Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 433/
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții reclamanți, domiciliat în C,-,. 1, domiciliat în C,-,. 1, domiciliată în C,-,.2, domiciliată în C,-,. 2, domiciliată în C,-,. 4, domiciliat în C,-,. 5, domiciliată în C,-,. 6, domiciliată în C,-,.6, domiciliat în C,-,. 7, domiciliată în C,-,. 7, domiciliat în C,-,. 8, domiciliată în C,-,. 8, domiciliat în C,-,. 9, domiciliată în C,-,. 9, domiciliată în C,-,. 10, domiciliată în C,-,. 1, împotriva deciziei civile nr. 267 din 17 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiși, ambii cu domiciliul în C,-, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă recurenții reclamanți și, personal și asistați de
d-nii avocați și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2473-65275 din 15 iunie 2009, depuse la dosar, pentru recurenții reclamanți, -,
și răspund d-nii avocați și, în baza aceleași împuterniciri avocațiale și intimații pârâți și, personal și asistați de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 95218 din 07 octombrie 2009, depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr. - din 11 iunie 2009, depuse la dosar (fila 11).
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Domnul avocat, potrivit dispozițiilor instanței consemnate în încheierea de ședință din data de 7 octombrie 2009, depune copia contractului de asistență juridică încheiat cu părțile pe care le prezintă în proces. Învederează că prin încheierea de ședință din aceeași dată în mod greșit s-a consemnat obligația recurenților de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, având în vedere că aceasta a fost deja depusă la dosar. Totodată, depune un timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
Instanța, verificând actele dosarului, constată că la fila nr. 11 din dosar se află depusă taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, datorată în recurs, motiv pentru care dispune rectificarea încheierii de ședință din data de 7 octombrie 2009 în referire la obligația recurenților de a achita o taxă judiciară de timbru de 10 lei.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, având luând act de declarațiile părților în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Doamna avocat, având cuvântul pentru recurenții reclamanți, învederează că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada faptului că recurenții sunt proprietarii imobilului situat în C,-, compus în suprafață de teren de 364. și construcție. Suprafața de 364. dobândită de către recurenți prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9374/1967, făcea parte din lotul de 847. care a aparținut autorilor, diferența de 483. plus construcția existentă fiind vândute în anul 1973 familiei, astfel că cele două proprietăți sunt învecinate pe latura de vest. Acțiunea formulată de reclamanți reprezintă o acțiune în grănițuire, respectiv de stabilire a liniei de hotar ce desparte proprietățile părților, conform actelor deținute, învederând că în ce privește cererea de revendicare a suprafeței de teren, reclamanții au renunțat la aceasta. În ce privește hotarul dintre cele două proprietăți, învederează că acesta nu mai reprezintă o linie dreaptă cum a fost inițial, gardul de sârmă fiind mutat treptat de către intimații pârâți pe suprafața de teren deținută de către recurenți, astfel că suprafața de teren ce aparține recurenților nu mai corespunde cu cea din actul de proprietate. Această situație de fapt rezultă din probele administrate în cauză, precum și din raportul de
expertiză. În apel a fost contestată expertiza de către intimații pârâți, astfel că s-a procedat la efectuarea unei noi expertize cu mijloace moderne, care, însă, nu corespunde cu realitatea și cu actele din dosar. Solicită admiterea recursului și, în principal, menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel.
Domnul avocat, având cuvântul pentru recurenții reclamanți, învederează că hotarul dintre cele două proprietăți nu mai este cel inițial, acest aspect rezultând din probele administrate la instanța de fond, precum și din înscrisurile noi depuse în fața instanței de recurs. Expertiza efectuată la instanța de fond atestă faptul că intimații pârâți dețin suprafața de 492. iar recurenții suprafața de 341. față de 264. menționați în acte. Aceste măsurători, care au fost apreciate de către intimați ca fiind rudimentare, efectuate cu ruleta, coincid cu cele efectuate de către expertul cadastrist în anul 2005, cu aparatul teodolit, care evidențiau o suprafață de teren de 24. mai mică decât cea din actele de proprietate.
Întrebat fiind de către instanță, în sensul dacă între părți a intervenit o înțelegere cu privire la stabilirea liniei de hotar și trasarea gardului, domnul avocat învederează că pârâții sunt subdobânditori subsecvenți recurenților, hotarul dintre cele două proprietății fiind indubitabil reprezentat inițial de o linie dreaptă. Pe parcurs, de-a lungul timpului, acesta a căpătat o formă neregulată, prin care recurenții reclamanți au pierdut o suprafață de 24. teren față de cea inițială, prevăzută în actul de proprietate.
Solicită ca la pronunțarea hotărârii instanța să analizeze și să facă o balanță între concluziile celor două expertize, respectiv cea efectuată în apel și cea efectuată la instanța de fond, care se sprijină pe expertiza cadastrală din anul 2005, ce a servit la întabularea dreptului de proprietate, precum și să aibă în vedere actele depuse la dosar în fața instanței de fond, în apel și în recurs, care fac parte din autorat.
În raport de tot materialul probator administrat în cauză, în principal, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca fiind legală și temeinică. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel în vederea efectuării unei noi expertize, pentru a fi dezlegate toate problemele sub aspectul grănițuirii, la efectuarea expertizei urmând a fi avute în vedere de către expert și toate înscrisurile depuse în fața instanței de recurs.
Apărătorul intimaților pârâți, având cuvântul, în ce privește hotarul dintre cele două proprietăți prin trasarea unui gard, învederează că nu a fost pronunțată nicio hotărâre judecătorească în acest sens, a existat însă o înțelegere verbală între părți, dar care nu a fost materializată în scris.
Referitor la motivele de recurs, apreciază nu se invocă niciunul din motivele de nulitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, care ar putea atrage modificarea sau casarea hotărârii din apel. Motivele invocate în recurs au fost susținute în apărare în fața instanței de apel, au fost analizate de către aceasta și au contribuit la formarea convingerii instanței de apel în raport de susținerile
apelanților pârâți, soluția pronunțată fiind legală și temeinică. Pentru a pronunța o hotărâre legală, instanța trebuie să se limiteze la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Cu privire la linia de hotar, învederează că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada faptului că gardul pretins a fi mutat a rămas în aceeași poziție. De asemenea, arată că există o singură breșă, respectiv un unghi, care intră pe proprietatea intimaților, gardul fiind mutat în urma solicitării de a se avea acces la unicele scări ale blocului.
Faptul că recurenților le-ar lipsi o suprafață de teren, învederează că acest aspect a fost lămurit prin înscrisul depus la termenul anterior din care rezultă că latura de Nord nu mai este peretele blocului ci un gard ce se află la 80 cm depărtare de peretele blocului. Dintr-un singur calcul matematic rezultă că o suprafață de 16. se află în lotul din proprietății recurenților și nu în proprietatea pârâților, astfel cum s-a susținut de către recurenți. Solicită ca la pronunțarea hotărârii instanța să aibă în vedere expertiza efectuată în cauză, precum și schițele cadastrale în baza cărora a fost întabulat dreptul de proprietate al intimaților, înscrisuri care atestă împrejurarea că suprafața pe care o dețin intimații este mai mică cu 2. decât cea prevăzută în actul de proprietate, suprafață care nu a fost reclamată de către intimați.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Domnul avocat, pentru recurenții reclamanți, având cuvântul în replică, referitor la temeiul juridic al motivelor de recurs, învederează că acestea se circumscriu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Referitor la gardul care desparte cele două proprietăți, învederează că acesta trebuie să fie reprezentat de o linie continuă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 267/17.04.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost admis apelul formulat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 11015/19.06.2008 a Judecătoriei Constanța în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii în grănițuire, intimații fiind obligați la plata în favoarea apelanților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.700 lei.
A fost înlăturată obligația de plată a cheltuielilor de judecată de către pârâții.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că eclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții și, grănițuirea proprietăților învecinate prin stabilirea liniei de hotar ce desparte cele două fonduri limitrofe, iar în cazul în care se va constata că pârâții ocupă abuziv o suprafață de teren din proprietatea reclamanților, să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren ocupată; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în Constanta, str.- (fosta ) nr.21, compus din teren în suprafață de 364 mp și construcție formată din parter și 4 etaje, cu 10 apartamente; terenul în suprafață de 364 mp a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9374/9.12.1967 și face parte dintr-un lot în suprafață de 847 mp care a aparținut numiților. Diferența de teren din lotul inițial, împreună cu construcția au fost înstrăinate pârâților de către fostul proprietar, astfel că în prezent proprietatea reclamanților se învecinează la vest cu proprietatea pârâților. În considerentele cererii de chemare în judecată s-a arătat că pe latura vestică, pârâții au desființat în mod abuziv semnele vizibile de hotar și au mutat gardul de plasă, ocupând astfel o suprafață de teren din proprietatea reclamanților; această situație a fost constatată cu ocazia măsurătorilor efectuate la întabularea imobilului, când suprafața terenului reclamanților, din măsurători, a fost identificată a fi de 340 mp față de 364 mp din acte.
Au fost invocate disp. art. 584, art.600, art. 480-481 Cod civ.
Prin încheierea din 13.09.2007, instanța de fond a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în privința reclamanților si, față de precizările acestora privitoare la neînsușirea cererii de chemare în judecată.
Pe parcursul judecății în fond, reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind revendicarea.
Prin sentința civilă nr.11015/19.06.2008, Judecătoria Constanțaa anulat acțiunea formulată de și pentru lipsa dovezii calității de reprezentant și a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de teren deținute în plus de către pârâți. S-a dispus grănițuirea imobilului situat în C,- de imobilul învecinat din str. -. - nr. 8, prin stabilirea liniei de hotar pe amplasamentul identificat între punctele M-N conform măsurătorilor efectuate prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de inginerul tehnic.
Pârâții au fost obligați la cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că, în condițiile în care elimitarea celor două proprietăți este contestată, s-a impus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea suprafeței totale a terenului (compuse din cele două loturi limitrofe) ce a aparținut inițial autorilor comuni - vânzători.
Expertul tehnic a stabilit, astfel, că aceasta măsura în fapt 841 mp și nu 847 mp, astfel cum se specificase inițial în actele de proprietate, iar reclamanții dețin o suprafață de 341 mp - raportat la semnele de delimitare identificate la fața locului - pârâții posedând în fapt, la rândul lor, o suprafață de 492 mp.
Instanța de fond a reținut că în stabilirea modalității de grănițuire a celor două proprietăți s-a avut în vedere varianta care să respecte pe cât posibil dreptul de proprietate al părților, motiv pentru care a fost însușită propunerea expertului, de delimitare pe linia despărțitoare M-
S-a argumentat considerentul pentru care nu a fost acceptată susținerea pârâților referitoare la ignorarea de către expert a faptului că semnele de delimitare exterioare, aflate și în prezent pe linia de hotar - reprezentate de plantele și arbuștii crescuți - nu au fost niciodată modificate, în sensul că, față de obiectul acțiunii, era necesară identificarea și stabilirea liniei de hotar între proprietățile limitrofe, în raport de actele de proprietate, fără a avea așadar relevanță situația faptică actuală.
Instanța de apel a apreciat că din perspectiva criticilor formulate de apelanții pârâți, soluția instanței de fond este neîntemeiată, întrucât deși capătul principal al cererii de chemare în judecată l-a constituit grănițuirea proprietăților, iar cel subsidiar - revendicarea, ulterior reclamanții au renunțat la acest ultim capăt de cerere.
Or, acțiunea în grănițuire se deosebește de acțiunea în revendicare întrucât în prima nu se contestă dreptul real, ci numai limita comună a imobilelor care constituie obiectul material al dreptului litigios.
În cadrul acțiunii în grănițuire, reclamantul pretinde ca prin hotărâre judecătorească să se fixeze în chip cert întinderea și limitele dreptului său.
Dimpotrivă, în acțiunea în revendicare reclamantul pretinde direct ca pârâtul să-i restituie o parte a imobilului, determinată, al cărei titular se pretinde a fi și pe care pârâtul o deține fără temei juridic.
