Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 190/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 190
Ședința publică din data de: 02.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât G împotriva deciziei civile nr. 1204 A/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - pârât G, personal și asistată de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. 11209/01.04.2009 și intimata - reclamantă, reprezentată de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/01.04.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul - pârât G nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși a fost citat cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs intimatei - reclamante.
Apărătorul recurentului - pârât G depune timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 56 lei, respectiv chitanța seria - nr. -/06.03.2009, eliberată de Unitatea BANK.
Curtea ia act de îndeplinirea de către recurentul - pârât Gao bligației stabilite în sarcina acestuia, prin rezoluția pusă la primirea dosarului, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Apărătorul recurentului - pârât G solicită admiterea recursului promovat de către partea pe care o asistă, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că instanța de apel a considerat în mod greșit că recurentul - pârât nu a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică topografică.
Subliniază că recurentul - pârât a solicitat încuviințarea probei cu expertiza tehnică topografică prin însăși motivele de apel.
Mai învederează că, în faza procesuală a apelului, recurentul - pârât a solicitat și încuviințarea probei testimoniale, dar nu a încercat să conteste prin această probă titlul de proprietate, ci a dorit să stabilească dacă granițele au fost vreodată modificate.
Precizează că linia de hotar este stabilită chiar de casa intimatei - reclamante și apreciază că probele despre care a făcut anterior vorbire sunt probe necesare soluționării prezentei pricini.
Concluzionând, învederează că recurentul - pârât are un drept real de folosință și solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, depune dovada onorariului de avocat, respectiv chitanța nr. 3/16.03.2009.
Reprezentantul intimatei - reclamante formulează concluzii de respingere a recursului promovat de către partea adversă, apreciind că probele despre care apărătorul recurentului - pârât nu au relevanță în dosar, având în vedere că în faza procesuală a fondului au fost administrate suficiente probe.
Subliniază că toate probele utile soluționării cauzei au fost dezbătute pe parcursul procesului.
De asemenea, apreciază că instanța de apel nu putea administra proba cu martori împotriva uni act autentic sau a unei hotărâri judecătorești.
Concluzionând, solicită respingerea recursului promovat de către recurentul - pârât G și depune concluzii scrise.
Precizează că partea pe care o reprezintă își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Curtea dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât G împotriva deciziei civile nr. 1204 A/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 25/94/04.01.2007 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G, să se dispună grănițuirea proprietății sale în latura de vecinătate cu pârâtul, obligându-l pe acesta să-i lase în proprietate o suprafață de circa 11 mp teren pe care o ocupă abuziv și să-și demoleze parte dintr-o magazie ridicată pe terenul revendicat, iar în ipoteza în care pârâtul refuză, să se încuviințeze reclamantei dreptul de a ridica respectiva construcție pe cheltuiala pârâtului.
În motivare s-a arătat în esență că, potrivit Ordinului Prefectului nr.639/19.06.2006, reclamanta este proprietară a unui teren în suprafață de.397 mp situat în localitatea, Șos. B - T, nr.88 C, din care pârâtul ocupă abuziv cca. 11 mp, pe care a edificat o magazie din lemn acoperită cu carton.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii dedusă judecății, ca neîntemeiată, iar pe cale de reconvențională a solicitat anularea Ordinului Prefectului nr.639/19.06.2006emis în beneficiul reclamantei.
La termenul din 16.03.2007 instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale de acțiunea introductivă, pe care a suspendat-o în temeiul art.244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, apreciind că soluția ce se va pronunța în capetele de cerere având ca obiect revendicare, grănițuire și demolare construcție depinde de modul în care va fi rezolvată chestiunea legalității titlului de proprietate al reclamantei, chestiune dispusă a fi soluționată prioritar.
Prin sentința civilă nr.2827/25.05.2007, rămasă definitivă prin respingerea recursului, cererea reconvențională formulată de pârât a fost respinsă ca neîntemeiată.
În condițiile în care hotărâre a pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei pendinte.
Prin sentința civilă nr.1136/07.03.2008 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta; a fost omologat raportul de expertiză întocmit de dl. ing. expert; a fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 10,00 mp. situată în com., șos. B- T nr.88C, jud. I, delimitată pe schița anexă nr.1 la raportul de expertiză, de punctele de contur H-G-F-E-D-C-N-O (fila nr.72 din dosar); s-a stabilit limita de hotar între cele două proprietăți pe aliniamentul N-O, conform aceleiași schițe; a fost obligat pârâtul să-și demoleze parte din magazia care este amplasată pe hotar și anume porțiunea aflată pe partea a limitei de hotar trasate de punctele N-O, cum se privește dinspre Intrarea - spre imobilele părților și a obligat pârâtul la plata sumei de 423,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietară a terenului în suprafață de 397 mp situat în comuna, Intrarea - nr.88C, jud. I, în baza Ordinului nr. 639/19.06.2006 emis de Prefectul județului I, folosind la data efectuării expertizei suprafața de 385 mp delimitată de punctele de contur A-B-C-D-E-F-G-H, conform schiței anexe nr. 1 raportului de expertiză.
Pârâtul G, vecin cu reclamanta pe una din laturile terenului, stăpânește în prezent teren în suprafață de 389 mp (fără a deține acte de proprietate pentru acesta) delimitat de punctele de contur H-G-F-E-D-C-M-L-K-I conform aceleiași schițe a raportului de expertiză.
Prin expertiza efectuată s-a stabilit că, în raport de actele de proprietate deținute de reclamantă, pârâtul ocupă o suprafață de 10 mp din terenul proprietatea acesteia, respectiv suprafață delimitată de punctele de contur H-G-F-E-D-C-N-O în schița anexă nr.1 a raportului.
Dispozițiile art.584 cod civil îndreptățesc pe reclamantă ca în contradictoriu cu pârâtul, pe latura de vecinătate cu acesta, să-și grănițuiască proprietatea sa, adică să-i fixeze linia de hotar prin semne exterioare vizibile, chestiune rezolvată de expert în aceeași schiță anexă a raportului, individualizată prin punctele de contur N-
Împotriva acestei sentințe a declarat apel la pârâtul
În motivarea apelului s-a arătat în esență că apelantul-pârât este proprietarul terenului învecinat intimatei reclamanta în suprafața de 379 mp, dobândit de către acesta prin moștenire de la mama sa. Autoarea apelantului a cumpărat terenul de la, conform chitanței olografe depuse la dosar în copie.
Intimata-pârâtă este proprietara asupra terenului învecinat ca urmare a emiterii Ordinului Prefectului nr.639/2006. Acest Ordin a fost emis în baza sentinței civile nr. 2610/14.09.2005 în dosarul nr. 4198/2005, sentință civilă care s-a dat fără a se efectua vreo măsurătoare, fără ca reprezentanții primăriei sa fie prezenți, intimata-reclamantă obținând exact cât a cerut fără să se verifice la cât ar fi avut dreptul in realitate.
A mai susținut apelantul că menționatul Ordin al prefectului a fost obținut prin declarație pe proprie răspundere ca nu există litigii cu privire la teren cu proprietarii terenurilor învecinate, cu toate că în anul 2001 existat un alt dosar de grănițuire între cele doua părți, instanța statuând ca nu se poate pronunța o hotărâre cu privire grănițuire câtă vreme părțile nu au titluri de proprietate asupra lor.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a încuviințat decât proba cu expertiza tehnica topo de identificare a terenului si stabilire limite proprietăți, deși, după depunerea raportului de expertiză, apelantul a solicitat refacerea acesteia de către un alt expert motivat de faptul că terenurile în cauză au mai fost expertizate în trei rânduri, de fiecare dată suprafețele rezultate în urma măsurătorilor fiind aproximativ egale, însă în urma acestui raport, surprinzător, reclamanta folosește fix cu 10 mp mai puțin teren iar pârâta folosește fix cu 10 mp mai mult. De asemenea a solicitat suplimentarea probelor cu cercetarea la fata locului și cu proba testimonială.
Instanța în mod neîntemeiat a considerat că nu este necesara refacerea raportului de expertiză, apreciind în mod neîntemeiat că nu au existat critici concrete aduse expertizei deoarece s-au depus cele trei expertize efectuate în cadrul altor procese, care într-adevăr, reprezintă probe extrajudiciare față de acest proces, însă demonstrează clar faptul că expertul a fost părtinitor, suprafețele rezultate în urma măsurătorilor sale fiind contrazise de măsurătorile altor trei experți.
