Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 245/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr. 10309,-
DECIZIA NR. 245
Ședința publică din data de 18 martie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTORI: Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 1119 pronunțată la data de 3 decembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, sentința civilă nr. 1889/6.10.2006 pronunțată în dosarul nr. 2309/2005 de Judecătoria Câmpina, decizia nr. 104/13.02.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Prahova și decizia nr. 953/8.10.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Prahova, formulată de contestatoarea - domiciliată în Câmpina,-, județul P, în contradictoriu cu reclamanții și ambii domiciliați în B- -3.7.77 sector 3 și respectiv în B- sector 2.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare au răspuns recurenta-pârâtă -, asistată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuterniciri avocațiale nr. 64/2009 și intimatul-reclamant, personal, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-au depus la dosar de către contestatoarea - două cereri, una înregistrată sub nr. 6855 din 16 martie 2009, la care a atașat un set de acte, respectiv: cerere privind admiterea cheltuielilor de judecată, chitanța nr.66 din 16.01.2009 emisă de Cabinet Avocat, copia sentinței civile nr. 4364/14.10.1992 pronunțată de Judecătoria Câmpina, decizia nr. 1905 din 18.09.1998 pronunțată de Tribunalul Prahova, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert, plan de situație, proces verbal încheiat la 30 noiembrie 1994, proces verbal nr.357/1999, certificat de moștenitor nr. 408/25.03.1994, certificat de moștenitor nr.545/22.04.1994, iar ce-a de-a doua cerere, înregistrată sub nr. 6856/16.03.2009, prin care solicită îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 18 februarie 2009.
Intimatul, având cuvântul, arată că nu a luat cunoștință de înscrisurile depuse de contestatoare după termenul anterior, însă nu solicită amânarea cauzei întrucât consideră că acestea nu au relevanță în soluționarea contestației.
Curtea pune în discuția părților cererea de îndreptare eroare materială formulată de contestatoare cu privire la încheierea din 18 februarie 2009.
Avocat, pentru contestatoare, susține cererea de îndreptare eroare materială, arătând că aceasta vizează faptul că în respectiva încheiere de ședință nu s-a consemnat că s-a achitat de către contestatoare taxă judiciară de timbru și timbru judiciar pentru fiecare hotărâre atacată cu contestație în anulare.
Totodată arată că intimatul nu are mandat de reprezentare pentru soția sa, intimata, care nu s-a prezentat în instanță.
Intimatul arată că este de acord ca în încheierea de ședință să se treacă și faptul că s-a achitat timbrajul pentru fiecare hotărâre atacată cu contestație în anulare.
Cu privire la celălalt aspect invocat, arată că acțiunea în grănițuire a fost promovată la instanța de fond împreună cu soția și nu este nevoie de reprezentarea acesteia, fiind citată în nume propriu.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din 18 februarie 2009, în sensul că s-a achitat de către contestatoare timbrajul legal cu privire la contestațiile formulate împotriva tuturor hotărârilor indicate prin precizarea făcută la acel termen, iar cu privire la intimata-reclamantă, a fost citată în nume propriu, procedura este legal îndeplinită față de aceasta și nu se impune reprezentarea.
Avocat, având cuvântul, solicită amânarea cauzei pentru a se consulta cu contestatoarea cu privire la competența de soluționare a contestației cu privire la hotărârile pronunțate de alte instanțe decât curtea de apel.
Intimatul, având cuvântul, arată că se opune amânării cauzei, contestatoarea tergiversând soluționarea acesteia.
Curtea respinge cererea de amânare, având în vedere că ne aflăm într-o cale de atac extraordinară care se judecă cu celeritate, s-au acordat deja patru termene de judecată și lasă dosarul la a doua strigare pentru a se consulta avocatul cu contestatoarea.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au răspuns recurenta-pârâtă -, asistată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuterniciri avocațiale nr. 64/2009 și intimatul-reclamant, personal, lipsind intimata-reclamantă.
Avocat, având cuvântul, arată că contestatoarea apreciază că instanța competentă să soluționeze contestația în anulare cu privire la toate hotărârile este curtea de apel.
Intimatul, având cuvântul, arată că doar pentru decizia civilă nr. 1119/2008 este competentă curtea de apel să soluționeze contestația, cu privire la celelalte hotărâri sunt competente instanțele care le-au pronunțat.
Curtea, verificând contestația formulată de contestatoare, apreciază că este competentă să soluționeze numai contestația împotriva deciziei civile nr. 1119/2008 pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs.
Cu privire la celelalte hotărâri, respectiv sentința civilă nr. 1889/6.10.2006 pronunțată în dosarul nr. 2309/2005 de Judecătoria Câmpina, decizia nr. 104/13.02.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Prahova și decizia nr. 953/8.10.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Prahova, apreciază că se impune disjungerea contestației în anulare pentru fiecare hotărâre în parte, urmând a fi întocmite dosare pentru fiecare hotărâre contestată.
