Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 1478/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1478/2009-
Ședința publică din 05.11.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât cu domiciliul în O,-/A,. 1,. 11, județul B, împotriva intimaților reclamanți, ambii cu domiciliul în O,-, - 3,. C,. 56, județul B, împotriva deciziei civile nr. 139/A din data de 04.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 4449 din data de 13.06.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 29.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 05.11.2009, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4449/13.06.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost admisă acțiunea reclamanților și și a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional, prima instanță obligându-l pe pârât să dea reclamanților act de intabulare pentru imobilul înscris în CF 73180 O top.2006/XIV situat în O str.-, nr.3,.14 iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare în temeiul căruia reclamanții vor putea înscris în CF dreptul lor de proprietate asupra imobilului, urmare a contractului provizoriu 612/21.07.1998.
În motivarea sentinței atacate prima instanță a reținut că în baza testamentului autentificat sub nr.1215 din 13 august 1997, pârâtul, reclamant reconvențional stabilit în SUA, ca nepot al mătușii sale moștenește de la aceasta imobilul situat în O-,.3. Reclamantul sosește în România în luna iulie 1998 pentru a rezolva problema moștenirii, astfel încât la data de 28.07.1998 își intabulează dreptul de proprietate cu titlul de moștenire în CF 73180-O sub B2 după care, imediat vinde imobilul cumpărătorilor și. Datorită faptului că moștenitorului a dobândit imobilul în baza Legii 12/1995, notarul public a apreciat că acesta are interdicție de vânzare pentru timp de 10 ani astfel încât, vânzătorul și cumpărătorul au rezolvat problema imobilului din litigiu cu ajutorul a trei acte autentice: contractul de vânzare cumpărare provizoriu nr.6121: procura nr.6109 și contractul de încheiere nr.6111, toate din 21 iulie 1998. De la data de 21 iulie 1998, reclamanții intră în posesia imobilului.
Prima instanță a reținut că apelantul fără a invoca vreodată faptul că nu a încasat suma de 50.000 lei prevăzută în contractul provizoriu (fila 6 dosar), sumă care conform contractului a fost plătită la data semnării actului, după aproximativ 10 ani, stimulat de acțiunea pârâților reconvenționali și, nu-și mai amintește de conținutul actelor semnate la data de 21 iulie 1998, nu-și amintește faptul că pe parcursul anilor nu a încasat nici o sumă de bani cu titlu de chirie dar, își amintește că nu a avut traducător autorizat și că a fost astfel înșelat prin dol în tranzacțiile pe care le-a realizat cu reclamanții la Biroul Notarului Public.
De asemenea, prima instanță a reținut că apelantul nu a mai invocat același motiv și anume lipsa traducătorului atunci când același notar public i-a eliberat certificatul de moștenitor, cu care s-a întabulat sub 2 din CF 73180. Oricum, lipsa de consimțământ rezultată din aceia că, cel care invocă acest motiv susține că a semnat acte juridice autentice fără să cunoască conținutul lor datorită necunoașterii limbii în care acestea au fost redactate, nu poate fi considerat ca fiind un motiv de nulitate absolută a acestor acte. Nulitățile absolute sunt expres prevăzute de lege sunt de strictă interpretare iar necunoașterea limbii în care s-a redactat un act autentic nu este prevăzut de nici o lege ca fiind motiv de anulare a acelui act. Nu este nicidecum ocrotit un interes general, public de normele procedurale care asigură dreptul celor care nu cunosc limba oficială în care se redactează un act, de a beneficia de serviciile unui traducător. Este în interesul strict al necunoscătorului și nu se poate nega și culpa acestuia în condițiile în care semnează acte al căror conținut nu-l cunoaște. Nimic nu-l împiedica pe apelant să se prezinte în fața notarului cu un traducător, iar dacă nu a făcut-o el nu mai poate invoca acest aspect după 10 ani de la momentul în care a semnat actele al cărui conținut nu la cunoscut. În acest sens acțiunea lui în anularea actului poate fi considerată ca fiind și prescrisă nu numai neîntemeiată
Referitor la acțiunea principală, prima instanță a considerat-o ca fiind întemeiată, părțile contractante în baza contractului de vânzare cumpărare provizoriu sub semnătură privată, legalizată cu încheierea nr.6121 din 21 iulie 1998, au înțeles să vândă, respectiv să cumpere imobilul înscris în nr.73180-O, situat în municipiul O,-.
Acesta act sub semnătură privată, legalizat la notariatul public, are valoarea juridică a unei promisiuni de vânzare cumpărare în condițiile în care această operațiune nu s-a realizat prin act autentic, a cărei semnare părțile au amânat-o cu 10 ani. Termenul stabilit de părți la aliniatul 8 din contractul nr.6121/1998 s-a împlinit și cum nu mai există impedimente legale, se apreciază că încheierea actului autentic care transferă proprietatea se poate încheia, chiar în cazul opunerii vânzătorului.
Prima instanță a reținut că opunerea recurentului vânzător este nejustificată, el fiind ținut de obligațiile ce și le-a asumat la 21 iulie 1998 față de intimații cumpărători, astfel încât în condițiile refuzului vânzătorului, în temeiul art.969, 970, 1073 cod.civil, art.22 și 24 din Decretul-Lege nr.115/1938 și art.29 din Legea nr.7/1996, s-a admis acțiunea principală în sensul că prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a imobilului din CF 73180
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând instanței de apel schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii reconvenționale și respingerea acțiunii principale.
Prin decizia civilă nr. 139/2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul, domiciliat în 249, STUDIO 51, Ma 02210, și cu domiciliul ales în municipiul O,-/A,.I,.11, județul B, în contradictoriu cu intimații și, cu domiciliul ales în municipiul O,-, Bloc.3, Sc. C.56, județul B, împotriva sentinței civile nr.4449/13.06.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
A obligat partea apelantă să plătească părții intimate suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul a constatat că obiectul acțiunii reclamanților intimați este pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare pentru imobilul înscris în CF 73180-O, nr. top.2006/XIV situat în municipiul O, str.-, nr.3,.14.
Înscrisul intitulat "contract de vânzare cumpărare provizoriu" încheiat între părți și legalizat la notarul public sub nr.6111/21.07.1998, nu a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului la data încheierii actului, deoarece acesta este un contract afectat de un termen suspensiv, în cuprinsul lui părțile stipulând că doar după 10 ani se transferă dreptul de proprietate asupra imobilului sau atunci când legea va permite.
Părțile au prevăzut o asemenea clauză deoarece antecesoarea vânzătorului a cumpărat imobilul în baza Legii nr.112/1995, iar art.9 al.8 din această lege prevedea că aceste imobile nu puteau fi înstrăinate timp de 10 ani de la data cumpărării.
În prezent termenul de 10 ani este împlinit astfel încât nu mai există o astfel de interdicție, imobilul putând fi înstrăinat. De asemenea, vânzătorul este moștenitorul cumpărătorului, astfel încât acestuia nu i se aplică această interdicție.
Acest contract de vânzare cumpărare provizoriu nu este autentificat de notarul public, ci notarul public a legalizat semnătura părților prin încheierea de legalizare de semnătură.
Instanța a constatat că potrivit art.89 din Legea nr.36/1995 cu modificările ulterioare, notarul public poate legaliza semnătura părților numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere forma autentica ca o condiție de valabilitate a actului, iar cu ocazia legalizării, notarul public va identifica părțile, se va convinge ca acestea cunosc conținutul înscrisului, după care le va cere sa subscrie in fata sa toate exemplarele înscrisului.
Prin urmare, pentru promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare care a îmbrăcat forma înscrisului încheiat între părți și intitulat "contract de vânzare cumpărare provizoriu" nu se cere forma autentică, iar notarul public, ca urmare a legalizării semnăturii părților, s-a convins că acestea cunosc conținutul actului, fapt ce rezultă din chiar ultimul aliniat al contractului.
Dovada contrară a faptului că notarul public s-a convins că părțile cunosc conținutul actului pentru care acesta a legalizat semnătura părților nu se poate face decât prin înscriere în fals și nu cu martori sau prezumții.
Lipsa totală a consimțământului, alterarea acestuia prin dol sau lipsa interpretului la semnarea contractului de vânzare cumpărare provizoriu, invocate de apelant, nu atrage nulitatea absolută sau relativă a actului, acesta fiind valabil încheiat, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.
