titlu oneros. Actul îndeplinește, în realitate, condițiile generale de validitate ale contractului de donație (regulile de fond și de formă - încheierea actului în forma autentică).
În materie de probatoriu, recurenta, în calitate de terț de bună-credință, (actul reprezentând pentru ea un simplu fapt juridic), a procedat la susținerea celor de mai-sus, prin administrarea probei cu martori, interogatoriu și înscrisuri (interpretareaper a contrarioa dispozițiilor art. 1191 Cod civil referitoare la probarea actelor juridice).
Motivarea implicită a hotărârii, ce conține doar considerații cu valoare de principiu legate de aplicabilitatea instituției simulației, nu constituie un temei suficient pentru soluția pronunțată, întrucât motivarea trebuie să se refere la criticile formulate în raport cu probele administrate.
În subsidiar, în situația în care instanța de recurs va aprecia că din ansamblul probator administrat nu rezultă elemente suficiente pentru corecta calificare a actului juridic dedus judecății, solicită trimiterea apelului instanței competente pentru rejudecare cu suplimentarea dovezilor.
Cererea de recurs, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct. 7, 8 și 9 Cod Proc.Civ.
Intimatul intervenient a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, depuse în fotocopie la dosar.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de critică mai sus expuse și în raport de temeiurile de drept invocate, curtea constată cărecursul este nefondat.
Se impune a înlătura cu prioritate critica de ordin procedural întemeiată pe art.304 pct. 7 Cod Proc.Civ. în sensul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece din expunerea de mai sus se poate observa că instanța de apel a arătat în concret și detaliat care sunt argumentele pentru care a considerat întemeiat apelul declarat, și anume inexistența de mijloace de probă în sensul că sunt îndeplinite cerințele pentru constatarea caracterului simulat al actului dedus judecății, înlăturând totodată argumentele reclamantei în susținerea pretențiilor sale privind existența simulației, cu motivul că acestea nu sunt relevante pentru interpretarea unui act juridic.
În privința criticii legate de interpretarea greșită a actului dedus judecății, curtea constată că instanțele au fost chemate a verifica dacă în privința actului intitulat de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat de autorii reclamantei recurente și ai intimatei pârâte pe de o parte și intimata pârâtă pe de altă parte, se verifică cerințele simulației actului juridic în sensul că părțile au convenit ca actul încheiat să fie în realitate o donație deghizată și nu o înstrăinare cu titlu oneros.
Discuția nu se poartă însă exclusiv în termenii argumentației recurentei-reclamante - de a se dovedi care a fost voința reală a părților la momentul încheierii actului - aceasta fiind relevantă, dar nu suficientă pentru existența simulației, deoarece determinantă în speță este existența acordului simulatoriu și a convenției prealabile secrete, indiferent că aceasta îmbracă o formă scrisă sau nu, după cums e va arăta în continuare.
Astfel cum în mod judicios a reținut instanța de apel, pentru existența simulației, art.1175 Cod Civil impune ca actul public să fie dublat șiprecedatde actul secret și de acordul simulatoriu.
Prin urmare, pentru temeinicia pretențiilor recurentei reclamante era necesar ca aceasta să probeze împrejurarea că,anterior încheierii actului publicautentificat notarial,părțile au convenit ca în realitate să încheie o liberalitate și nu un act oneros.
În privința formei actului secret, se impune a arăta că, de vreme ce actul ce reflectă voința părților este secret, el nu ar putea niciodată să îmbrace forma autentică cerută pentru donație de art.813 Cod Civil, astfel că actul secret ar fi putut să fie încheiat cel mult în forma unui înscris sub semnătură privată.
Este adevărată însă susținerea recurentei reclamante în sensul că, date fiind raporturile de rudenie dintre părți, preconstituirea unui înscris era dificilă și improbabilă astfel că, deși nu s-a invocat expres de către recurenta-reclamantă, ne găsim în cazul asimilat de doctrină și de jurisprudență ipotezelor de excepție reglementate de art.1198 Cod Civil, când părțile au fost în imposibilitate de preconstitui un înscris, în cazul de față imposibilitatea nefiind de ordin material, ci moral.
Prin urmare, existența convenției (canegotium iuris) putea fi probată (mai ales că recurenta reclamantă este, astfel cum a susținut în mod corect, terț față de contract), prin orice mijloace de probă, inclusiv martori, interogatoriu și prezumții.
În speță, toate argumentele reclamantei se constituie în prezumții judecătorești, și anume: împrejurarea că obligația intimatei pârâte de a acorda întreținere nu a fost executată, iar părinții săi, creditorii întreținerii, nu au solicitat executarea, precum și aceea că prețul întreținerii stabilit în contract era prea mic față de valoarea bunului, denotă lipsa caracterului oneros al actului.
Acestea sunt însă prezumții trase din conduita părțilorconcomitentă sau ulterioară încheierii contractului public, cu titlu oneros, iar recurenta-reclamantă nu a invocat alte aspecte care să denote existența unei convenții ascunse de donațieanteriorîncheierii actului autentic (în acest sens martorii au relatat numai referitor la perioada ulterioară încheierii acestuia și la modalitatea de îndeplinire a obligației de întreținere amintite).
Din acest punct de vedere curtea constată că era insuficientă pentru dovedirea caracterului simulat al actului invocarea unor prezumții simple cum au fost cele arătate, deduse din fapte ulterioare încheierii actului, fără a fi sprijinite de vreun alt mijloc de probă, astfel că în mod legal a reținut instanța de apel netemeinicia cererii principale și, pe cale de consecință, temeinicia cererii de intervenție.
În ceea ce privește greșita aplicare a legii, invocată de recurenta-reclamantă, este lipsită de relevanță în speță afirmația în sensul că nu este de esența simulației existența contraînscrisului, ci doar a acordului simulatoriu, deoarece, după cum s-a arătat mai sus, contraînscrisul este apreciat într-un mod larg, de fapt este vorba despre convenția secretă, care poate fi dovedită după distincțiile arătate și care nu este neapărat și întotdeauna consemnată într-un înscris.
În raport de aceste considerații, curtea constată legalitatea și temeinicia deciziei recurate și va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod Proc.Civ. va obliga recurenta-reclamantă să plătească intimatului-intervenient suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței depusă la dosar, urmând a respinge solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă, constatând că aceasta a adoptat o poziție procesuală favorabilă recurentei-reclamante, solicitând admiterea recursului, astfel că a căzut în pretenții în raport de art.274 Cod Proc.Civ.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, domiciliată în B, str.-.- - nr.4, sectorul 3,împotriva deciziei civile nr. 114A/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, cudomiciliul ales la Cabinet de Avocat, în B,--4,.37, sectorul 1, și intimatul-intervenient, cu domiciliul în B,-, sectorul 1, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei pârâte privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Obligă recurenta să plătească intimatului-intervenient suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
ronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red. /.red. /2 ex./01.02.2010
Secția a III-a Civilă - jud.,
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu, Ileana