În acest sens urmează a se scoate din dosar actele ce interesează celelalte cauze și câte o chitanță reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cu renumerotarea filelor.
Părțile, având pe rând cuvântul cu privire la contestația în anulare cu privire la decizia civilă nr. 1119/3 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral contestația în anulare depusă în scris la dosar, arătând în esență că solicită casarea deciziei nr.1119/2008, față de împrejurarea că în cauză s-au efectuat mai multe rapoarte de expertiză, dar situația reală este reflectată numai în raportul întocmit de expertul, omologat de Tribunalul Prahova prin decizia nr. 1905/1998.
Invocă dispozițiile art. 318 al.2 Cod pr.civilă - omiterea din greșeală să se cerceteze toate motivele de recurs, arătând în motivare că rapoartele de expertiză s-au întocmit fără prezența contestatoarei, singurul raport la care a participat fiind cel făcut de expertul.
Menționează că a fost atacat contractul de vânzare-cumpărare deoarece la întocmirea lui nu a existat un plan cadastral.
Mai arată că instanța de recurs nu a ținut cont de toate motivele invocate care au fost introduse în termenul legal.
În consecință solicită admiterea contestației, casarea deciziei și fixarea unui termen pentru rediscutarea recursului. Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul, având cuvântul, arată că este de acord cu disjungerea soluționării celorlalte hotărâri, care au fost pronunțate de alte instanțe și solicită respingerea contestației cu privire la decizia nr. 1119/2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, nici unul din motivele stipulate expres în dispozițiile legale nu au incidență în cauză și nu au fost dovedite de contestatoare. Arată că de fapt contestatoarea a formulat un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil, precum și faptul că nu se face altceva decât să se tergiverseze procesul.
Solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare deplasări și a zilelor în care s-a învoit de la serviciu pentru a participa la ședințele de judecată în cuantum de 450 lei, precum și 1000 lei despăgubiri.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 24.06.2005 sub nr. 2309/2005, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească linia de hotar ce desparte proprietatea reclamanților de cea a pârâtei, să oblige pârâta să respecte dreptul de proprietate asupra porțiunii de teren pe care a acaparat-o din proprietatea reclamanților, obligarea pârâtei să mute gardul despărțitor pe cheltuiala sa și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, reclamanții au mai solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul ocupat ilegal, începând cu data de 15.05.2002 precum și despăgubiri privind blocarea accesului la restul proprietății, fapt ce a determinat demolarea construcției "casă bătrânească și magazie".
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 3.096. și ai imobilului situat pe acesta - casă bătrânească și magazie - situat în-, din orașul, jud. P, în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu numitul la data de 13.06.1994, proprietatea lor învecinându-se cu proprietatea pârâtei -.
Au mai arătat reclamanții că pârâta a mutat ilegal gardul despărțitor dintre cele două proprietăți, micșorând lățimea proprietății dintre str. -, cu circa 5, pe o lungime de 63 și în același timp prin lipirea gardului de imobilul C 1, fiindu-le închis total accesul la restul proprietății.
În temeiul art. 115 - 119 Cod pr. civ. pârâta - a formulat întâmpinare - cerere reconvențională, prin care a arătat că este de acord cu capătul de cerere privind grănițuirea însă pe actualul amplasament care respectă expertiza ing., urmând a fi respins capătul de cerere privind revendicarea.
În motivarea întâmpinării-cererii reconvenționale pârâta a arătat că în anul 1993, formulând cerere pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 4364/1992 a Judecătoriei Câmpina, executorul judecătoresc a constatat că executarea nu se poate efectua în baza schiței de plan întocmită de expert, deoarece nu există o cale de acces către terenul pârâtei.
Dat fiind această situație, pârâta a formulat o nouă cerere de chemare în judecată pentru a se putea stabili servitute de trecere în favoarea sa, ce i-a fost recunoscută prin Decizia civilă nr. 1905/18.09.1998 a Tribunalului Prahova, omologându-se expertiza, decizie care a rămas definitivă și irevocabilă și a fost pusă în executare.
A mai arătat pârâta că fratele său, nu i-a comunicat niciodată faptul că și-ar fi înstrăinat proprietatea vecină cu a sa, locuind acolo până în urmă cu 2 ani când a fost evacuat de pe acest teren și că, de fiecare dată s-a prezentat la termenele de judecată, comportându-se ca un adevărat proprietar și nu a învederat instanței faptul că și-ar fi înstrăinat terenul.