Instanța a respins și proba testimoniala (prin care puteau veni persoane ce cunoșteau evoluția proprietarilor) ca nerelevanta, admițând practic o acțiune in revendicare fără nici o alta probă în afara de expertiză.
O altă critică formulată de către apelant a fost în sensul că instanța a reținut în preambulul hotărârii faptul că obiectul dosarului este grănițuire, în timp ce prin dispozitiv a obligat pârâta să lase în deplina proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 10 mp.
Apelantul a arătat că înțelege să invoce excepția netimbrării cererii având în vedere faptul ca suprafața de teren revendicata trebuia evaluata, prin desemnarea unui expert evaluator, și timbrajul calculat în funcție aceasta valoare.
În mod neîntemeiat - în susținerea apelantului - instanța a respins excepția autorității de lucru judecat deoarece între parți a mai existat un dosar cu același obiect în cursul anului 2001, dosar soluționat prin decizia civila nr.1076 A din 30.05.2002 a Tribunalului București, rămasa definitiva si irevocabila, instanța statuând faptul ca nu se poate stabili o linie de hotar deoarece părțile nu au titluri de proprietate asupra terenurilor.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.282 Cod Proc.Civ.
Prin decizia civilă nr. 1204A/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefundat, apelul astfel declarat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Nu pot fi reținute susținerile în sensul nelegalității titlului de proprietate de care se prevalează reclamanta având în vedere împrejurarea că pârâtul a solicitat pe cale reconvențională anularea parțială a Ordinului Prefectului nr. 639/2006, cererea fiind disjunsă de judecătorie și soluționată separat prin sentința civilă nr. 2827/25 mai 2007, definitivă și irevocabilă, instanța reținând cu autoritate de lucru judecat că titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale ce-i erau aplicabile și că susținerile apelantului reclamant din prezenta cauză sunt neîntemeiate.
A fost apreciată neîntemeiată și critica legată de existența autorității de lucru judecat pentru că procesul soluționat prin sentința civilă nr.12/10.01.2002 a Judecătoriei Buftea, schimbată în tot prin decizia civilă nr.1076/30.05.2002 a Tribunalului București Secția a III a Civilă (prin care a fost respinsă prima acțiune în grănițuire) a fost pronunțată în condițiile în care niciuna dintre părți nu a prezentat un act juridic cu valoare de titlu de proprietate care să justifice întinderea dreptului de proprietate pretins.
Față de caracterele juridice ale acțiunii în grănițuire, care presupune verificarea limitelor și existenței dreptului de proprietate, s-a constatat că în prezentul proces intimata reclamantă și-a justificat pretențiile prin depunerea titlului său de proprietate (ordinul nr. 639/2006 emis de Prefectul județului I) prin care se constată dreptul de proprietate ale acesteia asupra terenului în suprafață de 397 mp din- C, comuna, județ I, identificat cu laturi și vecinătăți în anexa ordinului.
Raportat la aceste împrejurări, între cele două litigii nu există identitate de cauză, de vreme ce titularul cererii a învestit instanța cu o acțiune prin care pretinde protecția unui drept recunoscut printr-un act juridic cu valoare de titlu de proprietate, ceea ce nu s-a întâmplat în primul litigiu.
În ceea ce privește temeinicia hotărârii, a reținut instanța de apel că în mod corect s-a întemeiat judecătoria pe raportul de expertiză efectuat, și că nu se impunea refacerea lucrării câtă vreme pârâtul nu a arătat în concret care ar fi neregularitățile comise la efectuarea lucrării, singura susținere fiind că măsurătorile efectuate în litigiul de față au dus la alte rezultate decât expertize le anterioare.
Această împrejurare însă nu era de natură a duce la concluzia că lucrarea de față nu reflecta adevărul, câtă vreme concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul erau argumentate și pertinente.
