Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 185/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.185/R/2009

Ședința publică din 02 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Angela Alb

JUDECĂTORI: Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț

-

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul declarat de - și - - împotriva deciziei civile nr. 527/A din 17 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, precum și pe pârâții și, având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a treia strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte la dezbateri.

La a treia strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților. De asemenea, constată că prin memoriul de recurs (3), conform prevederilor art. 242 pct.2 pr.civ. recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța constată că, prin registratura instanței, la data de 27 ianuarie 2009, recurenții au depus un script prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și la care au anexat chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei (13, 14), recursul fiind, astfel, legal timbrat. De asemenea, constată că recurenții și-au angajat avocat doar pentru redactarea memoriului de recurs, așa cum rezultă din delegația depusă la dosar.

Deliberând, instanța constată pricina în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 48/03.02.2003 a Judecătoriei Huedin, dosar nr. 70/2003, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâților și.

S-a constatat că pârâții și asociații reclamantei, numiții - și -, au înstrăinat reclamantei, prin contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, imobilul înscris în CF nr. 666, fânaț în intravilan cu casă de locuit, cu prețul de 15 milioane lei, achitat integral.

Au fost obligați pârâții și asociații - SRL să înstrăineze reclamantei imobilul menționat mai sus, prin contract autentic de vânzare-cumpărare, sau, în caz de refuz, hotărârea urmează să țină loc de act autentic.

S-a dispus întabularea în CF al dreptului de proprietate al reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâții și asociații reclamantei au vândut către - SRL terenul și construcția înscrise în CF nr. 666, pârâții, în calitate de proprietari ai terenului, iar asociații, ca proprietari ai clădirii.

Prin decizia civilă nr. 527/17.10.2008 a Tribunalului Cluj, dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelanților - și - Mari, iar apelul declarat de aceștia împotriva sentinței judecătoriei a fost respins.

În considerentele deciziei se arată că cererea de chemare în judecată a fost intentată de reclamanta - SRL numai împotriva pârâților și, iar hotărârea atacată a fost pronunțată doar în contradictoriu cu aceștia.

Întrucât apelul nu constituie un proces distinct de cel declanșat prin cererea de chemare în judecată, ci o continuare a acestuia, în această fază a procesului pot avea calitate procesuală doar cei care au avut calitate de parte la judecata în primă instanță ori succesorii acestora.

În cauză este evident că apelanții nu au avut calitatea de părți în procesul soluționat prin sentința criticată, nefiind chemați în judecată și nici citați în fața primei instanțe.

Este adevărat că prin dispozitivul hotărârii ei au fost obligați să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare privind construcția evidențiată în CF nr. 666, însă această dispoziție greșită a primei instanțe nu a avut ca efect dobândirea de către apelanți a calității de parte în proces.

Având în vedere că sentința produce efecte doar între părțile litigante și nu este opozabilă apelanților, aceștia au la dispoziție acțiune în rectificarea înscrierilor din CF, prevăzută de art. 34 din Legea nr. 7/1996, prin care să solicite radierea dreptului de proprietate al - SRL asupra construcției.

Decizia a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către - și -, solicitând, în principal, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței, prin validarea dreptului de proprietate al reclamantei numai asupra terenului din CF nr. 666, nu și asupra construcției ce le aparține lor în proprietate.

În motivare, recurenții susțin că se impune casarea hotărârilor și trimiterea pricinii spre rejudecare, conform art. 297 alin. 1 Cod pr. civ. deoarece părți care au calitate procesuală nu au fost citate în cauză și le-a fost afectat dreptul de proprietate.

S-a constatat eronat, prin sentință, că aceștia s-au obligat să vândă către - SRL construcția situată pe terenul în litigiu, obligație pe care nu și-au asumat-o niciodată, pretinsă înstrăinare pentru care nu au primit nici un cu titlu de preț.

În acest caz s-a strecurat o eroare materială și s-a interpretat greșit actul de vânzare-cumpărare.

Din cauza faptului că au fost plecați din țară nu s-au prezentat la proces și nu au primit comunicarea sentinței Judecătoriei Huedin.

Recursul este nefondat.

Singura problemă ce se pune în speță, în stadiul procesual actual al cauzei, este aceea a calității procesuale a lui - și - de a ataca cu apel sentința dată de prima instanță.

legate de fondul pricinii sunt inutil a fi dezbătute, față de împrejurarea că tribunalul a rezolvat apelul pe baza excepției lipsei calității procesuale a acestora de a ataca hotărârea judecătoriei.

Este fără îndoială că, așa cum corect a statuat tribunalul, în faza procesuală a apelului pot avea calitatea de părți doar acele persoane care au avut această calitate în cadrul litigiului derulat în fața primei instanțe, desigur cu excepția succesorilor în drepturi ai acestora.

Nu este cazul apelanților -, care nu au stat în proces în nume propriu nici ca reclamanți și nici ca pârâți, ori în altă formă de participare, din categoria celor reglementate în art. 49 - art.66 Cod pr. civ.

Acesta a fost motivul pentru care ei nu au fost citați la Judecătoria Huedin, iar sentința instanței nu s-a pronunțat în contradictoriu cu persoanele fizice - și -.

Eroarea săvârșită de JUDECĂTORI: Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț prin reținerea împrejurării că ei s-au obligat să vândă reclamantei - SRL construcția amplasată pe terenul înscris în CF nr. 666, dar și inserarea unei obligații în sarcina lor, prin dispozitivul hotărârii - poate fi îndreptată pe calea altor mijloace procedurale și prin introducerea unei acțiuni distincte, în constatarea inopozabilității față de aceștia a sentinței atacate.

Greșelile materiale cuprinse în hotărâre, calificate astfel de către recurenți, se remediază prin intermediul unei proceduri speciale, reglementate în art. 281 și următoarele Cod pr. civ.

În consecință, constatând că în mod legal tribunalul a rezolvat apelul prin prisma excepției lipsei calității procesuale active a lui - și -, iar în cauză nu este prezentă nici una dintre ipotezele menționate în art. 304 pct.1- 9 Cod pr. civ, recursul se va respinge, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de - și - - împotriva deciziei civile nr. 527/17.10.2008 a Tribunalului Cluj, dosar nr-, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. / dact.

2ex./03.02.2009

Jud. apel: /

Președinte:Alexandrina Angela Alb
Judecători:Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 185/2009. Curtea de Apel Cluj