Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 278/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 278/
Ședința publică din 17 Martie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în localitatea,-, jud. H, împotriva deciziei civile nr. 155 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului reclamant, avocat, lipsă fiind recurentul reclamant și intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul legal prevăzut de lege și este timbrat cu suma de 10, 0 lei și timbru judiciar de 0, 3 lei.
La solicitarea instanței reprezentantul recurentului depune la dosar copia fidelă a cărții funciare 3191, pentru a face dovada coproprietarilor și totodată depune dovada cheltuielilor de judecată și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat în probațiune instanța declară încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul pentru judecarea pe fond a recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței civile nr. 362/2008 pronunțată de Judecătoria Gheorgheni, cu cheltuieli de judecată, arătând că instanța de apel prin respingerea acțiunii reclamantului îi încalcă acestuia dreptul de a solicita stabilirea limitelor proprietății și reiterează pe scurt starea de fapt.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.418 din 30 mai 2006 Judecătoriei Gheorgheni, s-a respins acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul .
În motivare, instanța de fond a reținut că părțile sunt doar coproprietari asupra imobilelor în litigiu, ceea ce face de prisosință cercetarea fondului cauzei.
Prin decizia civilă nr. 186 din 19 octombrie 2006 Tribunalului Harghitas -a admis apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței sus indicate, s-a desființat hotărârea atacată și s- trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Gheorgheni.
S-a arătat că instanța de fond a omis să pună în discuția părților împrejurarea că părțile sunt coproprietari și să arate necesitatea chemării în judecată și a coproprietarilor.
Prin sentința civilă nr. 362 din 7 aprilie 2008 Judecătoriei Gheorghenis -a admis acțiunea reclamantului, împotriva pârâților, și și s-a stabilit linia de hotar între imobilul reclamantului și al pârâtului, între punctele ABDC, conform expertizei întocmită de expert ing., iar pârâtul a fost obligă să-i plătească reclamantului suma de 1232 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii s-a arătat că, având în vedere întinderea drepturilor și folosința exercitată de reclamant, linia de hotar între imobilul reclamantului și al pârâtului este între punctele ABDC, conform expertizei efectuate.
Prin decizia civilă nr. 155 din 27 noiembrie 2008 Tribunalului Harghita, s-a admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 362 din 7 aprilie 2008 Judecătoriei Gheorgheni, s-a schimbat în tot hotărârea atacată și pe cale de consecință s-a respins acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtului. Intimatul fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei, în favoarea apelantului.
În motivarea hotărârii se arată că, în mod greșit instanța de fond a ales varianta propusă de expert, fără să analizeze dacă gardul nou construit se află sau nu pe aliniamentul vechi, deși, cel puțin din două semne, stâlpul vechi și casa veche, constituiau dovezi că s-a respectat acest aliniament.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând admiterea recursului modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului numitului, cu cheltuieli de judecată.
Temeiurile cererii de recurs se subsumează motivelor prevăzute în art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și vizează aspectul lipsei de temei legal a deciziei atacate.
În motivarea cererii de recurs se arată că instanța de apel, respingând în fond acțiunea, încalcă dreptul de solicita stabilirea limitelor proprietății, drept prevăzut de art. 584-585 Cod civil, art. 1 și 7 și ale art. 1 din Protocolul Adițional la.
Instanța de apel nu a analizat în mod legal probele administrate, iar concluzia în privința expertizelor este eronată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că recursul declarat este fondat în sensul celor ce urmează:
Prin acțiunea înregistrată la 12 iulie 2005 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, arătând că acesta recent și-a montat gardul dar nu pe hotar ci în mijlocul grădinii sale (dos.957/2005 al Judecătoriei Gheorgheni ).
La termenul de judecată din 1 noiembrie 2005, reclamantul a arătat că își susține acțiunea așa cum a fost formulată și solicită proba cu expertiza tehnică topometrică pentru identificarea și măsurarea ambelor imobile și stabilirea hotarului între cele două imobile.
La dosar s-au depus extrasele de carte funciară privitoare la cele două imobile, respectiv nr.3191 (13-14 dosar -) și nr.579 (19 dosar 957/2005 al Judecătoriei Gheorgheni ).
Din extrasul de carte funciară nr.579, nr.top 31/2 și 32, teren clădit și curte în intravilan cu suprafața de 748 mp rezultă că este proprietar tabular în cotă de 1/3 parte.
Ulterior, la dosar, nu s-a depus o copie fidelă a acestei cărți funciare pentru a se identifica ceilalți coproprietari ai imobilului din litigiu.
În situația în care, precum în cauză, imobilul este proprietate comună pe cote părți atât a reclamantului cât și a altor coindivizari, acțiunea în grănițuire trebuie formulată de toți coproprietarii imobilului.
Altfel, partea interesată trebuie să introducă mai întâi o acțiune de ieșire din indiviziune și numai după aceea să formuleze acțiunea în grănițuire, dar sub condiția ca în lotul ce i s-a atribuit să fie cuprins și imobilul din litigiu.
În temeiul art.584 cod civil grănițuirea, ca operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate, în caz de conflict se realizează pe cale judecătorească nu numai atunci când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar, ci în situația în care există, dar sunt controversate.
Atâta timp cât controversa există, acțiunea nu poate fi respinsă, chiar dacă limitele dintre terenurile limitrofe se stabilesc pe linia actuală de hotar, în vederea curmării controversei existente.
Pe de altă parte, în dosarul nr.- Judecătoriei Gheorgheni ( 10-11) s-a depus și o precizare de acțiune cu privire la care pârâtul s- opus prin întâmpinarea formulată (17), fiind aplicabile prevederile art.132 Cod procedură civilă, aspect ce nu a fost soluționat de prima instanță. Prima instanță trebuia să stabilească în mod concret petitele acțiunii, ținând seama și de motivele invocate în acțiunea introductivă.
Față de cele ce preced, ținând seama și de prevederile art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, urmează să se admită recursul declarat, se vor casa hotărârile pronunțate și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul H, împotriva deciziei civile nr.155 din 27 noiembrie 2008 Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr.-.
Casează decizia civilă atacată și sentința civilă nr.362 din 7 aprilie 2008 Judecătoriei Gheorgheni, pronunțată în dosarul nr.- și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv Judecătoria Gheorgheni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER
Red.Sz.
Tehnored.: /2 ex.
08.04.2009
Jud.fond:
Jud.apel:
Sz.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat