Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 284
Ședința publică din data de 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Constanța
- C
Grefier - escu
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat. cod poștal -, județul D, împotriva deciziei civile nr.511 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în comuna, sat. cod poștal -, județul D, domiciliată în comuna, sat. cod poștal -, județul D și, domiciliat în comuna, sat. cod poștal -, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă asistată de avocat din cadrul Baroului D, intimatul pârât asistat de avocați șiE. G din cadrul Baroului D, intimații reclamanți și personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este netimbrat, recurenta a depus la dosar două exemplare dactilografiate de pe motivele de recurs, iar intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, depune la dosar taxa judiciară de timbru 20,00 lei, potrivit chitanței nr.-/03.03.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,50, ce s-au anulat la dosar.
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta reclamantă, susține oral motivele de recurs, arătând că în realitate, numita nu are calitate procesuală activă, nefiind titulara vreunui drept asupra terenului în litigiu, deoarece prin sentința civilă nr.12/08.01.2007 pronunțată de Judecătoria Pucioasa, acesta i-a fost atribuit în totalitate recurentei.
De asemenea, arată că instanța de apel a nesocotit caracterul devolutiv al acestei căi de atac, respingând nejustificat cererea de completare a probelor, care viza o necesară completare raportului de expertiză, precum și completarea probei testimoniale în vederea nuanțării elementelor ce țin de prescripția achizitivă, așa cum a fost invocată de pârâtul-intimat.
Un alt motiv de recurs este că motivarea soluției instanței de apel este contradictorie, dat fiind faptul că pe de o parte se reține că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, iar pe de altă parte s-a reținut că nu i s-a impus expertului ca obiectiv stabilirea persoanei care a făcut acapararea diferenței de teren.
Astfel, raportat la cele menționate, arată că instanța abdicat de la principiul necesității aflării adevărului.
Totodată, arată că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, având în vedere că este inexact faptul că s-a solicitat revendicarea unei suprafețe de 869,56 mp doar prin notele scrise depuse la dosar de avocatul părții deoarece, în realitate acțiunea a fost precizată anterior, în mod explicit și timbrată ca atare, sub acest aspect, instanța a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății.
Un ultim motiv de recurs este acela că instanța nu a procedat la o necesară și atentă comparație a titlurilor de proprietate, ceea ce ar fi relevat mai buna caracterizare a actului invocat de recurentă, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare din 1946, care este cu mult anterior sentinței civile din 1968.
Solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriilor.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de reclamantă, arată că este nefondat, deoarece a figurat ca reclamantă inițială în grănițuire.
De asemenea, consideră că în mod legal instanța de apel a respins suplimentarea probelor solicitate de către apelantă, deoarece la instanța de fond a fost admisă proba testimonială și nu s-a solicitat suplimentarea acestei probe.
Totodată, arată că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, acest teren făcând obiectul partajului judiciar ce a făcut obiectul dosarului civil 1725/1968, iar parte în dosar a fost și autorul reclamanților, terenul atribuit acestuia, fiind inclus la masa de partaj.
De asemenea, consideră că există autoritate de lucru judecat, deoarece prin procesul verbal din 04.10.1968 intimatul și mama sa au fost declarați puși în posesie cu bunurile atribuite în lotul nr.1 din sentința civilă pronunțată în dosarul sus menționat, iar din anul 1968 și până în prezent intimatul a stăpânit permanent terenul, alături de mama sa, până la decesul acesteia, precum și în prezent.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat G, având cuvântul pentru intimatul, solicită respingerea recursului ca nefundat, având în vedere că localitatea nu a fost cooperativizată, modul de dobândire a proprietății a fost moștenirea legală și mai mult în cauză există autoritate de lucru judecat, deoarece intimatul și mama sa au fost puși în posesie cu lotul nr.1 din sentința civilă pronunțată în 1968.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta reclamantă, arată că nu există autoritatea de lucru judecat, având în vedere că nu este vorba despre aceeași moștenire și aceleași părți.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.768/25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr.1056/2006, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului, s-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților, conform variantei Iar aportului de expertiză întocmit de expert și au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul nu are calitate procesuală activă deoarece este ginere al defunctului Sp. și nu de moștenitor legal al acestuia.
