Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 360/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 360
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 09 martie 2009 privind judecarea recursului declarat de pârâții moștenitori, și împotriva deciziei civile nr. 463 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 09 martie 2009 au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civile de față;
La data de 16 mai 2000, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul pentru a se dispune stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților și obligarea pârâtului să-i respecte dreptul de proprietate și posesia asupra terenului în suprafață de 250., precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, motivează că este proprietara asupra terenului de 10.000. prin care reconstituirea dreptului de proprietate potrivit titlului eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar cu nr.505 -48050/21 septembrie 1993.
Reclamanta susține că între terenul său din tarlaua 69, parcela 4 ( curți construcții ) și cel al pârâtului nu există linie de hotar și nici gard despărțitor, că pârâtul a acaparat aproximativ 250. că întreaga construcție a pârâtului se află în proprietatea acesteia așa încât solicită ca suprafața ocupată de imobil și care va fi determinată prin raportul de expertiză ce se va efectua în cauză, să-i fie atribuită prin compensare cu teren liber din spatele casei pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 9936 din 13 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 13354/2000, a fost admisă acțiunea, s-a dispus grănițuirea proprietăților conform variantei I din raportul de expertiză realizat de expertul. S-a reținut în dispozitivul sentinței că pârâtul deține din terenul proprietatea reclamantei suprafața de 425.
fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000.000 lei, către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul .
Prin decizia civilă nr. 288/26 februarie 2004 Curtea de APEL CRAIOVA respins apelul ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 4795 din 3 mai 2005 ICCJa admis recursul formulat de i și continuat de moștenitorii acestuia, și, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Pentru se pronunța astfel,ICCJ a reținut că sentința primei instanțe nu poartă menținea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică, astfel că s-a încălcat principiul publicității, ceea ce atrage anularea hotărârii.
Referitor la excepția de nesemnare a cererii de chemare în judecată,ridicată de pârâți în recurs, instanța a reținut că pe fila 1 a dosarului nr.13354/2000 al Judecătoriei Craiova nu se află semnătura reclamantei, consemnând că excepția va fi admisă.
Cu toate acestea, instanța supremă dispus ca în rejudecare, în baza analizei probelor, instanța să stabilească starea de fapt și să soluționeze pricina.
În rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 866/24 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.912/CIV/2006, a fost admis apelul, a fost anulată sentința civilă și reținut procesul spre rejudecare,fixându-se termen la data de 28 iunie 2006.
Instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art.297, alin.2, teza a-II-a pr.civ. în considerarea dezlegărilor date prin decizia de casare, reținând că sentința primei instanțe este lovită de nulitate, întrucât minuta nu poartă mențiunea pronunțării în ședința publică. În ceea ce privește excepția nesemnării cererii de chemare în judecată, s-a reținut că aceasta are caracter dilatoriu și că nu s- urmat procedura în două etape prevăzute de art.133, alin.2 pr.civ.
Recursul declarat de pârâții, și împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr.3360/12.12.2006 a Curții de APEL CRAIOVA.
În motivarea acestei decizii s-a arătat că susținerea recurenților că lipsa de semnătură putea fi acoperită numai în primul ciclu procesual nu are suport, deoarece lipsa semnăturii poate fi oricând suplinită. S-a arătat că reclamanta și-a însușit cererea de chemare în judecată prin promovarea căilor de atac și s-a concluzionat că în mod corect s-a făcut aplicarea dispoz. art. 297 alin. 2 de către tribunal.
La termenul din 1 oct. 2008, reclamanta a semnat prin mandatara sa cererea de chemare în judecată, fiind îndeplinită astfel procedura prevăzută de art.133, alin.2 pr.civ.
Prin decizia civilă 463 din 1 oct. 2008 Tribunalului Doljs -a admis acțiunea, s-a dispus grănițuirea proprietăților conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de expert, astfel: prin construirea unui gard la distanța de 0,80. est față de zidul de est al casei pârâtului, începând din punctul G până la punctul H, materializat pe plan în așa fel ca lungimea gardului să depășească cu 0,80. colțul de nord-est al casei pârâtului, punctul H unindu-se cu punctul I situat la distanța de 2 nord față de colțul de nord-vest al casei pârâtului; punctul I se va uni cu locul de unde cade picătura streșinii din colțul de nord-est al casei (anexe) pârâtului, punctul 37 pe plan, iar în continuare se va menține hotarul actual, ce trece prin punctele 38-71-51; hotarul rectificat, începând cu punctul G va trece prin punctele II-I-37și este însemnat pe schiță prin linie de culoare albastră.