Atunci când prin acțiunea în grănițuire se cere o parte determinată din terenul limitrof, pe care pârâtul o deține fără drept, în realitate suntem în prezența unei actiuni în revendicare ce are ca obiect soluționarea unui conflict care se poartă asupra dreptului de proprietate însuși.
Instanța de apel a reținut că, în speță, titlul inițial al autorilor de la care au dobândit ulterior părțile dreptul de proprietate menționează o suprafață de 847mp, pentru care însă nu s- deținut anterior vreun titlu de proprietate, astfel cum se arată în cuprinsul actului încheiat în anul 1967. În egală măsură, la data emiterii autorizației de înstrăinare s-a consemnat că aceasta este situată într-o zonă restructurabilă.
S-a conchis, în raport de această situație, că în fapt niciuna din părțile din proces nu au stăpânit niciodată suprafața din întinderea reală din titlu, ambele părți din cauză având în posesie câte o suprafață de teren mai mică decât cea stipulată în titlu.
Instanța de apel și-a fundamentat soluția și pe rezultatul cercetării efectuate la fața locului, ocazie cu care s-a constatat că în fapt gardul pretins a fi
fost mutat de către apelanții pârâți nu purta semne vizibile de mutare, fiind bătut în Ť. metalici care de principiu nu ar putea fi mutați pe ascuns, treptat, astfel cum au susținut reclamanții.
S-a statuat astfel în sensul că în cauză nu s-a procedat la deplasarea liniei de hotar, aceasta fiind cea inițial stabilită de părți, gardul fiind în prezent înclinat datorita evoluției în creștere a plantațiilor existente pe linia de hotar.
S-a constatat că în absența unui capăt de cerere vizând revendicarea, reclamanții nu pot invoca lipsa unei suprafețe de teren din cea deținută cu titlu cu prilejul efectuării lucrărilor de cadastru, contestându-le astfel apelanților dreptul de proprietate asupra unei fâșii de hotar, pentru că nu se poate proceda în cadrul acestei acțiuni la operațiunea comparării titlurilor de proprietate.
Instanța de apel a reținut și critica referitoare la modul de efectuare a expertizei în fața instanței de fond, în sensul că deși măsurătorile au fost efectuate de către un expert topograf, nu s-a folosit aparatura uzuală acestei specializări, ci ruleta, schițele întocmite prezentând deficiențe din acest punct de vedere.
Aspectele rezultate din măsurătorile cadastrale efectuate de către părți cu privire la dreptul de proprietate au fost însă confirmate de concluziile expertizei dispuse în apel, varianta evidențiată în planșa nr.1 corespunzând situației actuale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, --, - prin și, și, care au apreciat-o ca fiind nelegală și netemeinică.
S-a solicitat să se constate că acțiunea promovată nu este una în revendicare, ci o acțiune în grănițuire, care vizează stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților conform actelor de proprietate deținute, cererea în revendicare constituind un capăt de cerere subsidiar, susținut în măsura în care din probele administrate reiese ocuparea vreunei suprafețe de către pârâți.
S-a reluat prezentarea faptică a situației proprietăților limitrofe, arătându-se că inițial terenurile au fost despărțite inițial printr-un gard de sârmă care treptat, în special în ultimii ani a fost mutat treptat de către pârâți, motiv pentru care suprafața ocupată în prezent nu mai corespunde cu cea din actele de proprietate.
S-a apreciat că în mod greșit instanța de apel a reținut declarațiile testimoniale părtinitoare la martorelor audiate și împrejurarea că acest gard ar constitui o construcție solidă, cu stâlpi din beton, când în realitate el reprezintă o construcție ușoară, demontabilă.
Recurenții reclamanți au susținut că la data cumpărării terenului aflat în proprietatea lor, acesta avea dimensiunile de 18,20 la stradă ( dimensiune păstrată și în prezent ) și 20 lungime, ceea ce conduce la o suprafață de 364 mp existentă în anul 1967. La acea dată, gardul a fost amplasat de vânzător ( pentru a delimita terenul vândut de cel care i-a rămas în proprietate ) în linie dreaptă, aspect
care reiese din schița întocmită cu ocazia perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
S-a criticat aprecierea instanței de apel asupra caracterului rudimentar al măsurătorilor expertizei efectuate la fond, arătându-se că acestea au coincis cu cele ale expertului de la cadastru realizate în anul 2005 și care au evidențiat și atunci o suprafață de teren mai mică cu 24 mp decât cea consemnată în actele de proprietate. Au fost aduse deopotrivă critici punctuale expertizei efectuate în apel, care a ignorat, în opinia recurenților, deținerea de către intimații pârâți a unei suprafețe mai mari decât cea din acte.
Recurenții reclamanți au solicitat în concluzie să se rețină că linia de hotar dintre cele două proprietăți trebuie în mod legal să fie identificată conform primei expertize pe aliniamentul M-N, cu precizarea că punctul M trebuie amplasat la o distanță de 1,58 la vest față de punctul B identificat ca fiind reperul de delimitare sudic, iar punctul N la o distanță de 0,98 în partea vestică a punctului C identificat ca delimitând în nord cele două proprietăți.
Au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă și s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul menținerii ca legale și temeinice a soluției primei instanțe.
Prin întâmpinare, intimații pârâți și au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției Tribunalului Constanța, ca temeinică și legală.
S-a arătat că ideea principală dedusă din probele administrate este aceea că ambele părți dețin mai puțin teren decât cel rezultat din actele de proprietate, însă linia de hotar nu s-a deplasat, motiv pentru care nu se poate proceda la o comparare de titluri pentru a se da justificare acțiunii în grănițuire.
Analizând criticile de nelegalitate prin prisma temeiului în drept evocat - art. 304 pct. 9 cod proc. civilă ( hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii ), se vor reține următoarele considerente:
Prezentul litigiu a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 584 Cod civil, care prevede că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Textul consacră astfel un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate - create de vecinătate - în temeiul cărora proprietarul sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate respective și marcarea acesteia prin semne materiale.
Analizându-se în plan doctrinar sfera de aplicare a normei, s-a arătat, în acest sens că proprietarul poate cere grănițuireachiar atunci când există o îngrădire între fonduri(adică, semne exterioare de delimitare a liniei de hotar), cu excepția situației în care această îngrădire nu s-a realizat ea însăși în urma unei operațiuni de grănițuire regulată - anume, prin acordul neechivoc al părților sau prin hotărâre judecătorească - acțiunea în grănițuire având natura uneia petitorii reale (-- -,Tratat de dr. civil român", vol. II, p. 272).
. de cele mai multe ori în jurisprudență, a petitului acțiunii în grănițuire cu cel al acțiunii în revendicare ține de scopul aparent identic al celor
două demersuri procesuale, anume, determinarea limitelor și întinderii proprietăților limitrofe și delimitarea lor prin semne exterioare vizibile, care corespund situației juridice exhibate prin titluri.
Spre deosebire însă de acțiunea în revendicare, care urmărește în principal determinarea limitelor dreptului real de proprietate prin compararea titlurilor și doar printr-un posibil petit subsecvent, stabilirea graniței dintre proprietățile cărora li se contestă întinderea dreptului, acțiunea în grănițuire promovată separat și independent de vreun drept clamat al pretinsului proprietar neposesor nu are alt scop procesual decât cel de a se decide asupra liniei de demarcare dintre proprietăți.
S-a exprimat, așadar, în literatura juridică, nr. 6/1991), un punct de vedere care trasează în plan ideologic o clarificare a admisibilității acțiunii în grănițuire și atunci când nu se pune în discuție trasarea pentru prima dată a unei limite, arătându-se judicios că și în cazul în care există un hotar între proprietățile limitrofe, dar nu se face dovada că semnele vizibile existente pe teren au fost așezate în virtutea unei convenții a părților sau în temeiul unei hotărâri judecătorești, acțiunea în grănițuire este pe deplin admisibilă, pentru că vizează modalitatea originară în care această limită a fost trasată.
Argumentul de esență privește faptul că, promovând o acțiune în stabilirea liniei de hotar - atunci când există semne exterioare între proprietăți - titularul dreptului nu poate pretinde decât determinarea hotarului inițial existent între fondurile limitrofe, iar nu și stabilirea unei alte granițe decât cea trasată anterior.