Cu privire la cererea de grănițuire a proprietăților celor două părți, aceasta a fost admisă în parte, stabilindu-se linia de hotar potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară și a declarațiilor martorilor care au precizat că delimitarea proprietăților s-a făcut prin gard, nemodificat din anul 1968.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel și, iar prin decizia nr. 118 pronunțată la 19 martie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa respins atât excepția nulității hotărârii instanței de fond, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 7.pr.civilă, invocată din oficiu, cât și apelurile formulate de pârâți.
Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, care fost admis prin decizia nr.777/15.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, fiind casată decizia pronunțată de tribunal și trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe, pentru a pune în discuție motivele de apel deoarece s-a analizat doar excepția nulității sentinței.
Prin decizia civilă nr.511/17.12.2008 Tribunalului Dâmbovița, cu ocazia rejudecării apelului, a luat act de renunțarea la judecata apelului de către apelantul, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta, împotriva sentinței civile nr.768/25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Pucioasa, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, păstrând hotărârea atacată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la apelul declarat de reclamanta, prin care arată că în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 869,56 mp și, implicit, stabilirea unei linii de hotar eronate, s-a reținut că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra unui teren de o J de în punctul "Căminul casei" situat pe raza comunei, județul D, prin sentința civilă nr.12/8.01.2007, definitivă și irevocabilă.
S-a mai arătat că, așa cum a reținut și instanța de fond, toți martorii audiați în cauză la propunerea reclamanților și a pârâtului, au confirmat existența unui gard despărțitor între cele două proprietăți de mai bine de 20 ani, iar potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză s-a constatat că linia de hotar respectă dispozițiile sentinței civile nr.1725/28.06.1968 prin care pârâtului i s-a atribuit lotul în suprafață de 2411,93 mp, teren pe care l-a stăpânit până în prezent, fără a acapara din proprietatea reclamanților.
Referitor la revendicarea suprafeței de teren de 869,56 mp de către reclamanți, formulată prin concluziile scrise la data de 25.09.2007 și care a avut la bază o variantă a raportului de expertiză, instanța a reținut că raportul întocmit nu a avut ca obiectiv identificarea persoanei care a ocupat o parte din terenul reclamanților, ci doar stabilirea liniei de hotar, care s-a constatat că este aceeași din anul 1968 și care a avut la bază dispozițiile unei hotărâri judecătorești, existând posibilitatea ca o altă persoană să ocupe terenul reclamanților și nu pârâtul din cauza de față.
Ca atare, simpla afirmație a expertului care nu a fost împuternicit în acest sens și care nu a măsurat și celelalte terenuri învecinate, nu poate face dovada ocupării terenului reclamanților de către pârât, cât timp această afirmație nu se coroborează cu alte probe.
Împotriva deciziei Tribunalului Dâmbovițaa declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că, în realitate, numita nu are calitate procesuală activă, nefiind titulara vreunui drept asupra terenului în litigiu, deoarece prin sentința civilă nr.12/08.01.2007 acesta i-a fost atribuit în totalitate recurentei.
De asemenea, arată recurenta că instanța de apel a nesocotit caracterul devolutiv al acestei căi de atac, respingând nejustificat cererea de completare a probelor, care viza o necesară completare raportului de expertiză, precum și completarea probei testimoniale în vederea nuanțării elementelor ce țin de prescripția achizitivă, așa cum a fost invocată de pârâtul-intimat.
Un alt motiv de recurs este că motivarea soluției instanței de apel este contradictorie, dat fiind faptul că pe de o parte se reține că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, iar pe de altă parte s-a reținut că nu i s-a impus expertului ca obiectiv stabilirea persoanei care a făcut acapararea diferenței de teren.
Astfel, raportat la cele menționate, recurenta arată că instanța abdicat de la principiul necesității aflării adevărului.
Totodată, recurenta arată că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, având în vedere că este inexact faptul că s-a solicitat revendicarea unei suprafețe de 869,56 mp doar prin notele scrise depuse la dosar de avocatul părții deoarece, în realitate, acțiunea a fost precizată anterior, în mod explicit și timbrată ca atare, sub acest aspect, instanța a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății.
Un ultim motiv de recurs este acela că instanța nu a procedat la o necesară și atentă comparație a titlurilor de proprietate, ceea ce ar fi relevat mai buna caracterizare a actului invocat de recurentă, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare din 1946, care este cu mult anterior sentinței civile din 1968.
Pentru motivele arătate, recurenta solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriilor.
La data de 19 martie 2009, intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel, ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei, instanța constată că aceasta figurează în calitate de reclamantă în acțiunea introductivă depusă la udecătoria Pucioasa la data de 19.06.2006, ca proprietară a terenului în suprafață de 2500 mp, situat în punctul "Acasă", com., sat.
Este de observat că această parte împreună cu moștenitorii def., precum și cu pârâții, -, și, au partajat averea succesorală rămasă de pe urma def., constatându-se, prin sentința nr. 12/8.01.2007 a Judecătoriei Pucioasa, că masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct se compune din teren în suprafață de o J de, situat în, pct. "Căminul Casei", teren ce a fost atribuit reclamantei.
Din certificatul de moștenitor nr. 675/30.01.1968, rezultă că suprafața de 400 mp teren, situat la punctul sus-arătat, precum și construcția edificată pe acesta, au făcut deja obiectul procedurii notariale referitoare la dezbaterea moștenirii def. Sp., moștenitorii acestuia fiind, și -.
Ca atare, deși recurenta încearcă a susține că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză, raportat la certificatul de moștenitor mai sus menționat, la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care atestă existența unei construcții pe terenul reclamanților, instanța de recurs constată că reclamanta are calitate procesuală activă în prezenta cauză, având în vedere că bunurile menționate în certificatul de moștenitor sus-arătat nu au făcut obiectul partajului succesoral finalizat prin sentința nr.12/2007 invocată de recurentă.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la respingerea nejustificată a cererii de suplimentare a probatoriilor, în sensul completării raportului de expertiză sub aspectul stabilirii formale a autorului uzurpării pentru suprafața revendicată, trebuie arătat că raportul de expertiză întocmit în cauză a răspuns în totalitate obiectivelor stabilite de instanța de judecată și chiar dacă a constatat că în varianta a doua prin care a propus o modalitate de grănițuire a proprietăților părților, reclamantele ar fi lipsite de suprafața de 869,56 mp, nu este neapărat necesar ca această suprafața să fie uzurpată de către pârâți, caz în care, nu se putea dispune măsurarea unor proprietăți limitrofe ce aparțineau unor proprietari ce nu figurau ca părți în prezenta cauză.
De asemenea, solicitarea probei testimoniale în vederea nuanțării elementelor ce țin de prescripția achizitivă, nu apare ca fiind o probă pertinentă și utilă cauzei, câtă vreme interesul de a fi administrată o asemenea probă aparținea pârâtului-intimat, și nu recurentei.
C de-al treilea motiv de recurs, referitor la contradicțiile existente în motivarea soluției, apare, de asemenea, nefondat, astfel cum s-a arătat anterior, întrucât chiar dacă s-ar constata că recurenta-reclamantă deține în proprietate exclusivă suprafața de o JE. teren situat în punctul "Căminul Casei", nu este necesar ca această suprafață să fie acaparată de către pârât, câtă vreme dreptul lui de proprietate este reprezentat de sentința civilă nr. 1725/28-.06.1968 prin care i s-a atribuit lotul nr. 1, în suprafață de 2.410 mp și deține aceeași suprafață de teren, respectiv 2411,93 mp, diferența infimă, de 1,93 mp, fiind reprezentată de marja de eroare legal acceptată, rezultată din metodele de măsurătoare aplicate.
Se poate observa astfel, raportat la cele arătate mai sus, că instanța a administrat toate probatoriile necesare, pertinente și utile cauzei, speța dedusă judecății fiind lămurită de către instanța de fond, astfel încât, nu se poate constata încălcarea dispozițiilor art. 129 pct. 5.pr.civilă.
În ceea ce privește cel de-al cincilea motiv de recurs, referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, dat fiind faptul că s-a apreciat că nu s-a solicitat și revendicarea unei suprafețe de 869,56 mp, trebuie observat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au analizat și s-au pronunțat ca atare asupra acestui capăt de cerere.
Astfel, instanța de fond a admis doar în parte cererea formulată de reclamanți, respectiv numai în ceea ce privește grănițuirea proprietăților, respingând capătul de cerere privind revendicarea, ca fiind neîntemeiat.
De asemenea, instanța de apel a arătat că, în ceea ce privește revendicarea suprafeței de teren sus-arătată, s-a constatat, potrivit raportului de expertiză și probelor administrate, că linia de hotar dintre proprietăți este aceeași din anul 1968 și a avut la bază dispozițiile unei hotărâri judecătorești, existând posibilitatea ca o altă persoană să ocupe terenul reclamanților, și nu pârâtul din prezenta cauză.
De altfel, nu se confirmă nici susținerile recurentei-reclamante, în sensul că sentința civilă nr. 1725/1968 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosar nr. 1088/1968, nu îi este opozabilă și că procesul-verbal de punere în posesie este vădit eronat, câtă vreme în sentința civilă sus-arătată a figurat ca parte chiar autorul reclamanților, iar procesul-verbal este semnat inclusiv de reclamanta.
Totodată, analizând conținutul procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc al Judecătoriei Târgoviște în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 1725/1968, se poate observa că au fost de față atât, cât și copiii săi, toți moștenitori ai def., printre care se afla chiar recurenta din prezenta cauză, respectiv, actualmente.
Având în vedere cele mai sus menționate, se constată că nici ultimul motiv de recurs nu este fondat, câtă vreme rezultă, chiar din comparația titlurilor de proprietate invocate, că pârâtul a opus reclamantelor o sentință civilă definitivă și irevocabilă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, sentință opozabilă autorului părților și, implicit, reclamantelor din prezenta cauză, moștenitoare legale ale acestuia, sentință ce a fost pusă în executare în prezența și cu participarea chiar a recurentei-reclamante, care nu a înțeles să conteste, în nici un mod, proprietatea pârâtului și amplasarea terenului acestuia, până în prezent.
În aceste condiții, în mod corect instanțele anterioare au acordat prioritate titlului invocat de către pârât, respectiv o sentință ce se bucură de autoritate de lucru judecat, opozabilă reclamantelor, având în vedere și faptul că, în varianta I (unu) aleasă de către instanța de fond, s-a procedat la păstrarea liniei de hotar, astfel cum aceasta a figurat între părți de mai mult de 30 de ani.
Față de considerentele mai sus arătate, observând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 304.pr.civilă, pentru ca în calea de atac a recursului să se poată dispune modificarea sau casarea hotărârilor anterioare, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 pr.civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274.pr.civilă, instanța va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, conform chitanțelor nr. 36/2009 și nr. 8/2009, atașate la dosarul cauzei (filele 23,25).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat, cod poștal -, județul D împotriva deciziei civile nr.511 pronunțată la 17 decembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în comuna, sat, cod poștal -, județul D, domiciliată în comuna, sat, cod poștal -, județul D și, domiciliat în comuna, sat, cod poștal -, județul
Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Constanța
- - - - - C
fiind în concediu de odihnă
se semnează de
Președintele instanței,
Grefier,
escu
Red.
Tehnored.PJ
2ex/23.04.2009
1056/2006 Judecătoria Pucioasa
a- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Constanța