Pe cale de cerere reconvențională pârâta a solicitat instanței obligarea reclamanților pârâți să-i respecte drumul de acces instituit în mod legal și să-i achite J din contravaloarea gardului despărțitor dintre cele două proprietăți și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Câmpinaa pronunțat sentința civilă nr.1889/6.10.2006 prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți, s-a dispus grănițuirea proprietăților conform variantei Iar aportului de expertiză pe aliniamentul 3,4,5,6,7,8,9, a fost obligată pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 937. a fost obligată pârâta să mute gardul despărțitor al celor două proprietăți pe cheltuiala sa, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul acaparat în sumă de 1.494,9 lei, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților privind acordarea de despăgubiri pentru blocarea accesului la restul proprietății; a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - și au fost obligați reclamanții să plătească acesteia J din contravaloarea gardului despărțitor în sumă de 1.493,5 lei.
Totodată, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere reconvențională privind obligarea reclamanților să-i respecte dreptul de acces conform Deciziei civile nr. 1905/18.09.1998 pronunțată de Tribunalul Prahova și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1.658,8 lei cheltuieli de judecată, rest după compensare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 4364/1992 pronunțată în dosarul nr. 2018/1991 al Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă și irevocabilă, s- admis acțiunea de partaj formulată de pârâta din prezenta cauză - împotriva numiților și - cu privire la averea defuncților lor părinți și s-a dispus partajarea bunurilor succesorale, - primind din terenul de la pct. "Acasă" în suprafață totală de 6193. împreună cu o casă de locuit, iar 1/2 din terenul în suprafață de 6193. situat în pct."Acasă" împreună cu casa bătrânească situată pe acesta.
Ulterior a decedat și fratele acestora -, iar prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 6497/1994, - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând partajul suplimentar al averii rămase de pe urma defunctului său frate și tot în contradictoriu cu acest pârât stabilirea unei servituți de trecere pe terenul acestuia întrucât - nu putea avea acces la lotul său ce-i fusese atribuit prin sentința civilă mai sus amintită, acesta fiind loc înfundat.
Prin sentința civilă nr. 924/5.03.1998 pronunțată de Judecătoria Câmpinaa fost respins capătul de cerere privind stabilirea unei servituți de trecere pe terenul pârâtului, ca neîntemeiat, însă această sentință a fost modificată prin Decizia civilă nr. 1905/18.09.1998 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a admis capătul de cerere privind crearea unei căi de acces a apelantei -, la calea publică, conform expertizei ing. și a schiței de plan anexă, decizie ce a fost pusă în executare conform procesului verbal de punere în posesie nr. 357/1999, prin măsurarea celor două loturi și a drumului de acces.
La data de 13.06.1994, însă, numitul a înstrăinat reclamanților din prezenta cauză lotul său dobândit în baza sentinței de partaj nr. 4364/1992, la data pronunțării sentinței civile nr. 924/1998 a Judecătoriei Câmpina precum și a Deciziei civile nr. 1905/1998 a Tribunalului Prahova, acesta nu mai era proprietar, iar decizia civilă menționată, prin care s-a stabilit în favoarea pârâtei - drumul de acces nu este opozabilă reclamanților, aceștia nefigurând ca părți în dosarul civil mai sus menționat.
Reclamanților le este opozabilă numai sentința civilă nr. 4364/14.10.1992 care a stat la baza contractului de vânzare cumpărare nr. 21804/13.06.1994, astfel încât în baza art. 584 cod civil s-a dispus grănițuirea proprietăților conform variantei Iar aportului de expertiză ing..
De asemenea în baza art. 480 Cod civil a fost obligată pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 937. conform aceleiași expertize.
Totodată s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților privind acordarea de despăgubiri pentru blocarea accesului la restul proprietății, fapt ce a determinat demolarea construcției casă bătrânească și magazie întrucât în cauză reclamanții nu au făcut dovada suportării unei astfel de pagube.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere reconvențională privind obligarea reclamanților să-i respecte drumul de acces stabilit conform deciziei nr. 1905/1998 pronunțată de Tribunalul Prahova, întrucât aceasta nu le este opozabilă reclamanților,ei nefigurând ca părți în acest proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a dispune grănițuirea pe actualul amplasament conform variantei din expertiza, a dispune asupra dreptului său de servitute, conform aceleiași expertize, să se mențină gardurile existente, fixate conform dispoziției executorului judecătoresc și a expertului precizat, să se respingă pretențiile intimaților reclamanți privind despăgubirile solicitate, inclusiv cheltuielile de judecată și menținerea în rest a sentinței atacate.
În motivarea apelului apelanta a arătat că reclamanții au dovedit o totală rea credință în perioada 1994 când au cumpărat imobilul și 2005, întrucât, deși au știut că este în proces cu fratele său nu au anunțat instanțele de judecată că nu mai este proprietarul imobilului deoarece l-a vândut, acest lucru neputându-se realiza decât în baza unei convenții încheiate între reclamanți și fratele său, fapt ce reiese cu certitudine din aceea că nu este posibil ca reclamanții să nu fi observat că lățimea terenului cumpărat este diminuat cu aproape ce a constituit dreptul său de servitute, iar fratele său nu ar fi consimțit la calitatea ca parte în proces după ce a vândut imobilul și să cheltuiască sume de bani dacă nu ar fi fost în înțelegere cu reclamanții.
Un alt motiv de apel a vizat faptul că în mod eronat instanța de judecată a dispus efectuarea de noi expertize cât timp s-au mai efectuat expertize în procesele anterioare, ajungându-se astfel la contrarietate între expertize.
A mai precizat apelanta că reclamanții susțin că anterior măsurătorilor cadastrale ar fi constatat că a desființat gardul existent între proprietățile lor și le-a acaparat o lungă de 63 și lățime de 5, în suprafață de 315. ori expertul a găsit o suprafață mult mai mare, de 937. ceea ce înseamnă că expertul nu a efectuat un raport de expertiză obiectiv și real, având în vedere că nu e vorba de o ocupare ilegală a suprafeței de teren ci asupra acestui teren are un drept de servitute în baza unei hotărâri judecătorești.
O altă critică s-a referit la faptul că instanța nu și-a exercitat rolul activ în sensul de a-i indica să-și precizeze cererea reconvențională și de a se pronunța asupra dreptului de servitute conform hotărârii pronunțate anterior, chiar neopozabilă reclamanților.
Un alt motiv de apel a avut în vedere faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata sumei de 1.494,9 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru terenul pretins acaparat întrucât ea a folosit terenul numai pentru trecere și nu și pentru culegerea fructelor acestuia care a rămas în proprietatea reclamanților și putând să culeagă fructele terenului.
Pe de altă parte, atât timp cât s-a stabilit dreptul său de servitute prin hotărârea judecătorească pusă în executare, fără ca reclamanții să aducă obiecțiuni, înseamnă că ei au acceptat această stare de fapt în mod tacit, acționarea ca în judecată după 5 ani nu-i absolvă de culpa lor și nu exclude acceptarea tacită a exercitării dreptului de servitute și deci nu pot emite pretenții pentru trecut ci cel mult pentru viitor.
Tribunalul Prahova - Secția civilă prin Decizia civilă nr. 104/13.02.2007 a respins apelul ca nefondat și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, în anul 1991, apelanta - a formulat acțiune de partaj împotriva numiților si, prin care a solicitat partajarea averii defunctilor lor parinti, actiune ce a fost admisa prin sent.civ.nr.4364/1992, ramasa definitiva si irevocabila, sentinta in baza careia apelanta si fratele său au primit cate 1/2 din terenul in suprafata totala de 6193. de la pct."Acasa" împreuna cu casa batraneasca situata pe aceasta, celalalt frate al acestora - primind numai bunuri mobile si sulte.
La data de 04.09.1993 a decedat numitul, iar apelanta - a formulat o noua actiune prin care a solicitat in contradictoriu cu, partajul suplimentar al averii succesorale ramasa de pe urma fratelui lor decedat, respectiv a bunurilor care au intrat in lotul ce i-a fost atribuit acestuia prin sent.civ.4364/1992 de pe urma defunctilor lor parinti, sa se imparta si pasivele succesorale ramase de pe urma defunctilor lor parinti, sa fie obligat sa-i restituie 30 salcami si ulmi, sa plateasca c/valorea redeschiderii furnizarii gazelor si energiei electrice, precum si stabilirea unei servituti de trecere pe terenul paratului.
Prin sent.civ.nr.2154/1996 s-a admis in parte actiunea si s-a dispus partajarea averii ramasa de pe urma defunctului -, conform variantei II-a din raportul de expertiza, s-au respins ca neintemeiate capetele de cerere privind revendicarea a 30. salcami si ulmi si impartirea cheltuielilor de inmormantare ale parintilor lor si s-a luat act de renuntarea apelantei la celelalte capete de cerere, inclusiv cel referitor la stabilirea unei servituti de trecere pe terenul paratului, sentinta ramasa definitiva prin decizia nr.24/07.01.1997 a Tribunalului Prahova, atat sentinta cat si decizia fiind casate prin decizia nr.1179/1997 a Curtii de APEL PLOIEȘTI, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecatoria Cîmpina.
Prin sentința nr.924/1998 a Judecatoriei Cîmpina, s-a admis in parte actiunea formulata de apelanta si s-a dispus partajarea averii succesorale ramasa de pe urma defunctului conform variantei a-II-a a raportului de expertiza, s-au respins ca neintemeiate capetele de cerere privind revendicarea a 30. salcami si ulmi si impartirea cheltuielilor de inmormantare ale parintilor lor,s-a respins capatul de cerere privind stabilirea unei servituti de trecere pe terenul paratului ca neintemeiat, motivat de faptul ca apelanta a acceptat sent.civ.4364/1992 definitiva si irevocabila, configuratia terenurilor fiind stabilita prin expertiza precum si hotarul despartitor astfel ca, intrand in puterea lucrului judecat, nu se mai poate modifica configuratia terenurilor si hotarul despartitor si s-a luat act de renuntarea apelantei la celelalte capete de cerere.
Apelul declarat impotriva acestei sentinte de catre - a fost admis prin decizia nr.1905/1998 a Tribunalului Prahova, s- schimbat in parte sentința apelată in sensul ca s-a admis capatul de cerere privind crearea unei cai de acces a apelantei la calea publica conform expertizei si a schitei de plan anexa.
Toate aceste litigii s-au purtat in contradictoriu cu numitul, desi acesta instrainase prin contractul de vanzare-cumparare aut.sub nr.21804/13.06.1994 si transcris in registrul de transcriptiuni imobiliare la nr. 3512/1994 reclamantilor-intimati din prezenta cauza terenul proprietatea sa in suprafata de 3096. si casa batraneasca existenta pe acest teren, imobil dobandit prin mostenire legala de la parintii, in baza sentintei civile nr. 4364/1992, dreptul de proprietate asupra acestui imobil fiind intabulat prin incheierea nr. 1822/27.05.2002 a Judecătoriei Cîmpina - Biroul de Carte Funciară, contractul de vanzare-cumparare fiind astfel opozabil tuturor.
Comparand planul de situatie avizat de Consiliul Local, parte integranta la contract, cu raportul de expertiza, se observa ca lotul 2 din raportul de expertiza ce a stat la baza sentintei 4364/1992, este identic cu cel identificat pe planul de situatie ce a stat la baza incheierii contractului de vanzare-cumparare.
A mai reținut instanța că, potrivit raportului de expertiza intocmit in cauza de expert, hotarul dintre cele doua proprietati conform sentintei civile nr.4364/1992 care a stat la baza incheierii contractului de vanzare-cumparare 21804/13.06.1994 trebuia sa fie pe aliniamentul 3-9, caz in care apelanta a acaparat suprafata de 937. din terenul intimatilor, din care 278. identificat prin pct.2,3,5,15 si 7 si 659. identificat prin pct.4,5,6,7.
Ca atare, atat timp cat parata apelanta a acaparat din terenul proprietatea reclamantilor intimati suprafata de 937., inseamna ca in mod corect instanta de fond a obligat parata-apelantă sa lase acestora in deplina proprietate si posesie suprafata de 937., granituind proprietatile pe aliniamentul 3,4,5,6,7,8,9 conform raportului de expertiza, hotar stabilit cu respectarea drepturilor de proprietate ale partilor dobandite in baza sentintei civile nr. 4364/1992 si respectiv a contractului de vanzare-cumparare nr. 21804/13.06.1994.
Motivul invocat de catre apelanta in sensul ca reclamantii au fost de rea-credinta in perioada 1994 -2005 intrucat, desi au recunoscut faptul ca se judeca cu fratele său, au indus instantele in eroare aratand ca tot acesta este proprietarul imobilului este nefondat deoarece, atat timp cat - a fost cea care a initiat procesele anterioare chemand in judecata pe și nu pe reclamanti, nu se poate sustine ca acestia din urma ar fi fost de rea-credinta inducand in eroare instantele, cu atat mai mult cu cat este greu de crezut ca reclamantii, daca ar fi cunoscut ca parata solicita crearea unei cai de acces pe terenul proprietatea lor, s-ar fi inteles cu paratul ca acesta sa apara in continuare ca proprietar al terenului.
Pe de altă parte, sustinerea sa in sensul ca nu este posibil ca reclamantii sa nu fi observat ca latimea terenului cumparat este diminuata cu aproape jumatate ce a constituit dreptul său de servitute este neintemeiata deoarece ei au cumparat terenul cu mult inainte de a se pronunta sentinta prin care s-a creat o cale de acces in favoarea paratei, iar cand au efectuat demersurile in vederea intabularii dreptului de proprietate in Cartea Funciara si au constatat mutarea gardului de catre aceasta, au actionat-o in judecata, tocmai pentru a se granitui proprietatile dintre ei conform actelor de proprietate pe care le detin si sa se stabileasca pe baza actelor de proprietate daca parata le-a acaparat sau nu vreo suprafata de teren.