S-a mai reținut că apelantul-pârât avea posibilitatea procedurală de a valorifica acest motiv de critică prin solicitarea administrării probei cu expertiză în apel, în condițiile art. 292 și art. 295 al.2 pr.civ. însă nu a înțeles să învestească tribunalul cu o astfel de cerere, cu ocazia dezbaterilor contradictorii asupra probelor solicitând numai administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Legat de existenta și întinderea dreptului de proprietate al intimatei reclamante și de eventuala utilitate a unei contraexpertize topografice, instanța de apel a reținut și că, în speță, apelantul pârât nu a dovedit existența dreptului său de proprietate asupra terenului pe care îl deține, întrucât nu a depus la dosar un titlu de proprietate în accepțiunea de act juridic cu efect translativ de proprietate.
Înscrisul sub semnătură privată întocmit în anul 1973 (fila 26 dosar fond), de care se prevalează apelantul-pârât, nu este a transmite proprietatea deoarece și la acel moment, ca și în prezent, legea impunea condiția actului autentic pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor, condiția fiind una imperativă, cerința de formă ad validitatem.
Prin urmare, apelantul intimat, considerându-se proprietar asupra terenului in discuție, poate justifica numai posesia asupra terenului menționat în înscrisul intitulat chitanță, motiv pentru care la soluționarea capătului de cerere prin care intimata reclamantă a solicitat să-i fie lăsată în deplină proprietate o suprafață de teren de 11 mp (10 mp potrivit măsurătorilor), instanța a constatat că numai reclamanta justifică un drept de proprietate și în mod corect a dat curs cererii acesteia.
Totodată, în condițiile în care apelantul pârât nu și-a dovedit dreptul de proprietate, ci doar ocuparea cu titlu de posesie a suprafeței de teren, nici expertiza ce a fost administrată nu putea avea în vedere o delimitare cu laturi și vecinătăți concret stabilită a terenului pretins de pârât, deoarece aceste caracteristici nu erau cuprinse într-un titlu de proprietate.
Instanța de apel a apreciat că proba testimonială nu ar fi fost utilă soluționării pricinii deoarece existenta și întinderea dreptului de proprietate dedus judecății în prezentul litigiu nu poate fi probată cu martori; dovada dreptului de proprietate a fost tăcută de către intimata reclamantă cu înscrisul ce reprezintă titlul său, iar mențiunile acestuia nu pot fi combătute prin proba testimonială.
În ceea ce privește critica legată de netimbrarea acțiunii, s-a constatat că reclamanta și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.112 pct. 3.pr.civ. de a evalua obiectul capătului 2 al cererii, privind revendicare a suprafeței de 11 mp teren la suma de 1000 lei, achitând taxa de timbru corespunzător valorii indicate, iar intimatul pârât nu a contestat această valoare care nu a fost apreciată derizorie de instanță, astfel că cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Chiar și așa, față de dispozițiile art. 20 al. 5 din Legea nr.146/1997, împrejurarea netimbrării sau insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, nu reprezintă un motiv de nelegalitate sau netemeinicie care să ducă la admiterea căii de atac, textul citat prevăzând că această neregularitate se îndreaptă prin obligarea părții la plata taxei de timbru datorată de către instanța de apel sau de recurs, hotărârea constituind titlu executoriu pentru suma stabilită în sarcina părții.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-pârât.
În motivarea recursului se susține în esență că:
Hotărârea atacată este netemeinică în primul rând datorită faptului că instanța a respins ca "neutila soluționării apelului proba cu martori, prin raportare la motivele de apel și la faptul că întinderea drepturilor de proprietate ale părților se va stabili prin înscrisuri". De asemenea instanța a considerat că "existența și întinderea dreptului de proprietate dedus judecății în prezentul litigiu nu poate fi probată cu martori câtă vreme dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către intimata reclamantă cu înscrisul ce reprezintă titlul sau, iar mențiunile acestuia nu pot fi combătute prin proba testimonială". Se reține de asemenea că recurentul are doar un drept de posesie asupra terenului intimata având titlu de proprietate constând în ordinul prefectului.
Dacă recurentul are doar un drept de posesie înseamnă că intimata-reclamanta este îndreptățită să ocupe o bucată de teren din suprafața acestuia? Nu trebuie oare dovedit faptul că s-a făcut o încălcare a limitelor proprietății? Cum s-a făcut dovada încălcării liniei de hotar?
Consideră recurentul că numai prin proba testimonială se putea dovedi dacă de-a lungul timpului linia de hotar a fost modificată. Titlu de proprietate asupra terenului nu a avut nici una dintre părți în momentul în care s-a stabilit linia de hotar.
Intimata-reclamantă a obținut ordinul prefectului pentru suprafața de 397 mp (fără a se efectua vreo expertiză), deși rezulta clar din expertizele extrajudiciare depuse la dosar, și anterioare ordinului prefectului, că suprafața folosită de aceasta este de 370 mp. Dacă ordinul prefectului a fost obținut pentru o suprafața mai mare, înseamnă că această suprafață trebuie să o obțină de la recurent, în condițiile în care linia de hotar nu a fost modificată niciodată? Cum a demonstrat intimata-reclamantă faptul că recurentul-pârât i-a ocupat o suprafață de teren? Instanța de fond și instanța de apel au apreciat că această dovadă a fost făcută prin raportul de expertiză, însă acest raport de expertiză a fost contestat de către recurent. Se poate oare printr-un raport de expertiză să se determine dacă s-au modificat în timp liniile de hotar, sau un raport de expertiză doar stabilește care este suprafața de teren folosită de către părți?
Instanța a apreciat astfel în mod greșit că nu se impunea suplimentarea probatoriului cu proba testimonială. Prin proba testimonială nu se combătea titlul de proprietate al intimatei, ci se stabilea dacă granițele au fost vreodată modificate, aceasta proba fiind - în susținerea recurentului - de esența acțiunii în grănițuire.
Instanța a motivat hotărârea prin raportare la titlurile de proprietate ale părților. Intimata-reclamantă a obținut titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 397 mp în anul 2006, fără a se efectua vreo expertiză. Recurentul-pârât are drept dovadă de proprietate chitanța de mână pentru suprafața de 490 mp. Din analiza celor două înscrisuri nu rezultă dacă, și de către cine, au fost încălcate limitele proprietăților.
Dacă recurentul nu deține titlu de proprietate, nu înseamnă automat că acesta a încălcat proprietatea vecinei.
În ce privește proba cu expertiza topografică, se arată că prin însăși cererea de apel s-a solicitat efectuarea unei noi expertize, motivele de apel fiind în mare parte legate de modul în care s-a efectuat acest raport de expertiză, astfel că instanța a considerat în mod greșit faptul că apelantul nu a solicitat această probă.
Mai susține recurentul că instanța s-a pronunțat în mod greșit și cu privire la autoritatea de lucru judecat invocată, considerând că prima acțiune de grănițuire s-a pronunțat în condițiile în care părțile nu aveau titlu de proprietate iar în prezenta acțiune intimata-reclamantă are titlu de proprietate. identitate dintre acțiuni este îndeplinită, pricina dedusă judecății și motivele pe care se întemeiază aceasta fiind identice. Cererea reclamantei este de grănițuire a proprietăților, neexistând nici o modificare a acestei cereri, instanța obligând însă recurentul-pârât să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 10 mp.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 6, 7, 8, 9.proc.civ.
Recurs legal timbrat.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele impuse de prevederile art. 304.pr.civ. Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Potrivit exigențelor art. 304 alin. 1 partea introductivă, recursul este calea de atac extraordinară în cadrul căreia se analizează exclusiv aspecte referitoare la nelegalitatea hotărârii atacate, și numai în măsura în care se încadrează în cazurile expres și limitativ enumerate în conținutul aceluiași articol.
Prin raportare la aceste exigențe legale, criticile prin care recurentul susține netemeinicia deciziei recurate exced limitelor în care instanța de recurs poate verifica hotărârea atacată, așa încât ele nu vor fi analizate în acest cadru procesual.
Stabilirea situației de fapt, în baza analizei coroborate a probatoriului administrat, este atributul instanțelor de fond și apel, în fața instanței de recurs verificându-se numai modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale în raport de situația de fapt deja stabilită în acest mod.