În egală măsură, acțiunea fondată pe dispozițiile art. 584 cod civil nu permite judecătorului de a trece peste probele ce atestă voința inițială a părților sau situația primordială a liniei de demarcare dintre proprietăți și de a stabili o situație juridică nouă, în sensul fixării unui alt hotar decât cel avut în vedere de părți /cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
Este motivul pentru care reclamantul în acțiunea în grănițuire nu se poate fundamenta, în considerentele acțiunii sale, pe împrejurări ulterioare stabilirii traseului originar al liniei de hotar ( ca spre exemplu, determinările suprafețelor prin lucrări cadastrale ) și nici pe situații care reclamă, prin probatoriul de administrat, compararea titlurilor, cu trimitere la titlul inițial.
Ca expresie a acestei abordări s-a conchis în sensul că acțiunea în grănițuire are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, iar cel care pretinde a fi titularul unui drept de proprietate asupra suprafeței în litigiu are posibilitatea promovării ulterioare a unei acțiuni în revendicare, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat, deoarece doar aceasta din urmă va avea rolul de a statua în chip irevocabil asupra întinderii și limitelor corecte ale loturilor învecinate.
Pe cale de consecință, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe în acțiunea în grănițuire are ca premisă verificarea identității hotarului actual (determinat prin semnele exterioare, în măsura în care există) cu cel primordial și nu are ca finalitate decât restabilirea, dacă este cazul, a situației de fapt existente la data generării situației de vecinătate.
Privită din această perspectivă, soluția instanței de apel nu se raportează corect la dispozițiile de drept substanțial, întrucât contestă admisibilitatea de sine stătătoare a acțiunii în grănițuire în condițiile în care reclamanții invocă în esență mutarea abuzivă de către pârâți a gardului de plasă care delimita inițial, pe reperele arătate, limita dintre cele două proprietăți.
Interesul procesual este așadar de a se determina, în raport de situația inițială, semnele exterioare de delimitare dintre proprietăți și demarcarea actuală în raport de cea existentă cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9374/09.12.1967, pe aceste aspecte urmând să se raporteze și probele de administrat.
Față de caracterul devolutiv al apelului consacrat prin art. 295 cod proc. civilă, Tribunalul urma să analizeze dacă instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale la situația de fapt și dacă s-a răspuns prin ansamblul probator cerințelor mai sus evocate ori dacă și-a fundamentat greșit soluția pe o comparare de titluri, specifică altui demers juridic, cu care nu era învestită (urmare renunțării la judecata acțiunii în revendicare).
Constatând că în cauză instanța de apel nu a răspuns obiectivului enunțat și nu a determinat dacă, față de finalitatea acțiunii promovate, linia actuală de hotar constituie transpunerea acordului părților și este concordantă situației de fapt inițiale, împrejurări care impun reevaluarea probelor și reaprecierea lor în calea de atac devolutivă, în raport de disp. art. 312 cod proc. civilă recursul recurenților reclamanți urmează a fi admis, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii apelului spre rejudecare, Tribunalului Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenții reclamanți, domiciliat în C,-,. 1, domiciliat în C,-,. 1, domiciliată în C,-,.2, domiciliată în C,-,. 2, domiciliată în C,-,. 4, domiciliat în C,-,. 5, domiciliată în C,-,. 6, domiciliată în C,-,.6, domiciliat în C,-,. 7, domiciliată în C,-,. 7, domiciliat în C,-,. 8, domiciliată în C,-,. 8, domiciliat în C,-,. 9, domiciliată în C,-,. 9, domiciliată în C, strada -
-, nr. 21,. 10, domiciliată în C,-,. 1, împotriva deciziei civile nr. 267 din 17 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiși, ambii cu domiciliul în C,-, județul
Casează decizia recurată și trimite apelul spre rejudecare Tribunalului Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red./tehnoredactat dec. rec. jud. -/11.01.2010
dispozitiv gref. -
4 ex./12.01.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Vanghelița Tase, Mihaela Ganea