Valoarea de circulație a imobilului care face obiectul contractului de vânzare cumpărare provizoriu, este de 105.468 lei, după cum rezultă din adresa nr.4/14.01.2008 a Biroului Notarilor Publici Asociați "" (fila 47 dosar primă instanță).
De asemenea, instanța a constatat că potrivit art.1191 al.1 și 2 civil, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, cum este în cazul de față, nu se poate face decât prin act autentic sau act sub semnătură privată și nu se poate dovedi cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, astfel încât instanța va exclude din probatoriul administrat declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză.
Dreptul de proprietate asupra imobilelor se transmite doar prin înscris autentic, potrivit art.46 din nr.18/1991, articol în prezent abrogat, dar care era în vigoare la data încheierii convenției. În prezent cerința formei autentice este cerută de art.2 din titlu X din 247/2005. Potrivit acestui text legal, actele juridice care au ca obiect înstrăinarea de imobile și care nu sunt încheiate în formă autentică, sunt lovite de nulitate absolută.
Înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți, este o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, cunoscută în practica judiciară sub denumirea de antecontract, având ca obiect o obligație de " a face " adică, de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare autentic, și nu o obligație de a da, adică de a transfera proprietatea asupra lucrului vândut, întrucât transferul proprietății se poate face doar prin act autentic.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar contractul sub semnătură privată, încheiat între părți, trebuie respectat întocmai de către acestea.
Prin acest contract, apelantul s-a obligat să transfere în mod valabil dreptul lor de proprietate intimaților, dar acest lucru nu s-a realizat, apelantul neprezentându-se la notar să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare, cu toate că prețul imobilului a fost plătit de către intimați, apelantului, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare provizoriu, după cum rezultă din contract.
În baza art.1021 Cod civil, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat, are alegerea să silească pe cealaltă parte să execute convenția. Intimații și-au executat obligația de a plăti prețul imobilului, însă apelantul nu și-a executat obligația de a le transfera proprietatea printr-un contract autentic
Instanța a constatat că, întemeiat pe principiile executării în natură a obligațiilor și reparării prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligațiilor asumate, principii ce se desprind din dispozițiile art. 1073 și 1077 Cod civil, există posibilitatea suplinirii consimțământului părții care nu-și execută obligația, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic.
În prezent, această practică judiciară a fost legiferată prin dispozițiile art. 5 al.2 din titlu X din 247/2005, care prevede că "în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract ".
Atât din practica judiciară, cât și din textul legal citat anterior, se desprind condițiile necesare pentru admiterea unei acțiuni în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic.
Aceste condiții sunt:- existența unui antecontract valabil încheiat, în cazul de față contractul de vânzare cumpărare provizoriu încheiat între părți este valabil încheiat, părțile contractante au capacitate deplină, și-au exprimat valabil consimțământul, obiectul este licit și determinat în contract, prețul a fost plătit, iar cauza contractului este licită, interdicția vânzării imobilului nemaiexistând în prezent; - dovedirea contractului sub semnătură privată s-a făcut prin înscrisul depus la dosar, contractul s-a încheiat în formă scrisă; - refuzul apelantului de a autentifica actul de înstrăinare, reiese din faptul că aceasta nu s-a prezentat la notar în vederea încheierii actului autentic; - intimații au plătit prețul imobilului, așa cum s-a menționat; - apelantul este proprietarul imobilului vândut către intimați, fapt ce reiese din extrasul de nr.73180-
Astfel, prima instanță în mod corect a considerat îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare și a admis acțiunea intimaților reclamanți, respingând totodată acțiunea reconvențională a apelantului pârât.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art. 296 pr. civilă, art. 969, 1021, 1073, 1077 și 1191 Cod civil, art.53 din Legea nr.7/1996 republicată, art.89 din Legea nr.36/1995 și art. 2 și 5 din titlu din nr.247/2005, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul si a fi păstrat in totalitate hotărârea atacata.
