Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 252/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 252R
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
Grefier
La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul domiciliat în cartier,-, jud. G, împotriva deciziei civile nr. 556 din 30.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în G-, în acțiunea civilă având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal a răspuns recurentul asistat de avocat cu delegație la dosar și intimatul personal.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus la dosar de către intimat întâmpinare și acte anexă.
Apărătorul recurentului arată că nu dorește acordarea unui termen pentru a studia întâmpinarea și totodată depune la dosar taxa de timbru în sumă de 10 lei, timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul recurentului arată că a formulat recurs împotriva deciziei dată de tribunal doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, dovedite cu chitanța anexată concluziilor scrise și că în conf. cu disp. art. 274 cod proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pentru acest motiv solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii dată în apel, în sensul de a fi obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată din apel.
Intimatul arată că nu este de acord cu plata cheltuielilor de judecată solicitate de recurent și solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin acțiunea civilă înregistrata pe rolul Judecatoriei Galați sub nr-, nr.vechi 5860/c/06.07.2004 al acestei instanțe, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții și - ca în baza probelor ce se vor administra să se dispună: - stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților; - obligarea pârâților de a lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie terenul acaparat situat în intravilanul orașului G 127, 4 proprietatea reclamantului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a devenit proprietarul terenului revendicat în anul 2001, cand a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu mama sa, contract autentificat sub nr. 3948/27.11.2001, iar pârâții au dobandit terenul deținut de aceștia, vecin cu cel al reclamantului prin cumpărare de la aceeași persoană potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11163/03.06.1995.
Reclamantul a dorit să-și ridice o casă dar a întâmpinat greutăți cu privire la schițele terenului și amplasarea fizică a acestuia și apreciază că pârâții i-au intrat în terenul său creându-i o situație defavorabilă, datorită faptului că nu își poate edifica nici o construcție. Terenul în forma actuala fiind traversat de linii de înaltă tensiune. Terenul cumpărat potrivit contractului și schiței anexe avea ca dimensiuni de la drumul principal o distanță de 77,80, dar în prezent acesta este cu mult mai mare.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu acte, martori și interogatoriul pârâților și expertiza topometrică.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp.art. 480, 483.civ.
Legal citați, pârâții s-au prezentat în fața instanței și au formulat întâmpinare prin care au solicitat ca pârâtul să efectueze o expertiza pentru a lămuri situația din acte cu cea de pe teren, dar apreciază că aceasta este corectă deoarece încă de la cumpărarea terenului au plantat salcâmi pentru delimitarea suprafeței deținute, repere care nu au fost mutate. Apreciază că au fost de bună credință în sensul că i-au facilitat reclamantului prin cale notarială ca apele pluviale să se scurgă pe terenul lor.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul inițial de fond copie de pe contractele de vanzare-cumpărare autentificate sub nr. 11163/02.06.1995, 1127/30.04.1996, 3948/27.11.2001, cu schițele anexe și documentația cadastrală, a fost efectuata expertiza topometrică inițial de expert. La aceasta s-au formulat obiecțiuni, la care expertul a răspuns fără însă a lămuri instanța. S-a numit un al doilea expert în persoana expertului care a făcut o nouă expertiză care a detaliat terenul și vecinătățile și a propus modificarea configurației actuale a granițelor prin deplasarea graniței spre aliniamentul și deplasarea graniței către vest pe aliniamentul. Și această expertiză a ridicat obiecțiunile ambelor părți la care expertul a răspuns fără a lămuri situația pe deplin.
Prin Sentința Civilă nr. 1159/2007 Judecătoria Galația admis acțiunea și a stabilit granița dintre proprietățile părților pe aliniamentul nord-sud =26,50m, pe aliniamentul est-vest,04 m și =78,96 m, iar distanța dintre și latura BC de 2 (lățimea aleii de acces). A obligat pe pârâți să respecte proprietatea reclamantului situata în G, T-127 P-4, în suprafața de 285,37. și să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantului suprafața de teren de 38,16. )1,44 x 26,5 ) acaparată de pârâți din terenul reclamantului pe latura, teren situat la distanța de 78,96 față de drumul principal. De asemenea, i-a obligat către reclamant la plata sumei de 546,12 lei ron reprezentând cheltuieli de judecata.
A reținut în motivare că numita proprietară a unui teren în suprafață de 5000 mp (reali 46 x 109 = 5014 mp) vinde pârâților și lui o suprafața de 2000. în anul 1995 cu act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11153, suprafața având dimensiunile potrivit schiței de la fila 31 (reali 18,3x 109m=1994,70 mp).