Pârâții au fost obligați către reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991, fiindu-i emis titlul de proprietate nr.505-48050/21.09.1993 pentru suprafața de 1 ha teren extravilan.
Din raportul de expertiză efectuat la prima instanță de expert, rezultă că gospodăriile părților se învecinează, însă nu sunt delimitate cu certitudine și nu se încadrează în suprafețele menționate în actele de proprietate.
Terenul reclamantei, conform schiței de parcelare, cu suprafața de 2500 mp. este situat în, p4, iar terenul pârâtului este în suprafață de 6797 mp. înscris în, p5, 6 și 689, conform titlului de proprietate nr.1490-46011/28.09.1995.
Pârâții dețin în intravilan suprafața de 748 mp. din care pe suprafața de 515 mp. se găsesc casa și anexele gospodărești, suprapunându-se însă peste parcela 4, proprietatea reclamantei, astfel încât pârâții posedă o suprafață totală de 7312 mp.
Expertul a mai constatat că pârâții au acces din curte la stradă prin terenul arabil proprietatea reclamantei, paralel cu gardul actual, materializat pe schița anexă la raport, pe de teren lată de 3. și lungă de 35, ocupând o suprafață de 105 mp. de la reclamantă.
Instanța a apreciat că varianta întâi propusă de expert realizează o delimitare judicioasă a proprietăților, asigurând tuturor părților ieșirea la calea publică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, criticând faptul că tribunalul nu a administrat noi probe, deși prin casarea hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual aceste probe nu mai au valoare. Recurenții au susținut că este nelegală măsura luată de instanța de apel în conformitate cu dispoz art. 133 alin. 2 c c și nu trebuia să permită mandatarei reclamantei să semneze cererea de chemare în judecată.
S-a susținut că pârâții au fost lipsiți de apărare și de posibilitatea formulării de cereri de probatorii, întrucât la 24 sept. 2008 nu au fost prezente iar procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, că nu s-au avut în vedere criticile formulate de apelanți în primul ciclu procesual și nu s-a întocmit o nouă expertiză. S-a susținut că nu a fost analizată excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâți prin întâmpinare, potrivit căreia nu se putea face grănițuirea cât timp reclamanții revendică o parte din teren. Recurenții au arătat că nu a fost stabilit nici temeiul de drept al acțiunii, că nu a fost analizată excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă 2318/1990.
O altă critică a vizat faptul că, deși în încheierile de la prima instanță, este consemnată prezența pârâtului la ședințele de judecată, nu este consemnată atitudinea sa procesuală, ceea ce constituie o greșeală de judecată.
S-a susținut că decizia cuprinde inexactități și erori cu privire la poziția procesuală a pârâților, despre care s-a afirmat că au fost de rea credință, ceea ce dovedește că instanța nu a luat în considerare toate criticile formulate.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 315 dezlegările date de instanțele de recurs unor probleme de drept sunt obligatorii pentru instanțele de trimitere, iar în virtutea autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești, nu se mai poate pune în discuție ceea ce instanța de recurs a statuat. În atare condiții, criticile recurenților privind aplicabilitatea dispoz. art. 133 sunt nefondate. În considerentele deciziei 4795 din 3 mai 2005, ICCJa arătat că este nesemnată cererea de chemare în judecată, motiv pentru care excepția urmează a fi admisă, însă nu s-a dat curs acestei excepții și nu s-a anulat cererea. Dimpotrivă, instanța supremă a continuat analizând altă excepție și a concluzionat că se impune ca instanța de apel să analizeze probele și să soluționeze pricina pe fond.
După casarea cu trimitere, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 2, constatând că există un motiv de nulitate a sentinței de fond legat de aplicarea dispoz. art. 133 Această decizie a fost cenzurată în recurs prin decizia nr.3360/12.12.2006 a Curții de APEL CRAIOVA, care a stabilit cu putere de lucru judecat că lipsa de semnătură putea fi acoperită nu numai în primul ciclu procesual, ci oricând, că reclamanta și-a însușit cererea de chemare în judecată prin promovarea căilor de atac și că în mod corect s-a făcut aplicarea dispoz. art. 297 alin. 2 de către tribunal.
Semnarea acțiunii de către mandatara reclamantei a fost consecința celor stabilite în recurs, prin urmare nu se mai poate critica încă o dată faptul că acțiunea nu a fost semnată în primul ciclu procesual, această problemă de drept fiind pe deplin rezolvată.
Critica privind imposibilitatea de apărare a pârâților sau de formulare a cererilor, precum și cea privind eventuala nelegalitate a citării sunt formulate cu rea credință, deoarece pârâții au avut avocat angajat încă de la data de 17.04.2006, prin prezența avocatului la termenul de judecată din 19.04.2006 pârâții au primit termen în cunoștință potrivit art. 153 alin 1 și la numeroasele termene de judecată la tribunal a existat posibilitatea formulării oricăror cereri de probatorii considerate de parte pertinente și concludente. Singura modalitate în care pârâții au înțeles să se apere a fost formularea mai multor cereri de amânare, iar faptul că la data de 24 sept. 2008, când s-a soluționat cauza, avocatul pârâților nu era prezent nu afectează legalitatea deciziei deoarece potrivit art. 156 instanța putea să acorde un singur termen de judecată. În condițiile în care pârâții au uzat de aceste dispoziții de mai multe ori, nu pot critica în recurs faptul că au fost lipsiți de apărare.
Cu aceeași motivare se va respinge și critica privind neadministrarea unor noi probe, reținându-se că, deși prin motivele de apel formulate la data de 18 dec. 2003 s- solicitat efectuarea unei cercetări locale, proba nu a fost reiterată de pârâți după anularea sentinței cu reținere iar necesitatea suplimentării probatoriilor nu rezulta din actele cauzei.
Prin decizia recurată a fost analizată acțiunea pe fond, după ce sentința primei instanțe a fost anulată, așadar, toate mențiunile făcute în încheierile judecătoriei cu privire la prezența părților sau susținerile lor nu mai au relevanță, cât timp cercetarea fondului cauzei de către tribunal, după aplicarea dispoz. art. 297 alin 2 dădea posibilitatea părților să uzeze de toate mijloacele procesuale pentru apărarea drepturilor lor. În același timp, instanța care a anulat sentința putea să păstreze probele administrate, ca fiind câștigate cauzei, în condițiile în care prin decizia civilă 866 din 24 mai 2006 nu s-a anulat procedura urmată.
Reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune în grănițuirea proprietăților învecinate, temeiul de drept stabilit și prin decizia tribunalului fiind dispoz. art. 584 iar o astfel de acțiune poate fi promovată și în ipoteza în care părțile au îndoieli cu privire la întinderea terenurilor lor. Mai mult, în speță, deși reclamanta a solicitat ca pârâții să-i respecte proprietatea asupra unei suprafețe de 250. instanța nu s-a pronunțat explicit asupra unei acțiuni în revendicare, ceea ce duce la concluzia că pârâților nu li s- creat o situație nefavorabilă. Prin soluționarea acțiunii în grănițuire instanța avea posibilitatea, pe care a și valorificat-o, de a stabili linia de hotar în raport de suprafețele reale de teren pe care le dețin părțile. În aceste condiții, excepția inadmisibilității acțiunii nu este fondată. Deși tribunalul nu a arătat expres modul cum a soluționat o astfel de excepție, faptul că a făcut aplicarea dispozițiilor art. 584 civ. și a soluționat fondul cauzei duce la concluzia că excepția a fost respinsă.
Imposibilitatea părților de a stabili linia de hoitar înainte de ieșirea din indiviziune, reținută prin decizia 2318/1990 a Tribunalului Județean nu mai subzistă, deoarece situația titlurilor de proprietate avute în vedere la data respectivă s-a modificat, părțile au primit titluri în temeiul legii 18/1991, care cuprind pentru fiecare suprafețe distincte de teren.
Pârâții nu au ridicat prin întâmpinarea depusă la 9.12 2002 sau prin criticile din apel excepția autorității de lucru judecat, și nici nu era firesc să ridice o astfel de excepție, cât timp obiectul și cauza litigiului soluționat prin decizia 2318/1990 erau diferite de obiectul și cauza litigiului de față iar situația juridică a imobilelor părților s-a schimbat din anul 1990 până în prezent.
Aspectele reținute de instanța de fond în raport de probele cu acte și expertiza tehnică, privind măsurătorile suprafețelor de teren și amplasarea construcțiilor sunt chestiuni de fapt, care țin de temeinicia hotărârii și nu pot fi analizate în recurs. Dealtfel recurenții nici nu au criticat aspectele de fond ale litigiului și modul în care linia de hotar a fost stabilită de instanță.
Potrivit art. 312 se va respinge recursul ca nefondat, nefiind incidente motive de recurs în sensul art. 304
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții moștenitori, și împotriva deciziei civile nr. 463 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta. Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. GI
2ex/17.03.2009
jud. fond -,
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț, Gabriela Ionescu