În temeiul art.274 pr.civilă, instanța a dispus obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată către intimați, cheltuieli în sumă de 2.500 lei, reprezentând onorariu de avocat conform împuternicirii avocațiale nr.421/15.10.2008 (fila 8 dosar).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul reclamant - reconvențional solicitând admiterea lui și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului cu consecința respingerii acțiunii principale și admiterii acțiunii reconvenționale, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că reclamanții profitând de faptul că el nu cunoștea limba română și că a avut încredere în reclamanți, în neștiință de cauză, a fost pus în situația de a semna și un contract de vânzare cumpărare provizoriu a imobilului în litigiu, ori, nici un moment nu și- manifestat intenția de a vinde, decât intenția de a asigura administrarea imobilului de către reclamanți. Ori, în atare condiții, operează nulitatea absolută contractului de vânzare cumpărare provizoriu pentru lipsa consimțământului, cauză ilicită și imorală, eroare asupra obiectului contractului datorită inducerii în eroare, prin dol cu privire la natura actului semnat.
Instanța de apel făcut o greșită aplicare a legii când a înlăturat depozițiile martorilor audiați în cauză pe considerentul că o astfel de probă nu poate fi admisă peste conținutul unui act notarial cu o valoare mai mare de 250 lei, întrucât în doctrină și jurisprudența instanțelor s-a cristalizat părerea că eroarea, dolul, violența, lipsa cauzei, cauza falsă, ilicită sau imorală, frauda la lege pot fi dovedite cu martori chiar și atunci când actul juridic a fost constatat printr-un înscris autentic.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 36/1995, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul reclamant reconvențional solicitând admiterea lui și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului cu consecința respingerii acțiunii principale și admiterii acțiunii reconvenționale, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că reclamanții profitând de faptul că el nu cunoștea limba română și că a avut încredere în reclamanți, în neștiință de cauză, a fost pus în situația de a semna și un contract de vânzare cumpărare provizoriu a imobilului în litigiu, ori nici un moment nu și- manifestat intenția de a vinde, decât intenția de a asigura administrarea imobilului de către reclamanți. Ori în atare condiții, operează nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare provizoriu pentru lipsa consimțământului, cauză ilicită și imorală, eroare asupra obiectului contractului datorită inducerii în eroare, prin dol, cu privire la natura actului semnat.
Instanța de apel a făcut greșită aplicare a legii când a înlăturat depozițiile martorilor audiați în cauză pe considerentul că o astfel de probă nu poate fi admisă peste conținutul unui act notarial cu o valoare mai mare de 250 lei, întrucât în doctrina și jurisprudența instanțelor s-a cristalizat părerea că eroarea, dolul, violența, lipsa cauzei, cauza falsă, ilicită sau imorală, frauda la lege pot fi dovedite cu martori chiar și atunci când actul juridic a fost constatat printr-un înscris autentic.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 36/1995, art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Intimații prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Susținerile recurentului că nu și-ar fi manifestat intenția de a le înstrăina apartamentul sunt neadevărate, întrucât chiar dacă nu cunoștea limba română, a putut vizualiza că semnează 3 acte diferite și nu două, timp de 9 ani nu i s-a plătit nici o chirie, iar contractul de închiriere și administrare s-a încheiat doar formal pentru ca intimații să poată folosi apartamentul în condiții legale, până se va putea perfecta vânzarea.
În privința traducerii actelor încheiate, asigurată de intimat, recurentul nu a manifestat obiecțiuni la momentul respectiv. În fine, în mod corect instanța de apel a înlăturat depozițiile martorilor, deoarece simplul fapt că față de aceștia recurentul nu și-a manifestat intenția de a vine apartamentul nu înseamnă că nu avea o astfel de intenție.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, instanța constată următoarele:
Este cert, fiindcă s-a recunoscut, că recurentul nu cunoștea și nu cunoaște limba română. În atare situație, acest aspect trebuia inserat în cuprinsul încheierii de legalizare semnătură și trebuia să se procedeze conform prevederilor art. 47 alin. 2 din Legea nr. 36/1995, respectiv se impune să i se asigure traducerea printr-un interpret ce putea fi notarul public, un angajat din cadrul biroului notarial sau un traducător autorizat.