În acest context, Curtea reține că instanța de apel, corespunzător rigorilor art. 167 alin. 1.pr.civ. a făcut o justă apreciere asupra pertinenței și utilității probei testimoniale pentru dezlegarea aspectelor legate de grănițuirea imobilelor învecinate ale părților în proces și revendicarea unei porțiuni de teren aflată la limita dintre cele două imobile, o atare probă nefiind aptă a oferi elemente relevante cu privire la întinderea dreptului de proprietate al fiecăreia dintre părțile în proces.
În conținutul art. 584.civ. se face vorbire de calitatea de proprietar a celui care solicită a se proceda la grănițuire, iar prin art. 644-645.civ. sunt determinate în mod limitativ modalitățile în care poate fi dobândit dreptul de proprietate (și implicit calitatea de proprietar).
Prin raportare la exigențele acestor norme juridice cu caracter imperativ, aprecierea asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate se impunea a fi făcută numai prin raportare la acte juridice care să ateste dobândirea acestui drept într-unul dintre modurile stabilite prin art. 644-645.civ. declarațiile de martori neavând o astfel de valoare juridică. Tot astfel, declarațiile de martori - referitoare la împrejurările de fapt legate de schimbarea sau nu a delimitării între cele două imobile de-a lungul timpului - nu ar fi fost apte să lipsească de eficiență titlul de proprietate exhibat de către reclamantă în cadrul judecății având ca obiect revendicare și grănițuire.
Expertiza judiciară prin care, în cauză, s-a identificat terenul pentru care reclamanta-intimată deține titlu de proprietate cât și cel aflat în posesia recurentului-pârât este contestată de către recurent prin raportare la expertize extrajudiciare făcute anterior eliberării titlului reclamantei.
Instanțele de fond au apreciat în mod just că expertizele anterioare nu sunt de natură a pune sub semnul îndoielii acuratețea expertizei judiciare efectuate în cauză atâta vreme cât aceasta din urmă a fost fundamentată, corespunzător susținerilor din cererea de chemare în judecată și obiectivelor pentru care s-a încuviințat proba, pe un act juridic (având valoare juridică de titlu de proprietate) inexistent la momentul expertizelor anterior efectuate, iar respectivul act juridic a fost cel căruia i s-a dat eficiență, în speță, în stabilirea dreptului de proprietate al reclamantei. Acest mod de apreciere a probatoriului dovedește că raționamentul instanțelor a fost logic și consecvent în aprecierea coroborată a probatoriului administrat în cauză.
În condițiile în care sentința civilă nr. 2827/2007 pronunțată de Judecătoria Buftea (în sensul respingerii cererii recurentului de anulare a Ordinului prefectului ce constituie titlul de proprietate al intimatei) a devenit irevocabilă, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat și, ca atare, se bucură de prezumția de adevăr și incontestabilitate. În consecință, legalitatea respectivului Ordin al prefectului - sub aspectul întinderii suprafeței de teren pentru care a fost eliberat reclamantei - nu mai putea face obiect al vreunei analize din parte instanței în cauza pendinte.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, invocată în fața primei instanțe, cu referire la sentința civilă nr. 12/2002 pronunțată de Judecătoria Buftea, modificată prin decizia civilă nr. 1076/2002 a Tribunalului București secția a III-a civilă, Curtea constată că instanțele au reținut (în mod corect) netemeinicia ei, motivând soluția astfel reținută.
Prin motivele de recurs, recurentul - susținând existența autorității de lucru judecat în sensul celor expuse - se limitează a afirma că este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză între litigiul pendinte și cel soluționat prin menționatele hotărâri.
În condițiile în care nu s-a formulat o critică concretă cu privire la analiza făcută prin decizia recurată, de natură a releva pretinsa identitate a celor trei elemente proprii instituției autorității de lucru judecat, iar procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, Curtea constată că nu există elemente critice în raport de care să se procedeze, pe acest aspect, la o analiză de legalitate în sensul prevederilor art. 304.pr.civ.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse deciziei civile recurate.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a fi respins, ca nefondat, apelul astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul - pârât G împotriva deciziei civile nr. 1204 A/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
/red /06.05.2009
2 exemplare
Judecători apel Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă
Judecător:
Judecător:
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen
