Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 920/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(447/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.920
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * *
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.1638/A din 15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții și -.
are ca obiect - grănițuire.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 21 mai 2009 și apoi la data de 27 mai 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2354/02.05.2007, Judecătoria Bufteaa admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții () și (), a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie nr.3012/17.04.2007, întocmit de expert tehnic, în varianta nr.1, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind cea determinată de punctele de contur 123-125-103-102-K, a obligat reclamanta la 500 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.385/05.05.1947 de Judecătoria Rurală B s-a transmis dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2282,15 mp situat în comuna, satul, județul I de la, în calitate de vânzătoare către, în calitate de cumpărător.
Ulterior, în baza certificatului de moștenitor nr.31/1962 emis la data de 25.05.1962 de fostul notariat de Stat Sector 8, județul I de pe urma defunctei, prin care s-a stabilit masa succesorală și moștenitorii acceptanți, s-a încheiat contractul de partaj voluntar prin carereclamanta a luat în deplină proprietate și liberă de orice sarcini, suprafața de 546 mp teren.
La rândul lor,pârâții și (foști ) au dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 299 mp și construcția edificată pe acesta, situat în comuna,-, județul I prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2632/2002 de BNP (filele 31-32).
Din mențiunile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie efectuat în cauză (3012/17.04.2007), instanța a constatat că terenurile părților în litigiu, astfel cum au fost identificate de expert se suprapun pe o porțiune de teren de 166,50 mp.
Totuși, față de obiectul cererii de chemare în judecată care privește grănițuirea unor proprietăți (și nu revendicarea) și față de împrejurarea că instanța a constatat tardivitatea cererii modificatoare, acțiunea reclamantei a fost admisă, fiind omologată varianta nr.1 propusă de expert, stabilindu-se linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul 123-125-103-102-
Prin decizia civilă nr.1440/21.11.2007, Tribunalul București -Secția a IV a civilă, a admis apelurile, a desființat sentința apelată, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că prima instanță a nesocotit dispozițiile art.132 din Codul d e procedură civilă, respectiv dispozițiile art.134, soluționând acțiunea fără a intra în cercetarea fondului acțiunii în revendicare.
Prin sentința civilă nr.2663/23.05.2008, Judecătoria Bufteaa admis excepția autorității de lucru judecat în privința capătului de cerere subsecvent având ca obiect revendicarea, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții () și (), a admis capătul de cerere având ca obiect grănițuirea, a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie nr.3012/17.04.2007, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind cea determinată de punctele de contur 123-125-103-102-K și dimensiunile stabilite conform schiței anexă la raportul de expertiză, a respins capătul subsecvent de cerere având ca obiect revendicarea pe temeiul autorității de lucru judecat, a obligat reclamanta să plătească pârâților suma de 11600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Excepția autorității de lucru judecat a fost reținută față de sentința civilă nr.4013/12.10.1998 a Judecătoriei Buftea, sentința civilă nr. 2952/15.10.2001 a Judecătoriei Buftea, decizia civilă nr.1221/15.06.2004 a Tribunalului București, pe temeiul dispozițiilor art.1201 din Codul Civil.
În privința capătului de cerere privind grănițuirea proprietăților, instanța a reținut din conținutul raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie nr. 3012/17.04.2007, că terenurile părților în litigiu se suprapun pe o porțiune de teren de 166,50 mp.
Față de specificul acțiunii în grănițuire și în raport de dispozițiile art.584 din Codul Civil, instanța a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie nr. 3012/17.04.2007 efectuat de expertul în varianta 1, stabilind linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind cea determinată de punctele de contur 123-125-103-102-K, respectiv dimensiunile stabilite conform schiței anexă la raportul de expertiză.
Prin decizia civilă nr.1638 A/19.12.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.2354/02.05.2007 a Judecătoriei Buftea, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat reclamanta să plătească pârâților suma de 8.000 lei cheltuieli de judecată, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat apelanta - reclamantă să plătească intimaților - pârâți suma de 400 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
În ceea ce privește primul motiv de apel, legat de greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat, tribunalul a apreciat că acest motiv este neîntemeiat.
Astfel, s-a reținut, pe de o parte, că identitatea de părți și de obiect nu a fost contestată de apelantă, identitatea acestor elemente rezultând fără putință de tăgadă din cuprinsul sentinței civile nr.4013/12.10.1998 a Judecătoriei Buftea, precum și din decizia civilă nr.1221/15.06.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, prin care a fost apreciată ca întemeiată excepția autorității de lucru judecat raportat la aceeași sentință nr.4013/1998, litigiul purtându-se între aceleași părți ca în prezentul dosar și privind același obiect, revendicarea suprafeței de 147,81 mp, situată în comuna, Șoseaua (fostă B-Târgoviște) nr.15, județ
Pe de altă parte, contestarea identității de cauză din motivarea apelului este neîntemeiată, raportat la următoarele considerente:
Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic.
În mod corect prima instanță a reținut identitatea de cauză, constând în revendicare prin compararea de titluri, întemeiată pe dispozițiile art.480 și 481 Cod civil.
Invocarea de apelantă a art.44 alin.1 teza I și alin.2 teza I din Constituția României, art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificat prin Legea nr.30/1994, nu schimbă cauza acțiunii, atâta timp cât aceasta este dată în prezentul proces de o acțiune în revendicare de drept comun, iar dispozițiile pretins nou invocate sunt dispoziții cu caracter general al protecției dreptului de proprietate.
Raportat la aceste aspecte, la faptul că în mod corect prima instanță a apreciat ca întemeiată excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect revendicare, conform art.1201 Cod civil, rezultă că și soluția pronunțată pe capătul de cerere având ca obiect grănițuire este corectă, prima instanță omologând varianta 1 a raportului de expertiză, cu luarea în fi considerare a soluției irevocabile din revendicare.
În ceea ce privește al doilea motiv de critică, cel privind plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a apreciat că acesta este întemeiat, astfel:
Prima instanță a obligat reclamanta la 11.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (conform chitanțelor de la filele 110-112, 143-144, 165, 199).
Tribunalul a constatat că în mod greșit a fost inclusă în suma reprezentând cheltuieli de judecată suma de 6.300 lei, ca onorariu avocat.
Apreciază că aceste cheltuieli nu sunt justificate, în condițiile în care din chitanță, factură și contract, precum și din susținerile părților rezultă că această suma a fost achitată exclusiv pentru reprezentarea legată de invocarea excepției de neconstituționalitate, însă, nu rezultă că avocat ar fi asistat sau reprezentat partea nici la momentul susținerii admisibilității excepției în fața Judecătoriei Buftea și nici la momentul susținerii temeiniciei acesteia în fața Curții Constituționale; mai mult, această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea Constituțională.
Așadar, cheltuielile de judecată la care va fi obligată reclamanta sunt în cuantum de 8.000 de lei, conform chitanțelor și facturilor de la filele 143-144, 160, 199, la care se adaugă cele de la fila 25-primul apel și fila 9-dosar fond rejudecare.
Apreciază că sunt îndeplinite condițiile art.274 Cod procedură civilă, deoarece reclamantei îi revine culpa procesuală, în situația în care soluția pe revendicare, pe care a fost admisă excepția autorității de lucru judecat determină în mod necesar soluția pe capătul de cerere privind grănițuirea, nefiind oportună aplicarea alin.3 al art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 11.02.2009 reclamanta, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Instanța de apel a apreciat în mod greșit, ca și instanța de fond, că există autoritate de lucru judecat pe capătul subsecvent de cerere având ca obiect revendicare.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 cod civil cu privire la excepția autorității de lucru judecat, întrucât nu exista îndeplinită condiția triplei identități de părți, cauză, obiect, cerută de articolul de lege susmenționat.
Prin cauză urmează a se înțelege, în materie de lucru judecat, faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamental direct și imediat al dreptului sau al beneficiului legal pe care una din părți îl prevalează.
Cauza nu este însuși dreptul sau beneficiul legal, ci ea constituie sursa generatoare a acestuia.
Cauza este faptul generator, material sau juridic care a dat naștere dreptului.
Astfel, pe parcursul anilor reclamanta a încercat să-și protejeze dreptul de proprietate prin introducerea unor acțiuni în revendicare simple și care au primit soluții ciudate, nelegale.
Instanța de fond (referitor la prima acțiune în revendicare) a motivat soluția de respingere a acțiunii susținând că reclamantei i-a ieșit din patrimoniu terenul întrucât nu a formulat în termen cerere în baza Legii nr.18/1991.
O astfel de motivare nu are nici un fel de legătură cu cauza.
Instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanța a reținut identitatea de cauză, constând în revendicare prin compararea de titluri întemeiată pe dispozițiile art.480 și 481 Cod civil (fila 4 deciziei civile recurată).
Astfel, rezultă fără putința de tăgada faptul că instanța de fond, niciodată nu a analizat acțiunea dedusă judecații comparând titlurile părților. Susținerea recurentei este evident subliniată și de o lipsă de motivare atât a instanței de fond cât și a instanței de apel cu privire la compararea celor două titluri. Nici în motivarea instanței de fond ca de altfel nici în motivarea instanței de apel nu se regăsesc indiciile care au dus la mai buna caracterizare a titlului pârâților față de cel al reclamantei.
Este mai mult decât evident că la o comparare a titlurilor este imposibil să dai preferință titlului intimaților-pârâți.
Instanța de fond a analizat superficial temeiul de drept pe care-l invoca reclamanta prin cererea sa precizatoare, reținând că singurul temei de drept invocat ar fi art.480 Cod civil.
Instanța de apel completează motivarea instanței de fond, apreciind că temeiul de drept invocat îl reprezintă dispozițiile art.480 și 481 Cod civil constând în revendicare prin comparare de titluri.
In speța de față ne aflam însă pe tărâmul acțiunilor mixte având ca temei de drept art.480, 481 Cod civil, art.44 alin.1 teza I și alin.2 teza I din Constituția României, art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificat de România prin Legea nr.30/1994, temeiuri de drept invocate prin cererea completatoare.
Este cert că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege". Subliniază recurenta faptul că prin admiterea acțiunii prezente, cu alegerea variantei 1 a raportului de expertiză, reclamanta va fi păgubită de suprafața de teren de 147,81 mp fără să primească despăgubirea corespunzătoare. Va fi în mod practic expropriată fără o dreaptă și reală despăgubire.
În cauza de față nici o instanța nu a procedat la compararea titlurilor părților, deși expertiza efectuată a arătat fără putință de tăgada că cele două terenuri învecinate se suprapun pe o suprafață egală cu suprafața pe care reclamanta o revendica.
Pârâții au devenit "proprietari" ai terenului în cauză prin cumpărarea unor mijloace fixe, ceea ce înseamnă că nu poți pretinde că ai devenit proprietar și al terenului pe care se găseau acele mijloace.
Introducerea unei acțiuni în constatare în baza art.111 Cod civil nu a avut nici un fel de fundament, nu a avut nici un fel de proba în susținere.
Fără putință de tăgada reclamanta este proprietara suprafeței de teren în suprafață de 564 mp din comuna încă din anul 1947. Din acel an taxele și impozitele către stat sunt plătite fără încetare de către reclamanta, pentru întreaga suprafață de teren, este recunoscută drept proprietar, și-a exercitat dreptul de proprietate cu buna-credință, este un titlu necontestat, este un titlu în mod evident mai bine caracterizat în comparație cu titlul pârâților.
La fel de evident este și faptul că titlul (sentința civilă) pârâților nu îi este opozabil reclamantei, cu atât mai mult cu cât aduce atingere caracterului deplin și exclusiv al dreptului său de proprietate.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței de fond și deciziei apelate în sensul alegerii variantei 2 raportului de expertiză, așa încât reclamanta să se poată bucura de toate prerogativele dreptului său de proprietate.
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta a susținut că instanța de apel nu a aplicat corect prevederile Codului d e procedură civilă din următoarele motive:
A diminuat cheltuielile de judecată doar cu contravaloarea facturii reprezentând onorariul de avocat de 6.300 lei, întrucât nu a rezultat din dosar că avocatul ales ar fi reprezentat sau asistat partea în mod efectiv.
Pentru restul de cheltuieli a apreciat instanța că sunt întrunite condițiile art.274 Cod procedură civilă, întrucât reclamantei îi revine culpa procesuală.
În motivele de apel a arătat însă că acțiunea promovată de reclamantă a fost admisă în parte și drept consecință sunt aplicabile prevederile art.276 Cod procedură civilă.
Critica cu privire la cheltuielile de judecată nu a vizat numai factura de 6.300 lei (această factură a fost numai un exemplu) ci și restul de onorarii de avocat pe care instanța are dreptul să le modifice potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Însăși instanța de apel motivează că obligă apelanta să plătească cheltuielile de judecată efectuate cu apelul numai în parte întrucât pretențiile sale au fost admise parțial.
Consideră că pentru o soluție corectă trebuie aplicate principii unitare pe tot parcursul judecații unei cauze.
În cazul în care instanța va aprecia că se cuvine ca reclamanta să achite cheltuieli de judecată, solicită încă o dată să se facă aplicare art.274 alin.3 Cod procedură civilă, ținând seama de munca depusă de către avocații prezenți în cauză comparativ cu onorariile percepute, dar și de dificultatea cauzei și de gradul științific al lucrărilor.
Totodată solicită să se facă aplicarea și a art.276, în sensul compensării cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât acțiunea, dar și apelul au fost admise în parte.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile 304 alin.7, 8 din Cod procedură civilă și pe dispozițiile art.480, 481 Cod civil, art.44 alin. 1 teza I și alin.2 teza I din Constituția României, art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificat de România prin Legea nr.30/1994.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează;
Pentru a reține excepția autorității de lucru judecat s-au avut în vedere în mod corect dispozițiile art.1201 Cod Civil, respectiv identitatea de obiect-condiție necontestată in cauza, identitatea de cauză-în accepțiunea de situație de fapt calificată juridic și identitatea de părți,-condiție îndeplinită, necontestată.
Așadar, se poate constata fără putință de tăgadă că există identitate cu privire la cauză, în accepțiunea de fundament juridic al raportului juridic dedus judecății, între cauza pendinte și cauza deja soluționată irevocabil prin sentința civilănr.4013/12.10.1998 a Judecătoriei Buftea, respectiv decizia civilă nr.1221/15.06.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, această ultimă hotărâre judecătorească constatând ea însăși că reclamanta a urmărit același scop la data judecații anterioare-recunoașterea dreptului său de proprietate pentru întreaga suprafață înscrisă în actele invocate drept titlu de proprietate.
Această instanță a reținut totodată că cele trei procese promovate de reclamantă se fundamentează pe dreptul de proprietate al acesteia, dobândit prin moștenire de la părinți, ceea ce înseamnă că ele au aceiași cauză juridică.
Pentru cauza pendinte, obiectul concret al pretenției deduse judecății de reclamantă este tot revendicarea suprafeței de 147,81 mp, situată în comuna, Șoseaua (fostă B-Târgoviște) nr.15, județ
Considerațiile pur teoretice pe care recurenta le expune în cuprinsul cererii de recurs și care se referă la înțelesul intrinsec al noțiunii juridice de cauză- prin cauză, în materie de lucru judecat, urmează sa se înțeleagă faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamental direct și imediat al dreptului sau al beneficiului legal pe care una din părți îl susține, respectiv cauza nu este însuși dreptul sau beneficiul legal, ci ea constituie sursa generatoare a acestuia- nu sunt în măsură să susțină o critică pertinentă de nelegalitate, întrucât exced coordonatelor concrete ale cererilor formulate în mod repetat în fața instanțelor de judecată de către reclamantă, în același scop-revendicarea suprafeței de 147,81 mp, situată în comuna, Șoseaua (fostă B-Târgoviște) nr.15, județ
Din nenumăratele paragrafe ale expunerii de motive, rezultă nemulțumirea evidentă a recurentei față de soluțiile primite in procedurile judiciare anterioare, chestiune ce nu poate fi remediată insa prin declanșarea la nesfârșit de noi procese civile, în aceleași condiții procedurale ca și în precedent.
Astfel, s-a susținut că pe parcursul mai multor ani, reclamanta a încercat să-și protejeze dreptul de proprietate prin introducerea unor acțiuni în revendicare simple și care au primit, după părerea reclamantei, soluții ciudate, nelegale.
În același sens, s-a exemplificat prin faptul că instanța de fond (referitor la prima acțiune în revendicare) a motivat soluția de respingere a acțiunii susținând că reclamantei i-a ieșit din patrimoniu terenul întrucât nu a formulat în termen cerere în baza Legii nr.18/1991.O astfel de motivare, după părerea reclamantei, nu are nici un fel de legătură cu cauza.
Important în cauză este faptul că recurenta-reclamantă a mai primit în procesele anterioare, soluții într-un context procedural similar-acțiune în revendicare(calificarea făcută de către instanțe a fost expresă), cu privire la același imobil, iar a susține dinnou aceeași pretenție înseamnă cu necesitate incidența unei excepții procesuale-excepția autorității de lucru judecat.
Susținerea recurentei relativă la lipsa de motivare, atât în ceea ce privește hotărârea instanței de fond, cât și în ceea ce privește hotărârea instanței de apel, nu poate fi primită față de evidența demersurilor judiciare repetate ale reclamantei, identificate în mod expres de către instanțe, drept argumente pertinente pentru respingerea acțiunii (pe temeiul excepției procesuale si nu pe fond).
Faptul că reclamanta indică alături de temeiul de drept intern- art.480, 481 Cod civil, art.44 alin.1 teza I și alin.2 teza I din Constituția României, și dispozițiile convenționale europene-art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificat de România prin Legea nr.30/1994, nu schimbă cadrul procesual de învestire(cauza juridica a cererii de chemare in judecata), întrucât o acțiune în revendicare de drept comun, întemeiată pe însuși dreptul de proprietate, are asigurată concomitent protecția concretă și efectivă a dispozițiilor de drept internațional.
Sunt absolut edificatoare dispozițiile legale indicate de recurentă în cererea sa, conform cărora "orice persoană fizică sau juridicăare dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege", însă acestea sunt incidente în orice situație prin care se aleagă un drept de proprietate, în favoarea și interesul oricărui proprietar recunoscut de lege sau/și justiție.
Faptul că reclamanta este nemulțumită de modalitatea efectivă în care s-a realizat granițuirea, si care in concepția acesteia înseamnă o păgubire a sa cu suprafața de teren de 147,81 mp, nu poate fi valorificat intr-o cale extraordinara de atac decât pentru considerente concrete de nelegalitate-art.304din Codul d e procedura civila.
In mare parte, detalierea criticilor recurentei releva, in esenta, propria nemulțumire a acesteia fata de modul concret in care au fost apreciate probele administrate in cauza, respectiv nemulțumirea partii fata de reținerea exceptiei autoritatii de lucru judecat, dorinta sa principala fiind reluarea judecatii pe fondul pretentiei de revendicare a imobilului.
Criticile referitoare la cheltuielile de judecată nu pot fi primite, întrucât particularitățile cauzei pendinte, redate de solutiile pronuntate si considerentele de fapt si de drept ale instantelor, releva incidenta dispozitiilor de principiu ale art.274 alin.1 din Codul d e procedură civil.
Temeiul plații cheltuielilor de judecata îl constituie atitudinea partii cazute in pretentii in tot cursul desfasurarii judecatii, respectiv activitatea sa procesuala in general (cu atât mai mult cu cat cauza pendinte releva intentia recurentei de a relua proceduri judiciare pe aceleasi considerente de fapt si de drept), asa cum rezulta din continutul intrinsec al normei legale susmentionate.
Altfel spus, dreptul de a cere restituirea cheltuielilor de judecata se naște pentru partea care a câștigat procesul, ca efect al hotărârii judecătorești prin care cealaltă parte a căzut in pretenții.
Practica judecătorească a conturat astfel ideea ca dispozițiile art.274 din Codul d e procedura sunt aplicabile in raport de culpa procesuala a partii care a pierdut procesul, iar analiza culpei este in stransa legatura cu analiza prejudiciului creat partii care a achitat cheltuielile de judecata, toate aceste elemente conturand institutia raspunderii civile delictuale pe tărâm procesual civil.
S-a concluzionat ca partea care a cazut in pretentii, a ocazionat, prin exercitarea procesului, celeilalte parti un prejudiciu, care se impune a fi reparat, prejudiciu evaluat de legiuitor la un cuantum egal cu valoarea taxelor judiciare, a taxelor de timbru, onorariude avocat etc. precum si alte cheltuieli pe care partea va dovedi ca le-a facut.
Textul art. 274 instituie asadar regula repararii integrale a prejudiciului suferit de partea care a castigat procesulă.
In circumstantierea culpei procesuale, cu consecinte in planul cuantificarii cheltuililor de judecata, in mod corect instanta de apel a retinut faptul ca solutia pe capatul de cerere privind revendicarea- excepția autorității de lucru judecat -a determinat în mod necesar soluția pe celalalt capat de cerere privind grănițuirea, ceea ce înseamnă ca, pe de o parte, nu sunt incidente dispozitiile art.276 din Codul d e procedura civila(recurenta nu a obtinut nici macar in parte obiectul judecatii) iar, pe de alta parte, nu este nici oportuna aplicarea alin.3 al art.274 Cod procedură civilă(in acest sens, recurenta neaducand nici un fel de argument pertinent si, deopotrivă, rezonabil, pentru micșorarea onorariilor avocaților).
In conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 din Codul d e procedură civila, curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1638 A/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1638 A/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Obligă recurenta la 1.300 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților - pârâți.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - -
GREFIER
- -
Red.
./
2 ex./02.07.2009
TB-4 -;
Jud.B -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Rodica Susanu