Nefiind menționat nici faptul că una din părți nu cunoaște limba română și nici faptul că i s-a asigurat traducerea actului pe care l-a semnat, operează prezumția că partea care nu cunoștea limba română nu avea cunoștință de conținutul actului pe care l-a semnat. Această prezumție este completată și de întregul probatoriu administrat în cauză. Astfel, chiar și prin scrisoarea adresată numitei ( audiată ca martor în fața instanței de fond - fila 53) rezultă că apartamentul în litigiu se afla doar în folosința reclamanților, că aceștia au fost mandatați să administreze imobilul în numele reclamantului, toate acestea în contextul în care destinatarei scrisorii i se punea în vedere să nu-i mai conturbe pe reclamanți cu fel de fel de pretenții legate de bunurile mobile rămase după defuncta și testate recurentului. Mai mult, deși bunurile mobile, printre care și tablouri de valoare care au fost restaurate, au rămas în locuință, reclamanții le-au mutat fără acordul recurentului proprietar în altă locație, mai ales că oricum în privința acestor bunuri mobile nu s-a contestat nici un moment proprietatea. Gestul reclamanților de a dispune de bunurile mobile ale recurentului după bunul plac, evocă o atitudine abuzivă a acestora, iar dacă se are în vedere că atunci când li s-a cerut să indice locația pentru a putea fi ridicate de proprietar, răspunsul lor exprimă chiar un șantaj, ceea ce evident este nelegal.
Revenind la contextul în care s-a ajuns la semnarea de către recurent a actului provizoriu de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu, este de menționat că, cu acea ocazie, recurentul a semnat mai multe acte la notar: cerere de deschidere a procedurii succesorale, contract de închiriere a imobilului, procură autentică de administrare a imobilului, fiecare în diferite exemplare, astfel că necunoscând limba română, iar traducerea actelor nefiindu-i asigurată de o persoană neutră, ci de reclamant, care era parte contractantă cu interese contrarii, nu se poate face abstracție de existența cel puțin unei doze de subiectivism în modul în care i s-a explicat și tradus actele pe care le-a încheiat. Dacă însă se coroborează cele de mai sus cu recunoașterile de la interogatoriu ale reclamanților în sensul că discuțiile s-au purtat în limbile maghiară și engleză, deci traducerile din limba română s-au făcut parțial în maghiară, parțial în engleză, și cu atitudinea ulterioară a reclamanților ( care au dispus fără nici un drept de bunurile mobile ale recurentului după bunul lor plac și nu au dorit să comunice locația acestora nici după ce li s-a solicitat expres de către recurent), se poate concluziona că reclamanții sunt de rea credință și că profitând de încrederea recurentului, l-au indus în eroare cu privire la numărul și conținutul actelor ce trebuie întocmite.
De altfel, recurentul s-a și exprimat în corespondența purtată cu reclamanții, când a aflat de pretenția acestora, că probabil la mijloc e vorba de o neînțelegere rezultată din traducerea discuțiilor în mai multe limbi. Atitudinea reclamanților însă, care i-au răspuns cu o încercare de șantaj, formează convingerea instanței că într-adevăr recurentul nu cunoscut conținutul contractului de vânzare cumpărare provizoriu pe care l-a semnat la aceeași dată cu celelalte acte notariale.
Ori, dacă într-adevăr ar fi existat o înțelegere cu privire la vânzarea imobilului în litigiu, sigur s-ar fi discutat și ce se întâmplă cu bunurile mobile din apartament, pentru că ele nu s-au înstrăinat odată cu apartamentul, mai ales că erau bunuri de valoare ( tablouri vechi ce au necesitat restaurare) iar așa zișii " cumpărători" ai imobilului au dispus de ele, schimbându-le locația fără consimțământul proprietarului și refuzând să le restituie. Dacă ar fi fost de bună credință, i-ar fi solicitat recurentului să-și mute lucrurile din imobilul în litigiu, ori i-ar fi comunicat în ce locație le-au dus și de unde le poate ridica, pentru că numai cu privire la apartament s-a susținut că s-a încheiat act de vânzare cumpărare provizoriu, nu și cu privire la bunurile mobile din apartament.
Așa fiind, singura concluzie ce se poate desprinde din întregul probatoriu administrat, este aceea că recurentul nu cunoscut conținutul contractului de vânzare cumpărare provizoriu pe care l-a semnat, pentru că nu i s-a asigurat un traducător neutru, autorizat, conform prevederilor legale, fapt ce atrage nulitatea lui pentru lipsă de consimțământ.
Traducerea actului de către reclamant ( după comportamentul avut ulterior) a fost făcută cu rea intenție, reușind să- inducă în eroare pe recurent și să-l determine să semneze și un contract de vânzare cumpărare a imobilului, nu doar unul de închiriere și un mandat de administrare a imobilului.
Nici din depozițiile martorilor audiați în cauză la propunerea ambelor părți, ca de altfel nici din corespondența purtată între aceștia până la momentul în care reclamanții i-au solicitat recurentului să perfecționeze convenția provizorie de vânzare cumpărare, nu a reieșit că ar fi existat intenția recurentului de a vinde apartamentul moștenit. Peste tot s-a vorbit doar de folosință și de administrare. Cei doi martori propuși de reclamanții principali și audiați în fața instanței de fond au afirmat că știu că reclamanții ar fi proprietarii apartamentului în litigiu pentru că l-au cumpărat după ce a murit proprietara, respectiv aceasta din urmă l-ar fi vândut reclamanților cu acordul rudelor din străinătate. Aceste afirmații sunt doar speculații ale martorilor, bazate pe faptul că reclamanții au locuit în apartament după decesul proprietarei și că au făcut și renovări, pentru că, în concret nu au participat la încheierea actului și deci nu știu cine ar fi vândut apartamentul, astfel că vor fi înlăturate. Dimpotrivă, depozițiile martorilor audiați în fața instanței de apel din care a reieșit că nici un moment recurentul nu și-ar fi manifestat intenția de a vinde apartamentul moștenit, în mod greșit au fost înlăturate de instanță.
Câtă vreme nu s-a asigurat traducerea conținutului actului în litigiu conform prevederilor legale, nu se poate reține că notarul s-a convins personal că părțile cunoșteau conținutul actului cu privire la care s-a procedat la legalizarea semnăturilor și ca atare este lovit de nulitate, rămânând doar cu valoare de act sub semnătură privată - un început de dovadă scrisă care trebuia completat cu martori pentru a putea fi validat. Ori așa cum s-a reținut mai sus, martorii nu au putut confirma încheierea actului, neavând cunoștință nici măcar în ceea ce privește persoana vânzătorului, despre restul elementelor contractului nedând nici o informație, astfel că acțiunea principală în mod greșit a fost admisă.
Așa fiind, urmează ca instanța să constate incidența prevederilor art. 953 Cod civil, respectiv că, consimțământul dat prin eroare și dol nu este valabil și că, deci consimțământul nefiind valabil exprimat atrage nulitatea convenției, sens în care urmează a fi admis recursul și în baza prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă urmează fi modificată în tot decizia recurată în sensul admiterii apelului, și în baza art. 296 Cod procedură civilă schimbării în întregime a sentinței apelate cu consecința respingerii ca nefondate a acțiunii principale și admiterii acțiunii reconvenționale respectiv de constatare nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare provizoriu și de radiere din CF a mențiunii existenței acestui contract.
Fiind în culpă procesuală, intimații vor fi obligați în solidar la 1700 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru în toate cele trei instanțe și onorariu avocațial parțial, nefiind solicitat onorariul avocațial în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurentul pârât cu domiciliul în O,-/A,. 1,. 11, județul B, împotriva intimaților reclamanți, ambii cu domiciliul în O,-, - 3,. C,. 56, județul B, împotriva deciziei civile nr. 139/A din data de 04.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care modifică în tot în sensul că admite ca fondat apelul și schimbă în întregime sentința civilă nr. 4449 din 13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul că:
Respinge ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamanții și împotriva pârâtului.
Admite acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant -reconvențional împotriva reclamanților pârâți - reconvenționali și în consecință:
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare provizoriu încheiat între părți la 21 iulie 1998 și dispune radierea mențiunii de sub 3 din CF 73180 cu nr. cadastral 2006/XIV.
Obligă partea intimată să plătească părții recurente suma de 1750 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 05.11.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 09.11.2009
- judecători fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. - 09.11.2009 - 5 ex.
- emis 3 com. - 09.11.2009 - ,
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
