Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 856/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 856

Ședința publică de la 21 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan

JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 132 din 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 408 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât reprezentat de avocat și intimatul reclamant, lipsind

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru recurentul pârât, consideră că acțiunea de grănițuire prin care se contestă amplasarea gardului pe linia de hotar, presupune implicit și revendicarea suprafeței de teren lipsă de la reclamant.

Apreciază că instanța de fond a stabilit greșit obiectivele expertizei fără să se țină cont de actele de proprietate și de obiectivele formulate în scris de pârât.

De asemenea a fost interpretată greșit anexa raportului de expertiză și în mod eronat instanța de fond și apel au respins obiecțiunile la raportul de expertiză și cererea prin care s-a solicitat o contraexpertiză.

A pus concluzii de admitere a recursului, casare a deciziei și trimitere a cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 20.09.2007, pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Sa fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar dintre proprietatea lui și a pârâtului.

Judecătoria Drobeta Turnu S, prin sentința civilă nr.408 din 30 ianuarie 2008, admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul și a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului și cea a pârâtului pe aliniamentul determinat de punctele 9-11-5, conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă art. 4738 din 22.06.1992 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, instanța a luat act de tranzacția părților prin care lotul nr. 1 format din din casă și teren, iar lotul nr. 2 compus din din curte și din casă a revenit pârâților și C, fără a fi individualizat terenul și casa care a fost partajată.

Prin sentința civilă nr. 2432 din 22.05.2006, Judecătoria Drobeta Turnu Sa luat act de tranzacția părților și a atribuit reclamantului lotul nr. 1 compus din suprafața de 54. precum și construcția de pe acest teren, respectiv o casă cu o cameră, imobile situate în DTS -, iar pârâtul a primit lotul nr. 2 ce constă în suprafața de 54 de metri teren liber situat în DTS -.

Această sentință civilă nu a fost pusă în executare de către nici una dintre părți și nici nu s-a trecut la individualizarea loturilor primite de cele două părți.

Instanța reținut că, prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să îl urmeze gardul despărțitor. Față de apărarea pârâtului că între proprietatea lui și a pârâtului există un gard de aproximativ 15 ani, instanța reține că, întrucât după pronunțarea sentinței civile nr. 2432 din 22.05.2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu S, prin care s-a luat act de tranzacția părților, tranzacție care presupune concesii și renunțări reciproce, situația juridică a imobilelor s-a schimbat, este necesară efectuarea grănițuirii care să corespundă cu noua situație juridică.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, la soluționarea pricinii, prima instanță a avut în vedere doar actul de proprietate al reclamantului fără să țină cont și de sentința civilă nr.4738/1991, conform căreia pârâtul are în proprietate din teren adică 108. și din casă, adică o cameră din vechea casă moștenită, care a fost demolată și care era amplasată pe linia de hotar.

Conform actelor de proprietate, pârâtul trebuie să dețină suprafața de 162. iar de-a lungul timpului situația imobilelor s-a modificat, în sensul că vechea casă ce a fost partajată nu mai există, că în prezent între punctele 2, 3 se află casa reclamantul construită de tatăl său, iar pârâtul își construiește casă între punctele 7, 8, 1, 2.

În prezent, terenul de 216. nu se mai regăsește în totalitate, fiind doar 196,926. iar prin acordarea celor 54. reclamantului se diminuează suprafața pârâtului și mai mult.

Partajul din 2006 s-a efectuat după acte și nu în raport de realitatea de pe teren, iar individualizarea loturilor și punerea în executare nu a fost necesară, întrucât moștenitorii s-au înțeles asupra partajului; pârâtul și-a intabulat dreptul de proprietate asupra 162. deși în realitate posedă conform măsurătorilor 154, 525.

Martorii audiați nu au declarat adevărul, iar expertul a fost părtinitor și nu a luat în considerare actele de proprietate ale pârâtului de aceeași părtinire a dat dovadă și instanța de fond întrucât a respins majoritatea întrebărilor formulate la interogatoriu pentru reclamant, care aveau drept scop arătarea modificărilor hotarului spre nord în decursul anilor.

În apel s-a administrat proba cu acte și interogatoriul părților.

Prin decizia nr.132 A din 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins apelul civil formulat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr.408/30.01.2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosar nr-, intimat reclamant fiind.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut, față de raportul de expertiză efectuat în cauză, că linia de hotar stabilită prin sentința primei instanțe respectă drepturile de proprietate ale părților, pe latura solicitată de reclamant.

Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a susținut că hotărârile instanțelor de fond nu au ținut cont de faptul că partajarea terenului moștenit de la autorii și s-a făcut, prin tranzacția părților doar în baza actelor de proprietate, fără a se proceda la măsurători în teren, iar prin raportul de expertiză întocmit s-a procedat la delimitarea proprietăților părților în raport de suprafețele efectiv posedate, și nu de cele statuate în mod irevocabil prin hotărâri judecătorești, în acest mod fiind diminuată suprafața de teren atribuită în lotul recurentului pârât.

S-a mai arătat că raportul de expertiză a fost întocmit defectuos, în baza unor obiective eronat stabilite de prima instanță, împrejurare care a condus la adoptarea unei soluții greșite pe fondul cauzei.

Recurentul pârât a mai arătat că instanțele de fond nu au dat dovadă de rol activ, întrucât nu au dispus completarea sau efectuarea unei contraexpertize în scopul aflării adevărului în cauză.

A solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. Cod pr. civ.

La dosar s-au depus: dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar.

Intimatul reclamant a depus întâmpinare la data de 1.09.2008, solicitând respingerea recursului ca nefondat, și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca fiind legale. A depus copia schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de exp..

Recursul este nefondat, și se va respinge, pentru următoarele considerente:

În actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar pentru valorificarea unor motive de nelegalitate, limitativ enunțate în art. 304, pct. 1-9, Cod pr.civ. Prin intermediul recursului, nu se pot aduce critici de netemeinicie a hotărârii, respectiv de interpretare a probelor, acest control fiind specific căilor de atac devolutive.

În speță, recurentul pârât a susținut că operațiunea de grănițuire s-a făcut cu ignorarea actelor de proprietate ale părților, însă din observarea concluziilor lucrării se constată că expertul a procedat la identificarea loturilor stabilite prin nr. 2432/2006 a Judecătoriei Dr. T S, prin amplasament și vecinătăți, realizând variante de grănițuire și în raport de situația faptică din teren și de existența construcțiilor edificate de părți.

Prin urmare, s-au aplicat corect dispozițiile art. 584, Cod civil, iar grănițuirea pe latura sudică a proprietăților părților respectă întinderea dreptului de proprietate al acestora, așa cum a fost consfințit prin hotărârea de expedient.

Nu poate fi primită susținerea recurentului potrivit căreia instanțele nu au dat dovadă de rol activ, potrivit art. 129, cod pr. civ. în condițiile în care părțile au beneficiat de apărare calificată, iar cererile de probatorii formulate au fost analizate și soluționate motivat.

Celelalte critici formulate vizează temeinicia deciziei recurate și nu pot face obiect de examinare în recurs, întrucât nu se încadrează în niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304, Cod pr. civ.

Apreciind că nu sunt întemeiate motivele formulate de pârât, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312, cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 132 din 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 408 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2008, la sediul Curții de APEL CRAIOVA.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-/27.10.2008

Tehn.2 ex

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Costinela Sălan, Oana Ghiță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 856/2008. Curtea de Apel Craiova