Din suprafața rămasă de 3000. vinde către pârâți suprafața de 2000. în anul 1996 cu act de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 1127, suprafața avand dimensiunile potrivit schiței de la fila 33 (reali 25,7 x 77,80 m= 1999,46 mp).
Astfel, a rămas cu suprafața de 1000 mp (reali 1019,84 mp) compusă dintr-o alee de acces de 77,8 x 2m= 155,60 mp și o suprafața exclusivă de (25,70 + 2) x 31,20 = 864,24 mp. Din aceasta suprafața vinde reclamantului terenul în litigiu în anul 2001 prin vânzare-cumpărare, teren avand o suprafața de 285,30 mp din care 231,30 mp în exclusivitate și 54 mp în indiviziune cu privire la de acces, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3948/27.11.2001. Terenul dobândit de reclamant avea forma unui dreptunghi cu laturile de 25,70 x 9 = 231,30 mp- terenul exclusiv și partea în indiviziune făcea parte din de acces care avea o lungime de 77,80 mp între drum și terenul său, avea o lățime de 2 și o lungime de 108,28.
Instanța a apreciat că față de contractele de vânzare-cumpărare cu schițele anexe, nici una din expertize nu respectă aceste dimensiuni inițiale ci doar se încearcă respectarea suprafețelor, ceea ce a dus la nemulțumirea ambelor părți.
Instanța a luat drept reper expertiza topometrică a expertului, având în vedere că este mult mai detaliată cu dimensiuni apropiate celor inițiale.
În urma efectuării unor calcule laborioase a considerat că pentru soluționarea litigiului se impune modificarea limitelor de proprietate dintre părți, conform variantei 2 propusă în raportul de expertiză a lui, astfel încât părțile să dețină în proprietate suprafețe apropiate cu cele aflate în actul de proprietate al fiecăruia.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții, solicitând schimbarea în totalitate a ei și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare au arătat că instanța în mod greșit nu a avut în vedere expertiza făcută de expertul, care lămurea situația pe deplin, în sensul că reclamantul și rudele acestuia dețin mai mult teren decât în titlul de proprietate, în timp ce pârâții au un deficit de 10,84.
Instanța de fond nu a analizat și nu a verificat incidența în cauză a schimbării limitei de proprietate cu, practic luându-le terenul de sub construcții unor terți care nu sunt părți în proces.
Limitele dintre cele două proprietăți aflate în litigiu sunt evidențiate prin arbuști și salcâmi plantați de comun acord de către pârâți și mama reclamantului la momentul când aceasta le-a vândut terenul, cu circa 5 ani înainte de a-i vinde o parcelă și fiului său.
În apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize de către expert -.
Prin decizia civilă nr. 556/30.10.2007 Tribunalul Galația admis apelul declarat de pârâții și - împotriva sentinței civile 1159/7.02.2007 a Judecătoriei Galați.
A schimbat în tot sentința și în rejudecare a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate în cauză respectiv onorariul de apărător.
Recursul declarat de pârât este fondat.
Așa cum rezultă din încheierea din 16.10.2007 în dosarul nr- a Tribunalului Galați pârâții au solicitat admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii apelate și în rejudecare respingerea acțiunii cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de apărător conform chitanței anexate.
La fila 38 aceluiași dosar se află chitanța 1097/21.03.2007 eliberată de cabinetul individual de avocatură care atestă plata onorariului de apărător în sumă de 1500 lei.
În consecință în conformitate cu disp. art. 274 cod proc.civ. ca parte căzută în pretenții reclamantul trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantul pârât în cauză.
Pentru aceste considerente în conformitate cu disp. art. 312 alin. 3 cod proc.civ. se va admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile 556/30.10.2007 a Tribunalului Galați.
Se va modifica decizia civilă 556/30.10.2007 a Tribunalului Galați în sensul că va fi obligat intimatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de pârâtul domiciliat în cartier,-, jud. G, împotriva deciziei civile nr. 556 din 30.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în G-, în acțiunea civilă având ca obiect grănițuire.
Modifică în parte decizia civilă nr. 556/30.10.2007 în sensul că obligă pe intimatul către apelanții și - la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
Red.RJ/7.05.2008
Dact.IS/16.05.2008/2ex.
Fond.
Apel./
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Valentina Gabriela