Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 28

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurentul pârât și recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 368 din 02.07.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant personal, recurentul pârât personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursurilor civile de față.

Recurentul reclamant, a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

După închiderea dezbaterilor, s-a prezentat recurentul pârât, a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise.

Cu privire la recursul formulat de reclamantul, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin cererea înregistrată sub nr.883/2006 la Judecătoria Filiași, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să stabilească linia de hotar care desparte proprietățile celor două părți și să-l oblige pe pârât să contribuie în mod egal cu reclamantul la refacerea gardului despărțitor, iar în caz contrar, să fie autorizat reclamantul să efectueze lucrările, pârâtul urmând să suporte J din valoarea acestora, valoarea fiind stabilită prin expertiză, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că terenul său se învecinează în partea de sud cu cel al pârâtului, neexistând o linie de hotar între ele, deși există un gard despărțitor, care generează neînțelegeri cu privire la amplasarea corectă, pârâtul refuzând orice conciliere.

Prin sentința civilă nr.815 din 15 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr.883/2006, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul.

S-a stabilit linia de hotar între terenurile proprietate privată ale părților din satul, județul D, conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert.

A fost respinsă cererea reclamantului, de obligare a pârâtului la refacerea gardului.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 160 RON cheltuieli de judecată, către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul are în proprietate, conform titlului de proprietate nr.2480 - 1969/2002, suprafața de 1400. situată în 82, 9, dar prin raportul de expertiză judiciară s-a precizat întinderea suprafeței ca fiind de 1310. fiind necesară reamplasarea limitei despărțitoare pe latura de sud.

S-a reținut de asemenea, că pârâtul deține o suprafață în plus de 20.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, invocând netemeinicia acesteia, întrucât reclamantul a edificat gardul despărțitor pe limite despărțitoare stabilite aleatoriu și a solicitat ca intimatul reclamant să prezinte contractul de vânzare - cumpărare ce constituie titlul său de proprietate.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, invocând faptul că pârâtul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză judiciară realizat la instanța de fond și acesta deține în fapt o suprafață mai mare decât cea justificată prin titlul de proprietate.

A fost calificată calea de atac, ca fiind apelul, în raport de dispozițiile art.282 și 2821Cod pr. civilă.

Prin decizia civilă nr.368 din 02 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de apelantul pârât, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

A fost schimbată sentința civilă atacată, în sensul că s-a respins acțiunea în grănițuire și obligație de a face formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că nu s-a contestat existența gardului despărțitor între proprietățile părților, reclamantul nefăcând dovada modificării liniei de hotar în timp, sau a preluării vreunei suprafețe de teren de către pârât.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul și reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs formulate de pârât s-a susținut, în esență, că, în mod nejustificat s-a respins acțiunea în grănițuire, neavându-se în vedere probele administrate.

În motivele de recurs formulate de reclamantul s-a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de probele administrate, arătând că linia de hotar a fost modificată în timp de către reclamant în momentul în care acesta a amplasat o porțiune din gardul despărțitor, apreciind că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 584 Cod civil.

Recursurile se vor admite, pentru următoarele considerente:

În temeiul art. 584 Cod civil, grănițuirea ca operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate, în caz de conflict, se realizează pe cale judecătorească nu numai atunci când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar, dar și în situația în care există, dar sunt controversate.

În speță, acțiunea în grănițuire a fost promovată de reclamant, susținându-se că există îndoieli cu privire la amplasarea gardului despărțitor ce a suferit modificări, traseul hotarului nemaifiind cel existent anterior.

Expertiza tehnică administrată în dosarul de fond a propus stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, în funcție de titlurile de proprietate, reținând că reclamantul deține cu 90. mai puțin decât are în titlul său de proprietate, iar pârâtul deține fizic mai mult cu 20. decât are în titlul său de proprietate.

Instanța de fond a stabilit linia de hotar conform concluziilor raportului de expertiză tehnică, la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Sentința instanței de fond a fost schimbată prin decizia instanței de apel, prin care s-a respins acțiunea civilă în grănițuire, pentru motivul că nu s-au făcut dovezi în sensul modificării liniei de hotar în timp.

Cu toate că această instanță nu a administrat nici o altă probă în baza căreia ar fi putut ajunge la această concluzie, apelul având caracter devolutiv, acțiunea în grănițuire a fost respinsă, fără a se fi avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică sau susținerile părților, în raport de care este contestat amplasamentul gardului despărțitor.

Omisiunea instanței de apel dea analiza dacă sentința de fond este sau nu legală și temeinică în raport de probele administrate de această instanță, respectiv, omisiunea de a verifica dacă este corect stabilit amplasamentul liniei de hotar menționat în dispozitivul hotărârii, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, în sensul art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă.

Cu toate că tribunalul soluționează cauza în apel, în considerentele deciziei s-au menționat eronat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă și art. 312 Cod pr. civilă, ce reglementează calea de atac a recursului.

Față de cele expuse, în baza art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă se vor admite recursurile declarate de reclamant și pârât, se va casa decizia civilă atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurentul pârât și recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 368 din 02.07.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Casează decizia civilă atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./4 ex.

24.01.2008

Jd..

Jd.fd.

Președinte:Alexandrina Marica
Judecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Craiova