Instanța de apel a apreciat că afirmația apelantei conform careia in mod gresit instanta de fond a dispus efectuarea de noi expertize cat timp s-au mai efectuat expertize si in procesele anterioare, acceptate de instanta si necontestate de parti astfel incat, prin efectuarea de noi expertize s-a ajuns la contrarietate intre experți, nu poate fi avuta in vedere intrucat experții nu au făcut altceva decat sa stabileasca daca sunt respectate drepturile de proprietate ale partilor conform sentintei civile nr.4364/1992 si contractului de vanzare-cumparare, acte pe baza carora s-au granituit proprietatile partilor, ocazie cu care s-a constatat ca parata a acaparat din terenul proprietatea reclamantilor, dobandit de acestia in baza contractului de vanzare-cumparare sus-mentionat, suprafata de 937.
Pretentia apelantei in sensul ca desi intimatii au aratat ca le-a fost acaparata o suprafata de 315., expertul a gasit o suprafata de 3 ori mai mare, ceea ce insemana ca nu s-a intocmit un raport de expertiza real si obiectiv nu poate fi avuta in vedere cat timp expertiza a tinut seama atat de actele de proprietate ale reclamantilor cat si ale paratei, folosindu-se la masuratoare instrumente de masurare performante, masuratori in urma carora a reiesit ca s-a acaparat suprafata de 937.
Faptul ca reclamantii-intimați nu au intrebat-o care a fost motivul desfiintarii gardului si asa-zisa ocupare a fîșiei de teren nu are relevanta in cauza, reclamantii neavand o asemenea obligatie, cu atat mai mult cu cat hotararea judecatoreasca invocata de apelanta pentru justificarea mutarii gardului nu le este opozabila reclamantilor -intimati, nefiind parti in alte procese.
Totodată, motivul invocat de catre apelanta in sensul ca in mod gresit instanta de fond a obligat-o la 1494,9 lei reprezentand c/valoarea lipsei de folosinta pentru terenul de 937. este nefondat intrucat, atat timp cat din probe a rezultat ca a acaparat o suprafata de teren din terenul proprietatea reclamantilor impiedicandu-i pe acestia sa exercite asupra portiunii de teren respective toate prerogativele dreptului lor de proprietate, acestia sunt indreptatiti sa pretinda si sa li se acorde c/valoarea lipsei de folosinta, apelanta neputand invoca decizia 1905/1998 ca un argument pentru a justifica acapararea acestui teren, respectiv o aparență de legalitate pentru acapararea terenului, cat timp aceasta hotarare nu le este opozabila reclamantilor-intimati.
Apararea apelantei ca reclamantii nu au formulat obiectiuni la punerea in executare a hotararii prin care i s-a stabilit un drept de servitute nu are relevanta in cauza deoarece, din procesul-verbal de executare nu rezulta ca reclamantii au fost prezenti la punerea in executare a hotararii judecatoresti invocata de parata si in care nu au avut calitatea de parti astfel incat nu puteau formula obiectiuni la punerea in executare a acesteia.
Sustinerea apelantei ca intimații se afla in culpa pentru ca nu i-au adus la cunostinta faptul ca terenul este proprietatea lor, ceea ce inseamna ca au acceptat tacit situatia de fapt nu poate fi retinuta de instanta deoarece, intimații nu aveau nicio obligatie sa-i aduca la cunostinta apelantei faptul ca 1/2 din terenul de 6193. este proprietatea lor si nu se poate susține ca au acceptat tacit situația de fapt prezentata de apelanta cat timp nu au fost părți în procesul soluționat prin decizia nr.1905/1998.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând casarea atât a deciziei instanței de apel cât și a sentinței judecătoriei și admiterea cererii reconvenționale așa cum a formulat-o urmând a fi obligați reclamanții să îi respecte drumul de acces instituit în mod legal precum și obligarea acestora la contravaloarea gardului despărțitor la valoarea de astăzi, respectiv a indicelui de inflație întrucât nu se poate construi un gard numai cu suma acordată.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că la dosar există probe suficiente cu acte, irevocabile și definitive cu punere în posesie și respectarea drumului de acces.
A mai precizat recurenta că servitutea de trecere rezultă din lege, iar în cazul de față i-a fost instituită prin Decizia nr. 1905/1998, omologându-se expertiza întocmită de exp. și pe care solicită a fi respectată.
Pe de altă parte, terenurile sunt același și în prezent, loturile fiind egale și fiecare având aceiași suprafață de 3096 mp.
A mai solicitat recurenta să se verifice valabilitatea contractului de vânzare cumpărare din anul 1994, întrucât îl consideră nelegal și nu a avut cunoștință de acesta decât în anul 2005 când a fost acționată în judecată de către soți.
La data de 14.06.2007, precum și la data de 02.12.2008 recurenta a depus la dosar completare la motivele de recurs.
În temeiul art. 308 al. 2 Cod pr. civ. intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării intimații au arătat că tribunalul motivează temeinic și legal hotărârea, recurenta nu precizează în motivele de recurs care sunt motivele de nelegalitate, iar simpla solicitare de admitere a capătului 1 din cererea reconvențională și obligarea la respectarea drumului de acces așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 1905/1998 și care nu le este opozabilă nu poate constitui un astfel de motiv.
Au mai precizat intimații că solicitarea recurentei de a se majora contravaloarea gardului despărțitor cu indicele de inflație nu poate constitui motiv de nelegalitate atâta vreme cât această cerere nu a fost formulată în motivele de apel.
La termenul de judecată din data de 03.12.2008 Curtea a pus în discuția părților excepția de nulitate a motivelor de recurs formulate la datele de 14.06.2007 și 02.12.2008.
Prin decizia civilă nr. 1119 din 3 decembrie 2008, curtea de apel a constatat nulitatea motivelor de recurs formulate la datele de 14.06.2007 și 02.12.2008 și a respins ca nefondat recursul, reținând următoarele:
Potrivit art. 303 al. 1 Cod pr. civ. recursul se va motiva prin înseși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.
Alineatul 2 al aceluiași text de lege dispune că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Nerespectarea acestor termene se sancționează cu nulitatea recursului în lumina dispozițiilor art. 306 al. 1 Cod. Pr. civ.
Ori, în speța dedusă judecății hotărârea tribunalului a fost comunicată apelantei - la data de 09.05.2007, iar motivele suplimentare au fost depuse la datele de 14.06.2007, respectiv de 02.12.2008, deci cu depășirea termenului legal.
Pentru motivele învederate Curtea urmează să constate nulitatea motivelor de recurs depuse la datele de 14.06.2007 și 02.12.2008.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Părțile au calitate de proprietari ai unor fonduri învecinate.
Astfel, prin Sentința civilă nr. 4364/ 14.10.1992 a Judecătoriei Câmpinaa fost admisă acțiunea de partaj formulată de -, recurenta din prezenta cauză în contradictoriu cu și și s-a dispus partajarea prin atribuire în sensul că primii doi au primit câte o construcție și câte din terenul de la punctul " acasă" în suprafață totală de 6193 mp, iar cel de al treilea numai bunuri mobile.
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 21804/13.06.1994 de Fostul notariat de Stat al Sectorului 3 Baî nstrăinat numitei, intimată în litigiul de față, căsătorită cu intimatul terenul în suprafață de 3096 mp și imobilul situat pe acesta - casă bătrânească și magazie situat în orașul,- ( fostă ), județ
În chiar cuprinsul actului s-a făcut mențiunea că vânzătorul a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire legală de la părinții săi așa cum rezultă din două certificate de moștenitor și din sentința civilă nr. 4364/1992 a Judecătoriei Câmpina.
Pe de altă parte, prin Decizia civilă nr. 1905/18.09.1998, urmare a admiterii apelului promovat de - în contradictoriu cu și schimbării în parte a Sentinței civile nr. 924/1998 a Judecătoriei Câmpinaa fost admis capătul de cerere privind crearea unei căi de acces la calea publică conform expertizei și a schiței de plan anexă.
După cum se știe dreptul de servitute, ca drept real de sine stătător are mai multe caractere juridice printre care și acela potrivit căruia presupune existența unor imobile care ce aparțin unor proprietari diferiți.
Așadar părțile care figurează într-un litigiu având ca obiect instituirea unei servituții, inclusiv cea de trecere trebuie să aibă calitatea de proprietari ai fondului aservit, respectiv fondului dominant.
Ori, așa cum s-a menționat în precedentul prezentelor considerente la momentul soluționării dosarului prin care s-a dispus crearea unui drum de acces în favoarea recurentei din cauza de față la calea publică conform expertizei și a schiței de plan anexă nu mai era proprietarul așa numitului fond aservit întrucât înstrăinase anterior proprietatea sa numitei, căsătorită cu, bunul imobil devenind bun comun.
Așa fiind recurenta nu se poate prevala de respectiva hotărâre față de intimați și cu care ar fi trebuit să se judece pentru eventuala instituire a unei servituți de trecere, astfel încât criticile potrivit cărora la dosar există probe suficiente cu acte, irevocabile și definitive cu punere în posesie și respectarea drumului de acces, iar servitutea de trecere rezultă din lege, iar în cazul de față i-a fost instituită prin Decizia nr. 1905/1998, omologându-se expertiza întocmită de exp. și pe care solicită a fi respectată sunt nefondate.
Împrejurarea că loturile sunt egale nu are nici o incidență în speță, iar dacă recurenta nu are în adevăr ieșire la calea publică are la îndemână alte mijloace juridice pentru a putea utiliza fondul său.
Cu privire la solicitarea recurentei de a se verifica valabilitatea contractului de vânzare cumpărare din anul 1994, întrucât îl consideră nelegal și nu a avut cunoștință de acesta decât în anul 2005 când a fost acționată în judecată de către soți, Curtea constată că problema legalității actului de proprietate a intimaților a fost tranșată cu caracter irevocabil prin Decizia nr. 953/08.10.2008 a Tribunalului Prahova - Secția civilă, astfel că nu mai poate fi reluată în cuprinsul prezentului recurs pentru că s-ar înfrânge principiul autorității de lucru judecat.
Faptul că recurenta nu a avut cunoștință de contract decât ulterior, chiar dacă ar corespunde realității, deși cu privire la act s-au efectuat formalitățile de publicitate, nu afectează în nici un mod legalitatea hotărârilor pronunțate în precedent și care au avut la bază o corectă aplicare a legii prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, cu atât mai mult cu cât în litigiile anterioare recurenta a avut calitatea de reclamantă și era ținută să facă dovada atât a legitimării sale procesuale, cât și a celei a pârâtului.
Solicitarea recurentei de a se dispune obligarea intimaților la plata reactualizată a contravalorii gardului despărțitor la valoarea de astăzi, respectiv a indicelui de inflație reprezintă o cerere nouă formulată direct în fața instanței de recurs cu încălcarea normelor procedurale în materie.
Pentru toate considerentele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.
Împotriva deciziei sus-menționate a formulat contestație în anulare -, criticând-o sub următoarele aspecte:
Susține contestatoarea că instanța de recurs a pronunțat o decizie nelegală și netemeinică, deoarece nu a fost omologat raportul de expertiză ci a fost luat în considerare raportul de expertiză întocmit de expertul care nu corespunde realității de la fața locului.
În mod greșit se apreciază de către Curtea de APEL PLOIEȘTI că la momentul pronunțării sentinței civile nr. 924/1998 a Deciziei nr. 1905/1998, contestatoarea nu mai era proprietara terenului deoarece înstrăinase numitei căsătorită cu, deoarece acesta nu a făcut niciodată în cursul procesului dovada că ar fi cumpărat acel teren.
Decizia din recurs este netemeinică și nelegală și datorită faptului că intimatul a pus concluzii pentru soția sa deși ei sunt despărțiți în fapt și aceasta din urmă nu a avut cunoștință de existența procesului.
În cuprinsul contestației în anulare ca și în precizările făcute ulterior, contestatoarea face referire la hotărârile pronunțate de tribunal și respectiv judecătorie, care vor face obiectul dosarelor disjunse urmând să fie analizate de instanțele competente.
Contestatoarea invocă în drept pentru contestația formulată împotriva deciziei din recurs dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, iar în susținerea ei a depus în copie la dosar o serie de înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată iar în ceea ce privește contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în apel și fond invocă excepția inadmisibilității acestora.
În continuarea întâmpinării intimatul a răspuns punctual criticilor invocate de către contestatoare.
Curtea examinând decizia civilă nr. 1119 din 3 decembrie 2008 Curții de APEL PLOIEȘTI ca instanță de recurs prin prisma criticilor invocate actelor și lucrărilor dosarului dispozițiilor legale ce au incidență în cauză constată că este nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă (temei de drept invocat de către contestatoare ) hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Rezultă așadar că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Contestația în anulare prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă este o contestație specială care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond, urmărindu-se repunerea părții în drepturile care i-au fost nesocotite.
Prin această cale se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.
Prin motivele invocate în cadrul contestației în anulare făcută împotriva deciziei din recurs, contestatoarea invocă aspecte ce vizează fondul cauzei, în legătură cu probele administrate și a situației de fapt dedusă judecății, critici care au fost avute în vedere de instanța de recurs la pronunțarea deciziei contestate.
Verificând decizia din recurs, respectiv nr.1119 din 3 decembrie 2008, se poate constata că s-a răspuns tuturor criticilor invocate de recurentă, instanța analizând toate motivele de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, constatându-se că recursul este nefundat, soluție legală și temeinică.
Rezultă așadar, pentru toate considerentele mai sus expuse că este nefondată contestația în anulare urmând să fie respinsă, ca atare, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Va fi respinsă cererea intimatului privind obligarea contestatoarei la despăgubiri în sumă de 1000 lei deoarece o astfel de cerere poate fi făcută pe cale separată.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, contestatoarea va fi obligată la 120 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 1119/3.12.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatoarea - domiciliată în Câmpina,-, județul P, în contradictoriu cu reclamanții și ambii domiciliați în B- -3.7.77 sector 3 și respectiv în B- sector 2, ca nefondată.
Respinge cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă contestatoarea la 120 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena
C - - - - - -
fiind plecată din instanță
semnează președintele instanței
Grefier,
fiind în concediu medical,
semnează grefierul șef secție
Red. CP
Tehnored.CN
2 expl./01.04.2009
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena
